ACCLE

ARBITRAJUL CERERILOR
PRIVIND CREANȚELE
CERTE LICHIDE ȘI EXIGIBILE
Octavian Ulici
ISBN 978-973-0-10773-9
ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 1

EDIȚIE ON LINE
Cluj-Napoca
www.ulici.ro
2011 v.1.0.
© 2011 Prezentul lucrare, prezintă în accepțiunea prezentă a autorului, aspectele relevante privind arbitrajul anumitor cereri, prin care se
solicită satisfacerea unor drepturi creanță . Lucrarea nu conține date tehnice juridice. Informațiile conținute de acesta nu reprezintă o
consultație și/sau o opinie profesională, cu privire la implicațiile care ar putea să apară în legătură cu un eventual conflict la care este sau va fi
implicat cititorul, sau persoanele cu care acesta are sau a avut contact. Orice caz practic are particularită țile sale, care trebuiesc abordate în
mod particular și în detaliu, pe baza unor informații complete. Prezenta lucrare este protejată de legisla ția dreptului de autor. Este interzisă
reproducerea sau utilizarea indiferent de formă, în tot sau în parte a oricărei informa ții con ținute de prezentul vademecum fără acordul expres
și prealabil al autorului. Orice reproducere sau utilizare fără drept, în tot sau în parte a prezent ei lucrări, constituie o încălcare o drepturilor de
proprietate intelectuală ale autorului și va atrage răspunderea patrimonială a persoanei responsabile, în sumă de 10.000 € (în cuvinte:
zecemiieuro), plus orice cheltuieli vor fi generate de administrarea unui proces public contra sa.
Redactat în conformitate cu Decizia Comisiei CE din 7 aprilie 2006 privind reutilizarea informațiilor Comisiei (2006/291/CE, Euratom),
aplicabilă documentelor publice elaborate de Comisie sau de entități publice și private în numele acesteia și care determină condițiile privind
reutilizarea documentelor deținute de Comisie sau în numele acesteia de Oficiul pentru Publica ții Oficiale ale Comunită ților Europene
(Oficiul pentru Publicații). Conformă cu orice informații publicate de Comisie sau de Oficiul pentru Publicații în numele acesteia, prin
intermediul publicațiilor, website-urilor sau al altor instrumente de difuzare.
Redactat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001, privind accesul
public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, aplicabil tuturor documentelor deținute de o instituție, adică
întocmite sau primite de către aceasta și aflate în posesia acesteia, în toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene

TABLA DE MATERII
PRELIMINARII
Argument
Căi alternative de soluționare a conflictelor
NORME LEGALE APLICABILE
ANEXE
1. Model informativ, notificarea debitorului prin intermediul biroului de
executori judecătoreşti pentru stabilirea procedurii preliminare de arbitraj
2. Model informativ, clauza compromisorie
3. Model informativ, contract de compromis
4. Model informativ, acceptare însărcinare arbitru

PRELIMINARII
Argument
În raporturile sociale, apar deseori litigii datorate, sau cunoașterii inexacte a situației de
fapt, unor informații juridice precare ale părților și reprezentanților acestora, sau interesului
conjunctural al uneia dintre părți. Soluționare litigiilor intervenite, în marea lor majoritate, este
posibil a fi realizată, pe calea arbitrajului, fără a se mai apela la un serviciu public de justiție
lent și costisitor, caracterizat printr-un formalism excesiv și unde cauza dumneavoastră nu va fi
niciodată singura, aflată spre rezolvare, pe masa unui judecător.
În aceasta situație, mijloacele alternative de soluționare a conflictelor, precum arbitrajul

și mai greu aplicabila mediere, par a fi preferabile pentru o justă soluționare a situației
conflictuale. Instituția arbitrajului oferă o modalitate avantajoasa de stingere a litigiilor, care
apar în derularea raporturilor juridice. Singura condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se putea
apela la arbitraj, în locul instantelor de drept comun, este aceea ca respectivele litigii
patrimoniale sa nu privească drepturi asupra cărora legea interzice tranzacționarea. Așadar,
procedura nu poate fi folosită, spre exemplu, în dreptul administrativ, dreptul familiei sau
dreptul penal.
Pentru a putea beneficia de arbitraj, părțile trebuie sa încheie asa-numita "convenție

arbitrală". Aceasta poate fi făcută în forma scrisă, sau ca și o clauză compromisorie, înscrisa în
contractul părților, sau prin încheierea unui compromisul, convenție separată de contractul
părților. Convenția arbitrală poate fi însă prevăzută și în actul constitutiv al unei asocia ții de
persoane, cu sau fără scop patrimonial, or decizia de arbitraj poate fi luată de organul
competent al asociației, dacă legea sau statutul permit acest lucru.
Dacă părțile consideră că, în eventualitatea unui litigiu ar dori sa apeleze la arbitraj, este
de dorit includerea clauzei compromisorii în contractul lor inițial și nu apelarea la compromis.
Aceasta deoarece, de cele mai multe ori, părțile nu mai pot comunica eficient când litigiul

dintre ele este pendent, încheierea unei convenții arbitrale find în aceasta etapă, greu de
realizat.
Principalul efect al convenției arbitrale, indiferent de forma pe care o îmbracă, îl
reprezinta mai rapida rezolvare a problemelor financiare ale celui care trebuie sa primească o
suma de bani înlăturarea competentei instanțelor judecătorești de drept comun pentru litigiul
care face obiectul convenției. Cu toate acestea, instanta va retine procesul spre soluționare și
dacă , în următoarele cazuri:
paratul șia formulat apărările în fond fără nici o rezerva întemeiată pe convenția arbitrală;
convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile paratului.
Arbitrajul, așa cum este el reglementat de Codul de Procedura Civila, are o natura
juridica dubla: contractuală și judiciară. Contractuală deoarece nu se poate concepe
desfășurarea acestei proceduri fără o înțelegere prealabila între părți și judiciara deoarece,
odată aleasă, procedura arbitrajului devine autonoma în raport cu instantele judecătorești,
arbitrii comportându-se întocmai ca judecătorii în soluționarea litigiilor.
Sentința arbitrală are o natura asemănătoare unei hotărâri judecătorești, bucurându-se

de autoritate de lucru judecat și putând fi pusa în executare silit, prin intermediul executorului
judecătoresc, de la domiciliul sau sediul debitorului.
Instantele publice judecătorești de drept comun, pot interveni în procedura arbitrală

pentru respectarea întocmai a legii și rezolvarea unor incidente procedurale. Instantele publice
judecătorești sunt obligate sa se desesizeze dacă este invocata o excepție de arbitraj.
Hotărârea data de arbitru sau arbitrii, poate fi desființata, pentru motivele limitativ
stabilite de lege, printr-o acțiune in anulare, care face din nou posibila și necesara intervenția
instanței publice de judecată..
Arbitrajul este bine reglementat de legile în vigoare și se înscrie în categoria instituțiilor

juridice reprezentative, dar care necesita abilități profesionale remarcabile. Printre, avantajele
arbitrajului care face posibilă stabilirea unei proceduri pertinente pentru fiecare tip de litigii în
parte, sunt acelea ca, necesită un timp mult mai scurt de rezolvare a litigiului (câteva minute,
zile, sau luni în loc de câțiva ani în fata instantelor judecătorești; solicita taxe mai reduse în
raport cu cele judiciare sau onorariile reprezentanților legali; posibilitatea pentru parți de a
alege arbitrului dorit din perspectiva profesionalismului; caracterul privat al dezbaterilor ce da
posibilitatea protejării onorabilității parților.
Potrivit legilor în vigoare, creanța este certa, atunci când existenta ei rezulta din însuși

actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la datornic sau recunoscute
de acesta. Creanța este lichida, atunci când cuantumul ei este determinata prin însuși actul de
creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța sau și al altor acte
neautentice, fie plecate de la datornic, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei
dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță. Creanța este exigibilă, atunci
când este împlinit termenul calendaristic în care ea trebuia stinsă prin plata sau alta modalitate.
Litigiile, privind creanțele certe, lichide și exigibile, sunt facil de rezolvat pe calea
arbitrajului, oferind creditorului posibilitatea satisfacerii creanței sale și evitarea neplăcerilor
cauzate de întârzierea plății.
Practic, sunt și cazuri în care în până la 30 de minute de la anunțarea arbitrului,
creditorul poate ieși din sala de arbitraj, având asupra sa, originalul hotărârii, prin care poate
obliga datornicul la plată, prin intermediul executorului judecătoresc, după investirea sentinței
arbitrale.
Deși, creanțele certe, lichide și exigibile, sunt facil de rezolvat pe calea unor mijloace
alternative de soluționare a litigiilor, nimic nu împiedica ca și celelalte timpuri de creanțe, să
fie posibil de soluționat pe calea arbitrajului. Totul depinde de nivelul informațional, al părților
sau reprezentanților legali ai acestora.
Ca statistică a arbitrajului comercial în România anului 2007 spre exemplu, la Curtea

de Arbitraj București au fost înregistrate 450 de dosare, Curtea de Arbitraj Craiova și Curtea de
Arbitraj Galați fiecare aproximativ 300, iar cifrele nu includ și arbitrajele în fața unor curți
internaționale.
Arbitrajul, ca procedura alternativa, nu sustrage litigiul din competenta instantelor
judecătorești; ea doar împiedica declanșarea unui proces judiciar încărcat de formalism. Faptul
ca instanta poate interveni pentru soluționarea unor incidente procedurale nu contrazice acest
principiu, ci numai oferă părților garanția actului de justitie . Dacă clauzele stabilite de părți
pentru soluționare litigiului pe calea arbitrajului sunt considerate invalide de către o instan ță de
judecată, nimic nu împiedică părțile să apeleze la instanțele comune de judecată, organizate de
către stat sub politică. În felul acesta, statul are un control deplin asupra respectării legalită ții
procedurii de arbitraj, care în cele din urma este făcuta integral cu respectarea întocmai a legii
în vigoare.
De asemenea, faptul că nu există taxe de timbru, nu conduce automat la concluzia ca

bugetul de stat are de suferit, căci onorariile arbitrilor, deși, în majoritatea cazurilor mai mici
decât sistemul de impozitare, numite în mod comun „taxe judiciare de timbru”, sunt în mod
echilibrat impozitate, conform codului fiscal.

Statul are în cele din urma avantajul că, magistrații, care sunt remunerați d e la bugetul
de stat, vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a se ocupa de problemele de justi ție
administrativă sau penală, care pot impieta asupra unei judicioase guvernări.
Chiar dacă părțile au posibilitatea, de a apela la un serviciu privat și ipotetic mai bine
organizat de justiție, sunt obligate să solicite și asistența justiției publice, care verifică
valabilitatea întregii proceduri, din perspectiva legii aplicabile, pentru investirea cu formulă
executorie a hotărârii arbitrale, ca etapă finală a unei prime părți a actului de justiție.
Căi alternative de soluționare a conflictelor ( CASL )
Statul Român și Uniunea Europeană, sunt este extrem de

interesate de căile alternative de soluționare a litigiilor.
În aprilie 2002, Comisia Europeană a publicat un

document de discuții privind căile alternative de soluționare a
litigiilor. În iulie 2004, Comisia a organizat lansarea unui Cod
de conduită pentru mediatori, care a fost aprobat şi adoptat de
un număr mare de experți în mediere, iar în octombrie 2004, Comisia a adoptat şi a prezentat
Parlamentului European şi Consiliului European o propunere de directivă-cadru privind
medierea.
Cartea verde, Codul de conduită şi propunerea de directivă, sunt toate parte a lucrărilor
actuale ale Comunității Europene privind crearea unui spațiu de libertate, securitate şi justiţie
şi, mai ales, privind îmbunatățirea accesului la justiție. Comisia consideră că, dacă se
încurajează folosirea medierii şi a altor forme alternative,se sprijină soluționarea litigiilor şi se
permite evitarea grijilor, termenelor şi a costurilor asociate cu acțiunile judiciare, iar astfel se
asigură în mod real drepturile ale cetățenilor.
În continuarea Planului de acțiune de la Viena din 1998 şi a Concluziilor Consiliului

European de la Tampere din 1999, Consiliul de miniștri ai justiției și ai afacerilor interne au
solicitat Comisiei să prezinte o Carte verde privind căile alternative de soluționare a litigiilor în
cadrul dreptului civil și comercial, altfel decât prin intermediul arbitrajului, luând în
considerare situația actuală și lansând consultări pe larg cu privire la măsurile ce trebuie luate.
Ar trebui să aibă prioritate posibilitatea de a formula principiile fundamentale, fie în domeniile

generale, fie în cele specifice, care să ofere garanţiile necesare că soluţionarea litigiilor în afara
instanţelor va prezenta un grad de siguranţă adecvat în administrarea justiţiei.
În cartea verde a acesteia, Comisia a amintit faptul că dezvoltarea acestor forme de

soluționare a litigiilor nu trebuie privită ca un mod de corectare a deficiențelor privind
funcționarea instanțelor, ci ca o alternativă, o formă de menținere a păcii sociale și de
soluționare a conflictelor și a litigiilor bazată pe consens, care în multe cazuri va fi mai
potrivită decât soluționarea litigiilor de către o terță parte prin intermediul instanțelor.
Tehnicile alternative de soluționare a litigiilor, precum arbitrajul sau mai greu aplicabila
mediere, permit parților să continue dialogul şi să ajungă la o soluție reală privind litigiul prin
intermediul negocierii, în loc să rămână blocați într-o logică de conflict și confruntare cu o
persoană care câștigă şi una care pierde la final. Importanța acestui fapt este deosebit de
evidentă, de exemplu în litigiile familiale, însă se poate dovedi foarte valoroasă în alte tipuri de
litigii.
Aceste tehnici se utilizează tot mai mult în litigiile comerciale complexe în care părțile,
în încercarea de a rezolva un conflict, doresc, de asemenea, să mențină în continuare, pe cât
posibil, relațiile comerciale. Sunt din ce în ce mai des folosite în cadrul litigiilor determinate de
accidente medicale, în care medierea poate duce la adoptarea unei soluții inovatoare pentru
conflicte ce sunt adesea foarte delicate şi poate conferi rezolvări creative dincolo de
competența instanțelor.
De asemenea, cartea verde a furnizat o multitudine de informații și a luat în considerare
o paletă largă de întrebări, urmărind astfel să familiarizeze un număr cât mai mare de persoane
cu aceste forme alternative, de cele mai multe ori noi, de soluționare a litigiilor. Aceasta sa
adresat în mod special parților implicate în proces, magistraților și profesiunilor juridice.
Scopul principal al cărții verzi era cel de a oferi răspunsuri la întrebarea delicată privind
echilibrul care trebuie să existe între necesitatea de flexibilitate și necesitatea de a garanta
calitatea rezultatelor și relația armonioasă cu procedurile instanței.
De asemenea, a subliniat realizările și inițiativele existente din acest domeniu, atât în

cadrul statelor membre, cât și în cadrul Comunității.
În cele din urmă, prin publicarea cărții verzi, Comisia a contribuit la dezbaterile în curs
din cadrul statelor membre şi, în plan internațional, la cea mai bună metodă de a se asigura că
există cel mai bun mediu posibil pentru dezvoltarea căilor alternative de soluţionare a litigiilor.

