Reformatat Manuscript Birneanu Tehnici Si Abilitati Academice

FACULTATEA DE
SOCIOLOGIE SI PSIHOLOGIE
Andreea-Georgiana Bîrneanu
Andreea-Georgiana Bîrneanu TEHNICI ȘI ABILITĂȚI ACADEMICE

Titlul programului: Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Titlul proiectului: Dezvoltarea programelor de studii
universitare şi extinderea oportunităţilor de învăţare pentru
TEHNICI
studenţi şi piaţa muncii, POSDRU 156/1.2/G/133630
Editat de: Universitatea de Vest din Timișoara ŞI

ABILITĂŢI
Data publicarii: noiembrie 2015
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod ACADEMICE

obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a
Guvernului României
AS
Asistenţa S ocială
Colecţia Asistenţa Socială
ISBN 978-973-36-0671-0
Universitatea de Vest, Timișoara
Facultatea de Sociologie și Psihologie
Departamentul de Asistență Socială
TEHNICI ȘI ABILITĂȚI
ACADEMICE
Referent ştiinţific:
Prof. Univ. Dr. COSMIN GOIAN, Facultatea de Sociologie și Psihologie,

Departamentul de Asistență Socială, Universitatea de Vest din Timişoara
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BÎRNEANU, ANDREEA
Tehnici şi abilităţi academice / Andreea Bîrneanu.
– Timişoara : Editura de Vest, 2015
ISBN 978-973-36-0671-0
378
© – 2015 – EDITURA DE VEST – TIMIŞOARA

P-ţa Sf. Gheorghe nr. 1, ROMÂNIA
Universitatea de Vest, Timișoara
Facultatea de Sociologie și Psihologie
Departamentul de Asistență Socială
TEHNICI ȘI ABILITĂȚI
ACADEMICE
EDITURA DE VEST
Timişoara, 2015
ISBN 978-973-36-0671-0
Redactor: Ion Ilin

Tehnoredactare: Vlad Băluţescu
Apărut: noiembrie 2015
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1. FOLOSIREA BIBLIOTECII ȘI A
INTERNETULUI ÎN CONCEPEREA, REALIZAREA ȘI REDACTAREA
UNUI MATERIAL ACADEMIC
Cuprins:
1.1. Obiectivele unităţii de învățare 1 5

1.2. Tipuri de texte științifice și publicații 6
1.2.1. Cercetare şi documentare online. Baze de date 7
1.2.2. Exercițiul 1 10
1.2.3. Folosirea bibliotecii 10
1.2.4. Bibliografia 11
1.2.5. Personalul bibliotecii 11
1.2.6. Raftul liber 11
1.2.7. Cataloagele de bibliotecă 12
1.2.8. Baza de date computerizată 13
1.3.Criterii de selectare a publicaţiilor de specialitate adecvate şi 13
relevante pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor realizate
1.3.1. Clasificarea revistelor științifice 14
1.3.3. ,,ISI" Institutul pentru Informații Științifice 16
1.4. Procedura „peer review” 17
1.5. Lucrarea 1 de verificare 17
1.6. Rezumat 17
1.7. Bibliografie 18
1.1 Obiective:
După abordarea acestei unităţi de învăţare, veţi fi capabili să:
 Conștientizați rolul pe care îl aveți în îmbunătățirea propriei activități
academice.
 Vă documentați în vederea demarării unei lucrări științifice.
 Identificați tipurile de texte științifice.
 Identificați cele mai importante baze de date pentru domeniul socio-
uman.
 Realizați o bază de date cu revistele care publică articole științifice din
domeniul Asistenței Sociale (din România).
 Realizați un top 10 a celor mai prestigioase reviste din străinătate care
publică articole științifice din domeniul asistenței sociale.
 Clasificați revistele științifice.
5
În general, se consideră lucrare științifică orice lucrare scrisă, de regulă
comunicată public, care prin concepție, metodă de investigare, structurare și/sau
conținut prezintă elemente de originalitate științifică.
Potrivit lui Gavrilescu, metoda ştiinţifică reprezintă un set de principii şi
metode de investigare pe care se bazează cercetătorii pentru obţinerea unor rezultate
corecte:
• abordarea empirică(bazată pe experienţă);
•observaţii;
•întrebări;
•ipoteze;
• experimente;
•analize;
•concluzii.
1.2. Tipuri de texte ştiinţifice şi publicaţii
După conținut, articolele științifice de sinteză se pot clasifica(Castellanos

Abella, 2005):
• Articole de sinteză metodologice și conceptuale, în care se compară,
analizează, clasifică sau critică diferite modele, metode sau concepte.
Există jurnale orientate spre publicarea unor astfel de articole: Earth-
Science Review (Elsevier);
• Articole care prezintă o recenzie a unei cărți, publicații sau a unei
manifestări științifice. Deobicei, aceste articole sunt scurte;
• Articole de sinteză bibliografică, care deobicei citează un număr mare
de alte articole, fiind utile pentu cei care încep o cercetare într-un
domeniu nou;
• Articole științifice predominant teoretice, metodologice și/sau
fenomenologice, care în general prezintă o metodă nouă sau testează o
metodă existentă, compară diferite metode;
• Articole științifice predominant experimentale și/sau numerice se
bazează perezultatele experimentale și/sau pe cele obținute pe baza
unor simulări numerice.
În particular, un articol științific (scientific paper) este o relatare scrisă,

sintetică, a rezultatelor teoretice și/sau experimentale originale ale unei cercetări
științifice, publicată în reviste sau cărți profesionale de specialitate. Originalitatea
lucrărilor științifice este exprimată fie printr-un aport de noi informații și cunoștințe,
fie printr-o interpretare nouă a unor informații și cunoștințe existente anterior (Nichici,
2010).
6
După nivelul de aprofundare, articole științifice se clasifică în(Little, 2002,
apud Nichici, 2010) :
• articole științifice predominant descriptive, sunt caracteristice stadiilor de
început al cercetării și utilizează descrierea unor fenomene, sisteme supuse
investigării;
• articole științifice predomninat comparative, la care rezultatele obținute sunt
comparate și ierarhizate față de alte rezultate publicate în literatură;
• articole științifice predominant interpretative, la care se argumentează una
sau mai multe ipoteze despre funcționarea unui sistem, interconexiunile
părților și legăturile de cauzalitate.
Surse primare:
 articole ştiintifice publicate în reviste sau online, brevete (patente), rapoarte
tehnice în inginerie şi design (inclusiv aplicaţii software), prezentări/studii de
caz, note/scrisori către editori.
Surse secundare:
 articole de ansamblu (review), monografii, referate ştiințifice sau
creativ/artistice, editoriale, cărţi.
Surse terţiare:
 enciclopedii sau lucrări similare, cu grad mare de generalitate şi care se
adresează unui public cititor mai larg.
 lucrări de licență, dizertații, teze de doctorat, rapoarte de cercetare, propuneri
de proiecte de cercetare și lucrări didactice.
Atenţie!! Valoarea unui articol publicat este dependentă de calitatea jurnalului.
1.2.1. Cercetare şi documentare online. Baze de date

A se documenta: a se informa amănunţit şi temeinic (pe bază de documente)
(DEX).
Conceperea textelor științifice se bazează pe disponibilitatea unor informații
pertinente. Nicio cercetare științifică nu poate fi imaginată fără identificarea, accesarea
și valorificarea informațiilor existente în sursele bibliografice specifice cercetării
abordate. Activitatea de informare are ca obiectiv prioritar identificarea surselor de
informații potențial utile.
Câteva dintre cele mai importante resurse de informare:
• articol acceptat pentru publicare- bazat pe o documentare serioasă, cu
acoperirea principalelor publicaţii din domeniu;
• utilizarea motoarelor de căutare- ex: OJOSE (Online Journal Search Engine),
Scirus Scifinder, Google Academic (https://scholar.google.ro/) etc;
7
• baze de date- Scopus, (http://www.scopus.com) Medline/Pubmed
(http://www.nlm.nih.gov/bsd/pmresources.html), Oxford Online Journals
(http://www.oxfordjournals.org/en/), Cambridge University Press Journals
(http://journals.cambridge.org/action/login;jsessionid=B93A3945EAF78C32E
FD6C6348FFF7098.journals),Questia
(https://www.questia.com/?gclid=CJTioubGn8oCFQsEwwodpMcFQQ)etc.
• portaluri ale editurilor–Sciencedirect (http://www.sciencedirect.com/)
(Elsevierhttp://www.elsevier.com/)
Springerlinkhttp://link.springer.com/search?facet-content-
type=%22Book%22&from=SL),
InterscienceWiley (http://onlinelibrary.wiley.com/, Thieme, Blackwell,
Taylor&Francis etc.
• jurnale online- ACS Publications (www.pub.acs.org.), British Journal of
Social Work(www.basw.co.uk/british-journal-of-social-work);Online Journal
of Social Sciences Research (http://onlineresearchjournals.org/JSS/), Journal
of Human and Social Science Research (http://www.oricpub.com/hssr-
journal), etc.
• cataloage de biblioteci.
!!!!! Există baze de date specifice diferitelor domenii.
8
ttp://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed
http://www.springerlink.com/home/main/mpx
9
Portaluri ale editurilor
http://www.interscience.wiley.com/cgi-bin/home.
1.2.2. Exercițiul 1
Exerciţiul 1 –Realizați un top al celor mai importante baze de date

online din domeniul științelor socio-umane.
1.2.3. Folosirea bibliotecii

În epoca exploziei informaționale nu mai există, practic, temă despre care să
nu se fi scris nimic. O cercetare nu-și are rostul dacă nu propune ceva nou. Pentru a fi
sigur că nu descoperă America, cercetătorul e obligat să se informeze asupra lucrărilor
anterioare care se referă, direct sau indirect, la tema aleasă. Pe de altă parte, rezultatele
la care au ajuns predecesorii îl ajută, de cele mai multe ori, să-și limpezească ideile,
să-și definească noțiunile cu care operează și să-și explice unele constatări empirice
(Vulpe, 2002, p.51).
"Cercetătorul bun este cel care este capabil să intre într-o bibliotecă fără a
avea nici cea mai mică idee despre subiect și a ieșit de acolo știind ceva mai mult
despre asta" (Eco, 2000, p.64).
10
1.2.4. Bibliografia
Definiție: repertoriu de lucrări științifice sau literare, de culegeri sau reviste,
de documente sau manuscrise, reprezentând activitatea într-un anumit domeniu, într-o
anumită perioadă sau a unui autor-repertoriu realizat conform unei descrieri
specializate(Vulpe, 2000, p.17).Chiar din această definiție deducem o primă
modalitate de clasificare a bibliografiilor, și anume, după tematica lor: bibliografii
generale și bibliografii speciale.
Bibliografia generală consemnează toate lucrările la un întreg domeniu de
activitate, apărute într-o perioadă de timp dată. Aria de cuprindere a bibliografiilor
speciale poate fi circumscrisă unei teme, unui subiect limitat sau unui autor.
Vupe (2002) oferă o serie de recomandări studenților în vederea utilizării
resurselor bibliotecii de care dispun universitățile în care învață.
1.2.5. Personalul bibliotecii

Apropierea de personalul bibliotecii este o prioritate pentru orice persona care
dorește să se documenteze pe o anumită temă. Bibliotecarul este expertul, iar expertul
trebuie consultat.
Acesta poate oferi:
• Ghiduri sau pliante referitoare la organizarea bibliotecii, la fondurile existente,
la repartizarea acestora în subunitățile de profil, serviciile oferite, programul
de lucru cu publicul etc.
• Informații suplimentare referitoare la metodele de catalogare și sistemul de
clasificare folosit de bibliotecă.
• Tipurile de cataloage puse la dispoziția cititorilor.
• Informații privitoare la fondul de microformate, CD-ROM, mod de regăsire a
informației, loc de depozitare.
• Instrumente de informare a cititorilor privind noutățile intrate în bibliotecă.
• Posibilități și condiții de fotocopiere.
• Accesul la baza de date a bibliotecii.
• Informații privind bibliografiile executate de serviciul de specialitate al
bibliotecii.
1.2.6. Raftul liber

Bibliotecile care dispun de spațiul necesar practică depozitarea fondului supus
împrumutului frecvent pe rafturi, la care cititorii au acces liber.
Așezarea cărților se face, de obicei, tematic sau în ordinea indicilor de
clasificare zecimală. Pentru orientarea cititorilor spre domeniile căutate, rafturile sunt
prevăzute cu indicatoare pe care este scris denumirea domeniului.
11
Cititorii se familiarizează ușor cu aceste metode de plasare a cărților ce le dă
posibilitatea să aleagă, nemijlocit, cartea dorită, și să-și facă totodată o impresie asupra
fondului bibliotecii. Raftul cu acces liber este util și agreat de cititori mai ales pentru
cazurile în care se caută o anumită lucrare scrisă de un anumit autor.
În cazul în care studentul dorește să afle ce cărți dintr-un anumit domeniu
deține biblioteca, pentru a întocmi o lucrare academică, raftul cu acces liber prezintă
anumite incoveniențe, și anume:
a) Gruparea fizică pe rafturi a cărților poate să nu corespundă complexității
subiectului de tratat în lucrare; ele sunt grupate tematic, nu după combinarea
mai multora sau a domeniilor de graniță (tot mai frecvente).
b) Unele cărți deținute de bibliotecă pot lipsi de pe raftul liber, fiind
împrumutate, ceea ce pentru cititor înseamnă ,,biblioteca nu deține cartea
respectivă”.
c) Unele cărți nu se regăsesc la raftul liber deoarece sunt păstrate în depozite,
fiind cerute mai rar.
Rezultă că pentru o documentare asupra unei teme, în vederea întocmirii unei

lucrări scrise, nu trebuie început la raftul cu acces liber, întrucât se pot produce erori și
pierderi de informații. Singura cale corectă și profitabilă cu care trebuie început este
consultarea cataloagelor de bibliotecă.
1.2.7. Cataloagele de bibliotecă

Catalogul unei biblioteci semnalează titlurile tuturor cărților deținute de
aceasta. Fișele de catalog conțin:
a) Datele bibliografice de identificare a titlurilor de cărți:
• Numele autorului
• Titlul cărții
• Ediție
• Oraș
• Editură
• An
• Număr de pagini
b) Cota cărții (indică locul de depozitare a cărții);
c) Indicii de clasificare zecimală cărora le corespunde conținutul cărții.
Catalogul alfabetic de cărți conține fișele tuturor cărților aflate în bibliotecă

aranjate în ordine alfabetică după numele de familie al autorului, sau după titlul cărții
(în cazul lucrărilor fără autor sau cu mai mult de trei autori).
La catalogul alfabetic se apelează când se dorește să se împrumute o anume

carte scrisă de un anume autor (cunoscute de către solicitant).
12
Catalogul sistematic de cărți conține, de asemenea, fișele tuturor cărților aflate
în bibliotecă, aranjate în ordinea indicilor de clasificare zecimală, atribuiți diferitelor
subiecte ale cărților. În cazul în care o persoană are de întocmit o lucrare pe un anumit
subiect, va apela întotdeauna, din start, la catalogul sistematic al bibliotecii, pentru a
vedea ce cărți din domeniul cercetat se află în biblioteca respectivă.
1.2.8. Baza de date computerizată

Reprezintă forma modernă a cataloagelor tradiționale din biblioteci. În toate
bibliotecile, chiar și în cele care există de mulți ani calculatoare și implicit baze de
date semnificative, s-au păstrat și cataloagele tradiționale, cu consemnarea anului până
la care s-a folosit acel sistem. Căutarea se poate face după:
• Numele autorului;
• Titlul cărții;
• Cuvinte cheie;
• Indici de clasificare zecimală.
Investigarea cataloagelor sistematice nu poate să însemne finalul cercetării

pentru a scrie o lucrare pe o anumită temă; aceste cataloage se referă numai la cărțile
deținute, fără să ofere informații și despre conținutul periodicelor de specialitate
existente în bibliotecă.
Surse de informare din afara bibliotecii

Cercetarea care trebuie întreprinsă în vederea elaborării unei lucrări poate să
nu se limiteze doar la documentele deținute de bibliotecă. În funcție de scopul lucrării
și al subiectului ales, informațiile necesare pot fi găsite și prin alte căi, de la diferite
organisme, cum ar fi:
• Agenții guvernamentale;
• Asociații profesionale;
• Direcții de statistică;
• Organizații de afaceri etc.
Acestea furnizează statistici și oferă date actuale, de încredere, care cu greu s-
ar putea găsi în altă parte.
1.3. Criterii de selectare a publicaţiilor de specialitate adecvate şi

relevante pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor realizate (Stan, Diaconu,
Velter, 2009):
• public cititor-ţintă- informaţia ştiinţifică inclusă va fi diferită pentru un jurnal

foarte specializat pe un domeniu versus un jurnal multidisciplinar;
13
• vizibilitatea - sistemul "acces-liber", indexarea în baze de date majore (de ex:
ISI)
• prestigiul şi politicarevistei de specialitate - permisiunile de reproducere,
publicarea imaginilor color;
• şanse de acceptare- analiza criteriilor de acceptare impuse de editură; de ex:
noutatea studiilorpentru jurnale precum Nature, Science, JACS;
• rapiditatea evaluării - foarte importantă în domeniile în care informaţia
ştiinţifică se modifică rapid;
• clasificarea revistei - obținerea unui punctaj cât mai bun la evaluarea
activității de cercetare de pe urma publicării.
1.3.1. Clasificarea revistelor ştiinţifice.

Pe plan intern:
Reviste recunoscute CNCSIS
Categoria "A" - reviste cotate ISI.
Lista celor 58 de reviste românești cotate ISI este disponibilă la adresa
http://cncsis.gov.ro/userfiles/file/CENAPOSS/A_OCT_2010_FI.pdf.
Categoria "B+" - reviste indexate BDI (baze de date internaţionale). Lista
celor 388 de reviste cotete B+ poate fi consultată la adresa
http://cncsis.gov.ro/userfiles/file/CENAPOSS/A_OCT_2010_FI.pdf.
Categoria "B" - reviste cu punctaj de recunoaştere
• reviste fără punctaj de recunoaştere
Categoria "C" - reviste cu potenţial de recunoaştere
Categoria "D" - reviste în evidenţa CNCSIS
• Pe plan extern:
Reviste cotate ISI (factor de impact); Lista revistelor ISI poate fi găsită la
adresa: http://science.thomsonreuters.com/cgi-bin/jrnlst/jloptions.cgi?PC=H.
Definiția unei reviste cotate ISI este publicată în Ordinul de Ministru
(MECTS) Nr. 4478 din 23 iunie 2011, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr.
448/27.VI.2011, în cadrul secţiunii “DEFINIȚII” din ANEXA Nr. 2: "O revistă cotată
ISI este o revistă pentru care Thomson Reuters calculează şi publică factorul de
impact în Journal Citation Reports".
De regulă, revistele cotate ISI postează valorile factorului de impact al anului
curent și link-urile la secțiunile din Journal Citation Reports pe paginile web proprii.
 reviste indexate BDI (baze de date internaționale): 1020 de reviste românești
evaluate CNCSIS (2010), dintre care:
• 58 categoria A
• 292 categoria B+
• 81 categoria B
14
• 250 categoria C
• 237 categoria D
• 102 neclasificate
http://www.cnatdcu.ro/criterii/abilitare/sesiuni-publice-de-sustinere-teze-de-abilitare/
• Acasa
• Documente de înfiinţare
• Membrii Consiliului General CNATDCU
• Structura CNATDCU
• Criterii
• Metodologii
• Calendar
• Documente Utile
Abilitare
Powered by
Translate
 Ghid orientativ pentru realizarea tezei de abilitare
 Lista institutiilor de invatamant superior acreditate, clasificate ca universitati de cercetare avansata si educatie
 Institutii sau unitati de cercetare-dezvoltare acreditate anterior datei de 3 februarie 2011
 Scor relativ de influenta calculat de UEFISCDI
 Conferinte clasificate de Australian Research Council
 Edituri cu prestigiu international in domeniul stiintelor sociale (lista A1)
 Edituri de prestigiu recunoscut in domeniul stiintelor sociale (lista A2)
 Edituri cu prestigiu recunoscut pentru domeniul stiinte militare, informatii si ordine publica
 Reviste stiintifice cu prestigiu pentru domeniul stiinte militare, informatii si ordine publica
 Situatia curenta a revistelor din domeniul Artelor si stiintelor umaniste
 Situatia curenta a editurilor din domeniul Artelor si stiintelor umaniste
 Edituri clasificate de CNCS in categoria B si care nu fac parte din lista A2 pentru stiinte sociale (lista B
Exerciţiul 2 – Realizați o bază de date cu jurnalele din România care

publică articole din domeniul asistenței sociale.
15
1.3.3."ISI" Institutul pentru Informaţii Ştiințifice (ISI)
• fondat în 1955 (Eugene Garfield);
• acum este o componentă a corporaţiei multimiliardare Thomson Reuter;
• oferă servicii caracteristice bazelor de date bibliografice;
• specializat în indexarea şi analiza citărilor;
• indexează reviste științifice, conferințe și brevete de invenții (patente) în urma
unui proces de evaluare.
Dispute “ISI”
• Revistă cotată ISI vs. revistă indexată ISI;
• Web of Science vs. Master Journal List.
Master Journal List include toate revistele ce se regăsesc în diversele produse
științifice ale concernului Thomson Reuters din Philadelphia, SUA.
Prin revistă cotată ISI se înțelege o revistă inclusă într-una din următoarele trei
baze de date care formează, alături de Conference Proceedings Index (edițiile Science
și Social Science & Humanities), Web of Science (12.227):
1. Arts & Humanities Citation Index;
2. Science Citation Index Expanded;
3. Social Sciences Citation Index.
O revistă ce face parte din Master Journal List, dar nu se regăsește printre
revistele cotate ISI este consideratărevistă indexată BDI.
Revistele indexate ISI (reviste incluse in Web of Science: Science Citation
Index Expanded, Social Sciences Citation Index și Arts & Humanities Citation Index)
pot fi accesate online, la nivel de rezumat (pentru revistele open access exista link la
fulltext), din Universități, Institute de Cercetare sau Biblioteci Centrale Universitare.
ISI publică anual Journal Citation Reports care listează mai mulți indicatori
scientometrici, printre care şi factorul de impact. Listarea este bazată pe criterii de
selecţie publicate, iar IF este un indicator important al calităţii şi impactului unui
jurnal.
Journal Citation Reports prezintă şi un tabel cu clasificarea relativă a
jurnalelor pe baza IF pentru fiecare disciplină ştiinţifică.
JCR,publicat în Iunie 2015, conţine factorii de impact pentru 2014, calculați
ca numărul de citări din 2014 la articolele din 2012 şi 2013 raportat la numărul de
articole publicate în 2012 și2013.
Factorul de impact al unei reviste ştiinţifice este o mărime care
reflectănumărul mediu de citări primite de articolele din acea revistă, publicate în
decursul unui an, într-un interval de timp de doi ani după anul considerat. Factorul de
impact (”impact factor”) este calculat de Thomson Reuters în Journal Citation
Reports. Se consideră că revistele pentru care Thomson Reuters nu indică factorul de
impact au un factor de impact nul.
16
1.4. Procedura „peer review”
În domeniul activităţii publicistice ştiințifice profesionale, termenul de peer-

review semnificăsistemul formal prin care se analizează/evaluează o lucrare ştiinţifică
de către persoane care:
a) nu sunt implicate în elaborarea ei, dar sunt informate despre subiect;
b) nu fac parte din comitetul editorial al revistei. Prin extindere, termenul semnifică
orice procedeu profesionist de apreciere a performanţelor unei persoane/echipe de
studiu/departament/ instituţii cu preocupări în domeniul ştiinţific (Hinescu,
Acalovschi, 2009, p.91).
Procesul de evaluare (peer-review) pentru lucrările trimise la publicare este
realizat de către referenţi sau „arbitri”. Lucrările publicate în reviste care fac evaluarea
prin procesul de peer-review sunt considerate a fi mai valoroase decât cele publicate în
reviste care nu au o politică editorială de peer-review. Peer-reviewers evaluează
calitatea unui articol pe baza unui ghid de evaluare.
Corectitudinea materialului din punct de vedere tehnic ar trebui să fie primul
nivel de evaluare a materialului, deoarece se consideră o pierdere de timp să lucrezi pe
un material care are un conţinut eronat. Evaluarea tehnică poate fi realizată şi de către
un specialist care efectuează şi peer-review ori de experţi în domeniu.
Analiza din punct de vedere tehnic vizează unul sau mai multe aspecte, cum ar
fi (Gavrilescu, 2009):
 problema analizată este una importantă din punct de vedere tehnic?
 conţinutul materialului rezolvă realmente problema pe care şi-a propus s-o
rezolve?
 metodologia şi practicile de lucru sunt adecvate din punct de vedere tehnic?
 cercetarea ce face obiectul materialului elaborat deschide şi alte căi de
investigare, pune întrebări la care ar trebui dat un răspuns?
1.5. Lucrarea 1 de verificare

