UNIVERSITATEA CRESTINA „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE

SI ADMINISTRATIVE
Programul de studii universitare de licenta drept

REFERAT
DISCIPLINA Dreptul Asigurarilor

TEMA nr.16: Aspecte teoretice si practice privind interpretarea contractului de

asigurare

Cadru didactic titular

Conf.univ.dr. Calin M. Costin

Student
Nume:Patrusca Florin Catalin
ANUL: III
Forma de invatamant: IFR

-2021-

1
 Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de asigurare
Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă sa platesca o prima
asiguratorului care preia asupra sa riscul asigurat, obligindu-se, la producerea acestuia, sa
plătească asiguratului sau unei terţe persoane o despăgubire sau suma asigurată. Din
definiţia contractului de asigurare se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia.

El este un contract personal, consensual, sinalagmatic, unic, oneros, cu executare succesiva,

aleatoriu si de adeziune.

Există 3 tipuri de contract de asigurare:

 de bază;
 suplimentar;
 special.

A) Este încheiat între 2 părţi pe o anumită perioadă de timp. În acest contract sunt indicate
bunurile asigurate, valabilitatea, cota de primă tarifară, locul (locurile) aflării acestor
bunuri etc.

B) Sunt cazuri cand în timpul valabilităţii contractului de asigurare, asiguratul a mai

procurat bunuri, deci nu toate bunurile sunt cuprinse în asigurare. În acest caz, pe bunurile
procurate, suplimentar se întocmeşte contractul de asigurare suplimentar, şi asigurarea după
acest contract se termină odată cu cel de bază, indiferent de ziua începerii lui.

C) Se încheie în cazul asigurării unor bunuri de excepţie. Fiecare are o listă cu obiecte,
care nu pot fi asigurate pe contractul de bază. (bani în numerar, obiecte de aur, pietre scumpe,
materiale explozive, obiecte de cult, etc.), ci numai pe unul special.

Elementele contractului de asigurare

Contractul de asigurare prezintă ca elemente principale următoarele:

 Interesul asigurării, obiectul şi riscul asigurării, suma asigurată şi prima de asigurare:

paguba şi despăgubirea de asigurare.
 Interesul asigurării – principiul interesului asigurabil reprezintă un principiu de bază
al asigurărilor, alături de principiul despăgubirii şi de principiul bunei credinţe.

În acest context interesul asigurării prezintă particularităţi, în funcţie de formele concrete ale
asigurării: de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă.

Prin interesul asigurării – în cazul asigurărilor de bunuri – se înţelege suma efectivă,
evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate suferi în caz de deteriorare a bunului asigurat.

În asigurarea de răspundere civilă legea nu menţionează expres necesitatea interesului

asigurat, dar el se subînţelege şi constă în evitarea micşorării patrimoniului asiguratului ca
urmare a angajării răspunderii lor civile faţă de terţe persoane păgubite prin fapte ilicite.

În cazul asigurărilor de persoane interesul asigurat (daună evaluabilă în bani) nu prezintă

importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor

2
daune. De aceea, asiguratul sau terţul beneficiar (inclusiv moştenitorii asiguratului) nu trebuie
să dovedească vreun interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte
din contract în urma cazului asigurat. Ca urmare, interesul însoţeşte evenimentul legat de
persoană: deces, invaliditate din accidente sau atingerea unei anumite vârste.

Prin obiectul asigurării se înţelege ceea ce s-a asigurat: anumite bunuri, despăgubirile

datorate de asigurat ca urmare a răspunderii civile faţă de o terţă persoană (patrimonial din
care ar urma să se plătească) sau un atribut al persoanei (viaţa, capacitatea de muncă etc.),
adică valorile patrimoniale sau nepatrimoniale expuse pericolului.

Astfel, în asigurările de bunuri asigurătorul garantează asiguratului plata unor despăgubiri,

în cazul în care anumite calamităţi sau accidente ar produce pagube bunului respectiv; în
asigurările de persoane se garantează plata unor sume dinainte stabilite, în cazul în care în
viaţa asiguratului ar interveni un anumit eveniment (supravieţuire, invaliditate, deces etc.); iar
în asigurările de răspundere civilă asigurătorul preia asupra sa obligaţiile de despăgubire pe
care asiguratul le-ar putea avea faţă de o terţă persoană, ca urmare a faptului că i-a pricinuit
acestuia un prejudiciu.

Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare

Potrivit Codului civil, condiţiile pentru valabilitate unui contract sunt:

 capacitatea de a contracta a parţilor contractante;

 consimţămantul valabil al părţii ce se obligă;
 să existe un obiect determinat;
 o cauză licită si morală.

Orice persoană poate contracta, dacă nu este declarat necapabila de lege. Incapabili de a
contracta sunt: minorii, interzişii judecătoreşti şi, în genere, toţi cei căror legea le-a interzis
oricare contractare.Consimţământul la încheierea contractului de asigurare este realizat atunci
când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Din categoria condiţiilor
esenţiale ale contractului de asigurare fac parte: tipul asigurării, obiectul asigurat, riscul şi
cazul asigurat, mărimea primei de asigurare, termenul de achitare a primei de asigurare,
mărimea despăgubirii de asigurare sau plăţii de asigurare etc. Caracteristic pentru realizarea
consimţământului în contractul de asigurare este faptul, că acesta este reaşizat în formă
scrisă. Obiectul asigurării îl reprezintă ceea ce s-a asigurat: bunul trebuie sa fie determinabil.

Încetarea contractului de asigurare

Modul obişnuit de încetare a contractului de asigurare cu durată determinată îl

constituie ajungerea la termen, respectiv expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.

Un alt mod de încetare a contractului, destul de uzual, este producerea riscului asigurat.

Această situaţie o întâlnim în asigurări de viaţă şi de accidente a persoanelor, când survine
cazul asigurat. După plata sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting,
ceea ce echivalează cu încetarea automată a contractului.Pentru asigurările de bunuri,
contractul încetează numai dacă, prin realizarea riscului, bunul asigurat a fost distrus în
totalmente.

Modurile neobişnuite de încetare a contractului sunt: denunţarea, rezilierea, nulitatea.

3
Minorii intre 14-18 ani au capacitate restransă şi pot incheia acte juridice personale, dar numai
cu acordul parintelui sau a autorităţii tutelare; sau în cazul când consimţămintul nu este
valabil, adică dacă este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol; sau în cazul
când cauza contractului este ilicită, adică atunci cînd el s-a încheiat cu încalcarea ordinii
publice sau a regulamentelor legale ce supravegheaza activitatea de asigurare.

Interpretarea contractului de asigurare

Avand in vedere pozitia evident diferita pe care o ocupa partile unui contract de asigurare si
tendinta ca asemenea conventii sa imbrace forma unor contracte de adeziune, consider ca
fiind utila o prezentare detaliata a celor mai intalnite tipuri de clauze echivoce, din cuprinsul
acestor contracte, precum si a metodelor de interpretare a acestora.

Plecand de la aspectul unei reale inegalitati intre asigurator, pe de o parte, in calitate de

“profesionist” si asigurat, pe de alta parte, in calitate de om obisnuit, fara pregatire in materia
contractelor de asigurare, in practica judiciara a fost consacrat un prim principiu de
interpretare a clauzelor contractuale si anume, din prisma omului obisnuit, care nu dispune de
cunostintele si experienta in domeniu, astfel incat sa constate toate nuantele unui contract de
asigurare care, de cele mai multe ori, nu este supus negocierii.

In vederea protejarii intereselor asiguratului, s-a statuat ca, in situatiile in care exista dubii cu
privire la intelesul unor clauze din contract, acestea urmeaza a fi interpretate in defavoarea
partii care a propus includerea acestora in cuprinsul contractului. Acest principiu se
intemeiaza pe ideea ca asiguratorul, fiind un profesionist in acest domeniu, ar trebui sa
intrebuinteze o formulare cat mai clara a clauzelor pe care el insusi le introduce in contract. 
Mai mult, exista intotdeauna prezumtia ca partea care a redactat contractul a avut chiar
intentia de a insera clauze ce las loc echivocului, tocmai din intentia de a-si atinge propriul
interes, profitand de nepregatirea celeilalte parti.

