„Riga Crypto și lapona Enigel” - Ion Barbu

Opera literară „Riga Crypto și lapona Enigel” a fost scrisă de Ion Barbu și publicată in anul 1930 în volumul intitulat
„Joc secund”. Poezia este un poem alegoric și face parte din cea de-a doua etapă a creației barbiene, mai exact, din ciclul baladic-
oriental. Poezia aparține modernismului, curent literar apărut în secolul al XX-lea care implică ideea de negare a tradiției. Astfel,
modernismul poate fi pe deplin înțeles doar dacă e privit în opoziție cu tradiționalismul, primul promovând nonconformismul,
dinamismul, inovația, iar cel de-al doilea respectând cu strictețe regulile impuse de tradiție. În literatura română din perioada
interbelică cele două curente literare coexistă, modernismul fiind impus și susținut de către criticul literar Eugen Lovinescu, cu
ajutorul revistei și al cenaclului „Sburătorul”.
Titlul operei anticipează relațiile de opoziție pe care este construită poezia prin menționarea personajelor principale, niște
ființe care aparțin unor lumi opuse: riga Crypto, reprezentant al regnului vegetal, și lapona Enigel, reprezentantă a umanității.
Astfel, titlul evidențiază rolul central pe care îl au cele două personaje în transmiterea mesajului poetic.
Tema operei este de factură modernistă, fiind reprezentată de opoziția dintre universul material și cel spiritual. Riga
Crypto, „regele-ciupearcă”, simbolizează materia vulnerabilă și suferă de pe urma unei atracții fascinante pentru o membră a
regnului superior, o tânără laponă pe nume Enigel. Astfel, iubirea interzisă a celor două ființe provenind din lumi diferite reflectă
viziunea poetului potrivit căreia nimeni nu poate evada din limitele propriei existențe.
Structura narativă este conturată sub forma unei povestiri în ramă. Astfel, din punct de vedere compozițional, textul poetic
are la bază două părți: prima este nunta oamenilor, ea reprezentând rama poveștii de dragoste dintre riga Crypto și lapona Enigel,
spusă de menestrel.
Prima parte a poemului barbian reprezintă cea dintâi poveste și cuprinde patru strofe, reprezentând rama poveștii spuse
ulterior de menestrel. Acesta din urmă este un cântăreț popular care, „La spartul nunții, în cămară.”, e rugat de un „nuntaș fruntaș”
să cânte despre povestea laponei Enigel și a rigăi Crypto. Epitetul ,,trist” atribuit menestrelului și dorința nuntașului referitoare la
ton „Azi zi-mi-l stins, încetinel” conferă acestei prime părți o ușoară melancolie, propice relatării unei povești de dragoste
neîmplinite.
Cea de-a doua parte este cea corespunzătoare poveștii spuse de menestrel, fiind formată dintr-o serie de secvențe poetice
care urmăresc evoluția relației dintre cele două personaje. Primele secvențe poetice surprind portretul rigăi și al laponei, dar și o
scurtă conturare a lumii din care provine fiecare, relațiile de opoziție dominând aceste descrieri. Astfel, aflăm despre Crypto că
„Împărățea peste bureți”, acest statut de ființă superioară în cadrul lumii sale nefiindu-i însă suficient, căci Crypto se opune
destinului care i-a fost stabilit și refuză să înflorească. Epitetele „șterp” și „nărăvaș” atribuite lui Crypto de către „răi ghioci și
toporași” evidențiază împotrivirea ciupercii și pun în lumină tema modernă a baladei. Asemenea lui Crypto, lapona este stăpână a
regnului său, superioară celorlalte făpturi, însă, spre deosebire de acesta, epitetele specifice ei sunt „mică, liniștită”, semn că e
înzestrată cu înțelepciune. Mai mult, dacă riga Crypto locuiește într-o lume supusă umidității și a umbrei permanente, lapona merge
„Prin aer ud, tot mai la sud”, în căutare de soare și lumină.
În continuare, semnificative sunt cele trei chemări prin care Crypto încearcă s-o atragă pe lapona în lumea lui, dar și
refuzurile acesteia, ea conștientizând imposibilitatea unei astfel de relații. Antiteza, procedeu de factură romantică, evidențiază
diferențele dintre cele două lumi. Rugată de Crypto să renunțe la drumul său înspre soare: „Lasă-l, uită-l Enigel”, lapona
mărturisește „Eu de umbră mult mă tem”, lucru care marchează neputința de a se adapta mediului de viață prielnic lui Crypto.
Crescută în zonele nordice, lapona dorește o apropiere de soare: „Mă-nchin la soarele-nţelept”. Drumul spre soare, simbolul
idealului, al aspirației spre absolut, se află în antiteză cu statutul de element vegetal al rigăi. Lapona conștientizează această
discrepanță, relevantă în acest sens fiind metafora: „La soare, roata se mărește;/ La umbră, numai carnea crește”.
Finalul pune în lumină tema baladei și viziunea modernistă a autorului. Întâlnirea se finalizează, iar Crypto devine o
ciupercă otrăvitoare, fiind astfel pedepsit pentru îndrăzneala de a visa la împlinirea erotică alături de o ființă superioară, deci, pentru
încercarea de a ieși din limitele impuse de propria natură. Nunta lui Crypto cu „măsălarița-mireasă”, mai exact, cu o plantă toxică,
marchează simetria cu nunta din incipit și evidențiază ideea că este posibilă doar însoțirea cu o ființă care face parte din aceeași
lume.
În ceea ce privește elementele de versificație, putem spune că acestea sunt influențate de viziunea modernistă a autorului.
Astfel, regulile prozodice clasice nu sunt respectate. Deși în prima parte a poemului întâlnim doar catrene, în cea de-a doua parte
strofele sunt formate dintr-un număr inegal de versuri. Mai mult, ritmul este interior, subordonat ideilor și sentimentelor transmise,
iar rima variază, predominând rima încrucișată și cea împerecheată. Măsura este inegală, versurile având de la cinci la nouă silabe.
Dialogul oniric dintre riga Crypto și lapona Enigel amintește de „Luceafărul”, mai exact, de dialogul astrului eminescian
cu fata de împărat. Numit chiar de autor „Luceafăr întors”, poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” prezintă o iubire imposibilă
între două ființe care aparțin unor lumi total diferite. Dacă în „Luceafărul”, fata (umanul) nu își putea depăși limita pământească,
fiind inferioară astrului (non-umanului), în poemul barbian lucrurile stau invers, lapona (umanul) este cea care reprezintă rațiunea,
iar ciuperca (non-umanul) este prizonieră a materialității.
În concluzie, poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu sugerează incompatibilitatea dintre o ființă vegetală și o
ființă umană, oglindind viziunea despre lume și creație a autorului, prin împletirea romantismului cu modernismul interbelic.