PLAN DE TRATAMENT

1.Evaluarea dintilor stalpi

2.Statusul coroanelor dentare

3.Morfologia radiculara

4.Raportul coroana/radacina

5.Statusul endodontal

6.Implantarea

1.Evaluarea dintilor stalpi

- Orice restaurarea protetica trebuie sa preia fortele ocluzale la care este supusa.
- Stomatologul trebuie sa accepte existent unor dinti stalpi dispusi asa cum ii are pacientul
- Implantologia orala permite dispunerea unor dinti stalpi artificiali acolo unde este nevoie
In alegerea dintilor stalpi trebuie respectata o schema:
a) statusul coroanelor dentare
- intregrale
-cu leziuni
- cu obturaţii
-absente
b) morfologia radiculară (confîguraţia radiculară)
-mono, bi, triradicular, râdăcini cu morfologia normală sau curbaţe, cu alte anomalii etc;
c) raportul coroanâ-rădacină;
d) statusul endodontal: dinţi
- vitali
- devitali
- cu obturaţii radiculare corecte, incomplete etc.
- cu rezecţe apicală
e) implantarea dinţilor :
- normal
- basculaţi
- torsionaţi
 2.Statusul coroanelor dentare

Coroanele dentare pot fi integre sau să prezinte diverse leziuni: carioase distrofice,
traumatice, când acestea trebuie rezolvate prin reconstituire.
Majoritatea leziunilor coronare pot fi restaurate.Coroanele cu leziuni intinse in suprafata si
profunzime pot fi recuperate.
Distrucţiile coronare masive necesită adeseori tratamente endodontice, uneori chiar
tratamente preprotetice de restabilire a integrităţii coroanelor clinice.
Dacă un viitor dinte stâlp prezintă o leziune coronară, de multe ori este indicată prepararea
lui ca stâlp şi restaurarea lui ulterioară.
Dispariţia completă a coroanelor dentare reclamă confecţionarea DCR-urilor fie prin metode
directe, fie prin metode indirecte.
Configuratia radacinilor
- Forma şi dimensiunile rădăcinilor viitorilor dinţi stâlpi influenţează evaluarea acestora.
- Radăcinile care au diametrul vestibulo-oral mai mare decât cel mezio-distal sunt preferate celor
rotunde pe secţiune transversal
- Configuraţia radiculară este foarte importantă în evaluarea uniii dinte stâlp, însă trebuie corelatâ
cu dimensiunea coronarâ a acestuia şi statusul său parodontal pentru formularea unei evaluări
riguroase

3.Morfologia radiculara

- este importantă în terapia parodontală care precede protezarea.

Scaling-ul si root-planing-ul sunt fundamentale pentru obţinerea succesului herapeutic, şi orice
element care reduce eficienţa acestui procedeu, cum ar fi morfologia radicularâ neobişnuită
poate afecta prognosticul.
Menţinerea unei igiene orale corespunzătoare poate fi îngreunatâ de o morfologie radiculară
variată
Cei mai valorosi dinti stalpi in protezarea fixa la mandibula sunt: primul molar, al doilea molar,
caninul, premolarul secund, primul premolar si incisivii. La maxilar situatia este similara cu exceptia
primului premolar care este mai valoros decat premolarul secund.

4.Raportul coroana – radacina

- este reprezentat de lungimea dintelui măsurată de la nivel ocluzal şi până la nivelul crestei
alveolare comparata cu lungimea rădâcinii intraosoase
- raportul dimensiunilor axiale fiziologice coroană-rădăcină clinicâ la adult este de aproximativ
1/1,5-2.
Raportul coroanâ-rădăcină clinică se modifică în funcţie de vârstă astfel:
- localizarea marginii gingivale la copii este la nivelul smalţului, coroana clinică fiind mai mică
decât cea anatomicâ;
 - la adultul tânăr gingia este ataşatâ in vecinătatea joncţiunii smalţ- cement;
- la maturitate se produce o uşoară retracţie gingivală şi apare uzura ocluzală localizatâ la
nivelul smalţului şi uneori a dentinei mărindu-se totuşi raportul coroană-radacină clinică;
- la pacientul de vârsta a treia uzura coronară este decelabilâ, în unele cazuri chiar marcată, iar
retracţia gingivală este mai accentuată;
Prognosticul viitoarei protezări fîxe este dependent de raportul coroană-radacină clinică. In
cazul dinţilor cu râdăcini mici şi ascuţite şi coroană relativ mare, prognosticul este nefavorabil.
Datorită raportului disproporţionat coroană-rădăcină, şi reducerii suprafeţei de suport
parodontal, parodonţiul acestor dînţi va fî mai susceptibil la agresiimile datorate fortelor
ocluzale
5.Statusul endodontal

In general se preferă utilizarea dinţilor vitali ca stâlpi în cadrul restaurărilor dentare fixe.
Viitorii dinţi stâlpi pot prezenta tratamente endodontice corecte, dar adeseori ele sunt
incomplete, incorecte, de multe ori cu o patologie periapicală asociată.
Dinţii care au în antecedente coafaje pulpare trebuie devitalizaţi (în majoritatea cazurilor)
înainte de a fi utilizaţi drept stâlpi, deoarece o intervenţie ulterioară presupune perforarea
elementelor de agregare cu periclitarea retenţiei acestora.
Daca este pus diagnosticul de necroza sau pulpita se indica in mod evident tratamentul
endodontic.
Dacă sunt prezente simptome precum sensibilitatea termică moderată ori severă, sau o
anumită sensibilitate în timpul masticaţiei tratamentul endodontic trebuie efectuat.
Se recomandă practicarea tratamentului endodontic al dinţilor cu distrucţie coronară
moderatâ sau severă înaintea aplicării unei proteze fixe.
Pe de alta parte o serie de restaurari protetice fixe reclama necesitatea devitalizarii unor dinti
stalpi din motive de paralelism, migrari sau datorita particularitatilor tehnologice ale viitoarelor
elemente de agregare, aceasta ultima posibilitate fiind cunoscuta sub numele de devitalizare
sau pulpectomie in scop protetic.

6.Implantarea