Dosarul nr.

4-1ril-2/2019

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

DECIZIE

22 februarie 2019 mun. Chişinău

Plenul Colegiului Penal s-a întrunit în următoarea componență:

Preşedinte: Ion Druţă,

Judecători: Vladimir Timofti, Anatolie Ţurcan, Iurie Diaconu, Liliana Catan,
Nadejda Toma, Ion Guzun, Elena Cobzac şi Victor Boico,

competent să judece recursul în interesul legii, ce formează obiectul

prezentului dosar, a fost constituit legal conform dispoziţiilor art. 4653 alin. (6) din
Codul de procedură penală.
Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Curtea Supremă de Justiţie la 3
mai 2018, formându-se dosarul cu nr. 4-1ril-2/2019.
Ședința este prezidată de judecătorul Ion Druţă, Preşedintele Curţii Supreme
de Justiţie.
La şedinţă a fost prezent Președintele Uniunii Avocaților din Republica
Moldova, Emanoil Ploşniţa – autorul cererii de recurs.
Plenul Colegiului Penal a primit, spre examinare, recursul în interesul legii
formulat de preşedintele Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, Emanoil
Ploşniţa, privind aplicarea neunitară a prevederilor art. 63 din Codul de procedură
penală.
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă, i-a acordat cuvântul
domnului Emanoil Ploşniţa, care a susţinut recursul în interesul legii astfel, precum
acesta a fost formulat şi motivat în cerere, şi a solicitat admiterea recursului ca
urmare a constatării unor divergenţe jurisprudenţiale la interpretarea şi aplicarea în
practica de către instanţe a prevederilor art. 63 din Codul de procedură penală.
Judecătorii raportori, desemnați pentru întocmirea raportului asupra recursului
în interesul legii şi formularea proiectului soluției propuse a fi date acestui recurs,
au adus la cunoştinţă Plenului cauzele penale, soluţionate diferit de către instanţele
de judecată, propunând respingerea recursului în interesul legii.
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a declarat dezbaterile închise, iar
Plenul Colegiului Penal a rămas să se pronunţe asupra recursului în interesul legii,
constatând, în acest sens, următoarele:

1. Obiectul recursului în interesele legii.

În recursul în interesul legii, formulat de Președintele Uniunii Avocaților, s-a
invocat că judecătorii de instrucție, din cadrul instanțelor naționale, interpretează și
aplică neuniform prevederile art. 63 din Codul de procedură penală.
Astfel, în recursul în interesul legii se solicită determinarea cu precizie a
momentului din care este prezentă o ,,acuzaţie în materie penală” și este deosebit
1
de important, întrucât din acel moment urmează să fie garantat dreptul la un proces
echitabil, prevăzut de art. 6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor fundamentale. Constatarea calităţii de bănuit, într-o ,,acuzaţie în
materie penală”, impune necesitatea respectării drepturilor reglementate în special
de art. 64 din Codul de procedură penală.
Recurentul invocă că, prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 26 din 23
noiembrie 2010 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin.
(6) Cod de procedură penală, s-a statuat: ,,În sensul normelor constituţionale,
recunoaşterea calităţii de bănuit se aplică în interesul persoanei, pentru apărarea sa,
persoana dobândind astfel drepturi suplimentare, reglementate de art. 64 din Codul
de procedură penală”.
În conformitate cu jurisprudenţa CtEDO, la interpretarea noţiunii de acuzaţie
în materie penală, dobândirea calităţii de bănuit intervine ex lege atunci, când sunt
îndeplinite condiţiile care impun organului judiciar să constate existenţa unei
acuzaţii în materie penală, să dispună efectuarea în continuare a urmăririi penale
faţă de suspect şi să-i aducă la cunoştinţă drepturile.
Organul de urmărire penală ar putea ezita nejustificat să notifice persoana
bănuită, despre acuzaţiile în materie penală.
Cu referire la CtEDO s-a statuat că, o persoană dobândeşte calitatea de
suspect, ce atrage aplicarea garanţiilor prevăzute de art. 6 CtEDO, nu din
momentul în care această calitatea îi este adusă la cunoştinţă, ci din momentul în
care autorităţile naţionale aveau motive plauzibile pentru a-l suspecta de comiterea
unei infracţiuni.
Pentru a asigura respectarea drepturilor persoanei suspectate de comiterea
unei infracţiunii, dar căreia de iure nu i-a fost atribuită calitatea de bănuit şi nu este
tratată în această calitate procesuală, este necesar ca termenul maxim de menţinere
a statutului de bănuit să fie calculat şi din momentul în care aveau motive
verosimile pentru a o suspecta de comiterea unei infracţiuni.
Autorul recursului în interesul legii, a invocat că, în baza jurisprudenței
CtEDO, pentru a anula ordonanţa de punere sub învinuire, din motivul că a
expirării termenului de menţinere în calitate de bănuit, atribuit prin alte acte
procedurale decât cele prevăzute în art. 63 alin. (1) pct. 1)-3) Cod de procedură
penală, instanţele naţionale trebuie să stabilească că sunt întrunite cumulativ 3
condiţii:
- existenţa unei ,,acuzaţii în materie penală”;
- notificarea oficială despre această acuzaţie (cu categoriile stabilite în art. 63
alin. (1) Cod de procedură penală, această condiţie exceptând situaţiile când se
probează că partea acuzării a ezitat să-şi onoreze obligaţiile de informare);
- constatarea ,,repercusiunilor importante” pentru persoana suspectată de
comiterea infracţiunii.

