AnulIV SemII Medicina Legala PDF

UNIVERSITATEA
DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE DREPT

Conf. univ. dr. GC Curca

Medicina Legala
Suport de curs pentru învăţământul la distanţă

2012
1

CUPRINS GENERAL

UNITATEA DE INVATARE 1. SPECIFICUL, DOMENIUL, STRUCTURA SI
ORGANIZAREA MEDICINII LEGALE 4
1.Definitia medicinii legale 4
2. Domenii de activitate ale medicinii legale 6
3. Reglementarea activității de medicină legală 7
4. Structura teritoriala a rețelei nationale de medicină legală 8
5. Structura organizatorica, de analiza si control a retelei
nationale de medicina legala 10
6. Asigurarea obiectivitatii si calitatii profesionale a
constatarilor si expertizelor medico‐legale : principiile activitatii
medico‐legale 13
7. Prezentarea INML Mina Minovici Bucuresti 17

UNITATEA DE INVATARE 2. ELEMENTE DE TANATOLOGIE 23
1. Definitia mortii si aspect conceptuale privind moartea 23
2. Clasificarea semnelor mortii 26
3.Stabilirea datei probabile a mortii. Tanatocronologia 27
4.Felul mortii, cauzele medicale ale mortii, modalitatea de deces 28
5. Moartea suspecta vs. moartea subita 29

UNITATEA DE INVATARE 3. ELEMENTE DE TRAUMATOLOGIE GENERALA
MEDICOLEGALA. LEZIUNI TRAUMATICE PRIMARE 30
1.Clasificarea agentilor traumatici 30
2.Mecanisme de producere a vatamarilor (leziunilor traumatice) 31
3.Leziuni traumatice primare 35

UNITATEA DE INVATARE 4. VATAMAREA CORPORALA 46
1. A
specte procedurale ale constatarii vatamarii corporale pe o
persoana in viata ori decedata. Actele medicale. Expertiza medico‐legala 46
2. Certificatul medico‐legal 49
3. Raportul de constatare medico‐legala 52
4. Evaluarea gravitatii leziunilor traumatice:
zilele de ingrijire medicala, ZIM 53
5. Limite ale evaluarii medico‐legale a vatamarii 61
6. Prevederile art. 182 CP privind vatamarea corporala grava:
pierderea unui organ ori incetarea functionarii acestuia,
infirmitate fizica si psihica, slutire, avort posttraumatic,
punerea in primejdie a vietii 67

UNITATEA DE INVATARE 5. CAUZALITATEA MEDICOLEGALA 74
2
1. D
efinitie 74
2. C
omponentele lantului cauzal 74
3. C
lasificarea lanturilor cauzale 78
4. L
egatura de cauzalitate directa neconditionata 79
5. L
egatura de cauzalitate directa conditionata 79
6. C
auzalitate secundara (indirecta) 80
7. C
auzalitatea multipla 82

Bibliografie 83

3

UNITATEA DE INVATARE 1. SPECIFICUL, DOMENIUL, STRUCTURA SI
ORGANIZAREA MEDICINII LEGALE

CUPRINS
1.Definitia medicinii legale
2. Domenii de activitate ale medicinii legale
3. Reglementarea activității de medicină legală
4. Structura teritoriala a rețelei nationale de medicină legală
5. Structura organizatorica, de analiza si control a retelei nationale de
medicina legala
medicina legala
7. Asigurarea obiectivitatii si calitatii profesionale a constatarilor si
expertizelor medico‐legale : principiile activitatii medico‐legale
8. Prezentarea INML Mina Minovici Bucuresti

OBIECTIVE
Cunoasterea domeniului de activitate al medicinii legale. Cunoasterea structurii retelei
de medicina legala pentru a fi astfel inlesnita solicitarea la timp si procedurala a lucrarii
medico‐legale. Cunoasterea principiilor care stau la baza activitatii medico‐legale si a
caracterului expertal al profesiunii. Cunoasterea legislatiei in domeniu.

1.Definitia medicinii legale
Definitia medicinii legale poate fi privita din 3 puncte de vedere: etimologic,
expertal si procedural.
1. Def. etimologica: Aplicarea cunostiintelor medicale la necesitatile
implinirii actului de justitie
2. Def. expertala: Stiinta medicala care urmareste in interesul legii si al
justitiei sa obiectiveze si să evalueze aspectele medical‐biologice din spetele
juridice construind un suport stiintific cu caracter expertal probatoriu
3. Def. procedurala : Stiinta medicala prin care se realizeaza o cercetare
medico‐legala procedural necesara in toate spetele juridice in care exista
4
implicatii medicale precum si in cazurile medicale in care exista implicatii
juridice
Medicina legala este chemata sa identifice şi să separe elementele de
probatiune biologice directe, materiale, de elementele de probatiune biologice
indirecte, dar si aspectele medical‐biologice cu valoare certa de cele
incerte/posibile/probabile si sa le prezinte organelor judiciare pentru a fi
administrate corect in interesul justitiei.
In conditiile celui mai mic dubiu sau a unei argumentatii stiintifice
incomplete/inconsistente expertii legisti trebuie sa‐si exprime indoiala
delimitind certitudinile de incertitudini: in acest sens vor trebui sa
individualizeze aspectele medicale probate si certe de cele (im)probabile sau
(im)posibile indiferent ce parte implicata nemultumeste prin aceasta. Trebuie
sa fie obiectivi si impartiali, manifestand o atitudine expertala.
Exista o dificultate inerenta care se leaga de posibilitatea de a anticipa
evolutia cazurilor medicale ori a recompune retrospectiv evolutia acestora
datorita a doua aspecte:
‐medicina nu este o stiinta exacta, este o stiinta despre viu, iar viul
cunoaste legitati biologice complexe aflate in interrelatie si asupra carora
actioneaza conditionalitati;
In acest fel organismul prezinta specificitate, adaptabilitate si
diversitate biologica ce se situeaza la baza unicitatii fiintei umane atat din
punct de vedere biologic cat si psihic.
Nu exista biologie fara psihism dupa cum nu exista psihism fara
biologie. Legitatile biologice genetice pot suferi mutatii, legitatile biologice
mecanice pot suferi conditionari. Variabilitatea si diversitatea completeaza
tabloul unicitatii noastre nu numai prin modularea biologiei dar si prin
determinarea psihicului. Totul este supus conditionarilor interne si externe.
Intr‐o scurta prezentare a fost prezentata o parte din alchimia care sta la baza
constitutiei noastre.
Numai intelegand realitatea biologica in aceasta complexitate se poate
intelege corect valoarea reala pe care proba medical‐biologica o are in
instanta.

EXEMPLU. Un caz de talharie. O persoana primeste o lovitura violenta in cap cu o bata de
basebal si apoi este tilharita. Exista 4 posibilitati mai frecvente de evolutie din punct de
vedere neurochirurgical care toate depend de victima:
5
o unele persoane vor avea/nu vor avea pierderea constientei (comotie cerebrala),
local vor prezenta plaga la locul de impact fara insa a se insoti de fractura craniului
(calota craniana groasa)
Numarul de zile de ingrijiri medicale, ZIM va depinde de evolutia plagii si se va situa
sub 20 (daca nu survin complicatii ex. infectie, etc.)
o unele persoane vor suferi cu probabilitate o pierdere a starii de constienta (comotie
cerebrala reversibila in urmatoarele ore‐zile) si o vatamare a partilor moi ale
scalpului cu o plaga (rana), hemoragie, si o fractura craniana in locul lovirii (fractura
la impact).
Numarul de zile de ingrijiri medicale, ZIM va depinde de fractura craniana si
vindecarea acesteia si se situa peste 20 dar sub 40 daca nu survin complicatii
(infectie, etc.)
o unele persoane vor prezenta/nu vor prezenta pierderea starii de constienta, local
plaga, fractura/fara fractura craniana dar in schimb vor prezenta afectarea
creierului fie direct prin contuzia acestuia (evolutie rapida adesea cu coma) fie
indirect prin hemoragiile intracraniene (evlutie uneori rapida alteori intarziata cu
ore‐zile sau chiar saptamanai).
Numarul de zile de ingrijiri medicale, ZIM va depinde de evolutia vatamarii
creierului si se va situa adesea peste 40‐50 ZIM, uneori peste 60 ZIM. Poate deceda.
Sub raportul elementelor subiective ale infractiunii gravitatea faptei antisociale a fost
identica. Sub raportul elementelor materiale, consecintelor medicale in cele 3 situatii sunt
diferite si implica un nr. diferit de ZIM. In cel putin una dintre ele persoana poate deceda

Existã un rationament medicolegal, specific acestui domeniu de activitate care
îmbina triadic rationamentul medical clinic cu rationamentul morfopatologic
(studiul bolilor la nivel structural, celular) si cu rationamentul criminalistic
avand ca fundament verificarea si obiectivarea datelor medicale si ipotezelor
cauzale: simpla acceptare a acestora este de evitat.
In acest sens expertizele medico‐legale presupun verificarea
aparentelor / probabilitatilor / posibilitatilor si inlocuirea acestora in masura
posibilului cu certitudini in cadrul unui demers obiectiv bazat pe o
argumentatie obiectiv‐stiintifica.

“Informatia nu poate fi eronata ci doar interpretarea ei” (P. Kirk).

Medicul legist trebuie sa‐si formuleze concluziile expertizei cu
obiectivitate si in deplina impartialitate fata de partile implicate.
Obiectivitatea este asigurata prin respectarea principiului metodologiei
unitare, a nerestrictionarii accesului la informatie.

6
2. Domenii de activitate ale medicinii legale
a) Autopsie medico‐legala
b) Examinari medico‐legale a leziunilor traumatice, aprecierea capacitatii
de munca sau a starii de sanatate având ca scop stabilirea aptitudinilor
unei persoane de a exercita o anumită activitate sau profesie
c) Expertiza medico‐legala psihiatrica
d) Expertiza medico‐legala in sfera genitala: viol, probarea virginitatii,
stabilirea sexului si a virstei biologice
e) Examinari complementare medico‐legale de toxicologie, serologie,
histopatologie, tanatochimie, imunologie, bacteriologie
f) Serologia medico‐legala (filiatie) si genetica medico‐legala (profilul
ADN).
g) Cercetare criminalistica si judiciara (“forensic research”): sperma, fir de
par, singe, explozibili, urme, impuscare
h) Antropologie medico‐legala si odontostomatologie medico‐legala
i) Verificarea autenticitatii si a corectitudinii intocmirii actelor medicale
j) Bioetica si deontologia medicala
k) Invatamint medical
l) Cercetare stiintifica

Cercetarea in medicina legala se desfasoara prin metode proprii acestei specialitati dar si in
coroborare atit cu stiintele medicale clinice cit si cu cercetarea medicala fundamentala
(anatomie patologica, biologie moleculara, genetica, biologie celulara, biofizica, biochimie,
fiziologie, fiziopatologie, etc.); prin aceasta colaborare interdisciplinara ce se extinde si in
domeniul clinic, medicina legala este astazi o stiinta medicala moderna indispensabila in
bagajul de cunostiinte al oricarui medic si cu un definit impact social prin expertizele sale.
EXEMPLE:
• Grupele de singe descoperite de catre Landsteiner in 1901 au fost utilizate pentru
prima data in practica medicala intr‐un caz medico‐legal in Germania anului 1904.
• Amprenta genetica (profilul ADN), descoperit de Sir Alec Jeffreys in 1985, a fost
utilizata pentru prima data in practica medicala intr‐un caz medico‐legal de omor si
viol asupra a 2 tinere in Anglia anului 1989.

3. Reglementarea activităţii de medicină legală
Activitatea de medicină legală din România se desfăşoară în
conformitate cu prevederile stipulate în următoarele acte normative:
‐Legea nr. 459/2001 (publicată în M.O. al României, Partea I,
nr.418/27.07.2001) prin care a fost aprobată O.G. nr. 1/2000 (publicată
7
în M.O. al României Partea I, nr. 22/21.01.2000) privind organizarea
activității şi funcționarea instituțiilor de medicină legală.
‐Legea nr. 271/2003 (publicată în M.O. al României, Partea I
nr.616/07.07.2004) prin care a fost aprobată O.G. nr. 57/2001 (publicată
în M.O. al României, Partea I nr. 531/31.08.2001) pentru modificarea şi
completarea O.G. nr. 1/2000;
‐Regulamentul de aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 1/2000 privind
organizarea activității şi funcționarea instituțiilor de medicină legală
(publicat în M.O. al României, Partea I nr. 459/19.09.2000) aprobat prin
H.G. nr. 774/2000 şi modificat prin H.G. nr. 1204/2002.
‐Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a
altor lucrări medico‐legale (publicate în M.O. al României, Partea I, nr.
459/19.09.2000) aprobate prin ordinul comun al Ministerului Justiției
(nr. 1134/C/25.05.2000) şi al Ministerului Sănătății (nr.
2554/04.04.2000).

4. Structura teritoriala a reţelei nationale de medicină legală
a) Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" ‐ unitate cu
personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, condus de
către un director general numit prin ordin al ministrului sănătății, pe bază de
concurs.
b) 5 Institutele regionale de medicină legală (fostele laboratoare
exterioare de medicină‐legală) din centrele medicale universitare: Timişoara,
Târgu‐Mureş, Cluj‐Napoca, Iaşi şi Craiova; sunt conduse de către un director,
numit prin ordin al ministrului Sănătății, pe bază de concurs; institutele
medico‐legale au personalitate juridică şi se află în subordinea Ministerului
Sănătății.
În cadrul institutelor de medicină legală funcționează câte o comisie de
control şi avizare a documentelor medico‐legale.
c) 36 Servicii de medicină legală judeţene cu sediul în oraşul reşedință
de județ; nu au personalitate juridică şi se află în subordirea direcțiilor
județele de sănătate publică; sunt conduse de către un medic legist şef numit
de directorul direcției județene de sănătate publică şi sunt coordonate de
institutele de medicină legală în a cărui competență teritorială se află
d) 11 Cabinetele de medicină legală, aflate în structura
organizatorică a serviciilor de medicină legală județene şi înființate în
județele mari, îşi au sediul în alte localități decât cele reşedință de județ
8

INML “Mina Minovici” Bucuresti
IML Iasi

IML Craiova

IML Timisoara
IML Cluj Napoca

IML Tg Mures

Fig. 1 Arondarea teritoriala in reteaua de medicina legala
(prin amabilitatea prof. Dr. D. Dermengiu)

9

medicina legala

10

11

12
Fig. 2 Legea 459/2001 (http://www.legmed.ro/doc/legislatie‐ml.pdf)

6. Asigurarea obiectivitatii si calitatii profesionale a constatarilor si
expertizelor medicolegale : principiile activitatii medicolegale
Se realizeaza pe baza urmatoarelor principii:
a) Principiul metodologiei unitare
b) Principiul nerestrictionarii accesului expertului la informatia
medicala
c) Principiul contradictorialitatii
d) Mecanisme de verificare a actelor medico‐legale in reteaua nationala
de medicina legala

Principiul metodologiei unitare
Metodologia efectuarii constatarilor si
expertizelor si normativele de evaluare
medico‐legala sint unice pe tara si sint
elaborate, revizuite si reactualizate de
Consiliul Superior de Medicina Legala si
aprobate de Ministerul Sanatatii
Implementarea sistemului de management
al calitatii SR EN ISO 9001: 2001 / ELOT EN
13
ISO 9001:2000 in sistemul medico‐legal a fost inititata de catre INML Mina
Minovici incepand cu anul 2008. De atunci a fost urmata de catre multe alte
institutii precum:
IML IASI
SJML COVASNA
IML TIMISOARA
SJML CALARASI
SJML IALOMITA
SJML ARAD
SJML BUZAU
SJML CONSTANTA
si altele in curs de certificare

In toate aceste institutii (si in altele care vor urma) se folosesc aceleasi
proceduri, aceleasi tipuri de formulare, aceleasi metode si mijloace, ceea ce
permite desfasurarea unei activitati coordonate, superpozabile, apta de
autocontrol si de verificare a calitatii lucrarilor. Pe principiul teritorialitatii,
toate celelalte servicii medico‐legale care inca nu au implementat ISO 9001
sunt coordonate metodologic si profesional de catre institutele medico‐legale
si metodologic de catre Consiliu Superior de Medicina Legala astfel incat
dincolo de implementarea normelor ISO reglementarea activitatii este
comuna pendinte de legislatia in vigoare, unica. Normele ISO stabilesc
stabilesc insa existenta si respectarea procedurilor, a autocontrolului
sistemului din acea unitate (ex. modificarea metodelor se face numai prin
modificarea procedurilor), posibilitatea verificarii calitatii si a masurii in care
gradul de satisfactie al clientului este respectat (in acest caz sistemul juridic si
persoana) si ridica o stacheta a profesionalismului pe care prin recertificare
institutia o ridica in fiecare an sau cel putin o pastreaza.
Sistemul normelor de calitate permite de asemenea:
• Alinierea la standardele europene in domeniu (in folosul direct al
acuratetei actului de justitie)
• Armonizarea activitatii institutiilor din sistemul medico‐legal romanesc
• Cresterea eficientei
• Cresterea obiectivitatii si preciziei evaluarilor medico‐legale si
diminuarea riscului de eroare
• Alinierea la standardele de management al calitatii in interiorul tarii in
raport cu alte diferite institutii ale statului (ex: Institutul National de
14
Criminalistica este acreditat SR EN ISO / CEI 17025 din 2005 cu
certificat de acreditare ca laborator de incercari incepand cu 2007)

Principiul nerestrictionarii accesului expertului la informatia
medicala
Ori de cite ori medicul legist considera necesar (in scopul efectuarii unei
constatari/expertize) sa ia cunostinta de documente medicale/medico‐legale
aflate la dosar (certificate, buletine de analiza, radiografii, etc), s‐au neaflate la
dosar, el are dreptul sa solicite, potrivit dispozitiilor legale, organelor care au
cerut constatarea ori expertiza sa‐i puna la dispozitie aceste documente.
Ori de cite ori medicul legist considera ca pentru efectuarea expertizei
solicitate in scopul elucidarii tuturor aspectelor medicale ale cazului, este
nevoie de examinarea persoanei sau de efectuarea unor investigatii medicale
de specialitate acesteia, el are dreptul sa ceara, potrivit dispozitiilor legale,
organelor care au cerut constatarea ori expertiza sa dispuna realizarea
acestor solicitari. Daca pentru stabilirea diagnosticului este nevoie de o
observatie medicala pe un timp mai indelungat, medicul legist are dreptul sa
ceara ca persoana in cauza sa fie internata in spital.
Expertiza medico‐legala pe baza de documente medicale si/sau medico‐
legale este o exceptie, spre exemplu in situatia in persoana s‐a vindecat ori nu
poate fi examinata, ori nu doreste sa fie examinata ori a decedat.
Institutiile de medicina legala au dreptul sa refuze efectuarea unei
constatari/expertize daca nu i se pun la dispozitie informatii medicale
suficiente, acces la dosar, consultul nemijlocit al persoanei.

