Caracterizarea personajului

principal-Alexandru
Din balada „Alexandru refuzînd apa”
de Ştefan-Augustin Doinaş

Profesor:Savin Ioana
Eleva: Bezer Iuliana
Clasa: VII „B”
 Motto: „ Onoarea este un amestec natural de respect
faţă de oameni şi faţă de tine însuţi” – Voltaire
Alexandru Macedon a schimbat cursul istoriei prin
caracterul eroic şi de nestăpînit, prin dorinţa de a cuceri
lumea şi prin curajul său de a nu renunţa. Anume aceste
virtuţi sunt prezentate în balada lui Ştefan-Augustin
Doinaş – „Alexandru refuzînd apa” ; eroul fiind astfel
personajul principal, universul salvator al soldaţilor săi.
În versurile sale, autorul îl prezintă pe Alexandru ca
personaj pozitiv, care dincolo de oboseală, sete, găseşte
puterea şi voinţa de a refuza ceea ce i se cuvine şi de a
pune mai presus viaţa semenilor săi.
Eroul este înfăţişat în împrejurări dificile ; după lupte în
care, „soldaţii muriseră linşi de văpăi” şi într-un pustiu
unde „văzduhul topit clocotea ca o lavă”.
Din caracterizarea directă de către autor, Alexandru este
„obosit şi setos” , din cauza căldurii şi secetei deşertului
dogoritor, iar soldaţii văzîndu-i acele „priviri aprinse” la
vederea apei le-au oferit speranţa lor conducătorului .
Observăm astfel, că dincolo de chinuri, lupte şi greutăţi,
soldaţii aveau un respect profund şi un devotament faţă
de cel ce i-a condus pe un drum sîngeros şi plin de apogeu.
Alexandru devine astfel conducătorul suprem , omul care
s-a impus prin putere şi curaj, astfel încît soldaţii refuzau
apa copiilor pentru binele eroului lor: „ copiilor noştri o
ducem, dar bea”.
Autorul îl mai descrie pe Alexandru ca fiind „neguratic”,
ceea ce determină o fire meditativă, stăpînită de emoţii şi
sentimente.
Din caracterizarea directă de către soldaţi: „ cu tine noi
nu sîntem oameni, ci zei” , observăm idolatrizarea
personajului, el fiind speranţa şi calea spre viitor al
soldaţilor săi.
Din faptele personajului , observăm o dragoste faţă de
poporul său , pentru că refuzînd apa, Alexandru a pus mai
presus binele copiilor , viitorului acelui imens imperiu,
numit Macedonia.
Fiind un „zeun torturat” ; aşa cum îl descrie autorul, eroul
se zbate în mrejele tentaţiei, dar onoarea şi dragostea
pentru semenii săi îl transformă într-un miraj al
pustiului.
Astfel, relaţiile cu soldaţii săi devin mai puternice ca
niciodată: „şi du-ne, stăpîne , de-acum unde vrei” ,
personajul fiind un exemplu , o licărire de speranţă în
ochii tuturor.
Prin felul lui de a vorbi , se observă o putere şi un curaj de
nedescris , evidenţiidu-se de fapt un caracter de luptător,
de războinic care îndură chinuri şi dureri pentru binele
patriei sale.
Încadrarea sa în acest mediu, denotă atît firea cuceritoare
a personajului, cît şi sensibilitatea şi dragostea sa
interioară.
Prin atitudinea sa faţă de soldaţi, Alexandru devine un
adevărat stăpîn, un purtător de speranţă : „ Noi nu mai
cunoaştem nici foame, nici sete/ Şi nici oboseală de luptă
sau drum”.
Astfel, putem încadra personajul în tipologia eroului ,
salvatorului şi speranţei în viitor.
După părerea mea, dincolo de trecutul sîngeros şi dornic
de cuceriri a lui Alexandru Macedon, eroul dă dovadă de
onoare, demnitate şi cel mai important-bunătate şi
dragoste pentru poporul său!