Cele 21 de întrebări formulate în cartea verde se referă la elementele decisive ale
formelor alternative diferite de soluționare a litigiilor, cum ar fi clauzele care furnizează
acorduri de a apela la căile alternative de soluţionare a litigiilor, problema termenelor de
prescripţie şi limitare, necesitatea confidenţialităţii, validitatea consimţământului, efectul
acordurilor care rezultă din aceasta mai ales pentru aplicare, instruirea pentru mediatori şi alte
terţe părţi, acreditarea acestora şi regimul răspunderii acestora.
Codul de conduită stabileşte o serie de norme care pot fi aplicate la practicile de

mediere şi la care pot adera organismele de mediere. Acesta a fost elaborat în cooperare cu un
număr mare de organizaţii şi persoane fizice, printre care se află specialişti competenţi privind
medierea şi alţii care sunt interesaţi să vadă dezvoltarea medierii în Uniunea Europeană. Codul
a fost adoptat în cadrul unei reuniuni la care au participat aceşti experţi în iulie 2004, iar
Comisia a fost extrem de încântată să fie implicată în acest proces şi să aibă ocazia de a-l
sprijini.
Propunerea Comisiei a fost adoptată de Colegiul Comisarilor în octombrie 2004 şi

trimisă imediat Parlamentului European şi Consiliului. Propunerea a fost pregătită în urma
Cărţii verzi şi a necesitat consultări vaste cu cei implicaţi în mediere. Procesul de pregătire a
funcţionat în paralel cu cel al Codului de conduită, în care au fost implicate, în mare parte,
aceleaşi persoane.
Propunerea unei directive urmăreşte să utilizeze în continuare medierea prin stabilirea

unor norme de drept existente în sistemele juridice din statele membre. Aceste norme cuprind
domeniile privind confidenţialitatea procesului de mediere şi a mediatorilor ca martori,
executarea acordurilor privind soluţionarea litigiilor în urma medierii, suspendarea termenelor
de prescripţie ale acţiunilor în timpul desfăşurării unei medieri, îndepărtând astfel un posibil
mijloc de constrângere privind utilizarea medierii, fără a încerca să reglementeze sau să
armonizeze legislaţiile statelor membre, încurajează în acest fel adoptarea instruirii
mediatorilor şi adoptarea normelor de conduită care să asigure calitatea medierii, în mod
coerent, în întreaga Uniune.
Comisia speră ca directiva să fie aprobată şi adoptată relativ repede, astfel încât să
furnizeze un potenţial stimulent adiţional pentru dezvoltarea coerentă a normelor privind
medierea în întreaga Uniune Europeană şi să încurajeze accesul la justiţie pentru cetăţenii
europeni din toate statele membre.
Căile alternative de soluţionare a litigiilor au fost deja recomandate, în mod direct sau
indirect, întro serie de instrumente şi propuneri comunitare. Se recomandă statelor membre să

introducă, sau cel puţin să promoveze introducerea şi operarea căilor alternative de soluţionare
a litigiilor în multe dintre acestea.
În unele domenii, Comisia a mers dincolo de o simplă încurajare privind stabilirea

căilor alternative de soluționare a litigiilor. Aceasta a urmărit să promoveze calitatea şi
eficacitatea căilor alternative de soluționare a litigiilor în cadrul litigiilor privind consumatorii.
În cadrul Comunităţii, se are în vedere diferenţierea a două categorii importante de căi
alternative de soluţionare a litigiilor, care să le permită consumatorilor să-şi soluţioneze litigiile
cu comercianţii:
În primul rând, stabilirea de proceduri în care terţii ajută părţile să ajungă la un acord
fără a-şi exprima de fapt opinia în mod formal privind una sau mai multe soluţii posibile ale
litigiului. Comisia a luat iniţiativa de a garanta că procedurile de soluţionare a litigiilor privind
consumatorii pe cale extrajudiciară respectă un anumit număr de principii. La 4 aprilie 2001, a
publicat o recomandare privind procedurile în care terţa parte nu îşi exprimă opinia cu privire
la soluţie, ci doar asistă părţile în găsirea soluţiei care este cea mai convenabilă pentru ambele.
Recomandarea stabileşte patru principii: imparţialitate, transparenţă, eficacitate şi echitate.
În cel de al doilea rand, stabilirea de proceduri în care terţa parte găseşte soluţia şi o
prezintă părţilor: Comisia a luat iniţiativa de a garanta că aceste proceduri respectă un anumit
număr de principii. La data de 30 martie 1998, aceasta a publicat o recomandare, privind
procedurile în care terţa parte soluţionează în realitate litigiul dintre părţi într-un mod care îi
poate obliga sau nu. De asemenea, această recomandare cuprinde arbitrajul în litigiile privind
consumatorii. Aceasta conține şapte principii de bază: independență, transparență, principiul
contradictorialității, eficacitate, legalitate, libertate şi reprezentare. Statelor membre li se cere
să producă un inventar al organismelor responsabile cu soluționarea litigiilor privind
consumatorii pe cale extrajudiciară, pe care le consideră conforme cu recomandarea Comisiei.
Comisia a fost notificată cu privire la listele naționale, care pot fi consultate pe site-ul Direcției
Generale pentru Sănătate şi Protecția Consumatorilor
Comisia se află în spatele organizării a două rețele europene de organisme judiciare

care au în comun obiectivul de a facilita accesul consumatorului la procedurile extrajudiciare
privind căile alternative de soluționare a litigiilor, în cazuri în care comerciantul este stabilit
într-un alt stat membru decât cel în care își are reședința consumatorul. Acestea urmăresc
același obiectiv, însă funcționează în moduri diferite.
În paralel cu această întreagă activitate cvasi-legislativă, Uniunea Europeană oferă

sprijin financiar anumitor inițiative, în special în privința soluționării on-line a litigiilor privind

consumatorii. Comisia a fost implicată din punct de vedere financiar privind lansarea
ECODIR-(Platforma de soluționare a litigiilor privind consumatorii pe cale electronică), o
platformă electronică de soluționare a litigiilor.
Pentru informații practice privind CASL în România, observăm mai întâi , care sunt,
dintr-o perspectivă generală, diferitele tipuri de CASL în România. În majoritatea situaţiilor,
puteţi recurge la unul sau altul dintre aceste tipuri de CASL.
Aşa cum s-a explicat mai sus, Comisia a publicat o listă cuprinzând un număr mare de
organizații CASL pentru rezolvarea litigiilor în care sunt implicați consumatori în toate statele
membre UE. Veţi găsi în această listă informaţiile practice de care aveţi nevoie pentru a hotărî
dacă recurgeți la una dintre aceste CASL: structura, sfera de aplicare, tipul de procedură pe
care îl urmează, costul şi alte detalii. Puteţi consulta această listă la următoarea adresă internet:
http://ec.europa.eu/comm/consumers/redress/out_of_court/database/index_en.htm.
Este posibil să fie necesar să apelaţi la o organizaţie pentru căi alternative de

soluţionare a litigiilor cu sediul într-un alt stat membru UE. Pentru a ști cu precizie la ce
organizație să mergeți, puteți consulta paginile internet ale EEJ-Net: http://www.eejnet.org/
sau cele ale FIN-NET dacă litigiul se referă la servicii financiare.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei
de mediator, „părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod
voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să
soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie
penală, precum şi în alte materii”. De asemenea, conform prevederilor alin. (2) al aceluiaşi
articol prevederile din Legea nr. 192/2006 sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul
protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca
urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor
contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele
încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de
legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor.
Drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi
orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt
mod admis de lege nu pot face obiectul arbitrajului sau medierii.

Precizăm, de asemenea, că potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 pot fi
rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exerciţiul
drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea
copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la
drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
Prevederile Legii nr. 192/2006 se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care
privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală.
O procedură alternativă de soluţionare a litigiilor este în primul rând arbitrajul. În acest

sens, menţionăm că procedura arbitrajului este reglementată în cadrul Cărţii IV- Despre arbitraj
din Codul de procedură civilă al României, aceste dispoziţii reprezentând dreptul comun
pentru toate formele de arbitraj privat. Principiul este consacrat de art. 340 din actul normativ
menţionat, care prevede că „ persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu a drepturilor
pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de
acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.”
De menţionat, totodată, că legislaţia română cuprinde şi o aplicaţie a ideii de conciliere

directă între părţi în cazul litigiilor în materie comercială. Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, a fost
introdusă în cod procedura concilierii în litigiile comerciale: art. 7201 alin. 1 C. pr. civ.
prevede că „în procesele şi cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de
introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin
conciliere directă cu cealaltă parte”. Celelalte alineate (2-5) ale articolului reglementează în
mod amănunţit procedura concilierii, ceea ce reflectă preocuparea legiuitorului ca aceasta să se
desfăşoare după criterii precise, astfel încât să îşi producă efectele pentru care a fost instituită:
rezolvarea diferendelor dintre comercianţi în afara pretoriului instanţei.
Trebuie menționate aici şi prevederile cuprinse în Legea nr. 168/1999 privind

soluţionarea conflictelor de muncă în care a fost introdusă, printre modurile de soluţionare a
conflictelor de interese, procedura demediere a acestora. Astfel, procedura medierii
reglementată de această lege este o procedură specială, specifică dreptului muncii, cu reguli
proprii, competenţa aparţinând unor mediatori numiţi anual de ministrul muncii şi solidarităţii
sociale, cu acordul Consiliului Economic şi Social.
De remarcat aici că există şi alte acte normative care trimit, mai mult sau mai puţin
explicit, la un tip de mediere „de dreptul muncii”, care are însă, în majoritatea situaţiilor, o

natură complet diferită de procedura de mediere în sensul de alternativă la procesul în instanţă.
În sprijinul afirmaţiei de mai sus pot fi aduse mai multe exemple. Astfel, art. 5 din
Legea nr. 156/ 2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată
în M. Of. nr. 364 din 4 august 2000, se referă laactivităţi de mediere a angajării cetăţenilor
români în străinătate. Art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, face
trimitere la mediere (“medierea şi repartizarea în muncă”). Art. 35 alin. 2 din Legea nr.
678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi
completările ulterioare, se referă la serviciile de consiliere şi mediere a muncii organizate de
Agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă în favoarea victimelor traficului de persoane.
Capitolul IX din Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în
M. Of. nr. 814 din 18 decembrie 2001, are titlul de “Comisia de mediere socială“. Potrivit art.
63 din lege, comisiile de mediere socială, înfiinţate, cu rol consultativ, în fiecare judeţ şi sector
al municipiului Bucureşti au ca atribuţie clarificarea, prin dialog, a punctelor divergente dintre
solicitanţii, beneficiarii drepturilor de asistenţă socială şi reprezentanţii instituţiilor care acordă
aceste drepturi. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, după ce defineşte
medierea muncii, ca fiind “activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor
cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de
serviciu” (art. 59 alin. 1), arată, în cuprinsul art. 59-62, în ce constă această activitate. Art. 5
alin. 2 din Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale,
publicată în M. Of. nr. 193 din 21 martie 2002, reglementează dreptul la consiliere profesională
şi mediere din partea personalului specializat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, prin întocmirea unui plan individual de mediere, drept prevăzut în favoarea tinerilor cu
vârste între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale.
Din analiza art. 43 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi
bărbaţi, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2007, rezultă că sesizările, reclamaţiile ori
plângerile către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, formulate de către
angajaţi care se consideră discriminaţi după criteriul de sex, pot fi rezolvate la nivelul unităţii
prin mediere, înainte de introducerea plângerii către instanţa judecătorească competentă.
Nu este lipsit de interes faptul că există şi dispoziţii legale „izolate”, referitoare la

mediere, cuprinse în diverse legi speciale, cum sunt referirile la calitatea de mediator conţinute
de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, care prevede în art. 15 lit. d) că „exercitarea profesiei
de avocat este compatibilă cu (…) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator (…)
în condiţiile legii” sau de Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii
practicienilor în reorganizare şi lichidare, care prevede în art. 8 alin. (6) că „exercitarea
atribuţiilor specifice activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare este compatibilă cu
funcţia de arbitru, mediator, conciliator, expert judiciar şi de sechestru convenţional sau
judiciar, în condiţiile legii. Cu toate acestea, aceeaşi persoană nu poate exercita succesiv
funcţia de arbitru,mediator sau conciliator şi, ulterior, pe cea de lichidator, decât după trecerea
unei perioade de minimum un an, în cauzele privind aceeaşi societate comercială”.
Totodată, există şi alte dispoziţii legale care doar trimit la procedura de mediere a
conflictelor, cum este, de exemplu, art.13 alin.1 lit. g) din Legea serviciilor publice de
gospodărie comunală nr. 326/2001, publicată în M. Of. nr. 359 din 4 iulie 2001, cu
modificările şi completările ulterioare, care înscrie, printre obligaţiile autorităţilor
administraţiei publice locale faţă de utilizatorii serviciilor publice de gospodărie comunală, şi
“medierea conflictelor dintre utilizatorul şi operatorul de servicii, la cererea uneia dintre părţi”.
Atât medierea (reglementată de Legea nr. 192/2006) cât şi arbitrajul reprezintă