1. Realizați un top al celor mai prestigioase jurnale din străinătate care publică
articole științifice din domeniul asistenței sociale.
2. Enumerați principale tipuri de texte științifice și publicații.
1.6. Rezumat
Din mulțimea canalelor de comunicare și a formatelor de prezentare a
lucrărilor științifice, principalii purtători de informație științifică nouă sunt articolele
științifice originale, publicate în reviste de specialitate sau în volumele cu lucrări,
recenzate de experți, ale manifestărilor științifice. În activitatea de cercetare științifică
17
cunoașterea aprofundată a stării de fapt a domeniului investigat condiționează
eficiența cercetării realizate și a rezultatelor acesteia.
1.7. Bibliografie:
1) Diaconu, C., Stan, R, Velter, V. (2009). „Conceperea și realizarea de texte
științifice/creativ-artistice”. În Ioan Dumitrache, Iovu Horia (2009). Manual
de formare. Scrierea publicațiilor științifice. Timișoara, cursuri susținute în
cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar:
Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012", disponibil online
http://www.ubm.ro/sites/al/images/docs/ManualAutoriat.pdf.
2) Eco, U. (2014). Cum se face o teză de licență. Iași: Editura Polirom.
3) Gavrilescu, M. (2009). Strategia elaborării lucrărilor științifice publicabile în
reviste științifice internaționale (incluse în Baze de Date și WEB of
SCIENCE), disponibil online
,http://ctmtc.utcluj.ro:8080/sites/fordoc/Documente%20proiect/2011/01%20S
eminar%20Iasi/04_Materiale%20seminar%20pregatire/01_Gavrilescu/01_Str
ategia_Elaborarii_Lucrarilor_M_Gavrilescu_TUIASI.pdf.
4) Hinescu, M.E., Acalovschi, M. (2009). „Coordonatele majore ale procedurii
de tip peer-review”. În Ioan Dumitrache, Iovu Horia (2009). Manual de
formare. Scrierea publicațiilor științifice. Timișoara, cursuri susținute în
cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar:
Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012", disponibil online
5) http://www.cncsis.ro.
6) http://www.upit.ro/uploads/mihaelasandu/Proceduri/Proceduri%202012-
2014/Procedura%20de%20stimulare%20a%20actitatii%20de%20cercetare%2
0din%20%20%20Universitatea%20din%20Pitesti.pdf.
7) https://dexonline.ro/lexem/documenta/17489.
8) Katz, M.J. (2009). From Research to Manuscript. A Guide to Scientific
Writting. Berlin: Springer-Verlag, disponibil online
http://elibrary.kiu.ac.ug:8080/jspui/bitstream/1/357/1/From%20Research%20t
o%20Manuscript.pdf.
9) Nichici, A. (2010). Lucrări științifice. Concepere, redactare, comunicare.
Timișoara: Politehnica.
10) Stan, R., Diaconu, C., Velter, V. (2009). „Identificarea publicaţiilor de
specialitate adecvate şi relevante pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor
realizate”. Î n I. Dumitrache și I. Horia (2009). Manual de formare. scrierea
publicațiilor științifice. Timișoara, cursuri susținute în cadrul programului
"Doctoratul în Școli de Excelență.
Beneficiar: Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012", disponibil online
11) Vulpe, M. (2002). Ghidul cercetătorului umanist. Introducere în cercetarea și
redactarea științifică. Cluj-Napoca: Clusium.
18
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2. FRAUDA ȘTIINȚIFICĂ, PLAGIATUL ȘI
DUPLICAREA PUBLICĂRII
Cuprins:

1.2. Buna conduită în cercetare-dezvoltare 19
1.2.1. Abateri de la buna conduită în cercetare-dezvoltare 21
1.3. Definiții 22
1.3.1.Exercițiul 2 23
1.4. Abateri și sancțiuni - prevenirea cazurilor de conduită
științifică necorespunzătoare 24
1.6. Rezumat 25
1.1. Obiective:
 Analizați critic manifestările de conduită incorectă legate de
prezentarea rezultatelor științifice.
academice.
 Identificați cadrul juridic cu privire la deontologia științifică.
 Clasificați principale tipuri de conduită incorectă.
Funcționarea normală a echipelor, laboratoarelor și instituțiilor de cercetare, ca

sistem, se bazează pe premisa că toți cercetătorii științifici respectă legislația în
vigoare și manifestă o bună conduită morală în activitatea lor profesională. Consecința
principală a stării descrise, de importanță vitală pentru credibilitatea și eficiența
cercetării științifice, este asumarea validității rezultatelor obținute până la un moment
dat și utilizarea nemijlocită a acestora ca bază de pornire pentru inițierea și
desfășurarea de noi cercetări (Nichici, 2010, p.90).
1.2. Buna conduită în cercetare-dezvoltare se asigură în conformitate cu:
• reglementările internaţionale din domeniu;

• cu legislația Uniunii Europene;
19
• cu regulile de etică ale programelor de cercetare ştiinţifică ale acesteia.
Prestigiul și încrederea de care se bucură știința și cercetarea științifică în
lumea contemporană sunt determinate, în cea mai mare măsură, de climatul de
responsabilitate, de corectitudine și de respect față de adevăr în care își desfășoară
activitatea mulțimea oamenilor implicați în cercetarea științifică (Nichici, 2010).
În România,principiile morale şi procedurile destinate respectării acestora sunt
reunite în Codul de Etică şi Deontologie Profesională al Personalului de Cercetare-
Dezvoltare elaborat de Autoritatea de Stat pentru Cercetare-Dezvoltare.Respectarea
acestor principii morale determină buna conduită în activitatea de cercetare-
dezvoltare.
Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi
Inovării (CNE) din România este un organism consultativ, fără personalitate juridică,
pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare – dezvoltare (art. 5-8 din Legea 206/2004).
Secretariatul tehnic al CNE este asigurat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare
Ştiinţifică.
CNE are ca atribuţie principală analiza sesizărilor de abateri de la normele de
bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare şi în cazurile în care constată că au
avut loc abateri, recomandarea de sancţiuni către autorităţile competente, conform
legii.
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare(ANCSI) este
organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin care acesta îşi
realizează atribuţiile în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi
inovării.
ANCSI este instituţie publică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, conduce sistemul
naţional de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, exercitându-şi
atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate şi
realizează, după caz, împreună cu ministerele de resort politica guvernamentală în
domeniul său de activitate.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, are drept de
iniţiativă şi de execuţie în domeniul politicii financiare şi al resurselor umane din sfera
cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în calitatea sa de autoritate de stat
pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, poate delega ANCSI cualte competenţe ce
derivă din acte normative, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
LEGEA nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea
ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, modificată şi completată prin Legea nr.
398/2006, Monitorul Oficial partea I nr. 892/02.11.2006.
20
1.2.1. Abateri de la buna conduită în cercetare-dezvoltare
Abaterile grave de la buna conduită în activităţile de cercetare-dezvoltare
sunt: plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate
sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive, introducerea de informaţii false în
solicitările de granturi sau de finanţare (în conformitate cu art. 310 din legea 1/2011).
În conformitate cu art 2.1 din Legea 206/2004 cu modificările şi completările
ulterioare, abaterile de la normele de bună conduită, în măsura în care nu constituie
infracţiuni potrivit legii penale, includ, pe lângă cele menţionate mai sus, şi aspecte
legate de: diverse forme de discriminare, nedezvăluirea conflictelor de interese
(coroborat cu art.4.1), nerespectarea confidențialităţii, abuzul de autoritate cu diverse
efecte, obstrucţionarea activităţii de cercetare-dezvoltare, obstrucţionarea activităţii
unei comisii de etică, a unei comisii de analiză sau a CNE, precum şi nerespectarea
prevederilor şi procedurilor legale, în conformitate cu normativele în vigoare.
Asocierea la abaterile de la buna conduită este, de asemenea, considerată că
atrage răspunderea etică în conformitate cu art 2.1(6) din legea 206/2004 cu
modificările şi completările ulterioare, ca de exemplu participarea activăla abaterile
săvârşite de alţii şi nesesizarea comisiei de etică sau a CNE, coautoratul publicaţiilor
conținând date falsificate sau confecţionate, neîndeplinirea obligaţiilor legale sau
contractuale, în exercitarea funcţiilor de conducere ori de coordonare a activităţilor de
cercetare-dezvoltare.
De asemenea, buna conduită în cercetare-dezvoltare exclude:
a) ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
b) confecţionarea de rezultate;
c) înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
d) interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea
concluziilor;
e) plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor altor autori;
f) prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
g) neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări;
h) introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de
finanţare;
i) nedezvăluirea conflictelor de interese;
j) deturnarea fondurilor de cercetare;
k) neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistra-
rea şi/sau stocarea eronată a rezultatelor;
l) lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii proiec-tului, cu
privire la: drepturi salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra rezultatelor
cercetărilor, surse de finanţare şi asocieri;
m) lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea condiţiilor de
confidenţialitate;
21
n) publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente
de noutate ştiinţifică.
Exerciţiul 1 – Enumeraţi 3 măsuri concrete care ar putea fi luate de

coordonatorii științifici ai lucrărilor de licență pentru prevenirea plagiatului
în rândul studenților.
1.3. Definiții
Termeni ca frauda în ştiinţă, confecţionare de date, falsificare, plagiat, conflict

de interese sunt definiţi în Art. 4 [2]/Legea 206/2004, după cum urmează:
a) frauda în ştiinţă - acţiunea deliberată de confecţionare, falsificare, plagiere
sau înstrăinare ilicită a rezultatelor cercetării ştiinţifice;
b) confecţionarea de date - înregistrarea şi prezentarea unor date din
imaginaţie, care nu sunt obţinute prin metodele de lucru folosite în cercetare;
c) falsificare - măsluirea materialelor de cercetare, a echipamentelor,
proceselor sau rezultatelor; omiterea unor date sau rezultate de natură a deforma
rezultatele cercetării;
d) plagiat - însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor,
rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost
obţinute, prezentîndu-le drept creaţie personală; în comunicarea științifică există și
manifestări de autoplagiat, caracterizate prin prezentarea publică, ca noi și originale, a
unor rezultate proprii, comunicate anterior oral/scris, fără justificarea și menționarea
de o manieră evidentă a acestui fapt (Nichici, 2010).
e) conflict de interese - situaţia de incompatibilitate în care se află o persoană
care are un interes personal ce influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea activităţilor
sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea şi raportarea activităţilor de cercetare-
dezvoltare; interesul personal include orice avantaj pentru persoana în cauză,
soţul/soţia, rude ori afini, până la gradul al patrulea inclusiv sau pentru instituţia din
care face parte.
• publicarea multiplă, uneori denumită autoplagiat (nu este definită în
legislaţia din România), este situaţia în care un autor utilizează părţi
substanţiale din propriile lucrări deja publicate fără a preciza corespunzător
referinţele. Acest tip de fraudă poate avea diferite grade de gravitate de la
publicarea unui articol în multiple jurnale până la adăugarea unor cantităţi
mici de date noi unui articol deja publicat (“salami-slicing”) şi este sancţionată
de publicaţiile internaţionale.
22
• integritatea imaginilor este un aspect reglementat de câteva standarde
acceptate de toatepublicaţiile ştiințifice. Astfel:
- imaginile trebuie procesate minimal (de ex: adăugarea unor săgeţi); imaginea
finală trebuie să reprezinte corect rezultatele originale şi să fie conform standardelor
disciplinei;
- varianta brută a datelor originale trebuie să fie disponibilă (unii editori
solicită acum şi aceste variante pentru evaluarea unui manuscris);
- autorii trebuie să menţioneze echipamentele utilizate la achiziţia imaginilor
şi pachetele software utilizate în procesarea imaginilor;
- imaginile achiziţionate la diferite momente sau locaţii nu pot fi combinate
într-o singură imagine decât dacă se precizează că imaginea finală este un produs de
mediere temporală sau o imagine secvențială;
- utilizarea uneltelor de retuşare (de ex: clonarea, corectarea din Photoshop,
sau alte facilităţi care deliberat ascund manipulările, trebuie evitate);
- procesarea (de ex: luminozitatea şi contrastul) este acceptabilă numai când
este aplicată înmod egal pe întreaga imagine şi este egal aplicată şi controlului.
Contrastul nu trebuie ajustat excesiv astfel încât regiuni ale imaginii să dispară.
-Septembrie 2007 - Prima Conferinţă Mondială asupra Integrităţii în
Cercetare, organizată de European Science Foundation (ESF) şi Office of Research
Integrity (ORI) din Statele Unite, şi-a propus elaborarea unui cod internațional de
conduită. Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică din România are în vedere:
- reglementările internaţionale în domeniu;
- legislaţia Uniunii Europene şi standardele acesteia privind etica în cercetarea
ştiinţifică;
- are rolul de a preciza principiile, responsabilităţile şi procedurile astfel încât
cercetarea ştiinţifică şi inovarea din România să se desfăşoare în conformitate cu
exigenţele Spaţiului European al Cunoaşterii şi cu principiile etice acceptate de
comunitatea ştiinţifică internaţională.
1.3.1. Exercițiul 2.
Exerciţiul 2 – Utilizând ca exemplu definiţiile de mai sus, încercaţi să

creaţi propria voastră definiţie a fraudei în știință.
23
1.4. Abateri și sancțiuni-prevenirea cazurilor de conduită științifică
necorespunzătoare
Sancțiunile au rolul de a preveni cazurile de conduită ştiinţifică
necorespunzătoare, de a păstra prestigiul cercetării ştiinţifice şi al unităţilor şi
instituţiilor de cercetare-dezvoltare.
Conform art. 324 şi art. 11.1 din legea 1/2011 şi art. 14 din legea 206/2004 cu
modificările şi completările ulterioare, sancţiunile referitoare la încălcarea eticii
universitare şi a bunei conduite în cercetare se referă atât la statutul de cadru didactic
(ex: suspendarea dreptului de înscriere la concurs pentru posturi didactice, retragerea
unor titluri universitare), cât şi la cel de cercetător şi pot merge până la retragerea
titlurilor, desfacerea contractului de muncă şi oprirea finanţării proiectului, cu
obligativitatea returnării fondurilor.
Pentru prima dată în legislaţie, Ordonanţa 28/2011 interzice în mod expres
ocuparea posturilor de cercetare–dezvoltare de către persoane care se fac vinovate de
abateri grave de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare (art 14.1.2).
În plus, se prevede anularea concursurilor pentru posturi de cercetare-
dezvoltare ocupate, indiferent de momentul în care s-a dovedit că o persoană a realizat
abateri de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare. Legea 206/2004 cu
modificările şi completările ulterioare prevede în mod expres sancţiunile ce urmează a
fi aplicate de către comisiile de etică instituţionale (art.11.1) şi de către CNE (art.14),
precum şi procedurile pentru aplicarea acestora (art 11.1 şi 14.1.1).
Principalele sancţiuni sunt:

a) îndepărtarea persoanei/persoanelor din echipa de realizare a proiectului;
b) schimbarea responsabilului de proiect;
c)retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea
regulilor de bună conduită ştiinţifică;
d) mustrare scrisă;
e) retrogradare din funcţie;
f) suspendarea din funcţie;
g) concedierea;
h) comunicarea rezultatelor investigaţiei către organizaţii, instituţii, publicaţii
etc;
i) interdicţia de participare la competiţia de obţinere a finanţării temelor de
cercetare;
j) interdicţia de a face parte din diverse comisii (de evaluare, de acordarea de
fonduri etc.);
k) obligaţia de a le face publice (dar fără a afecta imaginea unităţii sau
instituţiei de CD).
24
1.4.1.Exercițiul 3
Exerciţiul 3 –
Gândiți-vă la 3 sancțiuni concrete care ar putea fi luate de cadrele didactice
atunci când întâlnesc cazuri de abateri științifice în rândul studenților.

Realizați un eseu (aproximativ 1200 cuvinte) cu privire la importanța bunei conduite
în cercetarea științifică.
1.6. Rezumat
Capitolul 2 este dedicat evidențierii și analizei unor probleme actuale de etică
și deontologie asociate activităților de cercetare și comunicare științifică. Se trec în
revistă prevederile legii nr 206/2004 8/1996 privind încălcarea eticii universitare şi a
bunei conduite în cercetare. Se definesc manifestările de plagiat și buna conduită în
cercetare, precum și sancțiunile.
1.7.Bibliografie:
1) O.G. 57/2002 - cu modificări și completări ulterioare, privind

cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.
2) Statutul cercetătorului -Legea nr. 319/2003 - cu modificările și
completările ulterioare.
3) Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării-H.G.
nr. 217/2007.
4) Legea eticii în cercetare nr. 206/2004 - cu modificările și
completările ulterioare.
5) Evaluarea şi clasificarea instituţiilor de cercetare - H.G. nr.
1062/2011.
6) O.G. 57/2002 - cu modificări și completări ulterioare, privind
cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.
7) Nichici, A. (2010). Lucrări științifice. Concepere, redactare,
comunicare. Timișoara: Politehnica.
8) Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare, publicată în Monitorul Oficial
partea I nr. 505/04.06.2004, modificată şi completată prin Legea nr.
398/2006, Monitorul Oficial partea I nr. 892/02.11.2006.
25
9) Codul General de Etică în Cercetarea Ştiinţifică, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Autoritatea Naţională pentru
Cercetare Ştiinţifică, Consiliul Național de Etică, 2007.
10) Codes of Conduct. Standards for Ethics in Research. European
Commission. Directorate-General for Research. Eur 21263. 2004,
disponibil online
http://www.eurosfaire.prd.fr/7pc/doc/1173695946_ethics_codes_cond
uct_en.pdf.
11) Diaconu, C. (2010). Frauda științifică, plagiatul și duplicarea
publicării. Timișoara. Cursuri susținute în cadrul programului
"Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar: Universitatea de Vest
din Timişoara 2009-2012".
12) Nichici, A. Comunicare științifică și deontologie, 2008-2009,
Timișoara, cursuri susținute în cadrul programului "Burse Doctorale:
racordarea programelor de studii doctorale la studiile doctorale
europene". Beneficiar: Universitatea "Politehnica" din Timişoara
2008-2011, disponibil online, www.upt.ro/bursedoctorale.php.
13) Research EU – The Magazine of European Research Area, nr. 54,
December, 2007.
14) Legea Educaţiei Naționale nr.1/2011 -cu modificările și completările
ulterioare.
26
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3. REDACTAREA ARTICOLELOR
ȘTIINȚIFICE
Cuprins:

1.2. Clasificarea articolelor științifice 27
1.3. Structura unui articol științific. Norme și principii de redactare 29
1.4. Sfaturi utile în redactarea unui articol științific 36
1.5.Fișarea bibliografiei 37
1.6. Fazele redactării 37
1.7. Lucrarea de verificare 1 39
1.8. Rezumat 39
1.1. Obiective
academice.
 Cunoaşteți şi înţelegeți principiile de bază în conceperea şi elaborarea
articolelor științifice; interpretarea şi analiza critică a acestora.
 Identificați tipurile de texte științifice.
 Cum să structurați și să organizați materialul științific.
 Cunoașteți structura unui articol științific.
 Faceți diferența între un articol științific și un articol neștiințific.
1.2. Clasificarea articolelor științifice
Esența logică a oricărei lucrări științifice, care prezintă rezultatele obținute în

cercetare, constă în probarea și validarea ipotezelor asumate ca soluții posibile pentru
rezolvarea unei probleme date (Nichici, 2010, p.116).
Există trei variante de lucrări/articole științifice din punctul de vedere al
conținutului și finalității:
1. Articole științifice de sinteză bibliografică, care au ca obiective prioritare
evidențierea de noi direcții, metode și procese de cercetare științifică; în acest
caz, analiza critică și creativă a surselor bibliografice permite restructurarea și
orientarea către noi programe de cercetare a ideilor și faptelor cunoscute; se
stimulează, de asemenea, crearea de baze informatice pentru validarea
cercetărilor efectuate și pentru lansarea de acțiuni de cercetare cu caracter
inovativ.
27
2. Articole științifice predominant teoretice și fenomenologice, care au ca
obiective prioritare dezvoltarea și/sau aplicarea de noi idei, metode, modele
matematice și/sau teorii; deși probarea ipotezelor este posibilă și exclusivă
prin demonstrații matematice și argumente fenomenologice, verificarea
experimentală a concluziilor este obligatorie;
3. Articole științifice predominant experimentale, care au ca obiective prioritare
achiziția și analiza datelor obținute prin aplicarea unor metode și proceduri
originale de investigare experimentală; dincolo de probarea cantitativă, prin
datele prezentate, a ipotezelor asumate, este obligatorie validarea teoretică
și/sau fenomenologică, cel puțin calitativă, a acestor ipoteze.
Un alt element important de diferențiere a conținutului articolelor științifice

este nivelul de aprofundare a problematicii abordate. Se disting (Little, 2002, apud
Nichici, 2010):
1. Articole științifice predominant descriptive, orientate spre evidențierea
particularităților structurale și comportamentale, necunoscute anterior, ale
sistemului supus cercetării; astfel de articole corespund stadiului incipient al
unei cercetări, în care se urmărește exclusive achiziția de date și informații
necesare identificării primare a sistemului considerat.
2. Articole științifice predominant comparative, prin care se încearcă integrarea
în structuri mai generale, existente sau nou propuse, a informațiilor și
cunoștințelor dobândite prin cercetare; semnificația rezultatelor proprii este
evaluată prin comparații multiple cu rezultatele altor cercetători.
3. Articole științifice predominant interpretative, caracterizate prin lansarea,
riguros fundamentată, a unei sau chiar mai multor ipoteze alternative
referitoare la legăturile de cauzalitate și mecanismele fizice care controlează
funcționarea sistemului investigat.
Este o lucrare de dimensiuni mai mari, având un pronunţat caracter de

originalitate, care tratează o temă ştiinţifică bine stabilită. DEX defineşte articolul
drept o „expunere scrisă (de proporţii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă
politică, economică, ştiinţifică etc.". Întrucât această specie se regăseşte mai frecvent
în stilul publicistic (a se vedea definiţia din DEX), noţiunea ca atare pare să-şi piardă
din prestigiu ca specie a stilului ştiinţific (Ilie, 2008, p.75).
Pe de altă parte, studiul este foarte apropiat de articol, uneori confundându-se

cu el. Spre deosebire de articol, implică abordarea ştiinţifică, nu publicistică a unei
probleme.Studiul are în mod obligatoriu note şi bibliografie, uneori şi un rezumat într-
o limbă de circulaţie internaţională. Prefeţele la numeroase lucrări ştiinţifice se
numesc studii introductive. În general, studiile abordează monografic domeniul
28
respectiv, dimensiunile unuia putând ajunge de la câteva zeci de pagini la câteva sute
(Ilie, 2008, p.76).
1.3. Structura unui articol ştiinţific. Norme și principii de redactare
A redacta înseamnă a compune, a formula în scris, a scrie, a întocmi (un studiu

etc). Redactarea unui text științific este un proces complex, care presupune o seamă de
cunoștințe și abilități. Prin calitatea de potențial autor, cercetătorul trebuie să-și asume,
direct și personal, răspunderea pentru conceperea și redactarea propriilor lucrări
științifice, precum și pentru o evaluare cât mai corectă a conținutului științific al
acestora (Bala, 2009):
• Titlul
• Abstractul
• Introducerea
• Metodele/ Rezultatele
• Concluzii
• Bibliografia
• Mai pot apărea: footnote(s), acknowledgement, appendix etc
• Menţinerea legăturii prin pagina web.
Scrierea unui lucrări ştiinţifice are un caracter dinamic. Pe parcursul elaborării
ei până în forma acceptată spre publicare poate suferi modificări majore, care pot
schimba mesajul iniţial. Unele articole pot primi adausuri şi dezvoltări ulterioare, totul
depinzând de originalitatea şi de profunzimea lor. Perfecţiunea în redactare se
dobândeşte în timp şi cere talent, inspiraţie şi capacitatea de a învăţa din mers.
Momente cheie:
Startul şi defnitivarea
Întrebări cheie la care trebuie să avem un răspuns clar:
Care este mesajul (rezultatul) central pe care dorim să-l transmitem?
Cui ne adresăm (cine este publicul avut în vedere)?
De la redactarea primară la aceea finală
→ Schema de evoluţie:
→ Forma primară (redactarea argumentaţiei, metodele au prioritate);
→ Adǎugarea celorlalte componente (ciorne intermediare);
→ Forma finalǎ înaintea trimiterii spre editură (inclusiv format, lingvistic şi
stilistic);
→ Acordul tuturor co-autorilor;
→ Trimiterea spre publicare (feedback-ul din partea recenzorilor);
→ Forma finalǎ în care se face tipǎrirea.
29
Sfaturi utile în redactarea unui articol
În cadrul unui curs adresat doctoranzilor din cadrul Universității de Vest din
Timișoara, Camelia Bala, de la Universitatea din București, a prezentat următoarea
structură:
Pagina de titlu
Conţinut: Titlul, titlul prescurtat, abstractul, key words, clasificarea în funcţie
deanumite baze de date, adresa autorilor, adresa de corespondență ş.a.m.d.
Titlul
Titlul lucrării, în prima fază provizoriu, trebuie să descrie cât mai clar,
informativ și concis conținutul lucrării, reprezentând "cartea de vizită" și partea cea
mai citită a viitorului articol.
La alegerea titlului articolului trebuie să se țină seama de următoarele
(Nichici, 2008):
• de preferat: scurt, neambiguu şi cât mai la obiect;
• să aibă o formulare sintetică;
• să fie original și să atragă cititorul;
• să reprezinte corect și fidel mesajul principal al articolului;
• permite reliefarea rezultatului principal:(conține - denumirea obiectului
studiat);
• elementele specifice pentru sistemul studiat;
• să conțină cuvinte și expresii consacrate în comunitatea științifică, la care se
adresează articolul;
• variabilele studiate;
• să nu conțină cuvinte și expresii inutile sau redundante;
• nu conţine abrevieri;
• trebuie să dea articolului o notǎ de personalitate;
• să atragǎ cititorii;
• să nu fie prea vag.
Cuvintele cheie (key words):

Cuvintele cheie reprezintă informația minimă necesară pentru indexarea și
cercetarea bibliografică a articolelor, gruparea lucrărilor pe domenii. De regulă,
cuvintele cheie (key words) reprezintă o secțiune distinctă în cadrul articolului și ajută
alături de titlu și rezumat la conturarea imaginii primare a articolului (Nichici, 2010).
Se recomandă utilizarea a cât mai multe cuvinte cheie pentru a face cât mai
vizibilă lucrarea, prin detectarea de către motoarele de căutare. Cuvintele cheie se
30
referă la un set de termeni (de regulă 5...10), relevanţi pentru conţinutul ştiinţific al
viitorului articol. O parte dintre aceste cuvinte sunt cuprinse în titlul articolului.
Autorii
Autor: Persoană care creează o operă literară, artistică, ştiinţifică sau
publicistică (DEX).Toți cei care au avut contribuții parțiale sau totale la generarea
conținutuluiștiințific al articolului:
 concepție sau design, analiza datelor și interpretare;
 redactarea și corectarea critică a conținutului științific, aducându-și astfel o
contribuție la valoarea științifică;
 revizuirea și redactarea formei finale a articolului;
 ordinea autorilor este conform contribuției :
 primul autor este responsabil cu colectarea și analizarea datelor
șiredactarea primei versiuni;
 succesiunea de nominalizare a autorilor se realizează în ordinea
descrescătoare a contribuției acestora și în ordine alfabetică, atunci când
contribuțiile lor sunt relativ egale;
 coordonatorul grupului de cercetare este autorul de
corespondență,adeseori se menționează la sfârșit, și își asumă
responsabilitatea asuprastudiului;
 ceilalți autori sunt enumerați în ordinea importanței contribuțiiloraduse la
realizarea studiului.
în În cazul cercetărilor ştiinţifice realizate de tineri(disertaţii de master, teze de
doctorat şi programe de cercetare destinate tinerilor):
 tinerii vor fi nominalizaţi ca autori principali ai articolelor ştiinţifice rezultate;
 persoanele cu funcţii ştiinţifice şi manageriale, implicate activ şi semnificativ
în conceperea şi finalizarea cercetărilor, vor putea fi desemnate drept co-
autori, ei se nominalizează la sfârșitul listei de autori;
 persoanele fizice care au facilitat şi sprijinit realizarea unei cercetări date, fără
contribuţii ştiinţifice directe şi semnificative, vor putea fi nominalizate în
secţiunea Menţiuni/Mulţumiri, a articolului. v
ederea public
Utilizați același nume în articolele științifice.
Autorii. Responsabilități
Autorii trebuie să respecte următoarele reguli atunci când trimit un articol spre
publicare:
 Manuscrisul nu a fost trimis și nu va fi trimis spre publicare în altă revistă,
până ce va fi luată decizia finală cu privire la publicare;
 Manuscrisul conține numai date originale, fără fraudă sau plagiat;
31
 Autorii care au o contribuție științifică importantă cunosc datele experimentale
primare;
 Autorii au citit manuscrisul și își asumă responsabilitatea asupra conținutului
și suportă consecințele faptelor lor dacă articolul sau părți din articol sunt
rezultatul unei fraude.
Abstractul (Rezumatul)
Este cartea de vizitǎ a articolului şi trebuie ca într-un numǎr mic de fraze să
exprime esenţialul contribuţiei noastre (150-200 cuvinte).
 Abstractul trebuie sǎ completeze informaţiile din titlul şi sǎ convingǎ pe cititor
sǎciteascǎ conţinutul lucrǎrii.
 În general trebuie săpoată fi înțeles fără a fi necesar să citești tot articolul.
Abstractul (rezumatul) lucrării științifice trebuie să conțină 4 elemente:
• scopul studiului (Introduction);
• scurtă descriere a ceea ce s-a realizat (Methods);
• scurtă descriere a ceea ce s-a obținut (Results);
• o afirmație scurtă cu privire la interpretarea datelor și concluzii
(Discussion).
Introducerea
Aceasta are scopul de a pregăti cititorul în vederea lecturii. Rolul acesteia
constă în a prezenta problema investigată și de a o încadra în:
1.Motivația alegerii temei respective, care poate fi extrem de diversă.
2. Ce este cunoscut (background)-importanța și actualiatea problemei
cercetate.
3. Ce nu este cunoscut/ce nu era cunoscut la momentul începerii studiului (the
purpose, scope, and general method of investigation in your study); stadiul la care a
ajuns cercetarea în domeniul respectiv. Anumite teme nu s-au bucurat de o cercetare
exhaustivă din diverse motive.
4. Ce aduce nou cercetarea noastrǎ (hypothesis/hypotheses and predictions).
Discuţia trebuie sǎ fie relevantǎ şi sǎ evidenţieze rezultatul nostru.În general,
se prezintă în "funnel-shaped" (formă de pâlnie), trecând de la general laspecific.
Primul paragraf este crucial în captarea atenției cititorului și are
rolul de al conduce către importanța problemei studiate.
Paragraful final din Introducere constă dintr-un scurt rezumat a
ceea ce ați stabilit să realizați și a ceea ce ați obținut.
32
Metode / Metode și materiale
- Descrierea experimentului sau a demonstraţiei (cât mai convingător şi mai
riguros, încât cititorul sǎ poatǎ reface experimentul sau sǎ verifice argumentaţia);
- Nu trebuie să urmeze obligatoriu ordinea în care au fost realizate
experimentele.
1. Explicați fiecare procedură.

2. Se folosește past tense (what you did, what you found etc.), iar concluziile
asupra rezultatelor se prezintă la present tense.
3. Se prezintă metodele de prelucrare a datelor; statisticile și intervalelor de
încredere.
4. Utilizați passive voice atunci când este posibil. Evitați contracțiile: did not
vs. didn't.
5. Dacă una dintre metodele utilizate a fost descrisă într-un articol publicat
anterior (al dumneavoastră sau al altor autori) se poate menționa referința
bibliografică.
Metodele principale de cercetare diferă de la un subiect la altul și de la un
domeniu la altul (în științele sociale-metode cantitative/calitative).
Rezultate
• Această secțiune constă în prezentarea obiectivă a rezultatelor importante,
fără a le interpreta,într-o succesiune logică, utilizând reprezentări grafice
(tabele și figuri).
Exemplu:
• Incorect: The results are given in Figure 1.
• Corect:Tulburările de comportament sunt direct proporționale cu gradul de
deprivare maternă din copilăria mică (Fig.1).
• Textul din această secțiune va susține răspunsurile la problemele/ipotezele
investigate.
Important !
• Rezultatele negative se raportează!
• Scrieți această secțiune într-un stil concis și obiectiv.
• Folosiți past tense.
Discuții
• În această secțiune se interpretează propriile rezultate prin raportare la
stadiulactual în domeniu.
33
• Această secțiune are legătură cu introducerea, prin modul în care sunt
încadrate în raport cu literatura citată problemele/ipotezele rezolvate. Nu
se repetă introducerea ci se analizează modul în care studiile prezentate în
articol au condus cercetările pornind din punctul final al Introducerii.
Conținut minimal:
1. Relația dintre rezultate și ipotezele/problemele inițiale, de exemplu.
Rezultatele obținute susțin/infirmă ipotezele/problemele inițiale.
2. Integrarea propriilor rezultate în studiile anterioare și explicarea
fenomenelor observate.
3. Posibile explicații pentru rezultate neașteptate/negative.
4. Evitați repetarea informațiilor din secțiunea Rezultate. În anumite reviste
sunt reunite într-una singură.
5. Finalizați secțiunea cu un rezumat al principalelor puncte pe care doriți să le
evideţiați cititorului. Se pot menționa studiile care vor urma, dacă acestea servesc
scopului propus.
Nu finalizați cu clișeul "this problem needs more study."
Căi de abordare:
• Organizați secțiunea astfel încât să faceți referire la fiecare experiment /studiu
pentru care prezentați rezultate.
• Interpretați experimentul/studiul urmând aceeași succesiune ca în secțiunea
Rezultate;
• Se recomandă să folosiți "bridge sentences" care corelează rezultatul de
interpretare:
Stil:
• Fraze scurte;
• Concizie și claritate;
• Se poate folosi din când în când persoana întâi.
Concluzii
Reprezintă partea finală a lucrării, cu rolul de a sintetiza ideile autorului și de a
le fixa în memoria cititorului. Aici se reiau concluziile din cuprinsul articolului. De
asemenea, în capitolul de concluzii se pot arăta deschiderile oferite pentru cercetări
viitoare.
Concluziile autorilor trebuie să sublinieze elementele de noutate, într-o
manieră logică, clară şi concisă, având ca argumente rezultatele şi abordările din text.
34
În concluzii se subliniază – într-o formă rezumativă, esenţa materialului şi alte aspecte
importante din text, care răspund obiectivelor lucrării (Gavrilescu, 2009).
• Enunţaţi ce aţi gǎsit nou în cadrul cercetării efectuate.
• Subliniaţi importanţa şi limitele studiului efectuat.
• Discutaţi relevanţa cercetǎrii efectuate în raport cu literatura existentǎ.
• Subliniaţi direcţiile logice de urmǎrit în viitor, problemele rǎmase deschise.
Mulțumiri
• Surselor care au finanțat cercetarea;
• Celor care v-au ajutat fără să aibe o contribuție care se încadrează în calitatea
de autor;
• Se folosesc fraze scurte.
Bibliografia
 Existǎ multiple stiluri, dar este bine sǎ ne conformǎm din start stilului cerut de
revistǎ.Exemple de stiluri specifice diferitelor domenii ştiinţifice:
APA
• Ştiinţe sociale: afaceri, comunicare, educaţie, geografie, psihologie,
sociologie, asistență socială, .studii etnice, ştiinţe economice, ştiinţe
juridice, ştiinţe politice.
MLA
• Ştiinţe umaniste: artă, arhitectură, film, filologie, filozofie, literatură,
muzică, religie, teatru.
AMA
• Ştiinţe medicale şiştiinţe biologice.
ASA
• Sociologie.
CSE
• Biologie, genetică, ştiinţele pământului, zoologie.
 Mpublicare.
 Toate citǎrile trebuie fǎcute cu acurateţe.
 Includeţi cele mai importante, mai riguroase şi mai noi lucrǎri din literatura
de specialitate. Citaţi numai articole şi cǎrţi deja publicate sau acceptate spre
publicare pe care le-ați parcurs.
 Evitați să citaţi literatură “second hand”.
 Nu faceţi exces de citǎri.
 Lucrǎrile care fac obiectul rubricii de referinţe bibliografice trebuie sǎ se
regǎseascǎ citate în text.
35
Anexe
Anexele conţin informaţii suplimentare celor din secţiunile Rezultate şi
Metode necesare pentru a susţine datele din articol. Fiecare anexă va fi numerotată
separat, cu cifre romane şi va conţine informaţii diferite. Iată câteva exemple de
informaţii care pot fi specificate în Anexe.
1.4. Sfaturi utile în redactarea unui articol științific
Fiecare persoană poate avea stilul sau de lucru. Pentru persoanele mai puțin
experimentate, următoarele recomandări s-ar putea să fie folositoare, în măsura în care
sunt cunoscute și aplicate (Toma, 2001, pp.55-56):
1) Stabiliți termene pentru efetuarea diferitelor faze ale lucrării;
2) Scrieți zilnic câte ceva la lucrare. Acest lucru făcut la o anumită oră și într-un
anumit loc contribuie la crearea unei obișnuințe și a unui "climat" de lucru;
3) Stabiliți un ritm de lucru. Încercați să nu întrerupeți lucrul pentru diferite
motive, sau să vă opriți din scris crezând că ați scris destul;
4) Redactați un capitol al lucrării de îndată ce este definitivat. Anumite capitole
sunt gata înaintea altora. Scrieți zilnic părți din aceste capitole dacă sunt
definitivate;
5) Opriți redactarea făcută într-o zi la un punct unde scrisul se reia ușor. Nu vă
opriți la un punct dificil pentru că descurajează în reluarea scrierii;
6) Lăsați spații de corectură și adăugiri. Scrieți pe o singură față a foii de hârtie.
Se poate scrie un paragraf pe o singură pagină, pentru a-l putea muta, dacă
este cazul, în altă parte a textului;
7) Anunțați programul dumneavoastră familiei și prietenilor, pentru a nu fi tentați
de invitații sau deturnări de program. Ei trebuie să vă susțină și să vă terminați
lucrarea la timp.
Redactarea unei lucrări necesită o disciplină a individului, care să îl facă să

stea la masa de lucru câteva ore pe zi, concentrat asupra lucrării sale. Preocuparea
mentală asupra lucrării trebuie să existe și în timpul colectării datelor. Înainte de a
începe redactarea lucrării, studentul dispune de:
1. Fișele referințelor bibliografice aferente documentelor care vor constitui

bibliografia lucrării (ordonate alfabetic și numerotate);
2. Fișele cu notițe și citate extrase din documentele consultate și specificate
la bibliografie;
3. Înțelegerea clară a obiectivelor lucrării. Cantitatea de date culese din
bibliotecă sau din afara ei, din documente, prin chestionare sau interviuri
36
trebuie prelucrată, interpretată și transformată într-o lucrare de sine
stătătoare;
1.5. Fișarea bibliografiei
Simpla citire a bibliografiei de specialitate este insuficientă în cazul une

cercetări, oricât de modeste. De aceea, documentarea implică fișarea lucrărilor
parcurse. Nu există rețete universale pentru fișarea bibliografică, nici regulamente
stricte. Metoda optima este, adesea, disctată de natura cercetării; preferințele
cercetătorului își spun cuvântul. Cu toate acestea, câteva principii se impun, iar unele
tehnici și-au confirmat, în timp, utilitatea practică (Vulpe, 2002, p.75):
 Înainte de a începe extragerea informației bibliografice pe fișe, este
obligatoriu alcătuirea așa-numitei fișe de referință bibliografică. De
obicei, aceasta are formatul unui sfert de coală A4.
 Fișa de referință bibliografică trebuie să conțină descrierea
bibliografică completă a lucrării; astfel, vom avea surpriza neplăcută
ca după redactarea definitivă să fie necesar să ne întoarcem în
bibliotecă pentru a culege datele necesare completării ei.
 Pe fișa de referință bibliografică este util să notăm, separat de
descrierea lucrării, o prescurtare sau o siglă care va figura pe fiecare
fișă extrasă din lucrarea respectivă, pentru a o identifica.
1.6. Fazele redactării
Redactarea unei lucrări se face parcurgând trei faze, și anume (Toma, 2001,
pp.56-57):
 Conturarea lucrării (prefigurarea unor idei pe care să se sprijine lucrarea;
,,viitorul cuprins");
 Elaborarea lucrării într-o fază inițială;
 Îmbunătățirea fazei inițiale (uneori prin 2-3 variante), perfecționarea și
definitivarea lucrării.
Deși se cunosc, în mare,aspectele care trebuie prezentate în lucrare există o

oarecare rezistență la aîncepe să scrii pe hărtie, cu propriile cuvinte. Motivațiile
invocate pentru prelungirea începerii redactării lucrării sunt multiple și cunoscute de
mai toată lumea: ridicarea de pe scaun pentru a bea o cafea, a mai citi ceva dintr-o
carte, a răspunde la telefon etc.
37
Conturarea lucrării
Implică angajarea într-o anumită succesiune a datelor culese, precum și
eliminarea unor informații. Eliminarea unor părți din informațiile culese este mai greu
de realizat în lucrările didactice, deoarece studenții au nevoie de cât mai mult material
pentru lucrarea lor, sau în orice caz de numărul de pagini care se cere.
Totuși, studenții trebuie să se debaraseze de părțile prea întinse, de
comentarile prea largi și stufoase, care pot denota o latură mai neglijentă a lucrării.
Decizia eliminării unor pasaje se ia având atenția îndreptată constant asupra scopului
lucrării.
Atenție
Titlul lucrării trebuie să fie în echilibru perfect cu conținutul ei. Autorul
trebuie să-și pună întrebări de genul: "pot să dezvolt lucrarea așa cum mi-am propus
inițial"? "Datele pe care le dețin reflectă mai puțin ceea ce am vrut inițial și trebuie să
restrâng/limitez titlul"?
Redactarea primei versiuni

