Alegerea producătorului – CURS 4

Pentru a ne satisface nevoile trebuie să consumăm bunuri și servicii, adică

vom face anumite cheltuieli de consum, care reprezintă niște încasări pentru firme.
Firmele vor produce bunuri, combinând eficient factorii de producție necesari și
urmărind să obțină rezultate cât mai bune în termeni de vânzări/profituri folosind
resursele de care dispun.
De exemplu, o firmă de automobile va folosi lucrători, capital fix, capital
circulant, tehnologii etc. pentru a produce mașini, în conformitate cu preferințele și
nevoile consumatorilor. Dacă va crește numărul de comenzi de mașini, firma
respectivă are două opțiuni:
a) angajează mai mulți lucrători (L) și/sau mărește timpul de muncă al
celor existenți, fără a investi în utilaje, echipamente de producție
b) face investiții în elemente de capital fix (K) care măresc capacitatea de
producție și odată cu aceasta și numărul de lucrători angajați
În primul rând, nicio firmă nu ar trebui să ia decizia de a investi în creșterea
capcității de producție doar pe baza unor comenzi mai mari pe termen scurt. La fel
cum, nicio societate nu ar trebui să vândă din echipamentele de producție dacă îi
scad comenzile timp de câteva săptămâni. În schimb, dacă se păstrează o perioadă
mai îndelungată tendința de creștere a numărului de comenzi, atunci compania
poate avea ca opțiune achiziția elementor de capital fix necesare.
Relația dintre factorii de producție utilizați de către firma de automobile și
producția de mașini obținută poate fi descrisă cu ajutorul unei funcții de producție.
Forma generala a unei funcții de producție este:
Q=f(L, K)
Opțiunea a), descrisă anterior, corespunde termenului scurt (TS)
privind alegerea producătorului. Altfel spus, TS pentru o anumită firmă
corespunde perioadei de timp în care firma își modifică producția doar ca urmare a
variației numărului de lucrători/număr de ore lucrate la aceeași înzestrare cu
elemente de capital fix. Dacă producția firmei A se modifică timp de 6 luni doar pe
baza numărului de lucrători, fără a face alte investiții/fără a vinde mijloace de
capital, atunci TS pentru firma A este de 6 luni. Pentru alte firme TS poate fi
măsurat în ani, în funcție de nivelul inițial de înzestrare tehnică și de ritmul de
creștere a comenzilor.
Opțiunea b), descrisă anterior, corespunde termenului lung (TL)
privind alegerea producătorului. Altfel spus, TL pentru o anumită firmă
corespunde perioadei de timp în care firma își modifică producția atât ca urmare a
variației stocului de capital, cât și a numărului de lucrători.

5.1. Analiza alegerii producătorului pe termen scurt

Pe termen scurt, o firmă de automobile care are comenzi suplimentare va
majora producția crescând timpul de muncă al angajaților/numărul de angajați. De
asemenea, reducerea comenzilor generată de o pandemie, va conduce la scăderea
producției, ca urmare a trimiterii unei părți din forța de muncă în șomaj tehnic.
Așadar, conform funcției de producție, L este un factor de producție variabil,
iar K un factor de producție fix.

5.1.1.Productivitatea marginală a muncii

Dacă producția (Q) unei firme crește cu 20 bucăți ca urmare a angajării unui
lucrător (L) suplimentar, atunci se poate afirma că eficiența (randamentul,
productivitatea) marginală a acestuia a fost de 20 de bucăți produse.
WmgL – productivitatea marginală a muncii, care arată eficiența/randamentul
unui lucrător suplimentar.
Q1 = Q0 + 20 => ΔQ = 20 de bucăți
L1 = L0 + 1 => ΔL = 1 lucrător
∆Q
Q = f(L) => WmgL = ∆L

Presupunând că eficiența suplimentară a următorilor lucrători angajați ar

crește din ce în ce mai mult (eficiența acestora ar fi 30, 35, 45 bucăți etc.) =>
producția firmei va crește din ce în ce mai mult =>nicio firmă nu ar mai avea
nevoie să realizeze investiții, deoarece ar fi suficient să angajeze lucrători
suplimentari. Este un exemplu care folosește metoda reducerii la absurd pentru a
argumenta că, în realitate, productivitatea (eficiența) marginală crește până la un
anumit prag, după care descrește =>în economie acționează legea randamentelor
marginale descrescătoare. Atunci când eficiența muncii scade se impune ca
firmele să realizeze investiții.
Relația dintre productivitatea marginală a muncii și producția totală a
unei firme.
Presupunem că o firmă angajează în mod succesiv 6 lucrători la același
nivel al stocului de capital fix, ale căror productivități marginale sunt incluse în
tabelul următor. Tabelul respectă legea randamentelor marginale descrescătoare, în
sensul căeficiența marginală este în scădere, începând cu al treilea angajat.
Numărul de WmgL Q
lucrători Productivitatea Producția totală
(L) marginală a muncii
1 8 8
2 20 28
3 17 45
4 10 55
5 0 55
6 -3 52

