György Tünde

M.I, Interpretare muzicală- Oboi

1. Faceți un portret al adolescenței, relevând aspectele pe care le considerați cele mai

reprezentative.

Ca să facem un portret al adolescenței, relevând aspectele cele mai reprezentative este

important să înțelegem, mai exact să definim adolescența. Datorită faptului că adolescența
reprezintă cele mai multe probleme și întrebări, cercetătorii au scris foarte mult, dar nu s-au găsit
explicații satisfăcătoare pentru această vârstă. Adolescența este, cu siguranță, o etapă dominată
de schimbări și nici o altă vârstă nu a fost caracterizată prin atâtea atribute, epitete și metafore. În
continuare, doresc să reamintesc câteva explicații ale filozofiilor despre adolescență.
J.J.Rousseau numește această etapă „vârsta rațiunii” dar și „revoluție furtunoasă” sau „a doua
naștere”. Stanley Hall consideră că adolescența este „furtună și stres”, iar Schopenhauer că este
„vremea neliniștii”. Mihai Ralea, filozof român, spune că este „timpul în care luăm Universul
prea în serios”. Apoi, în alte texte ne întâlnim cu următoarele metafore: „vârsta de aur”, „vârsta
ingrată”, „vârsta marilor elanuri”, „vârsta dramei”, „vârsta crizelor”, „a anxietății”, „a
nesiguranței”, „a insatisfacției”, „vârsta integrării sociale”, „vârsta contestației”, „vârsta
marginalității”, „a subculturii” etc. Prin aceste afirmații, primim o vizionare asupra condiții și
transformării care intervin în această perioadă. Cu orice chip, putem afirma că adolescența este o
perioadă a vieții foarte „dificilă”. Atât pe plan biologic, cât și pe plan psihologic și social,
adolescenții trebuie să facă față unor schimbări enorme în viața lor. Sunt puternic stresați și
instabili afectiv, unele dintre aceste schimbări se referă la schimbări fizice și fiziologice
importante care au loc pubertate și modificările consecutive acesteia care apar la nivelul
comportamentului sexual.

Termenul adolescență are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a crește, a se
dezvolta. Această dezvoltare se referă special pe maturizarea biologică și dezvoltarea psihologică
specifică acestei vârste. Pe plan subiectiv, psihologic vorbim despre o schimbare a imaginii de
sine, care intră în conjuncție cu tendința adolescentului de a se autodefini. Schimbări majore apar
și în plan social: adolescenții petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceeași vârstă și petrec
mult mai puțin timp cu părinții și familia decât atunci când erau copii. Totodată, este perioada în
care se iau decizii importante pentru dezvoltarea persoanei și se fac planuri cu privire la viitor.
De exemplu, adolescenții trebuie să decidă ce tip de liceu doresc să urmeze, eventual dacă
continuă sau nu studii universitare sau despre alegerii unui traiect profesional. Cercetările
realizate în ultimii ani asupra adolescenței au arătat cu claritate faptul că aceste caracteristici
depind mai ales de aspectul și calitatea relațiilor cu familia, școala și grupul de prieteni, de
contextul mai larg, cultural și social în care adolescentul se dezvoltă.

Majoritatea autorilor sunt de acord că adolescența acoperă intervalul de vârstă cuprins

între 12-14 și 18-20 de ani, iar unii vorbesc chiar despre o adolescență prelungită până la 25 de
ani. Totuși, există o diferență între fete și băieți, datorită faptului că fetele intră în perioada
pubertății la vârsta de 10-11 ani, așa practic devin adolescente înainte de a atinge limita de vârstă
amintită mai sus. Pe de altă parte, există tineri la vârsta de 20 de ani care se manifestă multe
dintre semnele caracteristice adolescenței. Prin urmare, adolescența nu poate fi definită doar în
termeni de vârstă: există persoane care intră sau ies din această etapă mai devreme sau mai târziu
decât alții. În literatura de specialitate se găsesc încadrări stadiale și denumiri diferențiate pentru
perioada de la 11/12 ani la 18/19 ani. Unii consideră întreaga perioadă drept adolescență, alții au
tendința să separe perioada în pubertate și adolescența propriu zisă. Maturizarea este centrată pe
identificarea resurselor personale și realizarea identității proprii și a independenței care se
cucerește pas cu pas.

