Cap. 2.

Statica fluidelor 37 38 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

În cazul când presiunile la suprafeţele libere sunt egale, atunci aceste

suprafeţe se găsesc la acelaşi nivel.
O aplicaţie practică a acestei legi se întâlneşte la determinarea gradului
Fig. 2.10. Schemă pentru calculul de umplere al unui rezervor cu ajutorul sticlei de nivel, fig. 2.12.
presiunii

Fig. 2.12. Sticla de nivel

dF  p A dA  p 0 dA (2.50)
Deoarece, la suprafaţa liberă a lichidului mai acţionează presiunea p0,
presiunea totală la adâncimea h va fi:
p  p0   gh (2.51)
2.6.2. Principiul lui Pascal
Relaţia (2.51) arată că, pentru determinarea presiunii poate fi utilizată
măsurarea lungimii unei coloane de lichid de înălţime h, care este proporţională Într-un lichid aflat în repaus absolut orice variaţie de presiune dintr-
cu presiunea. un punct oarecare al lichidului se transmite cu aceeaşi valoare în toate
Din ecuaţia presiunii se desprind câteva consecinţe importante. punctele sale.
Dacă se consideră două puncte în interiorul lichidului de presiune p1 şi p2, la
2.6.1. Principiul vaselor comunicante variaţia presiunii din punctul 1 cu p1 , presiunea din punctul 2 se va modifica
cu p 2 .
Într-un lichid aflat în echilibru absolut suprafeţele izobare sunt plane
orizontale şi reciproc. Presiunea în punctul 1 de adâncime h1 se poate scrie:
Din faptul că presiunea în plane orizontale (deci la aceeaşi adâncime în p1  p0   gh1 (2.55)
lichid) este aceeaşi, se poate deduce uşor poziţia suprafeţelor libere la vase
legate între ele (comunicante). iar în punctul 2, de adâncime h2 :
În fig. 2.11 este reprezentat un vas cu două braţe de secţiuni diferite, în p2  p0   gh2 (2.56)
care se află un lichid omogen. Pe suprafeţele libere acţionează presiunile p1,
După variaţia presiunii:
respectiv p2 .
p1  p1  p0   gh1 (2.57)
p2  p 2  p0   gh2 (2.58)
iar diferenţa de presiune va fi:
Fig. 2.11. Vase comunicante
p 2  p1   g (h 2 h1 ) (2.59)
sau:
p2  p 2  p1  p1   g (h2  h1 ) (2.60)
Deoarece presiunea în planul orizontal N-N este aceeaşi, se poate scrie: ceea ce conduce în mod evident la:
p N  p1   gh1 (2.52) p1  p 2 (2.61)
p N  p 2   gh2 (2.53) adică orice perturbaţie a presiunii dintr-un punct al lichidului este egală cu cea din
orice punct al lui. Presa hidraulică ilustrează în mod practic acest principiu - fig. 2.13.
rezultând următoarea ecuaţie de echilibru: Forţa F1 care acţionează asupra pistonului pompei realizează în interiorul
p2  p1   gh (2.54) lichidului presiunea:
Cap. 2. Statica fluidelor 39 40 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