Principiul contradictorialitatii
Principiul contradictorialitatii se realizeaza prin urmatoarele cai:
In expertizele pe persoana, conducatorul unitatii de medicina legala
poate institui comisii de expertiza, ori de cite ori socoteste necesar.
Se instituie comisii de expertiza in mod obligatoriu, cand legea prevede
expres aceasta, precum si atunci cind obiectul expertizei il constituie:
constatarea starii psihice a unei persoane privind stabilirearesponsabilitatii
penale sau a responsabilitatii civile;
• constatarea starilor morbide care sint urmarea unor fapte medicale
ilicite, a unor deficiente sau a nerespectarii normelor tehnice
medicale;
• investigarea filiatiei;
15
• expertiza capacitatii de munca
• expertiza pentru evaluarea starii de sanatate avind ca scop stabilirea
aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumita activitate
(aptitudinea de a conduce autovehicole, aparate de zbor, de port
arma etc).
Din comisiile de expertiza, in asemenea cazuri, vor putea face parte,
cand comisia considera necesar, medici si alti specialisti in domeniile ce
intereseaza fiecare caz in parte.
Expertii care intra in alcatuirea comisiei, pot fi de acord cu concluziile
raportului elaborat de expertul oficial sau pot formula opinii separate. In
situatia cind exista opinii diferite intre expertii oficiali si expertul ales de
parte, se impune solicitarea avizului Comisiei de Avizare si Control
In orice fel de expertize, indiferent de materia lor (penale, civile, dreptul
muncii, dreptul familiei), pe linga medicul/medicii legisti desemnati de
conducerea Institutelor de Medicina Legala si a Serviciilor de medicina legala
sa efectueze expertiza, poate participa un expert desemnat de instanta la
cererea partilor, in limitele listei de experti stabilita si aprobata in prealabil,
de catre Consiliul Superior de Medicina Legala.
Expertii numiti de instanta la cererea partilor pot asista la lucrari, pot
lucra in paralel sau in comun cu expertii oficiali, pot fi de acord cu concluziile
raportului elaborat de expertul oficial sau pot formula opinii separate.
Expertii numiti de instanta la cererea partilor nu pot delega atributiile lor, nu
pot depasi termenul acordat de instanta pentru efectuarea expertizei. Plata
expertilor se face sub forma de onorariu care se achita direct acestora pe baza
documentelor justificative.
In situatia cind exista opinii diferite intre expertii oficiali si expertul ales
de parte, se impune solicitarea avizului Comisiei de Avizare si Control.
Nu se poate solicita participarea unor experti ai partilor la elaborarea
avizelor Comisiilor de Avizare sau a Comisiei Superioare Medico‐Legale

Mecanisme de verificare a actelor medicolegale in reteaua
nationala de medicina legala
Mecanismele care permit autoverificarea calitatii si obiectivitatii actelor
medico‐legal se bazeaza pe:
i. Principiul prevenirii redundantei opiniilor
a. Un medic legist care a eliberat unei persoane un certificat
medico‐legal, nu mai poate participa la redactarea unui raport
16
de expertiza sau de noua expertiza medico‐legala in acelasi caz.
In acest gen de situatie sau in alte cazuri de incompatibilitate
expertala, precum si ori de cite ori medicul legist este
impiedicat, din alte motive justificate, sa efectueze lucrarea ce i
s‐a solicitat, el este obligat sa comunica indata aceasta, in scris,
organului medico‐legal competent pentru a desemna un alt
medic legist aratind si motivele incompatibilitatii.
b. Dupa efectuarea unei constatari se poate solicita o expertiza
medico‐legala unei persoane: indiferent daca prima expertiza a
fost efectuata la cererea persoanei sau la cererea organelor de
drept, urmatoarea etapa de verificare o poate constitui fie
solicitarea avizarii de catre Comisia de Avizare si Control a
actelor medico‐legale fie o noua expertiza medico‐legala,
efectuata in cadrul unei comisii
ii. Principiul competentei teritoriale
a) Functioneaza conform prevederilor regulamentului de aplicare
a dispozitiilor Ordonantei Nr. 1/2000, privind Organizarea
activitati si functionarea institutiilor de medicina legala
b) Medicul legist are dreptul sa‐si decline competenta teritoriala si
sa indrume spre institutia de care apartine teritorial
iii. Principiul ierarhizarii competentei profesionale si stiintifice
a) Medicii rezidenti nu au calitatea juridica sa semneze acte
medico‐legale.
b) Noua expertiza se efectueaza de o comisie de medici legisti,
indiferent daca prima expertiza a fost efectuata de un singur
medic legist sau de mai multi. Comisia are in compunerea ei cel
putin 2 membri cu un grad profesional egal sau superior
medicului sau medicilor legisti care au efectuat expertiza
anterioara, iar la grade profesionale egale se vor utiliza grade
didactice superioare. Gradele profesionale, in ordinea
crescatoare sint: medic specialist, medic primar, medic primar
doctor in medicina. Gradele didactice, in ordinea crescatoare
sint: preparator universitar, asistent universitar, sef de lucrari,
conferentiar universitar, profesor universitar.
c) Medicul legist are dreptul sa‐si decline competenta si sa
indrume spre institutia ierarhic superioara
iv. Principiul instantelor de verificare
17
a) Verificarea unei constatari sau expertize medico‐legale
realizeaza prin:
b) Medicul legist sef al Serviciilor de Medicina Legala Judetene,
Medicii sefi de compartiment sau sectie din Institutele de
Medicina Legala verifica nivelul stiintific si calitatea
expertizelor si constatarilor medico‐legale efectuate de medicii
legisti din subordine, putind recomanda, daca socoteste
necesar, refacerea lor totala sau partiala sau verificarea
acestora de catre Comisia de Avizare si Control;
c) Noua Expertiza Medico‐Legala
d) Comisia de Avizare si Control a actelor medico‐legale si
e) Comisia Superioara Medico‐Legala

8. Prezentarea INML Mina Minovici Bucuresti
In anul 1856 Carol Davila infiinteaza Scoala de Chirurgie ulterior
denumita Scoala Nationala de Medicina si Farmacie. Aici se preda si medicina
legala.
In 1862 se infiinteaza pe linga Ministerul de Interne si Ministerul
Justitiei un laborator de chimie destinat sa serveasca lucrarilor practice ale
invatamintului medical si sa fie in acelasi timp la dispozitia instantelor
juridiciare pentru cercetari chimico‐legale.
In 1861 Gheorghe Atanasovici devine primul profesor de medicina
legala la Scoala Nationala de Medicina si Farmacie
In 1862 Gheorghe Atanasovici este numit Medic Legist al Capitalei.
In anul 1865, prin aparitia Codului Penal si Instructie Criminala a fost
stabilit rolul medicului intr‐o serie de cauze judiciare.
In 1879 a fost numit profesor de psihiatrie si medicina legala Alexandru
Sutzu,
Dr. Mina Minovici a studiat farmacia si apoi medicina, fiind deosebit de
apreciat de Carol Davila. In 1885, el va pleca pentru specializare in medicina
legala la Paris sub indrumarea profesorului Paul Brouardel, una din
personalitatile marcante ale medicinii legale europene de la sfirsitul secolului
trecut, orientindu‐se inca de la inceput catre probleme de medicina legala si
toxicologie.
18
Nu a dorit sa
ramana in Franta desi
i s‐a oferit un post de
asistent alaturi de
profesorul Brouardel
si a hotarat sa se
intoarca in tara si sa
puna bazele
sistemului medico‐
legal in Romania si sa
isi pun ain valoare
ideile sale
organizatorice.

Fig. 3. IML Profesor Mina Minovici

O data intors in tara a lucrat cativa ani pentru a pune pe picioare
proiectul sau de infiintare a unei institutii publice de medicina legala : « Morga
orasului” (20 decembrie 1892), in prezenta Ministrului Justitiei de atunci
Alexandru Marghiloman si a primarului Pache Protopopescu.

In 1897 prin scindarea catedrei de psihiatrie si medicina legala detinuta
de profesorul Alexandru Sutzu se creeaza o noua catedra independenta de
medicina legala condusa de acelasi Mina Minovici.
Din 1898, frontispiciul cladirii, pe care era scris “Morga orasului” va fi
schimbat cu cel de “Institutul medico‐legal « Profesor Mina Minovici ». Mina
Minovici a condus institutul pina in 1932.
Intre anii 1928‐1930 prof. Mina Minovici avea sa publice monumentalul
Tratat complet de medicina legala in 2 volume “rodul meditatiilor
observatiilor si experimentarii personale in decursul unei vieti de om”.
In 1927 denumirea IML se schimba in IML Mina Minovici chiar pe
timpul vietii marelui profesor dar i se cere, prin compensatie, sa renunte la
pensia sa pe tot timpul vietii, aspect pe care profesorul il accepta.

19

Fig. 4 Actualul Institut de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti

Fig. 5 Sala de autopsie

20

Fig. 6 Laboratorul de toxicologie al INML

Fig. 7‐8 Laboratorul de genetica medico‐legala al INML

21

Fig. 9 Amfiteatrul mare al INML (300 locuri)

Fig. 10 Cel mai
vechi tratat
complet de
medicina legala
din lume :
Questionum
medico‐legalium,
Pauli Zacchiae,
1666
Fig. 11 Biblioteca INML
22

Fig. 1213 Muzeul INML

UNITATEA DE INVATARE 2. ELEMENTE DE TANATOLOGIE

CUPRINS
1. Definitia mortii si aspect conceptuale privind moartea
2. Clasificarea semnelor mortii
3.Stabilirea datei probabile a mortii. Tanatocronologia
4.Felul mortii, cauzele medicale ale mortii, modalitatea de deces
5. Moartea suspecta vs. moartea subita
OBIECTIVE
Cunoasterea aspectelor medicale care stau in spatele conceputlui de moarte.
Cunoasterea elementelor stiintifice pe care se pune diagnosticul de moarte. Cunoasterea
modului in care se stabileste data probabila a mortii. Moartea violenta, moartea suspecta si
moartea subita.

1. Definitia mortii si aspect conceptuale privind moartea
Tanatologia este stiinta medico‐legala a mortii.
Definitia mortii: este dificil de spus. Adesea se ofera o definitie bazata pe
negatia altei definitii, ceea ce este desigur insuficient: “Moartea reprezinta
incetarea vietii”. Dar la randul sau nici viata nu este clar definita ca moment
ori ca si caracteristici.
23
Atributul fundamental al vietii precum si cel fundamental al mortii nu se
cunosc. Se cunosc insa aspectele medicale care permit constatarea decesului si
apoi certificarea lui.
Definitia medicala: Oprirea ireversibila a functiilor vitale, respiratorii, cardio‐
circulatorii si/sau a functiilor creierului

Aspecte conceptuale ale definitiei mortii. Exista diferente intre conceptul
biologic si cel juridic.
Biologic moartea este un proces care incepe cu moartea creierului si se
termina cu moartea ultimului tesut din corp (spermatozoid, ovul la circa 12‐
15 ore de la oprirea definitive a cordului).
Juridic moartea survine la un moment anume (moartea cerebrala ori
stopul cardiac) care trebuie precizat, intrucat dincolo de acest moment intra
in actiune drepturile masei succesorale.
Moartea individului se stabileste fie in relatie cu oprire ireversibila a
functiilor vitale cardio‐respiratorii , fie in relatie cu moartea creierului fie cu
ambele. Biologic si juridic este acceptat ca moartea individului este sinonima
cu moartea creierului (moartea cerebrala) si aceasta pentru ca moartea
creierului permite adesea o datare mai precisa fiind o constatare prospective
decat oprirea cordului care cel mai frecvent este o constatare retrospectiva.
Oricare dintre acestea reprezinta termini ai legalitatii decesului cu valaore
criteriologica medical‐biologica si juridica. Constatarea mortii cerebrale este o
conditie obligatorie pentru transplantul de tesuturi si organe.
De mii de ani diagnosticul decesului a fost pus folosind semnele vitale
cardiac, circulatorii si respiratorii. In mod traditional diagnosticul medical al
decesului se pune pe constatarea ireversibilitatii functiei cardio‐respiratorii.
Aceasta presupune a constata oprirea cordului si a respiratiei, a institui de
urgenta masurile de resuscitare cardio‐respiratorie si apoi dupa consumarea
unui protocol standardizat de asistenta de urgenta si un interval de timp cat
timp se aplica protocolul respective daca functiile nu sunt reluate sa se
constate si apoi sa se declare decesul. Si astazi este la fel.
Din 1958 insa s‐a adaugat si alta posibilitate de a stabili ca o persoana
este decedata, alta decat folosind functile cario‐respiratorii, respectiv
evaluarea functiei cerebrale, pornind de la constatarea ca viata de relatie nu
este posibil a fara activitatea creierului, astfel incat si daca restul organelor se
afla in ca in viata, cat timp creierul este mort, implicit juridic omul este
decedat. In 1962‐1964 comitetul de la Harvard a stabilit criteriile1 pentru
1
Absenta totala a starii de constienta (coma), absenta oricaror reflexe ori semne de activitate cerebrala, absenta
respiratiei spontane, excluderea oricaror cauze care ar putea fi indepartate si astfel sa se recupereze functia cerebrala
24
definirea mortii cerebrale care sunt valabile si astazi si la care dupa un proces
indelungat de dezbateri medicale, stiintifice, etice, juridice au aderat toate
tarile lumii, Romania aderand incepand cu anul 1994. Diagnosticul de moarte
cerebrala se pune dupa parcurgerea unui protocol standardizat care dureaza
12 ore in legislatia noastra si se pune numai in spital, numai de catre doi
medici independent de echipa de transplant dintre care unul trebuie sa fie
obligatoriu medic neurolog.
Cum poate muri un organ in interiorul corpului cat timp celelalte organe
sunt inca vii si organismal inca sa functioneze? In mod natural exista o
continuitate in procesul care sta la baza mortii individului, tesuturile avand un
metabolism propriu si o functionalitate limitata in conditiile in care aportul de
oxygen si glucoza este complet oprit. Aceasta inseamna ca organismul uman
nu poate fi “scos din priza” si astfel inchis, adica producandu‐se zero
functional. Cand unul dintre organele trepiedului vietii (creier, cord, plaman)
inceteaza sa mai functioneze, intrucat de ele depinde prin aportul de oxygen,
glucoza si integrare functionala viata, incet‐incet toate celelalte organe si
tesuturi vor intra in disfunctie ce se poate caracteriza ca o stare de avarie (o
stare anuntata, iminenta de inchidere) care dincolo de un moment in care inca
se mai poate recupera functionalitatea lor, ele vor incepe sa moara (point‐of‐
no return).
Criteriologia de la Harvard a incercat (si a reusit) sa defineasca criteriile
acestui punct dincolo de care intoarcerea si reluarea functiilor cerebrale nu
mai este posibila, introducand conceptul de moarte cerebrala.
Este in discutie moartea creierului in totalitatea lui; singura tara care considera
moartea creierului (moartea cerebrala) prin moartea trunchiului cerebral (unde se afla
centrii vitali cardio‐respiratori) este Anglia. Moartea corticala, scoartei cerebrale, nu este
asimilita nicaieri in lume medical si juridic cu moartea creierului si astfel cu moartea
individului si deci, nu se foloseste in mod exclusive (electroencefalograma, EEG, plata
indica moartea corticala).

Au existat doua avantaje imediate:
‐posibilitatea stabilirii momentului in care s‐a produs moartea cerebrala
si astfel, o data ce moartea cerebrala este asimilata medical si biologic cu
decesul persoanei, stabilirea momentului mortii individului (criteriul cardio‐
respirator nu poate stabili decat rareori momentul mortii –persoane aflate in
monitorizare cardiac‐)
‐posibilitatea dezvoltarii transplantului de tesuturi si organe, actiune
umanitara in folosul societatii. Pentru a se putea efectua transplant de la o
persoana decedata este necesar:
25
1. donatorul sa fie mort
2. donatorul sa consimta (sau apartinatorii lui) la actiunea care se
produce dupa moartea sa (desigur consimtamantul este prealabil
in cazul donatorului)
3. organul care se supune trasnplantului sa fie inca viu, cu rezerva
biologica, astfel incat pus in corpul primitoruui sa isi reia functiile
avute in corpul donatorului
Iata de ce era foarte importanta stabilirea conceptului de moarte
cerebrala care in acest fel permite pe de o parte un diagnostic de deces foarte
rapid cat timp inca celelalte organe sunt vii (chiar daca este vorba de 12 ore
conform protocolului in acest interval corpul este sustinut prin actiunea unui
suport vital artificial –aparat respirator artificial‐), astfel incat la extragerea
lor din corpul donatoruliu organele prezinta o biologie nemodificata apta de a
permite reluarea functiilor specifice.
Intrucat creierul dintre toate organele moare dupa cel mai scurt interval
de timp (5‐6 minute) datorita consumului sau imens de resurse (oxigen si
glucoza), la momentul constatarii mortii sale restul organelor sunt inca vii si
daca sunt reanimate si sustinute artificial, ele pot fi intr‐un interval scrut de
timp trasnplantate ca organe cu potential biologic nemodificat.
Practic criteriile de la Harvard au izolat criteriile care pot stabili constatarea
mortii creierului si a momentului acesta in timpul desfasurarii procesului
mortii intregului organism2 permitand dupa constatarea mortii lui, initierea
masurilor de sustinere artificiala a celorlalte organe pentru a suspenda
evolutia procesului natural al mortii si a permite completarea masurilor
necesare extragerii organelor intr‐o stare biologica nemodificata (chiar daca
usor alterata).

2.Clasificarea semnelor mortii:
1.semne negative de viata (corespund mortii clinice si/sau mortii
aparente)
a) pozitia si aspectul cadavrului: tonusul abolit
b) oprirea respiratiei
c) oprirea circulatiei
d) abolirea reflexelor
e) modificari oculare
f) suspendarea activitatii cerebrale
2.semnele cadaverice (corespund mortii reale) si se grupeaza in:
2
Din punct de vedere medical moartea este un proces, din punct de vedere juridic moartea este un moment.
26
•modificari cadaverice precoce (se instaleaza in etapa postmortem
precoce)
lividitatile si hipostaza viscerala
racirea
rigiditatea
deshidratarea
autoliza
•modificari cadaverice tardive (se instaleaza in etapa postmortem
tardiva‐peste 24 ore).
distructive
¾ putrefactia
¾ distrugerea cadavrului de animale, insecte necrofage
sau larvele lor
conservatoare
¾ naturale: mumificarea, adipoceara, lignifierea,

inghetarea
¾ artificiale: inghetarea, imbalsamarea

a. Lividitatile cadaverice (livor mortis). Incep a se constata la circa 1‐2
ore de la oprirea cordului si reprezinta scurgerea si acumularea sangelui in
regiunile declive ale corpului sub actiunea gravitatiei. In jurul a circa 10‐12
ore nu mai palesc la presiune devenind fixe. Sunt extinse la circa 18 ore.
b. Rigiditatea cadaverica (rigor mortis). Reprezinta contracture corpului
ca urmare a modificarii conformatiei chimice a muschilor in care se cupleaza
contractia fibrelor musculare de o maniera generalizata si definitiva (nu este o
contractie sub actiunea consumului de energie ci ca urmare a modificarii
structurale ireversibile si denaturarea complexului actina‐miozina).
Debuteaza la toti muschii deodata dar este mai evidenta la inceput la
nivelul muschilor mici –art. temporomandibulara‐ la 2‐4 ore, se extinde la 4‐6
ore si se generalizeaza la 12‐24 ore. Corpul intra in rezolutie la circa 24‐36 ore
redevenind treptat flaccid.
c. Racirea cadavrului (algor mortis).
Intrucit nu mai poate genera caldura, cadavrul isi va egaliza intr‐un mod
in general predictibil temperatura interna cu cea a mediului ambiant in clima
temperata cu o rata de circa 0,0440C/ora in primele 12 ore (1,5 0 F) si de circa
0,029 grade/ora (1 0F) in urmatoarele 12‐18 ore sau de 2 ori mai repede in
clima tropicala.
d. Deshidratarea cadaverica. O data cu caldura, prin evaporare se pierde
si apa determinindu‐se deshidratarea tesuturilor;
27
e. Autoliza cadaverica. Autoliza, este un proces atit intravital cit si
postvital (postmortem) care se caracterizeaza prin digestia enzimatica a
celulelor si tesuturilor. Este una dintre modalitatile prin care corpul scapa de
celulele in exces ori de produsii rezultati din distrugerea acestora. Deosebirea
intre A intravitala si cea postmortala este ca iin cazul celei din urma se petrece
de o maniera generalizata la toate celulele corpului si dintr‐o data.

