RTC 5 - Merged

CAP.1. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII. Pag. 1.
CAP.1. Prezentare generală a sistemelor mobile

de telecomunicaţii
1.1. Introducere
1.1.1. Sisteme de comunicaţii mobile
Termenul actual de sistem de comunicaţii mobile desemnează orice sistem de comunicaţie
în care cel puţin unul dintre terminale poate fi mobil chiar daca la un moment dat nu este. În aceasta
accepţiune comunicaţiile mobile au mai multe ramuri:
- mobile – terestre;
- maritime – mobile;
- aero – mobile;
- satelit – mobile.
Acestea au evoluat relativ independent. În prezent se constată o tendinţă accentuată pentru
integrarea si inter-operarea lor în cadrul unui sistem global de comunicaţii .
Se pot evidenţia şapte grupe care includ mai mult sau mai puţin riguros sistemele mai
răspândite:
- Sisteme private de radiotelefonie;
- Sisteme de radiomesagerie (radiopaging);
- Sisteme de telefonie fără fir (cordless);
- Sisteme de radiotelefonie celulară (sisteme celulare de telefonie mobilă);
- Sisteme de comunicaţii mobile prin satelit;
- Reţele locale fără fir (WLAN);
- Sisteme radio de transmitere de date pe arii extinse.
1.1.1.1. Sisteme private de radiotelefonie
Pot fi definite drept sisteme de comunicaţii radio care oferă legături de comunicaţie simplex
dau duplex între membrii unor grupuri de utilizatori, asigurând mobilitatea pe un teritoriu limitat.
Aceste sisteme pot să fie interconectate sau nu cu alte sisteme de comunicaţii. Sunt primele sisteme
de comunicaţii mobile care au fost instalate. Variantele convenţionale foloseau unul sau mai multe
canale de comunicaţie, utilizatori selectând in canal liber prin supravegherea legăturilor în
desfăşurare. Din acest motiv nu se putea asigura confidenţialitatea şi nici o utilizare eficientă a
canalelor radio.
1.1.1.2. Sisteme de radiomesagerie (radiopaging)
Sunt sisteme unilaterale de transmitere de mesaje pe arii largi. Legătura radio este
optimizată pentru a se beneficia de avantajul asimetriei. Se utilizează radioemiţătoare de putere
mare (de la sute de waţi la kilowaţi) cu antene degajate. În acest mod receptoarele pot fi de
dimensiuni reduse (de buzunar), de complexitate mică, cu consum energetic redus deci cu
autonomie mare deşi se folosesc baterii mici. De asemenea, semnalele transmise fiind puternice se
asigură o recepţie corespunzătoare în cele mai vitrege condiţii, inclusiv în clădiri. Toate aceste
consideraţii au făcut ca, deşi legătura oferită este săracă din punct de vedere informaţional (absenţa
liniei de răspuns), sistemele de radiopaging să cunoască un ritm de dezvoltare remarcabil
comparabil cu cel al sistemelor de telefonie celulară.
1.1.1.3. Sisteme de telefonie fără fir (cordless)
Pot fi caracterizate drept sisteme care oferă extinderea reţelei telefonice fixe prin legături
radio bilaterale de voce folosind putere mica şi asigurând o mobilitate redusă a terminalului.
CAP.1. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII. Pag. 1.2
Generaţia analogică a sistemelor cordless a apărut prin anii 1970 şi s-a bucurat de la început de un
succes remarcabil. În anii care au urmat s-a evoluat generaţia numerică reprezentată în Europa de o
variantă CT-2 şi DECT (Digital Enhanced (European) Cordless Telephone), PHS (Personal
Handiphone System) în Japonia etc.
În faza iniţială telefoanele fără cordon au fost concepute pentru a oferi comunicaţii
telefonice, în cursul cărora utilizatorul nu are contact fizic cu terminalul de abonat, în interiorul
reşedinţelor. În acest scop cordonul telefonic este înlocuit cu o legătură radio între terminalul
conectat la reţeaua telefonică şi un terminal mobil. Într-o etapă ulterioară aceste sisteme şi-au extins
aria de aplicaţii şi în afara reşedinţelor.
1.1.1.4. Sisteme celulare de telefonie mobilă (radiotelefonie celulară)
Sunt sisteme care pot asigura transmisiuni locale, bilaterale, pe o arie de acoperire mare,
către utilizatori cu mobilitate mare. Prin mobilitate mare se subînţelege atât viteza de deplasare cât
şi posibilitatea de circulaţie liberă (roaming) la nivel naţional şi internaţional.
Evoluţia sistemelor celulare a început în urmă cu circa 50 de ani dar implementarea efectivă
s-a materializat la sfârşitul anilor `70. Ele îmbină accesul radio cu infrastructură formată dintr-o
reţea complexă dotată cu inteligenţă adecvată pentru administrarea mobilităţilor utilizatorilor.
Staţiile de bază utilizate folosesc, de regulă, puteri de ordinul waţilor. Puteri de acest ordin ca şi
antene eficiente sunt accesibile staţiilor de bază şi staţiilor mobile montate pe vehicule, nu şi
terminalelor de buzunar. Mai mult dacă utilizatorul unui astfel de terminal se află într-o clădire,
semnalul este atenuat suplimentar de către pereţi. Ca urmare serviciile de care beneficiau utilizatorii
acestora au fost multă vreme inferioare celor asigurate de staţiile montate pe vehicule. Cu toate
aceste impedimente terminalele portabile au devenit foarte populare reprezentând în prezent
referinţa pentru evaluarea calităţii. În prezent eforturile se îndreaptă spre mărirea autonomiei şi spre
reducerea bateriei.
Sistemele celulare de început au aparţinut generaţiei analogice FDMA remarcabile fiind
AMPS în SUA, NMT în Europa şi MCS în Japonia. De remarcat că această generaţie nu a fost
subiectul unei coordonări internaţionale; aşa se explică faptul că au existat foarte multe soluţii de
importanţă naţională. De exemplu în Japonia au fost instalate 6 sisteme iar în Europa un număr
comparabil. Trecerea la generaţia numerică a beneficiat de experienţa acumulată în instalarea şi
operarea reţelelor din generaţia analogică şi au rezultat sisteme care s-au impus pe arii mult mai
largi:
- GSM, DCS1800 – în Europa;
- USDC – (IS54) – în SUA;
- IDC (PDC) – în Japonia;
- varianta CDMA, IS-95, instalată în SUA.
În conceperea şi proiectarea acestor sisteme s-a urmărit o utilizare cât mai eficientă a
spectrului şi o maximizare a capacităţii de preluare a traficului la nivelul fiecărei celule. Rămânând
la nivelul generaţiei a doua, analiza comparativă a sistemelor prezentate pune în evidenţă o serie de
trăsături comune:
- codarea vorbirii cu o rată redusă (13kb/s sau chiar 8kb/s), ceea ce a dus la
creşterea numărului de utilizatori pe unitatea de bandă pe seama calităţii
transmisiunii audio; acest efect este accentuat atunci când trebuie realizate
operaţii de transcodare.
- întârzierea mare a transmisiunii (200ms pe un circuit dus-întors) provocată de
complexitatea prelucrării semnalului audio; această întârziere este comparabilă
cu cea de pe legăturile prin satelit; este o valoare de la care se consideră că se
afectează calitatea transmisiunii.
- complexitatea ridicată a prelucrării semnalului atât pentru codarea convorbirii
cât şi pentru demodulare;
- alocare fixă a canalelor de comunicaţie;
- realizarea perechii duplex prin diviziune în frecvenţă (FDD);

- controlul puterii terminalului mobil.
Observând aceste caracteristici se constată că spre deosebire de sistemele cordless aici s-a
acceptat consum energetic ridicat la emiţător, complexitate ridicată a terminalului de abonat,
calitatea, relative redusă a semnalului vocal recepţionat şi o complexitate ridicată a reţelei.
În ultimii ani comunicaţiile celulare evoluează spre utilizarea unor celule din ce în ce mai
mici (microcelule). Pe această cale se asigură o capacitate mărită pentru a putea prelua traficul din
ariile cu o densitate mare de utilizatori. În acelaşi timp această soluţie duce la creşterea autonomiei
terminalelor de abonat prin reducerea puterii de emisie mai ales dacă se foloseşte controlul puterii
emise, măreşte capacitatea sistemului, ameliorează comunicaţia în clădiri mari sau în locuri umbrite
prin montarea adecvată a unor staţii de bază, reducând totodată preţul de cost per canal de
comunicaţie instalat. Această tendinţă conduce la o apropiere faţă de sistemele digitale cordless şi
readuce în prim plan problema mobilităţii în cazul terminalelor de viteză mare. Pentru a rezolva
această problemă se apelează la concepte noi cum ar fi: reţele suprapuse, celule umbrelă etc.
1.1.1.5. Sisteme de comunicaţii mobile prin sateliţi
Pot fi caracterizate ca sisteme capabile să asigure transmisiuni bilaterale (sau unilaterale) de

voce sau de date către vehicule împrăştiate pe o arie foarte largă (chiar la nivel global). Calitatea
transmisiunilor este redusă. Aceste sisteme pot fi considerate ca o limită pentru sistemele mobile
constituite în jurul unor staţii de bază scumpe cu arii de acoperire mare. Dintre sistemele din această
categorie cele mai cunoscute sunt: Iridium, Odisey, Globalstar etc. Trebuie menţionat şi sistemul
INMARSAT destinat comunicaţiilor cu navele aflate pe mare.
Instalarea acestor sisteme se poate pe diverse tipuri de sateliţi:
- sateliţi de orbită joasă (LEOS – Low Earth Orbit Satellites);
- sateliţi geostaţionari (GEOS – Geostationary or Geosynchronous Orbit
Satellites ;
- sateliţi de putere medie.
1.1.1.6. Reţele locale fără fir (WLAN)
Pot fi caracterizate ca sisteme de comunicaţie dedicate transmiterii de date de viteză mare în

interiorul unui campus sau în clădiri mai mari asigurând mobilitate redusă pentru terminalele de
date. Aria de acoperire de la terminalul radio, este ca şi în cazul sistemelor cordless, redusă, de
ordinul a zeci sau, cel mult, sute de metri. Cu alte cuvinte extensia asigurată se limitează la o
cameră mai mare sau la câteva camere alăturate. Astfel de sisteme există de mai mulţi ani dar
evoluţia lor a fost oarecum haotică. Sunt în exploatare variante oferite de diverşi producători
acoperind o gamă largă de configuraţii şi asigurând viteze de transmisiune mergând de la sute de
kb/s la paste 10 Mb/s. Evoluţia contradictorie se poate explica şi prin aceea că numărul de utilizatori
este mult mai mic decât cel al sistemelor dedicate transmiterii de voce.
1.1.1.7. Sisteme radio de transmitere de date pe arii extinse
Sunt sisteme care asigură transmisiuni de date cu viteză mică pentru vehicule şi pietoni,
asigurând mobilitate ridicată şi arie de acoperire mare. Asemenea sisteme au fost instalate de mai
mulţi ani în oraşe mari din SUA sau Europa, dar nu s-au bucurat de dezvoltarea sistemelor de
transmitere audio.
Exemple de astfel de reţele sunt: ARDIS oferită de compania Motorola şi RAM oferită de
Ericsson. Cele două reţele au fost concepute pentru a folosi canalele radio bilaterale constituite
pentru transmisiuni radio – telefonice de voce.
Treptat, aceste reţele se apropie de arhitectura sistemelor moderne celulare având la bază
microcelule cu staţii de bază apropiate, mici, ieftine conectate la o infrastructură fixă. Un exemplu
de reţea cu astfel de caracteristici este cea instalată de compania METRICON în San Francisco şi
care poate asigura transmisiuni cu cca 75kb/s.
1.1.2. Scurt istoric al sistemelor celulare de telefonie mobilă

Dezvoltarea telefoniei mobile, în special în deceniul 1980-1990, a condus la apariţia a
numeroase sisteme (NMT - în ţările nordice, TACS - în Marea Britanie, AMPS - în SUA) şi la
creşterea numărului de abonaţi (la începutul lui 1990 existau aproximativ 1 milion de abonaţi în
Europa). Principala problemă, apărută încă de la începutul anilor '80, a fost incompatibilitatea între
sisteme mobile diferite: de exemplu, un abonat al sistemului NMT îşi putea folosi telefonul mobil
numai pe teritoriul ţărilor care aveau reţea mobilă NMT. Odată intrat într-o ţară cu un alt sistem
mobil, diferit de NMT, telefonul său mobil devenea inutilizabil.
A apărut astfel ideea creării unui sistem mobil pan-european, care pe lângă rezolvarea
problemei anterior menţionate, trebuia să aibă şi o serie de alte avantaje faţă de sistemele clasice,
avantaje dintre care menţionăm:
- să asigure o calitate corespunzătoare a serviciilor clasice de telefonie;
- să utilizeze soluţii simple de proiectare care să permită obţinerea unor terminale mobile cu
preţuri cât mai mici, concomitent cu costuri cât mai mici aferente instalării şi întreţinerii
echipamentelor de infrastructură a reţelei mobile (pentru a permite obţinerea unor costuri cât mai
mici pentru serviciile asigurate);
- să diversifice (comparativ cu sistemele analogice) gama de servicii;
- să fie compatibil cu reţeaua digitală cu integrarea serviciilor ISDN;
- să asigure o utilizare cât mai eficientă a spectrului radio disponibil (în scopul de a putea
avea un număr cât mai mare de abonaţi);
Prima decizie importantă pentru crearea acestui nou sistem mobil a fost luată în 1982 de
CEPT (Conference Europeene de Postes et Telecommunications) care a alocat pentru noul sistem
mobil următoarele benzi de frecvenţă:
- 890 - 915 MHz pentru comunicaţia în sensul mobil -> staţie de bază;
- 935 - 960 MHz pentru comunicaţia în sensul staţie de bază -> mobil;
Tot în 1982, CEPT a hotărât crearea unui grup special de lucru, numit GSM (Group Speciale
Mobile) care să lucreze la specificaţiile noului sistem mobil. Începând de la această dată, mai multe
firme din diverse ţări europene au început să lucreze pentru identificarea unei structuri optime a
noului sistem mobil. În 1986, GSM a primit 9 propuneri distincte detaliate privind noul sistem pan-
european. Timp de un an au fost analizate cele 9 propuneri (testări, simulări experimentale etc.)
ceea ce a permis comitetului să ia deciziile privind cele mai generale aspecte ale noului sistem
mobil. Astfel, acesta urma să fie un sistem digital care utiliza o tehnică de acces mixtă
(FDMA/TDMA - acces în frecvenţă cu multiplexare în timp) etc. În 1987, la Copenhaga, 13 ţări
europene au semnat un memorandum în care recunoşteau necesitatea creării unui sistem mobil
universal, pan-european.
În 1991 apar recomandările GSM, care sunt grupate în 12 serii în peste 5000 pagini, ceea ce
reflectă complexitatea sistemului adoptat. Tot în acelaşi an au loc alte evenimente care vor marca
decisiv naşterea noului sistem: realizarea primei comunicaţii între un utilizator GSM şi un utilizator
PSTN, realizarea primei comunicaţii care a implicat un transfer al apelurilor (handover),
deschiderea primelor sisteme experimentale în Europa de Vest. În 1992 se deschid primele sisteme
GSM comerciale. Succesul sistemului a fost şi este covârşitor, ajungându-se la sfârşitul lui 1994
([JS96]) la 5 milioane de abonaţi, fiind în mare creştere. Avantajele noului sistem, comparativ cu
sistemele analogice, sunt numeroase, dintre care amintim: compatibilitate cu reţelele fixe existente
(inclusiv ISDN), apariţia unor servicii avansate (fax etc.), creşterea confidenţialităţii apelurilor,
sensibilitatea mai redusă la interferenţe, o mai bună utilizare a spectrului radio (prin utilizarea
tehnicilor de modulaţie digitală etc.)
Ne propunem în acest capitol să dăm o imagine de ansamblu asupra celor mai importante
aspecte legate de arhitectura şi funcţionalitatea sistemului GSM. Structurarea materialului permite o
trecere logică şi graduală de la arhitectura generală a sistemului până la mecanisme prin care se
realizează funcţiuni particulare ale sistemului. Nu vom face însă aici referiri la soluţii particulare de
implementare; acestea urmează a fi prezentate într-un capitol ulterior.
Principalele date tehnice ale sistemului sunt:

- banda de frecvenţă: 900 - 1800 MHz;
- transmisie numerică pe canale FDMA/TDMA;
- puterea tipică a terminalelor fixe la 900 MHz: 0,82 - 8W;
- debit brut: 271 kb/s;
- debit util pentru transmisiunile de voce: 13 kb/s;
- debit util pentru transmisiunile de date: maxim 12 kb/s.
Fig. 1. Arhitectura generală simplificată a unui sistem mobil de telecomunicaţii
1.2. Propagarea semnalelor prin mediul radio

În mediul radio există numeroase cauze care provoacă alterarea semnalului la parcurgerea
drumului între sursă şi destinaţie. Efectul diverşilor factori de mediu asupra calităţii semnalului
recepţionat presupune, pentru un studiu detaliat, un aparat matematic relativ pretenţios, pe care nu-1
vom prezenta. Ne propunem să evidenţiem principalii factori ce influenţează propagarea semnalelor
în mediul radio, punctând, acolo unde nu este prea complicat, dependenţele teoretice ale diferiţilor
parametri ai semnalului recepţionat de diverşi parametri de mediu. În sistemele mobile de
telecomunicaţii, una din problemele esenţiale o constituie fenomenele apărute ca urmare a
propagării semnalelor în mediu liber. Astfel, semnalul recepţionat de un mobil (sau staţie de bază)
cuprinde o componentă datorată propagării directe între emiţător şi receptor, precum şi o sumă de
componente provenite din reflexii, refracţii proprii topologiei mediului (clădiri, sol, vegetaţie etc.).
Reţinem că în marea majoritate a situaţiilor nu există o cale directă de recepţie, de unde şi
suprapunerea peste semnalul emis a unor componente datorate reflexiilor.
O primă clasificare distinge trei categorii de distorsiuni în mediu radio:
- distorsiuni de frecvenţă (efectul Doppler datorat mişcării mobilelor);
- distorsiuni de amplitudine (cauzate de ceea ce literatura de specialitate numeşte fading Rayleigh);
- distorsiuni de fază (are loc dispersia timpilor de propagare cauzată de propagarea pe căi multiple).
O altă clasificare a factorilor ce afectează calitatea semnalului transmis pe mediul radio
identifică printre aceştia:
a) distanţa emiţător-receptor - la propagarea semnalului prin mediu radio, acesta este ate-
nuat proporţional cu inversul pătratului distanţei emiţător-receptor.
Între puterea emisă, cea recepţionată şi distanţa emiţător-receptor există relaţia:

2
 λ 
P = P ⋅G ⋅G ⋅  (1.1)
 4πd 
R T T R
unde: PR = puterea recepţionată; PT = puterea transmisă; GT GR= câştigurile la transmisie/recepţie;

d = distanţa emiţător-receptor; λ = c/f(f= frecvenţa semnalului, λ - lungimea de undă a semnalului).
Din (1.1) se obţine imediat:
2
P = ⋅ ⋅  c 
G G 
R
 (1.2)
P T
 4πfd 
T R
Relaţia (1.2) arată clar că pentru aceeaşi parametri GT şi GR , raportul PR PT este

proporţional cu 1/ f 2 , de unde se poate deduce că, prin creşterea frecvenţei de lucru a sistemului, va
scădea atenuarea datorată propagării în mediul radio. Acesta este unul din motivele pentru care
noile sisteme mobile sunt proiectate să lucreze într-o gamă de frecvenţe cât mai ridicată;
b) Reflexiile datorate unor suprafeţe precum apa, solul etc. În acest caz, semnalul recepţio-
nat va avea cel puţin două componente: o componentă directă şi o componentă obţinută prin
reflexie. În general, a doua componentă nu este în fază cu prima, ceea ce conduce la distorsiuni ale
semnalului recepţionat.
Un model foarte simplu de studiu al acestui tip de reflexii este prezentat în figura 2.
Fig. 2. Modelul simplificat de calcul al efectului reflexiilor la propagarea prin mediu radio
PR λ 2 2 4π h1h2
În ([WY93]) se demonstrează că: ≈( ) sin (1.3)
PT 4π d λd
4π h1h2
Pentru < 0, 6 rad, din (1.3), cu aproximarea sin x ≈ x, cos x ≈ 1, pentru x «1 se obţine
λd
PR hh
≈ ( 1 22 )2 (1.4)
PT d
Relaţia (1.4) descrie influenţa parametrilor h şi d asupra raportului PR PT atunci când se iau
în calcul reflexiile. Se observă imediat dependenţa raportului PR PT de 1/d4, comparativ cu
dependenţa de l/d2, în cazul în care nu se consideră şi reflexiile. Aceasta ne arată că, în cazul
considerării efectului dat de reflexii, pe distanţe mari, atenuarea semnalului devine mult mai
pronunţată;
c) Absorbţiile atmosferice: datorate oxigenului, apei din atmosferă etc.;

d) Efecte de umbrire: în calea semnalului între staţia de bază şi mobil, respectiv între mobil
şi staţia de bază, pot exista obstacole ca vegetaţie, clădiri etc., obstacole ce vor produce o atenuare
suplimentară a semnalului;
e) Difracţii multiple: datorate denivelărilor de teren.
Efectele enumerate anterior produc o aşa numită atenuare (fading) pe arii largi a semnalelor
în mediul radio. Aceasta are ca rezultat o valoare medie a semnalului recepţionat (medie spaţială
efectuată pe un interval de câteva zeci de lungimi de undă a semnalului), sau altfel spus, valoarea
semnalului recepţionat se mediază în spaţiu pe o distanţă de câteva zeci de lungimi de undă, mai
mică decât cea a semnalului emis. Dintre factorii care produc atenuare locală (adică pe lungimi
spaţiale de câteva lungimi de undă ale semnalului) amintim:
f) Căile multiple de propagare;
g) Viteza mobilului: fading datorat efectului Doppler. Acest efect se manifestă printr-o
deviaţie a frecvenţei semnalului recepţionat faţă de semnalul emis, dată de relaţia:
fv
f d = c cos(α ) (1.5)
unde: v = viteza mobilului; f = frecvenţa semnalului; c = viteza luminii; α = unghiul între direcţia
emiţător-receptor şi direcţia de deplasare a mobilului.
În figura 3 se prezintă schematic parametrii ce caracterizează fadingul datorat efectului
Doppler.
Fig. 3. Parametrii caracteristici fading-ului datorat efectului Doppler
h) Inexistenţa unei căi directe de propagare mobil ↔ staţie de bază- fading Rayleigh.
În concluzie, atenuările pe arii largi sunt observabile pe o rază de câteva zeci de lungimi de
undă în jurul mobilului, pe când atenuarea locală este observabilă în zona unde este localizat
mobilul (implicit ea se va modifica la deplasarea mobilului).
1.2.1. Modelul teoretic simplificat al atenuării canalului radio

Se poate aproxima atenuarea canalului radio printr-un model format din trei componente:
Atenuarea (dB ) = A1 (dB ) + A2 (dB ) + A3 (dB ) (1.6) unde:
A1 = atenuare datorată distanţei emiţător-receptor (atenuare introdusă de mediul radio);
A2 = atenuarea datorată efectului de mascare (nu există o cale directă de propagare între
emiţător şi receptor);
A3 = atenuare datorată propagării pe trasee multiple.
k
Raportul C = PR PT este dat de relaţia: C = β α A2 A3 (1.7)
f r
unde: f = frecvenţa semnalului; r = distanţa emiţător-receptor; α,β = constante.
k
β α
este un factor constant în timp, dar depinde de distanţa emiţător-receptor şi de banda de
f r
frecvenţă în care funcţionează sistemul. Uzual α∈[2, 4] şi β = 2. A2 şi A3 se pot modela
probabilistic (A2 după o lege logaritmică şi A3 după o lege Rayleigh).
1.2.2. Interferenţe pe canale radio

Alături de cauzele ce produc alterarea semnalului radio la recepţie, mai apar şi interferenţele
(suprapunerile) semnalului util cu alte semnale radio. Interferenţele pe canalele radio se pot clasifica
în mai multe categorii:

- interferenţe independente de sistemul mobil - sunt cauzate de zgomotul termic şi zgomotul extern
(de exemplu zgomote parazite urbane şi industriale);
- interferenţe de canal identic (co-channel). Sunt interferenţe care apar datorită faptului că doi
utilizatori mobili, situaţi în puncte diferite ale sistemului emit pe o aceeaşi frecvenţă;
-interferenţe de canal adiacent (adiacent channel). Sunt interferenţe care apar atunci când utilizatori
diferiţi utilizează într-o aceeaşi arie geografică, canale radio adiacente în spectru.
Se poate scrie :
PR=PT+interferenţe+zgomot de fond ; PR= C+I+NW
unde:
N = valoarea medie a componentei de zgomot; W = banda de frecvenţe a componentei de zgomot;
PR = puterea recepţionată; Pr = puterea transmisă; I = nivelul interferenţelor.
În sistemele mobile, pentru evaluarea clarităţii semnalului şi a nivelului semnalelor
perturbatoare se foloseşte ca referinţă raportul C/I.
1.3. Eficienţa spectrală a tehnicii de acces multiplu

