Alexandru Lapusneanul

Om al veacului sau, care ilustreaza cu stralucire spiritul pasoptist,

Costache Negruzzi este intemeietorul nuvelei istorice romanesti, creatorul
prozei epistolare (“Negru pe alb”), initiatorul prozei caracteriologice
(“Fiziologia provintialului”).

Specie: Publicata in primul numar al revistei “Dacia literara”, “Alexandru

Lapusneanul” este o nuvela istorica, romantica, cu elemente de clasicism.

Elemente de nuvela istorica:

-reda aspecte din trecutul istoric
-personajele sunt inspirate din istorie, preluand numele si aspectele
comportamentale de la personaje istorice
-este redata culoarea epocii (apar mentalitati, obiceiuri ale vremii, iar
limbajul si vestimentatia respecta de asemenea imaginea unei epoci)

Elemente romantice:
-inspiratia din istoria nationala
-prezenta antitezei (Lapu-Ruxandra)
-apar personaje exceptionale in situatii exceptionale
-gesturi si replici spectaculoase si memorabile
-atmosfera de arhaitate, de mister imprevizibil
-descrierea naturii sinistre
-motive si aspecte precum otrava si nebunia
-limbajul arhaic deprins parca din cronicile moldovene confera textului o
nota de autenticitate
Elemente de clasicism:
-echilibrul compozitiei
-aspectul credibil al faptelor
-caracterul obiectiv al naratiunii

Coexistenta elementelor clasice intr-o opera literara este o trasatura a

literaturii pasoptiste. Nuvela lui Negruzzi respecta principiile romantice
enuntate de Mihail Kogalniceanu in “Introductie”: “inspiratia din istoria
nationala”, specie, teme, culoarea locala.

Sursa de inspiratie:
Fascinat de istoria nationala, Negruzzi se opreste asupra sangerosului veac
al XVI-lea, evocand cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul
(1564-1569). Negruzzi se inspira din “Letopisetul Tarii Moldovei” scris de
Grigore Ureche, cat si din cel scris de Miron Costin.

De la Grigore Ureche, Negruzzi selecteaza informatii despre

imprejurarile sosirii lui Lapusneanu in tara, cu o oaste straina, solia celor
patru boieri trimisi de Tomsa si despre fuga acestuia in Polonia, despre
actiunile pline de cruzime ale domnitorului impotriva boierilor, despre
uciderea celor 47 de boieri si despre moartea prin otravire a acestuia. Desi
majoritatea evenimentelor narate sunt atestate documentar, Negruzzi isi
ingaduie anumite libertati modificand pe alocuri adevarul istoric.

Episodul mortii lui Motoc, dat prada multimii rasvratite este inspirat din
cronica lui Miron Costin (cronicarul precizeaza in letopisetul sau ca asa a
fost ucis de un boier pe nume Batiste Veveli).
 Asadar, Negruzzi nu creaza personaje, ci le modifica destinele din ratiuni
artistice, pentru a le spori dramatismul si complexitatea scenariului epic si
pentru a accentua natura diabolica.

Teme: tema principala este romantica, nuvela conturand destinul unui tiran
si locul acestuia in istoria nationala. Alte teme prelucrate de Negruzzi sunt:
moartea.

Motive: fortuna labilis, vanitas vanitatum, nebunia, singuratatea, neputinta

in fata mortii

Titlul: Face referire la eroul nuvelei, forma articulata “Lapusneanul” fiind

un arhaism morfologic ce reda culoarea epocii.

Perspectiva narativa: Obiectiva. Perspectiva este deseori subiectivizata prin

tenta retorica a discursului auctorial, prin unele comentarii explicative sau
anticipative si prin episoade calificative si metafore (“se cunostea ca
mediteaza vreo noua moarte”, “uratul caracter”, “marsav curtezan”, “pata de
sange in istoria Moldovei”).

Structura narativa: Ca in orice nuvela, viziunea artistica e structurata pe un

singur plan narativ, al carui centru de iradiere este Lapusneanu, acesta fiind
urmarit in ultimii 5 ani de domnie si de viata.

Timp si spatiu:
Timpul naratiunii e cel real, istoric (1564-1569), iar timpul nararii este
ulterior (imperfect si perfect simplu). In primele 3 capitole, evenimentele se
desfasoara imediat dupa revenirea lui Lapusneanu la tronul Moldovei, iar in
ultimul capitol se trece prin rezumare 4 ani mai tarziu, la secventa mortii
lui.
 Actiunea e prezentata linear, cronologic, singura abatere de la principiul
cronologiei fiind secventa retrospectiva in care se explica motivul casatoriei
domnitorului cu domnita Ruxandra.
Spatiul alcatuieste un decor romantic si reda culoarea epocii: cortul din
dumbrava de la Tecuci , palatul domnesc din Iasi si mitropolia, cetatea
Hotinului.

