Tribunalul Arad Sentinţă penală 1 din 05.01.

2017
Referitor la solicitarea inculpaţilor A.R.P. şi V.E.D. privind constatarea incidenţei nulităţii
relative a proceselor verbale întocmite ca urmare a supravegherii tehnice efectuate în cauză şi
excluderea acestor probe obţinute în mod nelegal, în condiţiile în care interceptările şi
înregistrările convorbirilor telefonice cât şi cele efectuate în mediu ambiental au fost efectuate
cu aparatura şi sprijinul S.R.I- organ necompetent funcţional, generându-se astfel probe
administrate în mod nelegal şi care contravin dispoziţiilor Deciziei nr. 51/2016 a Curţii
Constituţionale, s-a arătat că prin realizarea supravegherii tehnice de către alte organe ale
statului decât cele prevăzute de art. 55 alin.1 Cod procedură penală, au fost lezate drepturile
inculpaţilor la un proces echitabil, la viaţă privată şi la secretul corespondenței.

Judecătorul de Cameră Preliminară constată că o probă nu poate fi obţinută nelegal

decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este
nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei.
Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin.3 Cod procedură
penală, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta deoarece nulităţile,
aşa cum sunt ele reglementate la art. 280 – 282 Cod procedură penală, privesc doar actele
procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum
probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt, prin urmare, este firească aplicarea
regimului nulităţilor, conform art. 102 alin.3 Cod procedură penală, doar actelor prin care s-a
dispus sau autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta. Doar aceste acte pot fi
lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor
unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei
astfel obţinute din procesul penal.

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară apreciază că art. 102 alin.2 Cod procedură
penală trebuie coroborat cu alin.3 al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obținute
prin actele prevăzute la art. 102 alin.3 Cod procedură penală nu pot fi folosite în procesul
penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două
alineate nu reglementează instituţii diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului
nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementat la art. 280 – 282 Cod
procedură penală, iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a mijloacelor de probă şi a
procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în procesul penal.
 Raportând prevederile legale referitoare la procesul verbal întocmit în cadrul procedurii
supravegherii tehnice la definiţiile noţiunilor de probă, mijloc de probă şi procedeu probator,
judecătorul de Cameră Preliminară constată că procesul verbal întocmit de procuror sau organul
de cercetare penală conform art. 143 Cod procedură penală, în care sunt consemnate rezultatele
activităţilor de supraveghere tehnică efectuate constituie un mijloc de probă. Prin urmare, având
în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 383 din 27.05.2015 paragraful
21, judecătorul de Cameră Preliminară constată că, nelegalitatea dispunerii, autorizării,
consemnării sau administrării actului, atrage sancţiunea nulităţii absolute sau relative, potrivit
prevederilor art. 281 şi 282 Cod procedură penală, aşa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca
procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 136 – 146 Cod procedură
penală, inclusiv cele referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de
supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obținute, şi, în consecință, imposibilitatea
folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin.3 Cod procedură penală.
Neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 142 alin.1 teza finală Cod procedură penală se referă
exclusiv la neregularităţile aferente executării propriu - zise a supravegherii tehnice, respectiv
procedeul probatoriu de obţinere a probelor, elemente de fapt surprinse prin metodele speciale
prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a - e Cod procedură penală şi valorificate în procesul penal prin
mijlocul de probă reprezentat de procesul verbal în care sunt consemnate rezultatele activităţilor
de supraveghere tehnică - art. 143 Cod procedură penală). Ca atare, materia fiind cea a
probelor, orice transgresare a normelor legale regăsite în Titlul IV al Părţii generale a Codului
de procedură penală atrage în mod necesar şi sancţiunea legală aferentă, respectiv cea a nulităţii
actelor făcute cu încălcarea dispoziţiilor legale conform art. 280 – 282 Cod procedură penală.

Sancțiunea specifică a excluderii - art. 102 Cod procedură penală reprezintă doar un
efect al nulităţii, fiind izvorâtă fie din neobservarea dispoziţiilor legale privind dispunerea,
autorizarea sau administrarea probelor - alin.3, fie din încălcarea unor reguli fundamentale
în materia probatoriului – întrebuinţarea torturii sau folosirea unor mijloace neloiale sau
nelegale în obţinerea probelor - alin.1 şi 2 .Excluderea fiind doar o consecință a nulităţii,
este esenţială identificarea sancţiunii primare a neregularităţii izvorâte din calitatea
organului care a executat mandatul de supraveghere tehnică, şi determinarea ulterior a
naturii acesteia de nulitate expresă sau virtuală, împreună cu toate consecinţele care decurs
din aceasta. În consecinţă, în toate cazurile nerespectarea principiilor şi dispoziţiilor legii
fundamentale în activitatea de executare a mandatelor de supraveghere tehnică are drept
urmare sancţiunea nulităţii, cu consecinţa excluderii probelor obţinute în această manieră
nelegală.