Termenul “acces multiplu” îşi are originea în comunicaţiile prin satelit şi defineşte acelaşi
lucru ca termenii multiplexare şi trunchiere. Termenul de acces multiplu se aplică mixării
semnalelor RF la frecvenţa benzii de bază. Scopul tehnicilor de acces multiplu este de a combina
semnale de la diferite surse într-un mediu de transmisie comun, astfel încât, la destinaţie, semnalele
diferite sau canalele să poată fi separate fără interferenţă mutuală. În echipamentele radio mobile
celulare, utilizarea tehnicilor de acces multiplu rezultă din necesitatea de a împărţi o zona limitată
din spectrul radio între mai mulţi utilizatori.
Termenii de modulaţie şi multiplexare sunt foarte des confundaţi şi interschimbaţi, aceştia
fiind de natură complet diferită. Pentru a percepe mai clar diferenţa dintre cei doi termeni, aceştia
vor fi definiţi astfel:
Modulaţia – procesul utilizat pentru a transforma semnale de informaţii în semnale de transmisie.
Multiplexarea – procesul utilizat pentru separarea diferitelor canale de informaţii transmise prin
intermediul aceluiaşi mediu.
1.4. Tehnici de bază de acces multiplu

În cadrul sistemelor celulare terestre radio mobile, tehnicile de acces multiplu permit multor
utilizatori să împartă, în cel mai eficient mod, posibilităţile limitate ale unui spectru radio. În funcţie
de alocarea canalului vocal către utilizatorii sistemului, accesul multiplu poate fi clasificat în trei
categorii, după cum urmează:
a) Pre-asignare. În astfel de sisteme, utilizatorului îi este alocat în mod permanent (asignat)
un canal vocal, chiar dacă acesta este folosit sau nu.
b) Asignare la cerere. În acest caz, utilizatorului îi este alocat un canal vocal la comandă (la
cerere) dintr-un grup de canale disponibile. După ce convorbirea s-a terminat, canalul este
“returnat” sistemului, acelaşi canal fiind apoi disponibil pentru alţi utilizatori.
c) Acces aleator. În sistemele cu acces aleator, utilizatorii sistemului încearcă să acceseze
canalele în mod aleator, fără a ţine seama de sistem. Sunt posibile în acest caz “ciocniri” între
utilizatorii concomitenţi care încearcă să acceseze acelaşi canal. Canalele sunt returnate sistemului
atunci când convorbirea s-a încheiat.
Pre-asignarea este ineficientă la utilizarea în sistemele celulare, cu toate că unele canale
trebuie să fie pre-asignate serviciilor de urgenţa din cadrul sistemului. Cea mai eficientă este
asignarea la cerere şi este folosită în mod frecvent în sistemele celulare actuale. Accesul aleator este
o posibilitate, dar frecvenţa ”ciocnirilor” devine inacceptabil de mare în timpul orelor de trafic
maxim. În realitate, unele sisteme folosesc accesul aleator ca parte a arhitecturii accesului la cerere
cu scopul de a accesa un canal disponibil de către utilizatori.
În funcţie de separările semnalelor, există trei tehnici de bază de acces multiplu:
- acces multiplu cu divizarea frecvenţelor (FDMA)
- acces multiplu cu divizarea timpului (TDMA)
- acces multiplu cu divizarea codului (CDMA)
1.4.1. Accesul multiplu cu divizarea frecvenţelor (FDMA)

Acest tip de acces a fost implementat în primele sisteme mobile şi se caracterizează prin
faptul că un canal radio poate fi folosit, la un moment dat, de un singur utilizator. Astfel, dacă un
utilizator ce doreşte realizarea unei convorbiri primeşte canalul i, un alt utilizator va putea realiza o
convorbire pe acelaşi canal i numai după ce primul eliberează canalul. Presupunând n utilizatori ce
desfăşoară convorbiri simultan în sistem, o posibilă alocare a canalelor radio în sistemele cu acces
simplu este prezentată în figura 4.
În acest caz, există posibilitatea ca doi utilizatori, apropiaţi ca distanţă, să utilizeze simultan
canale vecine în frecvenţă, ceea ce produce fenomenul numit interferenţă de canal adiacent. Pentru
minimizarea acestui tip de interferenţă este necesară existenţa unei distanţe în frecvenţă între canale
(bandă de gardă sau bandă de separaţie).
Cu ajutorul tehnicii FDMA, utilizatorii împart spectrul radio în domenii de frecvenţă. Acest
lucru se realizează prin divizarea întregii lăţimi de bandă disponibilă sistemului în sub-benzi de
frecvenţe înguste (canale vocale), după cum se ilustrează în figura a. Spaţierea canalelor este dictată
de tehnica de modulaţie utilizată; de exemplu ea este de 5 KHz pentru SSB şi 25 sau 30 KHz pentru
FM. Fiecare dintre canalele vocale este alocat numai unuia dintre utilizatorii concomitenţi pe durata
comunicaţiei. FDMA este mai adecvată pentru sisteme de modulaţie analogică, cum ar fi FM, AM
şi SSB. Aceste sisteme de modulaţie folosesc tehnica FDMA combinată cu duplexarea frecvenţei.
Avantajele FDMA:
a) Nu există îndoieli în ceea ce priveşte fezabilitatea sa.
b) Tehnologie bine concepută şi sigură.
c) Tehnologie flexibilă.
d) Nu necesită egalizarea canalelor.
Dezavantajele FDMA:
a) Complexitatea staţiei de bază şi necesitatea unui duplexor la staţia mobilă.
b) Cerinţe de stabilitate
pentru frecvenţele purtătoare, în
particular, pentru spaţierile de
canal înguste, cum sunt cele
utilizate in SSB.
c) Protecţia împotriva
unui fading major este dificil de
realizat, în special pentru
mobilele ce se deplasează cu
viteză redusă.
d) Numărul de
comunicaţii simultane este redus
deoarece, la un moment dat, o
purtătoare poate suporta o singură
convorbire;
e) Existenţa benzii de
Fig. 4. Utilizarea spectrului în sisteme cu acces simplu. separaţie, produce o micşorare a
numărului de canale radio din
sistem.
Primul dezavantaj face inacceptabilă această tehnică de acces la mediu, în condiţiile

necesităţii obţinerii de sisteme de capacităţi ridicate.
t t
Fig. (b) f
Fig. (a) f
t t
Fig. (c) f Fig. (d) f
Fig. 5. Tehnici de baza de acces multiplu: a) FDMA; b) WB-TDMA; c) NB-TDMA; d) CDMA
1.4.2. Acces multiplu cu divizarea timpului (TDMA)

Ideea de bază a acestui tip de acces este multiplexarea în timp, pe o aceeaşi frecvenţă radio,
a două sau mai multe comunicaţii. Pe fiecare canal, timpul este decupat în sloturi de durată T. Un
număr de M sloturi formează un cadru TDMA (unde M este o valoare dependentă de
implementare). Fiecare utilizator mobil poate utiliza pe acelaşi canal unul sau mai multe sloturi.
Reluând exemplul din paragraful precedent, pentru m < M, cei m utilizatori vor putea folosi aceeaşi
purtătoare radio.
Cu tehnica TDMA, utilizatorii din sistem împart spectrul radio în domeniul timpului.
Aceasta se realizează prin alocarea unei fracţiuni de timp unuia şi numai unuia dintre utilizatorii
concomitenţi pentru întreaga durată a comunicaţiei. Pe durata acestei fracţiuni de timp, utilizatorul
are acces la întreaga bandă de frecvenţă disponibilă sistemului. Acest caz se referă la TDMA de
bandă largă (WB-TDMA, fig.b). Alternativ, in TDMA de bandă îngustă (NB-TDMA), utilizatorului
i se permite accesul numai la o parte din banda de frecvenţa disponibilă sistemului, după cum se
prezintă în fig. c. În cadrul NB-TDMA, spaţierea canalelor este mărită pentru a se permite divizarea
timpului între puţini utilizatori, dar rămâne sub lăţimea de bandă coerentă. În cazul WB-TDMA,
oricum, spaţierea canalelor este mult deasupra lăţimii de bandă coerentă. Tehnicile TDMA se
pretează mult mai bine sistemelor digitale.
Avantajele NB-TDMA:
a) Tehnologie bine concepută.
b) Cerinţele pentru stabilitatea oscilatorului sunt mult mai puţin stringente în raport cu
FDMA.
c) Este posibil să se evite filtrele duplex la staţiile mobile prin selectarea de fracţiuni de timp
diferite, atât pentru transmisie cât şi pentru recepţie.
d) Codarea se poate implementa uşor.
Dezavantajele NB-TDMA:
a) Sunt posibile unele probleme de egalizare .

b) Este necesară sincronizarea dintre mobil şi staţiile de bază, ceea ce poate fi o problemă
serioasă pentru vecinătatea mobilului.
c) Necesitatea unor durate mai mari pentru timpul de preambul şi timpul de siguranţă poate
avea un impact semnificativ asupra eficienţei spectrului.
Avantajele WB-TDMA:
a) Diversitatea inerentă a frecvenţelor datorată fading-ului multiplu.
b) Se pot evita filtrele duplex în staţia mobilă prin selectarea de fracţiuni de timp diferite
pentru transmisie şi recepţie.
Dezavantajele WB-TDMA:
a) Tehnologie mai puţin elaborată decât cea folosită în sistemele cu NB-TDMA.
b) O problemă de egalizare dificilă care necesită un sistem eficient de egalizare.
c) Este necesară sincronizarea dintre mobil şi staţiile de bază, ceea ce poate fi o problemă
serioasă în cazul vecinătăţii mobilului.
d) Necesită largi benzi continue de frecvenţă, care nu pot fi disponibile întotdeauna şi
oriunde.
e) Este necesară o procesare de mare viteză.
f) Necesită un control al puterii pentru a preîntâmpina efectul aproape-departe în care
puterea de la un utilizator situat aproape de staţia de bază ar putea acoperi în cadrul aceleiaşi celule
utilizatorii îndepărtaţi.
g) Necesitatea
unor timpi de preambul
şi de siguranţă poate
avea un impact
semnificativ asupra
eficienţei spectrului.
Fig. 6. Utilizarea
spectrului în sisteme cu
acces multiplu
1.4.3. Accesul multiplu cu divizarea codului (CDMA)

În ultimii 15 ani, CDMA a înregistrat un ritm rapid de creştere, devenind o tehnologie
extrem de sofisticată. Derivată iniţial din nevoia de securitate a comunicaţiilor, CDMA a fost
dezvoltată comercial începând cu mijlocul anilor 1980 de către una din cele mai avansate companii
de telecomunicaţii din lume, Qualcomm Inc., cu sediul în San Diego, California.
CDMA este acronimul de la Code Division Multiple Acces şi este una dintre aşa numitele
tehnologii cu „spectru dispersat” (spread spectrum), un grup de tehnici digitale de comunicaţie
bazate pe folosirea undelor electromagnetice într-un spectru de lungime de undă mult mai mare
decât ar fi necesar semnalului original. Aceasta ultimă caracteristică permite aplicaţii care au nevoie
de lărgimi de bandă mari – precum Internetul de mare viteză – şi reduce interferenţele şi zgomotul.
Mesajele sunt divizate în pachete, fiecărui pachet fiindu-i atribuit un anumit cod. Mesajul este
transmis, apoi decodat şi reasamblat la receptor. Există peste 4.4 mii de miliarde de combinaţii
posibile (coduri). Sistemul este responsabil nu doar pentru primele două cuvinte din numele
CDMA, ci şi pentru caracteristicile excepţionale de securitate ale tehnologiei. Caracterul de bandă
largă al CDMA face şi mai dificilă spargerea barierelor de securitate.
Celelalte două cuvinte din CDMA accentuează o altă trăsătură importantă a acestei
tehnologii. Ca şi alte multe tehnologii de comunicaţii, CDMA permite un număr mare de utilizatori
să folosească aceeaşi gamă limitată de canale radio. Totuşi spre deosebire de alte tehnologii de
acces multiplu – TDMA (în care nimeni nu poate accesa canalul / intervalul de timp, până când
apelul respectiv fie să terminat, fie a fost mutat pe alt canal), CDMA are cu totul altă abordare.
Utilizatorul nu este diferenţiat printr-o frecvenţă separată sau printr-un anumit canal/interval de
timp, ci de un cod digital unic (aşa numitul pseudo-Random Code Sequence) comun telefonului
mobil şi staţiei de baza. Toţi utilizatorii folosesc simultan acelaşi segment al spectrului radio.
Diversele mesaje nu se amestecă, întrucât fiecare pachet de date are ataşat propriul cod, asemenea
unei amprente. Acest mod de utilizare al spectrului radio aduce două mari avantaje tehnologiei
CDMA. Unul este eficienţa spectrala foarte ridicată, care duce la capacităţi de aproape 10 ori mai
mari comparativ cu tehnologiile analogice şi de 4-5 ori comparativ cu TDMA. Celălalt este legat de
puterea redusă necesară transmiţătorului, cu efecte imediate precum durată de viaţă mai lungă
pentru baterie sau timp de convorbire mai lung, precum şi telefoane mai compacte mai uşoare.
În România reţeaua digitală CDMA operează în banda 450Mhz. Având această frecvenţă o
staţie acoperă teoretic o arie de 4 şi respectiv de 16 ori mai mare decât staţiile care operează în
benzile de frecvenţă de 900MHz, respectiv 1800 MHz. Cu alte cuvinte reţeaua necesită de 4, şi
respectiv 16 ori mai puţine staţii, ceea ce reduce considerabil costurile de operare. În plus
tehnologia CDMA foloseşte transmisiuni de date în mod pachetizat (HSPSD), iar consumatorul este
taxat exact pentru cantitatea de informaţii transferată, şi nu pentru timpul petrecut în reţea. Aceşti
doi factori se combină pentru a permite operatorului sa ofere acoperire superioară şi calitate
deosebită serviciilor la un preţ accesibil.
Această tehnică a fost denumită şi acces multiplu cu spectru distribuit (SSMA). În cadrul
tehnicilor cu spectrul distribuit, semnalul transmis este plasat pe un domeniu larg de frecvenţă, în
realitate mult mai larg decât lăţimea de bandă minimă necesară pentru a transmite informaţiile. De
fapt, cu tehnica CDMA, fiecărui utilizator din sistem i se asignează un set unic de forme de undă
timp-frecvenţă care este guvernat de un cod unic pseudoaleator al utilizatorului. Astfel, fiecare
utilizator poate accesa domeniul timp-frecvenţă, în orice moment, într-o manieră unică, în
concordanţă cu codul său unic şi propriu (fig. d). Aceste coduri de utilizator au fost astfel proiectate
încât valorile pentru intercorelaţii sunt menţinute la un nivel scăzut iar interferenţa interutilizatori
este menţinută la un nivel scăzut şi acceptabil. Există diferite moduri prin care utilizatorul poate
exploata domeniul timp-frecvenţă, şi aceasta depinde de metoda de spectru distribuit utilizată de
tehnica CDMA. Tehnicile posibile de spectru distribuit sunt prezentate în literatură şi pot fi
rezumate astfel:
(a) Secvenţa directă(DS). Aceasta este cunoscută ca pseudo-zgomot (PN), caz în care
purtătoarea este modulată de către o secvenţă de cod digital a cărei rata de bit (se referă la o rată de
“cip” pentru a putea face o distincţie) este mult mai mare decât lăţimea de banda a semnalului de
informaţie. În forma sa cea mai simplă, purtătoarea este comutată între două faze, la 180 º, în
funcţie de frecvenţa codului binar (forma binară pseudoaleatoare). Receptorul urmăreşte inversările
de fază pseudoaleatoare folosind o replică memorată a secvenţei de cod.
(b) Salt de frecvenţă (FH). În cadrul acestei tehnici, frecvenţele purtătoare, ale emiţătorului
şi ale receptorului, sunt schimbate la intervale regulate. Această schimbare de frecvenţă este dictată
de o secvenţă de cod care determină ordinea utilizării frecvenţei. De fapt, nu este nimic mai mult
decât FSK, cu excepţia faptului că setul de frecvenţe ales este mult lărgit. Este convenabil să
clasificăm sistemele FH ca fiind rapide sau lente. În cazul saltului de frecvenţă rapid (FFH), viteza
de salt depăşeşte în mod semnificativ viteza informaţiei. În cazul saltului de frecvenţă lent (SFH),
viteza de salt este comparabilă cu sau este chiar mai mică decât viteza informaţiei.
(c) Salt în domeniul timpului(TH). În cadrul acestei tehnici, o secvenţă de cod dictează
temporizarea transmisiei. Secvenţa timpilor de transmisie este memorată în receptor şi este folosită
pentru urmărirea transmisiei, iar în rest se ignoră canalul. Saltul în domeniul timpului nu şi-a găsit
aplicaţii largi, cu excepţia sectorului militar.
(d) “Ciripit” sau impuls FM. În cadrul acestei abordări, frecvenţa purtătoare a unui impuls
transmis este variată continuu (sau baleiată) pe o bandă largă în decursul unei perioade de timp.
(e) Forme hibride. Combinaţiile hibride ale tehnicilor de mai sus sunt pe deplin realizabile.
Cele mai utilizate forme de tehnici hibride de spectru distribuit sunt:
- salt de frecvenţă şi secvenţă directă (FH-DS);
- salt de timp si frecvenţă (TFH);
- salt de timp si secvenţă directă (TH-DS).
Această tehnică a fost aplicată în reţele de telefonie mobilă din SUA, Coreea de Sud
(Hyunday), China, România (reţeaua Zapp) etc.
Avantajele CDMA:
a) Protecţie la interferenţele intenţionate şi neintenţionate de bandă îngustă.
b) Protecţie la fading-ul care se produce datorită diversităţii inerente a frecvenţelor
caracteristice pentru FH/CDMA.
c) Orice utilizator poate accesa sistemul în orice moment fără a aştepta un canal liber.
d) Nu există nici o limitare stringentă în ceea ce priveşte utilizatorii activi simultan. În cazul
în care numărul utilizatorilor activi creşte peste valoarea luată în considerare, rezultatul va fi o
degradare a performanţelor pentru toţi utilizatorii mai degrabă decât o interzicere a accesului.
e) Deoarece fiecare utilizator păstrează setul său unic de semnal în mod permanent, nu
există nici o comutare de canal sau schimbări de adresă, chiar dacă utilizatorul se mută din cadrul
unei celule în alta.
f) Serviciile de necesitate pot fi integrate în sistem – chiar şi în cazul supraîncărcării
sistemului – fără a se asigna un canal anume sau interzicând accesul altor utilizatori la sistem.
g) Coexistenţa în cadrul aceleiaşi benzi de frecvenţă, cum ar fi cazul sistemelor
convenţionale cu bandă îngustă, este posibilă dacă nu este solicitată capacitatea globală a sistemelor
CDMA.
h) Securitatea convorbirii (permite o codare eficientă împotriva ascultătorilor ocazionali,
deoarece fiecărui utilizator potenţial îi este asignat un cod unic) – operând pe baza a aproximativ
4,4 mii de miliarde de coduri, tehnologia CDMA elimină teoretic interceptarea, clonarea sau orice
alt tip de fraudă. Această caracteristică importantă a sistemului cât şi accesul securizat la Internet
face posibilă operarea de tranzacţii bancare sau de altă natură direct de pe telefonul mobil şi în
condiţii de securitate maximă. Se pot trimite prin intermediul telefonului documente folosind
serviciul de fax sau e-mail, fără risc.
i) Nu există nici un interes industrial care să complice standardizarea.
j) Calitate deosebită a sunetului şi a convorbirii – tehnologia CDMA elimină zgomotele de
fond, convorbirile suprapuse şi interferenţele, oferind o calitate excepţională a sunetului, respectiv
eliminarea întreruperilor convorbirilor şi a apelurilor nepreluate. Atât zgomotele de fond electronice
(cele generate de computere, staţii de radio-TV etc.), cât şi cele acustice sunt eliminate prin
folosirea unui filtru care corespunde frecvenţelor obişnuite ale vocii umane. Datorită acestei
metode, zgomotele de fond ăi interferenţele sunt excluse din convorbiri.
k) Transmisiuni de date de 153,6kbps – reţelele CDMA 2000 includ protocoale IP standard
pentru pachete de date în mod pachetizat (HSPSD) la viteze foarte mari (153,6kbps). Toate
terminalele folosite au încorporate din construcţie un modem de mare viteza şi un browser pentru
Internet (Microsoft Mobile Explorer 3.0), ceea ce le oferă capacitatea de a accesa servicii Internet.
De asemenea, terminalul suportă rularea de aplicaţii client în regim securizat (SSL/HTTPS), prin
intermediul browser-ului.
l) Mai puţine apeluri întrerupte – metoda „soft handoff” de transfer al convorbirilor între
celule, specifică tehnologiei CDMA, minimizează riscul perturbării convorbirilor sau al întreruperii
sesiunilor pentru transfer de date. În reţeaua CDMA un apel poate fi preluat de mai multe antene în
acelaşi timp, spre deosebire de alte tehnologii, în care utilizatorul este deconectat de la o antenă
înainte de a fi preluat de următoarea.
m) Timp de convorbire mai mare şi viaţă îndelungată pentru baterie – atunci când se
efectuează un apel sistemul CDMA se asigura că fiecare telefon mobil emite la puterea minimă
necesară pentru o transmisie de calitate.
n) Capacitate mai mare a reţelei – tehnologia CDMA oferă cea mai mare capacitate
utilizatorilor prin folosirea simultană a aceloraşi benzi de frecvenţă. Prin folosirea tehnologiei cu
spectru împrăştiat, CDMA are o capacitate de 10-20 de ori mai mare decât echipamentele analogice
şi de 4-5 ori mai mare decât alte sisteme digitale.
Dezavantajele CDMA:
a) Este necesar un hardware complex şi costisitor. Acest lucru se datorează necesităţii unui
sintetizator rapid de salt de frecvenţă, unei voci digitizate, unor procesoare rapide etc.
b) Este esenţial un control dinamic al puterii emiţătorului mobil în sensul minimizării
efectului aproape-departe.
c) Nu este posibilă o detecţie coerentă completă în cazul unei vecinătăţi a mobilului afectată
de fading. Mai mult chiar, este necesară sincronizarea la nivel de “cip” ceea ce este foarte dificil de
realizat.
d) Proiectarea unui număr mare de coduri ortogonale (sau aproape ortogonale) unice şi
individuale pentru mii de utilizatori necesită o muncă enormă. Pierderea ortogonalităţii rezultă în
cazul interferenţei inter-utilizator care va afecta atât eficienţa cât şi calitatea sistemului.
e) Accesul liber al utilizatorului la canale poate eventual să producă prăbuşirea sistemului
prin atingerea unui stadiu în care calitatea serviciului este inacceptabilă pentru toţi utilizatorii. În
acest caz, poate fi necesară adoptarea unei strategii de blocare a apelurilor sau forţarea terminării
comunicaţiilor.
f) Nu există nici o experienţă practică în cazul sistemelor celulare terestre radio mobile.
g) Există unele îndoieli în ceea ce priveşte eficienţa spectrală – această situaţie urmează a fi
investigată.
1.5. Spectrul de frecvenţă în sistemele mobile de telecomunicaţii

