Intelegerea Balcanica

Înțelegerea Balcanică a fost o alianță formată pe 9 februarie 1934, la Atena, de

către Iugoslavia, România, Grecia și Turcia (fostul Bloc Balcanic)[1] cu un caracter
defensiv, în cazul izbucnirii unui război, țările aliate își puteau apăra granițele. Era prin
urmare în armonie cu Mica Înțelegere (formată din Iugoslavia, România,
și Cehoslovacia ce avea același caracter defensiv).
Ideea principală a acestor înțelegeri a fost de a crea o alianță a Balcanilor, țările din
acest spațiu fiind o zonă tampon între Rusia si Vest. Ele doreau să își poata apară
granițele împotriva oricărui inamic. Singura țară ce nu a participat la aceste alianțe a
fost Bulgaria, care deși nu era o putere, cu o armata mică, avea mari pretenții
teritoriale. Evenimentele din cadrul celui de-al doilea război mondial au dus la
dezintegrarea Înțelegerii Balcanice.
In Balcani s-a pus in discutie realizarea unui pact regional abia in perioada crizei
economice, dar odata cu reluarea planului Germaniei de dominare a Europei Centrale.
Convocarea primei conferinte balcanice a insemnat un prim pas spre acest act.
La 5 octombrie 1930 se stabilea respectarea principiului egalitatii tuturor statelor si
apropierea intre in toate domeniile. Un rezultat pozitiv a fost grabirea tratativelor gr-
turce, finalizate cu acordul semnat la Ankara (30 octombrie 1930).
A doua conferinta balcanica a avut loc la Istanbul (20-26 octombrie1931). Cu
obiective comune, celor 6 state (Albania, Romania, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia)
le era greu sa se apropie politic. A fost cu rezultate bune doar in plan economic.
A III-a conferinta a avut loc la Bucuresti, (22-29 octombrie 1932) si a avut ca scop
continuarea tratativelor intre state plus incercarea unei intelegeri cu URSS. S-a hotarat
crearea a doua comisii ce aveau sa gaseasca cea mai buna formula a pactului balcanic.
Pe ordinea de zi au mai incluse si cererile Germaniei la drepturile de inarmare. S-a
adoptat pactul balcanic, cu majoritate de voturi, fara Bulgaria.
Spre sfarsitul anului 1932, situatia se agravase, mai ales ca Franta fusese presata
de englezi sa accepte, noua situatie creata in jurul Germaniei, iar Italia ducea o
campanie de presa dura la adresa Iugoslaviei. Atentia Intelegerii Balcanice a fost atrasa
si de reorganizarea Micii Intelegeri.
In aceste conditii, Romania a inceput sa stranga relatiile cu Turcia inca din vara
anului 1933. La 17 oct. 1933, N. Titulescu semna la Ankara cu reprez. Turciei un tratat
de amicitie, arbitraj si de conciliatiune. Cele doua state isi luau angajamente cu sprijinul
reciproc in caz de atac extern. Asa spera Romania sa se apropie de URSS care era aliata
Turciei. Nemultumirile la Berlin si Roma erau evidente, in conditiile in care exista si
Mica Intelegere. Pactul romano-turc a atras dupa sine o apropiere intre Mica Intelegere
si restul statelor balcanice. La conferinta de la Salonic, s-au vazut progrese clare in
realizarea intelgerii intre cele 6 state.
S-au demarat negocieri in acel moment si cu Bulgaria pentru intrarea in pactul
balcanic. Intre timp, la 25 nov. 1933, se semna tratatul intre Turcia si Iugoslavia care
era similar cu cel semnat de Romania. Eforturile Romaniei si Turciei de a atrage
Bulgaria au fost mari, in conditiile in care se stia ca relatiile bulgaro-germane nu erau
foarte bune.
Dupa sesiunea de la Zagreb a Micii Intelegeri s-a ajuns la o intelegere intre Turcia,
Iugoslavia, Romania si Grecia, cu speranta aderarii Bulgariei mai tarziu. La 9 februarie s-a
semnat la Atena pactul, care era deschis si altor state balcanice, care viza pacea si statu-quo-ul
teritorial. Atat in URSS cat si in Franta si Anglia, acest eveniment a fost primit cu satisfactie.
Necesitatea intrunirii celor 6 state nu a mai fost luata in calcul decat de Turcia,
Romania si Grecia, care doreau sa discute probleme juridice si economice. De aceea,
Conferintele balcanice au disparut de pe scena politica, chiar daca nu au fost desfiintate.
