CALENDRAUL FERMECAT de Passionaria Stoicescu

POVESTEA ANULUI

Anotimpurile și lunile

A fost odată
Ca niciodată
Un împărat
Și avea douăsprezece fiice,
Dar nici un băiat.

Iarna, prima dintre soții,

Îi dărui doar trei fete,
Trei fete cucuiete
Și de necaz muri.
Alese Primăvara sărmanul împărat,
Dar și ea tot trei fete
Aduse la palat.
CA o speranță, Vara
Veni cu mândri pași.
Degeaba tot promise
la tron băieți-urmași.
Făcu și ea trei fete;
Nici urmă de băiat…

Trăi o vreme singur

Mâhnitul împărat.
Visa fecior destoinic
Să ție cârma țării.,
Să îi sporească faima
În largurile zării.

Un mag i-aduse Toamna

Zicând, că de-astă dată,
Cu ea o să se-ntâmple
Minunea mult visată.
Dar soarta crudă-i dete
Și Toamnei tot trei fete:
Și de inimă rea
Se prăpădi și ea.
Necazurile împăratului-An

Măcar că-avea de toate,

Ce trist era-mpăratul,
Căci la palat întruna
Nu contenea oftatul:
-Vai, vai, Măria Voastră,
Au spart înc-o fereastră!
- Vai, vai, se bat de-aseară!
- Vai, vai, au rupt o scară!
- Vai, vai, sunt drăgălașe,
Dar tare-s nărăvașe!

Și cine-i amărau
Bătrânețea și zilele?
Dragele lui, prințesele,
Copilele!
Dacă s-ar fi certat
Pe lucruri serioase…
Dar ele se băteau
Pe panglici de mătase,
Pe văluri și inele,
Pe rochii și mărgele,
Pe dragostea-mpăratului,
Sărmanul,
Care nu era altul
Decât anul…

Se mânie –mpăratul
Și văzând
Că pricină sunt
Rochiile și bijuteriile,
Dădu poruncă
Să fie îmbrăcate
Donițele toate la fel,
Le luă podoabele
Și încuie visteriile.
Soarele și Curcubeul

Într-o zi,
După ce o ploaie
Cu spume și șiroaie
Sperie fecioarele
Și culcă la pământ
Iarba și florile,
Ieși Soarele.

Și în urma lui,
Pe un arcuit podeț,
Apăru fiul său, Curcubeul,
Înveșmântat măreț.
Era un fecior atât de frumos
În șapte culori îmbrăcat,
Că, văzându-l, prințesele
Se luară la ceartă ne-ntârziat:
- Mie mi-a zâmbit mai întâi!
- Ba mie!
- Dintre noi toate,
Pe mine m-ar lua de soție!
Și se iscă atâta hărmălaie
Că puțin a rămas ca surorile
Să nu se ia la bătaie…

Rugămintea Anului