Fig. 2.13. Presa hidraulică Fig. 2.14. Vas în formă de U

Din egalitatea celor două relaţii rezultă o legătură simplă între densităţile
F1 lichidelor şi înălţimile la care se află suprafeţele libere:
p1  (2.62)
A1 1 h2
 (2.69)
Această presiune este transmisă în toate punctele lichidului şi acţionează asupra  2 h1
pistonului de lucru cu forţa:
În cazul în care una dintre densităţi este cunoscută se poate determina
F2  pA2 (2.63) cealaltă prin măsurarea celor două înălţimi ale coloanelor de lichid faţă de
Raportul dintre forţe este egal cu raportul între suprafeţele pistoanelor şi egal planul de separaţie.
cu raportul între pătratele diametrelor:
F2 A2 d 22 2.6.4. Reprezentarea grafică a presiunii
  (2.64)
F1 A1 d12 Reprezentarea grafică a variaţiei presiunii în lungul unui perete plan în
funcţie de adâncimea lichidului se numeşte repartiţia presiunii sau epura presiunii.
Cursele celor două pistoane fiind c1 şi cu c2 , din conservarea volumului dislocuit Cum se observă din relaţia (2.52), presiunea hidrostatică variază după o
rezultă: lege liniară. Pentru reprezentare se alege punctul de plecare al graficului la
A1c1  A2 c2 (2.65) suprafaţa liberă şi punctul final la fund, ca în fig. 2.15 şi 2.16.
rezultă că între cursele pistoanelor există un raport invers proporţional cu cel al Fiecare săgeată din epură reprezintă direcţia de acţiune a presiunii în
ariilor lor: punctul dat, adică normala la perete, dar şi valoarea respectivei presiuni.
c2 A1 d12 De exemplu tronsonul CB reprezintă presiunea manometrică în punctul B, iar
  (2.66) DB presiunea absolută. În fig. 2.16 este reprezentată presiunea manometrică
c1 A2 d 22 pe un perete înclinat cu unghiul  .

2.6.3. Determinarea densităţii cu ajutorul unui tub în formă de U

În echilibrul absolut suprafaţa de separaţie dintre două lichide nemiscibile,
de densităţi diferite este un plan orizontal. Acest lucru se observă dacă într-un
tub transparent în formă de U, fig. 2.14, se introduc două lichide omogene de
densităţi diferite. Atunci lichidul mai greu intră în ambele braţe, iar lichidul mai
uşor stă într-un braţ, deasupra celui greu.
În planul N-N este aceeaşi presiune:
p N  p0  1 gh1 (2.67)
Fig. 2.15. Epura presiunii pe un perete Fig. 2.16. Epura presiunii pe
p N  p0   2 gh2 (2.68) drept un perete înclinat
Cap. 2. Statica fluidelor 41
2.7. Forţe de presiune hidrostatice
2.7.1. Forţe de presiune pe un perete plan orizontal
Forţele de presiune hidrostatice sunt forţele exercitate de un lichid aflat în
echilibru absolut asupra pereţilor unui rezervor în care se află, cât şi asupra
unor corpuri imersate eventual în el. Asupra suprafeţei S a fundului rezervorului
din fig. 2.17. se va exercita presiunea:
Fig. 2.17. Forţa de presiune pe o
suprafaţă orizontală
pB  p0   ghB (2.70)
care va da forţa de presiune hidrostatică:
F   pint  pext S   p0  pext S   ghB S (2.71)
Dacă presiunea p0 este egală cu presiunea atmosferică, pentru determinarea
forţei de presiune ce acţionează pe suprafaţa S este suficientă cunoaşterea
suprapresiunii:
F   ghB S (2.72)
Se observă în formula (2.72) că, forţa de presiune la fund depinde de
densitatea lichidului, de adâncimea lichidului şi de suprafaţa fundului.
În concluzie, vasele care sunt umplute până la acelaşi nivel cu lichid şi
cu suprafaţa de bază aceeaşi, au aceeaşi forţă de presiune care acţionează pe
aceasta, şi această forţă nu depinde de forma vasului. Acest fenomen se
numeşte paradox hidrostatic.
În fig. 2.18 se exemplifică acest lucru pentru cinci vase având aceeaşi
arie S a fundului şi aceeaşi înălţime a coloanei de lichid, dar o formă diferită.
Fig. 2.18. Paradoxul hidrostatic
42 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI
2.7.2. Forţe de presiune pe suprafeţe plane orientate arbitrar
Dacă în cazul suprafeţei orizontale, determinarea forţei hidrostatice este
relativ simplă, pentru suprafeţe înclinate, şi în general petru suprafeţe oarecare
se pun următoarele chestiuni:
 determinarea tipurilor şi mărimilor forţelor care acţionează;
 determinarea punctelor de aplicaţie ale acestor forţe.
Determinarea tipului şi mărimii forţelor
Să considerăm un închis, mărginit lateral de un perete plan înclinat cu
unghiul  .
Presiunea la suprafaţa liberă este diferită de cea atmosferică, p0  pat , iar
în exteriorul vasului este pext . Pe peretele lateral, fig. 2.19, este situată suprafaţa S,
pe care se va stabili acţiunea lichidului.
Fig. 2.19. Forţa de presiune pe o suprafaţă înclinată
Pe un element de suprafaţă infinitezimal, dS de pe suprafaţa oarecare S ,
cu coordonatele x şi z acţionează presiunea:
p  p0   gh (2.73)
Forţa elementară dF , normală la suprafaţa dS, care acţionează asupra ei va fi,
în valoare absolută:
dF   pint  p ext dS (2.74)
şi ţinând cont de relaţia (2.73), care dă presiunea interioară:
dF   p0  pext dS   ghdS (2.75)
Prin integrarea relaţiei forţei elementare, rezultă:
F   p0  pext S   g  hdS (2.76)
S
Din relaţia demonstrată mai sus este evident că forţa hidrostatică are două
componente, şi se poate scrie:
Cap. 2. Statica fluidelor 43 44 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