a) Atunci când sunt angajați primii 2 lucrători, eficiența fiecăruia crește

- Productivitate marginală a muncii crește
 - Producția totală a firmei crește din ce în ce mai mult (cu o rată
crescătoare), deoarece cel de-al doilea lucrător este mai productive decât
precedentul
b) Atunci când sunt angajați al treilea și al patrulea lucrător, eficiența fiecăruia
scade
- Productivitate marginală a muncii scade, dar este pozitivă
- Producția totală a firmei crește din ce în ce mai puțin (cu o rată
descrescătoare), deoarece al treilea/al patrulea lucrător este mai puțin
eficient
c) Atunci când este angajat al cincilea lucrător, acesta nu sprijină creșterea
producției
- Productivitate marginală a muncii = 0
- Producția totală a firmei este constantă/maximă
d) Atunci când este angajat al șaselea lucrător, acesta afectează negativ întregul
process de producție
- Productivitate marginală a muncii este negativă
- Producția totală a firmei scade
Atunci când crește numărul de lucrători (L) de la primul la al doilea:
L0 = 1 și L1 = 2 => ΔL = L1 – L0 = 1
Q0 = 8și Q1 = 28 => ΔQ = Q1 – Q0 = 20, adică exact productivitatea marginală a
muncii aferentă celui de-al doilea lucrător
∆Q
WmgL = ∆ L

ΔL = 1 => WmgL = ΔQ
Q = suma WmgL
Dacă se dă o funcție a Q = f(L), atunci, WmgL = (Q)’L
5.1.2.Productivitatea medie a muncii
Dacă o firmă produce 100 de paltoane folosind 5 lucrători, atunci, în medie,
eficiența unui lucrător este de 20 paltoane.
Q
Q = f(L) => WL = L

unde, WL este productivitatea medie a muncii, care reflectă eficiența medie a

lucrătorilor angajați într-o anumită firmă. Evoluția productivității medii a muncii
constituie un criteriu important în stabilirea salariilor acordate lucrătorilor.
Relația dintre productivitatea marginală a muncii și productivitatea
medie a muncii.
Exemplul 1
O firmă de textile produce inițial 100 de paltoane folosind 5 lucrători. Dacă
numărul de lucrători crește cu 20%, iar producția firmei cu 14%, aflați:
a) Productivitatea medie a muncii inițială (WL0)
b) Productivitatea medie a muncii actuală (WL1)
c) Productivitatea marginală a muncii (WmgL)
Rezolvare
Q0 = 100 paltoane
L0 = 5 lucrători
L1 = 120%*L0 => L1 = 6 lucrători
Q1 = 114%*Q0 => Q1 = 114 paltoane
0Q 100
a) WL0 = L =>WL0 = 5 =20 paltoane /lucrător
0

1Q 114
b) WL1 = L => WL1 = 6 =19 paltoane/lucrător
1

∆Q 114−100
c) WmgL = ∆ L = 6−5
= 14 paltoane/lucrător angajat suplimentar
Ce remarcați?
Deoarece lucrătorul angajat suplimentar (cel de-al șaselea) este mai puțin
eficient decât media lucrătorilor existenți => eficiența medie actuală va
scădea.
Exemplul 2
Singura diferență față de enunțul/cerințele anterioare este aceea că producția firmei
crește cu 26%, ca urmare majorării numărului de angajați cu 20%.
Rezolvare
Q0 = 100 paltoane
L0 = 5 lucrători
L1 = 120%*L0 => L1 = 6 lucrători
Q1 = 126%*Q0 => Q1 = 126 paltoane
Q
0 100
a) WL0 = L =>WL0 = 5 =20 paltoane /lucrător
0

Q
1 126
b) WL1 = L => WL1 = 6 =21 paltoane /lucrător
1

∆Q 126−100
c) WmgL = ∆ L = 6−5
= 26 paltoane/lucrător angajat suplimentar

Ce remarcați?
Deoarece lucrătorul angajat suplimentar (cel de-al șaselea) este mai eficient
decât media lucrătorilor existenți => eficiența medie actuală va crește.
Concluzie
 Dacă WmgL < WL0 => WL scade
 Dacă WmgL > WL0 => WL crește
 Dacă WmgL = WL0 => WL constantă/maximă

