SCOALA POSTLICEALA ’’CONSTANTIN NOICA’’ SIBIU

Modificarile analizelor de laborator in infectiile virale si bacteriene

- referat -

Coordonator:
prof. dr.Cojan Monica

Eleva: Lupea Florentina

An II

1
 De-a lungul vieții ne întâlnim cu o multitudine de agenți infecțioși, printre care și virusurile și
bacteriile. Este important să facem diferența între cele două, întrucât tratamentul nu este același,
depinzând de factorul etiologic (care cauzează boala).

Virusul este un microb de dimensiuni mici, constituit dintr-o moleculă de acid nucleic, neputând
fi vizualizat cu ajutorul microscopului optic. Acesta nu se poate multiplica în afară celulelor vii.
Printre bolile produse de virusuri se numară răceala comună, dizenteria, mononucleoza, hepatita,
oreionul, rubeola, dar şi afecţiuni mult mai grave cum ar fi SIDA (infecţia cu HIV).
Bacteriile reprezintă microorganisme unicelulare procariote, celule cu o structură diferită de cea
a celulelor animale (celulele eucariote). Acestea pot fi patogene (cauzează boli precum faringita
bacteriană, tuberculoza, pneumonia, meningita, sifilisul, etc.) sau nepatogene (cele ce
conviețuiesc cu organismul uman, fără a fi cauza vreunei afecțiuni).
Există afecţiuni ce pot fi cauzate atât de virusuri, cât şi de bacterii: amigdalita, pneumonia,
dizenteria, meningita. Pentru a pune un diagnostic corect şi a trata eficient pacientul este
important ca medicul să ştie factorul care a declanşat boala.
Analizele de sange de rutina includ numararea celulelor sangvine (hemoglobina, leucocite etc.) si
dozarea diferitelor substante care se afla in sange. Aceste teste pot depista anemia, infectii
diverse in organism sau chiar leucemia.
Alte teste de sange complete urmaresc efectuarea tabloului metabolic de baza (BMP) si a
tabloului metabolic complet (CMP), prin care este verificata functionarea aparatului cardiac,
sistemului renal si hepatic, prin evaluarea nivelului de glicemie in sange, a calciului si a
electrolitilor.

2
Pentru evaluarea riscului de instalare a afectiunilor cardiace, analizele de sange pot evidentia
totodata si tabloul lipidic, care masoara nivelul grasimilor in sange (colesterolul bun HDL,
colesterolul rau LDL si trigliceridele).

Hemoleucograma este una dintre analizele uzuale, solicitată fie pentru screening, fie pentru a
orienta un diagnostic pus în urma examenului clinic. În cazul infecțiilor, aceasta poate oferi
informații cu privire la agentul etiologic.
Hemoleucograma cuprinde valori referitoare la celulele roșii (eritrocitele), celulele albe
(leucocitele) și plachetele (trombocitele).

În cazul unei infecții, cele mai importante modificări apar la nivelul leucogramei. Celulele albe
sunt principalele celule responsabile de imunitatea organismului. Acestea sunt implicate în
diverse mecanisme de apărare precum: recunoașterea agenților infecțioși, eliminarea agenților
infecțioși (prin fagocitoză), producerea anticorpilor. Fiecare tip de celulă albă (limfocit, monocit,
neutrofil, bazofil, eozinofil) are un rol bine definit în cadrul răspunsului imun.
Cele mai frecvente modificări ale hemoleucogramei în cadrul unei infecții virale (se referă la
numărul total de celule):
 neutrofilele - normale sau crescute;
 limfocitele - crescute (infecții cu: virusul hepatic B, virusul herpes simplex, virusul Epsterin-
Barr, etc.);
 monocitele - normale sau scăzute;