3.Stabilirea datei probabile a mortii. Tanatocronologia
Data mortii este o problema juridica importanta. Este adesea imposibil
sa determini cu exactitate ora decesului unei persoane. De aceea in practica
medico‐legala se discuta despre data probabila a mortii, DPM si cand se
aminteste intervalul scurs dupa moarte pana in prezent, despre intervalul
postmortem, IPM.
DPM se evalueaza pe criterii medico‐legale complexe:
a) semnele mortii reale: lividitatile, rigiditatea, putrefactia,
determinarea temperaturii corpului.
b) determinari tanatochimice iin special in umoarea vitroasa (ex:
potasiu in umoarea vitroasa, pH singe, etc.). Folosind numai K+
specificitatea este relativ mica de circa 10 ore in primele 24 ore
si circa 20 ore in primele 48 ore.
c) continutul stomacului; o masa frugala (1 sandwich) se digera in
½‐2 ore, una medie in 3‐4 ore si una bogata in 4‐6 ore. Timpul
de injumatatire la 150g suc portocale este in medie de 24 min
+/‐ 8min, iar la 150 g friptura porc 58,58min. +/‐ 17,68 min.
(Brophy C.M., 1986).
d) histochimia si microscopia leziunilor traumatice cutanate
(excoriatii, plagi).
e) microscopia firului de par (daca se cunoaste data ultimului
tuns)
f) date entomologice medico‐legale (stiinta care se ocupa cu
studiul insectelor in relatie cu descompunerea cadavrelor;
exemplu: stabilirea intervalului postmortem probabil prin
evaluarea vechimii de dezvoltare a oualelor/pupelor insectelor
descoperite pe cadavru)
g) date de ancheta (înscrisuri datate, marturii, etc.).

4.Felul mortii, cauzele medicale ale mortii, modalitatea de deces
Moartea se poate produce natural (de boala sau patologic) sau violent
(traumatic). Astfel moarte poate fi de fel (felul mortii/decesului) violenta ori
28
nonviolenta. Acest aspect are o importanta semnificatie juridica intrucat in
cazurile violente justitia are obligatia sa caute impreujurarile violente care au
scurtat viata acelui om.
‐violent: deces de cauza/cauze traumatice (mecanice, fizice, chimice,
biologice). Cauzele traumatice se afla in mediu si atunci cand actioneaza
asupra corpului uman se produce ceea ce poarta numele de actiune
traumatica ori traumatism care atunci cand este in masura de grav pentru a
determina decesul constituie moarte violenta. Ca modalitate de producere
decesul poate fi accident, sinucidere, omucidere (clasificare juridica).
Imprejurarile decesului sunt acele situatii in care a avut loc decesul (ex.
moarte de cauza violenta, accidentala, in imprejurarile unui accident rutier).
‐nonviolent/neviolent (deces de cauza/cauze netraumatice, patologice,
adica de boala ca in boli cronice –ex. cancer‐ sau ca in boli supraacute care
determina moartea subita adica brusc rapid si neasteptat in plina sanatate
aparenta).
Cauzele medicale ale mortii se refera la cauzele care au determinat
decesul persoanei. Ele se clasifica in cauze propriu‐zise ale decesului (cauze
imediate, intermediare si initiale de la care a pornit decesul) si alte cauze care
au contribuit la deces dar care nu reprezinta ele insele cauzele decesului
(cauze morbide, preexistente). Atunci cand medicul curant nu poate
determina si obiectiva cauzele medicale ale decesului, se afla in situatia cauzei
mortii necunoscute, ceea ce conform art. 114 CPP impune autopsia medico‐
legala. Necunaosterea cauzelor medicale ale decesului nu poate exclude cauze
violente de deces si acestea trebuie a fi investigate.
Mecanismul mortii reprezinta mecanismul fiziopatologic care sta la baza
tanatogenezei.
Moartea violenta face obiectul investigatiei judiciare, autopsia medico‐
legala fiind parte constituenta procedural.

5. Moartea suspecta vs. moartea subita
Moartea suspecta, dupa cum îi spune si numele ridica suspiciuni
judiciare. Un deces suspect este atunci cand asupra corpului defunctului se
constata vatamari corporale existand suspiciunea ca acestea sa se afle la baza
decesului acelei persoane ori exista marturii care atesta imprejurari suspecte
ale decesului persoanei.
Moartea subita este o forma a mortii suspecte; se ia in discutie atunci
cand o persoana decedeaza brsuc rapid si neasteptat in plina sanatate
aparenta ori cand are o boala despre care insa nu se cunoaste un risc asteptat
de deces si cu toate acestea decesul se produce. In general decesele rapide
29
genereaza suspiciuni, autopsia fiind necesara pentru a lamuri cauzele. Prin
modalitatea sa rapida, brusca si neasteptata de instalare creaza suspiciuni
asupra unui accident toxic sau asupra unei omucideri. Din acest motiv
moartea subita impune autopsia medico‐legala ca si in orice deces violent
(traumatic).
UNITATEA DE INVATARE 3. ELEMENTE DE TRAUMATOLOGIE GENERALA
MEDICOLEGALA. LEZIUNI TRAUMATICE PRIMARE

CUPRINS
1.Clasificarea agentilor traumatici
2.Mecanisme de producere a vatamarilor (leziunilor traumatice)
3.Leziuni traumatice primare
OBIECTIVE
Cunoasterea elementelor material biologice care compun vatamarea: agentul traumatic-
actiunea traumatica-leziunea traumatica.Cunoasterea mecanismelor de producer a vatamarii.
Cunoasterea principalelor tipuri de leziuni traumatice, chimoza, hematomul, excoriatia si
plaga si semnificatiile lor medico-legale si juridice.
1.Clasificarea agentilor traumatici
Agentii traumatici (existenti in mediu) se clasifica in:

1. Agenti traumatici mecanici
• Corpuri contondente
a. functie de marimea suprafetei de contact, se impart in:
b. obiecte contondente cu suprafata mica (sub 16cm2)
30
c. obiecte contondente cu suprafata mare (peste 16cm2)
d. functie de suprafata, se impart in:
e. obiecte contondente cu suprafata neregulata
f. obiecte contondente cu suprafete plane si muchii drepte
• Obiecte cu virfuri sau lame ascutite
a. Obiecte intepatoare ‐ cuie, andrele
b. Obiecte taietoare ‐ brice, lame de ras
c. Obiecte taietoare‐intepatoare ‐ cutite
d. Obiecte taietoare‐despicatoare ‐ topoare, securi, satire
• Proiectile (viteza de deplasare >50 m/s (spre deosebire de corpurile
contondente)
• Unda de soc (blast wave)

2. Agenti traumatici fizici
a. Variatii extreme de temperatura (caldura excesiva, frigul)
b. Electricitate (curentul electric artificial ori natural)
c. Variatii extreme ale presiunii atmosferice
d. Zgomotul (unde sonore, ultrasunete, infrasunete)
e. Radiatii electromagnetice
f. Campuri magnetice
g. Radiatii ionizante

3. Agenti traumatici chimici : substante chimice (orice substanta chimica este
si toxica : ceea ce face diferenta intre moarte si viata este gradul de toxicitate
si doza)

4. Agenti traumatici biologici (orice agent viu care actioneaza traumatic
asupra omului)
‐ bacterii
‐ virusuri
‐ otravuri vegetale sau animale
‐ leziuni produse de animale, insecte, etc.

5. Agenti traumatici psihici (in imprejurari deosebite si in actiune
supraliminala)

2.Mecanisme de producere a vatamarilor (leziunilor traumatice)
Urmare a actiunii agentilor traumatici se produc in imprejurarile
traumatismului leziuni traumatice datorita actiunii energiei cinetice
31
transformate in energie mecanica ori a toxicitatii, etc. Aceste leziuni
traumatice sunt asimilate juridic vatamarilor corporale. Legea pedepseste in
raport cu producerea lor, in raport cu gravitatea lor si in raport cu cauzlitatea
lor care leaga actiunea vatamatoare de vatamarile respective.
Agentii traumatici actioneaza prin traumatism asupra corpului iin
masura sa produca acestuia vatamari corporale prin urmatoarele tipuri de
mecanisme de actiune:
1. lovire
activa/directa (sintagma lovire « cu » un corp)
• Leziunile de lovire sunt
o la locul de impact cu agentul traumatic,
o au o corespondenta lezionala a structurilor
corpului ce au fost interesate dinspre superficial
spre profunzime,
o nu sunt de obicei pe parti proieminente,
o mai frecvent pe parti descoperite (expuse) ale
corpului
pasiva (sintagma lovire « de » un corp)
• caderea este cea mai frecvent mecanism pasiv : corpul
in miscare se loveste de planul de sustinere. Leziunile
din cadere sunt :
o pe partile proieminente
o unilaterale (pe partea cu care omul cade si se
loveste)
o in general putin grave (au loc de la o inaltime
maxim inaltimea propriului corp)

32

Fig. 14 Leziuni de cadere pe partile proieminente, putin grave
(cu amabilitatea prof. Dr. D. Dermengiu)

activ‐pasiv: asocierea lovirii active si pasive (sintagma
lovire « cu si de »)
• sintagma « cu sau de » indica faptul ca legistul nu are
criterii obiective pentru a stabili mecanismul de lovire

2. comprimare (intre 2 planuri dure)
a. muscarea
b. amputarea, decapitarea
3. tarare
4. zgariere
5. mecanisme specifice
a. accidentul rutier : lovire‐cadere, lovire‐basculare‐cadere,
lovire‐proiectare
b. inecarea, etc.
c. spanzurarea

33

Fig.15 Sant de spanzurare : se observa corespondenta dintre sant si corpul delict,
caracterele vitale ale santului, dirctia sa oblica pe gat si mai adanca anterior, amprenta
lasata de nod lateral stanga

d) sugrumare
Fig.16 Leziuni (echimoze) ale gatului in care se pot observa pulpele degetelor
strajuite de excoriatii semilunare date de unghii

e) actiunea curentului electric, etc.

34

Fig.17 Leziune traumatica proudsa de patrunderea in corp a curentului electric
(marca electrica)

Mecanismele de actiune amintite pot fi produse prin actiunea agentilor
traumatici manipulati de catre propria persoana (autoagresiune) ori de catre
alte persoane (heteroagresiune).
Vatamari (leziuni traumatice) caracteristice autoagresiunii :
• In zone accesibile mainii dominante
• In general putin grave
• Corespunzatoare motivului pentru a le induce
• Cu leziuni de ezitare (instinctul de conservare impiedica persoana
de a‐si produce leziuni direct grave)
Criteriile de diferentiere intre leziunile de autoparare si cele
leziunile autoproduse nu sint absolute, si trebuie evaluate
cu grija de la caz la caz.
Nu toate "leziunile de tatonare" sint semn indubitabil al unei
sinucideri, putind fi generate in cursul unei
heteroagresiuni in care leziunile mai superficiale sint
explicate de eforturile victimei de a indeparta sau atenua
loviturile agresorului.
35

Fig. 18 Leziuni traumatice (vatamari) care prezinta tatonare (ezitare)
caracteristice in general sinuciderii (leziuni autoproduse)

Vatamari (leziuni traumatice) caracteristice heteroagresiunii :
• La locul de impact
• In general grave (in scopul de a scoate din actiune ori de a elimina
victima)
Vatamari (leziuni traumatice) caracteristice autoapararii :
• Pe partile corpului care pot impiedica patrunderea agentului
traumatic catre regiuni considerate extrem de important a fi
salvate (fata, piept, abdomen) : palme, marginea cubitala
(laterala) a antebratului, spate

3.Leziuni traumatice primare
Leziunile traumatice primare se regasesc la nivelul suprafetei corpului
unde pot fi observate pe tegument (examinare atenta cu corpul descoperit)
Se impart in leziuni cu pielea intacta (fara solutie de continuitate la
nivelul pielii) si in leziuni cu pielea (tegumentul) discontinuu (cu solutie de
continuitate la nivelul pielii).

36
Leziuni fara solutie de continuitate la nivelul tegumentului (cu pielea
intacta)

a. Echimoza
Produsa prin actiunea de lovire cu corp dur sau de corp dur se tranfera
energie cinetica care se trasnforma in energie mecanica ce determina
comprimarea partilor moi , tesuturi, vase de sange si nervi. Vasele de sange
contins ange care este un fluid si ca orice fluid incompresibil. Sub actiunea
vatamatoare, sangele din vase este comprimat si impins se raspndeste in vase
conexe dar in masura in care acest fenomen de comensare nu poate
contracara actiunea de impingere, el va raspunde cu o forta egala si de sens
contrarc u cea care il impinge si invingand elasticitatea tesuturilor si a vaselor,
va determina ruperea vaselor ceea ce va constitui hemoragia.
Hemoragia este o sangerare in tesuturi. Sangele se acumuleaza in
interiorul tegumentului (la nivelul dermului). Aici sangele, scos din circuitul
sanguin nu mai afla conditii de supravietuire optime, si astfel hematiile se vor
liza eliberand hemoglobina care contine hemul, un compus colorat, care sub
actiunea oxigenului din tesuturi, din mediu, va suferi prin denaturare diferite
variatii de culoare.

Fig. 19 Echimoza rosie‐violacee neomogena : corp dur, probabil 1‐2 zile
(prin amabilitatea prof. D. Dermengiu)

Culoarea echimozei poate fi folosita aproximativ pentru datarea
momentului producerii loviturii, actiunii vatamatoare, dar adesea este
37
speculativa. Cu certitudine o echimoza galbuie nu poate fi produsa in aceeasi
zi sau ieri.
o initial, au culoare rosietica (datorita prezentei oxihemoglobinei)
o ulterior, devin violacei‐albastrii (timp de 1‐3 zile)
o apoi devin verzui sau verzui‐cafenii (timp de 3‐4 zile)
o in final, devin galbui
o dupa 7‐10 zile de la producerea traumatismului, echimozele mici
dispar
o modificarile de culoare se fac dinspre periferia echimozelor spre
centrul lor
o exista variatii individuale foarte mari in ceea ce priveste viteza de
evolutie a echimozelor (fac mai usor echimoze copii, batrini, femei
obeze, persoanele cu ciroza, diateze hemoragice sau care iau
anticoagulante sau antiagregante plachetare)
o

Fig. 20 Echimoza neomogena violacee si galbuie : corp alungit, cateva zile
(prin amabilitatea prof. D. Dermengiu)

In majoritatea cazurilor, echimoza apare la locul de impact; uneori au
forma specifica sugerand obiectul care le‐a produs (leziuni cu patern
traumatic –marca traumatica‐).

38

Fig.21 Echimoza cu pattern traumatic (marca traumatica) : inel cu pecete

Fig. 22 Echimoza alungita neomogena, violacee : corp alungit, lovire prin acest pulover
(il purta la acel moment)

In anumite agresiuni, echimozele au o localizare specifica:
‐ in sugrumare : la nivelul gatului (rotund ovalare)
‐ in viol: pe coapse, etc.

39
b. Hematomul este o sangerare mai mare in care sursa de sangerare este un
vas mai mare de la nivelul pielii sau din vecinatate si care determina
acumularea sangelui in tesutul gras (hipoderm) sau lax dintre structurile
tesuturilor aflate sub piele. Daca o echimoza are doua dimensiuni
(latime/lungime), hematomul are 3 (lungime/latime/ inaltime).

Leziuni cu solutie de continuitate la nivelul pielii
a. Excoriatia reprezinta o zgarietura a pielii respectiv o decolare a
straturilor superficiale ale epidermului. Apare prin frecarea pielii cu sau de un
obiect rugos sau prin actiunea tangentiala a unui obiect.
Excoriatiile reproduc mult mai frecvent decit echimozele forma
obiectului vulnerant

b. Plagi (rani)
Criterii de clasificare:
‐ in functie de profunzime, pot fi:
‐superficiale ‐ intereseaza doar tegumentul
‐profunde (traverseaza tegumentul si patrunde in straturile
subiacente):
‐ penetrante (in cavitati)‐ pot fi:
perforante ‐ perforeaza organe cavitare
transfixiante ‐ patrund in organe parenchimatoase
‐ nepenetrante

‐ in functie de evolutie:
o simpla
o complicata cu infectii, hemoragii, embolie gazoasa
o evolutia microscopica a plagii permite stabilirea timpului scurs de la
producerea ei si diferentiaza plagile intravitale de cele postmortem

‐ in functie de aspectul macroscopic:

A) Plaga contuza/zdrobita
‐ este produsa prin lovirea cu/de un corp dur, regulat sau neregulat
‐ de obicei are profunzime mica, marginile plagii sint neregulate iar
fundul este anfractuos

40

Fig. 23 Plaga zdrobita (intre cele doua arcade dentare). Se pot vedea punti tisulare
transversale fata de marginile plagii : aceasta semnifica faptul ca tesutul a fost
comprimatintre doua planuri dure atat de mult incat fortele de compriune au invins
elasticitatea tesutului determinand sfasierea lui : tipice pentru comprimare violenta. (in
acest caz intre arcada si pumnul ca si corp contondent)

b) Plaga sfasiata
‐ apare in cazul in care unghiul de lovire este mic iar pielea se poate
decola de pe planurile subiacente (scalparea este o varietate de plaga
sfisiata)

c) Plaga muscata
‐ are mare valoare in procesul de identificare a agresorului (pe baza
amprentelor dentare)
‐ muscaturile de caine nu formeaza un ovoid, cele deom formeaza un
ovoid

41

Fig.24 Plaga muscata de om (prin amabilitatea prof. D. Dermengiu)

Fig.25 Plaga muscata de caine (cu amabilitatea prof. D. Dermengiu)

d) Plaga intepata
‐ are aspect circular, ca un orificiu, fara lipsa de substanta
‐ trebuie diferentiata de plaga impuscata
42

Fig.26 Plaga intepata (prin amabilitatea prof. Dr D. Dermengiu)

e) Plaga taiata
‐ poate fi produsa de instrumente cu o lama sau doua lame
‐ uneori adincimea plagii scade progresiv si se termina printr‐o
escoriatie iar la un capat al plagii apare "codita de soricel" care ofera
informatii despre directia de actiune a agentului vulnerant

Fig.27 Plaga taiata cu codita de soricel : « codita » este pe acolo pe unde iese
instrumentul taiator din corp si astfel se indica directia de lovire
(prin amabilitatea prof. Dr D. Dermengiu)
43

f) Plaga taiata‐intepata
‐ este cel mai frecvent tip de plaga intalnit in practica medico‐
legala; se constata un unghi si o margine rotunjita (o lama taietoare) sau
doua unghiuri (doua lame taietoare)