Având conturată lucrarea, cu stabilirea aspectelor ce trebuie relevate, studentul
trebuie să ,,asambleze" notele extrase din diferitele documente studiate în fazele
anterioare. Notițele sunt extrase pe fișe separate, astfel încât alăturarea lor în maniera
dorită se face destul de ușor.
Prima versiune a lucrării trebuie să focalizeze atenția autorului asupra scrierii
ideilor, într-o ordine logică, așa cum s-a hotărât de la început. Notițele luate din
documentele consultate vor fi folosite cu atenție, pe măsură ce se creează paragrafele
lucrării și se trece de la un capitol la altul.
Limbjul folosit în această primă fază trebuie să curgă liber, fără a se acorda
atenție prea mare stilului, exprimării, punctuației etc. Folosirea calculatorului prezintă
numeroase avantaje privind modalitatea de corectare, de introducere de noi pasaje, de
schimbare a locului în text etc.
Îmbunătățirea versiunii inițiale

Această etapă necesită o privire critică asupra lucrării. Este bine ca autorul să
o citescă și altor persoane, sau să reia lectura după o pauză de 2-3 zile. Atenția trebuie
concentrată asupra:
 Verificării notelor de subsol, a bibliografiei, a citatelor, ilustrațiilor, anexelor,
adică asupra acelor aspecte la care este esențială fidelitatea redării;
 Verificării limbajului, a curgerii logice a lucrării, a unității de stil, a
corectitudinii scrierii.
38
Pornind de la o temă de cercetare care v-ar interesa, formulați un titlu și
1.6.2.
identificați 5 cuvinte cheie pentru viitorul dumneavoastră articol.
1.7. Lucrarea de verificare

Găsiți un articol de specialitate din domeniul asistenței sociale și prezentați
critic măsura în care acesta respectă rigorile de redactare și citare APA. De asemenea,
evaluați critic fiecare secțiune a acelui articol având în vedere structura unui articol
științific.
1.8. Rezumat
În acest capitol se trec în revistă etapele succesive în scrierea unui articol
științific. Se prezintă varianta uzuală a unui articol științific și se descrie structura
standard a unui articol științific. Se definește planul cadru al unei lucrări științifice și
se prezintă metodica de realizare efectivă a acestuia. Numeroase exemple concrete
ilustrează și susțin conținutul general al problematicii tratate.
1.9. Bibliografie:
1) Bala, C. (2009). Redactarea lucrărilor științifice. Timișoara. Cursuri

susținute în cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență".
Beneficiar: Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012,
prezentare disponibil online,
http://www.ecsuniv.ro/UserFiles/File/wp5/MODULUL%20%201_3_
ALBA%20IULIA_imprimare%202009.pdf., accesat pe 8. decembrie
2015
2) Diaconu, C., Stan, R, Velter, V. (2009). Conceperea și realizarea de
texte științifice/creativ-artistice. Timișoara. Cursuri susținute în cadrul
proiectului european "Doctoratul în şcoli de excelenţă-evaluarea
calităţii cercetării în universități şi creşterea vizibilităţii prin publicare
ştiinţifică", finanţat, din fonduri structurale, în cadrul Programului
Organizațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007 -2013.
3) https://dexonline.ro/definitie/articol, accesat pe 17 decembrie 2015.
4) https://dexonline.ro/definitie/autor, accesat pe 17 decembrie 2015.
5) Katz M.J. (2009). From Research to Manuscript. A Guide to Scientific
Writting. Berlin: Springer-Verlag.
39
6) Marșavina, L., Bălan, C. Bala, C. (2009). „Modul de pregătire a unui
manuscris pentru publicare. Principalele etape ale elaborării unei
lucrări de cercetare în vederea publicării”. În Dumitrache, I, Iovu, H.
(2011). Manual de autorat științific, rezultat al proiectului european
"Doctoratul în şcoli de excelenţă - evaluarea calităţii cercetării în
universități şi creşterea vizibilităţii prin publicare ştiinţifică", finanţat,
din fonduri structurale, în cadrul Programului Organizațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007 -2013. Timișoara, disponibil
online,
http://www.ecsuniv.ro/UserFiles/File/Manual%20de%20autorat%20st
iintific%2026.09.2011.pdf, accesat pe 8 decembrie 2015.
7) Nichici, A. (2010). Lucrări Științifice. Concepere, Redactare,
Comunicare. Timișoara: Politehnica.
8) Runcan, P.L., Buzărnescu, Ş., Alexiu, T.M. (coord.), (2010). Lucrarea
știinţifică de succes în domeniul socio-uman. Timişoara: Brumar.
9) Style Guide for Authors, Academy of Management Journal, Vol. 51,
No. 1, 2008, pp. 197-200, disponibil la:
http://journals.aomonline.org/amj/style_guide.html, accesat pe 10
decembrie 2015.
10) Toma, D. (2001). Tehnici de redactare a unui text. De la eseu la
lucrarea de absolvire. Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov.
11) Vulpe, M. (2002). Ghidul cercetătorului umanist. Introducere în
cercetarea și redactarea științifică. Cluj-Napoca: Clusium.
40
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4. STILUL DE REDACTARE ŞI CITARE APA
Cuprins:

1.2. Stilul de redactare APA 41
1.3. Stilul de citare APA. Exemple de citare a bibliografiei după 46
modelul APA
1.4. Trimiterile bibliografice 48
1.4.1.Prescurtările utilizate 48
1.4.2. Trimiterile în text 50
1.4.3. Tehnica citatului în textul ştiinţific 50
1.5. Test de evaluare 52
1.6. Rezumat 52
1.1. Obiective
academice.
 Cunoaşteți modalitățile de citare corectă.
 Identificați modalitățile de citare corectă a unor texte științifice.
 Aplicați cunoştinţele dobândite în proiecte şi lucrări academice.
Menţionarea referinţelor bibliografice, introducerea citărilor în text

şiîntocmirea unei liste de referinţe bibliografice sunt o dovadă a integrităţii ştiinţifice a
autorului.Nerespectarea acestei condiţii duce la plagiat.
Potrivit DEX-ului, plagiatul este: "operă literară, artistică sau științifică a
altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală".
1.2. Stilul de redactare APA
De cele mai multe ori se utilizeazǎ citarea offline după modelul cerut în
instrucţiunile pentru autori ale revistei în care dorim să publicăm. În funcţie de
domeniul de cercetare, publicaţiile de specialitate recomandă diferite stilurieditoriale
ştiinţifice.Cel mai popular stil de citare pentru psihologie, științele educației și în
general pentru științele sociale este APA (American Psychological Association).
41
Stilul APA a fost propus de specialişti din domeniul ştiinţelor sociale, în urmă
cu opt decenii. Mai precis, stilul APA a fost creat în anul 1929 de un grup de
psihologi, antropologi şi manageri.Scopul urmărit a fost de a facilita înţelegerea
textelor ştiinţifice.
Recent, APA’s Publications and Communications Board a creat grupul de
lucru JARS (Working Group on Journal Article Reporting Standards). Misiunea
grupului JARS a fost de a formula recomandări/standarde privind informaţiile ce
trebuie să fie incluse în manuscrisele transmise spre publicare revistelor APA, în cazul
articolelor ce raportează culegeri de date noi şi meta-analize. În anul 2009, a fost
publicată ediţia a şasea a manualului referitor la publicare, editat de Asociaţia
Americană de Psihologie (Marşavina, Balan, 2009, p. 34).
În cadrul unui curs susținut în anul 2009, în cadrul Universității de Vest din
Timișoara, Liviu Marșavina și Carmen Bălan au prezentat doctoranzilor standardele
APA(American Psychological Association) :
• Domeniulde aplicare: ştiinţele sociale.
• Interliniaj: 2 rânduri (exceptând notele de subsol: interliniaj de un rând)
• Literă: Times New Roman sau similar, 10-12 pct.
• Header: în colţul superior din dreapta, al fiecărei pagini (2-3 cuvinte din
titlu, 5 spaţii, numărul paginii)
• Margine de un inch pe toate laturile paginii
• Pagina de titlu este numerotată cu “i”
• Textul aliniat la stânga
• La fiecare paragraf, aliniat nou la ½ inch (5 spaţii)
• Titlurile majore sunt centrate
• În cazul titlurilor în limba engleză, toate cuvintele - cu excepţia articolelor,
prepoziţiilor scurte şi conjuncţiilor - vor începe cu majuscule
• Structurarea lucrării pe patru secţiuni majore.
Secţiunile majore ale unei lucrări redactate în stilul editorial APA:

- Pagina de titlu;
- Rezumatul;
- Cuprinsul lucrării;
- Referinţele.
Pagina de titlu
• “Running head” (Running head: Titlul în maxim cincizeci de caractere)
• Titlul (1-2 rânduri)
• Numele autorului/autorilor
• Afilierea
42
Rezumatul
• Pe o pagină nouă
• Titlul “Rezumat”, centrat, pe primul rând al paginii
• Text neformatat, fără adline, cursive, sublinieri sau semne de citare
• Un singur paragraf, la 1/1,5/2
• Sub 120 de cuvinte.
Titlurile
• Există 5 niveluri de titluri iar formatul acestor cinci niveluri este următorul:
Nivelul 1 - Este centrat, iar scrierea cu majuscule este de tip standard;
Nivelul 2 -Titlul este centrat şi scris cu litere cursive, scrierea cu majuscule
este de tip standard;
Nivelul 3 - Titlul este scris cu litere cursive şi aliniat la stânga, scrierea cu
majuscule este de tip standard;
Nivelul 4 - Este aliniat nou: numai primele cuvinte sau cele după două puncte
sunt scrise cu majuscule, se finalizează cu punct. Textul este prezentat în continuare;
Nivelul 5 –titlul este centrat și toate cuvintele sunt scrise cu majuscule.
• Secţiunea de introducere are un titlu propriu (nu este denumită
“Introducere”)
 Notele de subsol şi notele finale prezentate în stilul APA:
• În conformitate cu stilul APA, nu se recomandă utilizarea notelor de subsol
sau a notelor finale.
• Totuşi, dacă sunt necesare explicaţii, se utilizează două tipuri de note:
a) Note de conţinut (“content notes”)
- Oferă informaţii suplimentare sau direcţionează cititorul spre locul unde sunt
disponibile informaţii mai detaliate;
- Maximum un scurt paragraf;
- Exemplu:
1 Vezi Arten (2008), în capitolul 8, pentru analiza cauzelor crizelor
economice.
b) Note privind permisiunea de copyright (“copyright permission notes”)
Permisiunea oficială de copyright acordată de autor este necesară în cazul în
care sunt citate mai mult de 500 de cuvinte. Formatul notei este similar cu cel al notei
de conţinut. O copie a scrisorii privind permisiunea de copyright se anexează la
lucrare.
- O astfel de notă se utilizează şi în cazul reproducerii unui grafic, a unei
diagrame sau tabel dintr-o altă sursă. Se inserează sub elementul vizual ce conţine
informaţia respectivă. Permisiunea scrisă se va anexa la lucrare.
43
- Exemplu:
Notă: Din "Titlul articolului" de G. Angelescu, 2008, titlul publicaţiei,
volumul, numărul, p.148. Copyright 2009. Utilizat cu permisiunea autorului.
Elementele vizuale prezentate în stilul APA:

Tipuri de elemente vizuale: tabele şi figuri (grafice, diagrame, desene, fotografii)
a) Cerinţe privind prezentarea tabelelor
• Identificarea tabelului printr-un număr (Tabelul 1, Tabelul 2 etc.) şi un titlu
clar;
• Tabelele se numerotează consecutiv, în cadrul lucrării;
• Numerotarea parţială sau fracţionară nu este permisă (de exemplu: 5.a. sau
5.1.);
• Numărul tabelului şi titlul se scriu pe rânduri diferite, aliniate la stânga şi la
un interliniaj de un rând;
• Titlul va fi scris în litere cursive;
• Fiecare rând şi coloană trebuie să aibă un titlu;
• Pe fiecare coloană, datele trebuie să fie exprimate în aceeaşi unitate de
măsură şi cu acelaşi număr de zecimale;
• Tabelul este delimitat prin trei linii orizontale, fără a utiliza linii verticale
• Imediat sub tabel:Se prezintă sursa bibliografică, într-o notă distinctă;
• Dacă sunt necesare explicaţii referitoare la datele din tabel: (1) se include o
literă “superscript” imediat după aspectele ce necesită clarificări şi (2) se
menţionează explicaţiile într-o notă de subsol distinctă, sub nota referitoare la
sursa bibliografică;
• Notele vor fi scrise cu un corp de literă mai mic, dar vizibil.
b) Cerinţe privind prezentarea figurilor

• Identificarea figurii printr-un număr şi un titlu plasat sub figură, aliniat la
stânga, la un interliniaj de un rând;
• Se va scrie şi termenul Figură;
• Se va specifica denumirea axelor de coordonate ale graficelor;
• Textul ce prezintă denumirea axei verticale a unui grafic va fi paralel cu axa,
astfel încât să poată fi citit dacă graficul se roteşte cu 90 de grade în sensul acelor de
ceasornic;
• Legenda graficului nu trebuie să depăşească pe orizontală dimensiunea
acestuia.
Stilistica APA:
• Se recomandă utilizarea persoanei a treia (în cazul în care lucrarea are un
singur autor) sau a persoanei întâi plural (dacă sunt mai mulţi autori);
44
• Numai un expert care a dobândit credibilitate poate să utilizeze persoana
întâi;
• Utilizarea diatezei active;
• Claritatea;
• Concizia;
• Alegerea atentă a cuvintelor (cuvinte cu mai multe semnificaţii, conotaţii
etc.);
• Parafrazarea (Exemplu: “Cercetările noastre indică . . .”, în loc de “sunt o
dovadă” sau “dovedesc”, pentru că doar un singur studiu nu poate dovedi o teorie sau
o ipoteză);
• Evitarea limbajului poetic;
• Se va evita limbajul figurativ: metafore, analogii;
• Nu se vor utiliza rime şi exprimări care să genereze confuzii.
- Chicago – pentru cărți, reviste, ziare care se adresează publicului larg; The
University of Chicago Press. The Chicago Manual of Style. 15th ed.
Chicago:University of Chicago Press, 2003.
- MLA – pentru literatură, artă și științe umaniste; Gibaldi, Joseph. MLA
Handbook for Writers of Research Papers. 6th ed. New York: Modern Language
Association of America, 2003.
- Turabian - pentru studenți, indiferent de domeniul abordat;Turabian, Kate L. A
Manual for Writers of Term Papers, Theses, and Dissertations: Chicago Style for
Students and Researchers. Chicago: University of Chicago Press,2007.
- AMA (American Medical Association Manual of Style) – pentru medicină și
științe biologice.
Înaintea trimiterii draft-ului către coordonatorul cercetării:

 Imprimă articolul și citește-l cu atenție;
 Verifică figurile și tabelele în raport cu textul articolului;
 Verifică trimiterile bibliografice;
 Verifică legenda figurilor și a tabelelor;
 Fii pregătit psihologic să arunci la gunoi ce ai scris până acum
și să rescrii totul;
 Fii flexibil.
Prezentarea materialelor grafice(tabele, diagrame, figuri).

1. Fiți convinși că un grafic evidențiază mai bine o interpretare decât textul sau
tabelul. Daca un grafic este complex și necesită explicații suplimentare, reconsiderați-l
sau separați informațiile.
45
2. Stabiliți tipul de figuri. Poza, o dreaptă sau o curbă înregistrată? Care este forma
de prezentare – linie, bare, sectoare de cerc?
3. Graficele trebuie să fie simple, concordante cu datele experimentale;
4. Limitați numărul de curbe într-un singur grafic;
5. Folosiți spațiul la maxim. Puneți legenda în interiorul graficului;
6. Mentionați mărimile reprezentate pe axe și unitățile de măsură;
7. Coduri vizuale - poziția graficului, dimensiunea, forma, simbolurile, unghiurile
și culorile transmit mesaje cititorului;
8. Respectați instrucțiunile pentru autori.
Sfaturi pentru organizarea activității de redactare

• Stabiliți un program de lucru;
• Evaluați progresul;
• Scrieți în perioadele de maxim pentru bioritmul dumneavoastră;
• Nu vă torturați scriind o singură pagină pe zi;
• Eliminați factorii perturbatori: telefon, chat etc.
1.2.1 Exercițiul 1
Exerciţiul 1 – Alegeți o carte/articol din domeniul asistenței sociale și

citați sursa bibliografică utilizând pe rând cele patru stiluri principale de
citare: APA, CHICAGO, MLA, TURABIAN ȘI MLA.
1.3. Stilul de citare APA. Exemple de citare a bibliografiei după modelul

APA
Bibliografie: repertoriu de lucrări științifice sau literare, de culegeri sau

reviste, de documente sau manuscrise, reprezentând activitatea într-un anumit
domeniu, într-o anumită perioadă sau a unui autor-repertoriu realizat conform unei
descrieri specializate. Din această definiție deducem o primă modalitate de clasificare
a bibliografiilor, și anume după tematica lor: bibliografii generale și bibliografii
speciale (Vulpe, 2002).
În scrierea acestei secțiuni există unele diferențe în funcție de sursa citată (de
exemplu carte, articol într-un volum, articol publicat în reviste de specialitate, lucrare
prezentată la o conferință științifică.
Exemple de bibliografie:
Carte-autor unic.
 Muntean, A. (2009). Psihologia dezvoltării umane. Iași: Editura Polirom.
46
Carte- mai mulți autori
 Runcan, P.L., Buzărnescu, Ş., Alexiu, T.M. (coord.), (2010). Lucrarea
știinţifică de succes în domeniul socio-uman. Timişoara: Editura Brumar.
 Sroufe, L. A., Egeland, B., Carlsson, E A. & Collins, W. A. (2005). The
Development of the Person. The Minnesota Study of Risk and Adaption from
Birth to Adulthood. New York: The Guilford Press
(în limba engleză între cei doi autori se utilizează semnul &).
Capitol într-o carte (volum)

 Neamțu, C (2003). „Personalitatea-Determinant Fundamental în Asistența
Socialăˮ. În G. Neamțu (coord.) Tratat de asistență socială (pp.169-211).
Iași: Editura Polirom.
 George, C. & Solomon, J. (2008). Attachment and Caregiving Behavioral
System. In J. Cassidy & P.R. Shaver (Eds.), Handbook of Attachment:
Theory, Research, and Clinical Applications.Second edition. New York:
Guilford Press.
Articol publicat în revistă de specialitate

 Bîrneanu, A.(2013). „Ataşamentul: Premisă a Dezvoltării Sociale şi
Emoţionale a Copilului în Relaţia cu Asistentul Maternal Profesionist”. În
Revista de Asistență Socială, 3, pp.67-79, Iași: Polirom.
 Egeland, B. (2009). Taking Stock: Childhood Emotional and Developmental
Psychopathology. Child Abuse and Neglect. Vol. 33, Nr 1, pp. 22-27.
Citarea unor surse online:
 Ascione, F. R. (2001). Animal Abuse and Youth Violence. Juvenile Justice

Bulletin. Washington, DC; Department of Justice. Office of Juvenile Justice
and Delinquency Prevention. Retrieved September 26, 2003 from
http://www.ojjdp.ncjrs.org.
Lucrare de licență (disertație, teză de doctorat) nepublicată.