Infecția bacteriană poate determină următoarele modificări ale hemoleucogramei (se referă la
numărul total de celule):
 neutrofilele - crescute de cele mai multe ori în infecțiile acute (de exemplu infecția cu
Streptococ betahemolitic de grup A - produce faringita bacteriană);
 limfocitele - crescute în infecțiile cronice (de exemplu tuberculoza: infecție
cu Mycobacterium tuberculosis);
 monocitele - pot fi crescute în infecțiile cronice (tuberculoza, endocardita bacteriană);
Pe lângă hemoleucograma există și alte analize recomandate pentru a identifica etiologia unei
infecții. Acestea pot fi nespecifice, atunci când ele doar semnalează prezența unei infecții sau
specifice, când acestea pun un diagnostic de certitudine.

VSH-ul (viteza de sedimentare a hematiilor), proteinele de fază acută (de exemplu Proteina C

3
reactivă sau fibrinogenul) sunt modificate (valorile lor sunt crescute faţă de normal) în cazul
unei inflamații. Inflamația este un proces ce apare ori de câte ori organismul este supus unui stres
(fie el infecțios - bacterii, virusuri sau neinfectios - arsuri, alergii). Acestea sunt analize
nespecifice.

Diagnosticul pentru o infecție bacteriană se pune cu ajutorul culturilor bacteriene. În cazul

unei faringite se poate recolta un exsudat faringian pentru a determina dacă la nivelul faringelui
există bacterii patogene. În cazul în care acestea sunt prezente în cultură, se continuă
investigaţiile prin efectuarea antibiogramei pentru a determina la ce antibiotice sunt sensibili
germenii, medicul putând astfel să prescrie un tratament eficient. (5)

În cazul infecțiilor virale se pot efectua teste precum - viremia (detectarea virusului în sânge),
culturile de virusuri sau testele rapide (de exemplu autotestul HIV). Infecțiile virale nu se
tratează cu antibiotice.

Hemoleucograma este utilă pentru a evidenția o posibilă infecție sau pentru a atrage atenția
asupra faptului că există un dezechilibru în cadrul formulei leucocitare, însă un diagnostic cert de
infecție bacteriană sau infecție virală nu poate fi pus fără a cerceta suplimentar pacientul, prin
alte analize specifice. Dacă apar modificări ale hemoleucogramei este indicat să consultați
medicul și să nu o interpretați singuri deoarece valorile pot varia și din alte motive (statusul de
femeie însărcinată, infecții fungice, infecții parazitare, etc.).

În ceea ce privește tratamentul, este important de reținut că infecțiile virale nu se tratează

niciodată cu antibiotic. Majoritatea infecțiilor respiratorii din sezonul rece sunt cauzate de
virusuri (de exemplu virusul gripal), iar administrarea antibioticelor nu aduce niciun beneficiu.

Eozinofilele au fost asociate în mod tradițional cu boli alergice și infecții cu paraziții. În prezent
este recunoscut faptul că eozinofilele joacă mai multe roluri atât în imunitatea înnăscută, cât și în
cea adaptativă. Ca celule efectoare în imunitate înnăscută, eozinofilele exercită un rol pro-
inflamator și distructiv în răspunsul imun asociat cu inflamația alergică sau infecția parazită.
Eozinofilele pot fi, de asemenea, recrutate prin semnale de pericol eliberate de infecții patogene
sau leziuni tisulare, inducând apărarea gazdelor împotriva infecțiilor parazitare, fungice,
bacteriene sau virale sau promovând repararea și remodelarea țesuturilor.

