Fructul

✓ Se formează din peretele ovarului, în urma fecundaţiei.

Există specii la care fructul se formează în absența fecundației (ex. Musa sp., Citrus sp.,
Vitis); procesul poartă numele de partenocarpie.
✓ Fructele apar pe ramificațiile aeriene ale tulpinii. La specia Arachis hypogaea fructul
se formează în pământ, după pătrunderea ginoforului și a carpelei cu ovulul fecundat în sol.
Sunt specii care formează fructe atât deasupra solului cât și în sol (ex. Trifolium
polymorphum, Vicia angustifolia var. amphycarpa, Emex spinosa ș.a.); se numesc specii
amficarpice.
✓ La formarea și creşterea fructului participă:
- ovarul florii
sau
- ovarul şi alte părţi ale florii (receptacul, caliciul, stil, stigmat etc.)

✓ Morfologia și alcătuirea internă a peretelui fructului este în strânsă legătură cu modul

de răspândire al semințelor.
Fructele pot fi dehiscente, atunci când la maturitate peretele se deschide și semințele
eliberate sau indehiscente, atunci când peretele nu se deschide iar semințele se răspândesc o
dată cu fructul. Specia Banksia ornata, arbust originar din SE Australiei, formează fructe
dehiscente de tip foliculă. De o parte și de alta a liniei de dehiscență se găsesc celule care se
întrepătrund; în celule și în spațiile intercelulare se găsesc rășini și fenoli care nu permit
deschiderea fructului și eliberarea semințelor decât în cazul incendiilor de pădure. Focul
topește rășinile, presiunea asupra celulelor încetează iar folicula se poate deschide eliberând
semințele și asigurând refacere plantelor afectate de incendiu.

Peretele fructului (pericarpul), este diferențiat în 3 părți: epicarp – partea externă,

acoperită cu ceruri sau pruină sau peri, mezocarp – partea mediană, bine dezvoltată, endocarp
– partea internă.

Clasificarea fructelor
În funcție de numărul florilor care participă la formarea fructului, deosebim fructe
monantocarpe și cenantocarpe.
I. Fructele monantocarpe – se formează dintr-o singură floare; în cadrul acestui tip, în
funcție de morfologia gineceului, există:
1. Fructe simple – sunt fructele rezultate dintr-un gineceu monocarpelar, pluricarpelar,
gamocarpelar sau pluricarpelar, dialicarpelar dar carpelele sunt concrescute cu receptaculul
(dintr-o floare se formează un singur fruct).
2. Fructe multiple – se formează dintr-un gineceu pluricarpelar, dialicarpelar; din fiecare
carpelă va rezulta un fruct separat (dintr-o floare rezultă un ansamblu de fructe).
3. Fructe mericarpice – iau naștere dintr-un gineceu gamocarpelar; la maturitate se
desfac în fructe parțiale, numite mericarpii (dintr-o floare rezultă un singur fruct care se
desface în mai multe mericarpii înainte de răspândire).
 II. Fructele cenantocarpe – sunt fructe rezultate din mai multe flori care alcătuiesc o
inflorescență densă. Se numesc și fructe compuse.

Tipuri de fructe simple

După consistența pericarpului la maturitate și modul de răspândire al semințelor,
deosebim:
a) Fructe simple, uscate, dehiscente (au pericarpul sclerificat la maturitate și se desfac,
eliberând semințele):
- Folicula: provine dintr-un gineceu monocarpelar, cu ovar monolocular; se deschide pe
o singură linie.
- Păstaia (Leguma): provine dintr-un gineceu cu aceleași caracteristici ca și folicula; la
maturitate se desface pe două linii; există și excepții: păstăi indehiscente, păstăi lomentiforme
(sunt gâtuite între semințe și la maturitate se rup în fragmente), păstăi cărnoase, lomentiforme.
- Silicva: rezultă dintr-un ovar bilocular și se deschide pe patru linii longitudinale
formând două valve; este un fruct lung și subțire, respectiv lungimea depășește de cel puțin
trei ori lățimea,
- Silicula: asemănătoare ca mod de formate silicvei dar lungimea fructului este egală cu
lățimea sau de cel mult trei ori mai mare. Ca excepție, pot exista silicve sau silicule
indehiscente.
- Capsula: format dintr-un gineceu cu 2-n carpele; reprezintă tipul de fructul cel mai
răspândit în natură; poate fi:
• valvicidă: se deschide prin crăpături longitudinale, de la vârf spre bază;
• denticulată: se desface prin dinți, la vârf;
• operculată (capsula pixidă): se deschide transversal, separând un căpăcel (opercul);
• poricidă: semințele sunt eliberate prin pori care se deschis în zona apicală, subapicală,
laterală sau bazală;
• există și cazuri de capsule cu deschidere neregulată (linia de dehiscență nu este
dreaptă)
b) Fructe simple, uscate, indehiscente (au pericarpul sclerificat la maturitate; nu se
deschid și se răspândesc o dată cu semințele):
✓ Achena: fruct monoseminal, cu sămânța liberă, neconcrescută cu pericarpul.
✓ Samara: este o achenă aripată – pericarpul se prelungește într-o aripă care poate
înconjura sămânța sau se poate dezvolta unilateral sau bilateral;
✓ Cariposa: fruct caracteristic speciilor din familia Poaceae, monoseminal dar în care
sămânța nu este liberă, tegumentul seminal concrește cu peretele fructului.
c) Fructe simple, cărnoase (pericarpul este cărnos la maturitate; de obicei sunt
indehiscente):
▪ Baca: pericarpul fructului este în întregime cărnos; endocarpul subțire, este redus la un
singur rând de celule; la interior are 2-n semințe.
▪ Peponida: fruct asemănător bacei dar cu partea externă a pericarpului lignificată.
 ▪ Hesperida: fructul citricelor, cu pericarpul format din epicarp pielos, cu pungi
secretoare, mezocarpul buretos și endocarpul membranos, cu peri suculenți (partea
comestibilă).
▪ Poama: fruct format din concreșterea carpelelor cu receptaculul; endocarpul este
cartilaginos și închide semințele;
▪ Drupa: fruct cu o singură sămânță închisă în endocarpul lignificat (numit în vorbirea
curentă sâmbure). La unele specii drupa este parțial dehiscentă, la maturitate epicarpul și
mezocarpul se usucă și crapă.