2. Soluţiile pronunțate de instanțele judecătorești.

La recursul în interesul legii au fost anexate copiile a mai multor hotărâri

judecătoreşti irevocabile, divizate în 2 categorii.

2
 Prima categorie de hotărâri penale
2.1.1. În baza încheierii Judecătoriei Cahul, sediul Central din 2 octombrie
2017 (dosarul nr. 10-85/2017; nr. 10-87/2017), a fost admis capătul de plângere
privind declararea nulităţii ordonanţei de punere sub învinuire din 30 iunie 2017 a
lui Carapascal Andrian, dat fiind faptul că a expirat termenul de menţinere a
calităţii de bănuit a petentului. Potrivit acestei încheieri, instanţa a considerat
întemeiate argumentele avocatului petiţionarului, precum că ordonanţa emisă de
organul de urmărire penală, şi anume, ordonanţa de pornire a urmăririi penale
din 1 aprilie 2016, în sensul art. 63 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală este
considerată acea ordonanţă în care organul de urmărire penală, pentru prima
dată, se expune asupra faptei infracţionale ca o faptă deja constatată şi săvârşită
de o persoană concretă, în cazul dat Carapascal Andrian, însoţită de calificarea
juridico-penală a acestei fapte şi, dincolo de orice dubiu, indică că persoana
concretă este urmărită penal pentru această faptă. Astfel, organul de urmărire
penală a oficializat suspiciunile de săvârşire a unei infracţiuni faţă de o persoană
concretă prin care rezultă cert că în continuare acţiunile de urmărire penală sunt
îndreptate spre acumularea probelor de vinovăţie, anume a persoanei date şi nu a
oricărei altei persoane.
…..
Deci, cauza dată a fost pornită concret asupra persoanelor, adică împotriva
lui Carapascal Andrian Antip şi Sorin Ilie — Carapascal, deoarece în partea
descriptivă a ordonanţei procurorul se expune asupra existenţei bănuielii
rezonabile că anume ei au comis infracţiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) lit. b)
Cod penal în privinţa lui Ciobanu Anatolie.
„…calitatea de bănuit în privinţa lui Carapascal Andrian se impune a fi
calculată din momentul pornirii urmăririi penale, şi anume, din 1 aprilie 2016 cu
expirarea termenului peste 3 luni, adică la 1 iulie 2016, dată la care organul de
urmărire penală urma în mod obligatoriu şi necondiţionat să-l scoată pe
Carapascal Andrian de sub urmărire penală”.

2.1.2. În temeiul încheierii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 12 august

2016 (dosarul nr. 10-345/16), a fost admisă plângerea avocatului şi a fost declarată
nulă ordonanţa de punere sub învinuire a cet. Guşilă A. şi cet. Guşilă O., emisă la
26 aprilie 2016 de către procurorul, în secţia conducere a urmăririi penale în
organele centrale ale MAI şi SV a Procuraturii Generale, Roman Recean, în cauza
nr. 2015869089. În această încheiere s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile
art. 63 Cod de procedură penală, în cazurile în care a fost pornită urmărirea
penală împotriva unei anumite persoane, din momentul respectiv se va considera
că această persoană deţine calitatea de bănuit, indiferent dacă a fost sau nu emisă
ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit.
Din materialele cauzei penale, instanţa de judecată constată că urmărirea
penală a fost pornită împotriva persoanelor Guşilă A. şi Guşilă O., dar nu pe
faptul comiterii infracţiunii.
Instanţa de judecată consideră că, în această speţă penală, organul de
urmărire penală a omis termenul de 3 luni, stabilit ca termen limită de art. 63 alin.
(2) şi (5) Cod de procedură penală, pentru punerea sub învinuire a cet. Guşilă A.
3
şi cet. Guşilă O., fapt care indică la o încălcare esenţială a legii procesual-penale,
care afectează drepturile şi interesele legitime ale acestora.
Aceasta reiese, în mod clar, din conţinutul ordonanţei de pornire a urmăririi
penale, emise la 24 iulie 2015 în privinţa persoanelor fizice indicate nominal -
Guşilă A. şi Guşilă O., din conţinutul ordonanţei de pornire a urmăririi penale,
emise la 12 ianuarie 2016, cât şi din conţinutul ordonanţei de conexare a cauzelor
penale, emise la 15 ianuarie 2016.
Pentru a-şi argumenta soluţia, judecătorul de instrucţie a menţionat, cu titlu
de precedent, cazul Ternovski Alexandr (Decizia Curţii Supreme de Justiţie în
dosarul nr. 1ra-903/13 din 26.11.2013) şi cazul Luchian şi alţii (Decizia Curţii
Supreme de Justiţie în dosarul nr. 1ra- 357/08 din 25.04.2008).

