Costumul în stil rococo

Rococo, mai puțin rococo sau

"târziu baroc", este o mișcare și
stil artistic din secolul al XVIII-lea,
care afectează multe aspecte ale
artei, inclusiv pictura, sculptura,
arhitectura, design interior, decor,
literatură, muzică și teatru. Sa
dezvoltat la începutul secolului al
XVIII-lea la Paris, Franța, ca o
reacție împotriva grandiozității,
simetriei și reglementărilor stricte
ale barocului, în special a Palatului
de la Versailles. Artiștii și arhitecții
rococoși au folosit o abordare mai
blândă, floridă și grațioasă a
barocului.
 Costumul masculine
Capul era mic, machiajul era vizibil, feminin, parul, pudrat
alb, era lins pe crestet, rasucit lateral în bucle paralele
strâns la spate si legat cu o panglica de matase sau prins
într-un saculet de matase. Palaria – tricorn – se purta mai
ales sub brat ca sa nu se ia pudra de pe par. Pe trup ,
camasa era vizibila la guler, cu jaboul brodat cu dantele,
si la mansete; cravata era ca o banda încheiata la spate.
Vesta cu mâneci, dar mai scurta si mai usoara, era
brodata, ca si jacheta (juste-au-corps), care era modelata
ca o haina feminina, strânsa pe corp (închisa ca si vesta
doar la nasturii din talie), cu poale evazate, sustinute prin
vatuire cu par de cal sau cu hârtie, apoi cu balene.
Pardesiul a aparut pe la jumatatea
secolului, sub influenta englezeasca, în
forma redingotei, provenita din costumul
de calarie (riding-coat). Pantalonii
(culottes), pâna la genunchi, erau netezi,
strâmti, închisi cu nasturi. În picioare ,
ciorapii, albi, erau rasuciti peste pantalon,
iar pantofii aveau toc mic, limba rotunda si
catarama. Ca accesorii , la brâu atârnau
ceasul, cheile, pecetea si brelocurile
sunatoare.
 Costumul feminin
Capul psrea mic proportional cu trupul. Machiajul era
artificial (cel natural fiind considerat vulgar), cu tenul
foarte alb si obrajii rosii, iar venele erau conturate cu
albastru, pentru a sugera subtirimea pielii.
Coafura era strânsa, parul pudrat cu alb, împodobit cu
panglici, pene, flori sau bijuterii, asezate asimetric, ca
în China sau în Japonia. În casa se purta boneta mica
din pânza si dantele, iar afara palaria de pai a
pastoritelor (bergère) sau tricornul mic pentru calarie.
Gâtul era prins în coliere-zgarda din panglici, cu
dantele, perle etc.
Pentru a permite o tinuta de interior mai
comoda, fara corset, s-au creat diferite
modele de rochii si halate largi, fara talie
(negligé), care cadeau liber pe panier, ca
„rochia Watteau”, cu spatele cutat de pe
umeri, sau alte variante numite „innocente”,
„adrienne” etc. În casa se mai purtas[i
jacheta scurta olandeza. Salul tinea frecvent
loc de pardesiu.

Pe trup , camasa era vizibila la decolteu si la mansetele

tivite cu dantele. Corsetul snuruit strângea talia. Fusta
învoalta era sustinuta de un cos (panier), la început din
cercuri de lemn care scârsâiau (criardes), apoi din oase
din gura balenelor si în sfârsit din sârme, legate cu
panglici. Rochia avea corsajul strâns pe talie, cu
decolteu larg, mâneca pâna la cot, cu mansete late, iar
fusta era formats din doua straturi suprapuse, una
dedesubt (jupe), alta deasupra (manteau) deschisa în
fata, lasând sa se vada prima.
În picioare , ciorapii erau colorati,
brodati cu aur si argint, cu dantelute,
jartiere cu panglicute, pietre sau
ascunzând un medalion cu portret.
Pantofii, „Louis quinze”, foarte
decoltati, ascutiti, uneori în forma de
papuc, din stofa sau matase, brodati cu
pietre, aveau toc înalt, cu contururi
curbe, ca un mosor plasat sub bolta
piciorului. Ca accesorii , geanta nu era
necesara, deoarece în panier încapeau
buzunare adânci; evantaiul extrem-
oriental era, în schimb, instrumentul
nelipsit al jocurilor cochetariei de
salon.
Multumesc!