UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

SPECIALIZAREA
DEZVOLTAREA ȘI MANAGEMENTUL RESURSELOR
UMANE

ÎNTREBERE PRINCIPALA:
CE ESTE NOU ÎN LEADERSHIPUL CA
PRACTICA?

PROFESOR COORDONATOR:
Conf. Univ. Dr. LUCIAN MARINA

STUDENT:
MANIU NOEMI LIDIA

ALBA IULIA
2020
Întrebare principală: Ce este nou în leadership ca practică?

Acest articol este scris de autoarea Margaret Collinson și în cuprinsul acesteia se

regăsește recenzia ultimei cărți scrise de Raelin și propriile ei opinii în legătura
directa cu leadershipul.
Astfel, se pare că studiile de conducere se află acum în pragul unei „noi mișcări”,
una care, potrivit exponentului său principal, este „destinată să scuture bazele
înțelesului însuși al conducerii în lumile atât ale teoriei, cât și ale practicii” (Raelin,
2016b: 1). Această „mișcare” pretinde că oferă un „mod revigorant, nou și vibrant
de a gândi la conducere” (Raelin, 2016b:14)
Este LAP deosebit de nou?
La întrebarea „Este LAP deosebit de nou?”, autoarea dezvoltă cele trei paradigme
care caracterizează studiile contemporane referitoare la stilul de conducere.
• Studii eroice care acoperă o mare parte a literaturii de masă, concentrându-se
în primul rând pe trăsăturile, stilurile, identitățile și practicile (eficiente) ale
liderilor.
• Studiile posteroice care pun sub semnul întrebării atenția asupra liderilor
individual și examinează natura construită social a proceselor de conducere,
accentuând dinamica colectivă și relațională. Schimbând lentila analitică de
la individ la nivel colectiv, perspectivele posteroice subliniază importanța
suplimentară a urmăririi și a contextului.
• Studiile critice (CLS) care prioritizează și examinează critic dinamica puterii
și controlului, construcțiile identității și inegalitățile și natura contestată a
relațiilor lider-adepți.
Potrivit lui Raelin, „esența LAP” este concepția de conducere ca o practică decât
rezidând în trăsăturile comportamentelor anumitor indivizi. În acest fel, Raelin
încearcă să diferențieze LAP de natura centrată pe lider a studiilor de masă, dar
aceasta nu este cu greu o critică nouă sau una exclusivă LAP. Autoarea pune la
îndoială afirmația lui Raelin, și interpretează LAP ca un exemplu de paradigmă
posteroică mai largă fiind mai bine poziționată și înțeleasă în acest fel.
Margaret Collinson susține că LAP nu i se pare la fel de nou sau inovator precum
susține Raelin.
Este LAP o mișcare?
Afirmația lui Raelin conform căreia LAP constituie „o mișcare” pare a fi
indisolubil legată de preocuparea sa de a comercializa cartea sa editată. În primele
două pagini ale introducerii sale editoriale, Raelin se referă la LAP ca „o mișcare”.
Parafrazând teorema interacționistă simbolică asupra consecințelor de auto-
completare ale definirii situațiilor în moduri specifice, insistența repetată a lui
Raelin pare să fie informată de ideea că „dacă o situație este definită ca reală, ea
devine reală în consecință”. În acest caz, dacă o numim în mod repetat „o mișcare”,
atunci devine „o mișcare”.
În timp ce definiția „mișcării sociale” poate fi ea însăși un termen contestat, s-ar
părea că există o contradicție aici între un LAP care critică explicit ontologia
entitativă și afirmația repetată a lui Raelin că această abordare constituie o nouă
„mișcare”.
Este LAP critic?
În plus față de încercarea (în opinia autoarei, fără succes) de a distinge LAP de alte
perspective posteroice și de a insista că LAP este atât de important încât constituie
o „mișcare”, Raelin face, de asemenea, o afirmație și mai puternică atât pentru
caracterul distinctiv, cât și pentru superioritatea LAP . În special, cele mai recente
două publicații ale sale susțin că LAP este mai critic decât CLS, dând astfel
impresia că pare să existe un fel de competiție masculină asupra cine este mai
critic. Raelin susține că LAP, spre deosebire de CLS, nu se concentrează pe relația
diadică și asimetrică dintre lideri și adepți.
Autoarea de asemenea afirmă că în calitatea ei anterioară de sindicat, poate să
spună cu o convingere considerabilă că alegerea limbajului de negociere poate
construi modalități importante prin care puterea și controlul nu sunt doar exercitate
ci și deghizate. În negocieri, managerii superiori au folosit adesea limbajul
efortului colectiv, al aparenței înfloriri a ierarhiilor și a importanței inter-relațiilor
pentru a-și ascunde sau disimula puterea organizațională. Când este contestat,
totuși, acest strat de colectivism și colaborare a dat adesea loc realităților
controlului de sus în jos și puterii ierarhice. Așa cum a susținut atât de clar
Foucault (1977), puterea este peste tot și ia multe forme diferite.
Pentru a fi sigur, organizațiile trebuie înțelese ca eforturi colective. Dar, în
practică, (pentru a elabora un termen), acest important sens al interdependenței
colective este adesea în tensiune cu numeroasele moduri în care puterea
organizațională este de fapt adoptată: modul în care proprietarii încearcă să
controleze, modul în care liderii caută să conducă și cum managerii caută să
gestioneze.
Cele mai recente două cărți ale lui Raelin menționează puterea și controlul, dar
acest lucru se aseamănă cu o gândire ulterioară. Acesta nu ia în considerare puterea
și controlul și nici nu abordează probleme de diversitate și inegalitate, cum ar fi
etnia, rasa, religia, vârsta etc. El sugerează, de asemenea, că LAP tinde să ignore
diferențialele de putere în moduri care transmit un fals sentiment de armonie între
manageri și lucrători.
Prin urmare, în principal, în cadrul LAP și în urma altor variante posteroice,
problemele fundamentale ale ierarhiei, puterii și controlului tind să fie minim
minimizate și, în unele cazuri, chiar dispar complet din vedere. În acest context
idealizat al organizațiilor planificate și colective, ierarhia a fost înlocuită de
agenție. A susține că LAP „este mai critic și mai radical”, deoarece nu
abordează asimetriile de putere, indică confuzie cu privire la sensul termenului
de criticitate.