A doua categorie de hotărâri penale

2.2.1. În baza încheierii Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din 20 februarie
2017 (dosarul nr. 10-657/2017), a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea
avocatului privind declararea nulităţii ordonanţei procurorului din 21 noiembrie
2017 privind punerea persoanei sub urmărire penală, (de fapt, în încheiere este
invocată şi comentată ordonanţa de punere sub învinuire din 21 noiembrie 2017).
Pentru a pronunţa soluţia, judecătorul de instrucţie a reţinut - argumentele invocate
de avocat în plângere, referindu-se la încălcarea termenelor prevăzute de art. 63
Cod de procedură penală, şi anume termenul de 3 luni, nu sunt aplicabile în speţă,
deoarece din textul ordonanţei de pornire a urmăririi penale din 19 iulie 2017, nu
rezultă că urmărirea penală este pornită în privinţa cet. Eftode (Tudor) Larisa,
fiind doar descrise circumstanţele în care se deplasa şi a fost stopat automobilul
condus de ultima. Mai mult, instanţa a constatat, că organul de urmărire penală
corect a stabilit că, la data pornirii urmăririi penale, organul de urmărire penală
avea o bănuială rezonabilă privind comiterea infracţiunii, însă fără ca aceste
bănuieli să fie suficiente pentru recunoaşterea calităţii procedurale de bănuit.
Termenul prevăzut la art. 63 Cod de procedură penală începe să curgă nu
de la data existenţei bănuielii privind comiterea unei infracţiuni, ci de la data când
persoanei îi este recunoscută calitatea de bănuit în ordinea stabilită de legislaţia
procesual penală, dată de la care persoana dobândeşte drepturile procedurale,
corespunzătoare, de care nu putea beneficia anterior.
Drept urmare, instanţa de judecată constată că, procurorul corect şi
întemeiat a purces la punerea sub învinuire a lui Eftode (Tudor) Larisa, , care i-a
fost adusă la cunoştinţă în prezenţa avocatului la 21 noiembrie 2017, astfel că
aceste măsuri procesuale prevăzute de lege să fie necesare într-o societate
democratică, care au ca scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu
criminalitatea.
2.2.2. Conform încheierii Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din 12 aprilie
2018 (dosarul nr. 10-113/18) a fost respinsă plângerea avocatului Digore Eduard
privind declararea nulităţii ordonanţei de punere sub învinuire a Nataliei
Corduneanu din 21 martie 2016. În acest caz apărarea a invocat în plângere că este
indiscutabil faptul că actul de pornire a urmăririi penale constituie o acuzaţie în
materie penală şi exprimă o bănuială rezonabilă privind comiterea infracţiunii de
către Corduneanu Natalia, deoarece fapta fiind presupusă de a fi comisă de această
4
persoană, este descrisă în partea descriptivă a ordonanţei de începere a urmăririi
penale cu indicarea numelui ei şi încadrarea juridică a acţiunilor acesteia deşi în
dispozitivul ordonanţei este dispusă începerea urmăririi penale pe faptul comiterii
traficului de fiinţe umane. Întru susţinerea acestei teze, apărarea a indicat că nu
există deosebiri esenţiale dintre partea descriptivă a ordonanţei de începere a
urmăririi penale şi partea descriptivă a ordonanţei de punere sub învinuire, emise în
acest caz.
Pentru a motiva soluţia judecătorul de instrucţie a reţinut - definiţia
„acuzaţiei în materie penală” preluată din hotărârile CtEDO din 27 februarie 1980,
în cauzele Deweer c. Belgiei şi Foti c. Italiei din 10 decembrie 1982.... Totodată,
potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, organul de
urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art. 262 şi 273
dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în
cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă
o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală, informând despre aceasta persoana
care a înaintat sesizarea sau organul respectiv. Totodată nu există o obligaţie a
organului de urmărire penală de a informa despre pornirea urmăririi penale a
persoanelor indicate în conţinutul ordonanţei de pornire, potrivit legislaţiei în
vigoare urmând a fi informată persoana sau organul care a înaintat sesizarea.
...În circumstanţele enunţate, se relevă faptul că ordonanţa de începere a
urmăririi penale din 25 martie 2014, pe faptul comiterii traficului de fiinţe umane,
care nu urma a fi adusă la cunoştinţă, de către organul de urmărire penală, cet.
Natalia Corduneanu, în temeiul căreea nu este posibil şi nici nu au fost aplicate
anumite restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor persoanei, care nu a dus
nemijlocit la producerea unor consecinţe importante referitoare la persoanele
suspecte, nu reprezintă o exemplificare a noţiunii de acuzaţie în materie penală în
sensul prevederilor hotărârilor CtEDO, fapt care ar duce la concluzia că
efectuarea acţiunilor de urmărire penală, în special înaintarea învinuirii în lipsa
persoanei în cadrul acestei cauze penale, au avut loc cu respectarea prevederilor
legale şi a jurisprudenţei CtEDO, care de altfel la acest capitol nu vin în
contradicţie cu circumstanţele în care se aplică corespunzător.

