ASTRONOMIE

Bibliografie

1. V. Nadolschi, Astronomie generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1963.

2. A.Pal, V. Ureche, Astronomie, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti,
1982.
3. V. Ureche, Universul vol I si II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982.
4. A. Pal, V. Pop, V. Ureche,Astronomie, Culegere de probleme (cu solutii), Presa Universitara
Clujeana, 1998
th
5. H. Karttunen et. al, Fundamental Astronomy 5 edition, 2006.
6. A. E. Roy, Orbital Motion, Institute of Physics, 2005.
7. C. D. Murray, S.F. Dermott, Solar system dynamics, Cambridge University Press,
1999.
 Introducere. Obiectul astronomiei

Astronomia este ştiinţa care studiază mişcarea, structura fizică, compoziţia chimică, originea şi
evoluţia corpurilor cereşti si a sistemelor de corpuri precum şi interacţiunea acestora cu câmpurile ȋn care
se găsesc
“astron” = astru şi “ nomos” = lege
Universul = totalitatea corpurilor cereşti şi a câmpurilor cu care interacţionează;
Materia din Univers:

• sub forma organizată: planetele, stelele, galaxiile

• sub forma neorganizată: meteoritii, materia interstelară, materia intergalactică

Principalele probleme ale astronomiei

• Studiul mişcărilor aparente şi reale ale corpurilor cereşti

• Determinarea dimensiunilor, formelor şi maselor corpurilor cereşti şi a distanţelor

până la acestea;

• Studiul interacţiunilor gravifice, radiative şi magnetice ale corpurilor cereşti;

• Studiul structurii fizice şi a compoziţiei chimice ale corpurilor cereşti;

• Originea şi evoluţia corpurilor cereşti individuale şi a sistemelor de corpuri cereşti;

Aplicaţii

a). Determinarea timpului (ora exactă- “serviciul timpului” şi calendarul);

b). Alcătuirea hărţilor geografice şi hărţilor stelare;
c). Prevederea unor fenomene naturale: fazele Lunii, eclipse, ocultaţiile, tranzitul planetelor
inferioare etc.;
d). Navigaţia maritimă;
e). Navigaţia cosmică şi aplicaţiile sale ( ȋn telecomunicaţii, meteorologie etc.)
f). Interacţiunea fenomenelor solare cu cele terestre şsi problema captării energiei solare.

Metodele astronomiei

1. Metoda observaţiei
2. Metoda modelelelor
3. Metoda experimentală

Ramurile astronomiei

1. Astrometria
Astronomia sferică
Astronomia practică
2. Mecanica cerească
3. Astrofizica
Astrofizica practică
Astrofizica teoretică
4. Astronomia stelară
5. Cosmogonia
6. Cosmologia
 Structura părţii accesibile a Universului - Metagalaxia

- Sistemul Solar (Prima unitate de materie din Univers)

-Soarele sau corpul central: o stea care contine 99,86% din masa sistemului;
-8 planete mari (Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun);
-peste 60 de sateliti ai planetelor;
-peste 300 000 asteroizi;
-aproximativ 600 de comete;
-banda Kuiper (in jur de 800 de corpuri descoperite pana in prezent)
-materie interplanetara.
Pe langa aceste corpuri situate pana la distanta de 40 U.A. sau 1/60000 din distanta la cea mai
apropiata stea, sistemul poseda o coroana sferica cu raza exterioara de 1/3 din distanta la cea mai
apropiata stea, numita norul lui Oort, care contine miliarde de comete.
 - Galaxia (a doua unitate din Univers)

Galaxiile reprezintă un sistem de stele şi materie interstelară situate ȋntr-un spaţiu având diametrul
de la cateva mii de ani lumină la cateva sute de mii de ani lumina. Galaxiile au diverse forme: spirale,
lenticulare, eliptice sau neregulate. O galaxie se compune din: 10 7 pana la 1012 stele simple, duble sau
multiple;
- nebuloase difuze; nebuloase planetare; roiuri stelare (globulare sau deschise); materie
interstelara.
Galaxia noastra, Calea Lactee (Milky Way) numara in jur de 150-200 miliarde de stele, are forma
spirala, diametrul de 100 000 a. l. si grosimea de 16 000 a.l.
Soarele se afla in planul galactic la 30 000 a.l. de nucleul Galaxiei. Cele mai apropiate galaxii
sunt Marele nor al lui Magellan si Micul nor al lui Magellan la 160 000 a.l. de Soare.
Cea mai apropiata galaxie gigantica este galaxia M31 (nebuloasa din Andromeda) la distana de 2
000 000 a.l.

