CARACTERIZAREA PERSONAJULUI

Gheorghidiu este personajul principal al romanului, îndeplinind tot odată rolulde

narator. El consemnează la persoana I, în mod subiectiv, experienţă proprie în raport cu două
coordonate esenţiale ale destinului său, iubirea şi războiul. Acesta întruchipează tipul
intelectualului lucid, aflat în căutarea absolutului care se autoanalizează în raport cu realitatea
obiectivă, a războiului şi cu cea interioară a propriilor amintiri despre povestea de dragoste
trăită alături de Ela.
Portretul acestuia prinde contur pe parcurs, prin acumulare de date esenţiale asupra
devenirii sale. Absolvent al facultăţii de filozofie, Ştefan se simte familiar în lumea cărţilor, ale
căror idealuri le transpune în viaţa de zi cu zi. Relaţia cu Ela se fundamentează iniţial pe
orgoliu, însuşi mărturisind ulterior: “Începusem să fiu totuşi măgulit de admiraţia pe care o
avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai
frumoase student şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri". Individul
superior nu poate percepe iubirea decât în varianta sa ideală, că pe o cale de cunoaştere a
absolutului, prin unirea spirituală a doua suflete pereche “Căutam o identificare şi o verificare
a eului meu [...]. Nu m-aş fi putut realiza decât într-o dragoste absolută.”
Aflat în prezentul frontului, el retrăieşte drama neîmplinirii erotice, căci povestea sa
de iubire se află sub semnul incertitudinii. Încă din primul capitol al cărţii, personajul-narator
îşi releva, superioritatea, evidenţiată prin ironia amară a prezentării fortificaţiilor de pe Valea
Prahovei, dar şi prin intervenţia să impulsive declanşată de un fapt divers discutat la popotă.
Concepţia particulară asupra iubirii trădează idealismul sau, considerând că iubirea reprezintă
o regăsire a sinelui prin celalt membru al cuplului, de la care nici unul dintre cei doi nu se
poate abate. Consimţind la iubirea absolută, partenerii “Au drept de viaţă unul asupra
celuilalt.”
Dacă iniţial trăieşte fericirea complexă a unei relaţii perfecte, în condiţii de existenţă,
modeste, intervenţia moştenirii în viaţa celor doi strica echilibrul cuplului, relevând trăsături
contradictorii ale membrilor sai. Ştefan dovedeşte un caracter puternic nelăsându-se
impresionat de posibilitatea posesiunii material şi fiind considerat de reprezentanţii acestei
lumi, un inadaptat. Moştenirea declanşează conflictul său interior, căci spre deosebire de el,
Ela e tot mai captivata de lumea mondenităţii. Iubirea devine astfel un tărâm al incertitudinii,
un prilej de îndelungi observaţii ŞI analize întreprinse de bărbatul orgolios, care nu îşi mai
recunoaşte jumătatea.
Fire pasională şi reflexiva, Ştefan diseca fiecare gest sau vorbă a acesteia, în vederea
elucidării propriei dileme interioare. Excursia la Odobeşti reliefează gelozia personajului a
cărui soţie pare că acordă importanţă unui anume domn G., cu care ar fi putut avea o relaţie
extraconjugală. Ghioghidiu respingevînsă idea că ar fi gelos, considerând-o neconforma cu
idealurile sale; cuvtoate acestea observarea lucidă a comportamentului celor doi îi ridică
puternice semne de întrebare. Hipersensibil şi orgolios peste măsură, Ghioghidiu redă în
amănunt chinurile dezamăgirii în iubire, care îi transformă existenţa într-o “tortură”. Orice
detaliu disecat până la cele mai profunde semnificaţii amplifica dilemele conştiinţei.
Nemaisuportând frământările sufleteşti acesta se înrolează voluntar, în mod orgolios,
înlocuind drama personală a deziluziei cu cea colectivă a confruntării permanente cu moartea.
Prezentarea războiului se realizează în mod veridic, de către un fin observator cu o
capacitate sporită de a fi ironic, chiar şi în condiţii tragic. Notaţiile sale reliefează luciditatea
personajului narator, spiritual sau polemic, asumarea reacţiei de groază în faţa morţii şi
abandonarea atitudinii de fals patriotism.
Drama războiului estompează treptat drama neîmplinirii erotice, manifestând o
indiferenţă totală faţă de femeia care nu a fost capabilă să se ridice la rangul de ideal al său şi
pe care o priveşte doar că pe un “tablou” dovedind hotărâre în decizia de a o părăsi definitiv.
Gestul nobil de a-şi lăsa acestea bunuri materiale de care se simţea ataşat precum şi “tot
trecutul” trădează dorinţa personajului de a se elibera de cumplită dezamăgire erotică a
trecutului. Portretul personajului este conturat în special prin caracterizarea indirectă, prin
prezentarea subiectivă a faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. Pe parcursul romanului, însuşi se
autocaracterizează ca fiind un intelectual orgolios, însetat de absolut. Un alt personaj, unchiul
său, Nae Gheorghidiu, îl caracterizează în mod direct ca fiind lipsit total de “spirit practic” într -
o lume în care domina puterea “paralelor”: “N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi averea.
În opinia mea, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează un
personaj cu experienţa morală superioară. Ştefan Gheorghidiu este considerat de G. Călinescu
“Un om inteligent [...] plin de subtilitate, de pătrundere psihologică".
În concluzie, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman al
inadaptabilităţii. În vizunea lui C. Petrescu, intelectualii nu se pot adapta lumii burgheze iar
aceasta îl desconsidera. Din aceeaşi categorie a inadaptaţilor fac parte şi alte personaje
camilpetresciene: G. D. Ladima, G. Ruşcanu, A. Pietraru.