 Bîrneanu, A. (2007). Comunicarea Interpersonală dintre Asistent Social și
Client din Perspectiva Axiomelor Școlii de la Palo Alto. Lucrare de Licență
nepublicată. Universitatea de Vest din Timișoara.
Studiu nepublicat prezentat la o conferință
 Adrian Jinaru, Andreea Bîrneanu (2012, 24 noiembrie). „Frameworks of a

Retrograde Social Ideology still Persistent: the Ageismˮ. Lucrare prezentată
47
la Conferința Internațională de Asistență Socială Gerontologică (ediția a-IV-a)
Solidarity Beyound Age, Timișoara.
 Lundén, K. (2007). To Identify Children at Risk for Maltreatment Paper
presented at the Second International Forum on Psychological Safety,
Toţi autorii citaţi trebuie să se găsească în lista bibliografică

(atenţie la apud) şi toţi autorii din lista bibliografică trebuie să fi
fost citaţi undeva în text.
1.4. Trimiterile bibliografice
Se poate spune că trimiterile bibliografice reprezintă cartea de vizită a unei

lucrări ştiințifice. Dacă acestea sunt exigent redactate, impresia despre lucrarea
respectivă este una favorabilă încă de la început. Tradiția a impus până în prezent două
tipuri de trimiteri bibliografice:în note şi în text (Ilie, 2008, p. 95).
Notele folosesc la indicarea surselor citatelor. Dacă sursa ar trebui indicată în
text, lectura paginii ar fi greoie.
1.4.1. Prescurtările utilizate

În redactarea notelor se folosesc anumite abrevieri, care au menirea să
economisească spaţiul tipografic şi să evite unele repetări inutile. Iată câteva dintre
acestea (Ilie, 2008,pp. 102-105):
- cf. („confruntă", „compară") arată că „trimiterea se face la o lucrare unde a fost
formulat un punct de vedere diferit de al celui care face trimiterea sau numai în parte
asemănător" (Barborică, 1978, p. 59);
- op. cit. (opus citatum, „opera citată"). Se întâmplă ca la o anumită lucrare să ne
referim de mai multe ori. În acest caz, indicaţiile bibliografice complete se oferă
numai prima dată, pentru ca apoi să se menţioneze doar numele autorului, urmat de op.
cit. şi pagina respectivă.
- v. („vezi", „vedeţi") se foloseşte atunci când se preiau anumite idei sau
informaţii dintr-o anumită lucrare.
De remarcat că op. cit. se scrie cu italice, la fel ca orice titlu, fiindcă
substituie, de fapt, titlul cărţii. Observaţie: Dacă op. cit. se referă la un studiu dintr-un
volum colectivsau la un articol dintr-o revistă, nu se mai utilizează prepoziţia în, după
op. cit. urmând să fie trecută doar pagina.
- idem („acelaşi autor"). Se foloseşte atunci când se fac referiri la acelaşi autor,
iar notele urmează imediat una după alta;
- ibidem („aceeaşi operă", „în acelaşi loc") - altfel spus, aceeaşi operă şi
acelaşi autor: Ibidem se scrie cu italice nu numai fiindcă este un cuvânt străin, ci şi
48
pentru că aici se include şi titlul cărţii.Se recomandă ca Idem şi Ibidem să se scrie cu
majusculă, mai ales dacă sunt la începutul notei.
În literatura de specialitate s-a discutat dacă Ibidem înseamnă nu doar acelaşi
autor şi aceeaşi carte, ci şi aceeaşi pagină. Cu alte cuvinte, dacă avem un citat de la
aceeaşi pagină, nu mai e nevoie să mai indicăm pagina. Sfatul meu este să fie indicată
pagina chiar şi în aceste împrejurări, fiindcă lipsa cifrei care indică pagina ar putea fi
simţită de cititor ca o omisiune, producându-i acestuia o neîncredere în surse.
În afara prescurtărilor amintite, mai pot fi utilizate şi următoarele formule:
- art. („articolul") ;
- cap. („capitolul");
- col. („coloana");
- d.e. sau d.ex. („de exemplu");
- ed. („ediţie" - aşadar, nu trebuie folosită prescurtarea ed. pentru „editură");
- etc. (et caetera, „şi celelalte");
- f. („fila" sau „filele"), când cităm manuscrise, care nu sunt numerotate după
pagini;
- fasc. („fasciculul");
- fig. („figura");
- infra („mai jos"), când ne referim la o informaţie aflată la una dintre paginile
care urmează celei unde s-a făcut referirea (de exemplu, „v. infra, p. 65");
- loc. cit. (loco citato, „în locul citat");
- lucr. cit. („lucrarea citată");
- nr. („numărul");
- p. este abrevierea curentă pentru „pagina". Abrevierea pp. („paginile") este
folosită atunci când se face referire la două sau mai multe pagini dintr-un anumit
volum;
- passim („ici-colo"), prescurtare folosită atunci când „se face trimiterea la o
idee sau la o interpretare ale cărei elemente sunt risipite pe un număr mai mare de
pagini" (Barborică, 1978, p. 60);
- r. („rândul"); - supra („mai sus") se utilizează atunci când ne referim la unele
afirmaţii din propria lucrare, înregistrate la una dintre paginile anterioare celei unde se
face trimiterea (de exemplu, „v. supra, p. 5");
- t. („tomul");
- vol. („volumul").
1.4.2. Trimiterile în text

Trimiterea în text (sistemul Harvard) pare o modalitate mai modernă. Ea
constă în menţionarea la sfârşitul unui citat sau al unei parafraze a numelui autorului, a
anului de apariţie a lucrării şi a paginii; exemplu: (Foarţă, 1997, p. 73). La folosirea
acestui sistem pot apărea următoarele situaţii (Ilie, 2008, pp.107-108):
49
- dacă sunt doi autori cu acelaşi nume de familie, vom face distincţia dintre ei
cu ajutorul iniţialei prenumelui sau, in extremis, dacă şi acestea coincid, le vom scrie
prenumele şi numele: (Mircea Popa, 1970, p. 34) vs (Marian Popa, 1982, p. 87);
- dacă este citat un autor cu mai multe lucrări publicate în acelaşi an,
diferenţierea se va face cu ajutorul unei litere „lipite" de cifra care indică anul apariţiei
lucrării: (Hristea, 2004a, p. 88).
Avantajele acestui sistem sunt următoarele: oricând putem veni cu o
informaţie de ultimă oră, care poate fi uşor introdusă în text, fără a afecta restul
notelor; oferă şanse egale pentru autorii citaţi, în sensul că aceştia beneficiază de
acelaşi tratament, indiferent de valoare (când nu dorim să amintim numele cuiva,
putem spune: un cercetător afirma, constata etc., abia la notele din subsol urmând să-i
dezvăluim numele). În al treilea rând, se face o mare economie de spaţiu tipografic,
fiindcă se elimină circa 80% din note. Dacă pe aceeaşi pagină vrem să cităm o carte de
opt ori (cu formula Ibidem), ar trebui să „sacrificăm" opt rânduri, fiindcă e obligatoriu
ca fiecare notă să înceapă cu un alineat.
1.4.3. Tehnica citatului în textul ştiinţific

Conform DEX-ului (s.v. citat), citatul este „un fragment dintr-o lucrare scrisă,
reprodus întocmai şi de obicei cu indicarea exactă a izvorului, în scopul de a întări şi a
ilustra o idee sau o argumentare". Citatul este utilizat deopotrivă în textul literar, ca şi
în cel ştiinţific, fiindcă în niciunul din cele două domenii de manifestare a spiritului
uman nu poate exista originalitate absolută. Concepţia romantică despre originalitatea
demiurgică a creatorului a fost de mult abandonată (Ilie, 2008, p. 112).
Citatele se pot împărţi în două categorii, după locul pe care îl ocupă în text şi
după legătura care există între text şi citat:
a) în cadrul textului;
b) separat de text.
Spre deosebire de alte domenii ale creaţiei, textul ştiinţific cere cele mai multe
exigenţe privind utilizarea citatului. De aceea, şi acuzaţiile de plagiat s-au produs mai
ales în cazul textelor scrise, nu în domeniul creaţiei plastice, de pildă. Cu totul altfel
stă problema în cazul textului ştiinţific. De aceea, în acest caz, trebuie să respectăm
cele zece reguli stabilite de Umberto Eco (2014, pp.221-230):
Regula 1. Fragmentele obiect de analiză interpretative să aibă o mărime
rezonabilă.
Regula 2. Textele din literatura critică sunt citate numai când autoritatea lor
se coroborează cu ori confirmă afirmația noastră.
Regula 3. Citatul presupune să se împărtășească idea autorului citat,
exceptând cazul când fragmentul este precedat și urmat de expresii critice.
50
Regula 4. Din orice citat trebuie să reiasă limpede autorul și sursa tipărită ori
sub formă de manuscris. Această recunoaștere se poate face în diverse moduri:
a) prin indice și trimitere la notă, mai ales când e vorba de un

autor numit pentru prima dată;
b) prin numele autorului și data de publicare a operei, între
paranteze, după citat;
c) printr-o simplă paranteză cu numărul paginii atunci când
întregul capitol sau întreaga teză tratează despre aceeași operă a aceluiași
autor.
Regula 5. Dacă este posibil, citarea surselor primare se face referindu-ne la

ediția critică sau la ediția cea mai acreditată: nu-i recomandabil ca într-o teză despre
Balzac să se citeze paginile ediției Livre de Poche, se recurge, cel puțin, la opera
Omnia din Pleiade.
Regula 6- atunci când se studiază un autor străin, citatele trebuie să fie în
limba originală. Această regulă este recomandabilă dacă este vorba de opere literare.
Regula 7. Trimiterea la autor şi la operă trebuie să fie foarte clară.
Regula 8- Atunci când un citat nu depășește două-trei rânduri, se poate
introduce în cadrul unui paragraf, între ghilimele. Atunci când însă citatul este mai
lung, e mai bine să fie retras cu un spațiu înăuntrul paginii (dacă aliniatele sunt la
trei spații de margine, atunci citatul poate fi pus la cinci). În acest caz, nu sunt
necesare ghilimele, întrucât trebuie să fie limpede că toate fragmentele retrase cu un
spațiu sunt citate, deci nu se poate folosi același sistem pentru observațiile sau
dezvoltările secundare (ce vor fi puse ca notă).
Regula 9. Citatele trebuie să fie fidele. În primul rând, trebuie transcrise
cuvintele așa cum sunt (și pentru un asemenea scopeste bine ca, după redactarea
tezei, să reverificăm citatele în original, întrucât, recopiindu-le de mână sau la
mașină, pot interveni erori sau omisiuni). În al doilea rând, nu trebuie eliminate părți
din text fără a marca acest lucru: semnalarea unei elipse se face prin introducerea a
trei puncte de suspensie ce corespund părții lăsate deoparte. În al treilea rând, nu
trebuie făcute interpolări, iar orice comentariu de-al nostru, clarificare sau
specificare trebuie să apară între paranteze unghiulare.
Regula 10. "A cita este ca şi cum ai depune mărturie într-un proces", trebuie
să fiți întotdeauna în măsură să reperați martorii și să demonstrați că sunt credibili.
De aceea, referința trebuie să fie exactă și punctuală (nu se citează un autor fără a
spune din ce carte și din ce pagină) și poate fi verificată de oricine.
51
Exerciţiul 1 –
1. Realizați o listă bibliografică care să cuprindă 25 de titluri atât în
limba română cât și în limba engleză din domeniul asistenței
sociale.
2. Realizați o bibliografie tematică cu 15 titlulri din domeniul
asistenței sociale (ex: persoane vârstnice, persoane cu dizabilități,
copii institutionalizați, legislație în asistență socială etc.)

Găsiți un articol științific de specialitate din domeniul asistenței sociale și
prezentați critic măsura în care acesta respectă rigorile științifice de redactare și citare
după criteriile APA.
1.6. Rezumat
Se definesc și se explicitează elementele specifice ale stilului științific de
redactare APA și se indică modalitățile de citare APA a referințelor bibliografice.
1.7. Bibliografie:
1) Diaconu, C., Stan, R, Velter, V. (2009). Conceperea și realizarea de

texte științifice/creativ-artistice. Timișoara, cursuri susținute în cadrul
programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar:
Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012.
2) Eco, U. (2014). Cum se face o teză de licență. Iași: Editura Polirom.
3) http://www.apastyle.org/.
4) https://dexonline.ro/definitie/citat.
5) https://dexonline.ro/definitie/plagiat.
6) https://owl.english.purdue.edu/owl/resource/560/01/.
7) Ilie, R. (2008). Cum se scrie un text științific. Disciplinele umaniste.
Iași: Editura Polirom.
8) Marșavina, L., Bălan, C. (2009). Modul de pregătire a unui manuscris
pentru publicare. Principalele Etape ale elaborării unei lucrări de
cercetare în vederea publicării. Timișoara, cursuri susținute în cadrul
programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar:
52
9) Runcan, P.L., Buzărnescu, Ş., Alexiu, T.M. (coord.), (2010). Lucrarea
știinţifică de succes în domeniul socio-uman. Timişoara: Editura
Brumar.
10) Vulpe, M. (2002). Ghidul cercetătorului umanist. Introducere în
redactarea și cercetarea științifică. Cluj Napoca: Clusium.
53
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5. PAȘI ÎN REALIZAREA UNUI ESEU,
STRUCTURA UNUI STUDIU DE CAZ ȘI RECENZIA DE CARTE
Cuprins:

1.2. Ce este un eseu? 55
1.3. Pași în procesul scrierii unui eseu 55
2.Abilități necesare realizării unui studiu de caz în domeniul 59
asistenței sociale
2.1. Ce este un studiu de caz? 59
2.2. Caracteristici ale metodei studiului de caz 60
2.3. Tipuri de Studii de Caz 61
2.4. Proceduri pentru realizarea unui studiu de caz 61
2.5. Provocări 62
2.6. Structura globală a unui studiu de caz 63
2.7. Orientărigenerale în vederea pregătirii și realizării unui interviu 64
2.7.1.Aspect și purtare 65
2.7.2.Familiarizareacuîntrebările din ghidul de interviu 65
2.7.3. Stabilirea contactului și a climatului de încredere 66
2.7.4.Convorbirea, colectarea, structurarea și analiza 66
informațiilor
2.8. Ghid orientativ 66
3. Recenzia de carte 68
3.1. Ce este recenzia de carte? 68
3.2. Structura unei recenzii de carte 69
4. Lucrarea 1 de verificare 70
5. Rezumat 71
6. Bibliografie 71
1.1. Obiective
academice.
 Explicați elementele specifice de redactare a unui studiu de caz.
 Aplicați cunoştinţelor dobândite în proiecte şi lucrări.
 Organizați redactarea unei recenzii respectând exigențele specifice.
54
 Organizați redactarea unui eseu respectând exigențele specifice.
 Organizați redactarea unui studiu de caz respectând exigențele
specifice.
1.2. Ce este un eseu?
Situat, la origine, la granița dintre literatură și filosofie, eseul a fost definit ca

"formă de notație a unor observații personale, cu caracter reflexiv, în care se aduc, la
modul impresionist, cu o deplină libertate de mișcare a spiritului sugestii de
cunoaștere pe cele mai diverse teme" (Vulpe, 2002, p.30).
În ultimile decenii, prezentarea eseistică s-a extins și în domeniul științelor
umaniste, în special în interpretarea și în teoria literară, precum și în lingvistica
teoretică.
Această situație este reflectată de definiția propusă de DEX: "studiu de
proporții restrînse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu
mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema". Eseul se caracterizează printr-
un grad ridicat de originalitate, prin lipsa aparatului critic etc (Ilie, 2008, p.80).
Eseul, ca instrument de învăţare (pedagogic) a devenit, în ultimii ani destul de
frecvent utilizat, mai ales în învăţământul superior pentru a evalua gradul de înţelegere
a unui material, a unui curs. Adesea el este parte a criteriilor de apreciere a studenţilor.
Eseul academic este în mod obişnuit formal (oficial, convenţional) şi prezintă un
subiect din perspectiva autorului ca o analiză profundă, cuprinzătoare a ceea ce el a
scris, a citit sau a lucrat în legătură cu un anumit subiect (Gavrilescu, 2009).
Scrierea unui eseu sau a unei lucrări personale are cel puţin trei avantaje
importante pentru cel care o scrie (Rowntree, 1980):
1. Îl sileşte să-şi organizeze gândirea şi să-şi precizeze punctul de vedere cu
privire la subiectul lucrării.
2. Îi permite lui (şi profesorului) să descopere anumite calităţi pe care le are şi
pe care trebuie să le întărească, precum şi anumite puncte slabe, pe care trebuie să le
remedieze, dacă vrea să reuşească în domeniul lui de interes.
3. Scrierea este pasul care completează procesul gândirii şi al învăţării.
Deoarece aproape orice activitate umană cere capacitatea de exprimare în scris,
aceasta este în mod clar „o calificare pe viaţă”.
1.3. Pași în procesul scrierii unui eseu
I. Precizarea temei eseului;

II. Strângerea şi cercetarea materialului documentar;
III. Structurarea eseului;
IV. Redactarea eseului;
55
V. Evaluarea critică a versiunii preliminare;
VI. Rescrierea eseului.
I. Precizarea temei eseului
De obicei, un eseu este întocmit ca urmare a solicitării unui profesor sau a
unui grup de studiu. De aceea, pentru a începe lucrul în mod corect, este important să
urmăm regulile de mai jos:
a) Notaţi cu atenţie şi exactitate formularea temei.
b) Analizaţi cu atenţie formularea temei, folosindu-vă de întrebări cum ar
fi:
1. Solicită tema o abordare generală sau una specifică?
2. Se cere prezentarea experienţei personale sau a propriilor convingeri ori
numai cunoaşterea poziţiilor exprimate de alţii?
3. Se recomandă în special o anumită sursă de informaţii?
4. Se cere doar o descriere a lucrurilor sau şi o analiză a lor?
5. Este necesară discutarea implicaţiilor şi a aplicaţiilor care decurg din
concluzii?
II. Strângerea și cercetarea materialului documentar
a) Lista bibliografică
Aceasta este de obicei sugerată de profesor împreună cu tema eseului. Fiecare
dintre lucrările recomandate în lista iniţială poate conduce la alte surse bibliografice,
care ar putea fi consultate dacă există suficient timp.
b) Întrebările
Acestea au rolul de a direcţiona lectura şi de a evita pierderea de timp cu
lectura integrală a întregului material adunat. Cea mai bună abordare este aceea de a
pune o serie de întrebări pentru clarificarea titlului sau a temei eseului.
c) Gândirea
Începeţi pregătirea lucrării cât mai devreme posibil, pentru a permite gândirii
să „rumege” subiectul.
1. Fiţi atenţi la idei relevante şi la exemplificări sugestive, pe care le puteţi
întâlni curent în jurul vostru.
2. Oferiţi subconştientului ocazia de a vă furniza idei creative de abordare a
subiectului.
d) Fişarea materialului
Toate materialele documentare cercetate trebuie să fie fişate, menţionându-se
întotdeauna sursa (autorul, titlul lucrării, editura, localitatea, anul apariţiei, pagina) din
care am preluat o anumită idee, expresie, frază-citat etc. Există mai multe metode de
fişare:
1. Notiţele făcute pe un caiet (cea mai folosită, dar şi cea mai ineficientă);
56
2. Fişele de lectură (cea mai eficientă şi mai ieftină metodă clasică de fişare);
3. Notele introduse în baze de date computerizate.
Folosirea fişelor de lectură (foi de hârtie, eventual liniate, de mărimea unei foi
A4 tăiată în opt, pe care se scrie pe o singură parte) are avantajul că este la îndemâna
oricui şi permite aranjarea materialului documentar în mai multe feluri, precum şi
folosirea lui ulterioară la alte teme de studiu.
III. Structurarea eseului

Pentru a putea lucra în mod eficient, materialul fişat trebuie triat, eliminând
tot ceea ce este banal, irelevant sau obscur. Acest lucru este realizat mai uşor după ce
am conceput deja structura generală a eseului.
Propunem celor mai puţin experimentaţi în acest domeniu următoarea schemă
generică pentru lucrarea scrisă:
a) Introducere
1. Comentarii cu privire la subiectul eseului – ce înseamnă şi care este
importanţa lui.
2. Ce aspecte veţi prezenta şi de ce?
b) Tratare
1. Dezvoltarea argumentaţiei în 3 – 4 idei principale.
2. Exemplificarea ideilor.
c) Concluzie
1. Recapitularea ideilor principale.
2. Concluzie şi implicaţii, eventual viitoare perspective de studiu.
IV. Redactarea eseului
În această primă redactare a lucrării accentul nu trebuie să cadă pe frumuseţea
exprimării, ci pe acurateţea ideilor, ştiind că în final exprimarea va putea fi rafinată
mai uşor, dacă ideile sunt clare şi se înlănţuie în mod logic.
a) Ordinea
Este bine să începeţi scrierea eseului cu ultimul ei alineat, cel care conţine
concluziile. Acest lucru are cel puţin două avantaje:
1. Dă orientare redactării, ştiind care sunt concluziile spre care vă îndreptaţi.
2. Vă asigură convingerea că lucrarea se va încheia cu o concluzie clară.
b) Stilul
Stilul reprezintă modul cum ne exprimăm ideile. Acesta trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
1. Să fie simplu şi direct.
2. Să evite argoul şi exprimarea colocvială.
3. Să conţină fraze scurte.
57
4. Să fie concis.
c) Forma
Punerea textului în pagină trebuie să reflecte structura gândirii.
1. Folosiţi titluri şi subtitluri.
2. Fiecare idee principală trebuie să aibă alineatul ei.
3. Folosiţi material ilustrativ. Acesta economiseşte mult text.
4. Delimitaţi clar ideile proprii de cele împrumutate de la alţii şi menţionaţi
întotdeauna sursele.
5. Întocmiţi o bibliografie a lucrărilor consultate.
V. Evaluarea critică a versiunii preliminare

a) Momentul evaluării
Prima variantă a lucrării trebuie lăsată deoparte timp de câteva zile „ca să se
răcească” şi pentru ca „orgoliul autorului” să se domolească. Aceasta vă va permite o
evaluare mai obiectivă a eseului. De asemenea, acest lucru presupune că eseul nu
trebuie să fie scris în ultimul moment.
b) Întrebări de evaluare
Puteţi folosi pentru evaluare următorul set de întrebări de control:
1. Răspunde eseul la ceea ce se cere sau la subiectul stabilit?
2. Acoperă el cu suficientă adâncime toate aspectele principale?
3. Este conţinutul lui corect şi relevant pentru subiect?
4. Este materialul aranjat în mod logic?
5. Este fiecare idee susţinută în mod corespunzător prin exemple şi
argumente?
6. Există o delimitare precisă între propriile idei şi cele preluate de la alţi
autori?
7. Menţionaţi toate sursele şi referinţele?
8. Este corectă lungimea eseului în raport cu scopul ei?
9. Este stilul eseului limpede şi simplu, fără stângăcii şi formulări confuze?
(Pentru verificare, citiţi-l cu voce tare.)
10. Este textul scris în mod ordonat şi corect ca punctuaţie, gramatică şi
ortografie?
c) Procesul evaluării
1. Dacă găsiţi că vă vine greu să vă evaluaţi singuri propria lucrare, solicitaţi
ajutorul unui prieten care este cât de cât competent în acel domeniu.
2. În procesul evaluării, încercaţi să priviţi eseul din punctul de vedere al celui
căruia îi este el adresat.
58
VI. Rescrierea eseului
După ce aţi răspuns la întrebările de mai sus, sunteţi pregătit pentru a începe
redactarea finală a lucrării.
1.3.1.Exercițiul 1
Exerciţiul 1– Realizați un eseu (de aproximativ 1000 de cuvinte) cu privire

la o problemă socială care vă sensibilizează.
2. Abilități necesare realizării unui studiu de caz în domeniul asistenței

sociale
2.1. Ce este un studiu de caz?
Dicționarul Merriam-Vebsters (2009) definește studiul de caz după cum