Formele galaxiilor
 Galaxia Andromeda

Horsehead Nebula
M20 - Trifid Nebula - Sagittarius
M57 (Ring Nebula) - Lyra
 Pleiades - M45

M2- (Roi globular)

 3.Roiul de galaxii ( a treia unitate de materie din Univers)

Galaxiile sunt distribuite in grupuri continand in jur de 20-30 de galaxii. Galaxia noastra si Galaxia
M31 fac parte dintr-un roi de galaxii numit grupul local, care contine peste 35 de galaxii. Centrul
gravitational al acestora se afla undeva intre Galaxia noastra si Nebuloasa din Andromeda.

Grupul Local

In toate aceste sisteme stelare au loc transformări şi mişcări continue. Unele stele ȋşi incheie
existenţa, iar altele iau naştere. Stelele au mişcări proprii, spre exemplu Soarele se deplasează ȋn
direcţia stelei Vega cu 20 km/s. S-au descoperit miscari le stelelor in ansamblul lor, rotatia intregii
Galaxii (200 milioane ani pt. Galaxia noastra) si miscarea intregii Galaxii.
 Astronomia sferică

Pământul corp ceresc. Forma, dimensiuni, coordonate

Forma şi dimensiunile Pământului. In prima aproximatie, Pamantul are forma sferica si a fost
dovedita de:
-forma circulara a orizontului si cresterea razelor lui cu altitudinea;
-variatia inaltmii Polului Nord Ceresc daca observatorul se deplaseaza spre Nord sau spre Sud de-a lungul
0
unui meridian (1 la fiecare 111 km);
-forma circulara a umbrei Pamantului pe discul Lunii in timpul eclipselor de Luna;
-fotografiile Pamantului obtinute din cosmos cu ajutorul navelor cosmice, satelitilor artificiali etc.

Eclipsa de Luna
Fotografie realizata de Apollo 8 in 1968
 Determinarea razei Pamantului (Eratostene 276-195 i. H.)

Datorita rotatiei toate planetele au o forma turtita asemanatoare cu forma unui elipsoid de
revolutie. Pentru Pamant raza ecuatoriala este a = 6378,137 Km si raza polara b = 6356,752 Km.
In realitate, forma Pamantului este cea a unui geoid. Geoidul este acea suprafata de nivel (o
suprafata la care normalele sunt verticale in fiecare punct) a carei parte vizibila coincide cu
suprafata neagitata a oceanelor; prelungind suprafata oceanelor sub continente (cu conditia ca
normalele sa fie verticale) se obtine suprafata geoidului.
A)Coordonate. Presupunand ca Pamantul are forma sferica, o localitate de pe suprafata sa se determina prin
intermediul a doua coordonate. Planul de referinta este planul ecuatorial, perpendicular pe axa de
rotatie a Pamantului. Fixand ca meridian zero, meridianul localitatii Greenwich, cele doua coordonate
sunt (vezi figura):
-latitudinea astronomica (sau geografica)--unghiul facut de verticala locului cu planul ecuatorial.
-longitudinea—unghiul dintre planele meridiane ale localitatilor Greenwich si observatorului.
 In cazul Pamantului considerat ca elipsoid de revolutie se pot defini inca doua latitudini diferite,
longitudinea ramanand neschimbata, si anume:
-latitudinea geocentrica—unchiul dintre raza vectoare a observatorului si planul ecuatorial terestru
-latitudinea geodezica—unghiul dintre normala la elipsoid si planul ecuatorial terestru.
Direct din observatii se determina latitudinea astronomica. Din masuratori gravimetrice si
geodezice se determina deviatia normalei de la verticala locului care face posibila determinarea
latitudinii geodezice. Aceasta deviatie nu depaseste 3 secunde de arc si in astronomie se neglijeaza.
Latitudinile geocentrica si astronomica pot sa difere cu pan la 11 minute si 40 secunde. In practica
se utilizeaza formula