proceduri facultative de soluţionare a litigiilor. Aşadar, legea procesual-civilă recunoaşte
părţilor autonomia de voinţă în supunerea unui litigiu arbitrajului, pe calea unei convenţii
arbitrale, precum şi libertatea de a determina modul de organizare şi de desfăşurare a
arbitrajului, o situaţie similară sub acest aspect fiind şi procedura medierii.
În ceea ce priveşte conflictele de muncă, menţionăm că potrivit art. 3 alin. (2) din
Legea nr. 168/1999 salariaţii şi unităţile au obligaţia să soluţioneze conflictele de muncă prin
bună înţelegere sau prin procedurile stabilite de lege. Arătăm în continuare că, în înţelesul
Legii nr. 168/1999, conflictele de muncă sunt diferenţiate în două categorii distincte, şi anume
conflictele de interese (acele conflicte de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă
cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă) şi conflicte de drepturi (acele conflicte de
muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din
legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă
sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor), modul de soluţionare al acestora fiind
diferit. Astfel, în timp ce conflictele de drepturi sunt soluţionate de către instanţele
judecătoreşti,pentru conflictele de interese este prevăzută o procedură specială de soluţionare,
ce cuprinde trei etape: concilierea, medierea şi arbitrajul. În etapa concilierii, Ministerul
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei desemnează un reprezentant pentru a participa la
conciliere, care are obligaţia să asiste la negocierile ce au loc între reprezentanţii angajaţilor şi

reprezentanţii unităţii în care s-a declanşat conflictul de muncă. În cazul în care conflictul de
interese nu a fost soluţionat ca urmare a concilierii organizate de Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale, părţile pot hotărî, prin consens, iniţierea procedurii de mediere, care nu
poate depăşi 30 de zile de la data la care mediatorul ales de părţi a acceptat să medieze
conflictul. Pe întreaga durată a unui conflict de interese părţile aflate în conflict pot hotărî prin
consens ca revendicările formulate să fie supuse arbitrajului unei comisii, compusă din trei
arbitri desemnaţi de reprezentantul unităţii, de reprezentantul sindicatelor precum şi de
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Soluţionarea conflictului de arbitraj de
către comisia de arbitraj se face prin hotărâre irevocabilă, care completează contractele
colective de muncă.
Referitor la procedura concilierii directe între părţi în cazul litigiilor în materie

comercială, arătăm că această procedură prealabilă este obligatorie, în sensul art. 109 alin. (2)
din Codul de procedură civilă, neîndeplinirea ei constituind un fine de neprimire a cererii de
chemare în judecată.
În materie de arbitraj, pe lângă dispozițiile din Codul de procedură civilă, este de

subliniat existența dispozițiilor speciale, referitoare la arbitrajul instituționalizat, care poate fi
realizat, spre exemplu, de o uniune națională a barourilor de avocați, de fiecare barou de
avocați, în parte sau, mai dificil, chiar de societăți specializate de avocați. Am încercat în anul
2002-2003 să organizez personal un astfel arbitraj instituționalizat, susținut de către o asociație
profesională, redactând regulamentele și modelele de documente, dar pe lângă faptul că nu era
o soluție indicată, s-a dovedit a fi un fiasco.
Arbitrajul instituționalizat realizat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe

lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Românei, care îşi desfăşoară activitatea potrivit
Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional
de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, aprobat de Adunarea Generala a
Camerei de Comerţ şi Industrie a României, in şedinţa din 30 iunie 1999 şi care a intrat in
vigoare pe data de 1 ianuarie 2000.
Menţionăm aici şi faptul că procedura aplicabilă în materie este prevăzută în Regulile

de procedură arbitrală aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj prin Decizia nr. 3 din 10
septembrie 1999, modificată prin Decizia nr. 1 din 30 iunie 2004, şi care au fost elaborate în
baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă - Cartea a IV-a „Despre arbitraj” (art. 340-3703).
În sfârşit, arătăm că modalităţile alternative de soluţionare a conflictelor puse la

dispoziţia celor interesaţi de către Camera de Comerţ şi Industrie a României au fost

completate prin Regulile procedurii de mediere, adoptate de Centrul de Mediere a
Diferendelor Comerciale - structură internă nou înfiinţată în cadrul Camerei de Comerţ şi
Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti. Adoptarea acestor reguli, care au intrat în
vigoare la data de 1 mai 2003 a demonstrat însă că în practică s-a simţit nevoia aplicării unei
noi modalităţi de rezolvare pe cale amiabilă a conflictelor ivite în relaţiile de afaceri, dat fiind
faptul că, fiind caracterizată printr-un plus de supleţe şi garantând menţinerea bunelor relaţii
între părţile implicate după soluţionarea conflictului, medierea poate constitui un răspuns mai
adecvat genului de litigii născute în cadrul mediului de afaceri.
Potrivit prevederilor art. 3433 alin. (1) din Codul de procedură civilă încheierea
convenţiei arbitrale (atât sub forma clauzei compromisorii inserate în contract cât şi sub forma
compromisului) exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor
judecătoreşti.
Subliniem că textul de lege reprezintă consacrarea principiului înscris în cadrul art. 969
din Codul civil, potrivit căruia convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile
contractante.
Menţionăm însă că, instanţa va reţine spre soluţionare procesul atunci când pârâtul şi-a
formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală, precum şi în
cazurile în care convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă ori tribunalul
arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
În sfârşit, potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 192/2006, în orice convenţie ce priveşte
drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei
validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte.
Procedura medierii prevăzută de Legea nr. 192/2006 este confidenţială şi respectă viaţa
privată a părţilor. Mediatorul păstrează secretul informaţiilor pe care le obţine despre părţi în
timpul medierii şi nu le divulgă decât cu consimţământul expres al ambelor părţi. De
asemenea, discuţiile care au loc pe parcursul procesului de mediere sunt confidenţiale şi nu pot
fi utilizate ulterior decât cu acordul părţilor ori în anumite situaţii expres prevăzute de lege.
Menţionăm aici şi faptul că, în comparaţie cu procedurile judiciare, procedurile

alternative de soluţionare a conflictelor au avantajul de a oferi rezultate care să fie mai
convenabile pentru ambele părţi aflate în conflict, care să le satisfacă mai bine interesele şi
care să fie, prin urmare, mai durabile. În acelaşi timp, aceste rezultate pot fi obţinute cu
cheltuieli mai mici şi economie de timp.
Potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 părţile aflate în conflict au

dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord, iar
potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol în cursul medierii părţile pot fi reprezentate de alte
persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii. Precizăm de asemenea că atât în
cadrul procedurii arbitrale cât şi în cazul procedurii concilierii, părţile au dreptul să fie asistate
sau, după caz, reprezentate de un avocat, dispoziţiile în materie din Codul de procedură civilă
fiind aplicabile în mod corespunzător.
Aşezarea procedurii de arbitraj pe fundamentul noilor tehnologii permite soluţionarea

mult mai rapida a litigiilor comerciale. Cunoscând acest fapt, Curtea de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României a instituit arbitrajul
accelerat cu suport electronic.
Astfel, reclamanţii au acces la un mediu electronic user- friendly, care asigura

parcurgerea on-line a procedurilor. Secretariatul Tehnic al Curţii de Arbitraj pune la dispoziţia
părţilor interesate un birou mobil in vederea completării cererilor de arbitrare in format
electronic precum si a încărcării in sistem a documentelor probatorii, fără costuri suplimentare.
Astfel consumul resurselor de timp si munca al părţilor implicate este redus la minim.
Menţionăm, în continuare, că spre deosebire de arbitrajul clasic, unde numărul mare al

dosarelor ridica probleme de logistica, în cazul arbitrajului accelerat electronic, schimbul
documentelor se face on-line. In plus, aplicaţia folosita permite o arhivare facila si un istoric
fidel al faptelor pe care le presupune procesul arbitral, fără a ocupa spaţiu fizic. Precizăm şi
faptul că în cadrul procedurii de arbitraj accelerat cu suport electronic, un rol important îl
deţine executorul judecătoresc, încă din etapa comunicării citaţiei către parat. Astfel, se creează
premise pentru stingerea litigiului, prin plata debitului înainte de primul termen de arbitrare.
Potrivit normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale pentru remunerarea serviciilor

arbitrale prestate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ
si Industrie a României, se percepe o taxa arbitrala stabilita in funcţie de valoarea obiectului
cererii de arbitrare, diferenţiată în funcţie moneda în care este exprimată această valoare. De
asemenea, precizări cu privire la cheltuielile efectuate în cadrul procedurii arbitrajului se
regăsesc şi în Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 359 cheltuielile pentru organizarea
şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a
probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor, se suportă potrivit
înţelegerii dintre părţi, iar în cazul în care o astfel de înţelegere cheltuielile arbitrale se suportă
de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau
proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte. Aşadar, în cadrul
procedurii arbitrale părţile pot fi obligate solidar la plată iar tribunalul arbitral poate evalua, în

mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor, putând obliga părţile să consemneze suma
respectivă la dispoziţia instanţei.
Arătăm, în continuare, că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 mediatorul are
dreptul la plata unui onorariu stabilit prin negociere cu părţile, precum şi la restituirea
cheltuielilor ocazionate de mediere, iar conform alin. (2) din cadrul articolului menţionat
anterior onorariul trebuie să fie rezonabil şi să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului.
Este de menţionat aici şi faptul că, potrivit art. 48 din actul normativ menţionat, contractul de
mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent
cuvenit mediatorului.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 192/2006 termenul de prescripţie a dreptului la acţiune
pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de
mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de lege.
Precizăm de asemenea, că părţile din cadrul unui proces în curs de desfăşurare se pot adresa
unui mediator pentru rezolvarea conflictului dintre ele, în acest caz instanţa pronunţând
suspendarea judecăţii în condiţiile Codului de procedură civilă. Atât în cazul în care părţile
aflate în conflict au ajuns la o înţelegere precum şi în cazul în care nu s-a ajuns la o astfel de
înţelegere în urma procedurii medierii, acestea se pot adresa instanţei de judecată competente.
În materie de arbitraj, menţionăm că hotărârea instanţei arbitrale poate fi desfiinţată

numai pe calea acţiunii în anulare (competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare împotriva
unei hotărâri arbitrale revine instanţei imediat superioare celei care ar fi judecat cauza în primă
instanţă) pentru motivele prevăzute la art. 364 din Codul de procedură civilă. Prin urmare,
împotriva hotărârii arbitrale este exclusă orice posibilitate de exercitare a căilor de atac din
dreptul comun.
Aşadar, în cadrul art. 364 din Codul de procedură civilă sunt menţionate motivele
pentru care se poate exercita acţiunea în anulare pentru desfiinţarea unei hotărâri arbitrale.
Analizând motivele pentru care se poate desfiinţa o hotărâre arbitrală, constatăm o
incontestabilă pondere a temeiurilor care, în dreptul comun, pot determina reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătoreşti. În aceeaşi ordine de idei, se poate constata şi o pondere
deosebită amotivelor de ordin strict procedural, respectiv în legătură cu modul de aplicare a
unor reguli sau dispoziţii de aplicare a unor reguli de drept procedural. Menţionăm, de
asemenea, că părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea
în anulare împotriva hotărârii arbitrale, însă această renunţare poate avea loc după pronunţarea
acestei hotărâri.

În privinţa termenului de introducere a acţiunii în anulare, precizăm că potrivit art. 365
alin. (2) din Codul de procedură civilă aceasta se poate introduce în termen de o lună de la
comunicarea hotărârii arbitrale, cu menţiunea că acest termen este unul de decădere, deci
nesusceptibil de a fi întrerupt sau suspendat. Menţionăm şi faptul că hotărârea instanţei de
judecată cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată cu recurs.
În ceea ce priveşte procedura concilierii directe prevăzută în cadrul art. 7201 din Codul
de procedură civilă, precum şi procedura de mediere a conflictelor de muncă din Legea nr.
168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă,precizăm că, aşa cum am menţionat
anterior, acestea sunt proceduri prealabile obligatorii sesizării instanţei de judecată, iar în cazul
în care acestea eşuează părţile se pot adresa ulterior instanţei de judecată.
Executarea hotărârii arbitrale este reglementată în mod distinct în cadrul Codului de

procedură civilă. Astfel, conform art. 367 din Codul de procedură civilă hotărârea arbitrală este
obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de bună voie de către partea împotriva căreia s-a
pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în hotărâre. Arătăm în continuare că, la cererea
părţilor, hotărârea arbitrală se învesteşte cu formulă executorie şi constituie titlu executoriu.
Hotărârea arbitrală se pune în executare în acelaşi mod ca şi o hotărâre judecătorească,
prevederile în materie din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Referitor la procedura concilierii directe prevăzută în cadrul art. 7201 din Codul de
procedură civilă, precizăm că în cazul în care părţile nu ajung la o înţelegere se va urma
procedura obişnuită prevăzută în Codul de procedură civilă, iar în cazul în care acestea au
ajuns la o înţelegere înscrisul constatator al acesteia se va anexa la cererea de chemare în
judecată.
În ceea ce priveşte procedura medierii prevăzută de Legea nr. 192/2006, precizăm că

specific acestei proceduri este faptul că accentul nu cade pe aspectele juridice ale litigiului, ci
se urmăreşte ca părţile, prin discuţii şi negocieri în prezenţa mediatorului, să ajungă la o soluţie
de compromis acceptată de fiecare parte, care să fie în acelaşi timp în deplin acord cu legile
care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Arătăm în continuare că înţelegerea la
care ajung părţile poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării, ori, după
caz, încuviinţării instanţei de judecată(în această din urmă situaţie, medierea privind un
conflict ce a fost deja dedus judecăţii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre
potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă).
Majoritatea litigiilor de consum sunt caracterizate de un dezechilibru între mizele

economice a cauzei şi la costul şi durata de soluţionare a lui juridice. Pentru a aborda