urmează: " o analiză intensivă a unui individ sau comunitate subliniind factorii de
dezvoltare în raport cu mediul și contextul specific. Studiul de caz cuprinde o bogăție
de detalii, complete, variate și de profunzime. Studiul de caz se axează pe factori de
dezvoltare, ceea ce înseamnă că acel caz este privit prin prisma evoluției în timp, de
multe ori ca un șir de evenimente concrete și interdependente care apar”.
În domeniul științelor sociale, sintagma "studiu de caz" este foarte des
întâlnită. La modul general, studiul de caz concentrează atenția cercetătorului asupra
unui singur element sau fenomen social, cum ar fi un individ, o familie, un grup de
adolescenți sau o comunitate.
Ca strategie de cercetare, studiul de caz este de multe ori folosit pentru a
contribui la cunoștințele noastre cu privire la indivizi, grupuri, organizații și alte
fenomene înrudite.
Un studiu de caz este o investigație empirică prin care: "se investighează un
fenomen contemporan în contextul său din viața reală, în special atunci când granițele
între fenomen și context nu sunt foarte bine delimitate" (Yin, 2005). Ca strategie de
cercetare, studiul de caz include atât studiile pe un singur caz, cât și cele pe cazuri
multiple.
Charles Ragin și Howard Becker (1992) subliniază faptul că există puțin
consens asupra a ceea ce ar putea constitui un caz, termenul fiind folosit în sens larg.
Cu toate acestea, limitarea atenție la un caz particular este caracteristica esențială a
studiului de caz.
Scopul principal al studiilor de caz poate fi descriptiv, de exemplu, atunci
când un antropolog descrie cultura unui trib sau poate fi un studiu profund (explicativ)
al unui caz particular ce își propune să aducă perspective explicative, de exemplu,
cercetătorii Robert și Helen Lynd (1926, 1937) și W.Lloyd Warner (1949) au căutat să
59
înțeleagă structura și procesul de stratificare socială dintr-un mic oraș din Statele Unite
ale Americii.
Metoda de cercetare a ,,studiului de caz" implică studiul unui caz (individ/
fenomen/grup) contemporan cercetătorului și din viața reală (Yin, 2009). Deși Stake
(2005) afirmă că ,,studiu de caz" nu este o metodologie în sine, ci o alegere a ceea ce
urmează să fie studiat, alți autori îl prezintă ca o strategie de anchetă, metodologie sau
strategie de cercetare globală (Denzin, Lincon, 2005; Merriam, 1998 , Yin, 2009).
Metoda studiului de caz este o abordare calitativă în care investigatorul
explorează un subiect, context din viața reală, într-un mod detaliat prin colectarea unor
date în profunzime care implică mai multe surse de informare (de exemplu: observare,
interviuri, materiale audiovizuale, documente și rapoarte) și redactează un
raport/rapoarte de descriere.
Metoda studiului de caz este familiară științelor sociale datorită popularității
sale în psihologie (Freud), medicină (analiza unei probleme de sănătate), drept
(jurisprudență) și științe politice (rapoarte de caz).
2.2. Caracteristici ale metodei studiului de caz
Din punct de vedere metodologic, literatura de specialitate dedicată metodelor

de cercetare calitativă oferă o serie de caracteristici specifice studiului de caz.
În primul rând, metoda studiului presupune și începe cu identificarea unui caz
specific. Acest caz poate fi o entitate conceretă, cum ar fi un individ, un grup, o
organizație, un parteneriat. La un nivel mai puțin concret, subiectul studiului de caz
poate fi o comunitate, o relație sau un proces de decizie (Yin, 2009).
De obicei, cercetătorii care utilizează metoda studiului de caz studiază un caz
actual, real, care este în curs de desfășurare, astfel încât aceștia să poată aduna
informații exate.
Cercetătorul poate selecta un singur caz sau mai multe cazuri astfel încât să îi
poată permite comparații.
Intenția pentru care dorim să realizăm un studiu de caz este, de asemenea,
importantă.
Un studiu de caz poate fi realizat pentru a ilustra un caz unic, un caz
neobișnuit, particular care trebuie descris și detaliat. Aceasta se numește studiu de caz
intrinsec (Stake, 1995). Alternativ, intenția studiului de caz poate urmări să înțeleagă
un anumit aspect, o problemă, sau preocupare și atunci cercetătorul selectează un caz
sau mai multe cazuri pentru a înțelege cel mai bine problema. Aceasta este un studiu
de caz instrumental (Stake, 1995).
Un semn distinctiv al unui studiu de caz bun este că acesta prezintă o
înțelegere în profunzime a cauzei. (bazându-ne doar pe o sursă de informații, de obicei
nu este suficient pentru a se dezvolta această înțelegere în profunzime).
60
Selecția modului de analiză a datelor într-un studiu de caz este diferită. Unele
studii de caz implică analiza mai multor unități în cadrul studiului de caz în timp ce
altele raportează cu privire la întregul caz. De asemenea, în unele studii, cercetătorul
selectează mai multe cazuri pentru a le analiza și compara, în timp ce, în alte studii,
este analizat un singur caz.
O cheie pentru a înțelege tipul de analiză este aceea că un bun studiu de caz
implică o descriere în profunzime a cazului. Această descriere este valabilă atât pentru
studiile de caz intrinseci, cât și pentru cele instrumentale. În plus, cercetătorul poate
identifica teme sau situații specifice pentru fiecare caz în parte. De asemenea,
concluziile unui studiu de caz implică atât o descriere a cazului, cât și temele, cauzele
sau problemele pe care cercetătorul le-a descoperit în studiul sau. În plus, cercetătorul
poate organiza temele sau problemele într-o cronologie, cu referire la asemănările și
diferențele dintre cazuri.
Orice studiu de caz se încheie cu o concluzie formulată de cercetător cu privire
la sensul global derivat din caz/cazuri. Aceste concluzii sunt numite "afirmații cu
miză" Stake (1995) sau "explicații" de către Yin (2009).
2.3. Tipuri de studii de caz
Tipurile de studii de caz se disting, în primul rând, prin numărul de cazuri

(respectivul caz implică un individ, mai multe persoane, un grup, o comunitate sau o
activitate). În al doilea rând, acestea se disting și în ceea ce privește modul de analiză a
studiului de caz. Există trei variante în ceea ce privește intenția (modul de analiză): 1)
studiul de caz instrumental, 2) studiul de caz multiplu (colectiv) și 3) studiul de caz
intrinsec.
2.4. Proceduri pentru realizarea unui studiu de caz
Sunt disponibile cercetătorului mai multe proceduri pentru realizarea unui

studiu de caz (Merriam, 1988; Stake, 1995;Yin, 2009). Această discuțiese va bazaîn
primul rând pe varianta propusă deStakes(1995) șiYin (2009)de a efectuaun studiu de
caz:
• În primul rând, cercetătorul trebuie să stabilească dacă abordarea prin metoda

studiului de caz este potrivită pentru studierea problemei de cercetare. Metoda
studiului de caz este o bună abordare atunci când cercetătorul are cauze
identificate în mod clar, cu limite și încearcă să ofere o înțelegere în
profunzime a cazului sau o comparație a mai multor cazuri.
61
• Următorul pas este ca cercetătorul să identifice cazul/cazurile. Aceste cazuri
pot implica un individ, mai multe persoane, un program, un eveniment sau o
activitate.
• Colectarea datelor într-o cercetare care se bazează pe metoda studiului de caz
este de obicei extinsă,bazându-se pe mai multe surse de informare, cum ar fi
observarea, interviuri, documente și materiale audiovizuale. De exemplu, în
vederea realizării unui studiu de caz, Yin (2009) recomandă colectarea a șase
tipuri de informații: documente, înregistrări de arhivă, interviuri, observare
directă, observarea participantă și artefacte fizice.
• Tipul de analiză a acestor date poate fi o analiză globală a întregului caz sau
analiza unui aspect specific al cazului (Yin, 2009). După această colectare de
date, urmează descrierea detaliată a cazului (Stake, 1995), aspecte precum
istoria cazului, cronologia evenimentelor, sau o redare de zi cu zi a
activităților cazului. După această descriere, cercetătorul se poate concentra
asupra unor probleme cheie (sau pe o analiză tematică), nu pentru
generalizarea dincolo de caz, ci pentru a înțelege complexitatea cazului. O
strategie analitică ar fi să se identifice problemele specifice fiecărui caz
urmată de căutarea unor teme comune care transced cazurile (Yin, 2009).
Când se aleg mai multe cazuri, un format tipic este acela de a oferi mai întâi o
descriere detaliată a fiecărui caz și a temelor, strategie numită "analiză de
caz", urmată de o "analiză tematică" a tuturor cazurilor, precum și de o
interpretare a sensului de procedură.
• În faza finală, de interpretare, cercetătorul raportează sensul cazului. Lincoln
și Guba (1985) menționează că această fază reprezintă lecțiile învățate de
cercetăr din cazul studiat.
2.5. Provocări
Una din provocările inerente în dezvoltarea unui studiu ce caz este aceea că
cercetătorul trebuie să identifice cazul pe care urmează să îl studieze. Cazul selectat
poate fi amplu sau restrâns în scop. Cercetătorul trebuie să decidă ce caz va selecta,
sau altfel spus "care este cazul demn de a fi studiat"? fiind conștient de multitudinea
de posibili candidați.
De asemenea, o altă provocare se referă la faptul că cercetătorul trebuie să
decidă dacă o să cerceteze un singur caz sau mai multe cazuri.
Selectarea mai multor cazuri diluează analiza globală; cele mai multe studii de
caz sunt studii individuale. Chiar și atunci când cercetătorii decid să utilizeze studii
multiple, de obicei nu aleg mai mult de patru sau cinci cazuri. Ceea ce motivează
cercetătorii să ia în considerare un număr mare de cazuri este idea de generalizare,
62
termen care de altfel nu are nicio importanță pentru cercetarea calitativă (Glesne,
Peshkin1992).
Selectarea cazului/cazurilor impune cercetătorului să stabilescă atât o
justificare pentru strategia sa de eșantionare cât și pentru colectarea informațiilor
despre caz/cazuri. Având insuficiente informații pentru a prezenta o imagine în
profunzime a cazului, limitează valoarea unor studii de caz. Unele studii de caz nu au
un început și un sfârșit clar, iar cercetătorul va trebui să stabilească limitele care
înconjoară în mod adecvat cazul.
Merriam(1988) susține faptul că "nu există nici unformat standard de
raportarea cercetării studiului de caz"(p.193). Fără îndoială, unele studii de caz
generează o teorie, unele sunt pur și simplu descriptive în timp ce altele sunt mai
analitice. Intenția generală a studiului de caz modelează, fără îndoială, structură mai
largă a narațiunii scrise (raportarea).
2.6. Structura globală a unui studiu de caz
Stake (1995) oferă o schiță a unor elemente care pot fi incluse în realizarea unui
studiu de caz:
• Cercetătorul realizează a scurtă descriere evocativă a cazului astfel încât
cititorul să poată întra în legătură cu sentimentele/imaginația și acțiunile
personei studiate .
• Mai departe, cercetătorul identifică problema, scopul, precum și metoda de
studiu astfel încât cititorul să învețe despre modul în care studiul a fost
dezvoltat, bios-ul cercetătorului, precum și problemele legate de caz.
• Această etapă este urmată de o descriere extinsă a cazului și a contextului ‒
un corp de date relativ de necontestat ‒ o descriere pe care cititorul ar putea
să o facă chiar dacă el/ea nu au fost acolo.
• Mai departe sunt prezentate câteva probleme cheie, astfel încât cititorul să
poată înțelege complexitatea cazului. Această complexitate se bazează prin
trimiteri la alte cercetări sau la alte studii de caz.
• În următoarea etapă sunt cercetate/sondate toate problemele. În acest punct,
cercetătorul poate confirma sau infirma anumite probe/dovezi.
• În continuare, afirmațiile cercetătorului reprezintă un rezumat a ceea ce
cercetătorul a înțeles despre caz și evidențiază măsura în care generalizarea
inițială sau concluziile la care a ajuns prin experiența personală au fost
modificate conceptual sau contestate.
• În cele din urmă, cercetătorul încheie cu o concluzie (care are de obicei o notă
experențială), amintind cititorului că respectivul raport a fost eleborat în urma
studiului unui caz complex.
63
Un model similar este propus de Lincoln și Guba (1985). Ei subliniază nevoia
de explicare a problemei, o descriere amănunțită a contextului, o descriere a
tranzacțiilor sau a proceselor observate în acel context, a elementelor studiate în
profunzime și rezultatele studiului. Studiul de caz poate fi realizat fie pe un singur caz
sau poate să aibă un design de caz multiplu. Yin (2009) subliniază, că alegerea unui
singur caz este cea mai potrivită atunci când se studiază un caz critic, un caz extrem
sau unic, sau un caz revelator.
Yin (2009) prezintă, de asemenea, mai multe structuri posibile pentru a realiza
un raport al unui studiu de caz. Atât într-o abordare analitică cât și în cazul unei
abordări descriptive în conformitate cu Yin, cercetătorul discută problema, metodele,
rezultatele și concluziile. Teoriile sunt, de asemenea, folosite ca un cadru, iar studiul
de caz dezbate diverse ipoteze.
2.7. Orientări generale în vederea pregătirii și realizării unui interviu
Cercetările realizate prin metoda interviului oferă de cele mai multe ori o rată
de răspunsuri mai mare comparativ cu cercetările realizate prin e-mail sau prin metoda
chestionarului. De asemenea, prezența unui intervievator scade numărul de răspunsuri
"nu știu" sau "nu răspund" în rând participanților la cercetare. În plus, în cazul în care
un respondent nu înțelege în mod clar o întrebare sau indică faptul că nu înțelege,
intervievatorul poate clarifica lucrurile, obținându-se astfel răspunsuri relevante. De
asemenea, intervievatorul poate observa subiecții și poate pune întrebări suplimentare.
De exemplu, intervievatorul poate nota etnia respondentului în cazul în care
această întrebare este considerată prea delicată pentru a putea fi pusă. Observații
similare pot fi făcute și în ceea ce privește calitatea spațiului de locuit, prezența
anumitor dizabilități, precum și reacția generală a respondenților la unele întrebări din
ghidul de interviu.
Prezența intervievatorului nu ar trebui să afecteze răspunsurile respondenților.
Cu alte cuvinte, cel care realizează interviul trebuie să fie neutru, atât prin întrebările
pe care le pune, cât și prin răspunsurile pe care le dă. Astfel, diferiți intervievatori
trebuie să obțină aceleași răspunsuri de la un anumit respondent. Această neutralitate
are o importanță specială și în alegerea cazurilor.
Modul în care interviurile se desfășoară vor varia în funcție de populația și
conținutul studiului. Cu toate astea, unele linii directoare generale se aplică la cele mai
multe situații de intervievare.
2.7.1. Aspect și purtare

Ca o regulă generală, intervievatorii trebuie să se îmbrace într-un mod similar
cu cel al persoanei pe care o va intervieva. Un intervievator care utilizează accesorii
scumpe va avea, probabil, dificultăți în obținerea unei bune cooperări cu respondenții
64
mai săraci; un intervievator prost îmbrăcat va avea dificultăți similare cu în relație cu
respondenții bogați. Astfel, se recomandă ca intervievatorul să aibă o imbrăcăminte
neutră.
Intervievatorii trebuie să se facă cel puțin plăcuți. Deoarece ei vor intra în
viața personală a respondenților, ei trebuie să transmită un interes real în a cunoaște
respondentul, fără să pară un spion. Acesta trebuie să fie relaxat și prietenos.
Intervievatorii buni au, de asemenea, capacitatea de a determina preferința
respondenților față de un anumit intervievator. În mod evident, relația intervievator-
intervievat va determina succesul interviului.
Având în vedere faptul că în majoritatea cazurilor, respondenții sunt rugați să
ofere în mod voluntar o parte din timpul lor personal și să divulge informații
personale, se consideră că aceștia merită cea mai plăcută experiență pe care
cercetătorul și interviul le-o pot oferi.
2.7.2. Familiarizarea cu întrebările din ghidul de interviu

În cazul în care un intervievator nu este familiarizat cu întrebările, studiul
suferă și respondentul se confruntă cu o îndatorire nejustificată. În acest caz, este
foarte probabil ca interviul să ia mai mult timp decât este necesar și să fie neplăcut
pentru respondent. Mai mult decât atât, intervievatorul nu poate dobândi familiaritate
cu întrebările din ghidul de interviu dacă le citește doar de două sau de trei ori.
Intervievatorul trebuie să studieze cu atenție, fiecare întrebare și trebuie să exerseze
citind întrebările cu voce tare.
În cele din urmă, intervievatorul trebuie să fie capabil să citească întrebările
fără eroare, fără poticnire peste cuvinte și fraze. Întrebările trebuie să fie citite ca și
cum acestea ar constitui o conversație naturală, doar că discuția trebuie să urmeze
întocmai liniile stabilite.
În mod inevitabil unele întrebări nu se vor potrivi exact cu situația unui anumit
respondent, iar intervievatorul trebuie să stabilească modul în care problema ar trebui
interpretată în această situație. În acest caz, se recomandă ca intervievatorul să lase
întrebarea fără răspuns decât să-și petreacă cinci minute pentru clarificare sau să
încerce să reinterpreteze răspunsul respondentului..
În mod inevitabil unele întrebări nu se vor potrivi exact cu situația unui anumit
respondent, iar intervievatorul trebuie să stabilească modul în care problema ar trebui
interpretată în această situație. În acest caz, se recomandă ca intervievatorul să lase
întrebarea fără răspuns decât să-și petreacă cinci minute pentru clarificare sau să
încerce să reinterpreteze răspunsul respondentului.
65
2.7.3. Stabilirea contactului și a climatului de încredere
Această etapă este foarte importantă, condiționând realizarea următoarelor
subetape. Asistentul social va urmări, în primul rând, ca subiectul să beneficieze de o
ambianță corespunzătoare în scopul de a-i câștiga încrederea și cooperarea.
Datele obținute se vor consemna sistematic, lucru pe care subiectul trebuie să-l
știe de la început, ca să poată să decidă dacă dorește sau nu acest lucru. În cazul în
care subiectul relatează o problemă delicată din existența sa, asistentul social va evita
să noteze ce spune acesta, de asemenea îi va acorda toată atenția, menținând o
atitudine adecvată de ascultare și autocontrol. Se vor evita întrebări de genul ,,de ce"?
sau cele prin care subiectul poate răspunde cu da sau nu, situație care poate bloca
discursul (Todea, 2008).
2.7.4. Convorbirea, colectarea, structurarea și analiza informațiilor

Fără îndoială, cea mai des folosită metodă de culegere a informațiilor în
studiile de caz este convorbirea. Într-o formulare simplă, convorbirea este o
conversație dirijată. Colectarea și structurarea este faza cea mai laborioasă și este
direcționată în funcție de ariile de interes. Convorbirea poate fi structurată sau non-
structurată, totul depinzând de subiect și modul în care acesta comunică. Colectarea
solicită pe asistentul social pe cel puțin trei planuri: modul în care se desfășoară
convorbirea, capacitățile sale mnezice și menținerea climatului de încredere (Todea,
2008).
2.8. Ghid orientativ
Redăm în continuare, o schemă ghid a metodei studiului de caz, aceasta

urmând a fi adaptată în funcție de situația avută în vedere.
− Date factuale privind subiectul (vârstă, sex etc.).
− Informații privind familia de proveniență sau aparținătorii; calitatea relațiilor
cu subiectul; starea sănătății; ocupația.
− Istoricul personal al subiectului. În cazul tinerilor, adolescenților
instituționalizați se pot solicita și informații de la terți cu acordul acestora:
aparținători, profesori sau alte persoane din instituțiile respective.
− Istoricul medical al subiectului (starea sănătății în copilărie, afecțiuni
importante, intervenții chirurgicale sau accidente).
− Copilăria (cum își percepe acum copilăria, dacă a fost o copilărie fericită, dacă
nu-cauzele posibile).
− Școlarizarea – parcursul educativ (școli urmate, rezultate obținute, relația cu
profesorii sau cu colegii, activități extraşcolare).
− Ocupație (lista locurilor de muncă, menționând motivele schimbării acestora;
situația financiară actuală, satisfacția în activitatea profesională, dificultăți,
66
situații de invaliditate temporară sau definitivă, de șomaj sau emigrare
temporară).
− Istoricul familiei – parcursul proprii familii.
− Poziția socială a familiei, atmosfera în familie, climatul educativ, tipul de
familie (organizată sau dezorganizată, nucleară sau monoparentală, altă
constelație familială).
− Afecțiuni mintale în familie.
− Conflicte maritale sau separarea.
− Boli cronice sau psihice în familie.
− Starea socială actuală (locuință, nivel de trai, venituri estimate în raport cu
necesitățile).
− Rețeaua de suport social.
− Sărăcie, lipsa unui suport social sau emoțional, schimbări frecvente de
domiciliu, modificarea rețelei sociale.
− Spitalizări frecvente (dacă este cazul).
− Factori de stres majori (deprivarea emoțională, lipsa îngrijirii adecvate, abuz
fizic, sexual, neglijare etc.).
− Activități sociale (număr de prieteni, poziția în grupul de prieteni, hobby-uri,
relații cu persoane de același sex sau sex opus).
− Problematica actuală (contextul în care au apărut problemele, precum și
eventualele evenimente precipitante, motivele aflării în forma de protecție).
Ori de câte ori este posibil și acceptă, studiul de caz se completează cu
informații de la rude, sau alte persoane care pot furniza date relevante pentru
subiectul în cauză, mai ales când este vorba despre copii sau persoane care
prezintă diverse tulburări psihice.
− Aspirații (ce și-a dorit să devină, ce își dorește (în prezent și viitor), evaluarea
nivelului de aspirație în raport cu posibilitățile reale.
− Adaptarea în instituție (dacă este cazul).
− Abilități interpersonale.
− datorită faptului că subiectul uneori nu poate formula clar ceea ce ar dori să
exprime (tristețe, bună dispoziție, accese de plâns, agitație-neliniște,
neîncredere).
− Concluzii și aprecieri personale. Datele obținute vor permite stabilirea unor
concluzii asupra informațiilor oferite de subiect.
− Recomandări.
Concluziile și recomandările. Datele obținute vor permite stabilirea unor

concluzii asupra informațiilor oferite de subiect.
67
* Întrebările vor fi formulate în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.
* Observațiile asistentului social din timpul interviului trebuie să se centreze și pe
comportamentele nonverbale ale subiectului.
Formulați o întrebare care v-ar putea determina să demarați un studiu de caz.
Imaginați-vă apoi că în locul studiului ați putea face o cercetare cantitativă
sau un experiment pentru a putea răspunde la întrebarea respectivă. Există
aspecte ale întrebării care nu ar putea primi răspuns cu ajutorul acestor
strategii? Dacă există, care sunt ele? Care ar fi avantajul distinctiv al folosirii
studiului de caz pentru a răspunde la întrebare?
3. Recenzia de carte
3.1. Ce este recenzia de carte?

