MĂSURI DE REMEDIERE

Planul de acțiune

Diferențierea suportului de curs

 Învăţare bazată pe surse de informare: nivelului de cunoştinţe, noțiunilor din discipline conexe, stilurile de învăţare;
 Fișe sintetice cu noțiuni și informații de specialitate bazale, ca punct de sprijin în înțelegerea noțiunilor mai complexe, corelate cu
exemple din experiența de viață a elevului;
 Fișe suport interdisciplinare care să permită valorificarea cunoștințelor elevului din alte discipline ( descoperirea unei maniere originale
de a aborda un subiect al disciplinei prin crearea conexiuni posibile şi necesare în vederea înțelegerii noțiunilor deficitare);
 Suport de curs care să valorifice stilurile de învățare ale elevilor ( hărți, diagrame, explicații audio, etc.).
Diferenţierea tipurilor de sarcini şi/ sau a timpului alocat
 Fișe cu sarcini de lucru identice, dar cu timp diferit de rezolvare / executare, in funcție de ritmul de lucru al elevilor;
 Fișe cu sarcini diferite ca grad de complexitate, dar cu acelaşi timp de rezolvare/executare (ex: se predă aceiași teorie, urmând ca
sarcinile sa fie diferite, dar care valorifică echitabil cunoştinţele predate);
 Fişe de lucru identice cu sarcini progresive (sarcini cu dificultate crescătoare; sarcinile de la sfârşit pot fi deschise şi pot solicita mai
mult timp):
 varianta A: libertatea de a le rezolva sarcinile doar pe cele pe care le pot face;
 varianta B: se lasă elevului timpul necesar de a le rezolva pe toate în ritmul propriu.
  ”Fişe de sprijin” pentru împărţirea sarcinilor sau pentru a le face mai ușoare pentru elevii mai slabi.
Diferenţierea experienţelor de învăţare ale elevilor
 Sarcini de lucru cu grade diferite de dificultate pentru grupe mici şi omogene, constituite pe baza nivelului de cunoştinţe sau abilităţi
comune (ex: prin metoda cubului descrie-compară-analizează-asociază-aplică-argumentează, se pot da sarcini cu grade diferite de
complexitate, fără a crea disconfortul unei separări a grupurilor de lucru);
 Sarcini de lucru identice pentru grupe mici şi eterogene (sarcini ce sunt corelate cu o metodă didactică ce valorifică învăţarea de tip
peer, între egali - ex: metoda mozaic cu fișe expert, lucrați – gândiți în perechi);
 Sarcini de lucru ce valorifică teoria stilurilor de învățare, pentru grupe mici şi omogene constituite pe baza preferinței elevilor pentru
un anumit stil de învățare);
 Distribuirea eficientă a responsabilităților în grupurile de lucru, astfel încât elevul să-și valorifice abilitățile existente și să se implice
activ în rezolvarea sarcinilor (și implicit în recuperarea decalajelor cognitive, practice etc.);
 Sarcini de lucru individuale cu grade diferite de complexitate (aflate atât în concordanța cu nivelul de cunoștințe al elevului, cât și cu
zona proximei sale dezvoltări);
 Sarcini de lucru care valorifică mijloace, metode şi procedee didactice centrate pe elev care:
 stimulează gândirea critica (ex: ciorchinele, studiul de caz, investigația, metoda SINELG etc.) și respectiv, cea divergenta (ex:
brainstorming, conversația euristică etc.) în vederea realizării unor conexiunii mai profunde între noțiuni;
 valorifică experiența anterioară a elevului ( ex: sarcini care sa conțină în enunț situații practice, concrete, legate de experiența
de viață a elevului);
 consolidează noile cunoștințe/ deprinderi însușite ( ex: exerciții ce au la bază un algoritm nou învățat / cunoștințe noi învățate);
 valorifică stilurile de învățare ale elevilor, ca premise a accelerării procesului de înțelegere și învățare al elevilor (ex: PP - uri,
planșe, etc.);
 filme video, explicații înregistrate pe CD, platforme de lucru etc.).
 Diferențierea sarcinilor individuale (temelor) pentru acasă
 Teme pentru acasă care să permită elevului utilizarea fișelor sintetice de specialitate /cele interdisciplinare;
 Teme pentru acasă cu grade diferite de complexitate (aflate atât în concordanță cu nivelul de cunoștințe al elevului, cât și cu zona
proximei sale dezvoltări);
 Teme pentru acasă cu sarcini identice dar deschise (mai puțin restrictive), care sa permită fiecărui elev:
 varianta A: valorificarea maximă a potențialului său din punct de vedere intelectual, aptitudinal, motivațional (ex:
teme de proiect care să lase elevului libertatea de construire a structurii acestora, în funcție de abilități, cunoștințele și interesele proprii);
 varianta B: diferențierea modului de prezentare a temei (ex: raport scris, prezentare orală sau afiș - în formă de hartă mentală
sau schemă) în funcție de stilul de învățare, de abilitățile sale - orale, scrise, imagistice etc., de preferință personală.
Valorificarea elevului ca resursă importantă în monitorizarea progresului
Utilizarea autoevaluării şi consemnarea progreselor şi stabilirea pasului următor împreună cu elevul (elevii își pot stabili, negocia sau li
se poate atribui un obiectiv individual sau plan de acţiune pe baza unor factori precum: rezultatele iniţiale ale testelor de diagnostic, capacităţile,
nevoile, interesele lor, etc.;
stimularea elevilor să se autoevalueze şi să-și monitorizeze progresul prin:
 auto – corectare: elevul e solicitat să-şi depisteze erorile, lacunele proprii;
 auto - notare controlată: elevul este solicitat să-şi acorde o notă, care este apoi „negociată” cu învățătorul sau împreună cu
colegii. Învățătorul argumentează şi evidenţieză corectitudinea/ incorectitudinea aprecierilor formulate;
 inter-evaluare (între elevi), pe baza unei grile date (fie la lucrările de control , fie la examinarea orală).