28 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

2.
STATICA FLUIDELOR
2.1. Repausul absolut şi relativ Fig. 2.1. Vas cu lichid în repaus Fig. 2.2. Rezervor în mişcare de translaţie

compun o rezultantă care acţionează perpendicular pe suprafaţa liberă în

Statica fluidelor sau “Hidrostatica” se ocupă cu studiul fluidelor în repaus fiecare punct al ei. Unghiul de înclinare al suprafeţei libere este astfel:
şi cu interacţiunea dintre acestea şi corpurile solide cu care vin în contact. 
Corpurile de contact pot fi pereţii vasului în care se găseşte fluidul sau dN dm  a a
corpuri imersate total sau parţial în acesta. Starea de repaus se judecă în tg     (2.1)
raport cu un sistem de referinţă, şi poate fi absolută sau relativă. dG dm g g
Prin repaus absolut se înţelege repausul fluidului faţă de un sistem de
referinţă inerţial, de exemplu repausul unui fluid dintr-un rezervor faţă de Pământ. Ecuaţia liniei izobare va fi:
Repausul relativ se întâlneşte atunci când raportarea se face la un sistem de a
z xc (2.2)
referinţă neinerţial, de exemplu sistemul de referinţă asociat vasului ce conţine g
fluidul, vas care se află în mişcare. În acest caz fluidul se deplasează ca un
corp solid, iar mişcarea este numai de transport, de exemplu mişcarea fluidului Din această relaţie se observă ca tangenta unghiului de înclinare a
dintr-o cisternă. suprafeţei libere în cazul deplasării unui recipient în mişcare de translaţie este
În cazul lichidelor apar trei tipuri de probleme: proporţională cu acceleraţia sau deceleraţia.
 determinarea formei suprafeţei libere; Şi forma suprafeţei libere a unui lichid ce se găseşte într-un vas în
 determinarea rezultantei forţelor de presiune; mişcare de rotaţie uniformă se poate determina simplu prin observarea efectelor
 stabilirea condiţiilor de plutire şi a stabilităţii acesteia. diferitelor forţe ce acţionează asupra unei particule de fluid de masă dm de pe
aceasta (fig. 2.3). Asupra particulei
 de lichid de masă dm acţionează în direcţie
 2
radială forţa centrifugă dC  dm  r   şi în direcţie verticală forţa de greutate
2.2. Formarea suprafeţei libere  
dG  dm  g . Aceste forţe se compun într-o rezultantă, perpendiculară

la suprafaţa
Aşa cum s-a arătat, lichidele iau forma vasului în care sunt puse şi liberă. Rezultanta dR formează cu forţa de gravitaţie dG unghiul , care este în
prezintă o suprafaţă de separaţie faţă de aerul sau gazul din volumul rămas acelaşi timp unghiul de înclinare al tangentei la suprafaţa liberă în punctul dm,
neocupat al vasului. Suprafaţa de separaţie între lichid şi aer sau gaz se de coordonate z şi r. Deci, ecuaţia suprafeţei libere va fi o funcţie z  f (r ) .
numeşte suprafaţă liberă (fig. 2.1). Această suprafaţă liberă aflată în echilibru
Diferenţiind această funcţie încă necunoscută, se obţine următoarea expresie
este perpendiculară în oricare punct al ei la forţa ce acţionează asupra
lichidului din vas. Dacă asupra particulelor de lichid acţionează doar forţa de generală a unghiului de înclinare al tangentei:
gravitaţie, suprafaţa liberă va fi un plan orizontal. dz
Considerând un rezervor de lichid care se deplasează într-o mişcare de tg   (2.3)
 dr
translaţie, cu acceleraţia a constantă, în câmp gravitaţional terestru (fig. 2.2.),
suprafaţa liberă va fi un plan înclinat. care va fi egală cu cea din planul forţelor:

Acest lucru se constată observând că asupra unei particule de masă dm dC
  dm  r  2 r2
de pe suprafaţa liberă acţionează forţa de greutate dG  dm  g pe verticală şi tg     (2.4)
  dG dm  g g
forţa de inerţie dN  dm  a pe orizontală, în sens opus mişcării. Cele două forţe
Cap. 2. Statica fluidelor 29 30 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