Un punct important urmarit de Intelegerea Balcanica a fost relatia cu URSS, a carei
intrare in Societatea Natiunilor a sustinut-o de la inceput. La fel ca si Mica Intelegere,
Intelegerea Balcanica, a protestat fata de atentatul de la Marsilia cerand sanctionarea
vinovatilor. La 19 oct. a luat pozitie si fata de revizionismul tot mai agresiv al statelor fasciste.
La 2 nov. 1934 se semna intre Turcia si Grecia o conventie militara. Cu privire la
acordul fr-italian privind garantarea independentei Austriei, Intelegerea Balcanica a avut o
atitudine pozitiva, dar moderata. O incercare la care a fost supusa soliditatea Intelegerii
Balcanice a fost incercarea Bulgariei de a ataca Tracia greceasca. N. Titulescu, reprez. al
acestui organism a atras atentia Bulgariei ca in cazul unui atac, acesta ar fi pus in functiune
pactul balcanic.
Contra Germaniei, Marea Britanie si Franta au vazut in Italia un aliat de nadejde,
semnand acordul de la Stressa. Dupa conferinta de la Stressa, cele doua blocuri
antirevizioniste s-au intalnit la Geneva (15 aprilie 1935). Comunicatul oficial al intalnirii nu
lasa indoiala sau dezamagire, mai ales ca Marile Puteri s-au abtinut in a formula o parere cu
privire la revizuirea tratatelor, insa politica de concesii facuta de Franta si Anglia Italiei era tot
mai evidenta. Mai mult actiunile lui Mussolini, care aparent nu pareau sa revendice nimic,
erau privite cu mare neincredere de statele balcanice.
Intre 10-13 mai s-a tinut o noua conferinta la Bucuresti, unde s-a discutat situatia
internationala. Pactul balcanic nu s-a realizat decat partial, prin semnarea tratatului fr-
sovietic. S-a mai hotarat masuri de mentinere a pacii, pentru intarirea Intelegerii
Balcanice si o legatura mai stransa cu Mica Intelegere. Pe de alta parte, Marea Britanie
nu sustinea deloc pactul, mai ales ca semnase cu Germania un acord naval, care ii
permitea ultimei sa detina controlul in Marea Baltica. Albania, a insistat sa intre in
organizatiei, insa presiunile facute de Italia l-au determinat pe regele Zogu sa dea
inapoi.
La 29 nov. 1935 s-a semnat o noua conventie militara, care avea in mare parte
punctele din pactul semnat in urma cu un an la Atena.
Un alt moment de cotitura a fost invadarea Etiopiei de catre Italia, urmata de protestul
Intelegerii Balcanice la Societatea Natiunilor. Situatia era si mai grea in conditiile in care
puterile occidentale au ales sa faca in continuare concesii Italiei. O alta invazie avea sa se
petreaca la 8 martie 1936, cand Germania intra in zona demilitarizata a Rinului. Cele doua
organisme s-au intrunit la Geneva denuntand actul savarsit de Germania. Mai mult N.
Titulescu, delegat de M.I. si I.B. a cerut in cadrul Soc. Natiunilor, ca Germania sa fie
sanctionata. Atitudinea nu a fost solidara din partea tuturor statelor balcanice intrucat plana
amenintarea Italiei si a Germaniei.
Intre 4-6 mai a avut loc la Belgrad o noua sesiune a Consiliului permanent a I.B.
unde s-a incercat rezolvarea relatiilor cu Bulgaria si a atitudinii Greciei fata de
conventiile militare incheiate la 9 februarie. S-a permis Bulgariei sa se inarmeze, si sa
revizuiasca tratatul de la Neuilly, mai ales ca dorea cooptarea a inca unui stat. Planurile
de pace propuse atat de Franta cat si de Germania au indreptatit Turcia sa ceara
revizuirea tratatului de la Lausanne, care provoca ingrijorare la Bucuresti.
In a II-a jumatate a anului 1936, directivele Intelegerii Balcanice nu s-au
schimbat, dar unele state au inceput sa aiba probleme interne asa cum este cazul
Greciei, unde se instaurase regimul lui Metaxas (acesta dizolvase toate partidele
politice), si al Romaniei, unde N.Titulescu fusese inlaturat, ceea ce provocase ingrijorare
si pentru Turcia.