Elaborarea unei recenzii de carte presupune un proces laborios, stimulează
dezvoltarea unor abilități acedemice și deprinderea unor tehnici necesare studenților în
activitățile specifice pe care le desfășoară.
Este "prezentarea succintă (la apariţie) a unei opere literare sau ştiinţifice, cu
comentarii şi aprecieri critice" (DEX, s.v.recenzie). Majoritatea revistelor ştiinţifice au
pagini dedicate recenziilor, în care se prezintă, de obicei, cărţile din domeniul căruia îi
aparţine publicaţia respectivă. Spre deosebire de o recenzie literară, unde intervine
problema gustului, recenzia la o carte ştiinţifică trebuie să fie cât mai obiectivă posibil.
Nu există o reţetă generală pentru redactarea unei recenzii, pe considerentul că
aproape fiecare carte este un unicat. Totuşi, pot fi date câteva repere. Astfel, dacă
autorul este debutant sau mai puţin cunoscut, se pot oferi la început câteva informaţii
despre acesta (locul de muncă, studii, alte cărţi publicate); descrierea bibliografică,
adică prezentarea fişei cărţii, cu toate datele de pe pagina de titlu (subtitlu, prefaţă,
postfaţă, editură, localitate, an etc.); prezentarea conţinutului cărţii, mai lungă sau mai
scurtă, în funcţie de spaţiul avut la dispoziţie; aprecierile critice, adică relevarea
punctelor „tari" şi „slabe" ale cărţii, originalitatea lucrării în biografia autorului sau în
bibliografia domeniului etc. Se înţelege că, pentru a putea sublinia, de exemplu,
originalitatea cărţii prezentate, autorul recenziei trebuie să fie el însuşi un specialist în
domeniul respectiv (Ilie, 2008, pp.73-74).
Definiție: prezentare, mai mult sau mai puțin dezvoltată, de obicei la apariție,
a unei scrieri literare sau științifice, cu comentarii și aprecieri critice (Vulpe, 2002,
p.47).
68
Definitorii pentru recenzie sunt caracterul critic și, în mai mică măsură
caracterul actual (de obicei, revistele nu primesc recenzii ale unor cărți mai vechi de
trei ani).
Recenziile academice (care apar în revistele ştiinţifice coordonate de o
anumită „comunitate” academică: un exemplu bun pentru domeniul nostru ar fi chiar
Revista de Asistență Socială: ( http://www.swreview.ro/index.pl/home_ro.)
Potrivit lui Vulpe (2002, p.47) recenzia cuprinde:

• Descrierea bibliografică funcționând ca și titlu;
• Rezumatul, mai mult sau mai puțin detaliat, al conținutului;
• Aprecieri critice.
Observații:
• Recenzia cuprinde câteva date cu privire la autorul prezentat;
• Aprecierile critice nu constituie, neapărat, un capitol separat. Ele pot să
însoțească, pas cu pas, rezumatul.
Scopul declarat al unei recenzii este acela de a prezenta o scurtă descriere a
obiectivelor și a principalelor teme ale unei cărți, de a analiza și evalua conținuturile și
metoda de lucru propusă, de a evidenția contribuțiile cărții în domeniul de studiu și de
a stabili validitatea informațiilor vehiculate.Recenziile pot cuprinde între 300 și 1000
de cuvinte.
3.2. Structura unei recenzii de carte

O introducereîn care sunt prezentate datele preliminare legate de carte și de
autor. Înainte de a trece la prezentarea unor conținuturi specifice, vor fi menționate în
prealabil o serie de date de identificare prealabile despre carte, și anume: autor, titlul
integral al lucrării, localitatea în care a fost publicată lucrarea, editura, data publicării,
numărul ediției, numărul de pagini, preț, ISBN.
Exemplu: Ana Muntean
Psihologia Dezvoltării Umane
Iași: Polirom, 2009
482p. Lei 44.95
978-973-46-0975-8
 Introducere
În această secțiune este realizată o succintă descriere a lucrării fiind
prezentate detalii despre autor, recunoașterea de care se bucură, domeniile specifice de
competență.
69
Formularea tezei fundamentale a unei recenzii poate fi sprijinită de o serie
de întrebări relevante, precum:
1. Care este tematica abordată în această carte?
2. Care a fost scopul urărit de autor? Pentru ce tip de public a fost gândită
cartea? Cât de clar este delimitat subiectul tratat în carte? Tema
centrală a cărții este declarată sau numai sugerată?
3. Cum apare această carte în relație cu cărțile ce au fost scrise în același
domeniu de specialitate? Care este formarea inițială a autorului sau
reputația științifică a acestuia?
4. Ce alte cărți au mai fost scrise de același autor?
5. Ce surse au fost utilizate în elaborarea acestei cărți?
 Sumarul lucrării (sintetizarea conținuturilor cărții într-un scurt paragraf)

Există o serie de principii pe care trebuie să le respectați atunci când
sintetizați informațiile prezentate într-o carte, și anume:
1. Acordați aceeași importanță fiecărei părți a lucrării după cum
procedează și autorul;
2. Respectați ordinea de prezentare utilizată în lucrarea care o recenzezi;
3. Respectați firul logic al argumentării;
4. Includeți cele mai semnificative elemente (eventual inserați citate în
recenzie) care să susțină argumentele autorului;
5. Adaptați cantitatea de informații scopurilor pe care vi le-ați propus.
 Analiza generală și evaluarea lucrării

Aprecierile critice nu constituie neapărat un capitol separat. Ele pot să
însoțească, pas cu pas, rezumatul.
Exerciţiul 3– Gândiți-vă la 3 cărți pe care ați dori să le recenzați.
4. Lucrarea 1 de verificare
Realizați o recenzie a unei cărți din domeniul asistenței sociale (la alegerea
dumneavoastră), utilizând materialul "Structura unei recenzii".
70
Realizaţi un studiu de caz descriptiv (oferă descrieri detaliate ale aspectelor
caresunt investigate, fără a se focaliza specific pe evaluarea și interpretarea cazului).În
acest sens, identificați un subiect (copil, adolescent, tânăr, vârstnic, persoană cu
dizabilități, tânăr din sistemul de protecție a copilului, vârstnic instituționalizat etc.) și
examinați în mod specific relațiile între toate variabilele (sociale, psihologice,
economice, evenimente de viață și contextele în care s-au petrecut) pentru a realiza o
înțelegere globală și aprofundată a persoanei.
5. Rezumat
În acest capitol se indică principalele elemente în alcătuirea unui eseu, a unui studiu de
caz și a unei recenzii de carte. Acest capitol a reliefat importanța studiului de caz ca
metodă de investigație, care, la fel ca alte strategii de cercetare, este o modalitate prin
care se poate examina o temă empirică.Studiul de caz este doar una dintre diferitele
metode de a efectua cercetări în domeniul științelor sociale. Ca strategie de cercetare,
studiul de caz este de multe ori folosit pentru a contribui la cunoștințele noastre cu
privire la indivizi, grupuri , organizații și alte fenomene înrudite. Un studiu de caz este
o investigație empirică prin care: se investighează un fenomen contemporan în
contextul său din viața reală, în special atunci când granițele între fenomen și context
nu sunt foarte bine delimitate. Ca strategie de cercetare, studiul de caz presupune o
metodă atotcuprinzătoare și include atât studiile pe un singur caz, cât și cele pe cazuri
multiple. Pregătirea necesară pentru realizarea unui studiu de caz include aptitudinile
anterioare ale cercetătorului, instruirea și pregătirea specifică pentru un anumit studiu,
eleborarea unui protocol de studiu, selectarea potențialelor cazuri și efectuarea unui
studiu-pilot.
6. Bibliografie:
1) Babbie, E. (2013). The Practice of Social Research. Wadsworth: Cengage

Learning.
2) Colman, A.M. (2008). Psychological Dictionary. Oxford University Press.
3) Denzin, N.K., Lincoln, Y.S. (2005). The Sage Handbook of Qualitative
Research (3rd.ed). Thousand Oaks, CA: Sage.
4) Glesne, C., Peshkin. A. (1992). Becoming Qualitative Researcher: An
Introduction. White Plains, NY: Longman.
5) https://dexonline.ro/definitie/eseu.
6) https://dexonline.ro/definitie/recenzie.
7) Ilie, R. (2008). Cum se scrie un text științific. Disciplinele umaniste. Iași:
Editura Polirom
71
8) Lincoln, Y.S.,Guba, E.G.(1985).Competing Paradigms in Qualitative
Research. In N.K.Denzin &Y.S. Lincoln (Eds.), Handbook of Qualitative
Research (pp. 105-117). Thousand Oaks, CA: Sage.
9) Lynd, R.S., Lynd, H.M. (1929). Middletown. New York: Harcourt, Brace.
10) Merriam, S. (1998). Qualitaive Research and Case Study Application in
Education. San Francisco: Jossey-Bass.
11) Merriam-Vebsters Online Dictionary (2009). Case Study, disponibil online,
http://www.merriam-webster.com/dictionary/case%20study.
12) Ragin, C.C., Becker, H, S. (1992). What is a Case? Exploring the Foundations
of Social Inquiry. Cambridge, England: The Cambridge University Press.
13) Rowntree, D. (1980).Învaţă cum să înveţi. Introducere programată în tehnica
studiului. București: Editura Didactică şi Pedagogică.
14) Stake, R. (1995). The Art of Case Study Research. Thousand Oaks. CA: Sage.
15) Stake, R. (2005). Qualitative Cases Studies. In N.K. Denzin, Y.S.Lincoln
(Eds.), The Sage Handbook of Qualitative Research (3rd ed., pp.443-466).
Thousand Oaks, CA: Sage.
16) Todea, V.G. (2008). Îndreptar pentru laboratoare de psihodiagnostic.
Timișoara: Artpress.
17) Vulpe, M. (2002). Ghidul cercetătorului umanist. Introducere în cercetarea și
18) Werner, W.L. (1949). Democracy in Jonesville. New York: Harper.
19) Yin, R.K. (2005). Studiul de caz: Designul, analiza și colectarea datelor. Iași:
Editura Polirom.
20) Yin, R.K. (2009). Case Study Research. Design and Method (4rd ed.).
21) Zoltan, B., Sulea, C. (coord, 2004). Manual de Tehnici și Abilități Academice.
Timișoara: Universitatea de Vest.
72
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6. METODA BIOGRAFICĂ DE TIP POVESTEA
VIEȚII
Cuprins:
1.1. Obiectivele unităţii de învățare 6 LIPSESC 73

1.2. Ce sunt metodele biografice? 73
1.3. Ce este povestea vieții? 74
1.3.1. Povestea vieții în context științific 74
1.4. Întrebări posibile 74
1.6. Rezumat 80
1.1. Obiective
1.2 Ce sunt metodele biografice?
Metodele biografice includ studiul vieţii sau a unor aspecte ale experienţelor
trăite. Obiectivul acestora în domeniul ştiinţelor sociale este, de obicei (Dafinoiu,
2002):
• Identificarea si înţelegerea experienţelor trăite de actorii sociali.
• Identificarea contribuţiei indivizilor în relaţia acestora cu structurile de
putere ale societăţii sau în lupta împotriva acestora.
Există mai multe căi de a studia viaţa utilizând abordări biografice. Acestea
includ:
• Biografia – are ca scop descrierea vieţii sau a unor aspecte ale vieţii unui
individ utilizând materiale diverse: scrisori, documente si alte materiale de arhivă,
interviuri.
• Povestea vieţii (life-story) – reconstrucţia personală şi povestirea experienţei
de către un individ; povestea vieţii lui.
• Istoria vieţii (life history) are la bază o gamă variată de documente
(interviuri, discuţii, texte relevante) şi contexte sociale. Presupune trecerea de la
povestire la interpretare. Povestea vieţii este plasată pe fundalul contextual construit în
urma întâlnirii dintre cercetător şi informant.
• Studiile referitoare la cursul vieţii (life course studies – abordare
interdisciplinară care combină o varietate de surse de informaţie calitative şi
cantitative).
73
1.3. Ce este povestea vieții
Povestea vieții este o metodă de cercetare calitativă care permite colectarea

unor informații despre esența subiectivă a întregii vieți a unei persoane. Debutează
printr-un interviu înregistrat, este transcrisă și se finalizează printr-o poveste fluentă,
redată doar cu cuvintele persoanei care o naratează (Atkinson, 2006, p.10). O poveste
a vieții ne oferă o perspectivă a modului în care o persoană experimentează și înțelege
viața, în special cea proprie, de-a lungul timpului.
Viața unui individ și rolul jucat de acesta în comunitate sunt cel mai bine
înțelese prin intermediul povestirii. Povestea vieții este esența a ceea ce i s-a întâmplat
unei persoane. Ea poate acoperi perioada de la naștere până la momentul actual sau
aspect care nu s-au desfășurat în prezența acesteia și care scapă cunoașterii sale.
Relatarea include evenimentele importante, experiențele și trăirile avute de-a lungul
vieții (Atkinson, 2006, p.19).
1.3.1. Povestea vieții în context științific

Folosirea narațiunii autobiografice în cercetarea științifică se consideră că a
început în psihologie odată cu interpretarea psihanalitică a studiilor de caz individuale
de către Freud, deși acestea erau bazate pe documente secundare.
Henry Murray (1938, 1955) a fost printre primii care au studiat viețile
indivizilor folosindu-se de narațiuni autobiografice, în special pentru a înțelege
dezvoltarea personalității.
1.4. Întrebări posibile
Întrebările care urmează sunt oferite ca sugeștii și nu trebuie, în mod cert, să

fie utilizate precipitat, într-o succesiune rapidă, ceea ce ar semăna mai mult cu un
interviu standard. Ele sunt întrebări posibile de la care să pornim și acoperă numeroase
aspecte ale vieții indivizilor, oferind o direcție ce poate fi urmată. Întrebările sugerate
acoperă întreg ciclu al vieții și sunt prezentate în ordine cronologică (de la copilărie
spre maturitate), într-un cadru tematic (abordând în profunzime doar o singură temă
odată). În multe cazuri, ar putea fi necesar să adăugați și alte întrebări care știți că i-ar
trebui puse persoanei respective.
Este foarte recomandabil să vă creați propria listă cu întrebări pentru interviu,
plecând de la cele enumerate aici. Un aspect esenţial e să avem o listă predefinită de
întrebări și să fim capabili să le adaptăm situației și persoanelor cu care ne confruntăm
și să fim flexibili pe măsură ce interviul evoluează.
Ca modalitate de a ajuta persoana intervievată să se gândească înainte la
povestea vieții sale, ați putea să o rugați să facă un scurt rezumat al vieții înainte de
realizarea efectivă a interviului. Acesta este un mod util de a începe interviul
74
concentrându-vă asupra persoanei, indiferent de vârsta și experiența ei (Atkinson,
2006, pp.77-79).
Întrebări privind nașterea și familia de origine(Atkinson, 2006, pp.79-94)
• Ce se întâmpla în familia, în comunitatea ta și în lume în momentul nașterii

tale?
• Ți s-a spus vreodată ceva neobișnuit despre nașterea ta?
• Există povestiri spuse în familie despre când erai bebeluș?
• Îți amintești ceva din primul tău an de viață?
• Ce caracteristici ale bunicilor tăi îți amintești cel mai bine? Ce ți-a plăcut cel
mai mult la ei? Ce ți-a plăcut cel mai puțin?
• Cum i-ai descrie pe părinții tăi? Cum ai descrie personalitatea și calitățile
emoționale ale mamei tale? Dar pe cele ale tatălui? Care ar fi câteva dintre
lucrurile cele mai bune și cele mai rele pe care le poți spune despre ei? Ce
crezi că ai moștenit de la ei? Ce sentimente te încearcă atunci când îți
amintești de părinți?
• Care este cea mai veche amintire a ta?
Tradițiile și contextul cultural

• Care este fundamental etnic și cultural al părinților tăi?
• Există vreo poveste despre membri ai familiei sau strămoși care au emigrat în
această țără?
• Ai perceput vreo notă culturală aparte în casa în care ai crescut?
• Cum a fost să crești în casa părintească și în cartier?
• Ce sărbători, tradiții și ritualuri culturale sau familiale erau importante în viața
ta?
• Era familia ta diferită de altele din cartier?
• Ce valori culturale ți-au fost transmise și de către cine? Ce credințe și idealuri
crezi că au încercat să îți transmită părinții tăi?
• Cum a fost să fii adolescent? Ce ți-a plăcut cel mai mult? Ce ți-a plăcut cel
mai puțin?
• Cum a fost prima data cand ai plecat de acasă?
• Ce oameni deosebiți ai cunoscut în viața ta? Cine te-a modelat și te-a
influențat cel mai mult în viață? Cine ți-a fost model, te-a ghidat și te-a ajutat
în viață? Cine te-a ajutat cel mai mult să-ți dezvolți înțelegerea de sine
actuală?
• Ce presiuni sociale ai resimțit ca adult?
• Ai făcut armata? Cum a fost această experiență?
75
• Cum îți petreci timpul liber?
• Este sentimentul apartenenței la o comunitate important pentru tine? De ce? În
ce fel?
Educația
• Care este prima ta amintire din perioada frecventării școlii? Ți-a plăcut școala
de la început?
• Ce îți amintești cel mai bine din școala elementară? Ai avut vreun professor
preferat în școala primară? În gimnaziu? În liceu? Cum te-au influențat
aceștia?
• Care sunt cele mai plăcute amintiri din școală? Care sunt cele mai neplăcute
amintiri din școală? Care sunt realizările din timpul școlii de care ești cel mai
mândru?
• Cât de departe ai mers cu educația formală?
• Care sunt amintirile tale cele mai vii din perioada facultății?
• În ce organizații sau activități ai fost implicat în școală?
• Care a fost cel mai important curs pe care l-ai frecventat la școală sau la
faculate? Care a fost cea mai importantă carte citită?
• Ce ai învățat despre tine în toți acești ani?
• Care a fost cea mai importantă lecție de viață, în afara școlii?
• Care este viziunea ta despre rolul educației în viața unui om?
Iubirea și munca
• Îți amintești prima întâlnire? Primul sărut?
• Ai avut o relație stabilă în perioada liceului?
• A fost un efort pentru tine, când te-ai maturizat, să-ți ajustezi propriile
atitudini față de sex în funcție de cele ale societății?
• Care a fost pentru tine cel mai dificil lucru în ceea ce privește relațiile intime?
• Ești căsătorit? Cum ai descrie perioada în care îi făceai curte partenerului? Ce
anume te-a făcut să te îndrăgostești de partenerul tău? Ce înseamnă intimitatea
pentru tine? Ai copii? Cum sunt aceștia? Ce roluri joacă aceștia în viața ta? Ce
valori încerci să le transmiți? Care au fost cele mai bune și cele mai rele
lucruri în căsnicia ta? Mai vrei să adaugi ceva referitor la căsnicia ta?
• Aveai visuri sau ambiții când erai copil? Dar în adolescență?
• Care era originea lor?
• Ce doreai să devii când erai în liceu? Ai realizat ceea ce ți-ai dorit sau
ambițiile tale s-au schimbat? Care erau speranțele și visurile tale când ai
devenit adult? Ce evenimente și experințe te-au ajutat să-ți înțelegi și să
accepți responsabilitățile ca adult?
76
• Cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu? Ai avut satisfacții în muncă sau a
fost ceva în care ai investit timp? Ce este important pentru tine în profesia ta?
Ce e cel mai ușor de făcut în profesia ta? Ce este cel mai dificil în munca ta?
De ce practici această meserie?
• Când ai realizat că ai devenit adult?
• Se împacă munca și dragostea în viața ta?
Evenimente și perioade istorice

• Care a fost cel mai important eveniment istoric la care ai participat?
• Care este cel mai important lucru pe care ți l-a dăruit familia ta?
• Care este cel mai important lucru pe care l-ai dăruit familiei tale?
• Care este cel mai important lucru pe care l-ai dăruit comunității tale?
• Îți amintești vreo legendă, o poveste sau un cântec despre persoane, locuri și
evenimente din comunitatea ta? Ce este diferit sau unic în comunitatea ta?
• Cunoști vreun mod traditional în care familiile își construiesc casele, își
pregătesc mâncarea sau tratează bolile? Cum a contribuit munca ta la viața
comunității? Cum ai contribuit la istoria comunității tale?
Pensionarea
• Cum a fost pensionarea pentru tine? Ți-a lipsit munca sau te-ai bucurat că ai
încheiat activitatea?
• Ce părere ai despre viața ta acum, când ești la pensie?
• Cum îți petreci timpul acum?
• Îți lipsește ceva anume din munca ta?
• Care este cel mai neplăcut lucru de când ești pensionar? Care e partea cea mai
plăcută?
• Au părăsit casa părintească toți copiii tăi? Cum este să ai cuibul gol?
• Ai nepoți? Îți place să îți petreci timpul cu ei? Ce îți place cel mai mult la
nepoții tăi? Ce îți place cel mai puțin? Ce dorești să le transmiți nepoților tăi?
Viața interioară și conștiința spirituală

• Cum era în copilărie?
• Crezi că ai avut o copilărie fericită? Care este cea mai fericită amintire a ta din
copilărie?
• Te-ai simțit iubit când erai copil?
• Aveai gânduri profunde sau visuri în adolescență?
• Cum a fost când ai îmlinit 30, 40 sau 60 de ani?
• Care sunt tensiunile vieții de adult? Prin ce momente de cotitură sau de
tranziție ai trecut ca adolescent? Dar ca adult?
77
• Prin ce schimbări ai trecut după 40 de ani? Dar după 50?
• Ce rol joacă spiritualitatea în viața ta? Ce credințe majore îți ghidează viața?
Ai trait vreodată o experiență spirituală?
• Cum afectează valorile spirituale și credințele tale modul în care îți trăiești
viața?
• Ai simțit vreodată, în interiorul tău, prezența vreunei călăuze spiritual? Cum
te-a ajutat această călăuză?
• Ai vreo concepție proprie despre Dumnezeu sau altă forță superioară? În ce
constă aceasta?
• A reprezentat imaginația sau fantezia o parte din viața ta?
• Simți că ai o putere interioară? De unde vine aceasta?
• În ce sensuri te simți puternic? Cum îți reîmprospătezi forțele, dacă te simți
stors?
• Care sunt valorile în cazul cărora nu ai vrea să faci nici un compromis?
• Care este scopul tău în viață?
• Care e cel mai mare ideal spre care tinzi?
• Simți că îți controlezi viața?
• Care este experiența care ți-a oferit cea mai mare bucurie?
• Care e opinia ta despre existența suferinței în lume?
• Ai avut vreodată îndoili asupra atingerii scopului tău în viață?
• Te simți împăcat cu tine însuți? Cum reușești acest lucru?
• Există lucruri pe care le faci zilnic sau în mod regulat? Cum le-ai descrie?
Temele majore ale vieții

• Ce talente (tangibile sau intangibile) sunt încă importante pentru tine?
• Care au fost deciziile importante pentru tine?
• Care au fost experințele din care ai tras cele mai multe învățăminte în viață?
• Au existat greșeli în viața ta?
• Cum ai depășit dificultățile și ce ai învățat din acestea?
• Cum faci față dezamăgirilor?
• Ești mulțumit de alegerile pe care le-ai făcut în viață? Există ceva ce ai
schimba în viața ta?
• Care a fost cea mai fericită perioadă din viața ta? Care a fost perioada cea mai
puțin plăcută?
• Care au fost relațiile sociale cele mai semnificative din viața ta? Cum ai
descrie aceste relații? Au facilitate sau au împiedicat acestea dezvoltarea ta
spirituală?
• A existat vreo persoană specială care ți-a schimbat viața?
78
• Care a fost cea mai mare realizare a ta?
• Ești sigur de vreun lucru?
• Spune-mi lucruri pe care speri să nu le uiți?
• Există ceva în experiența ta care conferă unitate, semnificație și scop vieții
tale?
• Cum te simți la această vârstă?
• Care este acum cea mai mare grijă a ta?
• Ce schimbări suferi acum?
• Care a fost cea mai mare provocare a vieții tale de până acum?
• Care a fost cea mai copleșitoare experință pe care ai avut-o vreodată?
• Ce sentiment sau emoție te face să simți, în cea mai mare măsură, că trăiești
cu adevărat?
• Ce contează cel mai mult pentru tine acum?
• Despre ce anume îți pui întrebări momentan?
• Ce perioadă a vieții tale și-ar plăcea să se repete?
• Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre tine însuți?
• Cum te-ai descrie pe tine însuți în acest moment?
• Este maniera în care te percepi pe tine însuți în acest moment foarte diferită de
cea din trecut?
• Cum ai descrie viziunea ta asupra lumii?
Viziunea asupra viitorului

• Când te gândești la viitor, ce anume îți provoacă neliniște în cea mai mare
măsură? Ce anume îți oferă cele mai multe speranțe?
• Este viața ta împlinită deja? Ce anume ai dori să realizezi astfel încât să simți
că ai o viață împlinită?
• Ce crezi că te așteaptă în viitor?
• Care este viziunea ta asupra morții?
• Ce experință îți dorești cel mai mult să ai înainte de a muri?
• Cât de mult crezi că vei trăi?
• Cum ți-ar plăcea să mori?
• Spune-mi trei lucruri pe care ți le-ai dori să se spună despre viața ta când vei
muri.
• Ai vreun sfat sau vreo învățătură pentru generația tânără?
Întrebări de încheiere
• Există ceva ce am omis din povestea vieții tale?
• Crezi că ai oferit o imagine corectă în ceea ce te privește?
79
• Care sunt sentimentele tale vizavi de interviu și de aspectele pe care le-am
abordat?
1.5.Lucrarea 1 de verificare
• Realizați un interviu biografic cu o persoană cunoscută și analizați-l utilizând
o grilă de analiză tematică de tip "povestea vieții."
1.6.Rezumat
• Acest capitol oferă sugestii și instrucțiuni privind procesul de pregătire și

desfășurare a interviului de tip povestea vieții, după modelul propus de Robert
Atkinson. Povestea vieții este o metodă de cercetare calitativă care permite
asistentului social colectarea unor informații despre esența subiectivă a întregii
vieți a unui beneficiar. Debutează printr-un interviu înregistrat, este transcrisă
și se finalizează printr-o poveste fluentă, redată doar prin cuvintele persoanei
care o naratează.
1.7.Bibliografie:
1) Allport, G.W. (1981). Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti:E.D.P.