 R0 2 ( z max  zmin )
Vparab.  (2.13)
2
Deci:
Fig. 2.3. Vas în mişcare de  R0 2 ( z max  z min )
V   R0 2 ( zmax  z min )  (2.14)
rotaţie 2
Din egalitatea relaţiilor (2.11) şi (2.14) rezultă:
 R0 2 ( z max  z min )
 R0 2 (h  z min )  (2.15)
2
şi cu aceasta:
Din egalitatea acestor expresii se obţine:
zmax  z min
dz r2 h (2.16)
 (2.5) 2
dr g Dacă în ecuaţia (2.10) se înlocuieşte r  R0 rezultă înălţimea z max la marginea
Prin separarea variabilelor şi prin integrare se obţine ecuaţia suprafeţei libere: vasului:
r2 2 R0 2
dz   dr (2.6) z max   z min (2.17)
g 2
Înlocuind în relaţia (2.16) se obţine:
2
 dz   rdr (2.7)  2 R0 2
g  z min  z min
2g
2 r 2 h (2.18)
z  C1 (2.8) 2
g 2
2 R02
Constanta C1 rezultă din condiţiile la limită: 2h   2 z min
2g
(r  0)  ( z  zmin )
(2.9) şi
C1  zmin
2 R02
z min  h  (2.18a)
Ecuaţia suprafeţei libere va fi deci, un paraboloid de rotaţie: 4g
2  r 2 Dacă se înlocuieşte această expresie în relaţia (2.17), se obţine înălţimea
z  zmin (2.10) maximă de urcare a lichidului la marginea vasului:
2g
De remarcat că, forma paraboloidului este independentă de natura lichidului. 2 R02
z max  h  (2.19)
Din lichidul a cărui înălţime în repaus este h şi se găseşte între nivelul h 4g
şi zmin , se formează paraboloidul de rotaţie.
Volumul acestui lichid este: Comparându-se ultimele două relaţii, se constată că nivelul lichidului scade faţă
 2 R02 .
V   R0 2 ( h  z min ) (2.11) de nivelul iniţial h cu aceiaşi valoare cu care se ridică la margine,
4g
Volumul lichidului mărginit de paraboloid în timpul rotaţiei va fi:
V   R0 2 ( zmax  z min )  Vparab. (2.12) 2.3. Forţe ce acţionează în mediul fluid
Dar, volumul unui paraboloid pătratic este egal cu jumătatea cilindrului În vederea studierii mediului fluid se detaşează o anumită parte din acesta
circumscris lui: denumită domeniu de analiză D, care este mărginit de o suprafaţă închisă S
Cap. 2. Statica fluidelor 31 32 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

numită suprafaţă de control. Asupra fluidului din domeniul D (fig. 2.4), restul
fluidului îndepărtat acţionează cu două tipuri de forţe: 2.4. Presiunea fluidelor în repaus
 forţe masice sau corporale;
 forţe superficiale. 
Considerând suprafaţa oarecare A, asupra căreia acţionează forţa P ca
în fig. 2.5., prin presiune medie se înţelege raportul:

|P| P
pm   (2.25)
A A
Fig. 2.4. Domeniul de analiză Limita acestui raport pentru A tinzând la zero:
P
p  lim (2.26)
A0 A
se numeşte presiune în punctul dat.

Forţele masice sau corporale sunt generate de câmpuri exterioare şi acţionează

asupra fiecărui element de fluid. Ca exemplu se pot da forţele gravitaţionale şi
inerţiale. 
Dacă dFC este forţa masică ce acţionează asupra masei de fluid dm din
volumul dV , atunci prin forţă masică specifică se înţelege:

 dF
f  C (2.20) Fig. 2.5. Presiunea medie Fig. 2.6. Definirea presiunii
dm
Pentru un fluid în repaus, dacă în exteriorul suprafeţei S există acelaşi fluid
Relaţia (2.20) exprimă o mărime numită şi acceleraţia forţelor masice.  
Deci, forţa masică elementară se poate exprima sub forma: (fig. 2.6.), atunci forţa superficială dFs şi t sunt perpendiculare pe suprafaţa S
  
în punctul dat. Acest lucru este evident deoarece în caz contrar tensiunea t ar
dFC    f  dV (2.21)
avea o componentă t  şi în planul tangenţial, ceea ce ar provoca deplasarea
Forţele superficiale, după cum le arată şi numele, acţionează pe suprafaţa fluidului din punct.
de control şi sunt generate de fluidul îndepărtat sau de frontierele solide Din practică s-a constatat că întotdeauna forţa superficială este o