La 30 oct. 1936, la Geneva Intelegerea Balcanica isi reafirmase politica fata de
revizionismul statelor fasciste. La 6 nov. 1936 s-a semnat o conventie militara intre
Turcia, Romania si Iugoslavia, pentru ca 4 zile mai tarziu se semneze o noua conventie
militara in 4.
In plan european, Belgia a rupt alianta cu Franta, care continua sa faca concesii
pentru Germania. Bulgaria a dus tratative aparte cu Iugoslavia, astfel ca la 24 ian. 1937,
se semna pactul separat dintre cele doua state. Aceste evenimente au fost cuprinse pe
agenda de discutii a Consiliului permanent al I.B. intrunit la Atena (15-18 febr. 1937).
Semnarea tratatului bulgaro-iugoslav a nemultumit statele balcanice, deoarece nu
fusesera consultate. Cu toate aceste probleme organizatia nu si-a incetat activitatea. La
25 martie, Iugoslavia incalca din nou pactul balcanic semnand cu Italia un tratat, care a
afectat foarte mult cele doua organizatii, in special Mica Intelegere.
In februarie 1938, cand amenintarea anexarii Austriei era tot mai mare, I.B. s-a intrunit
din nou la Ankara (25-27 febr.), pentru a discuta de statutul minoritatilor, care se afla in
atentia Societatii Natiunilor. Tot acum s-au reluat si discutiile cu privire la Bulgaria, care desi
isi ameliorase problemele cu Grecia continua sa aiba relatii si cu Germania. In legatura cu
Italia, I.B. luase aminte la actele din Etiopia, insa mai spera ca Italia va fi ceea care va
contracara actiunile nazistilor.
Anschluss-ul a avut efecte negative in Europa Centrala, evidentiind incapacitatea
Angliei si Frantei de a se impune, iar Germania isi intensifica mereu masurile de dezbinare a
celor doua blocuri. Pe fondul acestor probleme, tratativele cu Bulgaria au fost grabite, iar la
31 iulie 1938, la Salonic s-a semnat pactul de neagresiune si colaborare dintre I.B. si Bulgaria.
Acordul de la Munchen a dus la disparitia de pe scena politica a Micii Intelegeri, toata
lupta fiind preluata de I.B. Tot dupa acest eveniment Franta si Marea Britanie, au inteles ca
trebuiau sa ia masuri dure pentru oprirea Germaniei, insa desi apreciau eforturile Romaniei in
acest sens, ele au preferat sa ramana rezervate pentru a nu supara Germania.
Italia dorea dominatia in Balcani, asa ca a inceput discutiile cu Romania si Iugoslavia
cu scopul de a le atrage spre Axa, urmate apoi de Turcia si Grecia. Pozitia I.B. prin Turcia a
fost destul de clara afirmand ca singura optiune de oprire a agresorilor era o colaborare cat
mai stransa intre statele mici. Un succes mare a avut-o conferinta maritima de la Pireu
(ian.1939)
Relatiile stranse s-au vazut dupa ce Romania a intensificat legaturile cu Iugoslavia, si
desi vizita lui Ciano, provocase indoiala, Iugoslavia garantase ca nu va adera la pactul
anticomitern.
La 20 febr. 1939, a avut loc o noua sesiune a Consiliului permanent la Bucuresti,
in cadrul careia s-a prelungit inca pe 7 ani pactul balcanic, fapt ce a fost apreciat de
Franta, Anglia si URSS. In schimb presa nazista a criticat toate actiunile I.B.
Intre timp, Romania a demarat discutiile si cu Polonia, insa acestea nu au ajuns la
niciun final, deoarece Polonia privise cu incredere garantiile date de Germania, care anexase
deja Boemia si Moravia. Problemele in Europa au sporit si din cauza Ucrainei subcarpatice
care se proclamase stat independent, fapt ce ameninta grav integritatea teritoriala a Romaniei,
in caz de Ungaria ar fi anexat statul, fiind sustinuta si de Italia si Germania. Asupra Romaniei,
nazistii au inceput sa faca presiuni pentru incheierea unui acord economic, ce era
dezavantajos. Situatia Romaniei a fost analizata la Londra, unde puterile occidentale au
considerat ca Romania trebuia aparata. La 23 martie 1939, Romania semna tratatul economic
cu Germania, care desi era asupritor, spera astfel sa mai castige timp. Sprijinul Romaniei a
venit doar din partea Turciei si Greciei, care au protestat fata de acest tratat. Nu la fel a facut
si Iugoslavia care considera ca era mai bine ca Romania sa mentina relatii bune cu Germania.