problemele specifice ale litigiilor de consum, mai multe state membre s-au mutat spre
alternative mai eficiente a căror flexibilitate ar putea satisface mai bine nevoile consumatorilor
şi a profesioniştilor: low cost, viteză şi neoficial al procedurilor fiind principalele lor active.
Instanţa instrumentele stabilite pot rezulta din iniţiativele politice atât la nivel central (de
exemplu: pentru reclamaţiile consumatorilor camerelor în ţările scandinave) şi la nivel local
(de exemplu, instanţele de arbitraj în Spania) sau iniţiativele promovate sau organizate de către
asociaţii sau sectoare profesionale (de exemplu, mediatorii ("Ombudsman"), banci si
asigurari), sau de către profesionişti sau instituţii a căror activitate principală este furnizarea de
servicii de arbitraj şi de mediere (de exemplu avocaţi sau centre de arbitraj privat). Tocmai
pentru că din această diversitate, de natura a deciziilor luate de către aceste organisme este
foarte variat. Unele sunt doar recomandări (cum ar fi Plângerile consiliului de administraţie al
ţărilor scandinave şi cele mai multe dintre "Ombudsman" privat), altele sunt obligatorii numai
pentru profesionale (ca de cele mai multe "Ombudsmanul bancar") şi încă altele sunt pentru
ambele părţi (arbitraj).
În ciuda avantajelor lor, diversele "alternative" "nu sunt în toate cazurile, în special
atunci când rezultă din iniţiative private, prevăzute cu garanţii adecvate.
Prin urmare, Comisia Europeană a adoptat o recomandare privind soluţionarea

extrajudiciară a litigiilor consumatorilor care urmăreşte să garanteze că aceste proceduri ofere
părţilor, cu un minim de garanţii de calitate, cum ar fi independenţa, transparenţa, eficienţa şi
statului de drept.
Ca urmare a recomandării de mai sus, Comisia a încercat să ofere publicului informaţii

relevante cu privire la procedurile care oferă astfel de garanţii de calitate. În acest scop, statele
membre comunică Comisiei organismele responsabile pentru rezolvarea extrajudiciară a
litigiilor de consum pe care le consideră în conformitate cu recomandarea Comisiei.
Diseminarea acestor date nu este doar consumatori, asociaţiile de consumatori şi

profesionişti interesaţi de prezentarea unui litigiu la un instanţei de judecată, aceste informaţii,
de asemenea, du-te la instanţa de judecată se, în acest fel, pot învăţa despre structura şi
funcţionarea organelor existente omologii din alte state membre.
Comisia îşi propune să stabilească, prin această încredere de bază între organele de
instanţa de ţări diferite şi, prin urmare, de a promova crearea de reţele şi de colaborare pentru
soluţionarea eficientă a litigiilor de frontieră (scopul fiind permit consumatorului să sesizeze
instanţa organismul competent în străinătate de către omologul organism existent în propria
ţară).

NORME LEGALE APLICABILE
valabile la 01.01.2011
COD CIVIL
ART. 1537
Mandatarul nu poate face nimic afara din limitele mandatului sau; facultatea de a face
tranzactie cuprinde pe aceea de a face un compromis. (Cod civil 1545, 1546, 1704, 1705).
Titlul XVII
DESPRE TRANZACTIE
ART. 1704
Tranzactia este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un
proces ce poate sa nasca. (Cod civil 943, 945, 947, 1179).
ART. 1705
Tranzactia trebuie sa fie constatata prin act scris. (Cod civil 1191, 1197).
ART. 1706
Tranzactie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul cuprins in ea.
Acei insa ce nu pot dispune de obiectul cuprins in tranzactie, nu pot transige decat in formele
stabilite de legi speciale. (Cod civil 946 si urm., 1307).
---------
A se vedea, in ce priveste formele stabilite de legi speciale, dispozitiile din Codul familiei -

Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat in Buletinul Oficial nr.
13 din 18 aprilie 1956, cu modificarile ulterioare (art. 105, 129, 133 si 147).
ART. 1707
Se poate transige asupra unei actiuni civile ce deriva din o infractiune.
ART. 1708
In tranzactie se poate stipula o penalitate contra celui ce nu se va tine de dinsa. (Cod civil
1066).
ART. 1709
Tranzactiile se marginesc numai la obiectul lor; renuntarea, facuta in toate pretentiile si
actiunile, cuprinde numai ceea ce se reporta la pricinile, asupra carora a urmat tranzactie. (Cod
civil 984, 1710, 1716).
ART. 1710
Tranzactia nu se intinde decit asupra pricinilor de care trateaza, fie intentia partilor manifestata
prin expresii speciale sau generale, ori rezulte ca ca o consecinta necesara din ceea ce s-a
expres*).
----------
*) Exprimat.
ART. 1711
Tranzactiile au intre partile contractante puterea unei sentinte neapelabile*). (Cod civil 1200,
1201).
----------
*) Hotarare judecatoreasca definitiva.
ART. 1712
Este admisibila actiunea de nulitate contra unei tranzactii, pentru eroarea asupra persoanei sau
obiectului in proces. (Cod civil 953 si urm., 1716, 1717, 1900).
ART. 1713
Asemenea se poate ataca tranzactia facuta spre executarea unui titlu nul, afara numai cind
partile ar fi tratat expres despre nulitate. (Cod civil 954, 966, 1167, 1190).
ART. 1714
Tranzactia facuta pe documente dovedite in urma de false este nula. (Cod civil 966).
ART. 1715
E asemenea nula tranzactia asupra unui proces finit prin sentinta neapelabila, despre care
partile sau una din ele n-aveau cunostinta.

Cand sentinta necunoscuta partilor ar fi inca apelabila, tranzactia va fi valida. (Cod civil 954,
966, 1201, 1712).
ART. 1716
Cand partile au transigeat in genere asupra tuturor afacerilor ce ar putea sa existe intre dansele,
documentele ce le-ar fi fost necunoscute lor in timpul tranzactiei si care s-ar fi descoperit in
urma nu constituie un titlu de anularea tranzactiei, afara numai atunci cand ar fi fost ascunse
prin fapta uneia din partile contractante.
Insa tranzactia va fi nula, cand ea nu ar cuprinde decit un singur obiect si s-ar dovedi, din
documentele in urma descoperite, ca una din parti nu avea nici un drept asupra acelui obiect.
(Cod civil 998, 1714).
ART. 1717
Invederata greseala in socoteli, urmata la facerea tranzactiei, nu pagubeste pe nici una din parti,
si trebuie sa se repare. (Cod civil 1712).
COD PROCEDURĂ CIVILĂ
CARTEA a IV - a
Despre arbitraj
--------------
Cartea a IV-a a fost modificată de pct. 20 al art. 1 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993
--------------
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 340
Persoanele care au capacitatea deplina de exerciţiu al drepturilor pot conveni sa soluţioneze pe
calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea
care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
ART. 3401
Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane,
investite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie sa judece litigiul şi sa pronunţe o
hotărâre definitiva şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii investiti
constituie, în sensul dispoziţiilor de fata, tribunalul arbitral.

ART. 341
(1) Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale, încheiată conform cu
prevederile cap. II.
(2) Sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum şi a
dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris
încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect
arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea
arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie
sa le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile,
repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărîrii arbitrale şi, în
general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
(3) În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat
asa cum va socoti mai potrivit.
(4) Dacă nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispoziţiile ce
urmează.
ART. 3411
Părţile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o instituţie permanenta de arbitraj sau de o
terta persoana.
ART. 342
(1) Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea
interesată poate sesiza instanta de judecata care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost
competenta sa judece litigiul în fond, în prima instanta.
(2) În cazul în care părţile au încheiat convenţia arbitrală în cursul judecării litigiului la o
instanta judecătorească, aceasta devine competenta sa soluţioneze
cererile prevăzute în alin. 1.
(3) Instanta va soluţiona aceste cereri de urgenta şi cu precădere, cu procedura
ordonanţei preşedintele.
CAP. 2
Convenţia arbitrală
ART. 343
(1) Convenţia arbitrală se încheie, în scris, sub sancţiunea nulităţii.
(2) Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul
principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumita
compromis.
ART. 3431

(1) Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care
este inserată sau în legatura cu acesta sa fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se
numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
(2) Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului în care a
fost înscrisă.
ART. 3432
Prin compromis părţile convin ca un litigiu ivit între ele sa fie soluţionat pe calea
arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele
arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
ART. 3433
(1) Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei,
competenta instanţelor judecătoreşti.
(2) Tribunalul arbitral isi verifica propria sa competenta de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în
aceasta privinta printr-o încheiere care se poate desfiinta numai prin acţiunea în anulare
introdusă impotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364.
ART. 3434
(1) În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe care una dintre ele o
invoca în instanta judecătorească, aceasta isi verifica competenta.
(2) Instanta va retine spre soluţionare procesul dacă:
a) paratul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezerva intemeiata pe
convenţia arbitrală;
b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile pârâtului în arbitraj.
(3) În celelalte cazuri, instanta judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, se va declara
necompetentă, dacă va constata ca exista convenţie arbitrală.
(4) În caz de conflict de competenta, hotărăşte instanta judecătorească ierarhic superioară
instanţei înaintea căreia s-a ivit conflictul.
CAP. 3
Arbitrii. Constituire tribunalului arbitral. Termenul şi locul arbitrajului
ART. 344
Poate fi arbitru orice persoana fizica, de cetăţenie romana, care are capacitatea deplina de
exerciţiu al drepturilor.
ART. 345
(1) Părţile stabilesc dacă litigiul se judeca de un arbitru unic sau de doi ori de mai mulţi arbitri.
(2) Dacă părţile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judeca de trei arbitri, câte unul numit

de fiecare dintre părţi, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei doi arbitri.
(3) Dacă exista mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, părţile care au interese comune vor
numi un singur arbitru.
ART. 346
Este nulă clauza din convenţia arbitrală care prevede dreptul uneia dintre părţi de a numi
arbitru în locul celeilalte părţi sau de a avea mai mulţi arbitri decît cealaltă parte.
ART. 347
(1) Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale.
(2) Când arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia arbitrală şi nici nu
s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea sa recurgă la arbitraj invita cealaltă parte,
în scris, sa procedeze la numirea lor.
(3) În comunicare se arata numele, domiciliul şi, pe cît posibil, datele personale şi profesionale
ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sa recurgă la arbitraj,
precum şi enunţarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor.
ART. 348
Partea căreia i s-a făcut comunicarea trebuie sa transmită, la rândul sau, în termen de 10 zile de
la primirea acesteia, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele,
domiciliul şi, pe cat posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de ea.
ART. 349
Acceptarea însărcinării de arbitru trebuie sa fie facuta în scris şi comunicată părţilor în termen
de 5 zile de la data primirii propunerii de numire.
ART. 350
Cei doi arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului, în termen de 10 zile de la ultima
acceptare. Supraarbitrul se va conformă prevederilor art. 449.
ART. 351
(1) În caz de neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu
numeşte arbitrul ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului,
partea care vrea sa recurgă la arbitraj poate cere instanţei judecătoreşti sa procedeze la numirea
arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului.
(2) Încheierea de numire se va da în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea părţilor. Ea nu
este supusă căilor de atac.
ART. 3511
(1) Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta şi imparţialitatea
sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor. Poate constitui o
cauza de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la

arbitraj, prevăzute în convenţia arbitrală.
ART. 27
Judecătorul poate fi recuzat:
1. când el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii
sau când este soţ, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. când el este soţ, ruda sau afin în linie directa ori în linie colaterală, pana la al patrulea grad
inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului
uneia din aceste persoane;
3. când soţul în viata şi nedespărţit este ruda sau afin a uneia din părţi pana la al patrulea
grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viata ori despărţit, au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemănătoare cu
aceea care se judeca sau dacă au o judecata la instanta unde una din părţi este judecător;
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecata penală în timp de 5 ani
înaintea recuzării;
6. dacă este tutore sau curator al uneia din părţi;
7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judeca;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale pînă la al patrulea grad inclusiv
şi una din părţi, sotii sau rudele acestora pînă la gradul al treilea inclusiv.
ART. 28
(1) Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecata ca tutor,
curator, consiliu judiciar*) sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când
aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.
(2) Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.
(2^1) Cererile de recuzare a instanţelor ierarhic superioare formulate la instanta care
soluţionează litigiul sunt inadmisibile.
(3) Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o noua cerere impotriva aceluiaşi
judecător.
ART. 29
(1) Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi
înainte de începerea oricărei dezbateri.
(2) Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui sa
propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
(3) Judecătorul impotriva căruia e propusă recuzarea poate declara ca se abţine.
ART. 30

(1) Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanta respectiva, în alcătuirea căreia nu poate
sa între cel recuzat.
(2) În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecata, cererea de
recuzare se judeca de instanta ierarhic superioară.
(3) Abrogat.
(4) Cererile de recuzare inadmisibile potrivit art. 28 se soluţionează de instanta în fata căreia
au fost formulate.
ART. 31
(1) Instanta decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părţilor şi ascultând
pe judecătorul recuzat.
(2) Nu se admite interogatoriul sau jurământul*) ca mijloc de dovada a motivelor de
recuzare.
(3) În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura.
ART. 32
(1) Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţa publica.
(2) Dacă recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii.*)
(3) Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arata în ce măsura actele îndeplinite de
judecătorul recuzat urmează sa fie păstrate.
ART. 33
(1) Instanta superioară investită cu judecarea cererii de recuzare în cazurile prevăzute de art.
30 alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanta de acelaşi grad, în cazul când găseşte ca
cererea de recuzare este intemeiata.
(2) Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanţei inferioare.
ART. 34
(1) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a
încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.
(2) Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul.
(3) Când instanta superioară de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface
toate actele şi dovezile administrate la prima instanta.
ART. 35
Abrogat.
ART. 36
Dispoziţiile prezentului titlu, în afară de art. 24 şi 27 pct. 7, se aplica şi procurorilor,
magistraţilor asistenţi şi grefierilor.)