F  FP  FA (2.77) respectiv:
unde FP  ( p0  pext ) S este o forţă de tip PASCAL iar FA   g  hdS este o forţă ( p0  pext ) S xR   x( p0  pext ) dS  ( p0  pext )  xdS  ( p0  pext ) xG S (2.86)
S S S
de tip ARHIMEDE.
ceea ce conduce la concluzia:
Dacă vasul este deschis p0  pext  pat , forţa de tip PASCAL se va anula, x R  xG (2.87)
FP  0 , iar forţa F va avea doar o componentă de tip ARHIMEDE.
În consecinţă Forţa de tip PASCAL, FP acţionează în centrul de greutate G al
Adâncimea h se poate exprima în funcţie de coordonata z şi unghiul 
de înclinare a suprafeţei S faţă de verticală: suprafeţei S, G  xG , z G  , ceea ce era de demonstrat.
h  z cos  (2.78) Pentru aflarea punctului P ( x P, z P ) de acţiune al forţei de tip ARHIMEDE
Deci pentru forţa de presiune FA rezultă: FA , se aplică şi în acest caz teorema momentelor în raport cu cele două axe,
după cum urmează:
FA   g cos  S zdS (2.79)
z P  FA   zdFA faţă de axa Ox (2.88)
Integrala reprezintă momentul static al suprafeţei "S" faţă de axa x . S
 zdS
S xP  FA   xdFA faţă de axa Oy (2.89)
Conform teoremei momentelor: S
 zdS  zG  S (2.80) Înlocuind:
S
z P  gzG cos  S   z gz cos  dS   g cos   z 2 dS   g cos  I x (2.90)
zG este coordonata centrului de greutate G al suprafeţei S. S S
Astfel forţa de tip ARHIMEDE este: xP  gzG cos  S   x gz cos  dS   g cos   xzdS   g cos  I xz (2.91)
FA   gzG cos  S   ghG S  pG S (2.81) S S

unde pG   ghG este presiunea în centrul de greutate şi hG adâncimea lui. unde I x este momentul de inerţie axial, iar I xz cel centrifugal. Prin identificare
va rezulta:
Determinarea punctelor de aplicaţie I I
z P  x ; xP  xz (2.92)
Forţa de tip PASCAL, FP acţionează în centrul de greutate G al suprafeţei S. zG  S zG  S
Pentru a demonstra acest lucru se consideră R( xR , zR ) punctul în care acţionează Pentru figuri geometrice simple se cunosc momentele de inerţie ale
forţa FP . Determinarea coordonatelor acestui punct se va face apelând la teorema suprafeţelor în raport cu axe ce trec prin centrul lor de greutate. Exprimând
momentele de inerţie cu ajutorul formulei lui Steiner se obţine:
lui Varignon, care afirmă că momentul forţei rezultante este egal cu suma momentelor
forţelor componente. Aplicând această teoremă în raport cu axa Ox , va rezulta: Ix I  zG2  S I
zP   X  zG  X (2.93)
FP  z R   zdFP (2.82) zG  S zG  S zG  S
S
I xz I  xG zG  S I
şi dezvoltând: xP   XZ  xG  XZ (2.94)
zG  S zG  S zG  S
z R ( p0  pext ) S   z ( p0  pext ) dS  ( p0  pext )  z dS  ( p0  pext ) zG S (2.83)
S S Deci, forţa de tip ARHIMEDE acţionează sub centrul de greutate al suprafeţei S,
Deci: la o distanţă numită excentricitate:
z R  zG (2.84) I
e  z P  zG  x (2.95)
Analog, în raport cu axa Oz : zG  S
FP  xR   xdFP (2.85) într-un punct P de coordonate P  x P ,z P  .Punctul în care acţionează FA se
S numeşte centru de presiune.
Cap. 2. Statica fluidelor 45 46 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