Fig.28 Leziune traumatica (leziune vatamatoare) produsa prin taiere. Se observa
caracterul postmortal (nevital) lipsit de sangerare si coagulare
(prin amabilitatea prof. dr. D. Dermengiu)

f) Plaga despicata (corpuri grele cu muchii in general mai putin
taietoare)

g) Plagi impuscate. Sunt determinate atat de actiunea factorului
primar la impuscarii (glontele) cat si de actiunea factorilor
secundari (in limita lor de actiune). Factorii impuscarii :
factorul primar (glontul)
factori secundari:
o fum
o gaze fierbinti
o flacara
o particule de pulbere nearsa

44

Aspecte medicolegale ce constituie obiective specifice ale autopsiei medico
legale in impuscare
1. Diagnosticul impuscarii (diferentierea cu plaga intepata)
2. Precizarea orificiului de intrare si a celui de iesire a proiectilului
3. Precizarea distantei de la care s‐a tras si directia de tragere
4. Precizarea caracterului vital al leziunii
5. Precizarea caracterului autoprodus sau heteroprodus al leziunii
6. Stabilirea numarului de impuscari si a ordinii acestora
7. Stabilirea legaturii de cauzalitate intre plaga impuscata si deces
8. Daca victima supravietuieste ‐ precizarea gravitatii leziunii
9. Identificarea armei

Fig.29 Orificiu de impuscare (de intrare) in limita de actiune a factorilor
secundari ai impuscarii (funingine, urme de tatuaj) –impuscare de la mica
distanta‐; particulele arse si nearse se afla in majoritate in interiorul plagii.
Dupa spalare (dreapta) aspectul este si mai clar si se vad urme de tatuaj dar
putine ceea ce sustine prezenta lor in interiorul plagii si mica distanta de
tragere (prin amabilitatea prof. dr. D. Dermengiu)

45

Fig. 30 Plagi impuscate de iesire: stanga la piele, dreapta la nivelul calotei craniene
(palnie)
(prin amabilitatea prof. dr. D. Dermengiu)

Fig.31 Plaga de impuscare de intrare cu tagere oblica cu directie dinspre dreapta
imaginii spre stanga imaginii (prin amabilitatea prof. dr. D. Dermengiu)

46
UNITATEA DE INVATARE 4. VATAMAREA CORPORALA
CUPRINS
1. Aspecte procedurale ale constatarii vatamarii corporale pe o persoana in viata ori
decedata. Actele medicale. Expertiza medico‐legala.
2. Certificatul medico‐legal
3. Raportul de constatare medico‐legala
4. Evaluarea gravitatii leziunilor traumatice: zilele de ingrijire medicala, ZIM
5. Limite ale evaluarii medico‐legale a vatamarii
6. Prevederile art. 182 CP privind vatamarea corporala grava: pierderea unui organ ori
incetarea functionarii acestuia, infirmitate fizica si psihica, slutire, avort posttraumatic,
punerea in primejdie a vietii

OBIECTIVE
Cunoasterea aspctelor traumatice la care se refera vatamarea corporala. Cunoasterea
procedurilor si actelor medico‐legale prevazute in lege cu privire la probarea vatamarii
corporale. Cunoasterea modului in care se face evaluarea gravitatii leziunilor traumatice
incat sa se poata incadra fapta. Continutul vatamarii corporale grave atat ca numar de zile
de ingrijire cat sic a si consecinte ale vatamarii imediate ori tardive (incetarea functionarii
acestuia, infirmitate fizica si psihica, slutire, avort posttraumatic, punerea in primejdie a
vietii). Limitele evaluarii medico‐legale a vatamarii corporale.

1. Aspecte procedurale ale constatarii vatamarii corporale pe o
persoana in viata ori decedata. Actele medicale. Expertiza medicolegala.
Constatarea vatamarii corporale la persoana in viata se efectueaza la
cererea oficiala a organului de justitie (raport de constatare medico‐legala sau
raport de expertiza medico‐legala) ori la cererea persoanei (certificat medico‐
legal). Toate documentele au valoare probatorie diferenta constand in faptul
ca in primul caz organul de justitie este in mod oficial instiintat de la inceput,
examinarea medico‐legala efectuandu‐se in cunostiinta sa. Nimic nu impiedica
persoana ca o data intrata in posesia certificatului medico‐legal sa se adreseze
unui avocat care sa asiste juridic persoana actionand in justitie faptuitorul.
In urma examinarilor prezentate mai sus rezulta ca activitatea medico‐
legala se materializeaza prin redactarea urmatoarele tipuri de acte medico‐
legale: raportul de expertiza, raportul de constatare, certificatul, buletinul de
analiză şi avizul.
‐prin raport de expertiza medico‐legală se înțelege actul întocmit de un
expert la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată
şi care cuprinde datele privind expertiza efectuată. Expertiza medico‐legală se
efectuează în situațiile prevăzute la Art. 116 şi 117 din Codul de procedura
penală, precum şi la Art. 201 din Codul de procedura civilă;
47

Art.112 CPP Folosirea unor specialisti. Cind exista pericolul de disparitie a unor
mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt si este necesara lamurirea
urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, organul de urmarire penala poate folosi
cunostiintle unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea
unei constatari tehnico‐stiintifice.
Constatarea tehnico‐stiintifica se efectueaza de regula, de catre specialisti sau
tehnicieni care functineaza in cadrul ori pe linga institutia de care apartine organul de
urmarire penala. Ea poate fi efectuata si de catre specialisti sau tehnicieni care functineaza
in cadrul altor organe.
Art. 116 CPP Ordonarea efectuarii expertizei. Cand pentru lamurirea unor fapte sau
imprejurari ale caauzei, in vederea aflarii adevarului , sint necesare cunostiintele unui
expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata dispune, la cerere sau din
oficiu, efectuarea unei expertize.

Art. 117 CPP Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie in cazul
infractiunii de omor deosebit de grav, precum si atunci cind organul de urmarire penala
sau instanta de judecata a reindoieli asupra starii psihice a invinuitului sauinculpatului.
Expertiza in aceste cazuri se efectueaza in institutii sanitare de specialitate. In
vederea efectuarii expertizei, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau
instanta de judecata dispune internarea invinuitului ori inculpatului pe timpul necesar.
Aceasta masura este executorie si se aduce la indeplinire, in caz de opunere de organele de
politie.
De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele
mortii, daca nu s‐a intocmit un raport medico‐legal.

Art.114 CPP Constatarea medico‐legala. In caz de moarte violenta, de moarte a carei
cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau cind este necesara o examinare corporala
asupra invinuitului ori persoanei vatamate pentru a constata pe corpul acestora existenta
urmelor infractiunii, organul de urmarire penala dispune efectuarea unei constatari
medico‐legale si cere organului medico‐legal, caruia ii revine competenta potrivit legii, sa
efectueze aceasta constatare.
Exhumarea in vederea constatarii cauzelor mortii se face numai cu incuviintarea
procurorului".

Art. 115 CPP. "Raportul de constatare tehnico‐stintifica sau medico‐legala. Operatiile
si concluziile constatarii tehnico‐stiintifice sau medico‐legale se consemneaza intr‐un
raport. Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea
oricarei dintre parti, daca apreciaza ca raportul tehnico‐stiintific ori medico‐legal nu este
complet sau concluziile acestuia nu sint precise, dispune refacerea sau completarea
constatarii tehnico‐stiintifice ori medico‐legale, sau efectuarea unei noi expertize.
Cind refacerea sau completarea constatarii tehnico‐stiintifice ori medico‐legale este
dispusa de instata de judecata, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia
masuri in vederea completarii sau refacerii lui".

48
Art. 122 CPP Raportul de expertiza. Dupa efectuarea expertizei, expertul intocmeste
un raport scris.
Cind sint mai multi experti se intocmeste un singur raport de expertiza.
Daca sint deosebiri de pareri, opiniile separate sint consemnate in cuprinsul
raportului sau intr‐o anexa. Raportul de expertiza se depune la organul de urmarire penala
sau la instanta de judecata care a dispus efectuarea expertizei.
‐prin raport de constatare medico‐legală se înțelege actul întocmit de medicul legist
la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată şi care cuprinde date
privind constatarea efectuată. Constatarea medico‐legală se efectuează în situațiile
prevăzute la Art. 112 şi 114 din Codul de procedura penală;

‐expertiza medico‐legala (la solicitarea scrisa a organelor de ancheta dupa
constatare numai cind apar noi date prin examinarea actelor medicale si medico‐legale).
‐supliment de expertiza (art. 124 CPP).

Art. 124 CPP." Suplimentul de expertiza. Cind organul de urmarire penala sau
instanta de judecata constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa,
dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de catre acelasi expert, fie de catre altul.
De asemenea, cind se socoteste necesar, se cer expertului lamuriri suplimentare in
ssciris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicatii verbale asupra raportului de
expertiza. In acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispozitiilor privitoare la
ascultarea martorilor.
Lamuririle suplimentare in scris pot fi cerute si serviciului medico‐legal,
laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat
expertiza".
‐avizare de catre Comisia de Avizare si Control
‐noua expertiza medico‐legala (art. 125 CPP).

Art.125 CPP."Efectuarea unei noi expertize. Daca organul de urmarire penala sau
instanta de judecata are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de
expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize".
‐avizare de catre Comisia de Avizare si Control
‐comisia superioara medico‐legala

Art. 201 CPP Expertiza. Cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, instanta
considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din
oficiu, unul sau trei experti, stabilind punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte si
termenul in care trebuie sa efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel incit
depunerea expertizei la instanta sa aiba loc conform dispozitiilor art. 209 alin.1.
Cind este necesar, instanta va solicita efectuarea exertizei unui laborator sau unui
institut de specialitate.
In domeniile strict specializate, in care nu exista experti autorizati, din oficiu sau la
cererea oricarei dintre parti, judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai
multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi
49
prezentat in camera de consiliu sau in sedinta publica, partile fiind indreptatite sa puna si
ele intrebari.
Dispozitiile referitoare la expertiza, cu exceptia celor privind aducerea cu mandat,
sanctionarea cu amenda si obligarea la plata de despagubiri sint aplicabile in mod
corespunzator in cazurile prevazute la alin. 2 si 3.
La efectuarea expertizei in conditiile alin.2 pot participa si experti desemnati de
parti, daca prin lege nu se dispune altfel".

‐prin certificat medico‐legal se înțelege actul întocmit de medicul legist
la cererea persoanelor interesate şi care cuprinde date privind examinarea
medico‐legală;
‐prin buletin de analiza se înțelege actul întocmit de specialiştii
instituțiilor de medicină legală sau de persoanele competente din cadrul
instituțiilor de medicină legală, la cererea persoanelor interesate, şi care
cuprinde date privind examenul complementar;
‐prin aviz medico‐legal se înțelege actul întocmit de Comisia superioara
medico‐legală, precum şi de Comisiile de avizare şi control al actelor
medico‐legale, la solicitarea organelor judiciare, prin care se aprobă
conținutul şi concluziile actelor medico‐legale şi se recomandă efectuarea
unor noi expertize sau se formulează concluzii proprii.

2. Certificatul medicolegal
Examinarile medico‐legale pot fi solicitate in vederea eliberarii unui
certificat medico‐legal in urmatoarele circumstante:
a) persoana in cauza, daca a implinit virsta de 16 ani;
b) unul din parinti, pentru copii mai mici de 16 ani;
c) tutorele sau autoritatea tutelara pentru persoanele puse sub tutela,
precum si curatorul in cazul in care s‐a instituit curatela;
d)persoanele care ingrijesc minori, altele decit cele prevazute la lit.a, b
si c;
e) directorul unitatii pentru persoanele internate in camine, spitale,
internate scolare;
f) comandantul locului de detinere, pentru persoanele condamnate si
organul de urmarire penala sau instanta de judecata, pentru
persoanele aflate in stare de retinere sau detinere;
g) orice alte persoane, pentru copiii gasiti, pentru persoanele debile
mintal, pentru cei care nu se pot ingriji singuri si nici nu sint in
ingrijirea cuiva.
h)orice persoana juridica, pe baza de contract incheiat cu institutia de
medicina legala
50
Minorii vor fi examinati in prezenta unuia dintre parinti sau atutorelui,
iar in lipsa acestora, in prezenta unui membru major al familiei, de acelasi sex
cu minorul.
Persoanele aflate in stare de retinere vor fi examinate in prezenta
personalului de paza de acelasi sex.
CML este compus din 3 parti:

a. Partea introductiva in care se consemneaza:
¾ date personale privind persoana examinata
¾ istoricul faptei
¾ date medicale in relatie cu agresiunea suferita

b. Partea descriptiva
Consemnarea aspectelor lezionale obiective (a vatamarilor ce se
constata pe corpul victimei). Se descriu leziunile traumatice pe care victima le
prezinta si le arata (leziuni traumatice fara solutie de continuitate a
tegumentului: echimoza; hematomul; fractura, luxatia inchisa, sau leziuni
traumatice cu solutie de continuitate a tegumentului‐excoriatia; plaga;
fractura, luxatia deschisa).
Consemnarea acuzelor subiective este obligatorie. Fara a fi obiectivate
insa, simptomele nu vor fi luate in considerare in cadrul concluziilor
expertizei medico‐legale.
Medicul legist este desigur mai intai de toate medic si astfel el asculta
acuzele victimei, identifica posibilele simptome ale unor boli ori complicatii si
trimite persoana in cauza spre a fi examinata la cererea sa in alte unitati
medicale la diferite specialitati corespunzataoare simptomelor reclamtate
astfel incat sa se implineasca doua obictive care in ordine sunt: binele
pacientului dar si obiectivarea vatamarilor ce nu pot fi doar simplu constatate
pe corpul victimei ceea ce ii va permite sa evalueze gravitatea vatamrilor atat
a celor ce puteau fi constatate cat si a celor ce s‐ao obiectivat prin examenul de
specialitate al colegilor medici.

Art. 42, Legea 459/2001, Norme procedurale – 1) Unitățile sanitare sunt obligate
să pună la dispoziție instituțiilor medico‐legale, la cererea scrisă a acestora: copii lizibile de
pe documente medicale, extrase din registrele de consultații, copii integrale lizibile de pe
fişele de observație clinică cuprinzând evoluția clinică, tratamentul, rezultatele
investigațiilor paraclinice, protocoale operatorii, sau să permită accesul expertului
desemnat la orice documente medicale privind cazurile cercetate. Unitățile medicale au
obligația să pună la dispoziție instituțiilor medico‐legale, la cererea acestora, şi documentul
51
original al oricarei investigații efectuate, ținând evidența strictă a acestora şi păstrând o
copie în locul originalului.
2) Documentele se arhivează de către instituțiile de medicină legală fără termen
limită de păstrare a acestora.
3) Copiile de pe documentele medicale prevăzute la alin 1) trebuie să fie lizibile, să
poarte mențiunea “conform cu originalul”, semnătura şi parafa medicului responsabil.

Art. 10, Legea 459/2001, Norme procedurale (Norme procedurale de apolicare a
legii 459/2001) ‐ 1) La întocmirea actelor medico‐legale medicul legist sau comisia
desemnată are urmatoarele obligații:
a) să ia în considerare certificatele, referatele medicale şi fişele de observație clinică emise
de unități sanitare ale Ministerului Sănătății sau acreditate de acesta;
b) să verifice dacă documentele menționate la lit. a) prezintă urmatoarele elemente de
siguranță: număr de înregistrare, ştampila unității sanitare, semnătura şi parafa
medicului, care trebuie să menționeze specialitatea şi codul medicului, iar în cazul
fotocopiilor, mențiunea “conform cu originalul”, atestată de medicul responsabil.
2) Medicul legist nu poate lua în considerare informații cuprinse în alte tipuri de
înscrisuri medicale decât cele prevăzute la alin 1), cum ar fi bilete de trimitere, rețete,
consulturi înscrise pe rețete, concedii medicale, bilete de externare.

Art. 25, Legea 459/2001, Norme procedurale – În cazul în care instituțiile
sanitare refuză nejustificat punerea la dispoziție a informațiilor solicitate sau examinarea
nemijlocită a persoanei, instituțiile de medicină legală comunică organului judiciar care a
dispus efectuarea expertizei punerea în imposibilitate de efectuare a lucrării solicitate.

c. Concluziile CML
Certificatul medico‐legal, CML, se consemneaza o data cu examinarea,
concluziile sale putind fi incheiate imediat dupa examinare sau dupa un timp
scurt in conditiile in care leziunile constatate impun pentru obiectivare
consulturi de specialitate.
Concluziile CML trebuie sa precizeze conform codului de procedura
penala urmatoarele aspecte:
i.realitatea traumatismului
ii.mecanismul de producere
iii.natura agentului traumatic
iv.data probabila a traumatismului
v.aprecierea gravitatii traumatismului exprimata prin durata ingrijirilor
medicale (numarul de zile de ingrijire medicala).

52
3. Raportul de constatare/expertiza medicolegala, RCML/REML:
aspecte generale
RCML3/REML4 se efectueaza numai la solicitarea scrisa a organelor de
justitie ca examinari oficiale si au ca obiect:
‐constatarea sexului, virginitatii, capacitatii sexuale, virstei, conformatiei
sau dezvoltarii fizice, precum si a elementelor necesare stabilirii filiatiei;
‐constatarea leziunilor traumatice, a infirmitatilor si a starilor de boala
consecutive acestora;
‐constatarea starii obstetricale, cum ar fi sarcina, viduitatea, avortul,
nasterea, lehuzia etc;
‐expertiza pentru evaluarea starii de sanatate avind ca scop stabilirea
aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumita activitate (aptitudinea de
a conduce autovehicole, aparate de zbor, de port arma etc).
‐orice alte examinari medicale cerute de organele in drept sau de parti,
inclusiv constatarea starii psihice.
Raportul de constatare/expertiza medico‐legala cuprinde:
9 Partea introductiva, in care se arata data si organul ce a ordonat
expertiza, numele, prenumele si gradul profesional al medicului (medicilor)
legist care a efectuat‐o, cind si unde a fost efectuata, identitatea persoanei,
data intocmirii raportului de expertiza, obiectul expertizei si intrebarile la
care expertul trebuie sa raspunda, materialul pe baza caruia a fost efectuata
expertiza, informarea si consimtamintul partilor, explicatiile acestora in
cursul expertizei;
9 Partea descriptiva. Descrierea in amanunt a constatarilor facute cu
ocazia expertizei incepind cu anamneza, analiza explicatiilor in raport de
datele medicale constatate, rezultatul examinarilor si discutia faptelor
medicale;
9 Concluziile se bazeaza exclusiv pe date si fapte consemnate in raport
si cuprind raspunsurile la intrebarile puse, opinia expertului asupra obiectului
expertizei, precum si orice alte probleme pe care expertul le considera utile de
afirmat in expertiza.
In cazurile in care organele in drept solicita concluzii imediat dupa
efectuarea unei lucrari medico‐legale, unitatea de medicina legala va inainta
3
raportul de constatare medico-legala este redactat in cazul examinarilor medico-legale solicitate prin adresa scrisa
emisa de catre organele de ancheta privind prima examinare medico-legala pe persoana in viata privind constatarea
vatamarii corporale si a urmelor acesteia pe corpul victimei sau pe persoana decedata ca autopsie medico-legala.
4
raportul de expertiza medico-legala este redactat in cazul examinarilor medico-legale prin adresa scrisa emisa de
catre organele de ancheta privind fie (1) o prima examinare medico-legala in domeniul examinarii medico-legale pe
acte, (2) expertizei medico-legale psihiatrice sau (3) expertizei filiatiei fie o noua examinare medico-legala (noua
expertiza) pe persoana in viata sau pe cadavru (exhumare).
53
raportul de expertiza sau de constatare medico‐legala de indata sau in cel
mult 3 zile de la data efectuarii lucrarii. Daca in acest termen, nu pot fi
formulate concluzii definitive, raportul va fi inaintat cu concluzii provizorii,
urmind ca raportul cu concluzii definitive sa fie inaintat imediat ce va putea fi
intocmit. Concluziile provizorii se vor referi numai la datele ce se pot deduce
din lucrarile efectuate.
Raportul de constatare realizeaza o constatare in sensul de a nu se
pierde mijloace de proba sau semne ale vatamarilor ce au avut loc cu putin
timp inainte, in masura ca sa fie inca prezente pe corpul victimei, semne ce pot
sa se altereze prin trecerea timpului sau prin evolutie si se executa la
solicitarea organelor de justitie : este opozabil procedural certificatului
medico‐legala care realizeaza acelasi lucru dar la cererea persoanei in cauza.
Demersul este realizat de catre un singur medic legist.
Raportul de expertiza presupune efectuarea unei expertize, adica a unei
lucrari medico‐legale mai complexe care se refera la o vatamare trecuta, care
nu mai prezinta semne pe corpul victimei in care se pune in discutie
recompunerea tuturor vatamarilor asa cum au rezultat ele in urma actiunii
traumatice pornind de la o constatare asupra prezentului (examene de
specialitate) si o documentare cat mai completa; acest demers se face
obligatoriu in comisie medico‐legala de catre 3 medici legisti dintre care unul,
numit de catre institutie, este seful comisiei si are raspunderea directa a
concluziilor.