Judecătorul de Cameră Preliminară apreciază că suntem în prezenţa unei nulităţi

relative întrucât încălcarea dispoziţiilor care reglementează această activitate procesuală nu
se regăseşte printre cele indicate expres la art. 281 Cod procedură penală şi, fiind vorba de o
nulitate relativă, ea poate fi invocată şi aplicată în termenele prevăzute de art. 282 alin.4 lit.
a-b Cod procedură penală şi anume, în speţă, până la închiderea procedurii în camera
preliminară.

Fiind vorba de o nulitate relativă, sancţiunea şi subsecvent excluderea probelor, este

condiţionată de dovada vătămării ce s-a cauzat inculpatului, aceasta nefiind prezumată de
lege. Conţinutul noţiunii de „vătămare” nu este definit de Codul de procedură penală, dar
doctrina a definit-o ca fiind acea consecinţă negativă a încălcărilor dispoziţiilor ce
reglementează desfăşurarea procesului penal care constă în crearea posibilităţii unei soluţionări
greşite a cauzei fie prin neasigurarea exercitării drepturilor părţilor, fie prin încălcarea altor
valori procesuale. Reţinând aceste considerente cu privire la expunerea de motive a Codului de
procedură penală privind excluderea probelor şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului
potrivit cărora „ importantă este echitatea probelor în ansamblu”, judecătorul de Cameră
Preliminară a considerat că decizia de excludere a probelor rezultate din supravegherea tehnică
nu poate avea ca temei exclusiv împrejurarea declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 142
alin.1 teza finală Cod procedură penală. Punerea în executare a mandatului de supraveghere
tehnică de către serviciile de informaţii( în baza autorizării judecătorului şi la solicitarea
procurorului, întemeiată pe o normă juridică ce se bucura la acel moment de prezumţia de
neconstituţionalitate ) nu poate motiva în sine concluzia caracterului inechitabil al procedurii
judiciare. Astfel s-a observat, că interceptarea şi înregistrarea tuturor convorbirilor telefonice în
cauză s-a efectuat cu aparatura tehnică specifică aflată în dotarea Serviciului Român de
Informaţii, iar convorbirile purtate în mediul ambiental au fost interceptate şi înregistrate de
procurorul şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu
concursul tehnic al Serviciului Român de Informaţii, fără a exista o contribuţie umană din
partea acestora la efectuarea supravegherii. Pe de altă parte, inculpaţilor li s-a acordat dreptul
de consulta dosarul cauzei, de a obţine o copie a acestuia, luând astfel la cunoştinţă despre
conţinutul convorbirilor telefonice, a căror autenticitate nu a fost contestată.
 Aşadar, judecătorul de Cameră Preliminară a considerat că nu sunt întrunite condiţiile
pentru a opera sancţiunea nulităţii relative, constatându-se că nu există vătămare a
drepturilor procesuale ale inculpaţilor, nefiind întrunite dispoziţiile art. 282 alin.1 Cod
procedură penală, urmărirea penală în cauză a fost efectuată cu respectarea tuturor
drepturilor şi garanţiilor procesuale, fiind evident că probele administrate sunt legal
obţinute.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului V.E.D. privind administrarea probelor cu

încălcarea dreptului la apărare, judecătorul de Cameră Preliminară constată că la data de 16 mai
2016 acestui inculpat i s-a adus la cunoştinţă faptul că este suspect de comiterea infracţiunii
prevăzută de art. 255 alin.1 Cod penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ocazie cu
care acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere. Ulterior, la data de 19 mai 2016 avocatul ales al
acestui inculpat a formulat cerere privind studierea dosarului, ceea ce s-a realizat la 23 mai
2016 şi la data de 25 mai 2016 acestuia i s-au eliberat copiile solicitate. La data de 24 octombrie
2016 inculpatului V.E.D. i s-a adus la cunoştinţă faptul că este suspect de comiterea
infracţiunilor prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod penal anterior rap. la art. 6 din Legea nr.
78/2000 şi art. 323 alin. 1 Cod penal anterior, iar acesta s-a prevalat de dreptul de a nu face
declaraţii (fila 199 vol.I dosar u.p.).La aceeaşi dată s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii
penală faţă de acest inculpat pentru infracţiunile susmenţionate, prilej cu care acesta a refuzat să
facă declaraţii. Ulterior, la data de 31 octombrie 2016 şi respectiv 3 noiembrie 2016, avocatul
ales al inculpatului V.E.D. a fost încunoştinţat despre efectuarea de acte de urmărire penală.

