Cântecul gintei latine

- Imn al latinitătii limbii –

     > Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, diplomat și
fondator al Academiei Române. A rămas în istoria României drept unul dintre cei mai
importanți poeți, remarcându-se mai ales prin pastelurile sale. Pastelurile lui devin
precum un imn pentru România, cinstind munca, rodnicia și sănătatea morală.

> Acesta a fost un scriitor pașoptist și a participat activ la evenimentele timpului,

pe care le-a ilustrat în creațiile sale, acesta luptând intens pentru un principiu, pentru o
cauză, astfel demonstrându-și patriotismul, cât și stima față de patrimoniul latin. El a
scris opere memorabile precum: "Sfârșit de toamnă", "Cuza Vodă", "Balta albă" şi
"Cântecul gintei latine".

> Dintre acestea, "Cântecul gintei latine" este oda care a boldat numele lui Vasile
Alecsandri nu numai în România, ci și internațional. Poezia umple inimile tuturor celor
conștienți de latinitatea lor, de glorie și recunoștință pentru străbunii lor, autorul aducând
un omagiu moștenirii latine, elementul care unește, până în ziua de azi, numeroase
popoare europene: "Latina gintă e regină/Între-ale lumii ginte mari;/Ea poartă-n frunte-o
stea divină/Lucind prin timpii seculari.". Fiind o odă, ea poate fi cântată cu
acompaniament muzical.

> Inversiunea , "latina gintă", care deschide fiecare din primele trei strofe scoate
sintagma din banalitate şi îi dă, printr-o metaforă, un loc central în universul operei. Sunt
prezentate numeroase însuşiri ale gintei redate prin epitete şi enumeraţii, , "Frumoasă,
vie, zâmbitoare", fiind    impresionantă pentru străinul ce în "cale-i se închină", prin ,
"farmec dulce, răpitor". Autorul prezintă o lume senină, echilibrată, cu frumuseţi şi
bogăţii ,,ale pământului comori” pe care , "le împarte/Cu celelalte-a ei surori" [celelalte
ţări latinice], dar neiertătoare ("teribila-n mânie", "cruda tiranie"), când libertatea ei este
atacată (“Și luptă pentru-al său onor.”).

> Concluzia poeziei este că ginta latină şi-a împlinit menirea lăsată ei de însuşi
Dumnezeu: “În ziua cea de judecată, / Când faţă-n cer cu Domnul sfânt / Latina gintă-a
fi-ntrebată / Ce a făcut pe-acest pământ.