Punctul în care acţionează forţa rezultantă F se determină cu regulile FPx    p0  pext dAX   p0  pext  AX
cunoscute din mecanică, C  xC ,zC  . AX
În cazul când   90, adică suprafaţa S este orizontală, P  G . Dacă FPy    p0  pext dAY   p0  pext AY (2.97)
suprafaţa are o axă de simetrie verticală, atunci I XZ  0 , iar punctul de AY

aplicaţie al forţei FA se găseşte pe axa de simetrie. FPz    p0  pext dAZ   p0  pext AZ
AZ

2.7.3. Forţe de presiune pe suprafeţe oarecare Forţele de tip ARHIMEDE se obţin ca şi în cazul pereţilor plani:
Se consideră o suprafaţă A , curbată oricum, care face parte din peretele F Ax    gzdAX   g  zdAX   gz G X AX
unui recipient, fig. 2.26. AX AX

F Ay    gzdAY   g  zdAY   gz G Y AY (2.98)

AY AY

F Az    gzdAZ   g  dVol   gV
AZ Vol
Fig. 2.20. Forţe de
presiune pe o Determinarea punctelor de aplicaţie
suprafaţă oarecare
Conform celor arătate anterior, forţele FPx , FPy şi FPz acţionează în
centrele de greutate ale suprafeţelor AX , AY şi AZ .
Astfel FPx va acţiona în GX ( z G X , yG X ) , FPy în GY ( z G Y , xG Y ) şi FPz în
GZ ( xG Z , yG Z ) . Dacă p ext  p 0 aceste forţe vor fi egale cu 0.
Determinarea tipului şi mărimii forţelor V este volumul unui cilindru de generatoare verticală delimitat de suprafaţa
solicitată şi suprafaţa liberă a lichidului.
Spre deosebire de cazul suprafeţelor plane, forţele elementare au orientări
diferite şi rezultanta lor nu se poate obţine direct prin însumare. Pentru a le putea Forţele FAx şi FAy acţionează în centrele de presiune ale suprafeţelor AX
însuma se descompune fiecare forţă elementară în trei componente, după cele şi AY , adică în Px ( y Px , z Px ) şi Py ( xPy , z Py ) , fiind perpendiculare pe acestea, iar
trei direcţii ale axelor de coordonate. Se notează cu ,  şi  unghiurile făcute
FAz este verticală având mărimea greutăţii volumului de lichid aflat deasupra
de normala exterioară a suprafeţei elementare dA cu sensul pozitiv al axelor
de coordonate. Componentele forţei ce acţionează pe dA se pot scrie: suprafeţei solicitate A şi acţionează în centrul de greutate al volumului V .
Din fig. 2.21 rezultă, aplicând formulele Steiner:
dFx   pint  pext dA cos    pint  pext dAx
Iy IY
dFy   pint  pext dA cos    pint  pext dAy (2.96) z PX   zG X  (2.99)
zG X  AX zG X  AX
dFz   pint  pext dA cos    pint  pext dAz
I yz I YZ
în care dAx , dAy şi dAz sunt proiecţiile suprafeţei elementare dA pe plane yPX   yPX  (2.100)
zG X  AX zG X  AX
perpendiculare pe direcţia axelor de coordonate.
În continuare, se pot face pentru cele trei componente raţionamente Ix IX
analoage ca şi în cazul pereţilor plani. Se vor obţine astfel expresiile celor trei z PY   zPY  (2.101)
zG Y  AY zG Y  AY
componente ale forţei de tip PASCAL FP , după cum urmează, ţinând cont
formal de (2.73), în care Ax , Ay şi Az sunt proiecţiile suprafeţei A pe plane I xz I XZ
xPY   xPY  (2.102)
perpendiculare pe axele Ox , Oy şi Oz : zG Y  AY zG Y  AY
Cap. 2. Statica fluidelor 47
Fig. 2.21. Proiecţii ale
suprafeţei oarecare
Dacă o dreaptă paralelă cu una dintre axe înţeapă suprafaţa pe care se
determină forţa, în două puncte, această suprafaţă se descompune în două părţi,
în câte puncte este înţepată de dreapta respectivă. Pentru fiecare parte obţinută