(2) O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decît pentru cauze survenite după numire.
(3) Persoana care ştie ca în privinta sa exista o cauza de recuzare este obligată sa
înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de
arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut.
(4) Aceasta persoana nu poate participa la judecarea litigiului decît dacă părţile, înştiinţate
potrivit alineatului precedent, comunica în scris ca înţeleg sa nu ceara recuzarea. Chiar în acest
caz, ea are dreptul sa se abţină de la judecarea litigiului, fără ca abţinerea sa însemne
recunoaşterea cauzei de recuzare.
ART. 3512
(1) Recuzarea trebuie sa fie cerută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile
de la data când partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau, după caz, de la survenirea
cauzei de recuzare.
(2) Cererea de recuzare se soluţionează de instanta judecătorească, prevăzută de art. 342, cu
citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare.
Încheierea nu este supusă căilor de atac.
ART. 352
În caz de vacanta, pentru orice cauza, recuzare, revocare, abţinere, renunţare, împiedicare,
deces, şi dacă nu s-a numit un supleant sau dacă acesta este împiedicat sa-şi exercite
însărcinarea, se va proceda la înlocuirea arbitrului potrivit dispoziţiilor stabilite pentru numirea
lui.
ART. 353
Arbitrii sunt răspunzători de daune, în condiţiile legii:
a) dacă, după acceptare, renunţa în mod nejustificat la însărcinarea lor;
b) dacă, fără motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunţa
hotărârea în termenul stabilit de convenţia arbitrală sau de lege;
c) dacă nu respecta caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care
iau cunostinta în calitate de arbitri, fără a avea autorizarea părţilor;
d) dacă incalca în mod flagrant îndatoririle ce le revin.
ART. 3531
În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, toate atribuţiile ce revin instanţei
judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor din prezentul capitol se exercita de acea instituţie,
conform regulamentului sau, afară numai dacă acel regulament prevede altfel.
ART. 3532
(1) Tribunalul arbitral se considera constituit pe data ultimei acceptări a însărcinării de arbitru,

de supraarbitru sau, după caz, de arbitru unic.
(2) Data acceptării este cea a expedierii prin posta a comunicării prevăzute de art.
349.
ART. 3533
(1) Dacă părţile n-au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie sa pronunţe
hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.
(2) Termenul se suspenda pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri
incidente adresate instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342.
(3) Părţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului.
(4) De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea
termenului cu cel mult doua luni.
(5) Termenul se prelungeşte de drept cu doua luni în cazul prevăzut de art. 3603,
precum şi în cazul decesului uneia dintre părţi.
(6) Trecerea termenului prevăzut în prezentul articol nu poate sa constituie un motiv de
caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi
tribunalului arbitral, pînă la primul termen de înfăţişare, ca înţelege sa invoce caducitatea.
ART. 354
Părţile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul
arbitrajului de stabileşte de tribunalul arbitral.
CAP. 4
Sesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii de arbitrare.
Întâmpinarea. Cererea reconvenţională
ART. 355
(1) Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă care va cuprinde:
a) numele, domiciliul sau resedinta părţilor ori, pentru persoanele juridice,
denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în Registrul comerţului,
numărul de telefon, contul bancar;
b) numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, anexându-se dovada
calităţii;
c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexându-se copie de pe contractul în care este inserată, iar
dacă s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;
d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la
determinarea acestei valori;
e) motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea;
f) numele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral;

g) semnatura partii.
(2) Cererea se poate face şi printr-un proces-verbal încheiat în fata tribunalului
arbitral şi semnat de părţi sau numai de reclamant, precum şi de arbitri.
ART. 356
Reclamantul va comunica pârâtului, precum şi fiecărui arbitru, copie de pe cererea de arbitrare
şi de pe înscrisurile anexate.
ART. 3561
(1) În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, paratul
va face întâmpinare cuprinzând excepţiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în
drept la aceasta cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în mod corespunzător, celelalte
menţiuni prevăzute în art. 355, pentru cererea de arbitrare.
(2) Excepţiile şi alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin întâmpinare, trebuie
ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la primul termen de înfăţişare. Dispoziţiile art.
358^12 alin. 3 rămân aplicabile.
(3) Dacă prin nedepunerea întâmpinării litigiul se amana, paratul va putea fi obligat la plata
cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amînare.
(4) Dispoziţiile art. 356 se aplica în mod corespunzător.
ART. 357
(1) Dacă paratul are pretenţii impotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic, el
poate face cerere reconvenţională.
(2) Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării
sau cel mai târziu pînă la primul termen de înfăţişare şi trebuie sa îndeplinească aceleaşi
condiţii ca şi cererea principala.
CAP. 5
Procedura arbitrală
ART. 358
În intreaga procedura arbitrală trebuie sa se asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii
arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului
contradictorialităţii.
ART. 3581
(1) Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor,
hotărârilor arbitrale şi încheierilor de şedinţa se face prin scrisoare recomandată cu recipisa de
predare sau cu confirmare de primire. Informaţiile şi înştiinţările pot fi făcute şi prin telegrama,
telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care permite stabilirea probei comunicării şi a
textului transmis.

(2) Înscrisurile pot fi inminate şi personal partii, sub semnatura.
(3) Dovezile de comunicare se depun la dosar.
ART. 3582
(1) Îndată după expirarea termenului pentru depunerea întâmpinării, tribunalul arbitral verifica
stadiul pregătirii litigiului pentru dezbatere şi, dacă va socoti necesar, va dispune măsurile
corespunzătoare pentru completarea dosarului.
(2) După aceasta verificare şi, dacă este cazul, după completarea dosarului, tribunalul arbitral
fixează termen de dezbatere a litigiului şi dispune citarea părţilor.
ART. 3583
Între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie sa existe un interval de timp de cel
puţin 15 zile.
ART. 3584
Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţi şi pot fi asistate de
orice persoana.
ART. 3585
Neprezentarea partii legal citate nu impiedica dezbaterea litigiului, afară numai
dacă partea lipsa nu va cere, cel mai târziu pana în preziua dezbaterii, amânarea
litigiului pentru motive temeinice, încunoştiinţând în acelaşi termen şi cealaltă parte, precum şi
arbitrii. Amânarea se poate face o singura data.
ART. 358^6
Oricare dintre părţi poate cere în scris ca soluţionarea litigiului sa se facă în lipsa sa, pe baza
actelor de la dosar, art. 358^3 rămânând însă aplicabil.
ART. 358^7
Dacă ambele părţi, deşi legal citate, nu se prezintă în termen, tribunalul arbitral va soluţiona
litigiul în afară de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice.
Tribunalul arbitral poate, de asemenea, sa amâne judecarea litigiului, citând părţile, dacă
apreciază ca prezenta lor la dezbatere este necesară.
ART. 358^8
(1) Înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei
judecătoreşti competente sa încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri vremelnice cu privire la
obiectul litigiului sau sa constate anumite împrejurări de fapt.
(2) La aceasta cerere se vor anexa, în copie, cerea de arbitrare sau, în lipsa, dovada comunicării
prevăzute de art. 347 alin. 2 şi 3, precum şi convenţia arbitrală.
(3) Încuviinţarea acestor măsuri va fi adusă la cunostinta tribunalului arbitral de către partea
care le-a cerut.

ART. 358^9
În cursul arbitrajului, măsurile asigurătoare şi măsurile vremelnice, ca şi
constatarea anumitor împrejurări de fapt, pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitral.
În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanta judecătorească.
ART. 358^10
(1) Fiecare dintre părţi are sarcina sa dovedească faptele pe care isi întemeiază în litigiu
pretenţia sau apărarea.
(2) În vederea soluţionării litigiului, tribunalul arbitral poate cere părţilor explicaţii scrise cu
privire la obiectul cererii şi faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricăror probe
prevăzute de lege.
ART. 358^11
(1) Administrarea probelor se efectuează în şedinţa tribunalului arbitral. Acesta poate dispune
ca administrarea probelor sa fie efectuată în fata unui arbitru din compunerea tribunalului
arbitral.
(2) Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare de jurămînt.
(3) Tribunalul arbitral nu poate sa recurgă la mijloace de constringere şi nici sa aplice sancţiuni
martorilor sau experţilor. Pentru luarea acestor măsuri părţile se pot adresa instanţei
judecătoreşti prevăzute de art. 342.
(4) Aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri.
ART. 358^12
(1) Orice excepţie privind existenta şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului
arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii pana la primul termen de
înfăţişare, trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen, dacă
nu s-a stabilit un termen mai scurt.
(2) Orice cereri ale părţilor şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu pana la primul termen
de înfăţişare.
(3) Probele care nu au fost cerute cel mai târziu pînă la prima zi de înfăţişare nu vor mai putea
fi invocate în cursul arbitrajului, afară de cazurile în care:
a) necesitatea probei ar reieşi din dezbateri;
b) administrarea probei nu pricinuieşte amânarea soluţionării litigiului.
ART. 358^13
(1) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de şedinţa.
(2) Orice dispoziţie a tribunalului arbitral va fi consemnată şi va fi motivată.
(3) Încheierea de şedinţa va cuprinde, pe lîngă menţiunile prevăzute la art. 361 lit.
a) şi b), şi următoarele menţiuni:

a) o scurta descriere a desfăşurării şedinţei;
b) cererile şi susţinerile părţilor;
c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;
d) dispozitivul;
e) semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 360^2.
(4) Părţile au dreptul sa ia cunostinta de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului. La
cererea părţilor sau din oficiu tribunalul arbitral poate indrepta sau completa încheierea de
şedinţa, printr-o alta încheiere. Părţilor li se comunica, la cerere, copie de pe încheierea de
şedinţa.
CAP. 6
Cheltuieli arbitrale
ART. 359
(1) Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor,
cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor,
martorilor, se suporta potrivit înţelegerii dintre părţi.
(2) În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut
litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau proporţional cu ceea ce s-
a acordat, dacă cererea este admisă în parte.
ART. 359^1
(1) Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor şi poate
obliga părţile sa consemneze suma respectiva prin contribuţie egala.
(2) Părţile pot fi obligate solidar la plata.
(3) Dacă paratul nu-şi îndeplineşte obligaţia care îi revine potrivit alin. 1, în termenul stabilit
de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna intreaga suma, urmând ca prin hotărârea
arbitrală sa se stabilească cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul de
suportare de către părţi.
(4) De asemenea, tribunalul arbitral poate obliga părţile sau pe fiecare dintre ele la avansarea
altor cheltuieli arbitrale.
ART. 359^2
Tribunalul arbitral poate sa nu dea curs arbitrajului pînă la consemnarea, avansarea sau plata
sumelor prevăzute în prezentul capitol.
ART. 359^3
La cererea oricăreia dintre părţi, instanta judecătorească prevăzută de art. 342 va
examina temeinicia măsurilor dispuse de tribunalul arbitrar şi va stabili cuantumul onorariilor
arbitrilor şi al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum şi modalităţile de consemnare, avansare

sau de plata.
ART. 359^4
(1) Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părţi a hotărârii
arbitrale.
(2) Dacă arbitrajul se întrerupe, fără a se pronunţa hotărâre, onorariile arbitrilor pentru
activitatea depusa se reduc în mod corespunzător.
ART. 359^5
Orice diferenţa în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizează cel mai târziu prin
hotărârea arbitrală şi se plăteşte pana la comunicarea către părţi sau pana la depunerea acesteia
la instanta judecătorească. Neplata diferenţei atrage suspendarea comunicării sau depunerii
hotărârii arbitrale.
ART. 359^6
În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului,
onorariile arbitrilor, precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform
regulamentului acelei instituţii.
CAP. 7
Hotărârea arbitrală
ART. 360
(1) Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de
drept aplicabile, ţinând seama când este cazul şi de uzanţele comerciale.
(2) Pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate.
ART. 360^1
(1) În toate cazurile, pronunţarea trebuie sa fie precedată de deliberarea în secret, cu
participarea tuturor arbitrilor în persoana, consemnându-se în hotărâre aceasta participare.
(2) Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 21 de zile, sub condiţia încadrării în termenul
arbitrajului.
ART. 360^2
Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr fără soţ de arbitri, hotărârea se ia cu
majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o alta părere isi va redacta şi va semna opinia
separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.
ART. 360^3
Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr cu soţ de arbitri şi aceştia nu se înţeleg
asupra soluţiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform înţelegerii dintre părţi sau,
în lipsa, conform art. 351. Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre soluţii, o va putea
modifica sau va putea pronunţa o alta soluţie, dar numai după ascultarea părţilor şi a celorlalţi

arbitri.
ART. 361
Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie sa cuprindă:
a) componenta nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii;
b) numele părţilor, domiciliul sau resedinta lor sau, după caz, denumirea şi sediul, numele
reprezentanţilor părţilor, precum şi al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea
litigiului;
c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;
d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;
e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate,
motivele care sub acest aspect întemeiază soluţia;
f) dispozitivul;
g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360^2.
ART. 362
(1) Dacă prin hotărârea pronunţată tribunalul arbitral a omis sa se pronunţe asupra unui capăt
de cerere, oricare dintre părţi poate solicita, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii,
completarea ei. Hotărârea de completare se da cu citarea părţilor.
(2) Greşelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimba
fondul soluţiei, precum şi greşelile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricăreia dintre părţi,
formularea în termenul prevăzut de alin. 1 sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare.
(3) Hotărârea de completare sau încheierea de îndreptare face parte integrantă din hotărârea
arbitrală.
(4) Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completarea sau îndreptarea
hotărîrii.
ART. 363
(1) Hotărârea arbitrală va fi comunicată părţilor în termen de cel mult o luna de la data
pronunţării ei.
(2) La cererea oricăreia dintre părţi, tribunalul arbitral îi va elibera o dovada privind
comunicarea hotărîrii, în condiţiile alin. 1.
(3) Hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive.
ART. 363^1
(1) În termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii, tribunalul arbitral va depune
dosarul litigiului la instanta judecătorească prevăzută de art. 342 ataşând şi dovezile de
comunicare a hotărârii arbitrale.
(2) În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, dosarul se păstrează la acea

instituţie.
CAP. 8
Desfiinţarea hotărârii arbitrale
ART. 364
Hotărârea arbitrală poate fi desfiintata numai prin acţiune în anulare pentru unul din
următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără sa existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei
convenţii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal
îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3.
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat
asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decît s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arata data şi locul pronunţării, nu
este semnată de arbitrii;
h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;
i) hotărârea arbitrală incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale
legii.
ART. 364^1
(1) Părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare
impotriva hotărîrii arbitrale.
(2) Renunţarea la acest drept se poate face, însă, după pronunţarea hotărârii arbitrale.
ART. 365
(1) Competenta de a judeca în prima instanta acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti
imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
(2) Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o luna de la data
comunicării hotărârii arbitrale.
(3) Instanta judecătorească va putea suspenda executarea hotărârii arbitrale impotriva căreia a
fost introdusă acţiunea în anulare, numai după depunerea unei cauţiuni fixate de ea.
Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplica în mod corespunzător.
ART. 366
(1) Instanta judecătorească, admiţând acţiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul
este în stare de judecata, se va pronunţa şi în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă, însă,

pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanta judecătorească se va pronunţa în fond
după administrarea lor. În acest din urma caz, hotărârea de anulare nu se va putea ataca decît o
data cu hotărârea asupra fondului.
(2) Hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată numai cu
recurs.
ART. 366^1
În toate cazurile privind hotărârea arbitrală, acţiunea în anulare formulată potrivit art. 364 se
judeca în completul prevăzut pentru judecata în prima instanta, iar recursul se judeca în
completul prevăzut pentru aceasta cale de atac.
CAP. 9
Executarea hotărârii arbitrale
ART. 367
Hotărârea arbitrală este obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de buna voie de către partea
impotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în hotărâre.
ART. 367^1
(1) La cererea partii câştigătoare, hotărârea arbitrală se investeste cu formula executorie.
(2) Încheierea de investire se da de către instanta judecătorească prevăzută de art. 342, fără
citarea părţilor, în afară de cazul în care exista îndoieli cu privire la regularitatea hotărârii
arbitrale, când se vor cita părţile.
ART. 368
Hotărârea arbitrală investită cu formula executorie constituie titlu executoriu şi se executa silit
întocmai ca şi o hotărâre judecătorească.
CAP. 10
Arbitrajul internaţional
ART. 369
În sensul prezentului capitol, un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este socotit
internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
ART. 369^1
Prin convenţia arbitrală referitoare la un arbitraj internaţional, părţile pot stabili ca acesta sa
aibă loc în România sau într-o alta ţara.
ART. 369^2
(1) În arbitrajul internaţional care se judeca în România sau potrivit legii romane, tribunalul
arbitral va fi compus dintr-un număr impar de arbitri, fiecare dintre părţi având dreptul sa
numească un număr egal de arbitri. Dispoziţiile art. 369^3 rămîn aplicabile.
(2) Partea străină poate numi arbitri de cetăţenie străină.

