EFECTELE ZAHĂRULUI ÎN ORGANISMUL UMAN

Zaharul (General)
 Zahărul este un aliment obținut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr, cu un conținut
mare de zaharoză (un dizaharid solid, alb, cristalin), care îi conferă un gust dulce
pronunțat. Este folosit în alimentație pentru a îndulci mâncărurile și băuturile, dar și drept
conservant.
2
Zahărul (valori nutriționale)

Efectete zahărului în organismul uman

-eseu argumentativ-
Zahărul este un aliment obținut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr, cu un conținut mare
de zaharoză (un dizaharid solid, alb, cristalin), care îi conferă un gust dulce pronunțat. Este
folosit în alimentație pentru a îndulci mâncărurile și băuturile, dar și drept conservant.
Se digeră repede, constituind o sursă rapidă de glucoză, un monozaharid care este folosit în
celulele biologice pentru producerea de energie. Există două tipuri de zahăr: zahărul brut,
nerafinat, care, pe lângă zaharoză, mai păstrează și urme din alte substanțe naturale provenite din
planta de extracție, și zahărul alb rafinat, care conține exclusiv zaharoză, toate celelalte substanțe
fiind înlăturate prin procedee chimice. Zahărul comercializat sub denumirea de zahăr brun poate
fi zahăr brut, nerafinat, sau zahăr alb rafinat, care a fost colorat după rafinare cu melasă sau
caramel.
Din punct de vedere istoric, se pare că cei din Polinezia foloseau trestia de zahăr ca indulcitor
acum mai bine de 5.000 de ani. Cu timpul, trestia de zahăr a început să fie cultivată in India, de
acolo răspandindu-se și în Vest. În 1493, Cristofor Columb a adus trestia de zahăr in Caraibe, un
loc prielnic pentru cultivarea acesteia. În urmatoarele sute de ani, zahărul provenit de la trestia de
zahăr a început să fie suficient de ieftin pentru a deveni accesibil celor mai multi europeni.
Sfecla de zahăr este astăzi cultivată în Europa, Asia, Orientul Mijlociu și în alte părti din Africa
de nord si America de Sud. Pe de altă parte, trestia de zahăr necesită un climat tropical sau
semitropical, asa că este cultivată in sudul Statelor Unite ale Americii, America de Sud, Africa
sau sudul Asiei. Zahărul este responsabil cu gustul dulce al multor mancăruri pe care le
consumăm. O lingurița de zahăr alb are 4 calorii, oferind o doză rapidă de energie. Corpul
procesează aceste calorii mai rapid decît proteinele sau carbohidrații complecsi, insă prea mult
zahăr va face ca excesul de energie să fie stocat ca grăsime.

Utilizarile zahărului sunt dintre cele mai diverse. Pe langă rolul de îndulcitor, zahărul este și un
conservant des folosit. Astfel, zahărul împiedică dezvoltarea bacteriilor în gem. În plus, joacă
rolul unui aditiv in industria alimentară pentru a se ajunge la textura dorită. Zahărul mai este
utilizat și pentru a accelera fermentația sau pentru a schimba punctul de fierbere sau de congelare
a unor mancăruri. Zahărul se găsește foarte ușor în comerț astfel încat este foarte ușor de
procurat. El se găsește în diferite tipuri si forme. Zahărul clasic, așa cum îl știm toți, se află sub
forma unor cubulețe de zahăr alb sau al acelor granule.
Alte tipuri de forme în care mai puteți găsi zahărul sunt fructoza (fructe, miere), galactoza (lapte
și produse lactate), glucoza (miere, fructe si legume), lactoza (lapte - o dizaharida compusă din
glucoză si galactoză), maltoza (din orz), zaharoza (din glucoză si fructoză din plante), xiloza
(lemn sau paie). Melasa este un sirop negru, puternic, un produs secundar al procesului de
extragere a zahărului din sfecla și trestia de zahăr.
Zahărul, în opinia unor doctori și specialiști celebri, este o toxină.
Lustig spune că zahărul este o „toxină cronică”. „Există trei tipuri de toxine. Primul e dat de
substanţele precum cianura, care sunt letale pentru oameni într-o concentraţie de o parte la un
milion. Arsenicul şi plumbul reprezintă al doilea tip şi ucid atunci când reprezintă 30-50 de părţi
la un milion. Cel de-al treilea tip, anume toxinele cronice, este reprezentat de acele substanţe care
devin letale la concentraţii de câteva mii de părţi per milion. Printre acestea se numără vitamina
A, vitamina D, fierul şi fructoza”, explică el. Un alt lucru important pe care Lustig vrea să-l
clarifice este faptul că prin „zahăr” se referă atât la sucroză (adică zahărul alb şi brun obţinut din
trestie de zahăr şi din sfeclă) cât şi la siropul de fructoză obţinut din porumb. „Sirop de fructoză
din porumb, zahăr, nu-i nicio diferenţă. Ambele sunt la fel de nocive, la fel de otrăvitoare”,
spune Lustig. Zahărul rafinat (sucroza) este format dintr-o moleculă de glucoză şi o moleculă de
fructoză, amestecul fiind astfel 50%-50%.