4. Evaluarea gravitatii leziunilor traumatice: zile de ingrijire
medicala
Gravitatea leziunilor traumatice este evaluata prin numarul de zile de
ingrijire medicala, ZIM.
Codul penal prevede denumirea de numar de zile de ingrijire medicala
„pentru vindecare”. Aceasta sintagma este incorecta din punct de vedere
medical intrucat scopul chiar daca scopul actului medical este vindecarea,
aceasta nu este intotdeauna posibila.
Explicatii:
a) Exista afectiuni posttraumatice care nu se mai vindeca niciodata
(ex. encefalopatia posttraumatica ‐sindromul cerebral progresiv
deteriorativ care survine uneori ca o complicatie severa la un
traumatism cranio‐cerebral grav)
b) In alte cazuri leziunile (vatamarile) nu sunt inca vindecate dar cu
toate acestea nu mai necesita ingrijire medicala suplimentara,
vindecarea producandu‐se natural si in evolutie (ex. o fractura
54
nazala simpla, daca nu survin complicatii nu necesita ingrijire
medicala dincolo de circa 12‐14 zile desi la 12 zile in mod evident
osul inca nu e consolidat si este tot rupt)
c) In alte cazuri actul medical aduce doar o vindecare partiala (de
exemplu in chirurgie ‐vindecat chirurgical‐ dar inca inapt de a‐si
relua activitatea socio‐profesionala: are nevoie de concediu
medical‐)
d) In alte cazuri este necesar sa se parcurga mai multe interventii
medicale/chirurgicale etapizate incat vindecarea nu poate fi
evaluata decat la sfarsitul seriilor de interventii (vindecarea
completa fie nu mai poate avea loc fie necesita un timp prelungit
ori interventii medicale care depind esential de tratamentul
acordat pana atunci cat si de raspunsul pacientului la tratament –
uneori favorabil, alteori mai putin favorabil in aceleasi conditii
medicale‐). Vindecarea partiala se poate efectua cu sau fara
sechele constituite. Vindecarea totala (completa) se poate realiza
inca de la inceput (vindecare per primam) sau ulterior (vindecare
per secundam). Reinsertia socio‐profesionala presupune
reintegrarea in societate si in profesie, apt de a‐si relua atributiile
si indatoririle in ambele situatii.
Definitie. In sensul prevederilor legale actuale “zile de ingrijire medicala”
reprezinta o sintagma care exprima intervalul de timp (durata)
corespunzatoare ingrijirilor medicale de care are nevoie o persoana victima a
unui traumatism (ca actiune vatamatoare) in care a suferit leziuni traumatice
(vatamari fizice si/sau psihice) ce au impus asistenta medicala (consult,
diagnostic, tratament) adresata consecintelor vatamatoare directe sau
complicatiilor lor, imediate sau tardive, locale sau la distanta.
Aprecierea numarul de zile de ingrijiri medicale, ZIM, nu este o operatie
aritmetica de a aduna zile de investigatii + zile de tratament in spital
(spitalizare) + zile de concediu medical ci este o evaluare care tine cont nu
numai de durata (ca interval de timp) a ingrijirilor medicale cat si a gravitatii
leziunilor traumatice (vatamare) suferite.
Iata cateva explicatii ale faptului ca ZIM nu sunt o simpla contabilizare a
zilelor in care s‐a efectuat asistenta medicala:
1.Investigatiile pot lipsi sau se pot intinde pe durata a cateva zile,
etapizate in raport cu evolutia bolii, sau in sfarsit pot sa nu fie disponibile
2.Numarul de zile de spitalizare este total nerelevant: exista afectiuni in
care chiar nu exista spitalizare (se acorda doar asistenta medicala ca asistenta
de urgenta –ex. o fractura care se pune in gips la camera de garda ortopedie si
55
apoi pacientul este trimis acasa) sau exista 1‐5 zile de spitalizare (cate sunt
acoperite ca si costuri de catre casa de asigurari) dar pentru care tratamentul
va continua in ambulator prin serivicii specializate (controale, pansamente,
recuperare, fizioterapie, etc.) sau, in sfarsit, exista multe zile de spitalizare fara
ca sa se obtina o imbunatatire semnificativa a starii de sanatate.
3.ZIM nu au legatura cu concediul medical: in concediul medical NU se
acorda ingrijiri medicale ci se realizeaza recuperarea si reinsertia socio‐
profesionala a victimei. CM se acorda dupa perioada de tratament in scopul
consolidarii vindecarii.
4.ZIM se acorda in concretul situatiei medicale in raport cu boala/starea
posttraumatica a acelui pacient: datorita reactivitatii individuale la vatamare
dar si la tratament, nu toti pacientii evolueaza la fel in aceleasi conditii
medicale: medicul este interesat nu de ce au in comun pacientii ci de ce au au
distinctive pentru a putea adresa masuri pentru rezplvarea acestor aspect
particulare. Nu exista boli ci doar pacienti bolnavi, sustine un celebru aforism
medical.
Dincolo de a fi o operatie aritmetica, aprecierea numarului de ZIM
presupune mai intai o evaluare medico‐legala a leziunilor traumatice.
Evaluarea medico‐legala are ca scop ca pornind de la efect (prejudiciu)
sa recompuna retrospectiv evolutia medicala ajungand la momentul originar,
momentul traumatic (vatamator). Acest demers se efectueaza in mod esential
pe baza tuturor documentelor medicale existente pastrand obiectivitatea si
probitatea stiintifica.
Obiectivitate inseamna in practica medico‐legala ca folosind aceleasi
documente si informatii care releva starea de fapt sa se ajunga la aceleasi
concluzii intemeiate pe stiinta medicala si medico‐legala.
Probitate stiintifica inseamna sa se verifice toate rezultatele sis a se
foloseasca doar acele date, rezultate si informatii care au relevanta stiintifica
si care sunt recunoscute ca atare de catre lumea stiintifica de specialitate.
In acest fel recompunerea retrospectiva a evolutiei medicale a cazului
va permite probarea lantului cauzal care leaga efectul (prejudiciul) constatat
de cauza initiala (traumatismul) si sa aprecieze medico‐legal imprejurarile in
care a putut surveni acesta (ex. un accident rutier, caderea, agresiunea, etc.).
Daca nu se poate proba existenta leziunilor traumatice, practic, din
punct de vedere medico‐legal nu se poate proba traumatismul, probarea
vatamarii corporale fiind de competenta altor mijloace probatorii. Absenta
probarii traumatismului (vatamarii) pune in discutie realitatea infractiunii.

56
EXEMPLU: Un copil sufera un accident rutier si in contextul acestuia sufera
declarativ un traumatism craniocerebral. Este internat prezentind cefalee. Investigatiile
efectuate timp de 3 zile nu constata leziuni traumatice pe cap, corp, membre. Examenele
paraclinice efectuate nu constata modificari lezionale posttraumatice. Se mentine in
stationar 3 zile timp in care i se administreaza medicatie adresata simptomelor (cefalee)
dupa care se externeaza.
In acest caz concluziile examinarii medico‐legale vor aprecia
urmatoarele:"Numitul…nu prezinta leziuni traumatice la data de…(data internarii in
spital)...”

EXEMPLU: Un tanar sufera ca pieton un accident rutier cu traumatism
craniocerebral. Se interneaza in aceeasi zi prezentind 1 echimoza frontala stinga 2/1 cm, 1
excoriatie superficiala 0,5 cm cot drept si 1 excoriatie superficiala 0,5 cm genunchi drept,
cefalee. Toate investigatiile efectuate sint in limite normale. I se administreaza antialgice.
Se externeaza a doua zi.
In acest caz concluziile examinarii medico‐legale vor aprecia urmatoarele:
"Numitul…prezinta leziuni traumatice ce s‐au putut produce prin lovire cu si de corp dur
posibil in conditiile unui accident rutier ca pieton (lovire‐cadere). Leziunile pot data
din…(data traumatismului) si au necesitat 1 zi ingrijiri medicale. Leziunile nu au constituit
punerea in primejdie a vietii si nu conduc la infirmitate."
Aceasta zi de ingrijiri medicale se acorda intrucit exista leziuni traumatice si nu in
relatie cu tratamentul leziunilor traumatice primare constatate (care de altfel in acest caz
nu necesita ingrijiri medicale) ci in relatie cu consultatiile si investigatiile efectuate pentru
evaluarea leziunilor traumatice constatate.

Daca am prezentat cum nu se acorda ZIM , sa prezentam cum se acorda
ZIM.
a.independent de zilele de spitalizare
Este o eroare aprecierea dupa care numarul de zile de ingrijire medicala
trebuie sa se afle in raport cu numarul de zile de spitalizare.

EXEMPLU: O persoana sufera ca pieton un accident rutier soldat cu un poli
traumatism craniocerebral si de membre cu: hematom epicranian occipital drept, fractura
diafiza tibiala in 1/3 superioara dreapta pentru care se interneaza in aceeasi zi. Se intervine
chirurgical si se externeaza vindecat chirurgical dupa 7 zile cu recomandarea de a nu calca
2 luni.
In acest caz concluziile examinarii medico‐legale vor aprecia urmatoarele:
"Numitul…prezinta leziuni traumatice ce s‐au putut produce prin lovire cu si de corp dur
posibil in conditiile unui accident rutier ca pieton (lovire‐cadere). Leziunile pot data
din…(data traumatismului) si au necesitat 80 zile ingrijiri medicale. Leziunile nu au
constituit punerea in primejdie a vietii".

Observatie: ZIM in acest caz in mod evident nu au nici o legatura cu numarul redus
al zilelor de spitalizare ci cu gravitatea leziunii exprimata in acest caz de durata ingrijirilor
57
medicale (perioada postoperatorie imediata + perioada de imobilizare + perioada necesara
recuperarii functionale a articulatiilor imobilizate‐glezna, genunchi‐).

EXEMPLU: Tanar victima a unui TCC prin agresiune; afirmativ pierdere de scurta
durata a starii de constienta. Se interneaza pentru supraveghere pe o perioada de 24 ore in
sectia de neurochirurgie; la internare examen neurologic normal, hematom parietal drept
minim 1/1/0.5 cm. In apropierea timpului de externare face o colica renala. Este solicitat
consultul medical, i se administreaza un cocktail litic dar colica continua. Se solicita
consultul urologic care constata un calcul coraliform pentru care se transfera in vederea
interventiei; cu ocazia transferului examenul neurologic este normal. Se opereaza si se
externeaza vindecat chirurgical peste 25 zile. Revine pentru expertiza medico‐legala. Cazul
acesta beneficiaza medico‐legal de 1‐2 zile i.m. pentru traumatismul suferit (un hematom
epicranian minim necesita 1‐2 zile i.m.) intrucit pe de o parte nu s‐au constatat complicatii
neurologice ale TCC iar pe de alta parte colica renala nu se afla in legatura de cauzalitate cu
traumatismul si prin aceasta nu constituie o complicatie a TCC.

b.independent de zilele de incapacitate temporara de munca (concediu
medical)
In zilele de concediu medical, victima se odihneste, se fereste de
intemperii, efort fizic, etc. dar nu efectueaza tratament medical. Daca totusi in
acesta perioada i s‐a recomandat efectuarea unui tratament in relatie cu
traumatismul suferit si complicatiile sale lezionale, atunci prin documentarea
probatorie a efectuarii tratamentului indicat (exemplu fizioterapie, etc.) se va
stabili legatura de cauzalitate cu traumatismul initial si aceste zile vor putea fi
adaugate alaturi de ZIM initiale.

c.independent de perioada de vindecare anatomica (care poate sa nu
mai survina niciodata in unele situatii –vezi mai sus‐).

Art. 180. CP.: "Lovirea sau alte violente. Lovirea sau orice acte de violenta
cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu
amenda.
(11)Faptele prevazute la alin. 1 savirsite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu
inchisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
(2)Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru
vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 zile se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amenda.
(21) Faptele prevazute la alin. 2 savirsite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu
inchisoare de la unu la 2 ani sau cu amenda.
(3)Actiunea penala se pune in miscare la plingerea prealabila a persoanei vatamate.
In cazul faptelor prevazute la alin. 11 si 21, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.
(4) Impacarea partilor inlatura raspunderea penala producindu‐si efectele si in
cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu.”
58

Baremurile medico‐legale sunt niste instrumente de lucru, cu titlu
orientativ, in care la solicitarea medicinii legale, medicii specialist au
desemnat o perioada medie corespunzatoare duratei ingrijilor medicale in
unele afectiuni traumatice ori leziuni traumatice (vatamari) astfel incat cei ce
evalueaza aceste aspect sa aiba un indrumar util evaluarii. Baremurile se
modifica o data cu modificarea schemelor de tratament sau a aparitiei unor
metode noi de tratament precum unele medicamente ori interventii
chirurgicale noi.
Cateva aspecte sintetice extrase din baremurile medico‐legale pentru
acordarea ZIM:
¾ fara ZIM: echimoze simple chiar multiple, excoriatii superficiale.

¾ 1‐10 zile i.m.: excoriatii sau eroziuni pe suprafete intinse,
profunde (cu crusta hematica) sau infectate secundar, echimoze multiple sau
pe suprafete mari (placarde echimotice mai ales la copii sau virstnici),
hematom unic sau hematoame multiple care necesita deschidere sau care
necesita tratament local sau general (datorita infectiei tendintei hemoragice),
plaga (contuza, intepata sau taiata cu vindecare per primam) sau cu infectie
superficiala, mobilitate anormala mai mult de 3 dinti, fracturi partiale ale
dintilor, fracturi incomplete oase nazale, ulceratii superficiale ale corneei,
rupturi incomplete ale irisului, hemoragii interstitiale mici ale coroidei,
comotie retiniana, rupturi sau sectiuni musculare sau ale tendoanelor partiale
vindecate per primam., comotia cerebrala probata neurologic, etc.

¾ 10‐20 zile i.m.: plaga contuza, intepata sau taiata infectata cu
evolutie severa (infectie profunda), rupturi sau sectiuni musculare sau ale
tendoanelor infectate sau ale vaselor de calibru mare, fracturi a mai mult de 3
dinti sau a 1‐3 molari la nivelul coletului, fracturi liniare simple sau
cominutive cu deplasare a oaselor nazale, luxatii temporo mandibulare,
ruptura completa sau plaga punctiforma a irisului, fisuri ale metacarpului sau
falangelor, dilacerari ale mezenterului, mezourilor sau epiplonului, fracturi 1‐
3 coaste, etc.

Art.184. C.P. "Vatamarea corporala din culpa. Fapta prevazuta in art. 180 alin. 2
care a pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de
10 zile, precum si cea prevazuta in art. 181, savirsite din culpa, se pedepsesc cu
inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.
Daca fapta a avut vreuna din urmarile prevazute in art. 182 alin. 1, pedeapsa este
inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
59
Cind savarsirea faptei prevazute in alin. 1 este urmarea nerespectarii dispozitiilor
legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru
indeplinirea unei anumite activitati, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda.
Fapta prevazuta in alin. 2 daca este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a
masurilor de prevedere aratate in alineatul precedent se pedepseste cu inchisoarea de la 6
luni la 3 ani.
Pentru faptele prevazute in alin. 1 si 3, actiunea penala se pune in miscare la
plingerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea
penala.”
In acest capitol de legislatie penala se includ traumatismele ce survin din culpa
faptuitorului, mai frecvent accidentele rutiere (ce sint in mod obisnuit actiuni din culpa),
culpa profesionala medicala (vezi cap. 12.4), etc.

EXEMPLU: T.C. 56, afirma ca a suferit un accident rutier ca pieton pe cind traversa
strada la nivelul unei treceri de pieton la data de...
Acte medicale: Copie FO conforma cu originalul Spital…/sectia ortopedie‐
traumatologie/nr F.O….. Internat intre …‐…. –total 7 zile‐ (data internarii = data afirmativa
a agresiunii) cu dg.:”Luxatie inchisa genunchi drept. Hemartroza. Entorsa glezna dreapta
grd. I. Imobilizare in aparat gipsat cruro‐podal 45 zile. Consult neurochirurgical la
internare: neurologic normal. Se externeaza ameliorat cu recomandarile: Nu calca 3
saptamini; revine dupa 45 zile pentru scoaterea gipsului si radiografie, tratament conform
Rp., etc.
Radiografiile se anexeaza certificatului in original.
Stare prezenta:
‐obiectiv:
9 frontal 1 cicatrice rosie oblica 3 cm
9 cot drept 1 placard excoriat 3/2 cm cu crusta bruna partial detasata
9 aparat gipsat cruro‐podal membrul inferior drept.
9 glezna stinga tumefiata moderat, imobilizata partial in bandaj elastic.
Deplasare dificila cu ajutorul cirjelor.
‐subiectiv: dureri la nivelul genuchiului drept.
Concluzii: Numitul M.C. prezinta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire
cu si de corp dur, posibil in conditiile unui accident rutier (lovire‐cadere). Leziunile pot
data din… ‐se va specifica data‐ si necesita 50‐55 zile i.m. daca nu survin complicatii5.
Leziunile expertizate nu au pus in primejdie viata victimei.