Romania si Turcia au inceput sa se apropie de Franta si Anglia, semnandu-se acorduri.
In perioada iulie-august statele balcanice continuau sa ia masuri de precautie.
Turcia a incercat incheierea unui tratat de asistenta mutuala cu URSS, iar Romania a
incercat un tratat de neagresiune cu Ungaria, insa ambele propuneri au fost respinse,
influentate de impasul negocierilor anglo-fr-sovietice.
La 1 septembrie se declansa cel de-al doilea razboi mondial, deschis de Germania
printr-un atac fulger contra Poloniei. Romania a luat initiativa crearii unei neutralitati
in Balcani si in Europa Centrala contra Germaniei. Blocul neutrilor a fost bine privit de
Franta si Anglia, mai ales ca Italia nu intrase inca in razboi. La 19 oct. 1939, Turcia
semna cu Anglia si Franta un tratat, ce arata clar interesul puterilor occidentale fata de
I.B.
Delimitandu-se clar obiectivele, s-au discutat apoi despre pacte de neagresiune,
colaborare economica si alte decizii de interes comun. Iugoslavia a primit cu rezerve blocul
neutrilor, iar la Atena plana grija ca blocul neutrilor sa nu fie sub egida Italiei.
Sfarsitul anului 1939-inceputul anului 1940 - I.B. stia ca pe ajutorul Frantei si Angliei
nu se putea conta, iar Romania facuse concesii economice Germaniei, iar cat despre ajutorul
Italiei, era la fel de nesigur avand in vedere ca nu actiona fara acordul Germaniei.
La 2 febr. 1940 a avut loc o noua sesiune a I.B., in cadrul careia s-au discutat
relatiile intre statele balcanice. Bulgaria isi reconfirmase neutralitatea in caz de un atac
in zona, si mai mult si-a intensificat legaturile cu Romania.
Situatia s-a schimbat brusc cand Italia, in urma discutiilor avute cu Germania si-a
schimbat atitudinea fata de I.B., hotarand sa elimine si influenta statelor occidentale. De
asemenea s-au mai incheiat acorduri comerciale rom-iugoslave si rom-grecesti.
La 10 aprilie Germania ocupa Danemarca si invada Norvergia, gasind I.B. nepregatita
pentru a face fata unui atac militar. O luna mai tarziu erau invadate Olanda si Belgia, iar
Franta era direct amenintata, ceea ce facuse ca I.B. sa devina si mai slaba. Intalnirea de la
Atena a fost amanata din cauza refuzului Iugoslaviei de a participa.
 Infrangerea Frantei ulterior si situatia grea a Angliei aratase clar limitele organizatiei,
care numai printr-un plan comun putea sa mai amelioreze ceva. Intrarea Italiei in razboi a
determinat Turcia sa isi declare neutralitatea nerespectand tratatul incheiat cu Anglia si
Franta. Romania pierdea teritoriile Basarabiei si Bucovinei de Nord, nebeneficiind de sprijin
din partea I.B.
Dupa capitularea Frantei si Angliei, I.B. a incercat sa se apropie din nou de
URSS.
La 3 iulie, Romania renunta la aliantele anglo-franceze si iesea din Societatea
Natiunilor, in speranta unui sprijin din partea Germaniei in cazul Transilvaniei.
Dupa pierderile teritoriale ale Romaniei, sfarsitul I.B. era tot mai aproape, mai
ales ca Ion Antonescu transformase in legatii ambasadele de la Ankara, Belgrad si Atena.
Turcia a considerat ca I.B. putea sa functioneze si fara Romania. La 13 oct. 1940, Romania
denunta oficial pactul balcanic, iar la 30 octombrie Italia a atacat Grecia.
Faptul ca aceasta organizatie a fost incapabila sa faca fata atacurilor naziste,
dovedeste ca politica antirevizionista nu a fost spijinita material eficient. Tratatele
militare semnate nu au corespuns cu caracterul razboiului, nefiind sustinuta printr-o
politica militara adecvata. Mai mult decat atat a lipsit si baza sociala, deoarece cele 2
organizatii au fost sustinute doar de burghezie.