În cazul siropului de fructoză din porumb, fructoza reprezintă 55% din amestec, iar glucoza 45%.
Fructoza este aproape de două ori mai dulce decât glucoza, fiind elementul care diferenţiază
zahărul de celelalte mâncăruri bogate în carbohidraţi, precum pâinea sau cartofii. Cu cât o
substanţă conţine mai multă fructoză, cu atât va fi mai dulce. Lustig explică faptul că în corpul
nostru cele două substanţe sunt metabolizate diferit, cu efecte diferite. Primul lucru pe care
doreşte să-l clarifice în ceea ce priveşte zahărul este faptul că nu contează că zahărul constituie
„calorii goale”. „Nu are nimic de-a face cu caloriile. Zahărul este o otravă în sine”, afirmă el.
Din punctul meu de vedere, am ajuns să avem aceste probleme pentru că lumea consideră că
toate caloriile sunt egale. Dacă toate caloriile au acelaşi efect, atunci soluţia este să mâncăm mai
puţin şi să facem mai mult sport. Doar că asta nu merge. Iar motivul pentru care nu merge este
acela că fructoza este mai toxică decât echivalentul său caloric. Dacă mănânci 100 de calorii din
fructoză, efectul va fi mult mai nociv decât dacă ai consuma aceleaşi 100 de calorii din glucoză”,
spune Lustig. Aşadar, efectul a 100 de calorii de glucoză nu este acelaşi cu cel produs de 100 de
calorii din zahăr. Glucoza este metabolizată de fiecare celulă din corpul nostru, în timp ce
fructoza este metabolizată în mare parte de către ficat. Un alt aspect important este viteza cu care
sunt consumate aceste calorii. Spre exemplu, dacă zahărul este consumat în formă lichidă, va
ajunge în ficat o cantitate mai mare de fructoză într-un interval mic de timp, ceea ce va influenţa
modul în care aceasta este metabolizată.
Experimentele efectuate pe animale au arătat că atunci când acestea consumă o cantitate mare de
fructoză într-un timp foarte scurt (lucru uşor de realizat cu ajutorul lichidelor), ficatul va
transforma fructoza în grăsime. Acest lucru facilitează apariţiei rezistenţei la insulină,
recunoscută astăzi ca fiind principala cauză a obezităţii, a diabetului de tip 2 şi a afecţiunilor
cardiace.
De-a lungul istoriei omenirii, fructoza a reprezentat o hrană sănătoasă şi sigură. „Până acum,
consumam fructoză în cantităţi mici, din fructe, care conţin fibre ce încetinesc absorbţia şi se
consumă mai lent din cauza texturii. Acum, însă, putem produce zahăr şi sirop de fructoză ieftin,
astfel că putem consuma cantităţi imense”, explică Lustig. Iar acest lucru ne omoară. Unul dintre
primii oameni care au observat efectul nociv al zahărului a fost Frederick Banting, distins cu
premiul Nobel în 1923 pentru descoperirea insulinei.
Banting suspecta că zahărul provoacă diabet, deoarece această boală era extrem de rară în cadrul
populaţiilor care nu consumau zahăr şi foarte răspândită în acelea în care zahărul făcea parte din
dieta zilnică.

În concluzie, zahărul este un aliment indispensabil vieții de zi cu zi, fiind unul dintre “dușmanii
nostrii” deoarece ne face atât de mult rău.
Bibliografie:
•http://www.ziare.com/viata-sanatoasa.ro
•https://ro.wikipedia.org
•http://www.sfaturimedicale.ro
•http://www.descopera.ro/stiinta.ro
•http://foodstory.stirileprotv.ro