îndepărtate. Se consideră o porţiune infinitezimală dS de normală n din suprafaţa compresiune, adică:
 
de control şi forţa care acţionează asupra ei dFs . Se defineşte ca tensiune dFS  ndFs (2.27)
într-un punct pe suprafaţa de control, mărimea: atunci:
 
 dF  dFS  dF 
t  S (2.22) t    n S   pn (2.28)
dS dS dS
Atunci, forţa superficială elementară, care acţionează asupra elementului deci:
 
de suprafaţă, este:   t   pn (2.29)
dFS  t  dS (2.23) Raportul p  dFs / dS reprezintă mărimea forţei de tensiune (mărimea
Tensiunea într-un punct este un vector, care se poate descompune după
efortului unitar) şi se numeşte presiune hidrostatică.
direcţiile normală şi tangenţială, astfel: Presiunea hidrostatică are următoarele proprietăţi importante:
    presiunea hidrostatică este întotdeauna dirijată după direcţia normalei unei
t  ntn   t (2.24)
suprafeţe şi acţionează spre aceasta, deci este o compresiune;
unde: tn este componenta normală a tensiunii şi t este componenta  în cadrul staticii presiunea nu depinde de orientarea elementului de suprafaţă;
tangenţială, sau de forfecare a tensiunii.  presiunea hidrostatică este un scalar şi acţionează în toată masa fluidului.
Cap. 2. Statica fluidelor 33 34 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

dx
px  pn   f x 0
3
Pentru demonstrarea acestei de-a doua proprietăţi se detaşează un element de dy
fluid infinitezimal sub formă de tetraedru, (fig.2.7.) p y  pn   f y 0 (2.34)
3
dz
pz  p n   f z 0
3
Dacă volumul elementar ales va tinde către zero, W  0 , tetraedrul va
tinde către un punct, şi dx  0, dy  0, dy  0 , ceea ce din (2.34) va conduce la:
Fig. 2.7. Tetraedru infinitezimal pn  p x  p y  pz  p (2.35)
De aici rezultă că presiunea nu depinde de orientarea elementului de suprafaţă,
fiind un scalar.
Prin prisma teoriei molecular cinetice, presiunea reprezintă rezultatul
interacţiunii între molecule şi peretele recipientului în care este dispus fluidul.
Dacă în interiorul recipientului nu avem substanţă (stare de vid), presiunea este
Asupra lui acţionează forţa masică şi forţele superficiale, iar condiţia de nulă. Presiunea măsurată de la starea de vid se numeşte presiune absolută.
repaus impune ca suma lor să fie nulă: Presiunile din rezervoarele ce conţin lichide sau gaze, adesea sunt referite
 
dFC  dFS  0 (2.30) la presiunea atmosferică exterioară. Prin presiune relativă se înţelege diferenţa
Ţinând cont că volumul tetraedrului infinitezimal este: dintre presiunea absolută şi cea atmosferică. Dacă ea este pozitivă se numeşte
suprapresiune iar dacă este negativă subpresiune sau depresiune.
1 Unitatea de măsură pentru presiune în SI este newton / metru pătrat
W dx dy dz (2.31)
6 [N/m2] pentru care a fost introdus numele de Pascal (Pa). Pe lângă această
 unitate se mai utilizează, cu încă destulă răspândire şi altele date în tabelul 2.1.
se poate defini rezultanta forţelor masice  f W .
Realizând proiecţia tuturor forţelor pe axele sistemului de coordonate ales: Tabelul 2.1
dy  dz Denumirea Simbol Transformarea
px  p n dA cos    f xW  0 Pascal Pa 1Pa = 1 N/m 2
2
dz  dx Bar bar 1 bar = 105 Pa
py  p n dA cos   f yW  0 (2.32)
2 Kilogram forţă pe
kgf/m2 1 kgf/m 2 = 9,80665 Pa
dx  dy metru pătrat
pz  pn dA cos   f zW  0 Atmosferă tehnică at 1 at = 1kgf/cm 2 = 98066,5 Pa = 0,980665 bar
2
 Atmosferă fizică atm 1 atm = 101325 Pa = 1,0132 bar
unde ,  şi  sunt unghiurile dintre normala n a suprafeţei dA şi axele
Torr torr 1 torr = 1/760 atm = 101325/760 Pa
sistemului de coordonate.
Înlocuind în (2.32) ariile elementare cu valorile lor:
dy  dz
dA cos  2.5. Ecuaţia de echilibru Euler
2
dz  dx
dA cos   (2.33) 2.5.1. Ecuaţia de echilibru Euler în repausul absolut
2
dx  dy Se consideră un domeniu arbitrar D de fluid în echilibru, ca în fig. 2.8.
dA cos   Pentru ca fluidul conţinut în acest domeniu să fie în echilibru, suma forţelor
2
care acţionează asupra lui trebuie să se anuleze
şi volumul W cu relaţia (2.31) va rezulta: Forţa masică ce acţionează asupra fluidului cuprins în volumul de control va fi:
Cap. 2. Statica fluidelor 35 36 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI
 