În perioada următoare şi până la emiterea rechizitoriului din 23 noiembrie 2016, inculpatul

V.E.D. nu a formulat cereri, nu a solicitat administrarea de probe, astfel că susţinerile sale
formulate în acest sens sunt neîntemeiate.

Aşa fiind, judecătorul de Cameră Preliminară, în temeiul dispoziţiilor art. 345 alin.1 Cod
procedură penală va respinge excepţiile invocate de inculpatul M.A. prin avocat P.B., de
inculpatul V.E.D. prin avocat şi inculpatul A.R.P. prin avocat.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii A.R.P., M.A. şi V.E.D.,

Contestaţia formulată de inculpatul Văcariu Eftimie Darius, nu a fost motivată în scris

fiind doar susţinută oral în faţa instanţei de apărătorul ales.
 Prin motivele contestaţiei, inculpatul M.A. arată că excepţiile privitoare la claritatea
acuzaţiei trebuie să se raporteze la elementele constitutive ale faptelor pentru care este
formulată dispoziţia de trimitere în judecată. Arată că a criticat doar faptul că acuzarea nu face
o analiză pertinentă a fapte cu toate elementele care le dau relevanţă penală. Astfel, susţine că
din cuprinsul rechizitoriului se poate observa că reprezentantul DNA s-a limitat la a descrie o
succesiune de evenimente, pe care ulterior le-a încadrat juridic prin dispoziţia de trimitere în
judecată, fără însă a analiza în mod riguros faptele, respectiv elementele constitutive care au
formulat convingerea că fapta există şi că a fost săvârşită de subsemnatul.

Arată că la filele 3-19 din actul de sesizare este expusă o stare de fapt care, în opinia
procurorului, susţine întrunirea elementelor constitutive ale faptelor arătate şi a vinovăţiei
persoanelor trimise în judecată. Secţiunea în drept, cuprinsă între pag. 19-21 este însă lipsită de
rigoare analitică şi nu cuprinde analiza faptelor imputate subsemnatului (cum este şi cazul
celorlalţi inculpaţi).

Simpla afirmaţie în sensul că „fapta inculpatului..., de a iniţia ...şi de a primi... întrunesc

elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi luare de
mită..." nu este suficientă pentru a stabili cu claritate obiectul şi limitele judecăţii, condiţie
absolut necesară pentru o legală învestire a instanţei de judecată.

Mai susţine că se poate observa că şi partea expozitivă a rechizitoriului este ambiguă,

echivocă şi nu stabileşte în mod riguros obiectul şi limitele judecăţii. Prezentarea unei situaţii
de fapt pe alocuri confuză urmată de arătarea unor texte legale apreciază că nu îndeplineşte
condiţiile de regularitate impuse de lege şi de practica judiciară.

Referitor la legalitatea administrării probelor, susţine că încheierea este nefondată, în mod

greşit prima instanţă stabilind că nu se impune aplicarea sancţiunii excluderii probelor obţinute
în mod ilegal.

Mai arată că prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea
Constituţională a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din
cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională.
Precizează că în prezentul dosar cu care judecătorul de cameră preliminară este sesizat,
interceptările au fost efectuate în temeiul art. 91 ind. 2din Codul de procedură penală anterior.
Potrivit normei anterioare, „procurorul proceda personal la interceptări şi înregistrări sau poate
dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală.” Susţine că interceptările
efectuate în cauza ce face obiectul dosarului 29/P/2014 nu au fost efectuate de procuror
personal şi nici de organele delegate de urmărire penală, ci de structurile specializate de
informaţii, fără un temei legal. Susţine că judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului
Arad constată în mod corect că în cauză există o nerespectare a dispoziţiilor legale.

În legătură cu felul nulităţii, arată că este real că nu este vorba despre o nulitate expresă,
aceasta nefiind regăsită printre cazurile prev. de art. 281 lit. a-f C.p.pen., însă cu toate acestea,
apreciază că nu poate fi înlăturat întru totul argumentul că încălcarea unor drepturi
fundamentale, garantate de convenţia CEDO şi Constituţie duce la nulitatea absolută, chiar şi
fără prevederea expresă. Aşadar, cu toate că a stabilit încălcarea unei norme legale, instanţa a
apreciat că nu sunt întrunite în cauză toate elementele nulităţii relative, apreciind că nu există o
vătămare procesuală şi că sancţiunea excluderii ar fi disproporţionată raportat la caracterul
echitabil al procedurii în ansamblu. Consideră că judecătorul de cameră preliminară nu este
chemat însă a analiza aceste aspecte în mod global, ci doar cu privire la probele nelegal
administrate, prin urmare apreciază că sancţiunea excluderii unei probe trebuie să opereze chiar
dacă dreptul la apărare al părţilor a fost respectat pe parcursul procedurilor.