3. Solicitările autorului recursului.

În contextul celor invocate supra, Preşedintele Uniunii Avocaţilor, a

solicitat:
a) constatarea faptului că problema de drept - plângerile adresate
judecătorului de instrucţie în ordinea prevăzută de art.313 Cod de procedură
penală, privind anularea sau declararea nulităţii ordonanţelor de punere sub
învinuire pe motivul expirării termenului de menţinere a calităţii de bănuit sunt
soluţionate în mod diferit de către instanţele judecătoreşti prin hotărâri irevocabile;
b) stabilirea modului unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale
cu privire la calcularea termenului de menţinere în calitate de bănuit şi anularea pe
acest motiv a ordonanţei de punere sub învinuire;
c) stabilirea faptului că termenul de menţinere a calităţii de bănuit trebuie să
5
fie calculat începând nu numai cu data emiterii actelor procedurale prevăzute în art.
63 alin. (1) pct. 1)-3) Cod de procedură penală, dar şi începând cu data emiterii
oricăror acte procedurale care ar conţine o „bănuială rezonabilă privind comiterea
unei infracţiuni de o anumită persoană” (ordonanţa de începere a urmăririi penale;
ordonanţa de dispunere a percheziţiei; ordonanţa de ridicare a bunurilor; încheierea
de aplicare a sechestrului; decizia de blocare a conturilor bancare etc.);
d) a stabili că organul de urmărire penală, care a emis ordonanţa de începere
a urmăririi penale in personam, să fie obligat, prin prisma prevederilor art. 6 § 3
CţEDO şi a art. 64 alin. (2) pct.1)-3) Cod de procedură penală, să informeze
persoana vizată, reprezentantul şi apărătorul şi să le înmâneze o copie a actului
respectiv. Această obligaţie se referă şi la cazurile când o „bănuială rezonabilă
privind comiterea infracţiunii de o anumită persoană” rezultă numai din partea
descriptivă a ordonanţei de începere a urmăririi penale.

4. Opiniile instituţiilor de resort - solicitate în temeiul art.4653 alin.(3)

Cod de procedură penală.
4.1. Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a
Republicii Moldova a prezentat aviz asupra recursului în interesul legii, declarat de
Preşedintele Uniunii Avocaţilor din Moldova, privind interpretarea şi aplicarea
neuniformă a prevederilor art.63 Cod de procedură penală.
Astfel, în opinia expusă se evidenţiază că pornirea urmăriri penale in
personam constituie actul procedural de atribuire a calităţii de bănuit. Încălcarea
obligaţiei procedurale pozitive prin efectuarea urmăririi penale in rem, dincolo de
momentul în care, în mod rezonabil, se putea formula o ,,acuzaţie în materie
penală”, poate duce la o vătămare semnificativă şi substanţială a dreptului la un
proces echitabil.
Prin urmare, sunt împărtăşite şi susţinute opiniile şi solicitările expuse în
recurs pe motivele că: statutul de bănuit ar putea fi atribuit din momentul emiterii
ordonanţei de începere a urmăririi penale in personam, a ordonanţei de dispunere a
percheziţiei la domiciliul persoanei, din momentul luării deciziei de aplicare a
sechestrului pe bunurile persoanei etc., dacă din conţinutul acestor acte procedurale
ar rezulta o bănuială rezonabilă privind comiterea unei infracţiuni, precum şi în alte
cazuri în care organul de urmărire penală ar avea motive plauzibile pentru a-l
suspecta pentru prima dată de comiterea unei fapte, care este pasibilă a fi
sancţionată penal.
4.2. Asupra recursului în interesul legii declarat de Preşedintele Uniunii
Avocaţilor din Moldova privind interpretarea şi aplicarea neuniformă a
prevederilor art. 63 Cod de procedură penală a prezentat aviz Procuratura
Generală.
Astfel, în opinia Procuraturii Generale, se prezintă a fi conformă legii
formula celei de-a doua interpretare, deoarece, lectura întregului text al legii
procesual penale atestă posibilitatea începerii urmăririi penale în exclusivitate cu
privire la o anumită faptă prevăzută de legea penală, iar atunci când din datele şi
probele existente rezultă indici rezonabili că o anumită persoană a săvârşit
infracţiunea, atunci prin unul din cele trei acte procedurale enumerate exhaustiv în