Pentru situatiile in care regulile enuntate mai sus nu sunt suficiente pentru ca intelesul
clauzelor indoielnice sa fie stabilit, legiuitorul a statuat ca, in caz de dubii, asemenea clauze sa
fie interpretate impotriva creditorului obligatiei si in beneficiul debitorului acesteia (regula in
dubio pro reo). Insa, aceasta regula aplicata in cazul clauzelor unui contract de asigurare ar fi
extrem de dezavantajoasa fata de asigurat (creditorul obligatiei) care, asa cum am aratat mai
sus, ocupa, din start, o pozitie inferioara fata de asigurator (debitorul obligatiei).Asiguratul, in
calitate de creditor al obligatiei adera la contract, in conditiile in care rareori i se ofera
posibilitatea de a negocia clauzele acestuia. De aceea, in incercarea de a limita abuzurile pe
care asiguratorul le-ar putea exercita, de pe pozitia sa superioara, fata de asigurat, practica
anterioara intrarii in vigoare a Noului Cod Civil a institituit o exceptie de la principiul amintit
mai sus, optand ca, in cazul contractelor de asigurare, interpretarea clauzelor indoielnice sa se
faca in contra debitorului obligatiei, dat fiind ca acesta a formulat conditiile contractuale si, ca
atare, erorile si neclaritatile strecurate in cuprinsul clauzelor ii sunt imputabile, principiu
derivand din regula dubio contra stipulantem, consacrata in material contractului de vanzare-
cumparare.

In prezent, Noul Cod Civil statueaza, in mod expres, in cuprinsul art. 1269, alin. 2
ca stipulatiile inscrise in contractele de adeziune se interpreteaza impotriva celui care le-a
propus,aceasta prevedere avand rolul de a asigura un echilibru de forte intre cele doua parti
ale unui atare contract. In concret, asiguratul este, adesea, vulnerabil intr-o mai mare sau mai

4
mica masura, dupa cum acesta s-a aflat in postura de a semna contractul in forma “impusa” de
catre asigurator sau a avut posibilitatea de a negocia clauzele acestuia.
In cele ce urmeaza, gasesc sa evidentiez cateva reguli de interpretare a principalelor elemente
din cuprinsul contractelor de asigurare.

1) Riscul contractului. Acesta imbraca forma unui pericol eventual, previzibil la momentul
incheierii unui contract de asigurare si reprezinta, in fapt, chiar scopul in care un atare
contract se doreste a fi incheiat.  Riscul se apreciaza in functie de obiectul asigurat. Astfel, in
cazul asigurarilor de persoane, producerea riscului (moartea persoanei, vatamarea sa
corporala, boala, etc.) nu reprezinta, in sine, o dauna asadar, asigurarea nu va avea un caracter
reparator. Pe de alta parte, in cazul asigurarii unui bun, caracterul indemnizatiei pe care
asiguratorul se oblig sa o plateasca, in cazul realizarii riscului, este unul pur reparator,
valoarea acesteia neputand sa depaseasca valoarea daunei suferite de catre cel asigurat.

2) Rata (prima) de asigurare reprezinta suma pe care cel asigurat se oblige sa o plateasca

catre asigurator si se calculeaza in functie de mai multi factori: gradul riscului asigurat,
frecventa cu care riscul se poate produce, durata asigurarii, valoarea potentialei daune, etc.).
Prima de asigurare, insa, nu trebuie sa fie determinata in cuprinsul contractului de asigurare
ci, asa cum s-a apreciat in practica, ci este suficient ca aceasta sa fie determinabila. La
stabilirea acestei reguli s-au avut in vedere acele contracte de asigurare care, prin natura
obiectului asigurat, pot fi “variabile”. Spre exemplu, in cazul unui contract de raspundere
civila profesionala, prima de asigurare poate varia, in functie de cifra de afaceri a persoanei
care se asigura. Insa, in situatiile in care o clauza de excludere nu este clara si limitata,
aceasta, fie va fi apreciata ca fiind lipsita de valabilitate, fie va fi interpretata in contra partii
care a inserat-o in contract.

5
BIBLOGRAFIE:

ARTICOLE DIN REVISTE DE SPECIALITATE:

1. Ioan Macovei, Codrin Macovei, Dreptul contractelor de asigurare , Editura Universal
Juridic, Bucuresti, 2020
2. Irina Sferdian, Dreptul asigurarilor, editia a 3-a, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2019
3. Elena Cristina Savu, Contractul de asigurare, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2018
4. Vasile Nemes, Dreptul asigurarilor, editia a 4-a, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012.

RESURSE WEB:
1. https://legeaz.net/dictionar-juridic/contract-de-asigurare/interpretare
2. https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2015-04/asigurare