se calculează independent, cu formulele stabilite, forţele şi apoi se compun.
De exemplu fie un capac semicilindric, fig. 2.22, cel care închide un orificiu
dintr-un perete plan vertical. Suprafeţele de calcul se stabilesc ca în figură.
Fig. 2.22. Descompunerea unei
Fig. 2.23. Corp imersat
suprafeţe semicilindrice
2.7.4. Principiul lui Arhimede
Se consideră un corp imersat complet în lichid. În acest caz presiunea
lichidului acţionează în toate punctele suprafeţei sale închise, ca în fig. 2.23. În
plan orizontal componentele forţelor de presiune se compensează reciproc.
Pentru calculul forţelor se împarte corpul în două părţi, una superioară de
suprafaţă ABC şi una inferioară de suprafaţă ADC.
Partea superioară este supusă unei forţe FAz1 şi cea inferioară forţei FAz 2 .
Forţa rezultantă va fi dirijată în sensul de acţiune al forţei FAz 2 care este mai
mare deoarece V2 (după cum se va vedea) este mai mare.
FAz1   gV1 (2.103)
FAz2   gV2 (2.104)
FAz  FAz1  FAz2   g (V1  V2 )   g (V2  V1 )   gV (2.105)
48 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI
În aceste relaţii V1 este volumul delimitat de suprafaţa ABC şi suprafaţa
liberă a lichidului şi V2 este volumul delimitat de suprafaţa ADC şi suprafaţa
liberă a lichidului. Deci:
FAz   gV  FA (2.106)
Prin urmare, acţiunea mediului lichid, în repaus, în câmpul gravitaţional
terestru, asupra unui corp imersat în el este o forţă egală şi de sens opus cu
greutatea volumului de lichid dislocuit. Acesta este principiul lui Arhimede.
Punctul de aplicaţie al forţei FA coincide cu centrul de greutate al volumului V.
Forţa F A poartă denumirea de împingere Arhimede sau forţa de flotabilitate.
2.8. Plutirea corpurilor sau flotabilitatea
2.8.1. Elemente privind plutirea corpurilor
Asupra unui corp scufundat într-un lichid acţionează două forţe: greutatea
sa şi forţa arhimedică. Se numeşte flotabilitate a unui corp, proprietatea sa de
a rămâne imersat în lichid sub sarcina sa dată. Condiţia de plutire este:
FA  FG (2.107)
adică forţa arhimedică să fie egală cu greutatea corpului imersat. În acest caz
plutirea se numeşte de adâncime. Dacă greutatea corpului scufundat în lichid
este mai mare decât forţa ascensională, corpul coboară până atinge fundul.
Dacă corpul se scufundă doar parţial în lichid atunci asupra părţii scufundate
acţionează forţa ascensională care este egală cu greutatea volumului de lichid
dislocuit, iar asupra părţii nescufundate acţionează o forţă care este egală cu
greutatea gazului sau aerului şi care se poate neglija. În acest caz plutirea se
numeşte de suprafaţă.
Forţa de ascensiune acţionează în centrul de greutate al părţii scufundate
în lichid care se află pe aceeaşi axă cu centrul de greutate al corpului.
În cazul plutirii de suprafaţă, fig. 2.24, se definesc următoarele noţiuni:
 carena, care este partea din corp scufundată în lichid;
 C - centrul de greutate al carenei;
 planul de plutire, care este planul ce conţine suprafaţa liberă;
Fig. 2.24. Elemente caracteristice
la plutirea de suprafaţă
Cap. 2. Statica fluidelor 49 50 MECANICA FLUIDELOR, MAŞINI HIDRAULICE ŞI ACŢIONĂRI

 linia de plutire, care este intersecţia între suprafaţa corpului şi planul de

plutire;
 aria de plutire, care reprezintă suprafaţa rezultată din intersecţia planului
suprafeţei libere cu corpul.