Tipuri de fructe multiple:

Uscate, dehiscente: polifoflicula;
Uscate, indehiscente: poliachena, polisamara;
Cărnoase: polidrupa, polibaca.

Tipuri de fructe mericarpice: dicariopsa, disamara, tetrachena

Tipuri de fructe compuse:

- Soroza: - fructul dudului – provine din inflorescența femeiască unde învelișurile
florale devin cărnoase și concresc la maturitate învelind achenele (fructele propriu-zise).
- Glomerulul: fructul de la sfeclă – învelișul florilor se lignifică, concresc între ele și
închid achenele;
- Sicona: fructul smochinului – întreaga inflorescență devine cărnoasă și închide
achenele.

Răspândirea fructelor și semințelor

Răspândirea plantelor se realizează cu ajutorul unităților de diseminare care pot fi:
1. Semințele. În cazul fructelor dehiscente. După separarea de planta mamă, sămânţa
trebuie să supravieţuiască în condiţii + favorabile, pe baza resurselor proprii şi să ajungă în
locuri favorabile germinării. Un rol important îl are tegumentul seminal și structurile
specializate formate de acesta, legate direct de modul de răspândire:
✓ Mucilagiile – apar în cazul umectării semințelor datorită umflarării substanțelor
pectice din lamela mediană a celulelor tegumentului seminal. Îndeplinesc diferite funcții:
- asigură fixarea semințelor de sol când acesta este umed și împiedică dispersia acestora în
locuri nefavorabile prin acțiune vântului sau a ploii;
- permit prinderea de corpul animalelor;
- pot asigura scăderea greutății specifice atunci când semințele se răspândesc cu ajutorul apei;
- asigură reglarea procesului de germinare, împiedicând deshidratarea seminței sau excesul de
umiditate;
- dacă semințele sunt acoperite complet de mucilagiu, acesta poate împiedica trecerea
oxigenului către semințe prevenind astfel germinarea.
 ✓ Sarcotesta – reprezintă anexele cărnoase care pot acoperi parțial sau în întregime
seminţele (ex. aril, arilod, carunculă, strofiol); asigură răspândirea cu ajutorul insectelor,
păsărilor sau a animalelor (zoochore).
✓ Apendicii – pot fi peri (răspândirea cu ajutorul curenților de aer - anemochoră) sau
spini, prelungiri sub formă de cârlige ș.a. (răspândirea zoochoră).
2. Fragmente de fruct. În cazul fructelor mericarpice, acestea se desfac în două sau mai
multe fragmente care se răspândesc separat – ex. disamara (speciile de arțar), tetraachena
(Lamiaceae), dicariopsa (Apiaceae), fructe mericarpice (speciile de nalbă).
3. Fructul în întregime. Fructele indehiscente, uscate sau cărnoase.
4. Grupuri de fructe. La speciile de tei pe un peduncul comun se găsesc 2-3 achene care
se răspândesc cu ajutorul unei bractee aflată la baza peduncului; poliachena la măceș sau la
speciile genului Fragaria.
5. Inflorescența completă. În cazul fructelor compuse – soroza la speciile de Morus,
sicona la smochin sau glomerulul la sfeclă.
6. Planta în întregime. Plantele se frâng din zona bazală și sunt rostogolite de vânt,
împrăștiind semințele; ex. Anastatica hierochuntica – specie din familia Brassicaceae,
întâlnită în deșert; ciurlanul – Salsola kali subsp. ruthenica răspândită la noi în țară în zona de
câmpie.
Disemarea poate fi asigurată prin:
✓ Dispozitive autonome – semințele sunt proiectate la distanță prin mecanisme
pariculare de deschiderea fructelor; ex. răsucirea în spirală a valvelor păstăii la unele specii de

Ecballium elaterum (castraveții de mare) Cymbalaria muralis

Fabaceae (ex. ghizdei); deschiderea explosivă a pereților capsulei la speciile de Impatiens sau
a fructului la castraveții de mare; îngroparea semințelor o dată cu fructul – ex. Arachis
hypogaeae, Cymbalaria muralis.
✓ Dispersia prin vânt - fructele, semințele sunt prevăzute cu diverși apendici: aripi, peri
sub formă de papus sau egretă; la unele specii pe fruct se păstrează stilul florii (ex. curpenul
de pădure).
✓ Dispersia cu ajutorul apei – greutatea specifică a fructelor este redusă prin țesuturi
aerifere dezvoltate (ex. nufăr).
 ✓ Dispersia cu ajutorul animalelor – poate fi epizoochoră (fructele au suprafețele aspre
sau prezintă apendici care permit prinderea de corpul animalelor) sau endozoochoră (fructele
cărnoase, consumate de animale).
✓ Dispersia asigurată de om – poate fi directă, conștientă sau ca urmare a activităților
acestuia, plantele ajungând în habitate noi, aflate la distanțe mari de cele originare; plantele
pot fi naturalizate (pot forma descendenți din semințe), adventive (când sunt întâlnite în
anumite asociații vegetale pe o perioadă mai mare sau mai mică de timp) sau aclimatizate
(când cresc în locuri protejate sub protecția omului).