Sunteți pe pagina 1din 3

1

Student: Babii (Borfotină) Diana-Mihaela


Specializarea: Nutriție și dietetică
Sem. I, Grupa 1421 C
Disciplina: Pedagogie 2
Metoda Jigsaw (Mozaicul)- metodă de dezvoltare a gândirii critice

Cuvinte cheie: metodă didactică, gândire critică, cooperare, mozaic.

Metodele de învăţământ reprezintă acele căi prin care elevii ajung, în procesul de
învăţământ, sub coordonarea educatorilor, la dobândirea de cunoştinţe, deprinderi, la
dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi la valorificarea aptitudinilor specifice.
Metoda mozaicului (jigsaw puzzle, pusă la punct de Harold A Arons) sau metoda
grupurilor interdependente (Neculai, Bancu, 1998) îmbină învăţarea individuală cu învăţarea
în echipă.
Am ales această metodă, în primul rând, pentru că este o metodă activă şi interactivă,
care se poate folosi foarte bine la disciplina Biologie, iar în al doilea rând, pentru că are
multiple valenţe formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea
creativităţii, implică activ elevii în învăţare, punându-i în situaţia de a gândi critic, de a realiza
conexiuni logice, de a produce idei şi opinii proprii argumentate, de a le comunica şi
celorlalţi, de a sintetiza informaţiile, se bazează pe învăţarea independentă şi prin cooperare,
elevii învaţă să respecte părerile colegilor.
Mozaicul presupune următoarele etape:
 Împărţirea clasei în grupuri eterogene de 4 - 5 elevi, fiecare dintre aceştia
primind câte o fişă de învăţare numerotată de la 1 la 4. Fişele cuprind părţi ale unei unităţi de
cunoaştere.
 Prezentarea succintă a subiectului tratat
 Explicarea sarcinii care constă în înţelegerea întregii unităţi de cunoaştere
 Regruparea elevilor, în funcţie de numărul fişei primite, în grupuri de experţi:
toţi elevii care au numărul 1 „ EXPERŢII 1” vor forma un grup, cei cu numărul 2
„ EXPERŢII 2” vor forma alt grup ş.a.m.d.
 Învăţarea prin cooperare a părţii care a revenit grupului din unitatea de
cunoaştere desemnată pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă să înţeleagă cât mai bine,
hotărăsc modul în care pot preda cea ce au înţeles colegilor din grupul din care au făcut parte
iniţial. Strategiile de predare şi materialele folosite rămân la latitudinea grupului de experţi.
Este foarte important ca fiecare membru al grupului de experţi să înţeleagă că el este
responsabil de predarea secţiunii respective celorlalţi membri ai grupului iniţial.
 Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite celorlalţi membri.
Dacă sunt neclarităţi, se adresează întrebări expertului.
 Trecerea în revistă a unităţii de cunoaştere prin prezentare orală cu toată clasa/ cu
toţi participanţii.

Modalități de valorificare a metodei propuse în contextul activităților instructiv-


educative la disciplina BIOLOGIE.
1. Denumirea metodei : Metoda Jigsaw (Mozaicul)
2. Subiectul lectiei : Medii de viață
3. Clasa : a V-a
1
Student: Babii (Borfotină) Diana-Mihaela
Specializarea: Nutriție și dietetică
Sem. I, Grupa 1421 C
Disciplina: Pedagogie 2
4. Etapa lecției: Predare-învățare/ Realizarea sensului
5. Forma de organizare a activității elevilor: individuală, în perechi, pe grupe
Activitatea învățătorului Activitatea elevilor
 Împărţirea clasei în grupuri eterogene Studierea individuală a subtemei
de 5 elevi, fiecare dintre aceştia conform numărului de fișă primită.
primind câte o fişă de învăţare
numerotată de la 1 la 4. Fişele cuprind Studierea individuală și deducerea ideilor
câte o parte a temei propuse. principale din subtema primită.
Algoritmul de analiza a temei:
1)Citește atent subtema din manual.
2)Demonstrează la hartă zona respectivă.
3)Găsește cel puțin 3 denumiri de animale și
3 plante din zona respectivă.
4)Care sunt ocupațiile oamenilor în această Confruntarea ideiilor și alegerea celei
zonă? principale pentru predarea colegilor printr-
(1- Pajiștea; 2- Pădurea; 3Râul; 4-Marea; o cale optimă.
5- Deșertul).

 Studierea individuală a temei


primite, timp de 5 min.
Regruparea elevilor, în funcţie de numărul Prezentarea ideiilor de baza în fața
fişei primite, în grupuri de experţi: toţi elevii colegilor.
care au numărul 1 vor forma un grup
ș.a.m.d..
 Învăţarea prin cooperare a secţiunii
care a revenit grupului din unitatea de
cunoaştere desemnată pentru oră:
elevii citesc, discută, încearcă să
înţeleagă cât mai bine, hotărăsc modul
în care pot preda ceea ce au înţeles
colegilor din grupul lor original.
 Revenirea în grupul iniţial şi predarea
secţiunii pregătite celorlalţi membrii.
 Trecerea în revistă a unităţii de
cunoaştere prin prezentare orală cu
toată clasa.

Printre avantajele metodei se numără următoarele: implicarea și responsabilizarea


fiecărui elev în activitatea de învățare, interacțiunea la nivelul grupei și a grupului de elevi,
ritmul de lucru susținut și scăderea gradului de anxietate sau disconfort pentru elevii mai
timizi sau introvertiți. Printre dezavantaje se numără faptul că metoda implică un anumit timp
pentru a fi finalizată cu succes și un alt aspect remarcat este acela că elevii cărora le lipsesc
abilitățile de comunicare sau de înțelegere nu pot contribui optim la performanțele grupului.
De aceea este nevoie de multă înțelegere din parte colegilor, de toleranță și de susținere.

WEBOGRAFIE: https://edict.ro/invatarea-prin-metoda-mozaicului/
https://ibn.idsi.md
https://abcdidactic.net/tag/metoda-mozaicului/
1
Student: Babii (Borfotină) Diana-Mihaela
Specializarea: Nutriție și dietetică
Sem. I, Grupa 1421 C
Disciplina: Pedagogie 2

S-ar putea să vă placă și