(3) Părţile pot conveni ca arbitrul unic sau supraarbitrul sa fie cetăţean al unui al treilea stat.
ART. 369^3
În arbitrajul internaţional, durata termenelor stabilite de art. 349, 350, 351^2, 358^3 şi 362 se
dublează.
ART. 369^4
(1) Dezbaterea litigiului în fata tribunalului arbitral se face în limba stabilită prin convenţia
arbitrală sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în aceasta privinta ori nu a intervenit o înţelegere
ulterioara, în limba contractului din care s-a născut litigiul ori într-o limba de circulaţie
internationala stabilită de tribunalul arbitral.
(2) Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala
ei, tribunalul arbitral îi asigura serviciile unui traducător.
(3) Părţile pot sa participe la dezbateri cu traducătorul lor.
ART. 369^5
În afară de cazul în care părţile convin altfel, onorariile arbitrilor şi cheltuielile de deplasare ale
acestora se suporta de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului,
aceste cheltuieli se suporta de părţi în cote egale.
CAP. 11
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine
ART. 370
În sensul prezentului capitol, prin hotărâre arbitrală străină se înţelege o hotărâre data pe
teritoriul unui stat străin sau care nu este considerată ca hotărâre nationala în România.
ART. 370^1
Hotărîrile arbitrare străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului
judecat, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 167-172 din Legea nr.
105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
ART. 370^2
Hotărîrile arbitrale străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a
le executa, pot fi puse în executare silită pe teritoriul României, prin aplicarea în mod
corespunzător a prevederilor art. 173-177 din Legea nr. 105/1992.
ART. 370^3
Hotărîrile arbitrale străine, pronunţate de către un tribunal arbitral competent, au forta probanta
în fata instanţelor din România cu privire la situaţiile de fapt pe care le constata.
ART. 371
Abrogat.*)

Legea nr. 335/2007
privind Camerele de Comerţ din România
publicată în Monitorul Oficial nr. 836 / 6 decembrie 2007
EXTRAS
“Art. 28
……………………………………………………………………………………………..
(2) Camera Naţională îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
……………………………………………………………………………………………..
e) organizează activitatea de mediere şi de soluţionare prin arbitraj a litigiilor comerciale şi

civile, interne şi internaţionale, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, de legile
speciale în domeniu şi de convenţiile internaţionale la care România este parte;
……………………………………………………………………………………………..
Art. 29
(1) Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional este o instituţie permanentă de arbitraj, fără
personalitate juridică şi funcţionează pe lângă Camera Naţională.
(2) Activitatea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional este coordonată de către un colegiu
condus de preşedintele Curţii.
(3) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional,

precum şi al colegiului acesteia este aprobat de Colegiul de conducere al Camerei Naţionale.

(4) Preşedintele şi Colegiul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional sunt propuşi de către
preşedintele Camerei Naţionale şi aprobaţi de către Colegiul de conducere al Camerei
Naţionale.
(5) Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional se propun de către
preşedintele Curţii şi se aprobă de către colegiul acesteia.
(6) Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera Naţională îndrumă

activitatea curţilor de arbitraj de pe lângă camerele judeţene.
(7) Activitatea curţilor de arbitraj de pe lângă camerele judeţene se desfăşoară conform

prevederilor Codului de procedură civilă, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare şi
ale Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă
Camera Naţională.
Art. 30
(1) Normele privind taxele arbitrale şi onorariile arbitrilor se aprobă de Colegiul de conducere
al Camerei Naţionale, la propunerea Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.
(2) Taxele arbitrale sunt destinate acoperirii cheltuielilor legate de activitatea de soluţionare a
litigiilor, plăţii onorariilor arbitrilor şi documentării acestora, cheltuielilor de secretariat şi altor
cheltuieli necesare funcţionării Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.”
Decret Nr. 281 din 25 iunie 1963
privind ratificarea Conventiei europene de arbitraj comercial international,
incheiata la Geneva, la 21 aprilie 1961
ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 12 din 25 iunie 1963
Consiliul de Stat al Republicii Populare Romine decreteaza:
ARTICOL UNIC
Se ratifica Conventia europeana de arbitraj comercial international, incheiata la Geneva, la
21 aprilie 1961.

CONVENTIA EUROPEANA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNATIONAL*)
*) Traducere din limba franceza.
Subsemnatii, autorizati in cuvenita forma, reuniti sub auspiciile Comisiei Economice pentru
Europa a Organizatiei Natiunilor Unite,
Constatind ca la 10 iunie 1958, in urma Conferintei Natiunilor Unite privind Arbitrajul
Comercial International, a fost semnata la New York Conventia pentru recunoasterea si
executarea sentintelor arbitrale straine.
In dorinta de a contribui la dezvoltarea comertului european, prin inlaturarea, in masura
posibilitatilor, a unor dificultati susceptibile de a impiedica organizarea si functionarea
arbitrajului comercial international in relatiile dintre persoanele fizice sau juridice din diferite
tari ale Europei,
Au convenit asupra urmatoarelor dispozitii:
Art. 1
Domeniul de aplicare a Conventiei
1. Prezenta Conventie se aplica:
a) conventiilor de arbitraj incheiate, pentru reglementarea litigiilor nascute sau care se vor
naste din operatii de comert international, intre persoanele fizice sau juridice avind, in
momentul incheierii Conventiei, resedinta lor obisnuita sau sediul in State Contractante
diferite;
b) procedurilor si sentintelor arbitrale intemeiate pe conventiile aratate la paragraful 1 lit. a
din acest articol.
2. In sensul prezentei Conventii se intelege prin:
a) "conventie de arbitraj", fie o clauza compromisorie inscrisa intr-un contract, fie un
compromis, contractul sau compromisul fiind semnate de parti sau continute intr-un schimb de
scrisori, de telegrame sau de comunicari prin telex si, in raporturile intre tari ale caror legi nu
impun forma scrisa pentru conventia de arbitraj, orice conventie incheiata in formele permise
de aceste legi;
b) "arbitraj", reglementarea litigiilor nu numai de catre arbitrii numiti pentru cazuri
determinate (arbitraj ad-hoc), ci si de catre institutii permanente de arbitraj;
c) "sediu", locul unde este situata intreprinderea care a incheiat conventia de arbitraj.
Art. 2
Capacitatea persoanelor juridice de drept public de a se supune arbitrajului

1. In cazurile prevazute de articolul I, paragraful 1 al prezentei Conventii, persoanele
juridice calificate, prin legea care le este aplicabila, drept "persoane juridice de drept public",
au facultatea de a incheia in mod valabil conventii de arbitraj.
2. In momentul semnarii sau ratificarii prezentei Conventii ori aderarii la ea, orice stat va
putea declara ca limiteaza aceasta facultate, in conditiile precizate in declaratia sa.
Art. 3
Capacitatea strainilor de a fi arbitri
In arbitrajele supuse prezentei Conventii, strainii pot fi desemnati ca arbitri.
Art. 4
Organizarea arbitrajului
1. Partile la o conventie de arbitraj sint libere sa prevada:
a) ca litigiile lor vor fi supuse unei institutii permanente de arbitraj; in acest caz, arbitrajul se
va desfasura in conformitate cu Regulamentul institutiei desemnate; sau
b) ca litigiile lor vor fi supuse unei proceduri arbitrale ad-hoc; in acest caz, partile vor avea
in special facultatea
i. de a desemna arbitrii sau de a stabili modalitatile potrivit carora vor fi desemnati arbitrii in
caz de litigiu;
ii. de a determina locul arbitrajului;
iii. de a fixa regulile de procedura pe care le vor urma arbitrii.
2. Daca partile au inteles sa supuna reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc si daca
intr-un termen de 30 de zile de la data notificarii cererii de arbitraj catre pirit, una din parti nu
si-a desemnat arbitrul sau, acesta va fi desemnat, daca nu exista intelegere contrara, la cererea
celeilalte parti, de catre Presedintele Camerei de Comert competente a tarii in care partea in
culpa are, in momentul introducerii cererii de arbitraj, resedinta sa obisnuita sau sediul.
Prezentul paragraf se aplica si la inlocuirea arbitrilor desemnati de catre o parte sau de catre
Presedintele Camerei de Comert mai sus vizata.
3. Daca partile au hotarit sa supuna reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc printr-
unul sau mai multi arbitri fara ca conventia de arbitraj sa contina indicatii in legatura cu
masurile necesare pentru organizarea arbitrajului, cum ar fi cele prevazute la paragraful 1 al
prezentului articol, aceste masuri vor fi luate, daca partile nu se inteleg in aceasta privinta si
sub rezerva cazului mentionat la paragraful 2 de mai sus, de catre arbitrul sau arbitrii deja
desemnati. In lipsa unui acord intre parti asupra desemnarii arbitrului unic sau in lipsa
acordului intre arbitri asupra masurilor de luat, reclamantul va putea sa se adreseze, pentru
luarea acestor masuri, daca partile au hotarit locul arbitrajului, la alegerea sa, fie Presedintelui
Camerei de Comert competente a tarii unde se afla locul ales de parti, fie Presedintelui

Camerei de Comert competente a tarii in care piritul isi are, in momentul introducerii cererii de
arbitraj, resedinta sa obisnuita sau sediul sau; daca partile nu s-au inteles asupra locului
arbitrajului, reclamantul se va putea adresa, la alegerea sa, fie Presedintelui Camerei de Comert
competente a tarii in care piritul isi are, in momentul introducerii cererii de arbitraj, resedinta
sa obisnuita sau sediul sau, fie Comitetului Special a carui compunere si modalitate de
functionare sint determinate prin anexa la prezenta Conventie. Daca reclamantul nu-si exercita
drepturile care-i sint acordate prin prezentul paragraf, aceste drepturi vor putea fi exercitate de
catre pirit sau de catre arbitri.
4. Presedintele sau Comitetul Special sesizati vor putea proceda, dupa caz,
a) la desemnarea arbitrului unic, a arbitrului presedinte, a supraarbitrului sau a arbitrului tert;
b) la inlocuirea unuia sau a mai multor arbitri desemnati dupa o alta procedura decit cea
prevazuta la paragraful 2 al prezentului articol;
c) la determinarea locului arbitrajului, subintelegindu-se ca arbitrii pot sa aleaga un alt loc
de arbitraj;
d) la stabilirea directa, sau prin referire la regulamentul unei institutii arbitrale permanente, a
regulilor de procedura care trebuie respectate de arbitri, daca acestia nu si-au fixat regulile lor
de procedura, in lipsa unui acord intre parti in aceasta privinta.
5. Daca partile au convenit sa supuna reglementarea litigiilor unei institutii arbitrale
permanente fara a desemna aceasta institutie si nu se inteleg asupra acestei desemnari,
reclamantul va putea sa ceara aceasta desemnare in conformitate cu procedura prevazuta la
paragraful 3 de mai sus.
6. Daca conventia de arbitraj nu contine nici o indicatie asupra modului de arbitraj (arbitraj
printr-o institutie permanenta de arbitraj sau arbitraj ad-hoc) caruia partile s-au inteles sa
supuna litigiul lor si daca partile nu cad de acord asupra acestei chestiuni, reclamantul va avea
facultatea de a recurge, in aceasta privinta, la procedura prevazuta la paragraful 3 de mai sus.
Presedintele Camerei de Comert competente sau Comitetul Special pot, fie sa indrepte partile
la o institutie permanenta de arbitraj, fie sa le invite sa-si desemneze arbitrii, intr-un termen pe
care il vor fixa partilor, si sa convina in acelasi termen asupra masurilor necesare functionarii
arbitrajului. In acest din urma caz, vor fi aplicabile paragrafele 2, 3 si 4 din prezentul articol.
7. Daca in termen de 60 de zile din momentul in care a fost sesizat cu una din cererile
enumerate la paragrafele 2, 3, 4, 5 si 6 ale acestui articol, Presedintele Camerei de Comert
desemnat in baza unuia din aceste paragrafe, n-a dat urmare cererii, reclamantul va putea sa se
adreseze Comitetului Special pentru ca acesta sa-si asume functiile care nu au fost indeplinite.
Art. 5
Declinarea competentei arbitrale