FC    fdV (2.36) Ca şi în cazul solidelor, în echilibrului relativ al fluidelor, acceleraţia mişcării
 
V absolute a este egală cu acceleraţia mişcării de transport a t :
 
iar cea superficială, ţinând cont de relaţia (2.29): a  at (2.44)
   Prin înmulţire cu masa m :
FS   t dS   pn dS (2.37)  
S S
ma  ma t (2.45)
rezultă că în echilibrul relativ forţele de inerţie din mişcarea absolută sunt egale
cu forţele de inerţie din mişcarea de transport. Acestea sunt forţe masice care
trebuie adăugate la forţele masice ce acţionează în mediul fluid. Ecuaţia de
echilibru Euler va avea în acest caz expresia:
Fig. 2.8. Domeniul de fluid în echilibru  
 ( f  f i )  p  0 (2.46)
 
unde f i   a t reprezintă forţa masică specifică de inerţie. Dacă se notează:
    
Ecuaţia de echilibru va fi, în acest caz: f   f  f i  f  at (2.47)
  se obţine:
  fdV   pndS  0 (2.38) 
V S  f   p  0 (2.48)
Aplicând transformarea Gauss-Ostrogradski integralei de suprafaţă: ceea ce arată că ecuaţia de echilibru Euler rămâne formal aceeaşi ca în cazul
 repausului absolut, dacă acceleraţia rezultantă a forţelor include acceleraţia de
 pndS   pdV (2.39)
S V inerţie datorită mişcării de transport.
se obţine următoarea formă a ecuaţiei de echilibru:
  2.6. Echilibrul fluidelor în câmp gravitaţional terestru

  fdV   pdV    f  p dV  0  (2.40)
V V V
În câmpul gravitaţional terestru singura forţă corporală care acţionează în
În această ecuaţie gradientul presiunii este un vector şi are expresia: cazul echilibrului absolut, este greutatea, care are ca valoare specifică, acceleraţia
p  p p gravitaţională (fig. 2.9). Se consideră un lichid aflat într-un vas (fig. 2.10), în
grad p  p  i j k (2.41)
x y z repaus absolut, având la suprafaţa liberă presiunea p0. Această presiune se
Volumul V al domeniului D fiind ales arbitrar, integrala din relaţia (2.40) propagă uniform în masa lichidului.
se anulează dacă integrandul este nul, adică:

 f  p  0 (2.42)
 1
f  p  0 (2.43) Fig. 2.9. Forţa corporală în câmp
 gravitaţional terestru
Aceste două relaţii exprimă ecuaţia de echilibru a unui fluid în repaus
cunoscută sub denumirea de ecuaţia de echilibru Euler.

2.5.2. Ecuaţia de echilibru Euler în repausul relativ

Cel mai frecvent caz de repaus relativ se întâlneşte la transportul
lichidelor, când acestea sunt în repaus faţă de vasul în mişcare care le conţine.
Pentru această situaţie este necesar să se determine distribuţia presiunilor în
lichid şi forma suprafeţei libere, când aceasta există.
Dacă în interiorul fluidului se detaşează o prismă infinitezimală cu aria
bazei dA , forţa gravitaţională ce acţionează asupra ei va fi:
dG   gdV   gh dA (2.49)
Această forţă, în situaţia de echilibru, va fi compensată de o forţă de presiune dF :