6
art. 63 alin. (1) Cod de procedură penală, se dispune ca urmărirea penală să se facă
şi in personam.
Această stare de lucruri, în primul rând, legitimează organul de urmărire
penală să demareze activităţile specifice care duc la realizarea obiectului urmăririi
penale, sens în care, după sesizare, are obligaţia să caute şi să strângă datele ori
informaţiile cu privire la existenţa infracţiunii, să ia măsuri pentru limitarea
consecinţelor acesteia şi să strângă şi să administreze probele necesare.
Pe de altă parte, începerea urmăririi penale cu privire la o faptă reprezintă o
garanţie justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva
cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor
acuzaţii penale fără o minimă verificare a susţinerilor din care să rezulte atât
existenţa faptei şi inexistenţa vreunui caz care împiedică exercitarea acţiunii
penale, cât şi suspiciunea rezonabilă că au săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală.
În altă ordine de idei, este necesar de menţionat că din modul de redactare a
prevederilor legale specificate nu se desprinde vreun înţeles echivoc, destinatarii
normelor, între care se regăsesc şi organele judiciare, putând înţelege cu uşurinţă
sensul acestora, în acord cu care faptul că de la data începerii urmăririi penale in
rem până la realizarea acesteia in personam trece o perioadă mai mare de timp nu
reprezintă o problemă de afectare a drepturilor procesuale, întrucât, în funcţie de
circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că
o anumită persoană a săvârșit o infracțiune, poate fi mai mare sau mai mic.
Aşadar, problema de drept ridicată de autorul cererii de recurs în interesul
legii urmează a fi considerată ca fiind supusă controlului instanţei de jurisdicţie
constituţională, care nu a constatat necorespunderea cu această Lege Supremă.

5.Jurisprudenţa relevantă a Curții Constituționale

a Republicii Moldova.

Instanţa de contencios constituţional, soluționând sesizările privind excepţia

de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură
penală (Decizia nr. 82 din 18.11.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr. l30g/2016
privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură
penală şi Decizia nr. 9 din 19.01.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. l57g/2016
privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din art. 63 alin. (2) pct. 3)
Codul de procedură penală, Decizia nr. 25 din 29.03.2018 de inadmisibilitate a
sesizării nr. 20g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (1)
pct. 1)-3) şi alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, vizând termenul de
menţinere în calitate de bănuit, prelungirea termenului de menţinere în calitate de
bănuit şi, respectiv, recunoaşterea calităţii de bănuit a persoanei), nu a găsit
premise pentru a revizui aspectele conturate în hotărârea menţionată, cu excepţia
unei singure concretizări făcute în pct. 29 din ultima decizie a celor enumerate
„...soluţia legislativă prevăzută de alin. (11) din art. 63 din cod reprezintă o
excepţie de la alin. (1) din acelaşi articol şi corespunde celui de-a doilea element
al noţiunii de „acuzaţie în materie penală” în sensul Convenţiei, care se manifestă
prin existenţa unor „repercusiuni importante asupra situaţiei (persoanei)’’.
7
Excepţia menţionată constă în faptul că, în cazul în care faţă de o persoană există
anumite bănuieli rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi în raport cu
aceasta sunt efectuate anumite acţiuni procedurale, care creează repercusiuni
importante asupra situaţiei persoanei, organele de urmărire penală au obligaţia
de a recunoaşte această persoană în calitate de bănuit în decurs de 5 zile din
momentul de începere a primei acţiuni procedurale ”.

