Sunteți pe pagina 1din 1

Promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru ales sau numit să

soluţioneze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o organizaţie comercială,
obştească ori o altă organizaţie nestatală sau unei persoane care lucrează pentru o astfel de
organizaţie, unui participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii,
privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană,
pentru a îndeplini sau nu, pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni fiind în exerciţiul
funcţiei sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de
pariat.
Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de dare de mită îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu în organizaţiile comerciale, obşteşti şi în alte organizaţii nestatale, activitate a
cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvîrşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor
din sectorul obştesc şi privat.
Latura obiectivă este realizată prin săvîrşirea uneia din următoarele acţiuni prevăzute alternativ în
textul art.333 CP: promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, bunuri sau avantaje
patrimoniale, acceptare de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau nu
ori de a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care
le reprezintă, dacă aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, 16 ani.
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.

S-ar putea să vă placă și

  • RTSHDV Dasds
    RTSHDV Dasds
    Document1 pagină
    RTSHDV Dasds
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • D Penaldfa
    D Penaldfa
    Document1 pagină
    D Penaldfa
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • Gofgodogi
    Gofgodogi
    Document1 pagină
    Gofgodogi
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • D Penaldfa
    D Penaldfa
    Document1 pagină
    D Penaldfa
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • D Penaldfa
    D Penaldfa
    Document1 pagină
    D Penaldfa
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • Kls
    Kls
    Document1 pagină
    Kls
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • New Eval
    New Eval
    Document3 pagini
    New Eval
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • Drept Civil Filipescu Mihail
    Drept Civil Filipescu Mihail
    Document8 pagini
    Drept Civil Filipescu Mihail
    Mihai Filipescu
    Încă nu există evaluări
  • Autoevaluare Drept
    Autoevaluare Drept
    Document217 pagini
    Autoevaluare Drept
    ConnectABC
    Încă nu există evaluări