1. Partea care intelege sa ridice o exceptie intemeiata pe incompetenta arbitrului trebuie,
cind este vorba de exceptii intemeiate pe inexistenta, nulitatea sau caducitatea conventiei de
arbitraj, sa faca acest lucru in cursul procedurii arbitrale, cel mai tirziu in momentul prezentarii
apararilor sale in fond, iar cind este vorba de exceptii intemeiate pe faptul ca chestiunea
litigioasa ar depasi imputernicirile arbitrului, de indata ce va fi ridicata, in procedura arbitrala,
problema care ar depasi aceste imputerniciri. Cind intirzierea partilor in ridicarea exceptiei este
datorata unei cauze socotita intemeiata de catre arbitru, acesta va declara exceptia admisibila.
2. Exceptiile de incompetenta aratate la paragraful 1 de mai sus si care nu au fost ridicate in
termenele fixate in acest paragraf 1, nu vor mai putea fi ridicate in cursul procedurii arbitrale,
daca este vorba de exceptii pe care, in virtutea legii aplicabile de catre arbitru, partile au
singure facultatea de a le invoca, nici in cursul unei proceduri judiciare ulterioare asupra
fondului sau executarii sentintei, daca este vorba de exceptii lasate la facultatea partilor in
virtutea legii determinate de norma conflictuala a instantei judecatoresti sesizate cu fondul sau
cu executarea sentintei. Judecatorul va putea totusi controla decizia prin care arbitrul a
constatat tardivitatea exceptiei.
3. Sub rezerva controlului judiciar ulterior prevazut prin legea forului, arbitrul a carui
competenta este contestata nu trebuie sa se desesizeze de proces; el are dreptul de a hotari
asupra propriei sale competente si asupra existentei sau valabilitatii conventiei de arbitraj sau a
contractului din care aceasta conventie face parte.
Art. 6
Competenta judiciara
1. Exceptia intemeiata pe existenta unei conventii de arbitraj si prezentata in fata instantei
judecatoresti sesizate de catre una din parti la conventia de arbitraj, trebuie sa fie ridicata de
catre pirit, sub pedeapsa decaderii, inaintea sau in momentul prezentarii apararilor sale asupra
fondului, dupa cum legea instantei sesizate considera exceptia de incompetenta ca o chestiune
de procedura sau de fond.
2. Cind vor trebui sa se pronunte asupra existentei sau valabilitatii unei conventii de arbitraj,
tribunalele Statelor Contractante vor hotari, in ceea ce priveste capacitatea partilor, potrivit
legii care este aplicabila, iar in ceea ce priveste celelalte probleme:
a) conform legii careia partile au supus conventia de arbitraj;
b) in lipsa unei indicatii in aceasta privinta, conform legii tarii unde sentinta trebuie sa fie
pronuntata;
c) in lipsa indicatiilor asupra legii la care partile au supus conventia si daca, in momentul in
care problema este supusa unei instante judecatoresti, nu este posibil sa se prevada care este
tara in care se va da sentinta, conform legii competente in virtutea normelor conflictuale ale

tribunalului sesizat.
Judecatorul sesizat poate sa nu recunoasca conventia de arbitraj daca, dupa legea forului,
litigiul nu este susceptibil de arbitraj.
3. Cind, inaintea oricarui recurs la o instanta judecatoreasca, a fost introdusa o procedura de
arbitraj, instantele judecatoresti ale Statelor Contractante, sesizate ulterior cu o cerere
referitoare la acelasi litigiu, intre aceleasi parti, sau cu o cerere in constatarea inexistentei, a
nulitatii sau a caducitatii conventiei de arbitraj, vor suspenda, afara de cazul cind exista motive
grave, judecata asupra competentei arbitrului pina la pronuntarea sentintei arbitrale.
4. Cererea de masuri provizorii sau conservatorii adresata unei autoritati judiciare nu trebuie
sa fie considerata ca incompatibila cu conventia de arbitraj, si nici ca o supunere a litigiului, in
ceea ce priveste fondul sau, instantei judecatoresti.
Art. 7
Legea aplicabila
1. Partile sint libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie sa o aplice fondului litigiului.
In lipsa indicarii de catre parti a legii aplicabile, arbitrii vor aplica legea desemnata de norma
conflictuala pe care ei o vor considera potrivita in speta. In amindoua cazurile, arbitrii vor tine
seama de stipulatiile contractului si de uzantele comerciale.
2. Arbitrii vor hotari ca mediatori amiabili*), daca aceasta este vointa partilor si daca legea
care reglementeaza arbitrajul permite acest lucru.
-----------------
*) ("en amiables compositeurs").
Art. 8
Motivarea sentintei
Se considera ca partile s-au inteles ca sentinta arbitrala sa fie motivata, afara de cazul cind:
a) partile au declarat in mod expres ca sentinta nu trebuie sa fie motivata; sau
b) ele s-au supus unei proceduri arbitrale in cadrul careia nu este obiceiul de a se motiva
sentinta si in masura in care, in acest caz, partile sau una din ele nu cer in mod expres inainte
de incheierea dezbaterilor sau, daca nu au fost dezbateri, inainte de redactarea sentintei, ca
sentinta sa fie motivata.
Art. 9
Anularea sentintei arbitrale
1. Anularea intr-unul din Statele Contractante a unei sentinte arbitrale ce cade sub
prevederile prezentei Conventii nu va constitui un motiv de refuz de recunoastere sau de
executare intr-un alt Stat Contractant decit daca aceasta anulare a fost pronuntata in Statul in

care, sau dupa legea caruia, sentinta a fost data si aceasta pentru unul din urmatoarele motive:
a) partile la conventia de arbitraj erau, conform legii care le este aplicabila, lovite de
incapacitate, sau zisa conventie nu este valabila potrivit legii careia partile au supus-o sau, in
lipsa indicatiilor in aceasta privinta, potrivit legii tarii unde sentinta a fost pronuntata; sau
b) partea care cere anularea nu a fost informata in mod cuvenit despre desemnarea arbitrului
sau despre procedura arbitrala, sau i-a fost imposibil dintr-un alt motiv sa-si sustina cauza; sau
c) sentinta se refera la un diferend nementionat in compromis sau care nu intra in
prevederile clauzei compromisorii; sau contine hotariri care depasesc termenii compromisului
sau ai clauzei compromisorii; totusi, daca dispozitiile sentintei care se refera la probleme
supuse arbitrajului pot fi separate de cele care se refera la probleme nesupuse arbitrajului,
primele vor putea sa nu fie anulate; sau
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conforma cu conventia
partilor sau, in lipsa conventiei, cu dispozitiile articolului IV din prezenta Conventie.
2. In raporturile intre Statele Contractante care sint Parti si la Conventia de la New York din
10 iunie 1958 pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, paragraful 1 din
prezentul articol are drept efect de a limita numai la cauzele de anulare pe care el le enumera,
aplicarea articolului V, paragraful 1 lit. e din Conventia de la New York.
Art. 10
Dispozitii finale
1. Prezenta Conventie este deschisa pentru semnare sau aderare tarilor membre ale Comisiei
Economice pentru Europa si tarilor admise la Comisie cu titlu consultativ conform paragrafului
8 din mandatul acestei Comisii.
2. Tarile susceptibile de a participa la anumite lucrari ale Comisiei Economice pentru
Europa, in baza paragrafului 11 din mandatul acestei Comisii, pot deveni Parti Contractante la
prezenta Conventie prin aderare dupa intrarea ei in vigoare.
3. Conventia va fi deschisa pentru semnare pina la 31 decembrie 1961 inclusiv. Dupa
aceasta data, ea va ramine deschisa pentru aderare.
4. Prezenta Conventie este supusa ratificarii.
5. Instrumentele de ratificare sau aderare vor fi depuse la Secretarul General al Organizatiei
Natiunilor Unite.
6. La semnarea prezentei Conventii, la ratificarea ei sau la aderare, Partile Contractante vor
comunica Secretarului General al Organizatiei Natiunilor Unite lista Camerelor de Comert sau
a altor institutii din tara lor ale caror Presedinti isi asuma functiile incredintate de articolul IV
din prezenta Conventie presedintilor Camerelor de Comert competente.
7. Dispozitiile prezentei Conventii nu aduc atingere valabilitatii acordurilor multilaterale sau

bilaterale incheiate sau care vor fi incheiate de catre Statele Contractante in materie de arbitraj.
8. Prezenta Conventie va intra in vigoare in a 90-a zi dupa ce cinci din tarile mentionate la
paragraful 1 din prezentul articol vor depune instrumentele lor de ratificare sau aderare. Pentru
fiecare tara care va ratifica sau adera ulterior, prezenta Conventie va intra in vigoare in a 90-a
zi dupa depunerea instrumentului de ratificare sau aderare a acestei tari.
9. Fiecare Parte Contractanta va putea sa denunte prezenta Conventie printr-o notificare
adresata Secretarului General al Organizatiei Natiunilor Unite. Denuntarea isi va produce
efectul la 12 luni dupa data la care Secretarul General a primit notificarea.
10. Daca dupa intrarea in vigoare a prezentei Conventii, numarul Partilor Contractante va fi,
ca urmare a denuntarilor, redus la mai putin de cinci, prezenta Conventie va inceta de a fi in
vigoare incepind de la data la care ultima din aceste denuntari isi va produce efectul.
11. Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite va notifica tarilor prevazute la
paragraful 1, ca si tarilor devenite Parti Contractante prin aplicarea paragrafului 2 din prezentul
articol:
a) declaratiile facute in baza paragrafului 2 din articolul II;
b) ratificarile si aderarile in baza paragrafului 1 si 2 din prezentul articol;
c) comunicarile primite conform paragrafului 6 din prezentul articol;
d) datele la care prezenta Conventie va intra in vigoare conform paragrafului 8 din prezentul
articol;
e) denuntarile in baza paragrafului 9 din prezentul articol;
f) abrogarea prezentei Conventii conform paragrafului 10 din prezentul articol.
12. Dupa 31 decembrie 1961, originalul prezentei Conventii va fi depus la Secretarul
General al Organizatiei Natiunilor Unite, care va transmite copii certificate fiecarei tari
prevazute de paragraful 1 si 2 din prezentul articol.
Drept care subsemnatii, autorizati in cuvenita forma, au semnat prezenta Conventie.
Facuta la Geneva, la douazecisiunu aprilie 1961, intr-un singur exemplar, in limbile
franceza, engleza si rusa, toate trei textele avind aceeasi valabilitate.
ANEXA 1

Compunerea si modul de functionare a Comitetului Special prevazut de articolul IV al
Conventiei*)
---------------
*) Traducere din limba franceza.
1. Comitetul Special prevazut de articolul IV al Conventiei va fi compus din doi membri

titulari si dintr-un Presedinte. Unul din membrii titulari va fi ales de catre Camerele de Comert
sau alte institutii desemnate, conform articolului X paragraful 6 al Conventiei, de catre Statele
in care, in momentul deschiderii pentru semnare a Conventiei, exista Comitete nationale ale
Camerei de Comert Internationale si care, in momentul alegerii, vor fi Parti la Conventie.
Celalalt membru va fi ales de catre Camerele de Comert sau alte institutii desemnate, conform
articolului X paragraful 6 al Conventiei, de catre Statele in care, in momentul deschiderii
pentru semnare a Conventiei, nu exista Comitete nationale ale Camerei de Comert
Internationale si care, in momentul alegerii, vor fi parti la Conventie.
2. Persoanele chemate sa exercite, in conditiile prevazute de paragraful 7 de mai jos,
functiile de Presedinte al Comitetului Special vor fi de asemenea alese de catre Camerele de
Comert sau alte institutii, asa cum este prevazut la paragraful 1 din prezenta anexa.
3. Camerele de Comert sau celelalte institutii prevazute la paragraful 1 din prezenta anexa
vor alege, in acelasi timp si in aceleasi conditii ca si pe Presedintii si membrii titulari, supleanti
pentru cazurile de impiedicare temporara a Presedintilor sau a membrilor titulari mentionati. In
caz de impiedicare permanenta sau de demisie a unui Presedinte sau a unui membru titular,
supleantul ales pentru a-l inlocui devine, dupa caz, Presedinte sau membru titular si grupul de
Camere de Comert sau de alte institutii care alesese pe supleantul devenit Presedinte sau
membru titular, va proceda la alegerea unui nou supleant.
4. Primele alegeri ale Comitetului vor avea loc in timp de 90 de zile de la depunerea celui
de-al cincilea instrument de ratificare sau aderare. Vor putea de asemenea participa la aceste
alegeri Camerele de Comert sau alte institutii desemnate de catre Statele care, fiind semnatare,
nu sint inca Parti la Conventie. Daca nu este posibil sa se procedeze la alegeri in termenul
indicat, aplicarea paragrafelor 3-7 din articolul IV al Conventiei va fi suspendata pina cind se
va proceda la alegeri in conditiile prevazute mai sus.
5. Sub rezerva prevederilor paragrafului 7 de mai jos, membrii Comitetului Special vor fi
alesi pentru o perioada de patru ani. Noi alegeri vor trebui sa aiba loc in primele sase luni ale

celui de-al patrulea an de la alegerile precedente. Daca o noua procedura de alegere a
membrilor Comitetului Special nu a dat rezultate, membrii alesi in alegerile precedente vor
continua sa-si exercite functiile pina la alegerea noilor membri.
6. Rezultatele alegerilor membrilor Comitetului Special vor fi comunicate Secretarului
General al Organizatiei Natiunilor Unite care le va notifica Statelor prevazute in paragraful 1 al
articolului X al prezentei Conventii, ca si Statelor devenite Parti Contractante in baza
paragrafului 2 al articolului X. Secretarul General va notifica de asemenea acelorasi State
eventuala suspendare si punerea in aplicare a paragrafelor 3-7 ale articolului IV din Conventie,
in baza paragrafului 4 din prezenta anexa.
7. Persoanele alese cu titlu de Presedinte isi vor exercita functiile pe rind, fiecare timp de doi
ani. Atribuirea functiei de Presedinte uneia din aceste doua persoane in timpul primei perioade
de doi ani dupa intrarea in vigoare a Conventiei, va fi hotarita prin tragere la sorti. Presedintia
va fi dupa aceea atribuita de fiecare data, pentru o noua perioada de doi ani, persoanei aleasa ca
Presedinte de catre grupul de tari altul decit acela care l-a ales pe Presedintele care si-a
exercitat functiile in perioada de doi ani imediat precedenta.
8. Cererile catre Comitetul Special prevazute in paragrafele 3-7 ale articolului IV al
Conventiei vor fi adresate Secretarului Executiv al Comisiei Economice pentru Europa.
Secretarul Executiv va sesiza mai intii pe membrul Comitetului Special ales de catre grupul de
tari altul decit cel care a ales pe Presedintele in exercitiu in momentul introducerii cererii.
Solutia propusa de catre membrul sesizat in primul rind va fi transmisa de catre Secretarul
Executiv celuilalt membru al Comitetului si, daca acesta o accepta, aceasta solutie va fi
considerata ca o hotarire a Comitetului si comunicata, ca atare, de catre Secretarul Executiv
reclamantului.
9. Daca cei doi membri ai Comitetului Special, sesizati de catre Secretarul Executiv, nu se
inteleg asupra unei solutii pe cale de corespondenta, Secretarul Executiv va convoca o
reuniune a Comitetului Special la Geneva spre a incerca sa se ajunga la o hotarire unanima
asupra cererii. In lipsa unanimitatii, hotarirea Comitetului va fi luata cu majoritate de voturi si
comunicata de catre Secretarul Executiv reclamantului.
10. Cheltuielile legate de interventia Comitetului Special intr un litigiu supus prezentei
Conventii vor fi efectuate de catre reclamant si considerate drept cheltuieli de procedura.

