Epoca moderă din istoria limbii române

>Definiție: Limbile moderne sunt acelea care sunt predate în învățământul obligatoriu,
fiind cel mai adesea folosite pe arii vaste de pe glob și care s-au dezvoltat de-a lungul
timpului, formându-se mai multe dialecte. Limba modernă este influențată în mod
constant de către limbile vorbite în țările vecine. Ea este mult mai greu de influențat
decat o limba în formare, deoarece a ajuns să își formeze propriul caracter, fapt care o
diferențiază de restul limbiilor vorbite. Două aspecte care ajută la demonstrația faptului
că limba romană este o limbă modernă sunt:
•Reromanizarea limbii:
> Re-romanizarea este un termen atribuit unui proces din istoria limbii române in
timpul căruia și-a accentuat trăsăturile romanice în secolele XVIII și XIX. În cursul
acestui proces românii au adoptat un alfabet bazat pe latina pentru a înlocui scrierea
chirilică și au facut împrumuturi lexicale, în mare parte din franceză, dar și din latină si
italiană. Re-latinizarea face parte din perioada de modernizare a limbii române, care a
dus la unificarea limbii literare.
> Din punct de vedere lingvistic, există o singură certitudine: limba romană provine
din romanizarea populației antice din zona Dunării de jos și după cum ne spune
Herodot, este o limbă traco-dacică. Mai târziu, acest limbaj a fost afectat de limbile
vorbite pe teritoriile înconjurătoare: slavona, greaca, maghiara, turca și altele.
•Influența altor limbi romanice:
> Limba română provine din limba latină care era vorbită în Imperiul Roman de
Răsărit. Ea face parte, deci, din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit
limbi naționale (italiana, franceza, spaniola, româna, etc.), pe când altele au rămas limbi
regionale (catalana în Spania, sarda în insula Sardinia din Italia, etc.).
! Pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea începe epoca modernă din istoria limbii române,
caracterizată prin unificare și modernizare. Documentele din timpul domniei lui
Alexandru Ioan Cuza atestă faptul că a fost impusă folosirea alfabetului latin (în 1860 în
Muntenia și în 1862 în Moldova).
> În secolul al XIX-lea, modernizarea vocabularului limbii române este marcată de
împrumuturi masive din diferite limbi romanice, ca limba franceză și limba italiană. Acest
fapt a dus la sporirea componenței latino-romanice a limbii.
! Printre influențele perioadei moderne se mai numara și germana (preponderent în
Transilvania) și rusa (în Moldova și Țara Românească).
> Primele cuvinte italienești din daco-romană se datorează comerțului de la gurile
Dunării dintre venețieni și genovezi cu țarile române.
-Câteva exemple de cuvinte împrumutate din limba italiană sunt: operă, bancă, solfegiu,
capodoperă, ostatic, armată, portofoliu, omagiu, cancelarie.
> Unul dintre motivele pentru care franceza și-a pus amprenta asupra românilor a
fost prestigiul cultural al Franței la începutul secolului al XIX-lea și relațiile politico-
economice existente între Franța și România. Majoritatea noilor termeni au fost
împrumutați în secolul al XVIII-lea și, în special, la începutul secolului al XIX-lea.
 - Cuvintele de origine franceză în limba română sunt identice cu alte limbi latine,
aparținând diferitelor domenii de semnificație: termeni militari (calibru, carabină), ocean
(rada), limbaj politic și administrativ (birocrație, patriotism, turism), viață modernă (la
modă, restaurant), îmbrăcăminte (geacă de scule), casă (parchet), mâncare
(șampanie), limbaj specializat (bisturiu) etc. Un număr mare de formulări din limba
franceză sunt relativ noi (remușcări, din inimă și declanșatoare).