Un sistem mobil de telecomunicaţii utilizează o bandă (spectru) de frecvenţă care poate fi
situat în domeniul 300Mhz – 3Ghz. Lărgimea acestei benzi de frecvenţă, numită şi lărgime totală de
bandă, e diferită de la un sistem la altul. În sistemele moderne, banda de frecvenţă corespunzătoare
unui sistem mobil este partajată în două sub-benzi: sub-banda ascendentă (utilizată în comunicaţiile
pe sensul de la echipamentele mobile la staţia de bază) şi sub-banda descendentă (utilizată în
comunicaţiile pe sensul de la staţia de bază la echipamentele mobile). Comunicaţiile din ambele
sub-benzi se realizează pe canale de comunicaţie. Fiecare canal de comunicaţie este caracterizat de
o frecvenţă numită frecvenţă purtătoare. Frecvenţele purtătoare sunt egal spaţiate atât în sub-banda
ascendentă cât şi în sub-banda descendentă. De asemenea, fiecare canal de comunicaţie este
caracterizat de o lărgime de bandă diferită de la un sistem mobil la altul. În unele sisteme, între
oricare două canale de comunicaţie există o bandă de separaţie, numită bandă de gardă.
Lărgimea de bandă a canalelor de comunicaţie, banda de separaţie între canale şi lărgimea
totală de bandă a unui sistem mobil de telecomunicaţii determină numărul de canale din sistemul
mobil (şi implicit capacitatea sistemului mobil).
Stabilirea unei comunicaţii mobil ↔ staţie de bază necesită alocarea câte unui canal în
fiecare dintre sub-benzi. De exemplu, în sistemul AMPS, canalele de comunicaţie sunt numerotate
de la 1-666, primul canal având alocate două frecvenţe: 825,030 MHz (pentru comunicaţia de la
mobil spre staţia de bază) şi 870,030 MHz (pentru comunicaţia de la staţia de bază spre mobil). În
acelaşi sistem, pentru canalul 666 sunt alocate frecvenţele 844,98 MHz şi 889,98 MHz. Ulterior,
pentru creşterea capacităţii sistemului, banda totală a sistemului mobil a fost mărită la 10 MHz (câte
5 MHz în fiecare sub-banda), rezultând o creştere cu 166 a numărului de canale din sistem. În fapt,
orice sistem mobil se confruntă cu aceeaşi problemă fundamentală: cu o resursă limitată (banda
totală a sistemului) trebuie găsite soluţii pentru satisfacerea cerinţelor unui număr cât mai mare de
clienţi. Pentru a înţelege mai bine acest fenomen, prezentăm în continuare două exemple.
Exemplul 1:
Fie o celulă cu o rată a cererilor de apel de Q = 3000 apeluri/h şi o durată medie a unui apel T =
1,76 min. Care este numărul de canale necesar în celulă pentru ca probabilitatea de blocare a unei
noi cereri de apel să fie cel mult B = 2% ?
Soluţie:
Se poate calcula uşor că încărcarea de trafic în celulă este:
A= Q-T/60 erlangs (A=88).
Pentru probabilitatea de blocare maximă de B = 2% va rezulta că sunt necesare N = 100 canale
(conform legii Erlang B).
Exemplul 2:
Dacă într-o celulă sunt alocate N = 50 canale şi durata medie a unui apel este T = 100 s, care este
rata medie a apelurilor pentru care probabilitatea de blocare a unei noi cereri de apel este de maxim
B = 2% ?
Soluţie:
Printr-un calcul asemănător celui din exemplul anterior se obţine că în aceste condiţii se poate
satisface o rată medie a apelurilor Q = 1450 apeluri/h.
Avantajele deosebite ale sistemelor mobile (mai ales posibilitatea de a comunica oriunde,
oricând şi din orice loc), a făcut ca achiziţiile de sisteme mobile să atingă cifre foarte ridicate (sunt
ţări unde există peste 0,1 posturi mobile/locuitor), ceea ce a condus implicit la necesitatea găsirii
unor soluţii de creştere a capacităţii acestor sisteme. Din fericire, chiar şi sistemele analogice au fost
proiectate cu facilităţi de creştere a capacităţii, altele fiind introduse în practică o dată cu apariţia
sistemelor digitale. Câteva din tehnicile de creştere a capacităţii sistemelor mobile vor fi tratate pe
larg în paragrafele următoare.
1.6. Principiul reutilizării frecvenţelor în sistemele mobile de telecomunicaţii

Principiul tehnicii reutilizării frecvenţelor este ilustrat simplificat în figura 7.
Fig. 7. Principiul reutilizării frecvenţelor

Astfel, dacă un canal radio este utilizat într-o celulă C1 de rază R, acelaşi canal se poate
utiliza şi într-o altă celulă C2, situată la o distanţă D de prima celulă, numită distanţă de reutilizare.
Aceasta va face ca fiecare canal radio din spectrul sistemului mobil să poată fi utilizat, în acelaşi
moment de timp, în locuri (arii) diferite din sistem, ceea ce evident va conduce la o creştere a
capacităţii sistemului mobil (număr de abonaţi ce pot fi deserviţi).
1.7. Mecanisme de acces la interfaţa radio

Unul din factorii esenţiali ce influenţează capacitatea sistemelor mobile este modul în care
utilizatorii mobili au acces la canalele de comunicaţie. O primă clasificare realizată din punctul de
vedere al modului de acces la interfaţa radio împarte sistemele mobile în două mari categorii:
1. Sisteme cu acces simplu - pentru această categorie de sisteme mobile, pe o purtătoare,
la un moment dat, are acces un singur utilizator;
2. Sisteme cu acces multiplu - în acest caz, pe o purtătoare, la un moment dat, au acces
simultan mai mulţi utilizatori.
Din prima categorie fac parte sistemele cu acces în frecvenţă, iar în cea de-a doua se
încadrează sistemele TDMA şi CDMA.
1.8. Mecanisme de transfer ale apelurilor (handover)

În literatura de specialitate aceste mecanisme sunt întâlnite sub denumirea generică de
handover. Deşi termenul handover nu este încă încetăţenit în limba română, îl vom folosi în ideea
de a facilita utilizatorului parcurgerea acestui paragraf.
Handover-ul se defineşte ca fiind mecanismul prin care un terminal mobil schimbă, pe
parcursul desfăşurării apelului, canalul radio care îi fusese alocat iniţial. Necesitatea unui astfel de
mecanism se datorează posibilităţii ca, pe parcursul unui apel, nivelul semnalului util recepţionat de
mobil şi/sau staţia de bază să scadă sub un prag de neinteligibilitate. O altă cauză a iniţierii unei
cereri de handover este aceea a scăderii raportului semnal/interferenţă sub pragul admisibil de
inteligibilitate. Handover-ul este, de cele mai multe ori, o consecinţă a modificării poziţiei
geografice (ieşirea din aria de acoperire a unei celule şi intrarea în aria unei alte celule atrage
necesitatea modificării canalului pentru un mobil angajat într-o comunicaţie), dar poate fi şi o
consecinţă a înecării temporare în zgomot a unui canal radio. Deoarece în capitolul 3 se va trata
handover-ul în sistemul GSM, vom discuta în cele ce urmează despre acest mecanism în cazul
sistemelor analogice. Astfel, în sistemele analogice, pentru stabilirea unui handover, se parcurg
etapele:
l. Se măsoară nivelul semnalului recepţionat RSS (Received Signal Level):
RSS = C + I (1.8.)
2. Se măsoară periodic interferenţa I. Dacă RSS coboară sub un prag critic predefinit se va
face o cerere de handover. Din cele două măsurători se poate calcula uşor raportul:
S + 1 RSS S
= ≈ (1.9)
S 1 1
Iniţierea unei cereri de handover este dictată de nivelul de semnal recepţionat sau de raportul
S/I. Teoretic, o astfel de cerere se desfăşoară (de exemplu) astfel: când nivelul de semnal atinge
limita de inteligibilitate, staţia de bază va emite o cerere de handover spre centrul mobil de
comutaţie. Dacă se utilizează un prag fix pentru nivelul de semnal, metoda este însă rigidă din cauza
condiţiilor diferite de propagare în teren. O valoare a pragului pentru cererea de handover se
consideră 100 dBm.
În scopul reducerii numărului de apeluri întrerupte, cauzate de o cerere de handover
nereuşită, precum şi pentru diminuarea numărului de cereri de handover, se pot aplica următoarele
metode. Pentru determinarea întârzierii handover-ului se introduc două praguri. Astfel, pentru prima
cerere de handover (realizată la atingerea primului prag - prag 1) se poate întârzia alocarea resursei
până la realizarea unei a doua cereri (această nouă cerere este făcută la atingerea celui de-al doilea
prag -prag 2 de handover). Acest procedeu poate fi util atunci când celula solicitată este
supraîncărcată, deoarece produce o diminuare a numărului de cereri de handover.
Pragul considerat poate fi atât nivelul semnalului recepţionat, cât şi raportul
semnal/interferenţă (S/I). Un exemplu tipic de utilizare a acestui procedeu este cel din figura 8. Se
observă că, fără existenţa a două praguri de handover, cererea unui solicitant din celula A (la
trecerea în celula B) s-ar produce când deja mobilul este în interiorul celulei B.
Fig. 8. Cerere de handover cu dublu prag

Situaţiile în care se fac cereri de handover bazate pe diferenţă de putere recepţionată se
tratează astfel: notăm cu δ diferenţa de putere între semnalul recepţionat de celula generatoare de
handover şi cel recepţionat de celula căreia i se solicită resursa.

În funcţie de mărimea acestei diferenţe se iau următoarele decizii:
a) δ < -3 dB: nu se acţionează în nici un fel;
b) -3 dB < δ < 0: se monitorizează semnalul;
c) 1 dB < δ < 3 dB: se pregăteşte o cerere de handover;
d) δ > 3 dB: se efectuează o cerere de handover.
1.9. Algoritmi de îmbunătăţire a performanţelor sistemelor mobile

Aceste proceduri sunt menite să ducă la o serioasă îmbunătăţire a calităţii transmisiilor într-o
reţea mobilă, precum şi la o adaptare la variaţii mari de trafic într-o aceeaşi celulă.
Proiectarea sistemului de telefonie mobilă trebuie să includă şi măsuri pentru limitarea inter-
ferenţei între frecvenţele vecine. Cu toate că atât unitatea mobilă cât şi transceiver-ul celulei sunt
prevăzute cu un filtru de interferenţă (IF), trebuie evitată situaţia când nivelul semnalului recepţio-
nat devine prea mic în raport cu semnalul interferent. Există două îmbunătăţiri care se pot aduce
structurii celulare iniţiale, care realizează atât o mai bună adaptare a sistemului la creşteri bruşte de
trafic pe arii restrânse, cât şi la o reducere a interferenţelor.
Prima dintre ele este sectorizarea celulară, iar cea de a doua este divizarea celulară
(,,splitting").
1.9.1. Sectorizarea celulară

Se notează canalele de comunicaţie cu
numere de la 1 la N şi se consideră că, în
frecvenţă, diferenţa între purtătoare este
proporţională cu diferenţa algebrică între
numerele folosite pentru notaţie. Dacă se
consideră un grup de bază format din N celule,
atunci al n-lea set de canale (0 < n < N) se
formează după regula {n, n + N, n + 2N,... }.
Figura 9 arată modul de alocare a resurselor într-
un grup de bază de 12 celule. Acest tip de alocare
poate modela, de exemplu, un sistem cu acces
simplu în frecvenţă atunci când toate celulele sunt
echipate cu antene omnidirecţionale.
Fig. 9. Alocare de resurse într-un grup de bază de 12 celule
1.9.2. Divizarea celulară (splitting)

Distanţa între două celule vecine se înjumătăţeşte, astfel încât suprafaţa nominală a celulei
hexagonale se reduce de 4 ori (densitatea de celule în reţea creşte de 4 ori).
CAP.2. REŢELE MOBILE DE TELECOMUNICAŢII. SISTEMUL GSM Pag. 2.1
CAP.2. Introducere in Sistemul Global pentru comunicaţii

Mobile (GSM)
2.1. ISTORICUL SISTEMULUI GSM
În perioada anilor ‘80, sistemele de telefonie celulară analogică au înregistrat o dezvoltare
rapidă în Europa, în special în ţările scandinave şi Marea Britanie, dar şi în Franţa şi Germania.
Fiecare ţară şi-a dezvoltat propriul sistem care era incompatibil cu oricare altul în materie de
echipament şi operare. S-a generat astfel o situaţie indezirabilă, deoarece echipamentul mobil era
limitat la graniţele fiecărei ţări şi oferta de echipamente specifice era limitată. Ţările europene au
realizat acest lucru şi în 1982, Comitetul European de Poştă şi Telegraf (CEPT) a format un grup
numit Grup Special Mobil (GSM) pentru a studia şi dezvolta un sistem public pan-european de
telefonie mobilă. Sistemul propus trebuia să îndeplinească următoarele cerinţe: calitate bună a
transmisiei, costuri mici pentru servicii şi terminal, suport pentru deplasări internaţionale, capacitate
de a suporta terminale portabile, suport pentru servicii şi facilitaţi noi, eficienţă spectrală precum şi
compatibilitate cu sistemul ISDN.
În 1989, responsabilitatea GSM a fost transferată Institutului European de Standarde în
Telecomunicaţii (ETSI), iar faza I a specificaţiilor GSM au fost publicate în 1990. Serviciile
comerciale au început pe la mijlocul anului 1991, până în 1993 s-au creat 36 de reţele în 22 de ţări,
iar până în 1997 încă 25 de ţări au aderat la acest sistem. Deşi a fost standardizat în Europa, GSM
nu este doar un standard european. Reţelele GSM (inclusiv DCS1800 şi PCS1900) sunt
operaţionale sau planificate în peste 80 de ţări din toata lumea. La începutul anului 1994 s-au
înregistrat 1,3 milioane de utilizatori în toata lumea, la începutul anului 1995, peste 5 milioane iar
până în decembrie 1995, 10 milioane de utilizatori numai în Europa. Cu Statele Unite, având un
sistem derivat din GSM numit PCS1900, sistemele GSM există pe fiecare continent, şi acronimul
GSM se aplică acum pentru Sistemul Global pentru comunicaţii Mobile.
Iniţiatorii GSM au ales un sistem digital, opus sistemelor celulare analogice standardizate,
cum ar fi AMPS în Statele Unite şi TACS în Marea Britanie, având credinţa că dezvoltarea
algoritmilor de compresie şi a procesoarelor de semnal digitale vor permite îndeplinirea cerinţelor
menţionate şi vor îmbunătăţi sistemul în ceea ce priveşte costul şi calitatea. Cele aproape 6000 de
pagini ale recomandărilor GSM încearcă să permită flexibilitate şi suficientă standardizare pentru a
garanta interconectarea componentelor sistemului. Acest lucru este realizat prin oferirea unei
descrieri funcţionale pentru fiecare entitate funcţională definită în sistem.
2.2. PRINCIPIILE DE BAZA ALE TELEFONIEI CELULARE

Conceptul de telefonie celulară a fost inventat în Statele Unite la Bell Laboratories în 1947.
Au fost necesari peste 35 de ani pentru a-l pune în practică şi a realiza prima reţea analogică şi
terminalele necesare.
O reţea celulară este compusă dintr-o serie de staţii de bază de joasă putere, fiecare oferind o
arie de acoperire relativ mică, care, combinate, asigură o acoperire continuă a unei regiuni date. Prin
utilizarea acestor staţii de putere mică, a devenit posibilă reutilizarea frecvenţelor, ce a condus la o
creştere a capacitaţii reţelei.
Acoperirea oferită de o staţie de bază corespunde unui număr de utilizatori care se presupune
că există în respectiva arie, numită celulă. Astfel, arii dens populate necesită celule mai mici ăi un
aspect inteligent al reţelei dă posibilitatea unei conversaţii să continue fără întrerupere pe măsură ce
utilizatorii se deplasează între aceste celule. Procesul prin care o conversaţie este pasată dintr-o
celulă în alta este cunoscută sub numele de "hand-off".
În lume există peste 50 milioane de utilizatori de telefoane celulare. Atrase de costul relativ
scăzut şi capacitatea ridicată a sistemului GSM, peste 70 de ţări au ales această noua tehnologie.
2.3. AVANTAJELE SISTEMULUI GSM

1. Eficienţă mărită a spectrului radio permite o capacitate crescută a reţelei. (Poate suporta un
număr mult mai mare de utilizatori).
2. Permite o sofisticată autentificare a utilizatorului, reducând posibilitatea fraudelor.
3. Previne interceptarea conversaţiilor prin tehnici sofisticate de incriptare care sunt aproape în
totalitate sigure.
4. Permite o mai bună claritate şi consistentă a conversaţiei prin eliminarea interferenţei în timpul
transmisiei digitale.
5. Simplifică transmisia de date, permiţând conectarea calculatoarelor portabile la telefoanele
celulare GSM.
6. Un singur standard ce permite deplasări internaţionale între reţelele GSM din lume.
2.4. PERFORMANŢELE GSM

Multe din sistemele analogice pot oferi performanţe bune, dar GSM-ul a fost proiectat să fie
mai bun decât orice sistem analogic. Calitatea convorbirii GSM este comparabilă cu sistemele
analogice în condiţii medii şi bune, dar în condiţii de semnal slab sau interferenţe, sistemul GSM se
comportă mult mai bine.
Calitatea radio, mărimea şi timpul de viaţa al bateriei sunt de asemenea parametri importanţi
de performanţa. Deoarece se utilizează un standard digital, se înregistrează un nivel ridicat de
implementare a noilor tehnologii, ducând la micşorarea mărimii şi greutaţii telefoanelor mobile.
Utilizarea puternicului mod "sleep" automat duce la o semnificativă creştere a timpului de viaţa al
bateriei.
2.5. SECURITATEA SISTEMULUI GSM

GSM oferă trei niveluri de securitate:
Nivelul de securitate I
• Datele utilizatorului GSM sunt înregistrate în cartela SIM .
• Cartela SIM poate fi inserată în orice terminal GSM.
• Tariful este înregistrat pentru proprietarul cartelei SIM.
• Sistemul GSM verifica validitatea utilizatorului.
Nivelul de securitate II
• Sistemul GSM identifică localizarea utilizatorului.
• Terminalele furate pot fi depistate sau folosirea lor invalidată.
• Utilizatorul poate fi identificat înainte de acceptarea convorbirii.
Nivelul de securitate III
• Sunt utilizate tehnici avansate de incriptare pentru a face aproape imposibilă interceptarea
convorbirii.
2.6. SERVICII OFERITE DE SISTEMUL GSM

De la început, proiectanţii sistemului GSM au dorit o compatibilitate ISDN în termenii
serviciilor oferite şi controlului semnalizării utilizate. Totuşi, limitările transmisiei radio, privind
lărgimea de banda şi costul, nu permite ratei de transfer standard ISDN de 64 kbps să fie practic
atinsă.
Utilizând definiţiile ITU-T, serviciile de telecomunicaţii pot fi împărţite în servicii de
transfer, teleservicii, şi servicii suplimentare. Teleserviciul de bază suportat de GSM este telefonia.
Semnalul vocal este codat digital şi transmis prin reţeaua GSM ca un flux de semnal digital. De
asemenea, utilizatorii GSM pot trimite şi recepţiona date, la o rată de până la 9600 bps, utilizând o
varietate de metode de acces şi protocoale cum ar fi X.25 sau X.32. Deoarece GSM este o reţea
digitală, nu este necesară folosirea unui modem între utilizator şi reţeaua GSM, dar în interiorul
sistemului GSM este necesar un modem pentru conectarea cu sistemul de telefonie obişnuit.
Aşa cum este descris în recomandarea ITU-T, T.30, este posibilă transmisia şi recepţionarea
fax-urilor, prin folosirea unui adaptor special. Un serviciu unic oferit de GSM, inexistent în
sistemele analogice, este Serviciul de Mesaje Scurte (SMS). SMS este un serviciu bidirecţional
pentru mesaje alfanumerice scurte (pana la 160 caractere). Pentru SMS punct la punct, un mesaj
poate fi trimis unui utilizator, cu posibilitate de confirmare a primirii. SMS poate fi utilizat într-un
mod diseminat, pentru a trimite mesaje cum ar fi informări generale asupra traficului, etc. Mesajele
pot fi stocate în cartela SIM şi citite ulterior.
Servicii suplimentare sunt oferite în specificaţiile curente (Faza I), ce includ mai multe
forme de transfer al apelului. În specificaţiile din Faza 2, sunt oferite alte servicii suplimentare, cum
ar fi identificarea apelantului, apel in aşteptare, conversaţii multiple (conferinţe).
2.7. INFORMATII GENERALE

Reţelele GSM operează în benzile de frecvenţă 890-915/935-960 MHz prin intermediul a
124 canale radio duplex, fiecare cu o lărgime de bandă de 200 KHz. Intervalul de frecvenţă dintre
aceste două benzi este de 45 MHz, care este şi lărgimea de bandă dintre frecvenţa de transmisie şi
cea de recepţie a unui terminal GSM.
Se foloseşte o tehnică numită Time Division Multiple Access (TDMA) pentru a împărţi un
canal radio de 200 KHz în 8 sloturi de timp, fiecare dintre acestea constituind un canal de semnal
vocal separat. Spre deosebire de semnalele analogice obişnuite, transmisia unui canal de semnal
vocal nu este continuă. Prin utilizarea celor 8 sloturi de timp, fiecare canal transmite semnalul vocal
digitizat într-o serie de impulsuri scurte, totalizând o durată de 1/8 dintr-o secundă. Astfel un
terminal GSM transmite o optime din timp. Avantajul tehnicii TDMA rezidă în reutilizarea
frecvenţelor într-o vecinătate apropiată cu o probabilitate mai mică de interferenţă. Aceasta asigură
o eficienţă mult mai mare şi permite deservirea mai multor utilizatori.
2.8. ARHITECTURA RETELEI GSM

O reţea GSM este compusă din mai multe entitătţi funcţionale, ilustrate în Figura 1. Reţeaua
GSM poate fi împărţită în trei părţi. Staţia mobilă (Mobile Station) este folosită de utilizator,
subsistemul staţiei de bază (Base Station Subsystem) controlează legaturile radio cu staţia mobilă
(Mobile Station) şi subsistemul reţelei (Network Subsystem), partea principală unde se gaseşte
centrul de comutare al serviciilor mobile (Mobile services Switching Center), asigură comutarea
apelurilor între terminalele mobile sau între terminale mobile şi cele fixe, ca şi controlul mobilităţii.
Figura 1. Arhitectura generala a reţelei GSM.

Staţia mobilă şi subsistemul staţiei de baza comunică prin interfaţa Um, cunoscută ca legătura radio.
Subsistemul staţiei de bază comunică cu centrul de comutare al serviciilor mobile prin interfaţa A.
2.8.1. Staţia Mobilă

Staţia mobilă (MS) constă în echipamentul mobil (terminalul) şi o cartelă inteligentă numită
"Subscriber Identity Module" (SIM). Cartela SIM oferă mobilitate personală, astfel încât utilizatorul
poate avea acces la serviciile la care a subscris prin inserarea acesteia în orice terminal.
Echipamentul mobil este unic identificat de "International Mobile Equipment Identity"
(IMEI). Cartela SIM conţine "International Mobile Subscriber Identity" (IMSI) utilizat la
identificarea de către sistem a utilizatorului, o cheie secretă pentru autentificare, şi alte informaţii.
IMEI şi IMSI sunt independente, permiţând mobilitate personală. Cartela SIM poate fi protejată
împotriva utilizării neautorizate printr-o parolă sau un număr personal de identitate.
2.8.2. Subsistemul Staţiei de Bază

Subsistemul staţiei de bază este compus din două părţi, "Base Transceiver Station" (BTS) şi
"Base Station Controller" (BSC). Acestea comunică prin interfaţa standardizată "Abis", permiţând
(ca şi în restul sistemului) operarea între componente fabricate de diferiţi producători.
BTS conţine unitatile de emisie-recepţie radio ce definesc o celulă şi controlează
protocoalele de legătură radio cu MS. Într-o arie urbană întinsă pot exista un număr mare de BTS-
uri dispuse, astfel încât cerinţele pentru un BTS sunt performanţa, portabilitate si cost minim.
BSC controlează resursele radio pentru unul sau mai multe BTS-uri, organizarea canalelor
radio şi alocarea frecvenţelor. BSC este conexiunea dintre MS şi "Mobile service Switching Center"
(MSC).
2.8.3. Subsistemul Reţelei

Componenta centrală a subsistemului reţelei este centrul de comutare a serviciilor mobile,
MSC. Se comportă ca un nod normal de comutare PSTN sau ISDN, şi în plus oferă funcţionalitatea
necesară controlului unui utilizator mobil, cum ar fi înregistrarea, autentificarea, actualizarea
localizării şi transferarea apelului unui utilizator mobil. De asemenea, MSC oferă conexiunea către
reţelele fixe (cum ar fi PSTN sau ISDN). Comunicarea între entitatile funcţionale în subsistemul
reţelei foloseşte "Signalling System Number 7" (SS7), utilizat pentru semnalare in ISDN.
Registrul "Home Location Register" (HLR) şi "Visitor Location Register" (VLR), împreună
cu MSC, oferă transferul apelurilor şi capabilitatile de mobilitate ale GSM. HLR conţine toate
informaţiile administrative pentru fiecare utilizator înregistrat în reţeaua GSM corespunzătoare,
împreună cu localizarea curentă a terminalului. Într-o reţea GSM există un singur HLR logic, chiar
dacă poate fi implementat ca o bază de date distribuită.
Registrul "Visitor Location Register" (VLR) conţine informaţii administrative selectate din
HLR, necesare pentru controlul apelurilor şi resurse pentru serviciile subscrise, pentru fiecare
terminal localizat curent în aria geografică controlată de VLR. Chiar dacă fiecare entitate
funcţională poate fi implementată ca o unitate independentă, toţi producătorii de echipament până
acum au implementat VLR împreună cu MSC, astfel încât aria geografică controlată de MSC
corespunde cu cea controlată de VLR, în acest fel simplificând modul de realizare al subsistemului.
MSC nu conţine informaţii despre terminale; aceste informaţii sunt stocate în registrele de locaţie.
Celelalte două registre sunt utilizate pentru autentificare şi securitate. Registrul "Equipment
Identity Register" (EIR) este o bază de date ce conţine o listă a tuturor echipamente mobile valide
din reţea, unde fiecare staţie este identificata prin IMEI. Un IMEI este marcat ca invalid dacă a fost
raportat ca furat sau nu este de tipul aprobat. Centrul de autentificare "Authentication Center"
(AuC) este o bază de date protejată care conţine o copie a cheii secrete stocate în fiecare cartelă
SIM a utilizatorilor, care este utilizată pentru autentificare şi incriptare pe un canal radio.
2.9. LEGATURA RADIO

Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (ITU), care controlează alocarea internaţională a
spectrului radio, a alocat benzile 890-915 MHz pentru transmisie (mobil -> baza) si 935-960 MHz
pentru recepţie (bază→mobil), pentru reţelele mobile din Europa. Deoarece acest interval a fost
utilizat în anii 1980 de către sistemele analogice, CEPT a prevăzut sa rezerve subbanda înaltă de 10
MHz a fiecărei benzi pentru reţeaua GSM ce era încă în studiu. Eventual, se va aloca întreaga
lărgime de bandă 2x25 MHz pentru GSM.
2.9.1. Accesul Multiplu şi Structura Canalelor

Deoarece spectrul radio este o resursă limitată folosită de toţi utilizatorii, a fost necesară
elaborarea unei metode de a diviza banda de frecvenţă pentru a deservi cât mai mulţi utilizatori
posibili. Metoda aleasă de GSM este o combinaţie de acces multiplu cu divizare în timp şi frecvenţă
"Time-Division Multiple Access" şi "Frequency-Division Multiple Access" (TDMA/FDMA).
Metoda FDMA implică divizarea în frecvenţă a unei benzi de maxim 25 MHz în 124 frecvenţe
purtătoare, decalate cu 200 kHz. Una sau mai multe frecvenţe purtătoare sunt atribuite fiecărei staţii
de bază. Fiecare din aceste frecvenţe purtătoare este apoi divizată în timp, utilizând metoda TDMA.
Unitatea fundamentală de timp în metoda TDMA este perioada impulsului şi durează 15/26 ms
(aprox. 0,577 ms). Opt perioade de impuls sunt grupate într-un cadru TDMA (120/26 ms, sau
aprox. 4,615 ms), care formează unitatea de bază pentru definirea canalului logic. O perioadă de
impuls pe cadru TDMA reprezintă un canal fizic.
Canalele sunt definite prin numărul şi poziţia perioadei de impuls corespunzătoare. Toate
aceste definiţii sunt ciclice şi întregul model se repetă aproximativ la fiecare 3 ore. Canalele pot fi
împărţite în canale dedicate, care sunt alocate unei staţii mobile dedicate şi canale comune, care
sunt utilizate de staţiile mobile nededicate. O staţie mobilă este numită dedicată dacă în momentul
respectiv este în uz, şi nededicată dacă este în modul aşteptare.
2.9.1.1. Canalele de Trafic

Un canal de trafic (TCH) este utilizat pentru transportul semnalului vocal şi a datelor.
Canalele de trafic sunt definite printr-un multicadru sau un grup de 26 de cadre TDMA. Lungimea
unui multicadru este de 120 ms, de unde rezultă definirea unei perioade de impuls (120 ms / 26
cadre / 8 perioade de impuls pe cadru). Din 26 de cadre, 24 sunt utilizate pentru trafic, 1 este utilizat
pentru "Slow Associated Control Channel" (SACCH) şi 1 nu este utilizat (Figura 2).
Figura 2. Structura impulsurilor, a cadrelor TDMA şi a multicadrelor.