ANEXE
1. Model informativ, notificarea debitorului prin intermediul biroului de executori
judecătoreşti pentru stabilirea procedurii preliminare de arbitraj
2. Model informativ, clauza compromisorie
3. Model informativ, contract de compromis

Model informativ notificarea debitorului prin intermediul biroului de executori judecătorești pentru
stabilirea procedurii preliminare de arbitraj
NOTĂ: Notificare se poate face şi de către societate în mod direct, prin orice modalitate de
corespondenţă, care asigură confirmarea primirii.
Societatea comercială ……………………………… cu sediul în …………………… telefon

…………… fax …………… e-mail ……………, înmatriculată la Registrul Comerţului din
oraşul ……………… sub numărul …………………, cod fiscal numărul …………………, titulară
a contului numărul ………………… deschis la Banca …………………, reprezentată de
domnul/doamna ……………… care are funcţia de ………………, în calitate de CĂTRE
Societatea comercială ……………………………… cu sediul în ……….…………….
telefon …………… fax …………… e-mail ……………, înmatriculată la Registrul Comerţului
din oraşul ……………… sub numărul …………………, cod fiscal numărul …………………,
titulară a contului numărul …………………deschis la Banca …………………, reprezentată de
domnul/doamna ……………… care are funcţia de ………………, în calitate de
…………………………
NOTIFICARE

Prin prezenta vă somăm să vă executaţi obligaţia contractuală constând în plata către
societatea noastră a sumei de …………… reprezentând contravaloarea a ……………………… .
În vederea prevenirii unui eventual litigiului vă invităm în data de … ora ... la sediul
societăţii noastre situat la adresa din ... în vederea unor discuţii preliminare privind
posibilitatea de soluţionare pe calea arbitrajului a diferendelor apărute între societăţile
noastre, cheltuielile de arbitraj fiind suportate ... . Dacă consideraţi că, întâlnirea poate avea
loc la o dată mai recentă, vă rugăm să ne înştiinţaţi despre acest lucru, subscrisa fiind de
acord principial cu o întrevedere anticipată.
Susmenţionata obligaţie contractuală o aveţi de executat în baza contractului de

………………………… numărul …………, încheiat între societatea noastră şi societatea
dumneavoastră la data de …………, fiind prevăzută la art. …………… .
Dacă până la data de ………… nu veţi achita suma datorată, sau nu ajungem la un
acord pentru o procedură arbitrală, vom înainta la instanţa de judecată competentă acţiune
judecătorească prin care vom solicita obligarea dumneavoastră la:
– plata sumei datorate, plus
– plata penalităţilor de întârziere de ………% pe zi, plus
– suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prezenta notificare se întemeiază pe prevederile art. 1 Cod Comercial, art. art. 1079
Cod civil coroborate cu art. 92 Cod procedură civilă.
Societatea comercială ……………………………

Semnătura reprezentantului ………………… L.S.
Domnule Executor Judecătoresc,
Societatea comercială ……………………………… cu sediul în …………………… telefon

…………… fax …………… e-mail ……………, înmatriculată la Registrul Comerţului din
oraşul ……………… sub numărul …………………, cod fiscal numărul …………………, titulară
a contului numărul ………………… deschis la Banca …………………, reprezentată de
domnul/doamna ……………… care are funcţia de ………………, în calitate de
…………………………
vă rog să faceţi demersuri pentru ca prin intermediul biroului de executori

judecătoreşti cu sediul în …………........ să fie comunicată notificarea alăturată prezentei

cereri debitorului: Societatea comercială …………………………… cu sediul în
…………………… .
Depunem alăturat prezentei cereri: notificarea în ……… exemplare, taxa de timbru în

valoare de …………, timbre poştale în valoare de …………, şi onorariu în valoare
de ........................... astăzi (data) …………… .
Societatea comercială ……………………………

Semnătura reprezentantului ………………… L.S.
Clauza compromisorie
Se recomanda urmatorul continut pentru clauza compromisorie ce ar urma sa fie introdusa în
contract:
"Orice litigiu decurgând din, sau în legatura cu prezentul contract, inclusiv referitor la
încheierea, interpretarea, executarea or desfiintarea lui, se va solutiona prin arbitraj organizat
de ...., în conformitate cu Regulile de procedura arbitrala stabilite de acesta. Hotarârea
arbitrala este irevocabilă si executorie.”
Contract de compromis
Subsemnatii/Subscrisele:
1. .................. (nume/denumire; numele reprezentantilor legali; domiciliu/sediu; numar de
inmatriculare la Registrul Comertului; numar de telefon, telex, fax), denumita in continuare
partea 1, si
2. (aceleasi date), denumita in continuare partea 2, constatam ca intre noi a intervenit un

litigiu izvorat din contractul nr. ........ din ........... , litigiu avand urmatorul obiect:
Partea 1 pretinde ca ... (expunerea pe scurt a pretentiilor)
Partea 2 sustine ca ... (expunerea pe scurt a obiectiilor).
Părţile sunt de acord că obiectul litigiului constă în ...

Subsemnatii convenim ca acest litigiu sa fie solutionat prin procedura de arbitraj.
În procedura de arbitraj se vor aplica întocmai normele juridice în vigoare.
Tribunalul arbitral trebuie sa pronunţe hotărârea în termen de cel mult 7 zile de la data
constituirii sale, dacă nu consideră necesară administrarea de probe noi, înafară de scriptele
prezentate de părţi. Dacă este necesară administrarea de probe noi Tribunalul arbitral trebuie
sa pronunţe hotărârea în termen de cel mult 7 zile de la data administrării lor efective.
Hotararea arbitrala pronuntata in litigiu este definitiva, obligatorie şi va fi pusă în executare

voluntar sau prin intermediul executorului judecătoresc.
1. „Tribunalul arbitral va fi compus din dl. ...................... in calitate de arbitru unic.”
sau
„ Tribunalul arbitral va fi compus dintr-un arbitru unic numit de ....”

sau
„ Tribunalul arbitral va fi funcţiona conform Regulilor proprii de procedura arbitrala

stabilite”.
Incheiat in dublu exemplar, la ...... , astazi ………. .
Semnatura partii 1, Semnatura partii 2,

Model informativ, acceptare însărcinare arbitru
Către
1. .................. (nume/denumire; numele reprezentantilor legali; domiciliu/sediu; numar de
inmatriculare la Registrul Comertului; numar de telefon, telex, fax), si
2. (aceleasi date), observând Contractul de Compromis nr ... din ....
Subsemnatul:
1. .................. (nume; domiciliu; numar de telefon, telex, fax),
Accept însărcinarea de arbitru.

Declar pe proprie răspundere că nu am şi nu am avut angajamente privind servicii de natură
juridică cu vreuna din părţi.
Comunicată PÂRÂT la data de ....... semnătura ...

Comunicată RECLAMANT la data de ....... semnătura ...
Localitatea .... adresa pronunţării ...

Data ... ora ...

Model informativ, hotărârea tribunalului arbitrar
data ...
In cauza ...
avand ca obiect o actiune în ..., formulata în temeiul articolului ..., introdusa la data de ...,
reclamanta,
...,
împotriva
parata,
Sesizarea şi compunerea tribunalului arbitrar, *
Conform contractului de compromis încheiat de părţi la data de ... prin care ...
* pe articole corespunzătoare se specifică îndeplinirea procedurilor ...
TRIBUNALUL ARBITRAR ,
conform ART. 3433 Cod. Pr. Civ. Tribunalul arbitral isi verifica propria sa competenta de a
soluţiona un litigiu şi hotărăşte asupra cererii de sesizare ca fiind admisibilă. În aceasta
privinta prezentul paragraf este încheiere parte integrantă în prezenta hotărâre
prin urmare
TRIBUNALUL ARBITRAR compus din domnul ...
avand in vedere procedura scrisa si sedinta da astazi data de ...
dupa ascultarea concluziilor partilor,
pronunta prezenta
Hotarare
1 Prin cererea introductiva, reclamanta ... solicita TRIBUNALUL ARBITRAR sa ....

2. pârâtul arată că ...
Cu privire la actiune
Aprecierea TRIBUNALUL ARBITRAR
3. Normele de drept aplicabile ...
4. Argumentele partilor ...
5. Avand in vedere ansamblul consideratiilor de mai sus, trebuie constatat ca ...
Cu privire la cheltuielile de judecata

6....
TRIBUNALUL ARBITRAR se retrage pentru deliberarea în secret,
În urma deliberării
Pentru motivele arătate, TRIBUNALUL ARBITRAR hotaraste:
1) ...
2) ...
3) ... / Obliga fiecare parte la suportarea propriilor cheltuieli de judecata.
Prezenta hotărâre este definitiva, obligatorie şi va fi pusă în executare voluntar sau prin
intermediul executorului judecătoresc.
Prezenta hotărâre definitivă şi obligatorie investită cu formulă executorie este obligatorie

pentru orice persoană fizică sau juridică ori instituţie publică participă la execuţia sa,
conform ART. 368 COD PROCEDURĂ CIVILĂ, urmând ca persoanele ce se găsesc în culpă
pentru neexecutare să datoreze daune interese.
Localitatea .... adresa pronunţării ...
Data ... ora ...
Semnaturi
TRIBUNALUL ARBITRAR nume ... semnătura ...
Comunicată PÂRÂT la data de ....... semnătura ...
Comunicată RECLAMANT la data de ....... semnătura ...
*


ACCLE

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACCLE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARBITRAJUL CERERILOR

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 1

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 2

executori judecătoreşti pentru stabilirea procedurii preliminare de arbitraj

2. Model informativ, clauza compromisorie

3. Model informativ, contract de compromis

4. Model informativ, acceptare însărcinare arbitru

5. Model informativ, acceptare însărcinare arbitru

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 3

În aceasta situație, mijloacele alternative de soluționare a conflictelor, precum arbitrajul

Pentru a putea beneficia de arbitraj, părțile trebuie sa încheie asa-numita "convenție

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 4

Sentința arbitrală are o natura asemănătoare unei hotărâri judecătorești, bucurându-se

Instantele publice judecătorești de drept comun, pot interveni în procedura arbitrală

Arbitrajul este bine reglementat de legile în vigoare și se înscrie în categoria instituțiilor

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 5

Ca statistică a arbitrajului comercial în România anului 2007 spre exemplu, la Curtea

De asemenea, faptul că nu există taxe de timbru, nu conduce automat la concluzia ca

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 6

Căi alternative de soluționare a conflictelor ( CASL )

Statul Român și Uniunea Europeană, sunt este extrem de

În aprilie 2002, Comisia Europeană a publicat un

În continuarea Planului de acțiune de la Viena din 1998 şi a Concluziilor Consiliului

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 7

În cartea verde a acesteia, Comisia a amintit faptul că dezvoltarea acestor forme de

De asemenea, a subliniat realizările și inițiativele existente din acest domeniu, atât în

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 8

Codul de conduită stabileşte o serie de norme care pot fi aplicate la practicile de

Propunerea Comisiei a fost adoptată de Colegiul Comisarilor în octombrie 2004 şi

Propunerea unei directive urmăreşte să utilizeze în continuare medierea prin stabilirea

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 9

În unele domenii, Comisia a mers dincolo de o simplă încurajare privind stabilirea

Comisia se află în spatele organizării a două rețele europene de organisme judiciare

În paralel cu această întreagă activitate cvasi-legislativă, Uniunea Europeană oferă

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 10

Este posibil să fie necesar să apelaţi la o organizaţie pentru căi alternative de

sau cele ale FIN-NET dacă litigiul se referă la servicii financiare.

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 11

O procedură alternativă de soluţionare a litigiilor este în primul rând arbitrajul. În acest

De menţionat, totodată, că legislaţia română cuprinde şi o aplicaţie a ideii de conciliere

Trebuie menționate aici şi prevederile cuprinse în Legea nr. 168/1999 privind

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 12

Nu este lipsit de interes faptul că există şi dispoziţii legale „izolate”, referitoare la

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 13

Atât medierea (reglementată de Legea nr. 192/2006) cât şi arbitrajul reprezintă

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 14

Referitor la procedura concilierii directe între părţi în cazul litigiilor în materie

În materie de arbitraj, pe lângă dispozițiile din Codul de procedură civilă, este de

Arbitrajul instituționalizat realizat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe

Menţionăm aici şi faptul că procedura aplicabilă în materie este prevăzută în Regulile

În sfârşit, arătăm că modalităţile alternative de soluţionare a conflictelor puse la

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 15

Menţionăm aici şi faptul că, în comparaţie cu procedurile judiciare, procedurile

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 16

Aşezarea procedurii de arbitraj pe fundamentul noilor tehnologii permite soluţionarea

Astfel, reclamanţii au acces la un mediu electronic user- friendly, care asigura

Menţionăm, în continuare, că spre deosebire de arbitrajul clasic, unde numărul mare al

Potrivit normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale pentru remunerarea serviciilor

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 17

În materie de arbitraj, menţionăm că hotărârea instanţei arbitrale poate fi desfiinţată

ARBITRAJUL CERERILOR PRIVIND CREANȚELE www.ulici.ro Pagina 18

Executarea hotărârii arbitrale este reglementată în mod distinct în cadrul Codului de

În ceea ce priveşte procedura medierii prevăzută de Legea nr. 192/2006, precizăm că

Majoritatea litigiilor de consum sunt caracterizate de un dezechilibru între mizele