Oxigenoterapia

              
Scop: terapeutic = imbogatirea aerului cu oxigen in scopul combaterii hipoxiei (oxigenarea
redusa a tesuturilor)
Tipuri de hipoxie:
-anemica - datorita lipsei de hemoglobina ;
- hipoxica - datorita insuficientei ventilatorii;
- histotoxica - datorita blocarii fermentilor respiratori la nivelul celulelor;
- circulatorie - datorita tulburarilor de circulatie.
La nivelul tesuturilor, oxigenul este utilizat sub forma dizolvata in plasma, in
cantitate de 0,3 ml oxigen; la 100 ml sange. Oxigenoterapia creste aceasta cantitate
dizolvata pana la 1,8—2,2ml oxigen la 100 ml sange, prin administrarea oxigenului
la presiunea de o atmosfera.

Indicatii: = hipoxii circulatorii (insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct miocardic)

= hipoxie respiratorie (soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii, nou
nascuti).
Surse de oxigen
-statie centrala de oxigen
- microstatie
- butelie cu oxigen
                                                                                             
-transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se lovirea lor in timpul
transportului
-buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozi;ie verticala, pe un suport si fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer
-cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor si a modului de utilizare a acestora.

Echipament necesar administrarii oxigenului

-sursa de oxigen
-umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului continand apa sterila)
-sonda nazala sau cateter, masca de oxigen ,cort de oxigen
-material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei
 a — butelia de oxigen cu : 1 — robinetul bombei ; 2 — reductor de presiune ;
3,4 — manometre ; 5 — robinet de închidere ; 6 — robinet de reglare a presiunii de ieşire a
oxigenului ; 7 — lanţ de fixare ; b — umidificator (detaliu) cu 8 — oxigen de la butelie ; 9 — tub spre
bolnav

Metode de administrare a oxigenului

a.prin sonda nazala
-este metoda cea mai frecvent utilizata
-permite administrarea oxigenului in concentratie de 25%-45%
-poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
-nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale                          
b.prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat)
- permite administrarea oxigenului in concentratie de 40%-60%
-    se pune masca in mana bolnavului, pentru a-i usura controlul mastii si i se sustine mana
-    debitul oxigenului va fi de 10—12 l/minut
-    se asaza masca pe piramida nazala si apoi pe gura
-    cand bolnavul s-a obisnuit cu masca, se asaza cureaua de fixare in jurul capului
-    rezervorul se strange la inspiratie si se umple in expiratie.
- este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare
- accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii
- poate cauza iritatia tegumentelor fetei
- nu se va utiliza la pacientii cu arsuri la nivelul fetei
c.ochelari pentru oxigen
-sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari
-se utilizeaza la copii si pacienti agitati
-sunt mai bine tolerati de pacienti                    
d.cortul de oxigen
-frecvent utilizat la copii
-concentratia oxigenului nu poate depasi 50%
Administrarea oxigenului prin sonda nazala

-asezarea pacientului in pozitie corespunzatoare (daca este posibil: pozitie semisezand, care
favorizeaza expansiunea pulmonara)
-asamblarea echipamentului
-dezobstruarea cailor respiratorii
-masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus
-umectarea sondei cu apa sterile pentru facilitarea insertiei si prevenirea lezarii mucoasei
-se introduce cateterul in nazofaringe cu miscari blande, paralele cu palatul osos si
perpendicular pe buza superioara
- fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast
-fixarea debitului de administrare a oxigenului, in functie de prescriptia medicului(se fixeaza
debitul de 4-6 l/min)
-aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii oxigenului (observarea culorii
tegumentelor, masurarea respiraiiei si pulsului)
-supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de aparitie a unor
complicatii
-supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit etc)
-mobilizarea periodica a sondei
-scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara
Incidente şi accidente
-daca recipientul pentru barbotarea oxigenuiui se rastoarna, lichidui poate fi impins de oxigen
in caile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
-in cazul utilizarii prelungite a oxigenuiui, in concentralii mari sau la presiuni ridicate, pot
aparea:
-iritare locala a mucoasei
-congestie si edemui alveolar
-hemoragie intraalveolara
-atelectazie
-patrunderea gazului in esofag duce la distensie abdominala

Îngrijirea pacientului după procedură:

- se asigură igiena bucală şi nazală;
- se observă punctele de presiune exercitate de sondă, canulă sau mască (să nu existe leziuni).
Evaluarea rezultatelor:
Se face în raport cu următorii parametri:
- coloraţia pielii şi a mucoaselor;
- caracteristicile respiraţiei;
- analiza gazelor şi a sângelui arterial;
- nivelul de energie a pacientului şi toleranţa la efort;
- starea de cunoştinţă şi comportamentul.

DE RETINUT:
-administrarea oxigenului se va face dupa permeabilizarea cailor respiratorii
-inainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate masurile de precautie
-pe timpul administrarii se vor supraveghea atent pacientul si echipamentul de administrare
(manometrul de presiune si indicatorul de debit)

Sonda de intubat Traheostoma

Administrarea oxigenului prin canule nazale

-este modalitatea prin care pacientul primeste oxigen prin doua canule de plastic atasate la
narile pacientului
-avantaje: simplu de folosit, fara riscuri, confrotabile, usor de tolerat, eficiente pentru
pacientii care necesita o adminstrarea de oxigen in concentratii scazute, ofera libertate de
miscare, alimentare, comunicare, nu au costuri ridicate
-dezavantaje: nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentratie mai mare de 40%, nu pot fi
folosite in obstructiile nazale complete, adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de
cap si uscarea mucasei nazale, pot aluneca usor
-se verifica permeabilitatea cailor nazale. Daca sunt permeabile, se conecteaza tubul cu
canulele nazale la sursa de oxigen, apoi se agata prin spatele urechilor pana sub barbie,
canulele fiind fiecare in dreptul narinelor pacientului. Se ajusteaza la marimea potrivita
securizand tubul sub barbie.