TCH-urile pentru transmisie şi recepţie sunt separate de 3 perioade de impuls, astfel încât
staţia mobilă nu trebuie să transmită şi să recepţioneze simultan, simplificând electronica utilizată.
În plus faţă de aceste TCH-uri, sunt definite şi TCH-uri cu o optime de durată, şi sunt
folosite pentru semnalizare. În recomandări, sunt numite canale de control dedicate autonome sau
"Stand-alone Dedicated Control Channels" (SDCCH).
2.9.1.2. Canalele de Control

Canalele comune pot fi accesate de staţiile mobile atât dedicate cât şi nededicate. Canalele
comune sunt utilizare de staţiile mobile nededicate pentru a schimba informaţii necesare pentru
intrarea în modul dedicat. Staţiile mobile aflate deja în modul dedicat monitorizează staţia de bază
pentru protocol şi alte informaţii. Canalele comune sunt definite într-un multicadru de 51 de cadre,
astfel încât staţiile mobile dedicate utilizând o structură TCH multicadru de 26 de cadre pot în
continuare să monitorizeze canalele de control. Aceste canale de control includ:
Canal de Control "Broadcast" (BCCH) - Transmit continuu, spre staţia mobilă, informaţii ce
includ identitatea staţiei de bază, alocarea frecvenţelor şi secvenţa de comutare a frecvenţelor.
Canalul de Corecţie al Frecvenţei (FCCH) si Canalul de Sincronizare (SCH) - Canale
utilizate la sincronizarea staţiei mobile cu structura sloturilor de timp a unei celule prin definirea
limitelor perioadelor de impuls si numerotarea sloturilor de timp. Un FCCH şi un SCH sunt prin
definiţie în slotul de timp numărul 0 (intr-un cadru TDMA).
Canal "Random Access" (RACH) - Canal utilizat de staţia mobilă pentru a cere acces la
reţea.
Canal "Paging" (PCH) - Utilizat pentru a informa staţia mobila despre apariţia unui apel.
Canal "Access Grant" (AGCH) - Utilizat pentru a aloca un SDCCH către o staţie mobila
pentru a obţine un canal dedicat, in urma unei cereri RACH.
2.9.1.3. Structura Impulsului

Există patru tipuri diferite de impuls pentru transmisie în reţeaua GSM. Impulsul normal
este utilizat pentru transportul datelor şi a majoritatii semnalelor. Acesta are o lungime totală de
156,25 biţi, formată din două secvenţe de 57 biţi, o secvenţă de 26 biţi folosită pentru egalizare, 1
bit pentru fiecare bloc de informaţie (utilizat pentru FCCH), 3 biţi la fiecare capăt, şi o secvenţă de
protecţie de 8,25 biţi, ca în Figura 2. Aceşti 156,25 biţi sunt transmişi in 0,577 ms, rezultând o rată
de transfer de 270,833 kbps.
Impulsul de tip F, utilizat in FCCH şi impulsul de tip S, utilizat in SCH, au lungimile
identice cu impulsul normal, dar o structură internă distinctă, care astfel permite sincronizările.
Impulsul de acces este mai scurt decât cel normal şi este folosit pentru RACH.
2.9.2. Codarea Semnalului Vocal

Sistemul GSM este digital, astfel încât semnalul vocal care este inerent analogic trebuie
digitizat. Metoda utilizată de ISDN şi de sistemele curente de telefonie digitală, pentru
multiplexarea liniilor pe un trunchi de mare viteză şi fibre optice, este "Pulse Coded Modulation"
(PCM). Viteza fluxului de la ieşirea PCM este de 64 kbps, prea mare pentru a fi potrivita unei
legături radio. Semnalul de 64 kbps, de altfel simplu de implementat, conţine multă redundanţă.
Grupul GSM a studiat mai mulţi algoritmi de codare a vocii pe baze subiective de calitate şi
complexitate (relative la cost, întârzieri în procesare şi putere consumată) înainte de a ajunge la
alegerea algoritmului "Regular Pulse Excited - Linear Predictive Coder" (RPE-LPC) cu ciclu de
prezicere lung. Informaţii despre semnalul anterior, care nu se schimbă foarte repede, sunt utilizate
pentru a prezice semnalul curent. Coeficienţii combinaţiei liniare a semnalului anterior, plus o
forma codată a reziduurilor (diferenţa dintre semnalul prezis şi cel actual), reprezintă semnalul.
Semnalul vocal este codat în 260 de biţi, pentru fiecare durată de 20 ms, rezultând o rată de transfer
de 13 kbps.
2.9.3. Modularea şi Codarea Canalelor

Din cauza interferenţei electromagnetice, semnalul vocal codat sau semnalul de date
transmis printr-o interfaţa radio trebuie să fie protejat împotriva erorilor. Sistemul GSM utilizează
codarea convolutiva şi organizarea pe blocuri pentru a realiza aceasta protecţie. Algoritmii utilizaţi
diferă pentru semnalul vocal şi semnalul de date. Metoda utilizată pentru semnalul vocal este
descrisă mai jos.
De reţinut ca semnalul vocal digitizat este format din blocuri de 260 biţi pentru 20 ms de
semnal vocal analogic. În urma unor teste subiective, a rezultat ca anumiţi biţi din fiecare bloc sunt
mai importanţi pentru calitatea semnalului decât alţii. Biţii aparţinând unui bloc sunt împărţiţi în trei
clase:
• Clasa Ia 53 biţi - sensibilitate mare la erori
• Clasa Ib 132 biţi - sensibilitate moderată la erori
• Clasa II 78 biţi - sensibilitate mică la erori
Clasa Ia are un cod ciclic redundant de 3 biţi în plus pentru detecţia erorilor. Dacă este
detectată o eroare, cadrul este considerat prea deteriorat pentru a fi comprehensiv şi este eliminat,
fiind înlocuit cu o versiune atenuată a cadrului anterior corect. Aceşti 53 biţi, împreună cu cei 132
de biţi de Clasa Ib şi o secvenţă terminală de 4 biţi (un total de 189 biţi), sunt introduşi într-un codor
convoluţional cu rata 1/2 cu restricţie de lungime. Fiecare bit de intrare este codat ca doi biţi de
ieşire, bazat pe o combinaţie a 4 biţi de intrare anteriori. Astfel codorul convoluţional scoate la
ieşire 378 biţi, la care sunt adaugaţi cei 78 de biţi de Clasa II rămaşi, care sunt neprotejaţi. Astfel
fiecare semnal vocal de 20 ms este codat ca 456 biţi, rezultând o rată de 22,8 kbps.
Pentru o protecţie mai bună cei 456 biţi de la ieşirea codorului convoluţional sunt organizaţi
în 8 blocuri de 57 biţi, şi aceste blocuri sunt transmise în opt impulsuri consecutive. Din moment ce
fiecare impuls este transmis cu o rată de 270,833 kbps, un impuls poate transmite două blocuri de
57 biţi aparţinând de două cadre diferite.
Acest semnal digital este modulat pe o frecvenţă purtătoare utilizând un filtru Gaussian de
tip GMSK. Filtrul GMSK a fost ales dintre alte scheme de modulaţie ca un compromis între
eficienţa spectrală, complexitatea emitatorului şi limitarea emisiilor adiacente. Complexitatea
emitatorului este legată de puterea consumată, ce trebuie minimizată pentru staţia mobilă. Emisiile
radio adiacente, în afara benzii alocate, trebuie strict controlate pentru a limita interferenţa canalelor
adiacente, şi a permite coexistenţa sistemului GSM şi a vechilor sisteme analogice.
2.9.4. Egalizarea Semnalului

În domeniul de frecvenţe din jurul valorii de 900 MHz, undele radio se reflecta de orice:
clădiri, dealuri, automobile, avioane, etc. Astfel multe din semnalele reflectate, fiecare cu o altă
fază, pot ajunge la recepţie. Egalizarea este utilizată pentru a extrage semnalul dorit din reflexiile
nedorite. Aceasta a fost realizată prin depistarea modului cum un semnal cunoscut transmis este
modificat prin reflexie şi atenuare, în vederea construirii unui filtru invers pentru a extrage semnalul
dorit. Acest semnal cunoscut este o secvenţa de 26 de biţi transmis în centrul fiecărui impuls. Modul
de implementare a egalizorului nu este specificat de GSM .
2.9.5. Comutarea Frecvenţelor

Staţia mobilă trebuie să comute, într-un cadru TDMA între sloturile de transmisie, recepţie
şi monitorizare, care de obicei sunt pe frecvenţe diferite. Sistemul GSM utilizează acest mod inerent
de comutare a frecvenţelor, deoarece staţia mobilă şi BTS transmit fiecare cadru TDMA pe o
frecvenţă diferită. Algoritmul de comutare al frecvenţelor este emis pe canalul de control
"Broadcast" BCCH. Deoarece atenuarea semnalului este dependentă de frecvenţa purtătoare,
comutarea frecvenţelor ajută la evitarea acestei probleme. În plus este diminuată şi interferenţa
canalelor adiacente.
2.9.6. Transmisia Discontinuă

Minimizarea interferenţei canalelor adiacente este esenţială în orice sistem celular, deoarece
permite oferirea unor servicii mai bune pentru o celulă dată, sau utilizarea unor celule mai mici,
astfel îmbunătătind capacitatea totală a sistemului. Transmisia discontinua (DTX) este o metoda
care, bazându-se pe faptul ca o persoana vorbeşte mai puţin de 40% din timp într-o conversaţie
normală, deconectează staţia mobilă în timpul perioadelor de inactivitate. În plus, este conservată şi
puterea staţiei mobile.
Cea mai importantă componentă a sistemului DTX este, desigur, detectarea activităţii
vocale. Aceasta trebuie să deosebească vocea de zgomotul de intrare, un lucru mai complicat decât
pare, dacă se considera zgomotul de fond. Dacă un semnal vocal este interpretat ca zgomot,
transmisia este întreruptă şi un efect iritant nedorit numit "clipping" apare la recepţie. Dacă, pe de
altă parte, zgomotul este interpretat ca semnal vocal prea des, eficienţa sistemului DTX este
diminuata dramatic. Alt factor de luat în seama este ca atunci când transmisia este întreruptă,
datorită naturii digitale a sistemului GSM, nu se mai aude nimic la recepţie. În acest scop se
generează la recepţie un zgomot confortabil asemănător cu zgomotul de fond de la emisie, pentru a
asigura utilizatorul despre păstrarea conexiunii.
2.9.7. Recepţia Discontinuă

Altă metodă folosită pentru a conserva puterea staţiei mobile este recepţia discontinuă.
Canalul "Paging" (PCH), utilizat de staţia de bază pentru a semnala un apel, este structurată în
subcanale. Fiecare staţie mobilă trebuie să asculte doar pe subcanalul propriu. În timpul dintre
subcanalele "paging" succesive, staţia mobilă poate intra în modul "sleep", cu un consum de energie
aproape nul.
2.9.8. Controlul Puterii

Există definite cinci clase de staţii mobile relativ la puterea de vârf transmisă, şi anume 20,
8, 5, 2, şi 0.8 W. Pentru a minimiza interferenţa canalelor adiacente şi a conserva puterea, atât staţia
mobilă cât şi staţia de bază BTS trebuie să opereze la cel mai scăzut nivel de putere care să păstreze
o calitate acceptabilă a semnalului. Nivelele de putere pot fi modificate în trepte de 2 dB de la
puterea de vârf a clasei respective până la un minim de 13 dBm (20 mW).
Staţia mobilă măsoară calitatea semnalului, şi trimite informaţia la BSC, care decide dacă şi
cum nivelul de putere trebuie modificat. Controlul puterii trebuie utilizat cu atenţie, deoarece există
posibilitatea instabilităţii. Aceasta instabilitate apare la utilizarea staţiilor mobile pe canale
adiacente ce îşi cresc puterea ca răspuns la creşterea interferenţei. Acest lucru este puţin probabil să
se producă în practică, dar a făcut obiectul unui studiu în anul 1991.
2.10. ASPECTE ALE REŢELEI

Asigurarea transmisiei semnalului vocal sau a datelor de o anumită calitate pe o legătură
radio este doar una din funcţiile unei reţele celulare mobile. Datorită faptului ca aria geografică
acoperita de reţea este divizată în celule necesita implementarea unui protocol. De asemenea, faptul
ca utilizatorul are mobilitate naţională şi internaţională, este necesar ca funcţiile de înregistrare,
autentificare, transfer al apelurilor şi actualizare a localizării să existe în reţeaua GSM.
Protocolul de comunicare în reţeaua GSM este structurat pe trei straturi ca în Figura 3.
Stratul 1 este stratul fizic, care utilizează structura de canale descrisă anterior. Stratul 2 este stratul
de legătura al datelor. Prin interfaţa "Um", stratul de legătura al datelor este o versiune modificată a
protocolului LAPD folosit în ISDN, numit LAPDm. Prin interfaţa "A", este utilizat stratul 2 MTP al
SSN 7. Stratul 3 al protocolului de comunicare GSM este el însuşi impartit în trei substraturi:
Controlul Resurselor Radio (RR) - Controlează iniţierea, menţinerea şi terminarea canalelor
radio şi a celor fixe, inclusiv protocolul.
Figura 3. Structura protocolului de comunicare în GSM.

Controlul Mobilitatii (MM) - Controlează actualizarea localizării, procedurile de înregistrare,
securitatea şi autentificarea.
Controlul Conexiunii (CM) - Se ocupă de controlul general al apelurilor, similar cu
Recomandarea CCITT Q.931, şi controlează Serviciile Suplimentare şi Serviciul de Mesaje Scurte.
Comunicarea dintre diferite entităţi în partea fixă a reţelei, cum ar fi între HLR şi VLR, este
realizată prin "Mobile Application Part" (MAP). MAP este construit în vârful "Transaction
Capabilities Application Part" (TCAP), stratul de vârf al SSN7. Specificaţiile MAP destul de
complexe, descrise în peste 500 pagini, fac obiectul celui mai lung document din recomandările
GSM.
2.10.1. Controlul Resurselor Radio

Substratul de control al resurselor radio (RR) supervizează stabilirea unei legături atât radio
cât şi fixă, între staţia mobilă şi MSC. Principalele componente funcţionale implicate sunt staţia
mobilă, staţia de bază şi MSC. O sesiune RR reprezintă intervalul de timp ăn care o staţie mobila
este în modul dedicat şi asigură configurarea şi alocarea canalelor radio dedicate.
O sesiune RR este întotdeauna iniţializată de o staţie mobilă printr-o procedura de acces, de
iniţializare a unei convorbiri sau de răspuns la un mesaj "paging". Detaliile procedurii de acces sau
"paging", cum ar fi atribuirea unui canal dedicat şi/sau a unui subcanal de "paging", sunt controlate
de substratul RR. În plus, asigură şi controlul altor resurse radio cum ar fi controlul puterii,
transmisia şi recepţia discontinuă şi facilitatile de sincronizare.
2.10.1.1. Pasarea Convorbirilor

Într-o reţea celulară, legaturile radio şi fixe necesare nu sunt permanent alocate pe durata
unei convorbiri. Pasare reprezintă comutarea unei convorbiri pe un canal sau o celulă diferită.
Execuţia şi măsurătorile necesare pentru pasare formează unele din funcţiunile de bază ale
substratului RR.
În sistemul GSM există patru tipuri de pasări ce implica transferul unei convorbiri între:
• Canale (sloturi de timp) în cadrul aceleiaşi celule;
• Celule (BTS) sub controlul aceleiaşi BSC;
• Celule sub controlul unor BSC diferite, dar aparţinând aceluiaşi MSC;
• Celule sub controlul unor MSC diferite.
Primele două tipuri de pasări, numite pasări interne, implică doar controllerul staţiei de baza
BSC. Pentru economie, acestea sunt controlate de BSC fară implicarea MSC, exceptând notificarea
MSC despre executarea pasării. Ultimele două tipuri de pasări, numite pasări externe, sunt
controlate de MSC-urile implicate.
Pasările pot fi iniţiate atât de staţiile mobile sau de MSC (pentru echilibrarea încărcării
traficului). O staţie mobilă în modul nededicat scanează canalul de control "Broadcast" după 16
celule vecine şi formează o listă cu 6 dintre cei mai buni candidaţi pentru posibile pasări, bazată pe
calitatea semnalelor recepţionate. Aceste informaţii sunt trimise către BSC si MSC, cel puţin odată
pe secundă şi sunt folosite de algoritmul de pasare.
Algoritmul după care o decizie de pasare trebuie luată nu este specificat în recomandările
GSM. Există doi algoritmi de bază utilizaţi, ambii strâns legaţi de controlul puterii. Acest lucru se
întâmplă datorită faptului ca BSC de obicei nu ştie dacă calitatea slabă a semnalului apare datorită
atenuărilor prin reflexie sau a comutării pe o altă celulă, fenomen întâlnit la celule urbane mici.
Algoritmul de "Performanta Minim Acceptata" oferă precedenţa controlului puterii asupra
pasării, astfel încât atunci când semnalul este degradat sub un anumit nivel, puterea staţiei mobile
este crescută. Dacă creşteri ulterioare ale puterii nu îmbunătăţesc calitatea semnalului, atunci se
decide o pasare. Aceasta este cea mai simplă şi mai comună metodă utilizată, dar are câteva
neajunsuri relativ la neclaritatea limitelor celulelor.
Metoda de "economisire a puterii" utilizează pasarea pentru a încerca să menţină sau să
îmbunătăţeasca un anume nivel de semnal la acelaşi consum sau mai redus. Astfel dă precedenţă
pasării peste controlul puterii, evitând fenomenul de neclaritate a limitelor celulelor şi reduce
interferenţa dintre canale, dar este destul de complicată.
2.10.2. Controlul Mobilităţii

Substratul de control al mobilităţii (MM) este construit în vârful substratului RR, şi
controlează toate funcţiile relative la asigurarea mobilitatii unui utilizator, ca şi cele de autentificare
şi securitate. Controlul localizării este legat de procedurile ce permit sistemului să ştie localizarea
curentă a unei staţii mobile astfel încât să se poată efectua rutarea apelurilor.
2.10.2.1. Actualizarea Localizării

O staţie mobilă este informată despre un apel printr-un mesaj de "paging" trimis pe canalul
PAGCH. O variantă extremă ar fi să se trimită un mesaj de "paging" fiecărei celule din reţea pentru
fiecare apel, ceea ce reprezintă evident o încărcare nejustificată a traficului. O altă variantă extremă
ar fi pentru staţia mobilă să anunţe sistemul, prin mesajul de actualizare a localizării, despre
localizarea curentă la nivelul celulei. Aceasta ar necesita trimiterea unui mesaj "paging" doar către o
singura celulă, dar fi o risipa relativ la numărul mare de mesaje de actualizare a localizării. O soluţie
de compromis, utilizată în GSM, este de a grupa mai multe celule într-o arie de localizare. Mesaje
de actualizare sunt necesare doar la deplasările dintre ariile de localizare, iar mesajele "paging" sunt
trimise către staţia mobilă de toate celulele aflate în aceeaşi arie.
Procedurile de actualizare a localizării şi respectivele rutari ale apelurilor, folosesc MSC şi
două registre de localizare, HLR şi VLR. Când o staţie mobilă se deplasează într-o arie de
localizare, sau într-o reţea diferită, trebuie să se înregistreze în reţea pentru a indică localizarea
curentă. În mod normal, un mesaj de actualizare este trimis la un nou MSC/VLR, care înregistrează
informaţia despre localizare şi apoi o trimite la HLR. Informaţia trimisă la HLR este în mod normal
adresa SS7 a noului VLR, dar poate fi şi un număr de rutare. Motivul pentru care în mod normal nu
este alocat un număr de rutare, este că într-un nou MSC/VLR, există un număr limitat de numere de
rutare disponibile şi ele sunt alocate la cerere pentru apeluri. Dacă utilizatorul este titularul
serviciului, HLR trimite un subset de informaţii de înregistrare, necesare pentru controlul apelului,
către noul MSC/VLR apoi trimite un mesaj către MSC/VLR-ul anterior pentru a şterge vechea
înregistrare.
Din motive de performanţă, GSM are de asemenea o procedură periodică de actualizare a
localizării. Dacă un HLR sau MSC/VLR nu răspunde, a avea fiecare staţie mobilă înregistrată
simultan şi a aduce baza de date la zi, va cauza o supraîncărcare. Astfel, baza de date este
actualizată doar dacă apare un eveniment de actualizare a localizării. Actualizările periodice şi
intervalele dintre acestea sunt controlate de operator şi reprezintă un compromis între viteza de
reactualizare şi încărcarea traficului. Dacă o staţie mobilă nu se înregistrează după perioada de timp
de actualizare, ea este radiată.
O procedură legată de actualizarea localizării este ataşarea şi detaşarea de tip IMSI.
Procedura de detaşare permite reţelei să ştie dacă o staţie mobilă este indisponibilă şi a evita
alocarea canalelor şi a trimiterii mesajelor de "paging". Procedura de ataşare este similară

actualizării localizării şi informează sistemul că staţia mobilă este din nou disponibilă. Activarea
procedurilor de ataşare/detaşare IMSI este la nivelul operatorului pe o celulă individuală.
2.10.2.2. Autentificarea şi Securitatea

Deoarece mediul radio poate fi accesat de oricine, autentificarea utilizatorilor pentru a proba
că sunt cei care se pretind a fi, este un element foarte important al reţelei mobile. Autentificarea
implică două entităţi funcţionale, cartela SIM din staţia mobilă şi Centru de Autentificare (AuC).
Fiecărui utilizator îi este atribuită o cheie secretă, stocată atât în cartela SIM cât şi în AuC. În timpul
autentificării, AuC generează un număr aleator care este trimis staţiei mobile. Atât staţia mobilă cât
şi AuC folosesc numărul aleator în conjuncţie cu cheia secretă a utilizatorului şi un algoritm de
incriptare numit A3, pentru a genera un răspuns (SRES) care este trimis înapoi la AuC. Dacă
numărul trimis de staţia mobilă este acelaşi cu cel calculat de AuC, atunci utilizatorul este
autentificat.
Acelaşi număr aleatoriu ca şi cheia secretă sunt folosite pentru a genera cheia incriptată,
utilizând un algoritm numit A8. Aceasta cheie incriptată, împreună cu numărul cadrului TDMA,
folosesc algoritmul A5 pentru a genera o secvenţa de 114 biţi care este operată logic XOR cu cei
114 biţi ai impulsului (cele două blocuri de 57 biţi). Incriptarea în acest sistem este o opţiune relativ
paranoică, din moment ce semnalul este deja codat, rearanjat şi transmis în mod TMDA, astfel
asigurând protecţia pentru aproape toate interceptările voluntare.
Alt nivel de securitate este asigurat de staţia mobilă în raport cu utilizatorul. Aşa cum s-a
menţionat anterior, fiecare terminal GSM este identificat de un număr unic numit Identitatea
Internaţională a Echipamentului Mobil (IMEI). Într-o reţea este stocată o listă de numere IMEI în
Registrul de Identitate al Echipamentului, EIR. Ca răspuns la o cerere IMEI către EIR există trei
posibilităţi:
Lista Albă - Terminalul are permisiunea de a se conecta la reţea.
Lista Gri - Terminalul este sub supraveghere pentru posibile probleme.
Lista Neagră - Terminalul sau a fost raportat ca furat, sau nu este de tipul aprobat.
Terminalul nu are permisiunea de a se conecta la reţea.
2.10.3. Controlul Conexiunii