Inculpatul contestator M.A. apreciază că elementele nulităţii relative sunt întrunite cu

privire la obţinerea nelegală a probelor prin efectuarea în mod nelegal a interceptărilor în
cauză.; astfel, pe lângă încălcarea normei procedurale au fost încălcate şi cel puţin două drepturi
fundamentale, respectiv vătămarea dreptului la un proces echitabil (art. 21 Constituţie, art. 6
CEDO) precum şi vătămarea dreptului la viaţă infimă, familială şi privată, şi secretul
corespondenţei (art. 26, 28 Constituţie, art. 8 CEDO), astfel că în ce priveşte vătămarea acestor
drepturi face trimitere la considerentele Deciziei nr. 51/2016.

Din aceste motive, susţine că rezultă vătămarea mai multor drepturi, astfel că, dacă în
cauza penală în care au fost efectuate activităţi de supraveghere tehnică, în condiţii de
nelegalitate, şi una dintre părţi sau unul dintre subiecţii procesuali principali este vizat, direct
sau indirect, de împrejurările sau datele relevate cu ajutorul acestui procedeu probatoriu, există
o vătămare evidentă.

Prin prisma efectelor obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale rezultă că legalitatea
procedeelor probatori şi a mijloacelor de probă obţinute cu sprijinul “altor organe specializate”
poate fi analizată numai în limita în care cauza se află în faza de urmărire penală, sau în faza de
camera preliminară. Punctul terminus în care se poate pune în discuţie legalitatea probelor
administrate în faza urmăririi penale, este data pronunţării definitive a hotărârii judecătorului de
camera preliminară. Numai până la această dată se poate analiza legalitatea probelor
administrate în cursul urmăririi penale în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016.

Curtea reţine că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 se întinde şi asupra
proceselor aflate pe rol în faza de urmărire penală, sau în faza camerei preliminare, care însă nu
au primit o soluţie definitivă pe cameră preliminară, până la data publicării Deciziei nr. 51/2016
în Monitorul Oficial.

În cauzele penale care la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016
depăşiseră faza camerei preliminare nu se mai poate reanaliza legalitatea supravegherii tehnice
şi nici nu se mai pot exclude probele obţinute în baza acestor procedee probatorii, chiar obţinute
cu sprijinul “altor organe specializate”; pentru că altfel s-ar încălca autoritatea de lucru judecat
a hotărârii definitive a judecătorului de camera preliminară ce a instrumentat cauza şi care s-a
pronunţat definitiv pe legalitatea probelor administrate în fază de urmărire penală; împrejurare
ce ar atrage inclusiv incidenţa art. 6 din Convenţia EDO sub aspectul securităţii raporturilor
juridice generate de o hotărâre judecătorească definitivă.

În cazul de faţă se constată că procesul penal ce-i vizează pe contestatori se află în faza
procedurii de camera preliminară şi nu există o hotărâre definitivă în această fază a procesului
penal; cu toate acestea în cauză nu este incidentă şi aplicabilă decizia Curţii Constituţionale nr.
51/2016, aceasta neproducând efecte din punct de vedere procesual în cauză.

În acest sens se reţine că, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Deciziile nr.410 din 10
aprilie 2008 şi nr. 962 din 25 iunie 2009, asupra prevederilor art. 911 şi art. 912 Codul de
procedură penală din 1968 prin care a constatat că acestea sunt constituţionale, neîncălcând
dreptul la un proces echitabil. Instanţa de contencios constituţional a statuat că prevederile art.
911 şi art. 912 din Codul de procedură penală din 1968, prin reglementarea în detaliu a
justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a
limitelor cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor
înregistrate, a redării integrale a acestora, oferă suficiente garanţii specifice dreptului la un
proces echitabil.

În raport cu cele de mai sus rezultă că nu este întemeiată solicitarea contestatorilor de

excludere a probatoriului susmenţionat, acesta nefiind afectat de nulitate absolută sau
relativă prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, care nu se aplică normelor
legale în baza cărora s-au administrat probele contestate.

Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b, raportat la art.
347 Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii
A.R.P., M.A. şi V.E.D., împotriva încheierii penale nr. 1 din 5 ianuarie 2017 pronunţată de
judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad în dosarul nr.
7380/108/2016/a1 şi va menţine încheierea contestată.