Art. 181. CP "Vatamarea corporala. Fapta prin care s‐a pricinuit integritatii
corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel
mult 60 zile se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
(11)Fapta prevazuta la alin. 1 savirsita asupra membrilor familiei se pedepseste cu
inchisoar de la unu la 5 ani.
5
celelalte prevederi ale art. 182 nu pot fi evaluate decit dupa vindecarea leziunilor traumatice.
60
(2) Actiunea penala se pune in miscare la plingerea prealabila a persoanei vatamate.
In cazul faptelor prevazute la alin. 11 si 21, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.
(3) Impacarea partilor inlatura raspunderea penala producindu‐si efectele si in
cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu”.

Aspecte sintetice extase din baremurile medico‐legale pentru acordarea
zilelor de i.m.:
¾ 20‐30 zile i.m.: TCC inchis cu fractura craniana liniara, contuzie
cerebrala minora (LCR sanguinolent), fracturi complete deschise apofize
coronoide, fracturi cu deplasare sau fracturi deschise ale arcadei temporo‐
zigomatice, fracturi costale peste 4 coaste, etc.
¾ 30‐40 zile i.m.: fracturi totale liniare unice neinfectate ale
mandibulei, rupturi sau plagi ale corpului ciliar, fractura unghi extern
omoplat, luxatie metacarpo‐falangiana a policelui, etc.

¾ 40‐50 zile i.m.: fracturi totale liniare multiple/infectate ale
mandibulei, fractura falangelor, luxatia si fractura cominutiva a rotulei, fistule
postoperatorii in traumatismele abdominale, etc.

¾ 50‐60 zile i.m.: luxatia genunchiului, fractura fara deplasare ale
ambelor oase ale antebratului, fracturi diafizare spiroide si oblice ale
humerusului, in mod obisnuit fracturile de humerus, femur, tibie etc.

Art. 182 CP."Vatamarea corporala grava. Fapta prin care s‐a pricinuit integritatii
corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai
mult de 60 zile sau care a produs vreuna dintre consecintele: pierderea unui simt sau
organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea,
avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei, se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani
la 7 ani.
Cind fapta a fost savirsita in scopul producerii consecintelor prevazute in alineatul
precedent pedeapsa este inchisoarea de la 3 ani la 10 ani.
Tentativa faptei prevazute in alin. (2) se pedepseste".

Aspecte sintetice extrase din baremurile medico‐legale pentru
acordarea zilelor de i.m.:

¾ 60 zile i.m.: dezlipirea posttraumatica a retinei, fractura cu deplasare ale
ambelor oase ale antebratului, traumatismul craniocerebral cu dilacerare
cerebrala/contuzie cerebrala grava (coma), traumatismul vertebro‐
medular cu fractura si interesare mielica, etc.

61
ZIM se stabilesc luand in considerare (1) realitatea cazului (1)
severitatea patologiei traumatice, (3) conditiile si particularitatile de evolutie si
de vindecare sau de complicatii (daca este cazul) si (4) baremul medico‐legal
existent (vezi mai sus) care reglementeaza in comun cu toate specialitatile
durata medie de ingrijiri medicale in diferitele afectiuni traumatice. Acest
barem ofera o imagine despre timpul mediu de ingrijire medicala dar care
trebuie corectat cu evolutia particulara a cazului (spetei). Aceasta evaluare
este strabatuta ca un fir conducator de existenta legaturii de cauzalitate. Acolo
unde cauzalitatea se intrerupe, se opresc si ZIM.
In acest fel ZIM nu mai reprezinta un simplu calcul aritmetic ci o
evaluare a gravitatii/severitatii vatamarii in concretul cazului.

5. Limite ale evaluarii medicolegale a vatamarii

5.1 Observarea si identificarea leziunilor traumatice la cadavru
Se bazeaza pe examinarea medico‐legala: aceasta examinare se
efectueaza la fata locului (examinare incomplete cu caracter
preliminar) precum si, ulterior, in sala de autopsie (examinare
completa). La fata locului in functie de conditiile de examinare
(intuneric, intemperii, etc.) unele leziuni traumatice pot scapa
neobservate. Cu toate acestea examinarea la fata locului este
obligatorie pentru a furniza elemente utile de ancheta organelor
de justitie. In sala de autopsie corpul decedatului este dezbracat
complet si examinat cu atentie (cu lupa daca este necesar),
fotografiat cu tehnici fotografice moderne (care permit marire),
toate informatiile fiind culese si documentate in raportul de
autopsie (document scris olograf). Toate semnele caracteristice,
distinctive, orice leziune traumatica, oricat de mica, este notata si
descrisa in baza semiologiei medico‐legale pentru a se constitui
documentarea care sa permita reanalizarea cazului la un moment
dat viitor.

5.2 Identificarea leziunilor traumatice la persoana in viata
La persoana in viata examinarea leziunilor traumatice se face prin
examinarea directa la momentul consultului medico‐legal: orice
certificat medico‐legal presupune o constatare pe persoana in viata
(se culeg date si informatii care pot sa dispara sau pot sa se modifice
prin evolutie). Orice raport de constatare sau raport de expertiza se
62
intemeiaza procedural pe examinarea directa a persoanei (exceptie
cazurile in care organul de justitie cere a se efectua lucrarea doar pe
acte medicale), ocazie cu care se examineaza direct persoana. Orice
noua expertiza medico‐legala la randul ei se intemeiaza pe
examinarea directa a persoanei.
Dincolo de aceste examinari directe care aduc informatiile recente
ce se vor completa la nevoie cu examinari de specialitate, lucrarea
medico‐legala trebuie sa realizeze recompunerea retrospectiva a
evolutiei medicale catre momentul originar (traumatismul) si sa
permita stabilirea cu obiectivitate a cauzalitatii medico‐legale
(cercetare retrospectiva). Pentru a putea realiza aceasta probatiune
este necesara documentarea. Absenta documentelor, ori
restrictionarea accesului catre documente ori punerea la dispozitie
incomplete a documentatiei, etc. toate altereaza obiectivitatea
expertului medico‐legal si se cer a fi corectate.

5.3 Evaluarea gravitatii leziunilor traumatice la persoana in viata
Uneori se constata ca numarul de ZIM este mai mic de decat numarul de
zile de spitalizare sau chiar de tratament fapt ceea ce se poate explica prin:
a) cei care stabilesc ZIM aplica concepte diferite: ZIM ca si
calcul/suma aritmetica fata de ZIM ca evaluare a
gravitatii/severitatii vatamarii.
b) erori de diagnostic (diagnostic incomplet): pornind de la
informatii eronate, se obtin evaluari eronate. Mediucl legist are
totusi obligatia sa verifice informatiile care ii sunt furnizate.
i. medicul de specialitate nu formuleaza un diagnostic lezional ci
formuleaza un diagnostic patogenic (exemplu "contuzie6
forte umar drept"), care priveste mecanismele de
producere ale traumatismului (in exemplul de mai sus
“contuzie forte umar drept”, diagnostic incomplet care nu
obiectiveaza leziunile posibile: rupturi ligamentare,
hematom intraarticular, disjunctii acromio‐claviculare‐pe
grade‐, luxatie, fractura, etc.). Din aceasta omisiune medicul
legist va deduce in mod necesar ca nu au existat leziuni
traumatice obiectivabile.
ii. medicul de specialitate formuleaza un diagnostic nesustinut
obiectiv prin examene de laborator sau alte consulturi de
specialitate sau se axeaza in diagnosticul sau pe acuze
6
Contuzie=lovire
63
subiective, stari reactive/functionale, care fie nu survin
posttraumatic (deci nu au legatura de cauzalitate cu
traumatismul) fie pot surveni atit posttraumatic cit si
netraumatic (patologic), aspectele lezionale care ar putea
sustine legatura de cauzalitate cu traumatismul fiind
incerte, insuficiente sau neobiectivate.

EXEMPLU:" TCC grad I., GCS 15 pct. Anamnestic comotie cerebrala. Examen
neurologic normal. LCR clar. Fara leziuni traumatice craniene". In acest caz nu este
obiectivat TCC gradul I, starea victimei fiind normala precum si investigatiile de laborator
(comotia este complet reversibila deci nu se poate obiectiva). Pe de alta parte poate exista
un TCC fara leziuni traumatice, astfel incit formularea dg. TCC grad I, GCS 15 pct., este
folosit pentru ca neurochirurgul sa fie acoperit in cazul unei complicatii intracraniene in 2
timpi.

iv. medicul de specialitate comite o eroare de diagnostic care
determina un tratament ce nu se adreseaza unei situatii reale.
iv. erori de tratament
• medicul de specialitate nu a ales pentru cazul in speta
tratamentul corect, sau pe cel considerat optim si care ar fi dus
la refacerea sanatatii in termenul cel mai scurt cu putinta
alegind metode de tratament depasite/neindicate/nefolosite.
• tratament dictat de metodele si tehnologia avuta la dispozitie:
tratament conservator in loc de tratament interventionist,
materiale de osteosinteza de calitate inferioare, etc.
• tratament acordat pe o perioada nejustificat de mare fata de
leziunile traumatice diagnosticate.
• tratament acordat si aplicat pentru leziuni inexistente (erori de
diagnostic, etc.)
• tratament in relatie cu aspecte de patologie ce nu au legatura de
cauzalitate cu traumatismul, aspecte ce nu sint
urmari/complicatii/sechele ale acestuia.
Este important de subliniat un aspect fundamental de
practica medicala. Pentru diagnosticul si tratamentul pacientului
medicul curant are raspundere (profesionala si juridica). Medicul
este obligat pe de alta parte la independenta profesionala ca sursa
fundamentala a unei practicii medicale responsabile. Iata de ce
actul medical nu este de principiu un exercitiu democratic ci, din
contra, un act decisional unilateral in care pacientul prin
consimtamant autorizeaza actiunile medicului participand in
64
alianta terapeutica ce se intemeieaza in baza relatiei medic‐
pacient.
Cel mai frecvent nu exista o singura cale terapeutica,
intrucat cel mai adesea exista mai multe tratamente,
medicamente, etc. (ex. tratamentul medical vs. tratamentul
chirurgical, un anume tratament medical/chirurgical vs. un alt
tratament, etc.): medicul are obligatia sa aleaga cu beneficienta
pentru bolnav optunea pe cea care considera ca reprezinta
interesul cel mai bun din punct de vedere medical al pacientului:
aceasta este cea pe care i‐o va recomanda bolnavului spre a
consimti si a autoriza astfel actiunile pe care le va intreprinde.
Alegerea unei variante sau a alteia, a unei optiuni sau a
alteia, este facuta de catre medic in baza cunsotiintelor sale si a
experientei sale profesionale si se produce in concretul cazului, in
timp real. Actul medical (oricare ar fi el) se intreprinde fara a
cunoaste finalul, in baza beneficentei (a face bine),
nonmaleficentei (a nu face rau), autonomiei (respectul drepturilor
pacientului) si justitiei (echitatea ingrijirilor medicale, serviciul
public).
Analiza si evaluarea medico‐legala este insa retrospectiva,
intotdeauna in afara timpului real, ceea ce permite cunoasterea
finalului de la care tocmai se porneste pentru a reconstitui firul
evolutiv al cazului.
Medicul legist are doar expertiza medico‐legala si de aceea
trebuie sa isi intemeieze judecatile, aprecierile numai pe baze
obiective (documentare), independent, impartial si ajutandu‐se de
expertiza specialistilor sau de referinte bibliografice de
specialitate atunci cand cazul il conduce in afara domeniului sau
de expertiza. Toate acestea sunt aspecte de care nu numai medicul
legist dar si cei care judeca trebuie sa tina cont.

5.4 Limite obiective ale evaluarii medicolegale

a) Faptul de a certifica numai ce se vede si/sau numai ce se poate
documenta/proba poate sa nu duca la constituirea intregului
adevar (uneori actele medicale sint incomplete contribuind la
neputinta formularii obiective a probatiunii medico‐legale)
generand prin exces de obiectivitate un minus in raport cu adevarul
stiintific. In cazul in care justititia are indoieli asupra calitatii
65
expertizei poate solicita conform procedurii in vigoare, supliment
de expertiza, noua expertiza, avizarea noii expertize, comisia
superioara medico‐legala, expert parte.

EXEMPLU. Un bolnav cu o fractura de pumn tratata ortopedic (45 zile de
imobilizare plus circa 14 zile de recuperare functionala) ajunge sa totalizeze circa 60
zile ingrijiri medicale. O fractura de col femural operata prin osteosinteza sau o luxatie
de sold redusa chirurgical ajunge sa totalizeze aproximativ la fel, circa 60 zile ingrijiri
medicale. Aceste tipuri de leziuni se pot aprecia ca numar de zile de ingrijiri medicale
relativ asemanator dar riscurile pe care le prezinta pentru functia ulterioara a
membrului repsectiv cit si chiar pentru viata pacientului sunt complet diferite: in timp
ce fractura pumnului poate cel mult conduce la o partiala reducere a mobilitatii
degetelor sau o discreta deformare a regiunii, fracturile femului sau soldului pot
conduce la anchiloza completa a membrului inferior sau chiar la moarte (fractura
urmata de embolie constituie punerea in primejdie a vietii, dar fractura fara embolie nu
constituie puenrea in primejdie intrucit embolia este un pericol potential). Sistemul de
fixare metallic intraoperator trebuie scos dupa vindecare ceea ce adauga o a doua
operatie.
Observatie: Gravitatea de ansamblu a leziunilor comparate mai sus este total
inegala, desi numarul de zile de ingrijire medicala sunt apropiate.

EXEMPLU: O persoana prezinta un politraumatism cu multiple echimoze, excoriatii,
plagi superficiale, nepenetrante si neperforante, contuzii forte de parti moi cu hematoame
(exemplu muschi fesieri si coapsa) cu dificultati la mers. La examinarea medico‐legala se
prezinta fiind infasurat cu multiple bandaje si in cirje: examinat se constata cle de mai sus:
evaluarea medico‐legala va conduce spre 10‐14 ZIM (in raport de potentialele complicatii
ale hematoamelor daca vor avea loc astfel de complicatii sau circa 7‐8 zile fara complicatii).
O alta persoana sufera un traumatism prin lovire cu fractura oaselor proprii nazale fara
deplasare si se prezinta la examinare cu o banda de leucoplast peste piramida nazala.
Evaluarea acestei leziuni traumatice se situeaza in jurul a 12=14 ZIM: daca prima victima
nu are nici o complicatie desi aparenta este complet diferita si impresia de gravitate este
net in favoarea sa, in mod real va primi un numar de ZIM mai mare. Pentru cea de‐a doua
victima va putea ajunge la acelasi numar de ZIM doar in cazul evolutiei complicate a
hematoamelor. In cazul primei victime desi este victima a unui accident rutier sub 10 ZIM
nu se constituie art. 184 CP, vatamarea din culpa.
Observatie: se poate deduce cat de importanta este evaluarea severitatii leziunii
traumatice in aprecierea gravitatii vatamarii in raport cu codul penal (fractura este mai
grava fata de hematoame –de principiu‐). Pe de alta parte se poate observa substratul
pentru care victima, in primul caz, poate contesta concluziile examinarii medico‐legale.

b) In asocierile lezionale traumatice se alege ca perioada de ingrijiri
medicale cea mai lunga dintre perioadele necesare tratarii separate
a leziunilor, considerind ca in timpul necesar ingrijirii medicale a
66
acestora se include ingrijirea/asistenta medicala si pentru celelalte
leziuni.
Astfel o persoana care in urma unui accident rutier prezinta:
- o plaga a scalpului
- o comotie cerebrala
- o entorsa simpla de glezna
- o fractura piramida nazala
- si fractura a 2 coaste
in sensul strict al contabilizarii numarului de zile de ingrijire
medicala dupa cum este evaluat in baremurile existente, primeste
acelasi numar de z.i.m fie ca are o entorsa a gleznei sau 2 coaste rupte.
Acest aspect de uniformizare nu exprima in mod real gravitatea
cazului (spetei) si astfel nu ofera indicatii organului de justitie asupra
realitatii acestei gravitati in masura in care sa isi formeze o
convingere ferma cu privire la solutia juridica. Iata de ce medicina
legala insista asupra pericolului simplei contabilizari a duratelor de
timp adresate ingrijirilor medicale.

c) Ori de cate ori in urma autopsiei se constata leziuni traumatice care s‐
au putut produce si prin lovire (mecanisme active) trebuie sa se
acorde ZIM intrucat este evident ca s‐a produs un traumatism care le‐a
determinat si care a fost anterior decesului. Desigur se vor face
aprecieri privitor la legatura de cauzalitate. In acest sens materia
juridica a comorientilor trebuie la randul ei rezolvata.

5.1 Limite subiective ale evaluarii medicolegale
a. In problematica aplicarii baremurilor trebuie evitate atit generalizarile
care pot deveni periculoase intrucit exclud individualizarea, dar in
aceeasi masura si detalierile exagerate care nu fac altceva decît să
fărimițeaza aprecierea gravitatii lezionale in ansamblul cazului (de
exemplu consider exagerata o detaliere lezionala cu diferente de 1‐2‐3
ZIM pentru care nu numai ca nu se modifica incadrarea juridica dar
nici nu foloseste justitiei pentru o gradare a pedepsei).
b. Avizele care revin si modifica numarul initial de ZIM pentru 1‐2‐3 ZIM
(cu exceptia trecerilor pragurilor generatoare de o noua incadrare
juridica) sunt neproductive generand confuzie juridica si creand
senzatia, uneori bazata pe un fond real, a unor antagonisme in
interiorul corpului medico‐legal.

67
6. Prevederile art. 182 CP privind vatamarea corporala grava:
pierderea unui organ ori incetarea functionarii acestuia, infirmitate
fizica si psihica, slutire, avort posttraumatic, punerea in primejdie a
vietii

6.1 Pierderea unui simt sau organ
Preteaza la confuzii a considera un organ ca “o parte a corpului”. Astfel,
prin parte corporala se poate intelege orice segment, indiferent de localizare
si dimensiune, care apartine corpului uman si reprezinta o portiune a acestuia
(segment de membru toracic sau pelvin, unghie, portiune tegumentara, dinte,
etc.).
In sens medical un organ este o formatiune anatomica unica sau pereche
alcatuita dintrun tesut specific cu vascularizatie si inervatie proprie prin care
indeplineste independent sau impreuna cu organul pereche o anumita functie
specifica in organism pe care o pierde implicit in cazul pierderii organului unic.
Organul din punct de vedere biologic fie nu poate fi inlocuit fie poate fi înlocuit
dar numai prin transplant.
Pierderea anatomica a unui organ (unic sau pereche) constituie o
vatamare corporala grava.
Nu este recomandabil (si nu este un punct de vedere medical) de a
considera anumite organe ca fiind vitale in comparatie cu altele. Desigur toate
organele sunt vitale, toate servesc scopului vietii, toate sunt necesare (nu
exista in organismul uman organe inutile vietii). Intre ele, 3 sunt considerate
esentiale vietii, in sensul ca fara ele sau functiile lor viata inceteaza, lipsa lor
de functionare fiind incompatibila in raport cu viata: cordul, plamanii si
creierul. Cordul deplaseaza sangele si hematiile care poarta pe ele oxigenul
introdus in sistem de catre plamani iar creierul coordoneaza toate functiile
organismului, fara creier viata de relatie incetand.
O persoana poate muri atunci cand este impuscata in inima (inima
organ vital lezionat traumatic fara putinta de a se autovindeca si lezarea sa
este lezarea organului care a determinat decesul) dar si atunci cand este
muscata de exemplu de un animal (ex. caine) un membru inferior in masura sa
sufere o plaga a unei artere mari (artere se afla in toate organele, in acest caz
nici un organ nu a fost afectat si totusi omul moare) sau atunci cand un
diabetic este muscat de un deget intr‐o altercatie in bloc si din infectarea
degetului pe fondul unui diabet decompensat si incorect tratat va muri daca
nu se va interveni la timp.
Iata de ce medical toate organele sunt vitale. Cu toate acestea se
apreciaza ca trepiedul vietii este reprezintat de functia cardiaca, functia
68
respiratorie si functia cerebrala, in sensul ca nici un om nu poate continua sa
traiasca in imprejurarile in care una dintre ele este oprita (cele 3 functii sunt
apreciate medical ca fiind vitale –functiile vitale‐; atentie: functia este vitala
iar nu organul).