6. Opinia judecătorilor-raportori vizavi de cererea de recurs în interesul legii.

Judecătorii-raportori au opinat, că recursul în interesul legii urmează a fi
respins din motiv că Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie se pronunţă
asupra problemelor de drept, care au fost elucidate diferit de instanţele
judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanță, însă, în speță, din
copiile hotărârilor judecătoreşti anexate la recursul în interesul legii rezultă că
judecătorii de instrucţie şi-au motivat hotărârile adoptate pe circumstanțele
concrete ale cauzei și prin prisma jurisprudenţei CtEDO, fapte ce nu denotă o
practică judiciară neuniformă în asemenea categorii de dosare. Normele legale la
acest capitol sunt clare și previzibile, constituționalitatea acestora a fost verificată
de către Curtea Constituțională, astfel că solicitările recurentului nu se încadrează
în prevederile legii privind recursul în interesele legii.

7. Plenul Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie, examinând

recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi
dispoziţiile legale aplicabile în materie, reține următoarele.
În virtutea rolului conferit de art. 1 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea
Supremă de Justiţie nr. 789-XIII din 26 martie 1996, instanţa supremă a statului
urmează să asigure aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate
instanţele judecătoreşti naţionale, să soluţioneze litigiile apărute în cadrul aplicării
legilor, să garanteze responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă
de stat. Rolul de aplicare unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti se
exercită prin mecanismele instituite de Codul de procedură penală, printre care cel
mai important fiind recursul în interesul legii. În linii generale, prin promovarea
recursului în interesul legii se urmăreşte statuarea, pe calea interpretării unitare, a
dispoziţiilor legii penale şi/sau procesual penale, care sunt diferit apreciate de
instanţele judecătoreşti în practica lor judiciară.
Prerogativa cu care a fost învestit Colegiul Penal, prin prisma art. 4653 alin.
(1) din Codul de procedură penală, îi conferă dreptul de a analiza cu minuţiozitate
alegaţiile autorului cererii de recurs în interesul legii, prin prisma hotărârilor
judecătoreşti irevocabile anexate la acesta, pentru a statua asupra temeiniciei sau
netemeiniciei pretinselor divergenţe de jurisprudenţă.
De iure, obiectul recursului în interesul legii îl constituie chestiunile de drept
care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești, neavând relevanţă
dacă aceste probleme sunt de drept material sau de drept procesual penal, însă ele
trebuie să conțină o interpretare diferită a unor norme legale. Este adevărat că nu
orice chestiune examinată de către instanţa de judecată este şi o problemă de drept
veritabilă, ci se consideră că numai textele legale lacunare, imprecise, imperfecte,
deci interpretabile, pot constitui obiectul unui recurs în interesul legii iniţiat în
8
scopul rezolvării la nivel de principiu a unei probleme de drept controversate.
7.1.Cu referire la problema de drept care constituie obiectul cererii de
recurs în interesul legii, formulate de Preşedintele Uniunii Avocaţilor, Colegiul
Penal constată că solicitările recurentului potrivit pct. 3 lit. a) a prezentei decizii,
nu pot fi admise, deoarece faptul că spețele prezentate au fost soluționate diferit
este firesc, că fiecare speță prezentată de recurent este bazată pe diferite
circumstanțe ale cauzei, iar din încheierile anexate la recurs nu se constată, că în
aceleași circumstanțe, soluția a fost diferită.
7.2.Solicitarea recurentului din pct. 3 lit. b) a prezentei decizii nu se
încadrează în prevederile art. 4653 alin. (1) din Codul de procedură penală.
7.3.Solicitarea recurentului potrivit pct. c) ”privind stabilirea faptului că
termenul de menţinere a calităţii de bănuit trebuie să fie calculat începând nu
numai cu data emiterii actelor procedurale prevăzute în art.63 alin.(1) pct. 1)-3)
Cod de procedură penală, dar şi începând cu data emiterii oricăror acte
procedurale care ar conţine o „bănuială rezonabilă privind comiterea unei
infracţiuni de o anumită persoană” (ordonanţa de începere a urmăririi penale;
ordonanţa de dispunere a percheziţiei; ordonanţa de ridicare a bunurilor;
încheierea de aplicare a sechestrului; decizia de blocare a conturilor bancare
etc.), este indamisibilă și urmează a fi respinsă, or, aceasta nu poate fi dedusă din
conținutul hotărîrilor anexate la recurs (nu se regăsesc problemele invocate:
efectuarea percheziției, sechestrului etc.), iar în legea procesual-penală lipsesc
asemenea reglementări expres.
La fel, este inadmisibilă și nu poate constitui obiectul recursului in înteresul
legii si solicitarea recurentului conform pct. d) ”de a stabili că organul de urmărire