Compozitie: Nuvela este alcatuita din 4 capitole, fiecare avand functia unui
act de teatru clasic (decorurile sunt diferite). Fiecare capitol are o relativa
independenta, deschizandu-se cu o secventa rezumativa in stil cronicaresc.
Fiecare capitol poarta un motto cu rol rezumativ ce constituie replici
memorabile ale personajelor:

1) Capitolul I: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”. Este replica domnitorului

ce contureaza setea de putere si razbunare cu ajutorul verbului vointei (“a
vrea”). Se remarca opozitia negativ-afirmativ, pluralitate-singularitate,
cat si evidentul conflict politic intre boieri si domnitor.

2) Capitolul II: “Ai sa dai sama, doamna”. E replica unei jupanese vaduve
care o ameninta pe domnita Ruxandra cu justitia divina ca partasa la
crimele sotului ei.

3) Capitolul III: “Capul lui Motoc vrem”. Reprezinta strigatul multimii

razvratite care cere capul lui Motoc. Prezenta verbului “vrem”
evidentiaza vointa si puterea poporului de care Lapusneanu este perfect
constient.

4) Capitolul IV: “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu”. Este
replica domnitorului ce reliefeaza setea sa de putere si razbunare, tot atat
de apriga ca si in primul capitol, in ciuda neputintei fizice cauzate de
boala. Domnitorul fusese calugarit si pierduse puterea domneasca, insa ii
 ameninta pe toti cei din jurul sau cu moartea, aspect ce trimite la firea lui
diabolica care ramane aceeasi in ciuda bolii.

Conflicte: In arhitectura narativa a textului se impletesc o serie de conflicte:

-conflict exterior, moral, politic ce se da intre domnitor si boieri

-conflict exterior secundar de ordin moral ce reda confruntarea dintre

voievod si boierul Motoc

-conflict exterior social ce reda opozitia dintre boierime si norod

-conflict interior psihologic ce prezinta lupta sufleteasca a voievodului intre

vointa de a face rau si neputinta fizica

-conflict interior moral ce prezinta framantarea launtrica a domnitei

Ruxandra indemnata sa-si otraveasca sotul pentru a-si salva fiul.

Prin toate aceste conflicte e redata imaginea Moldovei din veacul al xvi-
lea, cu dese schimbari de domnie, cu uneltiri ale boierilor, razbunari, dar si
cu sperante mereu inselate in cazul oamenilor de rand.

Constructia subiectului:
Expozitiunea corespunde primului capitol in care e prezentata intoarcerea
lui Lapusneanu in tronul Moldovei in 1654, in fruntea unei armate turcesti,
voievodul fiind hotarat sa-si recapete tronul si sa se razbune pe cei care l-au
tradat in prima domnie.
 Intriga e reprezentata de intalnirea dintre Lapusneanu si cei patru boieri
trimisi de Tomsa: Veverita, Motoc, Spancioc, Stroici. Acestia ii cer
voievodului sa renunte la pretentia tronului caci norodul “nu-l vrea”.
Cererea lor starneste mania lui Lapusneanu, raspunsul lui fiind memorabil:
“Sa ma intorc? Mai de graba isi va intoarce Dunarea cursul indarat”.
Vorbele voievodului dezvaluie hotarare, ambitie si abilitate politica. Dandu-
si seama ca voievodul este de neinduplecat, vornicul Motoc il linguseste, iar
Lapusneanu ii promite ca nu-l va pedepsi pentru tradarea din prima domnie:
“Sabia mea nu se va manji cu sangele tau, imi esti trebuitor, spre a ma usura
de blestemul norodului”.

In desfasurarea actiunii intra o serie de fapte declansate de reluarea

tronului de catre Alexandru Lapusneanu. Dupa fuga lui Tomsa, noul
domnitor porunceste sa fie arse cetatile, cu exceptia Hotinului, desfiintata
armata pamantului, le confisca averile boierilor si ii ucide. Episodul central
este dialogul dintre Lapusneanu si sotia sa, Ruxanda, care-l roaga sa
inceteze cu amorurile. Fire blanda, Ruxanda e induiosata de cuvintele unei
“jupanese cu cinci copii”, ramasa vaduva din cauza uciderii sotului ei. Desi
prima reactie a lui Lapusneanu este implusiva, el se stapaneste si ii
fagaduieste Ruxandei ca nu va mai varsa sangele boierilor incepand de
“poimaine”, dar si ca-i va da “un leac de frica”.

Punctul culminant contine scene de un intens dramatism, scene

memorabile, de factura romantica, exceptionala: discursul domnitorului la
slujba religioasa de la mitropolie, ospatul de la palat, uciderea celor 47 de
boieri si asezarea capetelor lor intr-o piramida, omorarea lui Motoc de catre
multime si leacul de frica oferit domnitei Ruxanda.