6.2 Incetarea functionarii acestora (s.n. simturilor sau organelor)
Pierderea unui organ pereche poate sa nu semnifice si pierderea
functiei indeplinita de perechea de organe atunci cand celalalt organ restant
are capacitate biologica intacta (dar constituie pierdere de organ si
infirmitate) sau poate semnifica scaderea functiei restante cand celalalt organ
restant are capacitate biologica afectata.
Este de retinut ca toate organele au o rezerva functionala cat si o
capacitate de regenerare postlezionala (direct proportionala cu metabolismul
lor): aceasta capacitate trebuie evaluata si luata in considerare.
Pierderea unui organ unic semnifica evident si pierderea functiei
exercitate de acel organ.
In cazul glandelor endocrine cu rol de organ, se poate pierde fie numai
functia endocrina, fie numai cea exocrine si ambele, cazul fiind incetare
functiei prin oricare dintre functiile pierdute.

6.3 Infirmitate permanenta fizica ori psihica
Definitie: Infirmitatea este o vatamare corporala grava definitiva a
integritatii corporale sau sanatatii cu caracter morfologic, morfofunctional sau
functional, ce implica un deficit sever fizic şi/sau psihic apt de a pune persoana
respectiva in conditii de inferioritate.
1. Pentru a constitui o infirmitate deficitul TREBUIE sa fie grav (sever),
altminteri nu poate fi o vatamare corporala grava : aceasta conditie
obligatorie poate fi intilnita in:
• pierderea unui organ si incetarea functionarii acestuia. Deficitul si
infirmitatea pe care o genereaza se analizeaza pentru fiecare organ in
parte. In cazul organelor unice, pierderea unui organ constituie in mod
evident si infirmitate prin pierderea anatomica si morfologica a lui cit si
prin pierderea in totalitate a functiei lui. In cazul membrelor constituie
infirmitate pierderea unui membru sau a unei parti din fiecare, pierdere
in masura de a afecta functia intregului.
• incetarea functionarii sau reducerea functionarii sub limita utila
social (limita insertiei sociale, dincolo de care are nevoie de insotitor) :
‐unui simt (pentru organele senzoriale: ochi –afectarea
importanta sau pierderea vederii, ureche‐pierderea auzului‐, nas‐
69
pierderea mirosului‐, limba si alti receptori gustative ‐pierderea
gustului, piele‐pierderea sensibilitatii secundare unor paralizii‐)
‐unui membru (de ex. pentru genunchi, pierderea miscarilor
articulare in articulatia genunchiului‐artrodeza‐, reducerea lor sub
limita de 79 grade, pierderea miscarilor in articulatia genunchiului ca
urmare a paraliziei nervoase a unor nervi motori esentiali‐nervul
femural, etc.)
‐unui organ intern (ex. pentru rinichi insuficienta renala
cronica/acuta)
‐unui organ endocrin (generator de hormoni si alte secretii: ex.
abolirea secretiei hormonale endocrine sau exocrine: la testicul
distrugerea posttraumatica a cailor spermatice constituie infirmitate
pentru acel testicul si pentru acel caz intrucit functia de procreere
este abolita, chiar daca functia endocrina de secretie de hormon
testosteron este inca pastrata).
Preteaza la erori corelarea apriorica a existentei SECHELELOR cu
infirmitatea pe principiul o sechela = infirmitate
Trebuie spus ca nu toate sechelele se pot asimila notiunii de infirmitate.
Nu toate sechelele sunt definitive, nu toate sunt grave in masura sa constituie
o vatamare corporala grava.
Sechela posttraumatica reprezinta o stare reziduala posttraumatica ce
poate apare numai in starea de vindecare partiala si conduce obligatoriu la un
prejudiciu morfofunctional si deseori si estetic.
Sechelele pot fi corectabile, partial corectabile, necorectabile
(definitive). Mai pot fi usoare, medii grave. Medico‐legal se discuta de
constituirea unei sechele definitive numai dupa epuizarea mijloacelor de
vindecare. Sechelele pot conduce la infirmitate, invaliditate, handicap (atunci
cand sunt definitive si grave), dar pot exista si in afara de aceste consecinte.
Consecintele vatamarii corporale grave sunt evaluate:
‐in domeniul penal de codul penal prin introducerea criteriului
infirmitatii (permanente) fizice si psihice
‐in domeniul muncii de codul muncii prin criteriul invaliditatii
‐ in domeniul social prin criteriul handicapului
Astfel o persoana poate avea diferite tipuri de asocieri ale criteriilor de
mai sus, toate aceste criterii sau niciunul desi a prezentat un traumatism cu
leziuni traumatice si chiar prezinta sau a prezentat sechele posttraumatice.

EXEMPLE. (1) Pierderea unui glob ocular in totalitate constituie pierdere de organ,
constituie infirmitate (prin deficit morfologic), dar nu constituie pierderea functiei
70
analizatorului vizual –orbirea‐ (continua sa vada) desi constituie diminuarea sa. Constituie
invaliditate insa daca victima este nevoita sa‐si schimbe locul de munca si sa se recalifice ca
urmare a pierderii vederii stereoscopice si a ingustarii cimpului vizual (exemplu mecanic
de locomotiva, etc.) si daca ochiul celalalt nu vede mai bine de 1/10 constituie si handicap
major.
(2) O plaga taiata prin agresiune care sectioneaza complet la nivel brahial 1/3
proximal postero‐lateral nervul radial si care nu poate fi resuturat in timp util din motive
obiective, conduce la paralizia consecutiva cu mina in “git de lebada”. In acest desi nervul
este pe loc (anatomic este prezent dar cu continuitatea intrerupta) functia exercitata de el
este absenta, ceea ce conduce la pierderea in mare masura a functiei membrului superior
respectiv (este vorba de o infirmitate prin deficit morfo‐functional).
(3) Un traumatism cranio‐cerebral care conduce la leziuni ale creierului din
regiunea ariilor optice conduce la orbirea de tip central (cecitate centrala) desi ochii si caile
optice sunt anatomic si functional intacti (este vorba de o infirmitate prin deficit
functional).

În situația în care infirmitatea este numai morfologica (leziune exclusiv
anatomică) ea nu se asimilează cu o invaliditate.

6.4 Invaliditatea presupune în mod obligatoriu un deficit funcţional,
indiferent dacă acesta este sau nu asociat cu o modificare anatomică.
Repercusiunea acestui deficit funcțional asupra posibilităților individului de a
exercita o anumită profesie se reflectă în noțiunea de capacitate de munca.
Invaliditatea este evaluata de catre expertiza capacitatii de munca si
primeste confirmarea, in cazurile medico‐legale (accidente rutiere, agresiuni.
etc.) prin expertiza medico‐legala. Invaliditatea poate fi permanentă sau
temporară, totală sau parțială; incadrarea se face in 3 grade: grd. III
(capacitate de munca pierduta in proportie de 50%, adesea necesita
schimbarea locului de munca), grd. II (pierderea completa a capacitatii de
munca dar nu necesita insotitor), grd. I (pierderea completa a capacitatii de
munca dar necesita insotitor). Aceste evaluari se refac periodic, intrucit gradul
invaliditatii prin tratamente medicale sau evolutia naturala a bolii/sechelelor
se poate reduce sau din contra se poate agrava.
Exista infirmitate fara invaliditate. In cadrul baremului invaliditatii,
aceasta nu poate exista in afara infirmitatii pe care o presupune.
Pentru a constitui o infirmitate deficitul psihic pronuntat trebuie sa fie
reprezentat de urmatoarele aspecte ireversibile:
‐modificari psihice posttraumatice cu substrat organic obiectivabil
(cicatrice meningo‐cerebrala, epilepsia post‐traumatica, encefalopatia
posttraumatica, dementa posttraumatica, diabetul insipid), potential
agravante intr‐o evolutie continua spre moarte.
71
De retinut:
‐infirmitatea poate fi fizica sau psihica si este definitiva, permanenta si
nu este revizuibila (sub raportul codului penal): exista sau nu dupa legea tot
sau nimic.
‐infirmitatea fizica se refera la cazurile cuprinse intre situatiile in care se
pierde un organ si/sau functia acestuia precum si situatiile in care organul
este prezent anatomic dar avand functia scazuta sub pragul util social
(insertiei sociale).
Nu se poate asimila notiunii de infirmitate simpla reducere/scadere a
functiei. Codul penal prevede clar «pierderea unui simt…incetarea
functionarii»....
‐infirmitatea psihica are un substrat lezional posttraumatic obiectivabil
si o patologie potential agravanta, ireversibila.

6.5 Slutirea poate fi rezultatul unei desfigurari (schimbarea infatisarii
fetei), deformari (schimbarea formei corpului) sau a unei mutilari (pierderea
unei parti din corp). Slutirea trebuie sa aiba caracter de permanenta.
Definitie. Slutirea este o deformare morfologica si estetica severa
posttraumatica, cu caracter permanent (ireversibil, definitiv) a unei regiuni
anatomice din corp prin care se creaza persoanei un prejudiciu real fizic şi/sau
psihic apt de a pune persoana respectiva in conditii de inferioritate. Cand
slutirea se refera la fata se numeste desfigurare.
Slutirea este o vatamare corporala grava definitiva (permanenta) a
integritatii corporale de cauza exclusiv traumatica ce consta din prezenta unor
sechele ce determină indiferent de localizarea lor o (1) deformare
morfologica, un (2) deficit estetic local si de ansamblu cu dizarmonie
corporala evidenta si care adesea se insoteste de tulburari functionale, apte de
a pune persoana respectiva in conditii de inferioritate si de a‐i putea produce
tulburari de ordin psihic.

De retinut:
‐nu exista slutire netraumatica
‐slutirea este definitivă si se apreciaza numai dupa epuizarea tuturor
metodelor medicale si chirurgicale de corectare a deficitului morfologic si
estetic respectiv. In cazul in care din conditii obiective sau subiective victima
nu poate urma/nu urmeaza aceste interventii, medicii specialisti sint chemati
sa aprecieze sansele potentiale ale recuperarii in conditiile in care
interventiile respective s‐ar fi putut efectua.
72
‐notiunea de "slutire" se poate suprapune peste cea de infirmitate sau
de pierdere a unui organ.
Exemplele prezentate la discutia privind infirmitatea constituie si
slutire.
Alte exemple: amputatii ale unor membre sau parti ale acestora, a
pavilionului urechii, cicatrici intinse retractile sau cheloide etc.

6.6 Avortul (postraumatic). Reprezinta intreruperea posttraumatica a
cursului sarcinii in urma unui traumatism (mecanic, fizic, chimic, biologic,
psihic) survenit in perioada cuprinsa intre conceptie si nasterea fiziologica.
Pentru a proba aceasta infractiune victima trebuie sa probeze ca era
gravida, ca a suferit un traumatism cu actiune posibila asupra uterului gravid,
ca a avortat sau a nascut un fat mort si ca intre avort/nastere si traumatism
exista o legatura de cauzalitate (adica avortul nu se datoreaza unei stari
constitutionale ce favorizeaza aceasta complicatie a sarcinii sau unor
probleme obstetricale ci se datoreaza cauzal traumatismului cu sau fara alte
conditionalitati).

EXEMPLU: O persoana de sex feminin insarcinata in luna 5 sufera un accident rutier
soldat cu traumatism vertebro‐medular mielic pentru care se decide interventia chirurgica.
Anestezia generala impune insa obligatoriu viduitatea uterina, pentru care se practica
avortul prin mica cezariana; in continuare se practica interventia neurochirurgicala care
evolueaza bine. Speta constituie avort posttraumatic fata de conducatorul auto care se afla
in culpa.

6.7 Punerea in primejdie a vietii persoanei.
Punerea in primejdie a vietii unei personae, PPV, este o notiune
medicala cu utilitate juridica si are o dubla semnificatie:
‐pe de o parte semnifica faptul ca acea persoana s‐a aflat la un moment
dat ca urmare a unui tramatism (o actiune vatamatoare) si leziunilor
traumatice suferite in imprejurari in pericolul de a‐si pierde viata
‐pe de alta parte semnifica ca acea persoana nu si‐a pierdut viata desi se
afla in pericol datorita unor conditii care au impiedicat aceasta (datorita
ingrijirilor medicale ori a reactivitatii deosebite a organismului acelei
persoane ori ambele).
Punerea in primejdie a vietii fiinteaza in (1) realitatea starii (nu
fiinteaza ca o potentialitate ori ca o probabilitate), (2) in iminenta starii
(prognostic imediat, asteptat ori cunoscut).
PPV presupune in mod real constituirea unor leziuni traumatice
(vatamari) care prin gravitatea lor imediata ori complicatiile lor sa determine
73
(iar nu au putut determina) un pericol de moarte adica au constituit un pericol
pentru viata acelei persoane care nu s‐a materializat prin pierderea vietii fie
ca urmare a unei interventii medicale fie a reactivitatii deosebite a
organismului fie ambele.
Aprecierea corecta a gravitatii leziunilor in masura sa induca pericolul
de moarte este cheia de bolta a precizarii.
Punerea in primejdie a vietii nu se analizeaza in abstract, in teoretic sau
in potentialitate ci in concretul realitatii acelor momente ale vatamarii. Este o
apreciere (evaluare) retrospectiva, dupa cum sunt toate evaluarile medico‐
legale, dar se refera la concretul acelor momente, a situatiei medicale in care
s‐a aflat victima si a ingrijirilor medicale pe care le‐a primit (daca le‐a primit).

EXEMPLU: 1. TCC cu fractura craniana dar fara dilacerarea durei mater: TCC inchis
fara punerea in primejdie a vietii (cu dilacerarea durei mater: punere in primejdie)
2. TCC cu hematom subdural acut gros de minim 1,5 cm (punere in primejdie)
3. TCC cu edem cerebral important pentru care se intervine chirurgical sau medical
cu mijloace specidfice (antiedematoase).
Observatii: Toate aceste diagnostice implica anumite stari neurochirurgicale care
trebuie documentate si obiectivate prin mijloace de investigatie.

Tratamentul medical primit este analizat pentru a se afla daca a inclus
masuri terapeutice adresate salvarii vietii sau indepartarii starii de pericol.

EXEMPLU: Un tanar sufera un accident rutier cu traumatism lombar forte cu ruptura
multipla de rinichi drept. Se interneaza in soc hemoragic cu hemoperitoneu si hematurie
macroscopica masiva. Se intervine prin nefrectomie de necesitate. Tinarul a ramas
spitalizat 23 zile si se externeaza vindecat chirurgical.
Concluziile certificatului medico‐legal: Numitul… prezinta sechele (rinichi unic
chirurgical) ale unor leziuni traumatice ce s‐au putut produce prin lovire cu sau de corpuri
dure posibil in conditiile unui accident rutier. Leziunile expertizate au necesitat 25‐30 zile
ingrijiri medicale. Leziunile constituie pierdere de organ si infirmitate dar nu constituie
incetarea functiei renale intrucit rinichiul unic restant are functia biologica apta sa
substituie pierderea anatomica suferita. Prin gravitatea lor initiala si prin complicatiile
grave ce au rezultat cu caracter imediat (hemoargie interna si externa), leziunile
expertizate au pus in primejdie viata victimei intrucit in absenta tratamentului medico‐
chirurgical de urgenta ar fi condus in mod nemijlocit la deces. Pentru aprecierea gradului
de invaliditate urmeaza ca numitul sa fie supus expertizei capacitatii de munca.

74
UNITATEA DE INVATARE 5. CAUZALITATEA MEDICOLEGALA
CUPRINS
1. Definitie
2. Componentele lantului cauzal
3. Clasificarea lanturilor cauzale
4. Legatura de cauzalitate directa neconditionata
5. Legatura de cauzalitate directa conditionata
6. Cauzalitate secundara (indirecta)
7. Cauzalitatea multipla

OBIECTIVE
Cunoasterea elementelor lanturilor cauzale. Clasificarea lanturilor cauzale. Cauzalitatea
directa. Cauzalitatea indirecta. Notiuni despre conditionarea medicala a leziunilor
traumatice.

Conceptele si notiunile de cauzalitate in practica medicala in general si
cea medico‐legala in particular sunt de o deosebita importanta. Identificarea
lantului fiziopatologic al bolii si al cauzalitatii medicale sta la baza
tratamentului corect aplicat.
Identificarea tanatogenezei (cauzele si mecanismele ce conduc la
moarte) si traumatogenezei constituie fundamentul medicinii legale intrucat
pune la dispozitia organului de justitie posibilitatea identificarii cauzelor ca un
demers important pentru a completa probatiunea judiciara si a stabili
vinovatia.

1.Definitie
Cauzalitatea biologică reprezintă lantul proceselor biologice ce leagă o
cauză de efectul său biologic.
Cauzalitatea medico‐legala reprezinta inlantuirea biologica a proceselor
si fenomenelor pe care le determina in evolutia lor leziunile traumatice.
Cauzalitatea medical‐biologica reprezinta inlantuirea proceselor
fiziopatologice pe care le determina starea de boala. Cauzalitatea medico‐
legala este o parte a celei medical‐biologice, intrucat adesea traumatismul
survine pe oameni bolnavi sau pe fond de boala ceea ce implica o
conditionalitate intre cele doua abordari ale aceleiasi cauzalitati. Analiza
acestei inlantuiri poate evidentia fie existenta legaturii de cauzalitate (directe
sau indirecte) fie din contra absenta ei.
Dimensiunea medico‐legala a unei relatii de cauzalitate presupune insa
nu numai evaluarea implicatiilor cauzelor cert traumatice dar si a celor
75
probabil/posibil traumatice aflate in proximitatea efectului biologic cat si a
celor netraumatice (ex. moartea subita).
Cauzalitatea a fost si este obiect de disputa filosofica: David Hume
(1711‐1776) considera ca evenimentul X este intotdeauna urmat de
evenimentul Y; Y nu se va intampla pana ce X nu se va produce. Exemplu:
“rasaritul soarelui produce lumina”.
John Stuart Mill (1806‐1873) nu a fost de acord cu aceasta teorie si
considera ca o cauza este data de suma tuturor conditiilor in care se produce
un eveniment: rasaritul soarelui produce lumina pentru ca exista atmosfera,
etc.
Aprecierea legaturii dintre leziuni si efectele lor pe termen scurt/lung
sau dintre leziuni si moarte constituie insasi esenta expertizei medico‐legale.
EXEMPLU: O persoana despre care nu se cunosc date este adusa la o camera de
garda neurochirurgie in coma prezentind un traumatism craniocerebral, TCC; nu se indica
inteventia chirurgicala de urgenta; decedeaza dupa circa 2 ore: la autopsie se constata o
fractura craniana parieto‐occipitala cu contuzie cerebrala difuza, edem cerebral moderat si
infarct miocardic acut.
Se nasc 2 intrebari principale: este agresiune cu TCC urmata de infarct sau a fost un
infarct miocardic acut urmat de o cadere cu TCC? Altfel spus este moartea datorata TCC‐
ului, infarctului miocardic acut sau amandoura? Cauza decesului a fost TCC‐ul sau infarctul?
Ce a produs in mod direct moartea: complicatiile intracraniene sau infarctul miocardic?