Lucrarea lui Stanley Hall (1904) intitulată ,,Adolescența” surprinde psihologia vârstei și
relațiile sale cu psihiatria, antropologia, sociologia, sexologia, crima, religia și educația. Pornind
de la lucrarea lui Hall, se pot distinge trei etape principale în evoluția cercetărilor despre
adolescență: primele decenii ale secolului XX sunt marcate de dezvoltarea marilor modele
teoretice ale adolescenței (Freud, Erikson, Hall), studiile realizate sunt de tip descriptiv încercând
să surprindă toate fațetele dezvoltării adolescentului. După anii 70 și în prezent preocupările
cercetătorilor vizează testarea ipotezelor avansate și verificarea teoriilor anterioare prin cercetări
empirice.

Odată cu încheierea marii copilării în viața individului apar mai multe modificări care își
vor pune amprenta asupra tabloului său psihologic. Cele mai semnificative modificări sunt:
schimbarea locului în familie, școală, societate; noi responsabilități, cu valoare socială crescută;
amplificarea și intensificarea exigențelor față de comportamentul social sau moral; diminuarea
tutelei directe; schimbarea condițiilor și cerințelor școlare; modificarea cantității, calității și
condiționării învățării și diversificarea vieții și relațiilor sociale. Adolescentul își creează
identitatea de sine stabilă devenind un adult matur, responsabil, complet. Principalele direcții în
care trebuie să evolueze sunt: dezvoltarea de noi relații sociale, asumarea rolului social de bărbat,
respectiv femeie, definitivarea identității corporale, independența emoțională în relația cu părinți
și noul statut în cadrul familiei, pregătirea pentru căsătorie și viața de familie, orientarea în
cariera profesională, simțul etic și sistemul propriu de valori și nu în ultimul rând
responsabilizarea socială. Și care sunt cele patru întrebări-cheie ale adolescenței? Este foarte
interesant: Cine sunt eu? Sunt o persoană normală? Sunt o persoană competentă? Sunt iubit? Și,
mai ales, sunt demn de a fi iubit?

Multiplele transformări care au loc în perioada adolescenței pot fi grupate în cinci

categorii: fizice, cognitive, emoționale, sociale și comportamentale. Precizăm că impactul major
îl au transformările corporale și maturizarea sexuală cu influențe determinative asupra întregii
personalități a adolescentului. Pentru că dezvoltarea se întinde pe o perioadă îndelungată de timp
și nu este liniară putem identifica mai multe substadii ale maturizării: adolescența timpurie
(perioada pre puberală, 9, 10 - 12 ani); adolescența (13- 15 ani) sau adolescența târzie (16-18
ani).

Există câteva recomandări psihopedagogice dintre care am să amintesc câteva: preocuparea

pentru imaginea corporală este necesară și utilă pentru definitivarea imaginii de sine a
adolescentului deci, interveniți numai când acestea sunt exagerate. Preveniți formarea unor
complexe de inferioritate generate de nemulțumirea față de aspectul corporal prin încurajări,
recomandări de corectare/compensare prin mijloace sănătoase. Sprijiniți formarea unei imagini
de sine pozitive la toți elevii prin valorizarea însușirilor individuale, a abilităților personale într-
un domeniu sau altul. După părerea mea personală acestea sunt unele dintre cele mai importante
recomandări în această perioadă a unui individ.

Adolescentul manifestă o imensă curiozitate față de ceea ce îl înconjoară, o puternică

nevoie de a ști, de a cunoaște, de a înțelege. Realitatea fizică și mai ales cea umană exercită o
atracție deosebită asupra lui, îl stimulează dar îl și intimidează, îl tulbură dar vrea să o exploreze,
uneori îl irită, îl înspăimântă dar îl și atrage ca un magnet. În perioada adolescenței copilul
devine tot mai conștient de posibilitățile lui intelectuale pe care încearcă să le stăpânească, să le
dezvolte. Ca rezultat al dezvoltării abilităților cognitive, adolescentul devine din ce în ce mai
independent și autonom atât în plan cognitiv cât și în plan comportamental.