Scena uciderii boierilor e surprinsa prin tehnici cinematografice, e o urgie

a carnii zdrobite pe care Alexandru Lapusneanu o priveste razand, cu
satisfactie deplina. Macelul este extins si-n curtea palatului domnesc unde
slujile sunt si ele trecute prin sabie. Imaginea macelului e de origine
danteasca, este o judecata de apoi pe care Lapusneanu si-o asuma prin
substitutie divina. Dupa ce le-a aruncat trupurile pe fereastra, el aseaza
capetele acestora cu propriile maini in mijlocul mesei dupa ranguri si dupa
neam, facand o piramida a vietii si a mortii in varful careia pune capul unui
mare logofat. Piramida e un simbol sinistru al deriziunii vietii umane care
isi cauta implinire in deliciile inselatoare ale puterii. Apoi o cheama pe
Ruxanda sa-i dea “lacul de frica” promis, insa ea lesina la vederea acestei
grozavii, spre dezamagirea domnitorului: “Femeia tot femeie…In loc sa se
bucure, se sperie”.

Negruzzi surprinde magistral psihologia multimii adunate sub zidurile

palatului domnesc fara un scop anume, dar in ce in ce mai revoltata. Cand
marele armas trimis de domnitor intreaba multimea ce doreste, un glas
rosteste: “Motoc sa moara! Capul lui Motoc vrem!” si tot norodul repeta, ca
o singura fiinta, strigatul. Disperat pentru a se salva, Motoc ii spune
domnitorului: “ Pune să deie cu tunurile într-înşii… Să moară toţi! Eu sunt
boier mare; ei sunt nişte proşti!”. Constient de puterea multimii,
Lapusneanu ii raspunde sarcastic: “prosti, dar multi”, si-l arunca in bratele
norodului ce, intr-o clipa, “il facu bucati”. Spancioc si Stroici reusesc sa
scape cu viata, neparticipand la ospatul domnesc si trecand Nistrul.

Ultimul capitol al nuvelei opereaza un salt in timp (4 ani peste) si o noua

schimbare a decorului. In timpul celor patru ani, Lapusneanu isi respectase
promisiunea facuta sotiei si nu mai omorase niciun boier, insa nascocise tot
felul de schingiuri: “scotea ochi, taia maini, ciuntea si seca pe care avea
propus”. Se disting in aceasta secventa o elipsa narativa si o elipsa
temporala deoarece naratorul nu relateaza detaliat intamplarile, ci
comprima in cateva fraze evenimentele celor patru ani. Retras in cetatea
Hotinului, Lapusneanu se imbolnaveste de friguri si e bantuit de stafiile
victimelor sale, ca si Richard al treilea, eroul lui Shakespeare. Ii cere
mitropolitului Teofan sa-l calugareasca (devine calugarul Poisie), iar boierii
il proclama domn pe fiul sau, Bogdan. Spancioc si Stroici servesc la Hotin,
insa asista la o scena cumplita: Lapusneanu isi revine din lesin si ameninta
pe toti cu moartea. Cu aprobarea tacita a mitropolitului si la indemnul celor
doi boieri, Ruxanda isi otraveste sotul pentru a-si salva fiul, acest episod
constituind deznodamantul nuvelei. Cei doi boieri sunt martori la agonia
domnitorului, ii toarna pe gat ultima picatura de otrava, spunandu-i:
“Invata a muri, tu care stiai numai a omori”. Domnitorul e inmormantat la
manastirea Slatina, conform adevarului istoric, iar enuntul final al nuvelei
este un comentariu concis al naratorului care califica domnia lui
Lapsuneanu ca “o pata de sange in istoria Moldovei”.

Personaje:
Lapusneanu- personaj principal, eponim, romantic, exceptional, caracterizat
direct si indirect.

Portretul sau e inspirat din realitatea istorica, din informatii consemnate

in cronica lui Grigore Ureche. Negruzzi creeaza un personaj complex, in
constructia caruia se reunesc 2 perspective: romantica si clasica. Personaj de
mare coerenta “domnitorul este static/ plat, trasaturile sale de caracter si de
personalitate ramanand aceleasi de-a lungul intregii nuvele (dement de
clasicism).

Lapusneanu este tipul domnitorului sangeros, tiran si crud, geniu

malefic, cu o inteligenta diabolica si o cruzime fara margini (erou
exceptional in situatii exceptionale). El vine in tara cu intentia razbunarii si
cu dorinta apriga de a-si recapata tronul. Personalitatea sa se crestalizeaza
inca din primul capitol. Dialogul cu cei patru boieri contureaza datele
fundamentale ale psihologiei si ale caracterului sau: temperament violent,
impulsivitate, hotarare, luciditate, abilitate politica. Faptele sale de la
inceput scot in evidenta disimularea, setea de putere si capacitatea de a intui
psihologia celor din jur. Replicile sale dezvaluiesc harul vorbirii, el
organizand monologurile dupa legile retoricii. Domnitorul e conturat prin
antiteza cu “buna doamna Ruxanda”( demonic-angelic), dar si in opozitie cu
propia sa imagine din prima domnie cand a fost destul de slab si le-a permis
boierilor sa-l inlature de la tron.