2. Componentele lantului cauzal
Principiile cauzalitatii: “orice fenomen are o cauza si orice cauza are
un efect” si “in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte”.

Cauza. Reprezinta factorul determinant care sta la baza unui efect,
efectul fiind urmarea cauzei.
Deseori se identifica mai multe categorii de cauze ce impun clasificarea
acestora:
1. in functie de natura cauzelor:
‐cauze exogene ‐externe‐ (fac cu preponderență obiectul medicinii
legale fiind de natura traumatică),
‐cauze endogene ‐interne‐ (sunt de natură netraumatică).
2. in functie de modul de actiune:
‐cauze directe necondiționate (nemediate sau imediate)
‐cauze directe condiționate (mediate).
‐cauze indirecte
3. in functie de importanţa actiunilor în producerea efectului:
‐cauzelor esentiale/determinante
76
‐cauze asociate (de egala valoare)
‐cauze neesentiale (adjuvante)
4. in functie de timpul scurs intre actiunea cauzei si momentul aparitiei
efectului.
‐cauza primara in cauzalitatea directa
‐cauza secundara in cauzalitatea indirecta.
5. in functie de numarul cauzelor, se pot intilni:
‐cauze unice (interpretarea facindu‐se intr‐un lant monocauzal)
‐cauze multiple (interpretarea facindu‐se in cadrul unui lant
policauzal).
6. in functie de tipul de actiune pe care‐l exercită în momentul
participării, unele dintre cauzele multiple pot fi:
‐predispozante (care se pot confunda cu factorii de risc)
‐favorizante (care pot grabi actiunea sau amplifica efectele
cauzelor primare esentiale/determinante)

Conditia. Reprezinta factorul modulator/particularizant al acțiunii
cauzei cu actiune mai mult sau mai putin indelungata (dar niciodata
episodică) şi de care depinde aparitia unui efect anume sau care influenteaza
actiunea cauzei, putind‐o fie stimula fie, dimpotrivă, frana în masura să
determine aparitia acelui efect.
Datorită existenței condițiilor o cauză poate genera efecte variate, după
cum un acelaşi efect poate fi generat de cauze diferite; conditia nu poate
genera singură efectul 7. Atunci când o “condiție“ poate genera singura un
efect, de fapt nu este vorba de o conditie ci de o cauză determinantă
nerecunoscută ca atare.

Cauza 1 Cauza 2 Cauza 3

Condiția 1 Condiția 2 Condiția 3 Condiția 4

Efect

7
Acest criteriu este foarte important în deosebirea condiţiei de cauzele preexistente sau favorizante.
77
Datorită existenței şi acțiunii simultane a mai multor condiții mai multe
cauze pot genera acelaşi efect (ex. şocul traumatic) sau o singură cauză poate
genera mai multe efecte (ex. intoxicația cu CO: anemie, toxicitate hematică‐
hemoglobină patologică, alterarea metabolismului celular, iritabilitate
cardiacă, etc.)

Clasificarea conditiilor
¾ Condiţii interne
a) fiziologice legate de vârstă, sex, reactivitatea organismului,
particularități tisulare (receptori, metabolism, etc.)
b) fiziopatologice surmenaj, inaniție, anemie, convalescență,
intoxicație neletală (ex: intoxicație etilică acută), ischemia, etc.
c) morbiditatea preexistentă (leziuni organice cronice) caracterizată
prin boli cronice generale sau locale
¾ Condiţii externe
a) condiţiile în care sa produs traumatismul: exemple: ramânerea în
frig prin pierderea conştienței, imposibilitatea de a transporta victima, etc.
b) tratamentul medical: ex. tratament salvator sau din contră
necorespunzator care poate transforma leziuni nemortale în leziuni mortale –
ex. transportul bolnavilor netransportabili, etc.‐).
c) atitudinea victimei, etc.: ex. există persoane care în mod conştient
sau nu, refuză tratamentul medical sau nu cooperează la un tratament corect,
continuu, motiv care duce la agravarea leziunilor primare, etc.
Interrelatia cauzelor externe cu conditiile interne pune expertizei cele
mai dificile probleme de cauzalitate biologica, deoarece, frecvent, o cauza
externa nu actioneaza la fel asupra diferitelor organisme, iar un efect poate
deveni ulterior cauza unor noi modificari patologice in organism, conditionate
de factorii de mediu intern sau extern.
Fiecare caz poate fi particularizat. În analiza raportului de cauzalitate8
ceea ce în unele cazuri este o condiție poate deveni în altele o cauză (şi invers)
sau doar un factor declanşator.

Factorii circumstanţiali. Factorii declansatori
Factorii circumstanţiali sunt factori care exprima împrejurări, stări,
conjuncturi, a caror actiune se manifesta limitata în timp, episodică,
întîmplătoare, ca printr‐o coincidență cu acțiunea cauzelor şi a condițiilor,
rezultatul fiind declanşarea sau inhibarea lanțului cauzal. Astfel de factori pot
8
Raportul de cauzalitate reprezintă ierarhizarea elementelor lanţului de cauzalitate şi stabilirea preponderenţei
acestora în cadrul lanţului cauzal.
78
fi externi (toxice ‐ex. droguri‐, etc.) sau interni organismului (acidoză,
deshidratare, etc.). Actiunea acestor factori este cel mai vizibila atunci cand
sistemul biologic se află într‐un echilibru instabil.
Factorii declanşatori (factori trigger) sunt prezenti în marea majoritate
a lanțurilor cauzale dar uneori nu sunt identificabili (de exemplu atunci când
cauzele determinante se manifestă intens, prin gravitatea/severitatea acțiunii
lor intr‐un mod incompatibil cu viața, circumstanțele declansatoare adesea se
estompează încât nu se mai pot evidenția). Deseori se confunda cu factorii
circumstantiali dar de obicei actiunea lor este si mai scurta: sunt cei care
determina ruperea echilibrului si initierea unui lant cauzal in acesle conditii in
care o cauza desi exista nu era si suficienta pentru a initia lantul.

EXEMPLU: O alcoolemie (nivelul alcoolului in sange) de 1,2 g%0 poate fi un factor
circumstantial pentru o afectare cronica a inimii si pentru tulburarea de ritm pe care
aceasta o poate determina (in acest caz factorul declansator poate fi un efort fizic). Aceeasi
alcoolemie poate fi factor declansator pentru accidentul vascular cerebral (in acest caz
factorul circumstantial poate un puseu moderat de hipertensiune).

Efectul
Este fenomenul care rezulta din interactiunea cauzelor, conditiilor si
circumstantelor (factor determinant‐conditional‐declansator), fiind
determinat insa in mod necesar de cauza insasi.

Cauzalitatea medicolegala
Legatura de cauzalitate (lantul cauzal). Presupune explicarea corelatiei
dintre traumatism pe de o parte si prejudiciul fizic sau moarte pe de alta
parte, fiind atit o relatie genetica de generare a “ceva” din “altceva” dar si o
relatie "asimetrica", cauza fiind anterioara in timp față de efect.
Raportul de cauzalitate. Reprezinta compararea, în vederea ierarhizarii,
a diferitelor categorii de factori in raport cu realizarea
prejudiciului/decesului.
Procesul de cauzalitate. Este un termen general prin care se intelege
sintetizarea si particularizarea datelor ce rezulta din studiul celor doua
categorii anterioare.

3. Clasificarea lanturilor cauzale
a. Cauzalitatea primara (directa), care cuprinde:
i. legatura de cauzalitate directa nemediata sau neconditionata
ii. legatura de cauzalitate directa mediata sau conditionata
79
‐de factori externi (traumatici, tratament, atitudinea
bolnavului, etc.)
‐de factori interni (netraumatici, morbiditate preexistenta)
b. Cauzalitatea secundara (indirecta), care cuprinde:
i. legatura de cauzalitate indirecta predominant violenta
ii. legatura de cauzalitate indirecta predominant neviolenta
c.Cauzalitate multipla

4. Legatura de cauzalitate directa neconditionata
EXEMPLU: distrugerea unui segment sau organ de importanta vitala (de ex.
zdrobirea cutiei craniene)

Caracteristicile leziunii/leziunilor
o leziunea intereseaza organe ale trepiedului vietii (functiile vitale)
o intre leziune si moarte exista o inlantuire continua, cauza actionind
nemijlocit (direct) si atat de grav incat conditiile si circumstantele nu
mai au semnificatie
o nu se identifica factori care sa se influenteze reciproc

Criteriile lezionale indeplinite de traumatism pentru a constitui o
legatura directa neconditionata:
o Realitatea traumatismului, precizarea sa in timp se suprapune peste
momentul posibil al actiunii leziunii si posibilitatea de a determina
efectul (leziunile sau moartea).
o Concordanta de sediu: traumatismul trebuie sa intereseze direct
organismal; frecvent efectul se constata la locul traumatismului iar
daca efectul apare la distanta de locul leziunii, efectul trebuie sa se
explice fiziopatologic
o Efectul este urmarea cauzei (leziunea –vatamarea‐) si nu este
urmarea unei stari preexistente leziunii (vatamarii)
o Intre traumatism si efect (prejudiciu) exista o evolutie continua
nemijlocita de la cauza la efect.
o Leziunile traumatice (vatamarea) sunt necesare şi suficiente în
vederea producerii efectului

5. Legatura de cauzalitate directa conditionata
EXEMPLU: Traumatism minor la nivelul extremitatii cefalice ce determina ruperea
unui anevrism cerebral urmat de deces rapid. O lovitura puternica in burta dar care nu
poate produce moartea prin ea insasi: insa forta loviturii loveste ficatul de exemplu in care
se afla o tumora care se rupe determinand o hemoragie care detemrina la randul ei
80
moartea. TUmora singura nu putea produce atunci in acel moment moartea dupa cum nu o
putea face nici lovitura singura: impreuna insa, in asociere, tumora si lovirea tumorii au
determinat decesul.

Caracteristicile leziunii/leziunilor traumatice
o leziunea intereseaza organe ale trepiedului vietii
o intre leziune (cauza) si moarte (efect) exista o inlantuire continua,
cauza actionind nemijlocit (direct) dar obligatoriu pe fondul unor
factori conditionali interni (morbiditate preexistenta) sau externi
(ex. tratament inadecvat) si uneori prin asocierea si a unor
circumstante cu care realizeaza o concomitenta la momentul
traumatic
o traumatismul nu este atit de grav incit conditiile si circumstantele sa
nu aiba semnificatie.
o se identifica factori care se influenteaza reciproc: leziunea de baza
(cauza) şi factorul extern / intern: nici una nu pot determina decesul
luate separat, dar impreuna prin interconditionare rezultatul se
amplifica sau se declanseaza complicatii acute severe de natura a
declansa in mod determinat decesul.

Criterii lezionale indeplinite de traumatism pentru a constitui o
legatura directa conditionata:
o leziunea principală (traumatismul) survine pe un teren patologic
(stare morbidă preexistentă) reprezentat de către factori condiționali
interni/externi care participă la determinarea efectelor în dublu
sens: fie leziunea principală agravează starea morbidă preexistentă
(factorul extern), fie aceasta/acesta din urmă agravează efectele
leziunii principale (traumatismului), fie ambele. In absenta
respectivei stari preexistente, traumatismul nu ar fi putut singur
conduce la producerea efectului (ex. moartea).
o leziunile traumatice (cauza determinanta) sunt necesare dar nu şi
suficiente in vederea producerii prejudiciului (intercondiționalitate
necesară).

6. Cauzalitate secundara (indirecta)
EXEMPLU: Un bolnav sufera un accident rutier. In acest accident i se rupe femurul.
Este internat si operat. In zilele urmatoare evolueaza bine postoperator si incepand cu ziua
a 4‐a chiar se dajos din pat. In ziua a 5‐a insa dupa o mobilizare prin salon, cand toate
pareau cam emrg bine, la urcarea in pat sufera o durere toracica intensa, lipsa de aer,
cianoza si moare.
81
La autopsie se identifica o embolie pulmonara, adica un cheag format prin coagularea
sangelui in vasele de la nivelul membrului inferior care s‐a deplasat si a determinat
obstructia unei artere importante de la nivelul pulmonar (durerea toracica) inducand prin
lipsa de sange acuta o severa disfunctie respiratorie (cianoza si lipsa de aer) si apoi decesul.

Cauzalitatea indirecta este prezenta atunci cand cauza primara nu
declanseaza efectul direct dar in schimb genereaza cauze care decurg (cauze
secundare) din care se declanseaza efectul. Aceste cauze secundare sunt
asimilate frecvent complicatiilor cauzelor initiale. Altfel spus cauzalitatea
indirecta (secundara) survine atunci cand efectele se pruduc ca urmare a
actiunii complicatiilor ce decurg din actiunea cauzelor initiale iar nu a
cauzelor initiale insasi.

Caracteristici ale leziunii/leziunilor
‐traumatismul (leziunea) poate genera aparitia unor complicatii
grave (secundare) care sa induca efectul. Trebuie să existe o legătură genetică
între cauza primară şi cea secundară altfel legătura de cauzalitate este
întreruptă şi deci absentă în raport cu cauza secundară.
‐concordanta intre intensitatea cauzei si intensitatea aspectelor
lezionale
‐concordanta intre natura cauzelor si tipul efectelor
‐actiune continua in timp, fara intervale libere

Criterii lezionale indeplinite de traumatism pentru a constitui o legatura
indirecta:
‐ concordanta de timp intre actiunea cauzei secundare si preexistenta
patologiei traumatice dar si continuitatea temporala intre
traumatism/cauza primara si prejudiciul final; evolutia este continua
de la cauza la efect prin intermediul unor cauze secundare
(complicatii).
‐ interval de timp mai lung
‐ cauzele secundare generate de evolutia leziunii initiale intra mai
mult sau mai putin (uneori de loc) in interrelatie cu fondul
premorbid al victimei.
‐ cauzele primare nu sint oricind si in orice conditii tanatogeneratoare;
prejudiciul/decesul survine datorita complicatiilor posttraumatice
mai putin asteptate/neasteptate si/sau mai rare la distanta de
momentul traumatismului.
‐cauzele primare sunt necesare pentru a produce efectele (pot fi si
suficiente) dar actiunea lor nu se manifesta sau este impiedicata in
82
manifestare (ex. tratament): prin trecerea timpului neurmata de vindecare se
creaza posibilitatea aparitiei complicatiilor (cauze secundare).
‐în legătura de cauzalitate indirectă între leziunea inițială şi prejudiciul
final se înlănțuie 2 momente cauzale ale unui lanț cauzal continuu
(continuitate temporală): primul este între leziunea inițială şi cauzele
secundare (efecte primare) şi al doilea este între cauzele secundare şi
efectul final.
Deci pentru o corecta apreciere a acestui tip de legatura de cauzalitate
se va evalua obligatoriu atit (1) gravitatea mai redusa a leziunii initiale (nu
poate oricind si in orice conditii sa fie tanatogeneratoare ceea ce se va
constata si prin eficientei masurilor medicale acordate) cit si (2) aparitia in
timp a cauzelor secundare (indirecte) care nu puteau sa apara independent de
contextul traumatic in cauza.

ATENTIE: Atunci cind complicatiile posttraumatice ce se constata sint (1) grave,
apte de a fi direct responsabile de prejudiciul fizic / deces, (2) determinate (in cadrul
determinismului cauzal), (3) sint de neevitat, imediate, cu o rata de aparitie foarte
frecventa/frecventa (considerate comune, obisnuite si de asteptat in contextul traumatic),
(4) cu cauzele primare in plina actiune, cauzalitatea este directa iar nu indirecta.
EXEMPLU: TCC grav cu dilacerari cerebrale Æ coma traumatica prelungita
Æsupravietuire Æ sindrom hipoanabolic Æ exitus dupa 7 luni, NU constituie legatură de
cauzalitate INDIRECTĂ ci tot DIRECTA
ATENTIE: Diferența fundamentală față de cauzalitatea condiționată rezultă din
faptul că în cazul acesteia din urmă cauza primară se intercondiționează obligatoriu cu
condiția (interna/externa) prin amplificare reciproca pe când in cauzalitatea indirectă
intercondiționalitatea cu factori interni/externi nu este obligatorie iar daca totusi se
produce priveşte cauza secundară.

EXEMPLE
1.lovire => abandon al victimei in frig => exitus
2.traumatism => pozitie de decubit prin imobilizare => pneumonie hipostatica =>
exitus
3.traumatism Æ fractura femur Æ după 2 luni de imobilizare, trombembolie
pulmonara la mobilizarea din pat (teren flebitic).
4.lovire usoara a unui individ cu cardiopatie ischemica cronica dureroasa Æ infarct
miocardic Æ exitus.
5.Traumatism Æ fractura bazin pe fond de Insuficienta renala cronica Æ dupa 2 sapt.
de spitalizare, Insuficienta renala acuta si deces.
6.TCC de mică gravitate Æ imobilizare la pat Æ dupa 1 saptamină bronhopneumonie
si deces.

7. Cauzalitatea multipla. Uneori mai multe cauze pot determina acelasi
efect. In aceasta ipoteza, in domeniul dreptului penal, relatia cauzala se
83
analizeaza facindu‐se distinctia intre cauze principale si cauze secundare,
intre cauze directe si indirecte, intre concursul de cauze concomitente (cind
doua sau mai multe cauze determina impreuna efectul) si concursul de cauze
succesive, cind fiecare cauza determina un efect care la rindul sau determina
un altul. Decesele prin cauze concuratoare reprezinta o problema extrem de
dificila si de multe ori cu mari implicatii in interpretarea juridica a faptelor.
In cazuistica medico‐legala se intilnesc urmatoarele situatii particulare:
1) mai multe leziuni produse printr‐un acelasi obiect.
2) mai multe leziuni produse de lovirea cu obiecte diferite (mai multe
persoane); unele sunt mortale, altele de gravitate diferita.
3) numai o leziune este mortala, restul fiind nemortale: acestea din
urma vor fi apreciate dupa gravitatea lor (usoare, grave, foarte grave).
4)mai multe sindroame tanatogeneratoare (sau leziuni tanato‐
generatoare) concomitente.

Bibliografie :
1. GC Curca, Medicina legala. Curs. Ed. Tehnoplast 1996
2. Dan Dermengiu, Patologie medico‐legala, Ed. Viata Romaneasca, 2004
3. GC Curca, Manual de constatare a decesului. Certificatul medical constatator al
decesului. Ed. Universitara, 2008
4. Simpson's Forensic Medicine by Jason Payne‐James (Nov 1, 2011)
5. Forensic Pathology, Second Edition (Practical Aspects of Criminal & Forensic
Investigations) by Vincent J. M. Di Maio and Dominick J. Di Maio (Jun 28, 2001)

84

AnulIV SemII Medicina Legala PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AnulIV SemII Medicina Legala PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA

¾ naturale: mumificarea, adipoceara, lignifierea,

S-ar putea să vă placă și