Stratul de control al conexiunii (CM) este responsabil de controlul apelurilor (CC), de
controlul suplimentar al serviciilor şi de controlul serviciului de mesajele scurte. Fiecare dintre
acestea pot fi considerate ca substraturi separate în stratul CM. Controlul apelurilor urmăreşte
procedurile ISDN specificate în Q.931, chiar dacă rutarea spre un utilizator mobil este unică în
GSM. Alte funcţii ale substratului CC includ stabilirea apelului şi selecţia tipului de serviciu
(inclusiv alternarea între servicii pe parcursul unui apel).
2.10.3.1. Rutarea Apelului

În comparaţie cu rutarea într-o reţea fixă, unde terminalul este semipermanent conectat la un
oficiu central, un utilizator GSM are mobilitate naţională şi chiar internaţională. Numărul format
pentru a apela un utilizator se numeşte număr Utilizator Mobil (MSISDN), care este definit de
planul de numerotare E.164. Acest număr include un cod de ţară şi un cod naţional de destinaţie
care identifica operatorul utilizatorului. Primele câteva cifre din numărul rămas identifica HLR-ul
utilizatorului în reţeaua locală.
Un apel de la o staţie mobilă este direcţionată către funcţia "Gateway" MSC (GMSC).
GMSC este practic un comutator care poate interoga HLR-ul utilizatorului pentru a obţine
informaţia de rutare şi astfel conţine o tabela de legături între MSISDN şi HLR-ul corespunzător. O
simplificare este de a avea un singur GSMC care să controleze o reţea locală. De notat ca funcţia
GMSC este distinctă de funcţia MSC, dat în mod normal sunt implementate în acelaşi modul
funcţional.
Informaţia de rutare, ce este returnată de GMSC, este numărul mobil al terminalului "Mobile
Station Roaming Number" (MSRN), care este de asemenea definit de planul de numerotare E.164.
MSRN-urile sunt legate de planul geografic de numerotare şi nu sunt atribuite sau vizibile
utilizatorului.
Cea mai generală procedură de rutare începe cu interogarea HLR-ul unui utilizator apelat de
către un GMSC pentru un MSRN. În mod normal HLR reţine numai adresa SS7 a VLR-ului curent
al utilizatorului şi nu MSRN. Astfel HLR trebuie să interogheze VLR-ul curent al utilizatorului,
care va aloca temporar un MSRN din stiva sa, pentru apel. MSRN este returnat HLR-ului şi înapoi
către GMSC, care apoi poate ruta apelul către un nou MSC. La noul MSC, este depistat IMSI-ul
corespunzător MSRN-ului şi terminalul este apelat în aria de localizare curentă (Figura 4).
Figura 4. Rutarea apelului pentru o staţie mobila.
2.11. CONCLUZII SI COMENTARII

Telecomunicaţiile evoluează înspre comunicaţiile personale, a căror obiectiv este
disponibilitatea tuturor serviciilor, oricând, către oricine şi oriunde, printr-un singur număr de
identitate şi un terminal de comunicaţii portabil. Având o multitudine de sisteme incompatibile este
imposibil de a se realiza acest obiectiv. Economiile la scara create de un sistem unic sunt suficiente
pentru a justifica implementarea acestuia, fără a menţiona comoditatea utilizatorilor, având un
singur terminal, de a se deplasa oriunde, indiferent de graniţele naţionale.
Sistemul GSM şi sistemul similar ce operează la 1800 MHz, numit DCS1800, sunt primele
abordări ale unui adevărat sistem personal de comunicaţii. Cartela SIM reprezintă o abordare nouă
ce implementează o mobilitate personală în plus faţă de mobilitatea terminalului. Împreuna cu
mobilitatea internaţională şi suportul pentru o gamă largă de servicii cum ar fi telefonia, transferul
de date, serviciul fax, serviciul de mesaje scurte şi alte servicii suplimentare, GSM se apropie de
îndeplinirea cerinţelor pentru un sistem de comunicaţii personal, suficient pentru a constitui o bază
pentru generaţia următoare de tehnologii de comunicaţii în Europa, Sistemul Universal de
Telecomunicaţii Mobile (UMTS).
Alt punct unde GSM a arătat interes pentru deschidere, standarde şi interoperabilitate este
compatibilitatea cu sistemul ISDN, care evoluează în majoritatea ţărilor industrializate, şi în
particular în Europa (aşa numitul Euro-ISDN). GSM este primul sistem care utilizează extensiv
conceptul de reţea inteligentă, în care servicii ca numerele 800 să fie concentrate şi controlate de
câteva centre, în loc de a fi distribuite pe fiecare centrală din ţară. În spatele utilizării registrelor de
tip HLR se ascunde acest concept. În plus, semnalizările între entitaţile funcţionale utilizează SSN7,
un standard internaţional deja adoptat în multe ţări şi specificat ca baza de semnalizare în reţele
ISDN.
CAP.3. RETELE MOBILE DE TELECOMUNICATII. SISTEMUL GSM Pag. 3.1
Cap.3. Serviciile GSM

3.1. Introducere
GSM prevede o gamă largă de servicii ce pot fi oferite abonaţilor, servicii pe care le vom
detalia în continuare. În plus, GSM prevede un set de servicii suplimentare faţă de cele oferite de
reţelele fixe, cum este serviciul de mesagerie scurtă (asemănător serviciului de paging).
Asigurarea serviciilor depinde de trei factori independenţi unul de celălalt:
- conţinutul abonamentului (atât din punctul de vedere al serviciilor, cât şi al ariei geografice în
care abonatul are drepturi de acces). Fiecare operator de sistem oferă abonamente valabile regional
(o anumită zonă geografică), naţional sau internaţional, ce conţin pachete de servicii cu costuri
diferite;
- capacitatea reţelei de a oferi o anumită gamă de servicii, la un moment dat. Două reţele nu vor
putea oferi aceeaşi gamă de servicii la un moment dat unui abonat, deoarece aceasta depinde de
restricţiile impuse de reţeaua în care abonatul se află în acel moment. Cu alte cuvinte, un abonat ce
are acces la un serviciu într-o reţea poate să fie restricţionat la acel serviciu într-o alta reţea, dacă
serviciul nu este implementat în aceasta din urmă;
- capacitatea echipamentului deţinut de abonat. De exemplu, este evident ca un abonat nu va
putea transmite sau recepţiona un fax sau un fişier de date de la un terminal vocal, ci numai dacă
dispune de un echipament adecvat.
Serviciile oferite de sistemul GSM se pot împărţi în trei mari categorii:
a) Servicii de transport;
b) Teleservicii;
c) Servicii auxiliare;
O posibilă ierarhizare a acestor servicii este următoarea:
Servicii auxiliare
Fig. 1. Ierarhizarea serviciilor
Teleservicii în sistemul GSM.
Servicii de transport
3.2. Servicii de transport

3.2.1. Noţiuni generale privind serviciile de transport GSM
Serviciile de transport sunt serviciile ce presupun asigurarea transferului informaţiei, la un
anumit debit, între două interfeţe (puncte de acces în reţea) diferite. Teleserviciile presupun
asigurarea unei comunicaţii între două terminale distincte din reţea şi eventual între aplicaţiile
corespunzătoare. Serviciile auxiliare (suplimentare) au ca scop îmbunătăţirea (prin adăugarea de noi
facilităţi) a serviciilor de transport si a teleserviciilor în GSM. O imagine a relaţiei între serviciile de
transport şi teleservicii este prezentată în figura 2.
Fig. 2. Relaţia servicii de

transport-teleservicii.
Pentru a înţelege mai bine luăm un exemplu relativ la serviciile de transport, preluat din
reţelele fixe, urmând apoi să facem tranziţia la GSM. Astfel, asigurarea unui serviciu de transport
de către un operator constă în a furniza o capacitate de transmisie, cu anumite caracteristici privind
debitul, coeficientul de erori, modul de transmisie (sincron/asincron). Un exemplu simplu în acest
sens îl constituie transmisia duplex la 9,6 kb/s, pe o reţea analogică, între două terminale de date.
Pentru aceasta, evident sunt necesare două echipamente terminale (modemuri) şi două interfeţe
adecvate de reţea (pentru ca formatul de transmisie al datelor sa fie compatibil cu cel al reţelei
analogice privind modulaţia, codarea etc.). Configuraţia utilizată în acest scop este prezentată în
figura 3.
Fig. 3. Configuraţia pentru comunicaţia de date prin reţeaua

PSTN a doua modeme.
Notaţii folosite:
ET 1, ET2 = echipamente terminale;
NT = interfeţe de reţea (Network Termination);
PSTN = Reţeaua Publică Telefonică Comutată (Public Switched Telephone Network).
Daca. în cazul PSTN, unde singurul serviciu de transport oferit este transmisia în banda de
baă, pentru ISDN, de exemplu, paleta serviciilor de transport oferite este mult mai largă. în cazul
GSM lucrurile devin şi mai delicate. Vor fi deci necesare două funcţii de adaptare pentru a realiza
interconectarea unui utilizator GSM cu un utilizator al reţelei fixe:
- o funcţie de adaptare la echipamentul mobil (TAF - Terminal Adaptor Function), care
realizează adaptarea fluxului de informaţie oferit de echipamentul mobil la formatul care se va
transmite pe canalul radio;
- o funcţie de adaptare pentru accesul în reţeaua fixă (IWF - Internetworking Function), care
face translaţia de la un flux în format, să-i spunem generic GSM, la fluxul adecvat reţelei fixe.
Poziţia acestor două funcţii pe lanţul de comunicaţie terminal mobil <-> terminal din reţeaua
fixă este prezentată în figura 4.
Fig. 4. Poziţia funcţiilor de adaptare în lanţul de comunicaţie între un echipament mobil şi un

echipament din reţeaua fixă.
Notaţii folosite:
MS == staţie mobilă (echipament mobil);
NT = interfaţă cu reţeaua fixă;
ET = echipament terminal în reţeaua fixă.
În cazul nostru, termenul de reţea fixă trebuie înţeles generic, adică inclusiv cazul când este
necesară tranzitarea mai multor reţele fixe, pentru comunicaţia terminal mobil <-> terminal fix (în
acest ultim caz, reţeaua fixă va fi de fapt o suprapunere de reţele fixe). Un aspect foarte important al
serviciilor de transport îl reprezintă interconectarea reţelei GSM cu reţelele fixe şi în special

funcţiile IWF.
Conexiunea abonat GSM - abonat al reţelei telefonice publice comutate(PSTN)

Între doi abonaţi PSTN transmisia de date se realizează prin modemuri audio, asigurându-se
anumite servicii caracterizate prin parametrii specifici de calitate ai serviciului. Acest lucru trebuie
să fie posibil şi în cazul în care un abonat GSM doreşte să realizeze o comunicaţie de date cu un
abonat. Cele mai populare servicii de date sunt fax şi videotext. Pentru comunicaţia de date între un
abonat GSM şi unul conectat la PSTN, funcţia de adaptare IWF se realizează prin intermediul unui
modem audio aflat la punctul de interconectare al celor două reţele. De asemenea, abonatul va
trebui sa dispună de un terminal specific comunicaţiilor de date.
Conexiunea abonat GSM - abonat ISDN

Unul din scopurile principale ale GSM-ului este cel de a avea funcţii care să permită o
compatibilitate cât mai ridicată cu ISDN-ul, scopul final fiind integrarea GSM în ISDN. Problema
cea mai importantă este diferenţa între debitul de transmisie pe un canal din GSM (12,6 kb/s) si
debitul pe un canal ISDN, care este de 64 kb/s şi se poate rezolva adaptând soluţia utilizată în cazul
interconectării ISDN cu PSTN:
- utilizarea în punctele de interconectare a formatelor digitale standard pentru ISDN în
scopul adaptării ratei de transmisie din PSTN la rata din ISDN. Utilizând aceste formate digitale se
poate transfera informaţia cuprinsă în cadre digitale de rate mai mici pe legăturile ISDN de 64 kb/s.
- altă metodă de interimat, în cazurile în care coexistă GSM, ISDN si PSTN, este utilizarea
legăturilor ISDN la rata din PSTN, dar nu este recomandabilă decât pe durate scurte de timp,
deoarece nu este eficientă atât din punct de vedere al serviciilor oferite abonaţilor, cât şi din punct
de vedere al vitezei de transmisie a informaţiei prin reţea.
Conexiunea între abonaţii GSM

GSM a fost concepută ca o reţea de acces, iar serviciile oferite abonaţilor sunt aceleaşi cu cele
oferite de diferitele tipuri de reţele fixe. Diferenţa esenţială faţă de reţelele fixe constă in aceea că
toate serviciile pot fi oferite şi în condiţii de mobilitate a abonaţilor. Fiind o reţea de acces, o
comunicaţie, în majoritatea cazurilor se realizează cu traversarea unei reţele fixe, iar din punct de
vedere al numărului de servicii oferite, cazul cel mai fericit este cel în care reţeaua traversată este
ISDN.
Există şi servicii ce se realizează fără traversarea unei reţele fixe, cum sunt comunicaţiile
între doi abonaţi aflaţi în aceeaşi celulă; în acest caz Specificaţiile indică folosirea unui serviciu de
transport, propriu sistemului GSM, comunicaţia fiind asigurată la o rată de transfer a informaţiei de
circa 12,8 kb/s.
Conexiunea abonat GSM - abonat al reţelei publice de date cu comutaţie de pachete (PSPDN)
Accesul la PSPDN se poate face în trei moduri:
- acces direct al abonaţilor (acces X.25);
- acces prin PSTN sau ISDN utilizând PAD (Packet Assembler/Disassembler) sau accesul
sincron (X.32);
- acces prin ISDN utilizând posibilităţile de transmisie a pachetelor de date ale acestei reţele.
Conexiunea abonat GSM - abonat al reţelei publice cu comutaţie de circuite (CSPDN)
CSPDN poate fi accesată direct de către abonaţii GSM printr-o interfaţă X.21 sau cu
tranzitarea ISDN, caz în care interfaţa abonat - reţea este adaptată standardelor ISDN. Totuşi, în
cazul abonaţilor GSM ce accesează CSPDN, debitul de transmisie este limitat la 2,4, 4,8 sau 9,6
kb/s.
Asigurarea acestor servicii de date abonaţilor GSM presupune limitarea mobilităţii acestora,
deoarece sunt necesare conectări pe durate mari de timp la reţelele fixe sau echipamente greu
transportabile. Există şi servicii ce permit mobilitatea abonaţilor, cum este serviciul de paging, iar
GSM a fost proiectat pentru a asigura şi acest serviciu (modificat faţă de serviciul de paging clasic),
pe terminalul utilizat pentru serviciile de telefonie.
3.2.2. Lista serviciilor de transport GSM

Serviciile de transport GSM au fost definite ţinând cont de serviciile deja existente în
reţelele fixe. Ele permit atât asigurarea unui circuit pentru transmisia datelor, cât şi accesul în
reţelele de date.
Din punctul de vedere al transmisiei de date, putem vorbi de circuite cu debite cuprinse între
300 - 9600 b/s şi de transmisie digitală (UDI - Unrestricted Digital Information - tip de transfer
nerestricţionat), dar şi de transmisie analogică.
Există cartele specializate PCMCIA (Personal Computer Memory Card International
Association) ce permit branşarea computerului portabil la terminalul GSM. Aceste cartele permit
asigurarea funcţiilor clasice ale modemurilor din reţelele fixe pe mediul radio, în conformitate cu
standardul GSM.
3.3. Teleserviciile
3.3.1. Noţiuni introductive
Teleserviciile oferite de GSM sunt numeroase şi numărul lor va creşte.

Dintre acestea amintim:
• Telefonia - vocea este digitalizată şi transportată prin reţeaua GSM ca flux digital
• Servicii de date:
1) Comunicaţii de date cu utilizatorii PSTN, ISDN, PSPDN, CSPDN printr-o mulţime de
metode si protocoale de acces, din care cele mai cunoscute sunt X.25 şi X.32;
2) Servicii facsimil prin utilizarea unui adaptor fax plasat la terminalul mobil;
3) Servicii de text, videotext, teletext;
4) Serviciul de mesagerie scurtă
Cel mai utilizat teleserviciu prevăzut de GSM este telefonia. Acesta permite apeluri
bidirecţionale între abonaţii GSM şi orice abonat conectat la o reţea telefonică generala (fixă sau
mobilă). De asemenea, se permite abonaţilor să apeleze alte servicii (poliţie, pompieri, salvare)
chiar şi în condiţiile expirării abonamentului, fără a se percepe taxarea lor.
Un alt teleserviciu derivat din cel telefonic este mesageria vocală. Acesta este oferit separat,
tot ca un teleserviciu de bază, de mulţi operatori. El presupune stocarea unui mesaj vocal, care
urmează a fi retransmis ulterior către destinatarul mobil.
• Teleservicii de date: deoarece sistemul GSM a fost creat ulterior reţelei ISDN, serviciile
de date au fost proiectate de la început pentru compatibilitate cu ISDN, cu singura deosebire că au
apărut limitări datorate mediului radio.
3.3.2. Lista teleserviciilor

Clasă Denumire
Voce Telefonie
Apeluri de urgenţă
Mesagerie Mesaje scurte cap - la - cap
scurta spre un mobil
Mesaje scurte cap - la - cap
provenite de la mobil
Mesaje de difuzare (spre
echipamentele mobile)
Fax Transmisie alternativă
voce/fax
Transmisie automată a
serviciilor fax
• Teleserviciile de mesagerie scurtă: Se face o distincţie clară între un mesaj de tip SMS-
MT/PP (Mobile Terminating Short Message Service, Point to Point) care identifică un mesaj scurt
ce are ca destinatar un abonat mobil şi mesajul de tip SMS-MO/PP (Mobile Originating Short
Message Service, Point to Point) care permite unui abonat să transmită un mesaj scurt către un
abonat GSM. Tot în cadrul teleserviciilor de mesagerie scurtă intră şi mesajele de broadcast SMS-
CB (Cell Broadcast Short Message Service) care permit transmiterea de mesaje de interes general
către toţi abonaţii aflaţi într-o arie geografică.
• Mesaje scrise punct-la-punct: Acest tip de teleserviciu permite transmiterea de mesaje
alfanumerice care, în cazul în care destinatarul este un abonat GSM, apar pe ecranul terminalului
destinatar. Fiind asemănător cu serviciul de paging, serviciul de mesagerie scurtă are faţă de acesta
îmbunătăţiri ce permit utilizarea şi a altor facilităţi oferite de sistemul GSM (de exemplu
posibilitatea unui dialog bidirecţional între staţia mobilă şi reţea, ce poate conţine mesaje de
informare către terminalul expeditor, care anunţă că transmisia s-a efectuat cu succes, sau că
mesajul va fi retransmis ulterior în cazul în care mobilul destinatar nu a putut fi contactat de reţea,
pentru a i se transmite mesajul).
• Mesaje de difuzare (broadcast): Mesajele de broadcast sunt mesaje ce conţin informaţii
generale, transmise digital, în mod ciclic, de către o staţie de baza într-o arie geografică. Aceste
mesaje pot fi monitorizate de staţia de bază, cu excepţia cazului în care are loc o comunicaţie
bidirecţională cu reţeaua (de exemplu informaţii asupra legăturilor radio din celula). Deoarece
aceste mesaje sunt adresate tuturor abonaţilor din aria geografică respectivă, ele nu sunt transmise
în mod cifrat, ca în cazul mesajelor destinate unui singur abonat, deci acest serviciu nu va necesita
subscripţia specifică mesajelor destinate unui singur abonat.
Modalitatea de implementare a acestui serviciu depinde de operatorul reţelei, care îşi
defineşte singur regimul de acordare a acestor mesaje (de exemplu acordate doar autorităţilor
publice).
• Serviciile de fax: acestea se implementează atât în mod manual (comutare manuală voce-
fax) cât şi automat, funcţie de terminalul abonatului.
In finalul descrierii teleserviciilor GSM vom mai aminti si faptul ca serviciile de telefonie
includ şi implementarea de servere vocale („cutii poştale" vocale în care mesajele pentru abonaţii ce
nu au putut fi contactaţi sunt stocate şi pot fi auzite imediat ce abonatul solicitat devine accesibil),
prin apelarea unui număr special predefinit. O facilitate asemănătoare este prevăzută şi pentru
serviciul de mesagerie scurtă.
3.4. Serviciile auxiliare
3.4.1 Noţiuni generale

Serviciile auxiliare din reţelele fixe au fost create în scopul îmbunătăţirii serviciilor de bază
oferite de acestea (de exemplu tonuri de ocupat, de sonerie, mesaje speciale ce indică starea de liber
sau de ocupat a unei linii etc.) Acelaşi lucru s-a dorit şi în cazul sistemului GSM, pentru care aceste
funcţii au fost adaptate la mobilitatea specifica abonaţilor. Există două aspecte distincte legate de
serviciile auxiliare: unul referitor la modalitatea în care ele modifică sau completează serviciile de
bază, iar celalalt referitor la modalitatea în care un abonat poate cere serviciul dorit din variantele
existente. Dintre cele mai importante amintim:
- redirecţionarea apelului către un alt număr sau abonat, condiţional sau necondiţionat;
- prezentare/restricţionarea prezentării numărului chemător;
- apel în aşteptare;
- teleconferinţă multipartită;
- utilizarea altei reţele decât a celei în care se plăteşte abonamentul (roaming);
Vom descrie în continuare o parte a serviciilor auxiliare oferite de sistemul GSM, precum şi
câteva aspecte legate de cartela GSM (SIM - Subscriber Identity Module).
Pentru simplificarea expunerii, vom folosi în continuare un termen des utilizat în cărţile de
specialitate, cu sens sinonim celui de serviciu auxiliar: facilitate.
3.4.2 Lista şi descrierea serviciilor auxiliare GSM

Tabelul 2 (a) Serviciile auxiliare GSM.
Tip serviciu Denumire Denumire iniţială Prescurtare
Identificarea Prezentarea identităţii liniei Calling Line Identification CLIP
numărului apelant apelante
Restricţionarea furnizării identităţii Calling Line Identification CLIR

Restriction
Prezentarea identităţii liniei Connected Line CoLP
conectate Identification Presentation
Restricţionarea furnizării identităţii Connected Line CoLR
liniei conectate Identification Restriction
Redirijarea apelului Redirijarea necondiţionată Call Forwarding CFU
Unconditional
Redirijarea în caz de abonat mobil Call Forwarding on CFB
ocupat Mobile Subscriber Busy
Redirijarea în caz de lipsa de Call Forwarding on Not CFNRy

răspuns Reply
Redirijarea în caz de abonat mobil Call Forwarding on CFNRc
inaccesibil Mobile Subscriber Not
Reachable
Apel dublu Menţinere în aşteptare Call Waiting CW
Menţinere în aşteptare cu răspuns Call Hold HOLD
imediat
Conferinţă Apeluri multipartite Multi - Party Service MPTY
Grup închis de utilizatori Closed User Group CUG
Taxare Indicaţie de taxare Advice of Charge AoCI

(Information)
Indicaţie de taxare Advice of Charge AoCC
(Charging)
Tabelul 2 (b) Serviciile auxiliare GSM.