Naratorul il caracterizeaza direct, numindu-l “tiran”, iar mitropolitul

Teofan spune despre el: “crud si cumplit este omul acesta”. Setea sa de
razbunare si de putere e accentuata de faptele pline de cruzime, de lipsa lui
de sensibilitate si umanitate. Desi e inteligent si are un spirit patrunzator,
domnitorul foloseste aceste trasaturi impotriva boierilor, dovedind cinism si
lipsa de scrupule. Varsarea de sange ii provoaca placere, iar tabloul
piramidei de capete il amuza, aspect ce demonstreaza firea sa demonica.
Cand Ruxanda ii cere sa inceteze cu omorurile, el are o reactie necontrolata,
nepotrivita pentru un domnitor: “pune mana pe jungheri”. Se evidentiaza
firea sa colerica, impulsiva, fiind obisnuit sa-si faca dreptate singur, dupa
propriile reguli, totusi se abtine, da dovada de disimulare, dorind sa fie
calm, insa e cinic fiinda stie ca leacul de frica promis o va ingrozi. Astfel,
prin aceasta promisiune dovedeste umor negru, cat si dispret fata de sotia sa.
De altfel, el se casatoreste cu Ruxanda, fata lui Petru Rares, nu din dragoste,
ci din egoism si din dorinta de a atrage simpatia si “inimile norodului”.

Ca orice tiran, Lapusneanu stie ca prostimea e potolita cu spectacole,

intuieste psihologia maselor si se asigura de simpatia poporului in
momentul in care il pedepseste pe boierul Motoc. Scena in care participa la
slujba de la mitropolie e scena de factura romantica si contureaza caracterul
iesit din comun al domnitorului. Acesta se inchina la icoane, saruta moaste,
il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta sa, citeaza din biblie, in timp ce de
fapt, el pregateste cel mai ingrozitor omor din toate cate comisese pana
atunci. In finalul nuvelei, in scena cand isi ameninta fiul cu moartea,
degradarea sa psihologica atinge cote maxime, iar dezumanizarea sa este
ireversibila.

Lapusneanu este o figura complexa, stranie, cruda si unul dintre

personajele tragice din istoria romana. Din dorinta sa de a intra oricum in
istorie, el incearca sa-si mentina puterea prin orice mijloc, chiar daca unele
sunt de o cruzime iesita din comun. El manifesteaza fermitate si
consecventa in tot ce intreprinde si aprcurge traseul existential complex, cu
lumini si umbre, cu ascensiuni si caderi spectaculoase. Agonic, el isi incheie
viata in acelasi delir al puterii: “ucideti-I pe toti…niciunul sa nu scape”.
Chiar si in ultimele clipe ale vietii se poarta crud si cinic cu dorinta de a se
insanatosi pentru a-si relua faptele ingrozitoare. Naratorul descrie in detaliu
chinurile ingrozitoare ale domnitorului care “se zvarcoleste in spasmele
agoniei; spume facea la gura; dintii ii scrasneau si ochii sai sangerati se
holbasera.” Dupa un chin de jumatate de ceas, Lapusneanu moare hulind si
cu o ura neputincioasa.

Asadar, iluzia puterii eterne care-l cuprinde pe Alexandru Lapusneanu e

inselatorie caci, asemenea altor oameni de-a lungul istoriei, el ajunge la
apogeu, apoi se prabuseste. Ramane in istorie un antimodel de conducator,
un despot care a provocat doar teroare si care a fost inlaturat de pe scena
vietii si a istoriei cu acordul mitropolitului. George Calinescu este de parere
ca “Lapusneanu e desigur un damnat, osandit de providenta sa verse sange
si sa nazuie dupa mantuire”, iar Nicolae Iorga opineaza ca acesta are
“sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tragice numai la
vederea si auzul suferintei altora”.

Limbajul nuvelei contine expresii populare, regionalisme fonetice,

arhaisme, dar si neologisme, iar stilul narativ se remarca prin sobrietate si
concizie.

Concluzie: “Alexandru Lapusneanul” repsecta principiile romantice

enuntate de Mihail Kogalniceanu in revista “Dacia literara” si reprezinta
una dintre cele mai valoroase scrieri ale epocii. Potrivit lui Paul Cornea
nuvela prezinta “destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea”, iar
George Calinescu sustine ca “ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet
daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale”.