Concluzie
Din punctul de vedere al lui Margaret Collinson, acest articol a pus sub semnul
întrebării trei dintre principalele afirmații ale lui Joseph Raelin pentru LAP:
înlocuiește alte perspective posteroice, LAP este atât de important încât constituie
o „mișcare” distinctă, iar LAP este mult mai critic și radical decât CLS. Autoarea a
încercat să arate că aceste afirmații nu sunt doar excesive, ci par, de asemenea, să
aibă puține sau deloc dovezi substanțiale care să le susțină. În opinia ei, LAP este
mai bine văzut ca o variantă a conducerii posteroice, pretențiile hiperbolice de a fi
o mișcare pot fi privite ca fiind construite în mod deliberat și, în unele moduri,
exagerate pentru efectul de marketing, în timp ce slăbiciunea primară a LAP poate
fi identificată ca lipsa sa continuă de angajament critic, în special în raport cu
relațiile de putere asimetrice în toate formele lor multiple.
Pe scurt, LAP înseamnă „viziunea practică, pe scurt descrie o acțiune colectivă
care iese din tipare discursive reciproce, uneori recurente și uneori în evoluție în
moment și în timp, printre cei implicați în practică”(Raelin). Autoarea spunând că
această afirmație nu îi sugerează în niciun sens că LAP este o contribuție majoră la
studiile de conducere, cu siguranță nu una care este „destinată să scuture bazele
înțelesului însuși al conducerii atât în teorie cât și în practică” (Raelin).Această
lipsă de semnificație teoretică și claritate pare, de asemenea, destul de paradoxală,
având în vedere că LAP susține că se angajează să lucreze și să sprijine liderii,
managerii și practicienii, care sunt de obicei dornici de precizie și claritate
academică.
Implementare leadership la Dacia S.A.

• Abordarea unor noi strategii pentru dezvoltarea firmei. Atât din punctul de
vedere al resurselor umane cât și din perspectiva producției de automobile.
• Ierarhizarea personalului pentru o mai bună coordonare a angajaților și
pentru a îmbunătății colaborarea și eforul să fie colectiv.
• Implicarea angajaților în luarea deciziilor, astfel eliminând statuturile dintre
personalul de lucru și apropierea relației „lider- adepți”.