2.8.2. Stabilitatea corpurilor plutitoare Fig. 2.27. Condiţia de

stabilitate a unui corp
2.8.2.1. Stabilitatea corpurilor scufundate complet plutitor
Dacă un corp scufundat complet într-un lichid pluteşte şi asupra lui
acţionează o forţă perturbatoare, care îl deplasează din poziţia lui de echilibru,
plutirea este stabilă dacă perechea de forţe de ascensiune FA şi de greutate FG
dau un moment rezultant care aduce corpul în poziţia iniţială, ca în fig. 2.25:
M  FA  a  FG  a (2.108)
Pentru unghiuri de oscilaţie mici, sub zece grade, hM se poate calcula cu
relaţia:
I
hM  0  b (2.109)
VC
unde hM este înălţimea metacentrică, I 0 este momentul de inerţie al
suprafeţei de plutire referitor la axa de oscilaţie (longitudinală, fig. 2.24),
VC este volumul carenei, b reprezintă distanţa între centrul de greutate al
corpului şi al carenei (fig. 2.27 a).
Fig. 2.25. Plutire de adâncime stabilă Fig. 2.26. Plutire de adâncime instabilă Se vede că, dacă înălţimea metacentrică h M este pozitivă (metacentrul
Acest lucru se întâmplă dacă centrul de greutate al corpului, G, se găseşte este deasupra centrului de greutate), plutirea este stabilă, iar dacă devine
sub centrul de greutate al carenei C . negativă (metacentrul este sub centrul de greutate), plutirea devine instabilă.
În situaţia în care corpul este întors apare un moment de rotaţie care
continuă rotaţia corpului şi plutirea este instabilă, fig. 2.26. 2.9. Măsurarea presiunilor
În cazul corpului din stânga, fig. 2.26, centrul de greutate G este situat
deasupra centrului de greutate C al carenei şi corpul se află în echilibru labil. 2.9.1. Aparate pentru măsurarea presiunilor
În cazul corpului din partea dreaptă, acesta se va roti atâta timp până când
ajunge în poziţia de echilibru stabil. Există multe puncte de vedere care ar putea sta la baza unei clasificări
pentru aparatele de măsurare a presiunilor. Având în vedere principiul de
2.8.2.2. Stabilitatea corpurilor scufundate parţial funcţionare, acestea sunt:
Dacă un corp plutitor este rotit din poziţia sa de echilibru, atunci centrul a) instrumente cu lichid;
de greutate al lichidului dislocuit se va deplasa în C deoarece forma volumului b) instrumente cu element elastic;
c) instrumente cu piston;
se schimbă (fig. 2.27). Plutirea este stabilă dacă perechea de forţe FA şi FG , după
d) instrumente cu traductoare de presiune (care transforma presiunea într-o
dispariţia forţei perturbatoare, aduce corpul în poziţia lui iniţială. Aceasta se mărime electrică).
întâmplă când înălţimea metacentrică este pozitivă. Prin înălţime metacentrică se
Din punct de vedere al domeniului de presiuni măsurate, pentru presiuni
înţelege distanţa dintre centrul de greutate al corpului G şi metacentrul M ,
mici se utilizează instrumentele cu lichid, iar pentru presiuni mijlocii şi mari
care rezultă la intersecţia vechii axe de plutire şi direcţia forţei de ascensiune în instrumentele cu element elastic şi cu piston. Instrumentele cu traductoare
poziţia rotită. Se notează cu hM . acoperă întreaga gamă de valori ale presiunilor măsurabile.