penală care a emis ordonanţa de începere a urmăririi penale in personam este
obligat prin prisma prevederilor art. 6 § 3 CtEDO şi a art. 64 alin. (2) pct. 1)-3)
Cod de procedură penală, să informeze persoana vizată, reprezentantul şi
apărătorul şi să le înmâneze o copie a actului respectiv. Această obligaţie se
referă şi la cazurile când o „bănuială rezonabilă privind comiterea infracţiunii de
o anumită persoană” rezultă numai din partea descriptivă a ordonanţei de
începere a urmăririi penale”. Solicitările recurentului în acest sens nu au fost
susținute prin unele argumente.
Analizând hotărârile irevocabile prezentate, în raport cu solicitările și soluția
propusă de către recurent, Colegiul penal constată că, deși legea este previzibilă și
clară, recurentul solicită, de fapt, interpretarea normei procesual-penale, și anume,
a celei prevăzute la art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală.
Colegiul penal reține că nici una din încheierile judecătorilor de instrucție
prezentate de recurent, nu este bazată pe interpretări diferite ale pct. 3) alin. (2) art.
63 Cod de procedură penală, coroborate cu art. 2 alin. (4), (7) și art. 251 Cod de
procedură penală, sau pe aplicarea în mod divergent a acestei norme.
Pornind de la conținutul încheierilor, sunt menționate diferite momente de
când persoana ar obține calitatea de bănuit și, respectiv, ar urma să beneficieze de
drepturile prevăzute la art. 64 Cod de procedură penală.
Astfel, în sensul art. 63 Cod de procedură penală, bănuit este persoana faţă
de care există anumite suspiciuni sau probe privind săvârşirea infracţiunii, dar nu
există suficiente probe pentru a înainta învinuirea şi a o recunoaşte în calitate de
9
învinuit.
Aceeaşi normă procesuală prevede trei acte procedurale, prin care persoana
poate fi recunoscută în calitate de bănuit:
1) procesul-verbal de reţinere;
2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative
de libertate;
3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.
Totodată art. 63 alin. (2) Cod de procedură penală prevede că organul de
urmărire penală nu este în drept să mențină persoana în calitate de bănuit în
cazurile în care:
1) persoana reținută – mai mult de 72 ore;
2) persoana în privința căreia a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă
de libertate – mai mult de 10 zile din momentul când i s-a adus la cunoștință
ordonanța despre aplicarea măsurii preventive;
3) persoana în privința căreia a fost dată o ordonanță de recunoaștere în
această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General și al
adjuncților săi – mai mult de 6 luni.
Potrivit dispoziției al. (11) din art. 63 Cod procedură penală, în vigoare din
27.06.2014, ”Ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi
informaţia despre drepturile prevăzute la art.64 se aduc la cunoştinţă în decurs de
5 zile din momentul de emitere a ordonanţei, dar nu mai târziu de ziua în care
bănuitul s-a prezentat sau a fost adus silit, ori din momentul de începere a primei
acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta. În cazul în care există
necesitatea dispunerii unor măsuri speciale de investigaţii în privinţa bănuitului,
aducerea la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de
bănuit şi a drepturilor sale se amână în baza ordonanţei motivate a procurorului,
cu autorizarea judecătorului de instrucţie pe o perioadă de 30 de zile, cu
posibilitatea prelungirii motivate a perioadei până la 3 luni. În cazul infracţiunilor
privind crima organizată, spălarea de bani, al infracţiunilor cu caracter terorist,
al infracţiunilor de corupţie şi ale celor conexe actelor de corupţie, termenul de
amânare a aducerii la cunoştinţă poate fi prelungit până la 6 luni, la demersul
procurorului, cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Fiecare prelungire a
termenului de amânare a aducerii la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a
persoanei în calitate de bănuit şi a drepturilor sale nu poate depăşi 30 de zile”.
Prevederile normei citate (ar. 63 Cod procedură penală), au fost obiect de
verificare prin prisma constituționalității de către Curtea Constituțională, care
soluţionând sesizări privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63
alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală (Decizia nr. 82 din 18.11.2016 de
inadmisibilitate a sesizării nr. l30g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a
art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală şi Decizia nr. 9 din 19.01.2017 de
inadmisibilitate a sesizării nr. l57g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a
unor prevederi din art. 63 alin. (2) pct. 3) Codul de procedură penală, Decizia nr.
25 din 29.03.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 20g/2018 privind excepţia de
neconstituţionalitate a art. 63 alin. (1) pct. 1)-3) şi alin. (2) pct. 3) Cod de