5.1.2.Analiza costurilor de producție pe termen scurt

 Costurile de producție include totalitatea cheltuielilor efectuate de către
firme în procesul de producție. Spre deosebire de un contabil care ia în considerare
doar cheltuielile efective ale firmei, un economist trebuie să țină cont și de costul
de oportunitate al deciziei de a cheltui o anumită sumă de bani pentru producție.
5.1.2.1. Costurile explicite și costurile implicite
Costurile explicite se referă la acele cheltuieli reflectatea în contabilitatea unei
firme, numindu-se și costuri contabile (cu materii prime, materiale, salariale, cu
amortizarea etc.).
Costurile implicite se referă la costul de oportunitate, adică la veniturile pe care
un întreprinzător le putea obține dacă ar fi utilizat resursele pe care le deține într-un
alt mod.
Profitul contabil al unei firme = VT (venit total încasat, cifră de afaceri) –
costuri explicite
Profitul economic al unei firme = VT – costuri explicite – costuri implicite
Exemplu
Andrei obține un venit lunar din salariu de 700 de euro și un venit de 300 de euro
din închirierea unui apartament cu două camere. El decide să renunțe la aceste
venituri și să-și deschidă o afacere de marketing online de pe urma căreia încasează
venituri totale de 2000 de euro, având costuri explicate de 1200 de euro. Aflați:
a) Costurile implicite
b) Profitul contabil
c) Profitul economic
d) Profitul normal al afacerii de marketing online
e) Îl sfătuiți pe Andrei să continue afacerea respectivă?
Rezolvare
a) Costurile implicite = costul de oportunitate al deciziei de a începe afacerea
de marketing online = 700 + 300 = 1000 de euro
 b) Profitul contabil = VT – costuri explicite = 2000 – 1200 = 800 de euro
c) Profitul economic = VT – costuri explicite – costuri implicite =
= 2000 – 1200 – 1000 = - 200 de euro
d) Profitul normal al afacerii de marketing online = costurile implicite = 1000
de euro, adică Andrei ar trebui să obțină ca și profit cel puțin veniturile la
care a renunțat atunci când a început afacerea
e) Un contabil l-ar putea sfătui să continue deoarece afacerea îi aduce un profit
(contabil) de 800 de euro. Dar cu toate acestea, acest profit contabil este
inferior veniturilor castigate anterior de către Andrei.
Concluzie
Nu orice activitate economică profitabilă din punct de vedere contabil ar trebui
continuată, deoarece este posibil ca respectivul profit să fie inferior câștigurilor
obținute anterior.
Exemplu
O parte dintre șoferii UBER au renunțat la un job anterior atunci când au decis să
devină șoferi pe o platformă de ride-sharing. Dacă profitul obținut este superior
venitului la care au renunțat, atunci vor continua să activeze pe această platformă.
În schimb, dacă obțin profit dar acesta este inferior câștigurilor anterioare, atunci
vor decide să renunțe la job-ul UBER.

5.1.2.2. Costurile totale, fixe și variabile de producție

Costurile totale de producție ale unei firme se referă la totalitatea
cheltuielilor aferente procesului de producție/prestării de servicii. De exemplu, o
companie de automobile va avea o serie de cheltuieli precum achiziția
componentelor auto necesare, salariile angajaților, amortizarea utilajelor, energia
electrică pentru producție. Un broker de asigurări va avea atât cheltuieli salariale,
cât și cheltuieli cu chiria, cu atestatele necesare. O firmă de curierat are și cheltuieli
salariale cu șoferii angajați, cu funcționarea flotei auto, dar și cheltuieli cu chiria
depozitului.Dintre cheltuielile de producție/necesare prestării de servicii, o parte nu
se modifică pe termen scurt, deși producția/numărul de clienți/numărul de
contracte variază, în timp ce altele variază în același sens cu acestea.
Costurile fixe (CF)nu se modifică pe termen scurt în funcție de volumul de
activitate (Q) al firmei – chiria plătită în mall de către un broker de asigurări,
ratele (inclusiv dobânzile) plătite băncilor în contul creditului accesat de către un
producător auto, leasingul achitat lunar de către firma de curierat care a închiriat
mașini pentru livrare.
Dacă Q crește/scade => CF = constant
Costurile variabile (CV) se modifică pe termen scurt în funcție de volumul de
activitate (Q) al firmei – un broker de asigurări va avea mai mulți angajați dacă
vânzările cresc, un producător auto va avea nevoie de mai multe componente dacă
va produce mai multe mașini, iar o firmă de curierat va trebui să angajeze mai
mulți curieri dacă îi cresc comenzile. Similar, scăderea volumului de activitate al
unei firme va genera reducerea costurilor variabile. De exemplu, evoluția
consumului de gaze naturale, de energie electrică, de combustibili (cu excepția
consumatorilor casnici) constituie o aproximare a evoluției volumului de activitate
din economia națională. Dacă se mărește consumul de gaze naturale în industrie,
înseamnă că producția a crescut, în timp ce scăderea consumului de gaze natural
arată că s-a produs mai puțin.
Dacă Q crește => CV crește
Dacă Q scade => CV scade
Costul total de producție (CT) este alcătuit dincosturi fixe și din costuri
variabile. Chiar atunci când volumul de activitate (Q) este 0, o firmă are costuri
fixe, precum chiria sau personalul administrativ.
CT = CF + CV
 Dacă Q = 0 => CV = 0 => CT = CF
Exemplu. CT = a + bQ + cQ2 => CF = a, iar CV = bQ + cQ2