4
 Eozinofilia apare atunci când măduva osoasă produce prea mulți eozinofile. Acest lucru
poate fi cauzat de o varietate de factori, inclusiv:
boli parazitare și fungice;
reacții alergice;
tulburări autoimune;
tulburări endocrine;
tumori.
Boli specifice și afecțiuni care pot duce la eozinofilie în sânge sau în țesuturi includ: leucemie
mielogenă acută, alergii, astm, dermatita atopică (eczema), cancer, boala Crohn, alergie la
medicamente, boala Hodkin, imunodeficiență primară, colită ulcerativă.
Bolile parazitare și reacțiile alergice la medicamente sunt printre cauzele mai frecvente ale
eozinofiliei. Hipereozinofila care provoacă leziuni ale organului se numește sindrom
hipereosinofil. Acest sindrom tinde să aibă o cauză necunoscută sau rezultă din anumite tipuri de
cancer, cum ar fi cancerul de măduvă sau ganglionar.
Monocitoza- În majoritatea cauzelor, numărul de monocite crește ca expresie a proceselor
inflamatorii prezente în cadrul diferitelor tipuri de boli infecțioase cronice, boli autoimune sau
boli neoplazice.
De asemenea, creșterea numărului de monocite se înregistrează în cadrul diferitelor tipuri de
coagulări ale sângelui.
Creșterea numărului de monocite poate fi înregistrată în cadrul următoarelor afecțiuni și condiții
patologice sau patologice:
 Bolile infecțioase precum tuberculoza, infecțiile
bacteriene, sifilisul, endocardita bacteriană subacută, bruceloza, mononucleoza
infecțioasă, malaria, oreion, rujeolă, tifosul, bruceloza, listerioza
 Afecțiunile neoplazice, precum cancerul de sân, cancerul de ovar, cancerul de stomac
 Bolile neoplazice hematologice, precum leucemia monoblastică acută, leucemia
mielomonocitară cronică, boala Hodgkin și alte limfoame, boli mieloproliferative
cronice, metaplazia mieloidă
 Afecțiunile gastrointestinale, precum enterita regională, colita ulcerativă, ciroza hepatică,
sprue, colita ulcerativă autoimună etc.
 Tezaurismozele, precum boala Gaucher congenitală etc.
 Recuperarea postchimioterapie, în urma transplantului medular sau după
o neutropenie sau agranulocitoză îndelungată

5
  Bolile de colagen (precum lupusul eritematos sistemic, poliarterita reumatoidă,
etc.), sarcoidoza
 Bolile parazitare (precum tripanosomiaza, malaria, rickettsiozele, Kala-azar, infecțiile
micotice)
 Intoxicațiile cu tetracloretan
 Boala hepatică alcoolică
 Sindromul febril
 Stresul psiho-emoțional, depresie
 Procesele inflamatorii (precum miozita, arterita temporală)
 În cazul afecțiunilor însoțite de necroză a organelor
 Posoperator
 Postsplenectomie
 În cadrul tratamentului chimioterapic sau radioterapic, la bolnavii diagnosticați cu boli
neoplazice
 Anumite reacții medicamentoase
 În urma administrării de citokine
 În urma tratamentului cu factori de creștere granulo-monocitari
 În urma administrării anumitor medicamente, precum glucocorticoizi, ampicilina,
alprazolam, clorpromazina, grisefulvin, haloperidol, carbenicilina, lomefloxacin,
piperacilina, metsuximid, prednison, penicilamina, quazepam, propiltiouracil.
Creșterea numărului de monocite poate fi însoțită de anumite manifestări clinice, precum
oboseală, febră, vânătăi frecvent care apar foarte ușor, durere cu diferite localizări,
scădere ponderală, transpirații nocturne, sângerare excesivă, infecții frecvente și stare de
rău general.

Scăderea numărului de monocite se înregistrează foarte rar și poate apărea în cadrul

următoarelor afecțiuni și condiții patologice sau fiziologice:
 Leucemia cu celule păroase
 Infecțiile severe însoțite de neutropenie
 Infecția cu virusul imunodeficienței umane
 Tratamentul cu prednison
 În urma administrării anumitor medicamente, precum triazolam sau alprazolam.

6
Bibliografie
1. Virus https://labtestsonline.org/glossary/virus
2. Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014
3. Ghidul Serviciilor Medicale al Laboratoarelor Synevo, Ediția a-II-a