Tip serviciu Denumire Denumire iniţială Prescurtare
Restricţionare a Interdicţia tuturor apelurilor care Barring of All Outgoing BAOC
apelurilor ies din PLMN gazda Calls
Interdicţia tuturor apelurilor Barring of All Outgoing BOIC
internaţionale International Calls
Interdicţia tuturor apelurilor Barring of All Outgoing BOlC-exHC
internaţionale cu excepţia celor International Calls
spre PLMN gazda except those directed to
PLMN Home Country
Interdicţia tuturor apelurilor de Barring of All Incoming BAIC
intrare Calls
Interdicţia tuturor apelurilor de Barring of All Incoming BIC- Roam
intrare în roaming Calls when Roamming
outside the Home
PLMN Country
• Serviciile de identificare a numărului apelant permit cunoaşterea numărului sau numelui

abonatului chemator.
- CLIP/CoLP (Calling Line Identification Presentation/Connected Line Identification
Presentation) prin care abonatul poate recunoaşte cine îl sună şi să decidă dacă să răspundă
sau nu;
- CLIR/CoLR (Calling Line Identification Restriction/Connected Line Identification
Presentation) dezactivează furnizarea identităţii apelantului;
• Redirijarea apelurilor este o facilitate prezentă în toate reţelele moderne de telecomunicaţii.
În cazul GSM redirijarea se poate face în diverse condiţii (şi diverse opţiuni):
- redirijare necondiţionată: reţeaua redirecţionează apelul către o terţă parte, aleasă de
abonatul apelat. Aceasta are loc dacă abonatul apelat cere facilitatea CPU (Call Forwarding
Unconditional);
- redirijare când abonatul mobil este ocupat: apelul este transferat către o terţă parte, aleasă
în prealabil de abonatul apelat, prin facilitatea CFB (Call Forwarding on mobile subscriber
Busy);
- redirijare când abonatul mobil este inaccesibil: transferul apelului se face către o terţă parte
(dacă abonatul apelat a cerut facilitatea CFNRc -Call Forwarding on mobile subscriber Not
Reachable);
- redirijare când abonatul mobil nu răspunde: facilitate ce poate sa fie solicitată de un abonat
în condiţiile în care nu doreşte să răspundă apelului şi îl redirecţionează spre un terţ abonat
- CFNRy (Call Forwarding on No Reply).
• Apelul dublu este o facilitate prin care un abonat mobil poate comunica cu doi interlocutori în
acelaşi timp, din care numai unul este activ la un moment dat. Astfel, în acest sens au fost
prevăzute următoarele facilităţi:
- facilitate de apel în aşteptare (HOLD) utilizată atunci când se doreşte iniţierea unui apel nou,
dar un alt apel este deja în desfăşurare şi nu se doreşte întreruperea lui;
- facilitate CW (Call Waiting) - abonatul apelat este avertizat de sosirea unui apel si decide dacă
să răspundă sau nu. (teleconferinţă);
- teleconferinţă multipartită - aceasta facilitate (MPTy - Multiparty) permite abonaţilor
efectuarea mai multor comunicaţii simultane, astfel încât fiecare din participanţii la
teleconferinţă să-i poată auzi pe toţi ceilalţi şi, simultan, să fie auzit de toţi ceilalţi. Pentru a se
realiza teleconferinţa, abonatul apelant stabileşte prima comunicaţie, o pune în aşteptare,
stabileşte apoi cea de-a doua comunicaţie, apoi cea de-a treia etc. până sunt contactaţi toţi
participanţii. Numărul maxim de participanţi poate fi cinci şi ei formează un grup. Deoarece şi

alţi participanţi la teleconferinţă pot iniţia alte teleconferinţe în acelaşi timp cu cea aflata deja
în desfăşurare, numărul real de persoane poate creşte cu mult peste cinci (prin
intercomunicarea grupurilor de maxim cinci participanţi);
- grupuri închise de abonaţi - aceasta facilitate (CUG = Closed User Group) se referă la
posibilitatea alocării unui set de facilităţi unui grup de abonaţi şi restricţionarea accesului spre
exteriorul grupului sau a altora la acest grup. O aplicaţie tipică este cea a unei companii care-şi
dotează salariaţii cu terminale GSM, dar interzice utilizarea lor în alte scopuri decât cele
profesionale (restricţionarea apelurilor). Pentru a iniţia un nou apel, abonatul GSM trebuie să
obţină aceasta permisiune şi pentru aceasta el poate cere reţelei să blocheze o parte sau chiar
toate apelurile aflate deja în aşteptare. Aceasta cerere de restricţionare poate fi folosită şi în alte
condiţii cum ar fi cazul în care altcineva utilizează terminalul împreună cu cartela aferentă în
lipsa proprietarului acestuia. în aceste condiţii, accesul la servicii poate fi restricţionat prin
activarea sau dezactivarea unei parole, proprietarul lăsând libere, de exemplu, doar recepţia. de
apeluri si posibilitatea de a efectua convorbiri cu cost redus.
Limitarea se face prin facilităţile oferite de serviciile auxiliare în funcţie de tipurile de
apeluri ce se doresc a fi restricţionate dintre care amintim :
- limitarea apelurilor internaţionale; se face funcţie de poziţionarea abonatului. Astfel, serviciile
auxiliare GSM permit:
facilitatea BOIC (Barring of Outgoing International Calls) permite doar apeluri
în ţara în care se află abonatul în acel moment;
facilitatea BOIC - exHC (Barring of Outgoing International Calls except those
directed toward the PLMN Home Country) care permite apeluri în ţara în care
este localizat în acel moment, precum şi în ţara în care a fost înscris ca abonat;
facilitatea BAIC (Barring All Incoming Calls) care permite abonatului ce nu
doreşte să fie deranjat să poate restricţiona toate apelurile ce îi sunt destinate;
facilitatea BIC - roam (Barring All Incoming Calls when roaming outside the
PLMN Home Country) care permite abonatului ce nu doreşte să răspundă decât
la apelurile sosite din ţara în care a fost înscris ca abonat sa restricţioneze toate
celelalte apeluri;
• Taxarea apelului
Dacă doi abonaţi aflaţi în convorbire doresc să afle în timp util costul convorbirii lor, ei pot
apela la facilitatea AoC (Advice of Charge). Aceasta facilitate se poate referi, în funcţie de
terminalele aflate în comunicaţie, la una din următoarele situaţii:
- o simplă indicaţie asupra sumei ce o va plăti abonatul dacă întrerupe în acel moment
conversaţia;
- taxarea în timpul comunicaţiei prin cartele, etc., asemănătoare cu taxarea utilizată la
telefoanele publice fixe.
O problemă ce se poate pune este cea a cazurilor în care un abonat efectuează apeluri în alt
sistem GSM decât cel în care este înregistrat. În aceste situaţii se poate întâmpla ca valoarea
apelului (ca nota de plată) afişată pe terminal sa fie diferită de valoarea ce va apărea pe nota de plată
de la sfârşitul lunii, din cauza taxării diferite din cele două ţări şi a diferentelor dintre valorile
monedelor naţionale. Toate aceste aspecte se rezolva doar printr-un schimb permanent de informaţii
între operatori, pentru ca abonatul să regăsească pe nota de plata aceeaşi suma cu cea afişată pe
terminalul său, în momentul întreruperii convorbirii.
• Facilităţile caracteristice staţiilor mobile
Staţiile mobile sunt terminale inteligente ce pot oferi o serie de funcţii locale, dintre care
amintim: stocarea si editarea mesajelor scurte, repetarea apelurilor eşuate etc. Totuşi, există şi
limitări ale acestor funcţii, cea mai importantă fiind numărul de repetări ale apelurilor eşuate (din
cauza posibilităţii de supraîncărcare a reţelei).
O altă facilitate este tasta „+", care permite, în cazul apelurilor internaţionale, formarea
automată a codului de acces la reţeaua internaţională corespunzător ţării în care sună abonatul mobil
ce doreşte să efectueze o convorbire. Prin aceasta se elimină necesitatea abonatului de a cunoaşte

codul de acces la internaţional al ţării în care se află. în plus, numărul apelat cu aceasta facilitate
este recunoscut în orice ţară ca fiind număr internaţional (de exemplu, pentru un apel din România,
în Franţa se formează +33 (33 este prefixul din Franţa) iar pentru acelaşi apel efectuat din Italia
către Franţa se va forma tot +33, deşi codul de acces la reţeaua internaţională este diferit pentru
România si pentru Italia).
• Modulul de identitate al abonatului (SIM)
În orice sistem mobil staţiile mobile trebuie să se distingă de abonatul care le foloseşte
deoarece, în aceste sisteme, creşte probabilitatea de utilizare frauduloasă a terminalului mobil.
Pentru evitarea multor situaţii neplăcute s-a creat o modalitate de identificare a abonatului,
utilizându-se un modul de identificare al abonatului SIM (Subscriber Identity Module).
Acest SIM este parte integrantă a staţiei mobile şi conţine date specifice abonatului. Are
rolul de cheie a staţiei mobile, deoarece în momentul scoaterii ei din staţia mobilă nici o altă
persoană nu mai poate comunica de la acea static mobilă fără un SIM personal (decât la serviciile
de urgenţă). Cu alte cuvinte, în sistemele mobile abonaţii nu sunt identificaţi în funcţie de staţia
mobilă de la care efectuează convorbirea, ci pe baza acestui SIM, care conţine toate datele de
identitate necesare.
SIM-ul poate fi protejat printr-un cod cunoscut doar de proprietarul sau, numit PIN
(Personal Identity Number) asemănător celui de la cărţile de credit.
O altă facilitate oferita de SIM este cea de a stoca mesajele scurte primite de abonat pe staţia
mobilă în lipsa acestuia (în situaţia în care cartela se afla într-o staţie mobilă). De asemenea, mai are
posibilitatea de a alege reţeaua mobilă la care abonatul poate sa se conecteze (dacă există
posibilitatea alegerii) sau să anunţe abonatul de schimbarea taxării apelurilor (dacă este cazul).
După ce am enumerat câteva din avantajele acestui modul, trebuie sa încheiem discuţia
prezentând şi dezavantajul său: nici un abonat GSM nu va putea comunica de la un terminal mobil
(cu excepţia apelurilor de urgenţă) fără acest SIM.
• Funcţiile de securitate ale sistemului GSM

Reţelele radio sunt prin definiţie mai puţin sigure decât reţelele fixe, deoarece există
posibilitatea de a emite şi recepţiona unde radio de oriunde şi în orice moment. Din această cauză
au fost definite mai multe tipuri de funcţii de securitate a reţelelor mobile, în scopul asigurării
protecţiei reţelei împotriva unor accese frauduloase, simultan cu protejarea caracterului privat al
comunicaţiilor abonaţilor săi. Aceste funcţii includ:
- autentificarea abonatului pentru a preveni accesul utilizatorilor neînregistraţi;
- codarea căilor radio, în particular codarea informaţiilor tuturor abonaţilor;
- protecţia identităţii tuturor abonaţilor sistemului, pentru a preveni divulgarea localizării
acestora.
Aceste facilităţi nu sunt accesibile abonaţilor, deoarece este dificilă asigurarea protecţiei
separate a fiecărei comunicaţii şi a fiecărui abonat. Toate funcţiile de securitate sunt strâns legate de
funcţiile SIM-ului, deoarece acesta are un rol fundamental în autentificarea abonatului, iar funcţiile
de securitate aferente reţelei sunt asigurate abonatului din momentul în care acesta accesează
reţeaua. În plus, SIM-ul a fost conceput astfel încât să nu se poată duplica. Aceasta, împreună cu
funcţiile de securitate oferite de sistemul mobil, realizează un grad ridicat de protecţie al reţelei şi al
utilizatorilor ei împotriva posibilelor accese frauduloase.
Cap. 4. Arhitectura stratificată funcţională GSM
4.1. Arhitectura canonică a sistemului GSM
Subsistemul BSS Subsistemul NSS
BTS
AuC HLR
SIM MS •
•
BSC
•
C
BTS EIR
F
•
•
D
• MSC
•
B VLR
BTS
BSC PSTN
• •
• •
• •
•
BTS G
B VLR
MSC
BTS
BSC
•
•
• •
• •
BTS • •
• •
•
Um Abis A
Notaţii:
PLMN (Public Land Mobile Network) – reţea publică mobilă;
PSTN (Public Switched Telephone Network) – reţea publică telefonică comutată (analogică);
ISDN (Integrated Services Digital Network) – reţea numerică cu integrarea serviciilor;
MS (Mobile Station) – staţie mobilă;
SIM (Subscriber Identity Module) – modul de identitate al utilizatorului;
BTS (Base Transceiver Station) – staţie de bază de emisie/recepţie;
BSC (Base Station Controller) – controller de grup de staţii de bază;
BSS (Base Station Subsystem) – subsistemul staţiei de bază;
NSS (Network Subsystem) – subsistemul reţea;
MSC (Mobile Services Switching Center) – centru de comutaţie al serviciilor mobile;
VLR (Visitor Location Register) – bază de date temporală sau bază de date locală;
HLR (Home Location Register) – bază de date permanentă sau bază de date generală;
EIR (Equipment Identitz Register) – bază de date de gestiune a identităţii echipamentelor mobile;
AuC (Authentification Center) – centru de autentificare al abonaţilor;
Um, Abis, A, B, C, D, F, G – interfeţe pentru comunicaţia între diverse elemente componente ale
arhitecturii GSM;
4.2. Nivele arhitecturale funcţionale GSM. Prezentare generală

Arhitectura stratificată funcţională a sistemului GSM a fost proiectată pentru a satisface
două mari categorii de cerinţe (funcţiuni):
- cerinţe legate de reţeaua mobilă propriu-zisă (de exemplu alocarea resurselor, gestionarea
mecanismelor de transfer etc.);
- cerinţe legate de interconectarea reţelei mobile cu reţelele fixe existente (PSTN, ISDN etc.).
Fiecare element al arhitecturii canonice va avea o arhitectura stratificată funcţională,
adaptată atât rolului acesteia în sistem, cât şi interconectării cu celelalte elemente sau/şi reţeaua
fixă. Mai mult, subsistemul staţiei de baza (BSS) nu interacţionează direct cu reţeaua fixă, dar
îndeplineşte o mare parte din funcţiile specifice reţelei mobile. De aceea, prezentarea arhitecturii
canonice a sistemului GSM se va realiza separând clar subsistemul reţea (NSS) de celelalte două
subsisteme (subsistemul staţiei de baza si subsistemul staţiei mobile – BSS + MS). Ultimele două
subsisteme vor fi numite subsistem BSS+MS. Această concatenare, aparent artificială, are însă o
justificare consistentă din punct de vedere al rolului funcţional jucat de MS, BTS si BSC în
arhitectura canonică GSM: acestea sunt module cu funcţii strict specifice reţelei mobile (alocare de
canale, transmisia informaţiei pe mediul fizic etc.)
4.2.1 Arhitectura funcţională a subsistemului BSS+MS

Arhitectura funcţională a subsistemului BSS+MS este prezentată în figura 2.
Fig. 2. Arhitectura stratificată funcţională a subsistemului BSS+MS.
Nivelul fizic asigură organizarea informaţiei pe mediul fizic. Acesta realizează:

- organizarea şi structurarea informaţiei transmise pe mediul radio;
- implementarea salturilor de frecvenţă;
- transmisia/recepţia în mod discontinuu;
- modularea semnalului la transmisia pe mediul radio.
Aceste funcţii specifice vor fi detaliate în paragraful corespunzător acestui nivel funcţional.
Nivelul fizic are funcţii diferite (deoarece între BTS şi BSC comunicaţia se face pe legături
terestre). În BTS, nivelul fizic este împărţit în două nivele, asociate interfeţelor Um si Abis: nivelul
fizic GSM asociat interfeţei Um (pentru comunicaţia MS <-> BTS) şi nivelul fizic ISDN asociat
interfeţei Abis (pentru comunicaţia BTS <-> BSC).
Nivelul legătură de date
Funcţiile acestui nivel sunt asigurate de protocoalele de nivel 2: LAPDm, LAPD, MTP2
(partea de semnalizare).
Dintre funcţiile specifice acestui nivel amintim:
• structurarea informaţiei - constă în divizarea informaţiei sosite de la nivelele funcţionale
superioare în unităţi ce pot fi transmise pe nivelul fizic (adică în unităţi de lungime
corespunzătoare). Altfel spus, această funcţie permite segmentarea (la emisie) respectiv
reasamblarea (la recepţie) a blocurilor de informaţie de lungimi mari. Algoritmii de segmentare /
reasamblare sunt identici cu cei utilizaţi de HDLC;
• detecţia şi corecţia erorilor - prin această funcţie se urmăreşte asigurarea calităţii transmisiei.
Astfel, atât LAPD cât si MTP2 utilizează un mecanism asemănător HDLC de detecţie a erorilor
printr-un câmp de 16 biţi (CRC) calculat cu un polinom identic (x16 + x12 + x5 +l), în funcţie de
informaţia din cadru. Pe mediul radio acest mecanism nu este necesar, deoarece detecţia de erori
este asigurată de mecanismul de codare a canalului în toate cazurile, transferul informaţiei de nivel
2 poate decurge după două proceduri de bază: fără retransmisii (cadrele se transmit o singură dată)
sau cu retransmisii. În acest ultim caz, un receptor care detectează (la nivel 2) un cadru eronat va
cere retransmisia sa;
• multiplexarea - constă în asigurarea transmisiei, pe aceeaşi legătură fizică, a informaţiei
provenind de la utilizatori diferiţi. Aceasta este o funcţie esenţială pentru reţelele în care trebuie
asigurate conexiuni de tip punct-multipunct (de exemplu ISDN, unde la aceeaşi legătură fizică pot fi
conectaţi mai mulţi utilizatori). În cazul GSM, această funcţie este necesară mai ales pentru
comunicaţia între BSC si BTS, care este în general de tip punct-multipunct (informaţia transmisă de
către BSC spre BTS poate fi destinata mai multor echipamente mobile). Pentru a distinge fluxurile
multiplexate se foloseşte (în reţelele fixe) un aşa numit câmp de identificare al punctului de acces la
serviciu (SAPI - Service Access Point Identifier). Aceeaşi denumire, deşi improprie, a fost preluată
în GSM.
Nivelul 3
Aceasta are o structură diferită pentru echipamentul mobil şi pentru elementele fixe din
reţeaua mobilă. Vom prezenta mai întâi structura şi funcţiunile acestui nivel pentru echipamentul
mobil.
Nivelul 3 în staţia mobilă - este compus din următoarele subnivele:
- RR (Radio Resource Management) este un subnivel de gestionare a resurselor radio. El asigură
funcţii aferente stabilirii legăturii mobil —> MSC, mecanismelor de transfer, alocării resurselor
radio (canalele) etc.;
- MM (Mobility Management) este subnivelul ce gestionează mobilitatea. Acest subnivel va
gestiona aspectele legate de localizare, autentificare, asocierea unui TMSI unui mobil (independent
de aspectele radio ale comunicaţiei), funcţii legate de securitate;
- CM (Communication Management) este subnivelul care gestionează controlul apelurilor (CC -
Call Control), dar şi serviciile de mesagerie scurtă şi respectiv serviciile suplimentare. O funcţie
esenţială a acestui subnivel este cea de rutare a apelurilor în sistem. Este la rândul său împărţit în 3
subnivele:
- subnivelul CC - subnivel al controlului apelurilor. Funcţia sa principală este de a stabili ruta fizică
pe care se va desfăşura ulterior convorbirea;

- subnivelul SS (Suplementary Services) - subnivel de tratare a mesajelor aferente serviciilor
suplimentare;
- subnivelul SMS (Short Message Services) - subnivel de tratare a mesajelor scurte.
MTP (Message Transfer Part) este protocol de transport specific SS7. El este conceput să asigure
atât funcţii de transport pentru o reţea SS7 (gestiunea traficului, a canalelor, a rutelor) dar şi funcţii
de rutare a mesajelor în interiorul unei reţele SS7. Primul grup de funcţii este asigurat de
subnivelele 1 si 2 (MTP1 respectiv MTP2), iar cel de-al doilea grup de MTP3. în cazul GSM,
MTP3 permite gestionarea concatenării legăturilor de semnalizare a legăturilor. În realitate este
vorba despre asigurarea unei redundante: mai multe mesaje de semnalizare sunt trimise pe o aceeaşi
legătură fizică (concatenare), dar exista şi link-uri de rezervă, utilizate în cazul întreruperii uneia din
legăturile active.
SCCP (Signal Connection Control Part) este subsistemul de comandă al conexiunilor de tip SS7 şi
are rolul de a gestiona transferul informaţiilor de semnalizare. Una din funcţiunile principale ale
SCCP este de a permite transferul semnalizărilor, independent de transferul informaţiei propriu-
zise.
Acest subsistem este foarte important în comunicaţiile mobile, deoarece, de exemplu, modificarea
poziţiei unui mobil se face independent de angajarea mobilului într-un apel. Transferul informaţiilor
legate de poziţia mobilului spre echipamentele centrale (BTS, BSC, MSC) se face pe canale de
semnalizare, independent de un apel propriu-zis.
În plus, SCCP oferă o funcţie de dirijare a mesajelor către un punct SS7, bazată, de exemplu, pe
numărul terminalului (conversie număr abonat —> cod specific unui punct de semnalizare). Deci
SCCP oferă mijloacele pentru realizarea unei semnalizări nelegate de apel sau circuit prin:
- realizarea conversiei număr abonat —> cod SP (Signalling Point);
- o extensie a modului de adresare pentru a permite conexiuni fără stabilire prealabilă de circuit;
- posibilitatea de stabilire de conexiuni logice pentru a oferi serviciile specifice nivelului reţea din
structura OSI.
În vârful ierarhiei BSC se află:
- DTAP (Data Transaction Application Part) gestionează comunicaţiile MS <-> BSC. Ele trebuie să
se refere la o conexiune radio. Pentru a putea fi separate, ele conţin o referinţă (identificare) a
conexiunii radio. Mesajele transferate sunt cele provenite de la subnivelele CC, respectiv MM, din
MS. Ca atare, acest protocol are rolul de releu de mesaje între MS si MSC;
- BSSMAP (Base Station Subsystem Management Application Part) asigură schimbul de mesaje
specifice aferente mecanismelor de transfer şi alocării de resurse (între BSC si MSC). În fapt,
mesajele generate de BSSMAP se pot clasifica în două mari categorii:
a) mesaje aferente zonei acoperite de BSC (sau mesaje globale);
b) mesaje aferente unui canal radio dedicat.
Din prima categorie putem aminti:
- mesaje de eliberare a legăturilor de voce între MSC si BSC;
- apelul în mod difuzat (în difuzare) spre un mobil aflat într-o zonă de localizare dată;
- mesaje de reiniţializare pentru MSC sau BSC etc.
Din a doua categorie putem aminti:
- mesaje de alocare/eliberare a unui canal de trafic unei staţii mobile;
- mesaje de gestiune a execuţiei mecanismelor de transfer;
- mesaje de trecere în mod criptat etc.
4.2.2. Arhitectura funcţională a subsistemului NSS

Această structură funcţională este prezentată în figura 3:
Fig. 3. Arhitectura funcţională stratificată a subsistemului NSS.