procedură penală, vizând termenul de menţinere în calitate de bănuit, prelungirea
termenului de menţinere în calitate de bănuit şi, respectiv, recunoaşterea calităţii de
10
bănuit a persoanei), nu a găsit premise pentru a revizui aspectele conturate în
hotărârea menţionată, cu excepţia unei singure concretizări făcute în pct. 29 din
ultimă decizie din cele enumerate, „...soluţia legislativă prevăzută de alin. (11) din
art. 63 din cod reprezintă o excepţie de la alin. (1) din acelaşi articol şi
corespunde celui de-a doilea element al noţiunii de „acuzaţie în materie penală”
în sensul Convenţiei, care se manifestă prin existenţa unor „repercusiuni
importante asupra situaţiei (persoanei)’’. Excepţia menţionată constă în faptul că,
în cazul în care faţă de o persoană există anumite bănuieli rezonabile cu privire la
săvârşirea unei infracţiuni şi în raport cu aceasta sunt efectuate anumite acţiuni
procedurale, care creează repercusiuni importante asupra situaţiei persoanei,
organele de urmărire penală au obligaţia de a recunoaşte această persoană în
calitate de bănuit în decurs de 5 zile din momentul începerii a primei acțiuni
procedurale ”.
Sub acest aspect, se accentuează, că legea procesual-penală determină
strict, că termenul de menținere a calității de bănuit se calculează începând cu
data emiterii actelor procedurale, prevăzute în art. 63 alin. (1) pct. 1)-3) Cod de
procedură penală, iar în cazul constatării faptului că față de o persoană există
anumite bănuieli rezonabile, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și în raport
cu aceasta, sunt efectuate anumite acțiuni procedurale, care creează
repercusiuni importante asupra situației persoanei, potrivit alin. (11) art. 63
Cod procedură penală, organele de urmărire penală au obligația să
recunoască această persoană în calitate de bănuit şi să aducă la cunoștință
informația despre drepturile prevăzute la art. 64 Cod de procedură penală.
Colegiul Penal reține că, deși în recursul în interesul legii autorul a invocat
două soluții date de judecătorii de instrucție, totuși acestea nu relevă că suntem în
prezența unei problemei de drept, care a fost rezolvată în mod diferit de instanțele
judecătorești investite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Motivarea
hotărârilor judecătorești, prin prisma practicii CEDO, la soluționarea unor cauze
concrete, nu denotă faptul aplicării neunitare a legii de procedură penală.
Astfel, din hotărîrile prezentate de recurent, rezultă, că la pronunţarea
hotărârilor adoptate, judecătorii de instrucție și-au bazat soluțiile adoptate pornind
de la circumstanțele concrete și din practica judiciară a Curții Europene pentru
Drepturile Omului şi prevederilor Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor fundamentale.
Având în vedere atribuțiile instanţelor judecătoreşti, ce țin de aprecierea
circumstanțelor fiecărui caz în parte și aplicarea normelor de procedură penală,
inclusiv hotărîrilor Curții Constituționale și practicii CEDO, care sunt obligatorii,
nu se constată, la caz prezența unei practici neutinare, după cum invocă recurentul.
La fel, urmează a se menţiona că, problema incidentă cauzei, vizează
aspectul procesual penal al acesteia, urmând în acest sens a se consemna că, ab
origine, rolul recursului în interesul legii nu este de a restricţiona aplicarea unor
norme penale şi de a oferi o interpretare general-obligatorie acestora, atribuţie care,
de fapt, aparţine legislativului. Or, la caz se rezumă la constatarea că în practica
judiciară există discrepanţe în interpretarea unor situaţii relativ identice ce ţin
nemijlocit de chestiuni de drept procesual penal, iar soluția propusă de recurent nu
poate fi admisă.
11
 În acelaşi context, se poate de menţionat că, chiar şi Curtea Europeană a
reţinut că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept,
există un element inevitabil de interpretare judiciară, implicit aceasta se referă şi la
normele de drept procesual penal. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte
tocmai la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea plana în privinţa interpretării
normelor juridice.
De altfel, în tradiția juridică a statelor părţi la Convenţie este consacrat că
jurisprudenţa contribuie în mod necesar la evoluţia progresivă a dreptului penal (a
se vedea în acest sens cauza Rohlena vs. Cehia din 27.01.2015, § 93).
Pentru argumentele expuse se constată asupra necesităţii respingerii
recursului în interesul legii, ca fiind inadmisibil.
8. În temeiul art. 4651-4654 Cod de procedură penală, Plenul Colegiului
Penal
decide:

Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii, declarat de Preşedintele

Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, Emanoil Ploşniţa, privind interpretarea
şi aplicarea prevederilor art. 63 Cod de procedură penală.
Decizia motivată pronunţată la 22 martie 2019.

Preşedintele
Curții Supreme de Justiție Ion Druţă

12