În acest paragraf vor fi detaliate parţial numai subnivelele despre care nu s-a discutat în
secţiunea precedentă.
- ISUP (ISDN User Part) este un protocol ce asigură funcţii de semnalizare necesare asigurării
serviciilor ISDN;
- MAP (Mobile Application Part) are funcţiuni multiple, legate în special de gestionarea
mecanismelor de transfer care conduc la modificarea MSC (din cauza mobilităţii este necesară
modificarea MSC). Dintre acestea amintim: transferul informaţiilor de securitate (autentificare si
criptare), transferul informaţiilor de taxare etc.
- TCAP (Transaction Capabilities Application Part) oferă serviciul de transmitere a informaţiei
prin reţea independent de aplicaţie şi de procedura de stabilire a circuitului.
4.2.3. Interfeţe GSM

Interfeţele GSM sunt în general bazate pe SS7 cu excepţia interfeţelor Um (radio) si Abis
(BTS-BSC). O parte din aceste interfeţe sunt folosite ca în standardele GSM, altele sunt specifice
proiectantului de echipament. Tabelul 1 prezintă sintetic aceste interfeţe, rolul lor precum şi
folosirea lor conform standardelor (opţiunilor proiectantului).
Tabelul 1. Lista interfeţelor sistemului GSM
Nume Standardizare Module conectate Rol

Um D MS <-> BTS organizarea transferului
informaţiei pe interfaţa radio
Abis N BTS <-> BSC Diverse
A D BSC <-> MSC Diverse
C D GMSC <-> HLR • iniţiere a unui nou apel
C D SM-GMSC <-> HLR • iniţiere a unui mesaj scurt
•managementul informaţiilor
de înregistrare şi localizare
D D MSC/VLR <-> HLR a terminalului mobil
D D MSC/VLR <-> HLR • servicii suplimentare
E D MSC/VLR <-> SM-GMSC • transmiterea mesajelor scurte
E D MSC/VLR <-> MSC/VLR • managementul informaţiilor
G D MSC/VLR <-> MSC/VLR de înregistrare terminal mobil
F N MSC/VLR <-> EIR IMEI (identitate echipament)
B D MSC <-> VLR orice tranzacţie
N = interfaţa specifică constructorului
D= alegerea constructorului conform standardelor
RTC
CURS 5
Continutul prezentarii
GPRS
Clase de terminale
Alocarea dinamica de resurse radio
Contextul PDP
EDGE
Principii
Scheme de codare
Parametri QoS
Introducere in 3G
Familia IMT 2000
Servicii
WCDMA
Evolutia 2G –> 3G
2+ = GSM Phase 2+
HSCSD = High Speed Circuit Switched
Data
GPRS = General Packet Radio System
EDGE = Enhanced Data for GSM
Evolution
UMTS = Universal Mobile
Telecommunication System
GPRS
Clase de MS GPRS:
Criteriul este posibilitatea de
atasare respectiv
operare simultana GSM/GPRS
Cativa identificatori suplimentari GPRS:

RA (Routing Area) – arie de rutare, submultime a LA,
identificata prin RAI
Adresa PDP – adresa IP sau X.121 (pt. X.25), alocare
temporara sau permanenta (mai rar)
P-TMSI, rol similar TMSI
Canale GPRS
Toate sunt denumite generic PDCH
Traficdate: PDTCH – pachete date
Dedicate: PACCH – control putere,
avasare temporala, atribuire resurse
Difuzate: PBCCH – informatii
Comune:
PRACH – cerere acces GPRS
PAGCH – raspuns la cererea de acces GPRS
PPCH – paging
PNCH – notificare/alocare de resurse pentru

legaturi punct la multipunct
Alocare TCH versus PDCH
TCH (voce) prioritar
Limite minima / maxima pentru PDCH, ex. 2
frecvente, min = 2, max = 8
Eliberarea PDCH – trafic GPRS scazut,
daca exista cerere voce
Strategii eliberare:
Se elibereaza PDCH si se anunta MS
Se asteapta terminarea transmisiei si se
elibereaza PDCH
Partajare canalelor radio
Gestiunea este realizata de blocul PCU
(in BSC):
Granularitate de 4 salve = 1 bloc radio
Partajare uplink/downlink
Procedura acces GPRS:
MS asculta BCCH, PBCCH, afla daca exista
canale comune PCCCH (PRACH, PAGCH)
Foloseste PRACH pentru cerere alocare
canal GPRS, I se raspunde pe PAGCH
Partajare PDCH :
Uplink:acces, antetul USF indica cine “are
cuvantul”, BSS “moderator”
Downlink: paging, acces, servire dupa un
sistem de cozi de asteptare la BSS
USF – Uplink State Flag
Un camp inclus in toate pachetele pe sensul downlink,
valori 0-7 (3b)
Mobilele care emit pe un acelasi TS au USF diferit, in
cazul multislot exista cate un USF/TS
Daca un MS primeste de la BTS un bloc radio B(x) cu
USF = USF_MS, el poate emite un bloc radio pe pozitia
B(x+1) din multicadrul uplink, maxim 4 blocuri radio (16
salve) succesive
Un canal fizic (PDCH) uplink poate fi utilizat de maxim 7
MS pentru a trimite pachete si de de celelalte MS din
celula pentru a emite salve de acces
Alocare/eliberare resurse radio
Pentru a putea trimite date MS trebuie sa fie mai intai
atasat la GPRS
Un MS care doreste sa initieze trimiterea de pachete
efectueaza o cerere de acces
Dupa transmiterea ultimului bloc are loc eliberarea
normala a resurselor, exista si eliberare fortata a
resurselor
Dupa eliberare, pentru retrimitere trebuie efectuat din
nou accesul
Initiarea trimiterii de pachete spre MS este precedate de
paging
Dupa paging, MS face o cerere de acces pentru a i se
aloca resurse, daca exista resurse se raspunde la
paging
Contextul PDP
Context PDP = date legate de sesiunea MS – GGSN
Creare context PDP -> stabilire legatura logica
- Tipul PDP (IP, X.25)

- Adresa PDP
- TI (identificator tranzactie)
- stare PDP (activ/inactiv)
- QoS cerut/negociat
- Adresa GGSN
- etc.
EDGE - caracteristici
Modificarea interfetei radio pastrand TDMA
Se introduce modulatia 8-PSK (3 bit/simbol)
Se combina cu operarea multislot
Variante de EDGE:
E-GPRS
E-CSD
Debit maxim teoretic: 384 Kbps
Debit mediu: 100 Kbps / User
EDGE – scheme de codare
MCS Modulation Code rate User Rate/TS
1 GMSK .53 8.8 kbps

2 GMSK .66 11.2 kbps
3 GMSK .80 14.8 kbps
4 GMSK 1 17.6 kbps
5 8PSK .37 22.4 kbps
6 8PSK .49 29.6 kbps
7 8PSK .76 44.8 kbps
8 8PSK .92 54.4 kbps
9 8PSK 1 59.2 kbps
EDGE – performante (1)
Debit in functie de raportul semnal / zgomot
Comparison of link simulation results

60
throughput per timeslot [kbps]
50
40
An early result with
incremental redundancy
30
Based on expected
BLER requirement
20
Based on ETSI contributions
10
0
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
C/I [dB]
EDGE – performante (2)
Calitatea serviciilor, QoS
Traffic class Conversational Streaming Interactive Background
RT RT NRT NRT
- guaranteed - guaranteed -best effort -best effort

capacity capacity - ARQ - ARQ
- no ARQ - ARQ (MAC - interactive - background
level) WWW, Telnet, download of
- Add. Buffering in - RT control emails,
application channel calendar
events, etc.
Delay 100ms, 200ms, <1s 2s N/A
400ms
-3 -4 -5 -5 -6 -7 - -9 -9
BER 10 , 10 , 10 10 , 10 , 10 , 10 < 10 < 10
8
Max bitrate Guaranteed Guaranteed bit Not Not

rate is guaranteed guaranteed
guaranteed, not
the maximum
Service High, medium, low High, medium, High, medium, High, medium,
precedence low low low
Servicii, QoS
GPRS GPRS/UMTS rel'99, '00
Conversational Streaming Interactive Background
rel'97, '98 class class class class
Allocation/retention 1, 2, 3 1, 2, 3 1, 2, 3 1, 2, 3
priority
Precedence class
Traffic handling 1, 2, 3
priority
Delay class Transfer delay <100 ms <250 ms
Residual BER 5*10-2…10-6 5*10-2…10-6 4*10-3…6*10-8 4*10-3…6*10-8
Reliability class
SDU error ratio 10-2…10-5 10-1…10-5
10-3…10-6 10-3…10-6
Peak throughput class Maximum bitrate < 2048 kbps < 2048 kbps < 2048 kbps < 2048 kbps
-overhead -overhead
Mean throughput class Guaranteed bitrate <2048 kbps <2048 kbps

Maximum SDU size<=1500 octets<=1500 octets<=1500 octets<=1500 octets
Delivery order Yes/No Yes/No Yes/No Yes/No
SDU format
information
Delivery of
Yes/No/- Yes/No/- Yes/No/- Yes/No/-
erroneous SDUs
UMTS (3G) – Origini, motivatie
Previziuni 2015: 3 miliarde abonati mobili, venituri
estimate la 350 miliarde $
Motivatie: creste utilizarea serviciilor mobile de
date
Problema: incompatibilitatea sistemelor 2G:
PDC (Personal Digital Cellular), PHS (Personal
Handyphone System) – Japonia
AMPS (Advanced Mobile Phone Service), IS-136 (D-
AMPS), IS-95 (cdmaOne) – America, Asia
GSM (Global System for Mobile Communications) –
Europa, Asia, America
-> Solutie ideala: standard comun

IMT 2000
ITU (International Telecommunication Union)
propune IMT 2000 (International Mobile
Telecommunications)
Problema: interesele economice diverse!
Solutie de compromis: IMT - “familie” de
standarde, un membru al familiei:
Ofera roaming altor membri
Serviciile respecta niste capabilitati standard
Capabilitati IMT 2000
Acces wireless mobil si fix prin retele diverse la
debite 144K, 384K, 2M
Roaming global
Interoperare cu 2G
Operare in mod pachet sau circuit
Negocierea QoS
VHE (Virtual Home Environment) – portabilitate
servicii/preferinte peste retele/terminale diverse
Interfete IMT 2000
UIM (User Identity Module) – MT
MT – RAN (Radio Access Network), bazata pe
WCDMA, TDD/FDD
RAN – CN (Core Network)
NNI (Network to Network Interface), intre diferite
CN
Sisteme 3G
Tendinta 1, 3GPP (3rd Generation
Partnership Project), GSM -> UMTS
Tendinta 2, 3GPP2, IS-95 -> Cdma 2000
Benzi rezervate IMT 2000:
1885-2025MHz, 2110-2200 MHz
806-960 MHz, 1710-1885 MHz, 2500-2690
MHz
Servicii 3G - domenii
UMTS - Acoperire
UMTS – Acces si Nucleu
CORE
(IP, ATM, SDH, DWDM, etc.)
BRAN SRAN UTRAN

(Broadband (Satellite (Univ. Terrestrial
Radio Access Radio Access Radio Access
Network) Network) Network)
802.11 WCDMA
Arhitectura UMTS (1)
RNC 3G-MSC
PSTN/N-ISDN
CS Domain
Node B
DX 200
HLR/AuC
PDE
Iu
C
L ETC ETC
A
Iub G
S
W
G
ETC
G
S
W
G
ETC
ETC
S S ETC DX 200
W W
PDE
EIR
C
Iur
L ETC ETC
ETC ETC A
ETC ETC
ETC ETC
G G
S S ETC
W W
G G
S S ETC
MAP
W W
Iu ETC
ETC
ETC
ETC
SS7 Server
Inter-PLMN 3G-SGSN Network
Corporate 1
Backbone
Border Network Router
Gateway 3G-GGSN Gn LAN
Gn
PS Domain Server
Firewall
Corporate 2
Gi Router
Inter-PLMN Gp IP
Backbone Firewall Data Network LAN
Network (Internet)
Arhitectura UMTS (2)
Coexistenta UMTS - GSM
WCDMA UTRAN NEW !Circuit Core NEW !
WCDMA/IPT BS Iub RNC
BS
Mobile
BS Iur
MSC/VLR GMSC Multimedia Service
RNC
BS Control (IPTelephony)
SCP
HLR SGW
SGW
BS Abis CSCF
BSC CSCF PST
BS IP transport MGCF
MGCF
BS option for SS7 N/
BS
BSC MGW
MGW ISDN
EDGE (GSM) BSS
Iu 3G-SGSN GGSN
Packet Core (GPRS) with real time Internet
EDGE/IPT
NEW ! services
Mobile UMTS Release 2000
UTRA - Reteaua de acces radio
terestra 3G
UTRA – alocare spectru
TDD FDD / UL MSS TDD FDD / DL MSS
UL/DL W-CDMA UL UL/DL W-CDMA DL
1900 1920 1980 2010 2025 2110 2170 2200

MHz
MSS – Mobile Satellite System

UTRA: FDD versus TDD
frequency
• Frequency division duplex

(FDD)
• (Full duplex in analog
time
systems)
frequency
• Time division duplex (TDD)

• (Half duplex in analog
systems)
time
Caracteristici WCDMA
FDD/TDD
UTRA FDD Technical summary
Frequency band:1920 MHz -1980 MHz and 2110 MHz - 2170 MHz (Frequency Division Duplex) UL
and DL
Minimum frequency band required: ~ 2x5MHz
Frequency re-use: 1
Carrier Spacing: 4.4MHz - 5.2 MHz
Maximum number of (voice) channels on 2x5MHz: ~196 (spreading factor 256 UL, AMR 7.95kbps)
/ ~98 (spreading factor 128 UL, AMR 12.2kbps)
Voice coding: AMR codecs (4.75 kHz - 12.2 kHz, GSM EFR=12.2 kHz) and SID (1.8 kHz)
Channel coding: Convolutional coding, Turbo code for high rate data
Duplexer needed (190MHz separation), Asymmetric connection supported
Tx/Rx isolation: MS: 55dB, BS: 80dB
Receiver: Rake
Receiver sensitivity: Node B: -121dBm, Mobile -117dBm at BER of 10-3
Data type: Packet and circuit switch
Modulation: QPSK
Pulse shaping: Root raised cosine, roll-off = 0.22
Chip rate: 3.84 Mcps
Channel raster: 200 kHz
Maximum user data rate (Physical channel): ~ 2.3Mbps (spreading factor 4, parallel codes (3 DL /
6 UL), 1/2 rate coding), but interference limited.
Maximum user data rate (Offered): 384 kbps (year 2002), higher rates ( ~ 2 Mbps) in the near
future. HSPDA will offer data speeds up to 8-10 Mbps (and 20 Mbps for MIMO systems)
Channel bit rate: 5.76Mbps
Frame length: 10ms (38400 chips)
Number of slots / frame: 15
Number of chips / slot: 2560 chips
Handovers: Soft, Softer, (interfrequency: Hard)
Power control period: Time slot = 1500 Hz rate
Power control step size: 0.5, 1, 1.5 and 2 dB (Variable)
Power control range: UL 80dB, DL 30dB
Mobile peak power: Power class 1: +33 dBm (+1dB/-3dB) = 2W; class 2 +27 dBm, class 3 +24 dBm,
class 4 +21 dBm
Number of unique base station identification codes: 512 / frequency
Physical layer spreading factors: 4 ... 256 UL, 4 ... 512 DL
UTRA TDD Technical Summary
Frequency band:1900 MHz -1920 MHz and 2010 MHz - 2025 MHz (Time Division
Duplex) Unpaired, channel spacing is 5 MHz and raster is 200 kHz. Tx and Rx are not
separated in frequency, but by guard period.
Minimum frequency band required: ~ 5MHz, ~ 1.6MHz with 1.28 Mcps
Frequency re-use: 1
Voice coding: AMR (and GSM EFR) codec
Channel coding: Convolutional coding, Turbo code for high rate data
TDMA frame consist of 15 timeslots
Each time slot can be transmit of receive
Duplexer not needed
Asymmetric connection supported
Data by packet and circuit switch
QPSK modulation
Receiver: Joint Detection, (mobile: Rake)
Chip rate: 3.84 Mcps or 1.28 Mcps
Channel raster: 200 kHz
Maximum RF ch bit rate (kbps): ~ 3.3Mbps (1/2 rate coding, spreading factor 1, 15
timeslots, ex overheads), but interference limited
Frame length: 10ms
Number of slots / frame: 15
Handovers: Hard
Power control period: 100 Hz or 200 Hz UL, ~ 800 Hz DL
Power control step size: 1, 2, 3 dB (Variable)
Power control range: UL 65dB, DL 30dB
Mobile peak power: Power class 1: +33 dBm (+1dB/-3dB) = 2W; class 2 +27 dBm, class
3 +24 dBm, class 4 +21 dBm
Number of unique base station identification codes: 512/frequency
Physical layer spreading factors: 1, 2, 4, 8, 16
CDMA, WCDMA
Tehnica de acces multiplu (mai multe MS

utilizeaza resurse radio in comun) cu
multiplexare in cod
W – “wide band”, sugereaza largirea mai
mare a benzii CDMA
WCDMA - principiu
WCDMA – spreading factor
WCDMA – coduri ortogonale
OVSF (Orthogonal Variable
Spreading Factor)
Generarea codurilor ortogonale
Utilizarea codurilor ortogonale

WCDMA – lantul de transmisie,
interferente
CDMA versus TDMA
Modularea, imprastierea si
intreteserea
WCDMA – spreading/despreading
WCDMA – receptia in conditii de
“zgomot” provenit de la alte MS
Bibliografie
“Comunicatii mobile. Evolutia spre
3G”, Autor:Sorina Zahan,
Editura:Albastra
Gsm, Gprs and Edge Performance:

Evolution Toward 3G/Umts
de Timo Halonen, Javier Romero
Garcia, Juan Melero
Agenda
Ingineria Reţelelor de z Nivelul Fizic
• Definiţii
Calculatoare •
•
Terminologie
Semnale
• Mărimi caracteristice
z Medii de Transmisie
• Medii Ghidate
• Medii Neghidate
Nivelul Fizic z Codificarea Semnalelor
• Date în format digital → Semnal digital
• Date în format analogic → Semnal digital
• Date în format digital → Semnal analogic
• Date în format analogic → Semnal analogic
1
2
Definiţie şi scop Funcţii

z Definiţii z Activarea şi dezactivarea circuitelor
• La cererea nivelului Legătură de Date
• Nivelul fizic – primul nivel în modelul OSI (ISO/IEC z Transmisia unităţii de date la nivel fizic
7498) • Transmisia de biţi
• Circuit de date: o cale (path) pentru comunicare • Sincron
între două sau mai multe entităţi fizice şi • Asincron
accesoriile necesare pentru transmiterea de biţi • Opţional – recunoaşterea unitaţii de date transmise (PDU)
prin circuit. z Multiplexare (opţional)
• Transmisia a două sau mai multe conexiuni pe un singur circuit
z Scop (implică recunoaşterea unităţii de transmisie pentru fiecare
• Nivelul fizic asigură mijloacele mecanice, electrice, z
conexiune)
Management
funcţionale şi procedurale pentru activarea, • Activare si controlul erorilor în anumite circumstanţe
menţinerea şi dezactivarea circuitelor de date
3 4
Servicii Agenda
z Serviciile oferite sunt, de regulă, dependente de z Nivelul Fizic
mediul de transmisie • Definiţii
• Conexiune fizică - se asigură transportul (transparent) al • Terminologie
•
fluxului de biţi între entităţile nivelului Legătură de Date • Semnale
PDU nivel fizic - transportul unui bit sau a unui şir de biţi (serial
sau paralel) • Mărimi caracteristice
• Capăt de conexiune la nivel fizic - asigură identificatori de z Medii de Transmisie
capăt al conexiunii pentru nivelul Legătură de Date • Medii Ghidate
• Identificare circuit - asigură identificatori de circuit de date • Medii Neghidate
• Secvenţiere - secvenţa de biţi se transmite în acceaşi ordine în
z Codificarea Semnalelor
care a fost primită de la nivelul Legătură de Date
• Notificare erori • Date în format digital → Semnal digital
• Parametri privind calitatea serviciilor: rata erorilor, • Date în format analogic → Semnal digital
disponibilitatea circuitului, viteza de transmisie, întârzierea • Date în format digital → Semnal analogic
5 6
Terminologie Terminologie (cont.)
z Transmiţător z Simplex
z Receptor • Transmisia se poate face numai într-o singură
z Mediu de transmisie direcţie
• Ghidate (cabluri, fibre optice)
• Neghidate (aer, apă, vid) z Semi-duplex
z Legătură directă • Transmisia se poate face în ambele direcţii dar
• fără dispozitive intermediare secvenţial
z Legătură punct la punct
• legătură directă utilizată numai de două dispozitive z Duplex
z Legătură multipunct • Transmisia se poate face în ambele direcţii
• conexiune utilizată de mai mult de două dispozitive simultan
7 8
Terminologie – Lărgimea de bandă Terminologie – Throughput

z Lărgimea de bandă (bandwidth) – capacitatea z Throughput – cantitatea de informaţie care poate fi
unui canal de comunicaţie - cantitatea de informaţie transportată în unitatea de timp între două entităţi
care poate fi transportată printr-o conexiune în • Throughput ≤ Bandwidth
unitatea de timp folosind o anumită tehnologie • Largimea de bandă măsurată la un anumit moment de timp
pentru un serviciu capăt la capăt
z Unitate de măsură: biti pe secundă - bps • Factori de care depinde valoarea throughput:
• Dispozitivele de pe traiectul datelor
bps Biţi pe secundă 1 bps
• Tipul datelor transportate
Kbps Kilobiţi pe secundă 1000 bps • Topologia reţelei
Mbps Megabiţi pe secundă 1000000 bps • Sistemele de calcul
Gbps Gigabiţi pe secundă 1000000000 bps
• Numărul de utilizatori din reţea
Tbps Terabiţi pe secundă 1000000000000 bps
9 10
Terminologie (cont.) Agenda

z Frecvenţă z Nivelul Fizic
• Numărul de variaţii ale unei mărimi fizice în unitatea de timp • Definiţii
• Unitate de măsură – Hertz • Terminologie
z Perioadă – inversul frecvenţei – timpul în care valoarea şi panta • Semnale
unui semnal periodic se repetă • Mărimi caracteristice
z Lungime de undă z Medii de Transmisie
• Spaţiul parcurs de un semnal în intervalul de timp de o perioadă
• Medii Ghidate
• λ (metri) = 300 / frecvenţa in MHz
• Medii Neghidate
Fază
z
•
Poziţia relativă în timp în raport cu valoarea de referinţă (grade
sau radiani)
11 12
Semnale Analogice şi Discrete Semnale – analog, digital, periodic
z Analogic
• Variaţie continuă în timp
z Digital
• Variaţie discontinuă în timp
z Periodic
• Forma semnalului se repetă în timp
z Aperiodic
• Forma semnalului nu se repetă în timp
z Semnalul periodic nu reprezină informaţie (forma
semnalului este predictibilă)
13 14
Domeniul frecvenţă - Concept Noţiuni de analiză Fourier

z Un semnal este de obicei z Orice funcţie periodică F(t) cu perioada T poate fi
compus din mai multe construită prin sumarea unui număr (posibil infinit)
semnale cu frecvenţe de sinusoide şi cosinusoide (serie Fourier):
∞
diferite ⎛ t⎞ ∞ ⎛ t⎞ 1
F (t ) = ∑ an sin⎜ 2πn ⎟ +∑bn cos⎜ 2πn ⎟ + c
z Componentele unui semnal n =1 ⎝ T ⎠ n=1 ⎝ T⎠ 2
sunt sinusoidale (armonici)
z Se poate arăta că orice
• unde an şi bn sunt amplitudinile componentei cu frecvenţa nf
(n/T)
semnal poate fi compus din
mai multe armonici
z Amplitudinile pot fi calculate pentru orice funcţie F(t)
prin multiplicarea ecuaţiei cu sin(2πkft), respectiv
cos(2πkft) urmată de integrare de la 0 la T:
2T ⎛ t⎞ 2T ⎛ t⎞ 2T
an = ∫ F (t )sin⎜ 2πn ⎟dt bn = ∫ F (t )cos⎜ 2πn ⎟dt c = ∫ F (t )dt
T0 ⎝ T⎠ T0 ⎝ T⎠ T0
15 16
Noţiuni de analiză Fourier (cont.) Banda de trecere

z Radical din suma pătratelor z Intervalul de
amplitudinilor componentelor an
şi bn reprezintă o mărime frecvenţe care pot
proportională cu energia
transmisă la frecvenţa respectivă
fi transportate
z Considerăm semnalul 01100010 printr-un mediu de
transmisie (notăm
cu H)
z Numărul de
armonici
transmise este
dependent de
banda de trecere
17 18
Viteza de transfer de date a unui
canal de transmisie Caracterizarea unui Semnal
z Teorema lui Nyquist z Un semnal se poate exprima în:
• Viteza maximă de transfer de date a unui canal fără zgomote a cărui
bandă de trecere este H în cazul în care se folosesc un număr de V • Tensiune – Volt (V)
nivele discrete este:
• Curent – Amper (A)
v = 2H log2 V (bps) • Putere – Watt (W)
z Teorema lui Shanon z Se foloseşte adeseori exprimarea în decibel ca
• Viteza maximă de transfer de date a unui canal cu banda de trecere H
raport de tensiune sau putere (un miliwatt pe o
afectat de zgomot este:
⎛ S⎞ rezistenţă de 600 ohmi)
v = H log2 ⎜1 + ⎟
• unde S/N este raportul semnal/zgomot
⎝ N⎠ P
N dB = 10 log 2 1
• Exemplu - Canal telefonic P2
• H = 3000 Hz
• S/N = 30 dB V1
• vmax ≈ 30000 bps N dB = 20 log 2
V2
19 20
Mărimi Caracteristice Agenda

z Atenuare – o măsură a descreşterii puterii unui semnal pe parcusul z Nivelul Fizic
transmisiei
• Raportul între puterea semnalului la receptor şi puterea injectată de emiţător • Definiţii
• Limitează distanţa maximă pe care se poate transporta un semnal astfel încât • Terminologie
acesta să mai poată fi recunoscut la recepţie (dB) • Semnale
z Bandă de trecere
• Intervalul de frecvenţe ale semnalului pentru care atenuarea nu depăşeşte o
valoare limită impusă; limitează lărgimea de bandă (Hz) z Medii de Transmisie
z Pierderile prin reflexie
• O măsură a puterii de semnal care se întoarce la emiţător datorită reflexiei la
• Medii Ghidate
receptor: raportul între puterea reflectată şi puterea emisă (dB) • Medii Neghidate
z Viteza de propagare z Codificarea Semnalelor
• Timpul necesar unui impuls de test pentru a parcurge traseul de la emiţător la
receptor (nanosecunde) • Date în format digital → Semnal digital
z Dispersia – Viteze de propagare diferite pentru armonici diferite • Date în format analogic → Semnal digital
• Afectează forma semnalului recepţionat (distorsiuni) • Date în format digital → Semnal analogic
21 22
Medii de transmisie Spectrul Electromagnetic

z Ghidate:
• Medii magnetice
• Cablul torsadat
• Cablul coaxial
• Fibra optică
z Neghidate
• Comunicaţii fără fir
• Radio
• Microunde
• Infraroşii
• Laser
23 24
Agenda Cablul Torsadat
z Nivelul Fizic z Cablu de cupru izolat cu diametrul de circa 1 mm organizat în
perechi răsucite – pasul de torsadare determină caracteristicile
• Definiţii cablului
• Terminologie z Mediul de transmisie cel mai folosit
• Semnale z Mai multe perechi sunt grupate intr-un cablu (de regulă patru
• Mărimi caracteristice perechi)
z Medii de Transmisie • Neecranat – UTP
• Ecranat STP şi FTP
• Medii Ghidate z Aplicaţii
• Medii Neghidate • Reţele telefonice
z Codificarea Semnalelor • Între abonat si centrala (bucla de abonat, bucla locală)

• Intre cladiri
• Centrale private(PBX)
• Date în format analogic → Semnal digital • Pentru retele locale de calculatoare (LAN)
• Date în format digital → Semnal analogic • 10Mbps - 100Mbps – 1000Mbps (10/100/1000BaseT)
25 26
Clasificare Cablurilor Torsadate Parametrii Cablurilor Torsadate

z Construcţie z Numărul de perechi z Intervalul sau valoarea
• Ecranat – STP • 4 perechi cea mai nefavorabilă
• 10 perechi Attenuation vs. Frequency
• Ecranat fiecare pereche – • 25 perechi pentru un parametru SC Limit (dB)
SC 1,2
•
45
determină categoria
SC 3,6
SFTP 50 perechi 40 DP.I 1,2
• 100 perechi
DP.I 3,6
• Neecranat – UTP z Utilizare • Bandă de trecere

35
30
DP.C 1,2
DP.C 3,6
•
DP.R 1,2
Calitate: • Interior Atenuare

25 DP.R 3,6
dB
z • 20
DP.S 1,2
Cablare
•
DP.S 3,6
• • Impedanţă caracteristică 15 AP.I 1,2
Categoria 3, 5, 5e, 6, 7 Jumper (patch cord) AP.I 3,6
• Exterior (rezistenţă)
10
AP.C 1,2
•
5 AP.C 3,6
Subteran
•
AP.R 1,2
Întârzierea la propagare
0
•
AP.R 3,6
Transoceanic
1
11
21
31
50,6
70,6
90,6
126,5
176,5
226,5
276,5
326,5
AP.S 1,2
(propagation delay) şi
AP.S 3,6
M Hz
împrătierea timpului de
propagare (delay skew)
27 28
Parametrii Cablurilor Torsadate (cont.) Parametrii Cablurilor Torsadate (cont.)

z Crosstalk – măsură a semnalului transmis de la o z ACR (Attenuation to
pereche la alta alăturată (diferenţa între tensiunea Crosstalk Ratio) – raportul
între atenuare şi NEXT
indusă şi tensiunea utilă) - dB ACR vs. Frequency
• ACR - Se compară valorile

•
120
NEXT (near-end crosstalk) – diferenţa în amplitudine între

SC Limit (dB)
semnalului recepţionat de la 100 SC 1,2-3,6

DP.I 1,2-3,6
semnalul de test şi semnalul indus (crosstalk) la acelaşi capătul distant cu

80
DP.C 1,2-3,6
DP.R 1,2-3,6
capăt (valori mai mari indică performanţe mai bune)

60
semnalului indus de un DP.S 1,2-3,6
dB
AP.I 1,2-3,6
•
40
FEXT (far end cross talk) – valoare NEXT pentru capătul semnal emis pe o pereche 20
AP.C 1,2-3,6
AP.R 1,2-3,6
distant adiacentă la capătul 0

AP.S 1,2-3,6
apropiat
•
-20
ELFEXT (equal level crosstalk) – diferenţa între FEXT şi

1
11
21
31
50,6
70,6
90,6
127
177
227
277
327
atenuarea măsurată pentru perechea influienţată

• ACR@REMOTE – valoare M Hz
măsurată la capătul distant:

raport atenuare FEXT.
29 30
Parametrii Cablurilor Torsadate (cont.) Categorii de cabluri torsadate
Parametrul Cat. 5 / Class D Cat. 5e (568- Cat. 6 / Class Cat. 7 / Class F
z RL (return loss) – (TSB95 and A-5) E (250 MHz) (600 MHz)
raportul între puterea FDAM 2)
semnalului transmis şi Return Loss vs Frequency
SC Limit
SC 1,2
Bandă de trecere 1-100 MHz 1-100 MHz 1-250 MHz 1-600 MHz
puterea semnalului Atenuare 24 dB 24 dB 21.7 dB (36 dB) 20.8 dB (54.1 dB)

SC 3,6
50 DP.I 1,2
45 DP.I 3,6
NEXT 27.1 dB 30.1 dB 39.9 dB (33.1 dB) 62.1 dB (51 dB)
recepţionat de la 40
DP.C 1,2
DP.C 3,6
35
Power-sum NEXT N/A 27.1 dB 37.1 dB (30.2 dB) 59.1 dB (48 dB)
capătul distant ca
DP.R 1,2
30 DP.R 3,6
ACR 3.1 dB 6.1 dB 18.2 dB (-2.9 dB) 41.3 dB (-3.1 dB)

dB
25 DP.S 1,2
urmare a reflexiilor 20
15
DP.S 3,6
AP.I 1,2
Power-sum ACR N/A 3.1 dB 15.4 dB (-5.8 dB) 38.3 dB (-6.1 dB)
(neadaptare de
AP.I 3,6
10 AP.C 1,2
5 AP.C 3,6 ELFEXT 17 dB (nou) 17.4 dB 23.2 dB (15.3 dB) În studiu
impedanţă la capătul 0 AP.R 1,2
AP.R 3,6
Power-sum ELFEXT 14.4 dB (nou) 14.4 dB 20.2 dB (12.3 dB) În studiu
1
11
21
31
50,6
70,6
90,6
127
177
227
277
327
distant sau impedanţă

AP.S 1,2
AP.S 3,6
MHz
Return loss 8 dB (nou) 10 dB 12 dB (8 dB) 14.1 dB (8.7 dB)
variabilă pe lungimea Întârzierea la 548 nsec 548 nsec 548 nsec 504 nsec (501 nsec)
propagare (546 nsec)
cablului)
Împrăştierea timpului 50 nsec 50 nsec 50 nsec 20 nsec
de propagare
31 32
Cabluri coaxiale Fibre optice

z Caracteristici z Principiul de funcţionare a fibrelor optice se bazează pe reflexia
• atenuare mai mică decât cablurile torsadate totală – fibra este astfel construită încât unghiul de incidenţă a
• Ecranare mai bună razei luminoase pe suprafaţa de separaţie a siliciului este mai
• Impedanţă caracteristică: mare decât unghil Brewster
• 50 ohmi – transmisii de date
• 75 ohmi – transmisii analogice z Acţionează ca un ghid de undă în domeniul 1014 to 1015 Hz
z Caracteristici constructive • Potţiuni din infraroşu şi vizibil
• Coaxial subţire (diametrul aprox. 0,2 inch)
• Coaxial gros (diametrul aprox 0.5 inch)
33 34
Caracteristici ale Transmisiei pe Fibră

Clasificare Optică
z Fibre multimod – z Ghid de unde pentru domeniul de frecvenţe: 1014 to
raze cu lungimi de 1015 Hz
undă diferite dar cu
unghiuri de • Porţiuni din vizibil şi infraroşu
incidenţă mai mari z Light Emitting Diode (LED)
decât unghiul
Brewster – fiecare • Ieftin
rază are un mod de • Interval mare al temperaturilor de operare
propagare diferit • Timp mare de viaţă
z Fibre monomod
(singlemod) – z Injection Laser Diode (ILD)
diametrul fibrei este • Eficienţă
redus la câteva
lungimi de undă
• Viteze mari de transfer a datelor
z Multiplexare în domeniul lungimilor de undă
Wavelength Division Multiplexing - WDM
35 36
Benzi de Frecvenţă Construcţia Fibrelor Optice
z Multimod
• Diametru core = 50-60 micrometri
z Monomod/SingleMod
• Diametru core = 9 micrometri
37 38
Atenuări în Medii Ghidate Agenda

z Nivelul Fizic
• Definiţii
• Terminologie
• Semnale
• Medii Ghidate
• Medii Neghidate
39 40
Transmisii fără Fir Antene

z 2GHz - 40GHz - microunde z Omnidirecţionale
• Fascicul direcţional • Puterea este radiată
în toate direcţiile
• Conexiuni punct la punct z Direcţionale
• Sateliţi • Antene parabolice
z 30MHz - 1GHz – radio cu difuzare • Directive
• Omni-directional • Sursa de semnal în
focarul antenei
z 3 x 1011 - 2 x 1014 Hz - infraroşu
• Aplicaţii de transmisii punct la punct şi multipunct
local (arie mică)
41 42
Transmisii fără Fir Propagare – Unde Terestre
z Terestre z Ground wave
• La frecvenţe mari • Undele urmăresc conturul pământului
• Frecvenţe mai mici de 2 MHz
• antenele sunt mai mici • Radio AM
• Viteze de transfer de date mai mari
• Vizibilitate directă
• Atenuare:
z Satelit
• Satelit = releu
• Orbită geostaţionară (35,784km)
43 44
Propagare – Unde cu Reflexii Propagare – Vizibilitate Directă

z Sky wave z Vizibilitate directă (Line of sight)
• Radio amatori, posturi de radio • Peste 30Mhz
• Semnalul este reflectat de ionosferă sau de alte corpuri cereşti sau
artificiale
45 46
Very Small Aperture Terminal (VSAT) Agenda

z Nivelul Fizic
• Definiţii
• Terminologie
• Semnale
• Medii Ghidate
• Medii Neghidate
47 48
Tehnici de Codificare Agenda
z Date în format digital → Semnal digital z Nivelul Fizic
z Date în format analogic → Semnal digital • Definiţii
• Terminologie
z Date în format digital → Semnal analogic • Semnale
z Date în format analogic → Semnal analogic • Mărimi caracteristice
• Medii Ghidate
• Medii Neghidate
49 50
Date în format digital → Semnal digital Caracterizarea Tehnicilor de Codificare

z Semnale Digitale z Spectrul semnalului
• Discret, discontinuu, tensiuni şi curenţi în firmă de pulsuri • Lipsa frecvenţelor înalte reduce lărgimea benzii de trecere necesare
• Lipsa componentei de curent continuu permite cuplarea prin elemente care
• Fiecare puls este un element al semnalului realizează izolarea
• Datele reprezentate binar sunt codificate folosind elemente de • Distribuţia puterii în banda de trecere (preferabil la mijlocul acesteia)
semnal (pulsuri) z Semnal de ceas
z Termeni: • Sincronizare transmisie – recepţie: ceas extern, ceas inclus în semnal
Detecţia erorilor
• Unipolar: Toate pulsurile au aceeaşi polaritate
z
• Se poate include în codificare
• Bipolar: O stare logică se reprezintă prin semnal pozitiv, cealaltă z Imunitate la zgomotele de interferenţă
prin semnal negativ • Unele codificări sunt mai bune decât altele
• Viteza de transfer (Data rate - Bandwidth): Viteza de transmisie z Cost şi complexitate
a datelor în bps • Semnal cu frecvenţa mai mare (viteză de transfer mai mare) conduce la
• Durata sau lungime unui bit: Timpul necesar transmiterii unui bit •
costuri mai mari
Unele tehnici de codificare au nevoie de o viteză de modulaţie mai mare decât
• Viteza de modulaţie (Modulation rate): Viteza cu care se viteza de transfer
schimbă semnalul (nivelul de semnal): baud = semne pe secundă
51 52
Scheme de Codificare NRZ-L (Non Return to Zero-Level)

z NRZ-L (Non Return to Zero- z Manchester z Două semnale diferite pentru biţii 0 şi 1
Level) • 0 = tranziţie nivel mic de semnal la nivel
• 0 = nivel ridicat semnal, 1 = mare la mijlocul intervalului de bit z Semnal (tensiune) cu valoare constantă pe durata unui
nivel coborât de semnal • 1 = tranziţie nivel mare de semnal la nivel interval de bit
z NRZI (Non Return to Zero
mic la mijlocul intervalului de bit
• Nici o tranziţie a semnalului în timpul transmiterii unui bit
Inverted) z Manchester Diferenţial
• z Absenţa semnalului pentru biţii 0 şi tensiune, semnal negativ
• 0 = fără tranziţie în intervalul Tranziţie la mijlocul intervalului de bit
• 0 = tranziţie la începutul intervalului de pentru biţii de 1
de bit bit
• 1 = tranziţie la începutul • 1 = fără tranziţie la începutul intervalului de z Tensiune pozitivă pentru 0 şi negativă pentru 1 (de obicei)
intervalului de bit bit
z Exemplu:
z Bipolar-AMI z B8ZS
• 0 = fără semnal pe linie • Identic cu Bipolar-AMI, cu excepţia faptului
• 1 = nivel pozitiv sau negativ,
că fiecare şir de 8 biţi de 1 este înlocuit cu
două semnale de violare a codificării
alternativ pentru şiruri de 1
z HDB3
z Pseudoternar • Identic cu Bipolar-AMI, cu excepţia faptului
• 0 = nivel pozitiv sau negativ, că fiecare şir de 8 biţi de 1 este înlocuit cu
alternativ pentru şiruri de 0 un semnal de violare a codificării
• 1 – fără semnal pe linie
53 54
NRZI (Non Return to Zero Inverted) NRZ Pro şi Contra
z Semnal de valoare constantă în intervalul de bit z Pro:
z Datele sunt codificate ca prezenţă sau absenţa a • Simplu
tranziţiei la începutul intervalului de bit • Lărgime de bandă necesară mică
z Tranziţie (semnal mic/mare la semnal mare/mic) z Contra

pentru fiecare bit 1 • Componentă de curent continuu
z Fără tranziţie codifică bit 0

• Lipsa posibilităţilor de transmisie a semnalului de
sincronizare
z Exemplu: z NRZ este folosit pentru codificarea semnalelor
stocate pe medii magnetice
z Nu este folosit, de regulă, pentru transmisii de date
55 56
Binar Multinivel Pseudoternar

Se folosesc mai mult de 2 nivele pentru reprezentarea datelor
z
z Bipolar-AMI (alternate mark inversion)
z Codificare
• 0 = fără semnal pe linia de comunicaţii • 1 = absenţă semnal
•
•
1 = semnal pozitiv sau negativ
Un puls trebuie alternat • 0 = tranziţie la începutul intervalului de bit
• Avantaje şi dezavantaje:
z Asemănător cu bipolar-AMI (aceleaşi
• Nu se pierde sincronizarea pentru şiruri de 1 logic (+)
•
•
Nu se transmite componentă de curent continuu (+)
Bandă de trecere necesară mică (+)
avantaje şi dezavantaje)
• Corecţie de erori (+) z Exemplu:
• Se pierde sincronizarea pentru şiruri lungi de 0 logic (-)
z Exemplu:
57 58
Dezavantaje ale Codificării Multinivel Codificări Bifază

z Mai puţin eficient comparativ cu NRZ z Manchester
• Tranziţie în mijlocul intervalului de bit (indiferent dacă este 0 sau 1
• Fiecare element de semnal (puls) reprezintă doar logic)
un bit • Tranziţia serveşte ca semnal de sincronizare
• 0 = tranziţie nivel mare la nivel mic de semnal (+ la -)
• Într-un sistem cu 3 nivele se pot reprezenta log23 = • 1 = tranziţie nivel mic la nivel mare de semnal (- la +)
1.58 biţi • Se foloseşte în standardul IEEE 802.3
• Receptorul trebuie să distingă trei nivele de semnal z Manchester Diferenţial
(0, +X, -X) • Tranziţia la mijlocul intervalului de bit este folosită doar ca semnal
de ceas
• Este nevoie de putere de semnal mai mare decât • 0 = tranziţie la începutul perioadei de bit
pentru NRZ pentru aceeaşi probabilitatea de • 1 = fără tranziţie la începutul perioadei de bit
apariţie a unei erori (circa 3dB) • Schemă de codificare diferenţială
• Se foloseşte în standardul IEEE 802.6
59 60
Codificări Manchester Codificări Bifază – Pro şi Contra
z Pro
• Sincronizare la mijlocul intervalului de bit (self-clocking)
• Nu există componentă de curent continuu
• Detecţie de erori prin absenţa tranziţiei aşteptate (violarea
codificării la nivel fizic)
z Contra
• Cel puţin o tranziţie per bit (chiar şi două)
• Viteza de modulaţie este cel puţin de două ori mai mare
decât la NRZ
• Bandă de frecvenţa necesară mare
61 62
Viteza de Modulaţie (Baud Rate) Substituire (Scrambling)

z Se înlocuiesc secvenţele care ar produce perioade de timp în
semnalul transmis ar transporta componentă de curent
continuu cu secvenţe de umplere
z Secvenţa de umplere:
• Trebuie să producă suficiente tranziţii pentru a se asigura
sincronizarea
• Trebuie să poată fi recunoscut de receptor şi să fie înlocuit cu
semnalul original
• Trebuie să aibă aceeaşi lungime cu semnalul original
z Avantaje:
• Fără componentă de curent continuu
• Fără secvenţe lungi de zerouri cu semnal constant
• Nu se reduce viteza de transmisie
• Posibilităţi de detecţie a erorilor
63 64
B8ZS B8ZS şi HDB3

z Semnal bipolar bazat pe bipolar-AMI în care se
înlocuiesc secvenţe de 8 zerouri consecutive astfel:
• Se înlocuieşte un octet de zero cu 000+-0-+ dacă pulsul
precedent de tensiune a fost pozitiv
• Se înlocuieşte un octet de zero cu 000-+0+- dacă pulsul
precedent de tensiune a fost negativ
z Caracteristici:
• Apar două violări ale codificării AMI
• Probabilitatea de apariţie a acestora ca urmare a zgomotului
este mică
• Receptorul interpretează violările codificării ca zerouri
65 66
HDB3 - High Density Bipolar 3 zeros Scheme de Codificare Bipolară Multinivel
z Bazat pe bipolar-AMI
z Fiecare şir de patru zerouri este înlocuit cu unul
sau două pulsuri
z Reguli de substituţie:
Polaritate puls Codificare

anterior Impar Par
- 000- +00+
+ 000+ -00-
67 68
Agenda Date Analogice → Semnal Digital

z Nivelul Fizic
• Definiţii
• Terminologie
• Semnale
• Medii Ghidate
• Medii Neghidate
69 70
Codificarea PCM a Semnalelor Analogice Teorema Nyquist

z Rata de eşantionare trebuie să fie cel puţin egală cu de două
ori frecvenţa maximă a semnalului analogic codificat
71 72
Exemplu Codificare PCM Agenda
z Nivelul Fizic
• Definiţii
• Terminologie
• Semnale
• Medii Ghidate
• Medii Neghidate
73 74
Date în Format Digital → Semnal Analogic Tehnici de Modulaţie

z Modulaţia în amplitudine – Amplitude Shift Keying (ASK)
z Modulaţia în frecvenţă – Frequency Shift Keying (FSK)
z Modulaţia în fază – Phase Shift Keying (PSK)
z Modulaţia în amplitudine şi fază – Quadrature Amplitude
Modulation (QAM)
75 76
Modulaţia în Amplitudine – Amplitude Shift Modulaţia în Frecvenţă – Frequency Shift

Keying (ASK) Keying (FSK)
z Valorile binare se reprezintă prin amplitudini diferite z Cel mai des se foloseşte o variantă de modulaţie în frecvenţă: FSK
(BFSK)
ale semnalului analogic • Cele două valori binare se reprezintă folosind două frecvenţe diferite ale
semnalului modulat (purtătoare)
z De obicei prezenţa semnalului modulat (purtătoare) • Ca urmare semnalul este mai puţin influenţat de zgomot
indică o valoare logică, absenţa cealalată valoare • Utilizare:
z Dezavantaje: • Linii de transmisie ce folosesc cablu torsadat pentru viteze de până la 1200 bps
• Transmisii radio
• Tehnică sensibilă la zgomote • Transmisii în reţele locale pe cablu coaxial
• Ineficient în folosirea benzii de trecere
z Aplicaţii:
• Transmisii de viteză mică pe cabluri torsadate (1200 bps pe z Se folosesc mai mult de două frecvenţe ale semnalului modulat
cabluri cat. 3) z Avantaje
• Transmisii prin fibre optice • Foloseşte mai eficient banda de trecere
• Imunitate la zgomot
• Fiecare element al semnalului reprezintă un şir de biţi
77 78
Modulaţia în Fază - Phase Shift Keying
(PSK) PSK Diferenţial
z Se modifică faza semnalului modulat astfel încât
fiecare fază codifică un semnal digital
z PSK binar
• Două faze reprezintă doi digiţi
z PSK diferenţial
• Faza semnalului modulat este inversată în raport cu
valoarea anterioară
79 80
Modulaţie în Cuadratură cu mai multe faze

Modulaţie în Fază în Cuadratură – QPSK – Constelaţii QPSK
z Se realizează o utilizare eficientă a benzii de trecere prin
codificarea simultană a mai mult de un bit:
• Exemplu: Faza semnalului modulat este “rotită” faţă de valoarea
anterioară cu o valoare determinată (π/2)
• Fiecare element de semnal reprezintă doi biţi
81 82
Modulaţie de Amplitudine în Cuadratură -

Performanţe Comparative QAM
z Banda de frecvenţe: z Combinaţie între ASK şi PSK
• Lărgimea de bandă necesară pentru ASK şi PSK z Utilizare:
este direct dependentă de lărgimea de bandă • Modem-uri analogice
necesară • Modem-uri ADSL
• Lărgimea de bandă necesară pentru FSK este
direct dependentă de lărgimea de bandă necesară
dacă aceasta are valoare mică
z Influenţa zgomotului
• În prezenţa zgomotului, rata de erori pentru PSK şi
QPSK este cu aproximativ 3 dB mai mică decât
pentru ASK sau FSK
83 84
Reprezentarea în Domeniul Timp pentru 8-
QAM Constelaţii 16-QAM
85 86
Date în format Analogic → Semnal

Agenda Analogic
z Nivelul Fizic z Modulaţie
• Definiţii
• Terminologie z Avantaje:
• Semnale • Transmisia la frecvenţe înalte este mai eficientă
• Mărimi caracteristice (putere/rază de acoperire)
z Medii de Transmisie • Permite folosirea multiplexării în domeniul
• Medii Ghidate frecvenţă
• Medii Neghidate
z Codificarea Semnalelor z Tipuri de modulaţii:
• Date în format digital → Semnal digital • Amplitudine
• Date în format analogic → Semnal digital • Frecvenţă
• Fază
87 88
Exemple de Modulaţii
89

RTC 5 - Merged

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RTC 5 - Merged

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAP.1. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII. Pag. 1.

CAP.1. Prezentare generală a sistemelor mobile

1.1.1.1. Sisteme private de radiotelefonie

1.1.1.2. Sisteme de radiomesagerie (radiopaging)

1.1.1.3. Sisteme de telefonie fără fir (cordless)

1.1.1.4. Sisteme celulare de telefonie mobilă (radiotelefonie celulară)

- realizarea perechii duplex prin diviziune în frecvenţă (FDD);

1.1.1.5. Sisteme de comunicaţii mobile prin sateliţi

Pot fi caracterizate ca sisteme capabile să asigure transmisiuni bilaterale (sau unilaterale) de

1.1.1.6. Reţele locale fără fir (WLAN)

Pot fi caracterizate ca sisteme de comunicaţie dedicate transmiterii de date de viteză mare în

1.1.1.7. Sisteme radio de transmitere de date pe arii extinse

1.1.2. Scurt istoric al sistemelor celulare de telefonie mobilă

Principalele date tehnice ale sistemului sunt:

Fig. 1. Arhitectura generală simplificată a unui sistem mobil de telecomunicaţii

1.2. Propagarea semnalelor prin mediul radio

Între puterea emisă, cea recepţionată şi distanţa emiţător-receptor există relaţia:

unde: PR = puterea recepţionată; PT = puterea transmisă; GT GR= câştigurile la transmisie/recepţie;

Relaţia (1.2) arată clar că pentru aceeaşi parametri GT şi GR , raportul PR PT este

c) Absorbţiile atmosferice: datorate oxigenului, apei din atmosferă etc.;

Fig. 3. Parametrii caracteristici fading-ului datorat efectului Doppler

1.2.1. Modelul teoretic simplificat al atenuării canalului radio

1.2.2. Interferenţe pe canale radio

în mai multe categorii:

1.3. Eficienţa spectrală a tehnicii de acces multiplu

1.4. Tehnici de bază de acces multiplu

1.4.1. Accesul multiplu cu divizarea frecvenţelor (FDMA)

Primul dezavantaj face inacceptabilă această tehnică de acces la mediu, în condiţiile

Fig. (c) f Fig. (d) f

Fig. 5. Tehnici de baza de acces multiplu: a) FDMA; b) WB-TDMA; c) NB-TDMA; d) CDMA

1.4.2. Acces multiplu cu divizarea timpului (TDMA)

a) Sunt posibile unele probleme de egalizare .

1.4.3. Accesul multiplu cu divizarea codului (CDMA)

1.5. Spectrul de frecvenţă în sistemele mobile de telecomunicaţii

1.6. Principiul reutilizării frecvenţelor în sistemele mobile de telecomunicaţii

Fig. 7. Principiul reutilizării frecvenţelor

1.7. Mecanisme de acces la interfaţa radio

1.8. Mecanisme de transfer ale apelurilor (handover)

Fig. 8. Cerere de handover cu dublu prag

handover şi cel recepţionat de celula căreia i se solicită resursa.

1.9. Algoritmi de îmbunătăţire a performanţelor sistemelor mobile

1.9.1. Sectorizarea celulară

1.9.2. Divizarea celulară (splitting)

CAP.2. Introducere in Sistemul Global pentru comunicaţii

2.2. PRINCIPIILE DE BAZA ALE TELEFONIEI CELULARE

2.3. AVANTAJELE SISTEMULUI GSM

2.4. PERFORMANŢELE GSM

2.5. SECURITATEA SISTEMULUI GSM

2.6. SERVICII OFERITE DE SISTEMUL GSM

2.7. INFORMATII GENERALE

2.8. ARHITECTURA RETELEI GSM

Figura 1. Arhitectura generala a reţelei GSM.

2.8.1. Staţia Mobilă

2.8.2. Subsistemul Staţiei de Bază

2.8.3. Subsistemul Reţelei

2.9. LEGATURA RADIO

2.9.1. Accesul Multiplu şi Structura Canalelor

2.9.1.1. Canalele de Trafic

Figura 2. Structura impulsurilor, a cadrelor TDMA şi a multicadrelor.

2.9.1.2. Canalele de Control

2.9.1.3. Structura Impulsului

2.9.2. Codarea Semnalului Vocal

2.9.3. Modularea şi Codarea Canalelor