2) Atkinson, R. (2006). Povestea vieții. Iași: Editura Polirom.
3) Berman, S.P., Shopland, S., (2005). Interviewing and Diagnostic Exercices for
Clinical and Counseling Skills Building, New Jersey, London: Lawrence
Erlbaum Associates, Inc.
4) Dafinoiu, I. (2002). Personalitatea. Metode calitative de abordare–observaţia
şi interviul. Iași: Polirom.
80
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7. COMUNICAREA ȘTIINȚIFICĂ
Cuprins:
1.2. Comunicarea umană/comunicarea științifică? 82
1.3. Limbajul 83
1.3.1 Tipuri de limbaj de redactare 84
1.4. Etapele prezentării rezultatelor cercetării la manifestări 85
ştiinţifice
1.5. Comunicarea în cadrul sesiunilor ,,poster" 85
1.5.1. Design-ul posterelor ştiinţifice 86
1.5.2. Avantajele prezentării poster 86
1.5.3. Alegerea aplicaţiei grafice 87
1.5.4. Evitarea greşelilor uzuale 87
1.5.5. Prezentarea posterului 88
1.6. Prezentarea unui articol științific 89
1.6.1. Inventar al dificultăţilor ce pot interveni în 91
prezentarea unui articol ştiinţific
1.6.2. Dificultăţi determinate de o structurare 91
defectuoasă a prezentării articolului
1.6.3. Dificultăţi determinate de utilizarea tehnologiei 92
de prezentare
1.6.4. Dificultăţi datorate de felul în care realizăm 93
prezentarea (prezentare liberă sau citită)
1.6.5. Dificultăţi determinate de utilizarea neadecvată a 93
timpului alocat prezentării
1.6.6. Dificultăţi datorate limbajului de specialitate 94
încărcat de inconsecvenţe semantice şi de ambiguitate.
1.6.7. Dificultăţi ale limbii în care se realizează 94
prezentarea la conferinţele internaţionale
1.8. Rezumat 94
1.1. Obiective

academice.
81
 Însuşiți şi dezvoltați abilităţile comunicării lucrărilor științifice.
 Să structurați și să organizați elaborarea unei prezentări.
 Formați competențe de exprimare sintetică.
 Caracterizați procesul de comunicare prin publicare a lucrărilor
științifice.
 Realizați o prezentare a unei lucrări științifice din domeniul asistenței
sociale.
 Definiți principale modalități de comunicare a lucrărilor științifice.
.
Participările în cadrul conferinţelor/congreselor internaţionale sunt de dorit,

determinând creşterea vizibilităţii instituţionale şi personale, dar şi a gradului de
încredere în sine (se face referire la autori). Încrederea în sine, curajul de a acţiona, de
a intra în dialog ştiinţific cu alţi specialişti, autonomia sunt atribute esenţiale pentru un
cercetător care se dezvoltă şi prin participări în cadrul conferinţelor/congreselor. Prin
participare se înţelege prezentarea unui articol şi includerea sa în proceedingul aferent.
1.2. Comunicarea umană/comunicarea științifică
Scop:Formarea unei competenţe de exprimare sintetică, convingătoare şi

persuasivă menită să reprezinte în rezumat, într-un timp scurt dat, conţinutul, metoda,
noutatea şi excelenţa lucrării avute în vedere.
În sens larg, comunicarea umană (DEX, 2008) "reprezintă un proces de
schimb de informații, reprezentări raționale/și sau simțăminte, reciproc inteligibile,
între indivizi și, respectiv, între aceștia și grupuri sociale determinate".
Comunicarea se bazează pe existent și acceptarea unui sistem comun de
simboluri audio-vizuale, scriptice și comportamentale, integrate corespunzător în
mesaje informaționale orale sau scrise. Comunicarea umană este efectiv realizabilă
printr-o mulțime de modalități și mijloace:
 Lingvistică (limbă, vorbire, scriere);
 Comportamentală și senzorială, în particular paralingvistică (intonație,
ritm, pause natural și deliberate, în expuneri verbale), nonlingvistică
(atitudini ale corpului, gesturi,mișcări ale capului, mimică, privire,
apropiere sau îndepărtare fizică de auditoriu) sau metalingvistică
(diagnosticarea intuitivă, în timp real, a stării comunicării și reglarea
adaptativă a evoluției acesteia), specific, în general, comunicării orale.
Comunicarea științifică este o formă particulară, de factură profesională, a
comunicării umane. Ea este definită prin obiectivul principal urmărit, diseminarea
rezultatelor cercetării științifice. Definiție: prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei
contribuții personale într-o problemă științifică. Valoarea unei comunicări se măsoară
82
tocmai prin contribuția personală a autorului, prin noutatea celor comunicate. La
reuniunile științifice, durata unei comunicări este, de regulă, limitată la 15-20 de
minute, ceea ce corespunde la 6-8 pagini dactilo.
Comunicarea stiintifică este o variantă orală a unui articol sau studiu ştiinţific,
ce se poate prezenta şi într-o formă prescurtată, dacă lectura integralăar depăşi timpul
alocat prezentării. În general, comunicările ştiinţifice au loc în cercuri restrânse de
specialişti, care au un limbaj comun (Ilie, 2008, p.81).
1.3. Limbajul
Iscusința de a scrie bine se dobândește pe măsură ce se scrie; cu cât se scrie

mai mult și mai des, cu atât mai repede se dobândesc abilitățile necesare unei scrieri
mai bune. Practica se dovedește și în acest caz cheia perfecționării cunoștințelor.
Lucrările didactice, rapoartele de orice fel, referatele, notele etc. trebuie să capteze și
să mențină atenția cititorilor (Toma, 2001, p.57). Acest lucru se obține printr-un stil de
scriere caracterizat prin:
o Acuratețe
o Concizie
o Claritate
Stilul propriu fiecărui autor constă în felul în care acesta combină cuvintele în
propoziții și fraze (Șerbănescu, 2000, p.262):
 Cuvintele trebuie folosite corect (autorul trebuie să cunoască sensul lor);
 Combinarea cuvintelor trebuie, de asemenea, folosită corect, evitând
pleonasmul, contradicția etc.;
 Cuvintele trebuie adaptate subiectului tratat, cititorilor și tipului de text;
 Claritatea textului rezultă din claritatea ideilor și a limbajului folosit;
 Concizia se obține prin evitarea lungirii inutile a frazei, prin renunțarea la
toate informațiile care nu sunt necesare;
 Varietatea prin propoziții/fraze de lungime variată;
 Eficiența stilului (cât de repede și de exact înțelege cititorul ceea ce a
scris autorul unui text) rezultă din alegerea justă înte cuvinte abstracte și
generale și cuvinte concrete și particulare.
De obicei, lucrările didactice se scriu într-un stil impersonal, fără pronume

personale. Se va folosi terminologia adecvată domeniului căruia aparține lucrarea. Se
va folosi o limbă literară modernă și corectă, lipsită a argouri. Se vor evita frazele
lungi, obositoare pentru cititor.
83
1.3.1 Tipuri de limbaj de redactare
Se cunosc patru tipuri de limbaje de scriere, și anume (Șerbănescu, 2000, pp.60-
61):
a) Descriptiv
b) Narativ
c) Expozitiv
d) Argumentativ
Limbajul descriptiv se caracterizează prin aceea că descrie o persoană, un loc,

un lucru sau eveniment. Acest stil urmărește crearea de imagini și apelează de multe
ori la simțurile cititorului: miros, văz, auz etc.
Limbajul narativ spune o poveste, o întâmplare, incluzând și dialogul. Acest
stil se regăsește în romane, nuvele, scrieri istorice, biografice etc.
Limbajul expozitiv explică ceva, o idee sau un proces. Informează și ajută
cititorul să înțeleagă un anumit subiect.
Limbajul argumentativ încearcă să convingă cititorul să accepte o anumită
idee, să adopte o părere sau să ia o hotărâre. Autorul trebuie să construiască un caz
imbatabil prin prezentare de fapte, motivații, exemple care să susțină argumentul.
Lucrările didactice conțin cu precădere un limbaj expozitiv și mai puțin pe cel
argumentativ. Autorul care folosește un limbaj expozitiv păstrează un echilibru și o
abordare deschisă subiectului.
Stilul argumentative este potrivit pentru o lucrare în care autorul folosește o
abordare pro sau contra unui subiect sau încearcă să aprobe sau să dezaprobe o
anumită teorie.
În vederea scrierii unei lucrări didactice bune, studentul trebuie să cunoască
tehnicile care privesc cele două limbaje: expozitiv și argumentativ, să le însușească și
să le folosească corect în lucrarea sa.
Retorica
Nimeni nu este orator din naştere. Fiecare student este dator cu un moment de
oratorie.Momentul oratoric este reprezentat de discursul oral. Excelenţa oratorică şi
profesionalismul oratoric în raport cu discursul oral se regăsesc în retorică. Retorica
ţine de comportamentul uman şi constituie un fenomen de comunicare ce poate fi
stăpânit (Vasiliu, 2009, p.109).
Cui ne adresăm?
Discursul oral este operabil ca instrument de comunicare numai la incidenţa
(întâlnirea) cu un auditoriu. Auditoriul poate fi accidental sau organizat în
conformitate cu interese tematice anume. În primul caz, discursul este orientat spre
captarea audienţei în conformitate cu un scop imediat sau planificat al oratorului. În al
84
doilea caz, discursul este lansat numai în acord cu un orizont de aşteptare cunoscut.
Dar, în ambele cazuri, oratorul trebuie să-şi cucerească audienţii.
În condiţiile în care discursul oral nu se adresează unei singure persoane –
respectiv, nu este un dialog (comunicare între două persoane), nu se adresează către
sine, adică nu este un monolog, rezultă că se adresează în mod obligatoriu unei
mulţimi mai mari de două persoane. În aceste condiţii dificultatea oratorului constă în
suplinirea cantităţii (cuantificate în număr de audienţi) cu o calitate distinctă de cea a
unei conversaţii sau replici uzuale.
Modalitatea de atrage şi de a fixa atenţia publicului constă în capacitatea
unilaterală de a provoca un interes unanim (Vasiliu, 2009, p. 115).
1.3.2 Exercițiul 1
Exerciţiul 1–
Definiți din perspectiva dumneavoastră termenul de retorică.
1.4 . Etapele prezentării rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice
Potrivit lui Gavrilescu (2009), etapele prezentării rezultatelor cercetărilor la

manifestări științifice (conferințe, simpozione, congrese) sunt următoarele:
 cercetătorii trimit organizatorilor conferinţei un rezumat al prezentării, care
este evaluat;
 în urma evaluării, recenzenţii (numiţi şi referenţii ştiinţifici sau evaluatori)
stabilesc dacă materialul poate fi inclus sau nu în programul manifestării;
 se stabileşte modul de prezentare (poster sau prezentare orală) (se
consideră că lucrarea acceptată pentru prezentare orală se bucură de o mai mare
apreciere decât posterul);
 rezumatele prezentărilor pot fi publicate într-un jurnal sau un volum al
conferinţei.
1.6. Comunicarea în cadrul sesiunilor ,,poster"

Poster: Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afişe în cadrul
sesiunilor, al congreselor ştiinţifice etc.(DEX).
Comunicarea orală în cadrul sesiunilor "poster" este o formă particulară de
prezentare publică, colectivă și simultană, a unei mulțimi de lucrări științifice (Nichici,
2010, p.193).
Este preferat ca mod de prezentare de către studenţi şi cercetători debutanţi.
85
Succesul unei comunicări poster este condiționat de calitatea și îndeosebi,
atractivitatea panoului/afișului expus, precum și de competența, prezența de spirit și
abilitățile colocviale ale autorilor implicați.
De asemenea, succesul și eficința sesiunilor poster sunt uneori grevate de
abordarea organizării lor ca manifestări secundare, mai puțin importante. Expresii
uzuale ale unor asemenea mentalități sunt, de exemplu, alocarea unor spații de
expunere ncorespunzătoare, restrânse sau înghesuite și programarea intervalelor de
lucru la concurență cu acțiuni de relaxare (pauze) sau de socializare (programe
extraprofesionale)(Nichici, 2010, p.194).
Sesiunile "poster" au apărut ca o soluție de compromis între dreptul și timpul
necesar tuturor participanților la o manifestare științifică de a-și prezenta public
lucrările cu care s-au înscris și limita inevitabilă, în principal, din considerente de
costuri, a duratei alocate desfășurării acestor manifestări.
Sesiunile ,,poster" se organizează ca secțiuni paralele alternative ale
manifestărilor științifice cu prezentare tradițională. Desfășurarea acestor sesiuni
beneficiază de o infrastructură specifică, realizată sub forma unei expoziții de
panouri/afișe (postere). În intervalele programate, participanții la manifestare interesați
vizitează expoziția de postere, solicitând, atunci când simt nevoia, explicații de fond
sau de detaliu privind conținutul, derularea sau perspectivele cercetătorilor prezentate.
De cele mai multe ori, comunicarea se realizează în regim interactiv (întrebări,
răspunsuri, comentarii, opinii etc.), în raport cu una sau câteva persoane interesate, pe
o durată redusă (în medie, 3-5 minute)(Nichici, 2010).
1.5.1. Design-ul posterelor ştiinţifice
Un poster ştiinţific este un document de dimensiuni mari, care poate fi expus
şi cu ajutorul căruia pot fi comunicate sintetic rezultatele unei cercetări ştiinţifice (la
un simpozion ştiinţific etc.) Un poster se compune din (Beu, 2009, p.124):
• titlu (scurt şi sugestiv);
• introducere asupra domeniului de interes;
• prezentare sintetică a abordării experimentale/teoretice;
• discuţie a rezultatelor celor mai semnificative;
• enumerare a referinţelor bibliografice relevante;
• menţionare a surselor de finanţare de care a beneficiat cercetarea;
Conceput corect, un poster poate fi parcurs integral în 10 minute.
1.5.2. Avantajele prezentării poster
Chiar dacă tot conţinutul poate fi prezentat într-o prelegere de 15 minute la o
conferinţă, un poster ca atare are o serie de avantaje (Beu, 2009, p.124):
• permite o interacţiune mai personală cu cei interesaţi;
• la cerere poate fi suplimentat verbal cu detalii tehnice, care pot să nu fie
86
de interes general;
• permite şi atragerea unui auditoriu din afara domeniului lucrării;
• poate fi consultat şi în absenţa autorului;
• poate fi reutilizat şi la alte manifestări ştiinţifice;
• poate fi expus în departament atestând cercetarea desfăşurată;
• reprezintă un exerciţiu pregătitor foarte util pentru viitoarea etapă profesională
– cea a "prezentărilor orale".
1.5.3. Alegerea aplicaţiei grafice

Cele mai performante şi bine adaptate aplicaţii pentru proiectarea posterelor in
format mare sunt QuarkXPress şi InDesign. Se pot realiza însă postere mari şi folosind
pachete grafice nespecializate, cum ar fi CorelDRAW, Adobe Illustrator şi
PowerPoint. Fişiere template pentru multe dintre acestea pot fi găsite pe internet. Alte
aplicaţii gratuite cu care pot fi realizate postere pot fi găsite la adresa
www.postersw.com.
University of California: Posters and Slides(

http://groups.ucanr.org/posters/Templates_for_Posters/).
1.5.4. Evitarea greşelilor uzuale

• Cea mai frecventă greşeală – poster prea încărcat;
• Regula de aur este „less is best” – posterul nu poate fi exhaustiv;
87
• Titlul trebuie să fie atractiv şi incisiv. Poate fi pretenţios sau să implice onotă
de umor. Exagerarea este însă detrimentală;
• Este recomandabil să se evite titlurile care conţin caracterul „:”. Nu suntmai
clare, ci doar, statistic, mai lungi;
• Formatarea textului trebuie să fie de tip propoziţie. Nu trebuiecapitalizat nici
fiecare cuvânt, nici întregul titlu;
• Secţiunile nu trebuie numerotate sau punctate, întrucât utilizarea unortipuri
diferite de font este suficientă pentru demarcare;
• Lăţimea casetelor de text nu trebuie să depăşească 40 de caractere, permiţând
astfel parcurgerea rapidă a textului;
• Trebuie evitate blocurile de text formate din mai mult de 2-3 propoziţii. Sunt
preferabile, în schimb, listele, eventual punctate;
• Este recomandabilă utilizarea unui font „non-serif” pentru titluri (Arial,
Calibri) şi a unui font „serif” pentru text (Times New Roman etc.);
• Pentru a scoate în evidenţă porţiuni de text, este preferabilă utilizarea
caracterelor italice sau bold în locul sublinierii;
• Calitatea elementelor grafice este esenţială pentru captarea atenţiei;
• Utilizarea culorii: 2-3 culori, nu mai mult! Informaţii utile pe pagina web
http://www.colorschemer.com/online.html;
• Culoarea scrisului trebuie să se detaşeze de pe fundal, dar sunt de evitat
combinaţiile stridente. Graficele nu trebuie să aibă fundaluri colorate,
deoarece acestea sporesc senzaţia de „încărcat” (Beu, 2009, p.130).
1.5.5. Prezentarea posterului

Pentru a atrage privitori, ţinuta şi întreaga atitudine este bine să fie adecvată
temei, stilului şi coloristicii poster-ului.
• Trebuie evitate obiectele vestimentare şi accesoriile stridente. Trebuieevitate
produsele cosmetice cu miros prea puternic.
• Atitudinea trebuie să manifeste profesionalism şi disponibilitate.
• Ecusonul trebuie să fie la vedere şi să fie uşor lizibil, astfel încât posibilul
auditoriu să asocieze o identitate personală posterului.
• Nu trebuie mestecată gumă – degajarea nu trebuie “compusă” artificial, ci
trebuie să rezulte din stăpânirea temei.
• Prezentarea în engleză trebuie temeinic pregătită şi repetată în prealabil –
calitatea limbii vorbite este de multe ori un factor determinant.
• În timpul explicaţiilor nu trebuie consultate notiţe, iar adresarea trebuie să fie
directă auditoriului.
88
• Este util ca prezentarea să înceapă cu o singură propoziţie care să sintetizeze
esenţa lucrării înainte de a intra în detalii.
• Trebuie evitate exprimările vagi, gen: acest grafic reprezintă principalul
nostru rezultat” şi utilizate, în schimb, formulări precise, gen „acest grafic
reprezintă dependenţa căutată a curentului ionic de raza porului”.
• Trebuie evitate stereotipurile lingvistice (ex. încheierea frecventă a
propoziţiilor cu “you know”) – formulele de umplutură crează debit verbal,
dar trădează sărăcia vocabularului.
• Dacă în timpul prezentării se adaugă nou-veniţi, trebuie terminată mai întâi
prezentarea începută.
• Este util să existe la îndemână reprinturi ale articolelor personale relevante.
• Prezentarea trebuie încheiată cu mulţumiri adresate auditoriului (Beu, 2009,
p.132).
Exerciţiul 2–
Selectați un articol de specialitate din domeniul asistenței sociale și
realizați un poster științific pe baza acelui articol.
1.7. Prezentarea unui articol ştiinţific:
Comunicare: Prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii

personale într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei comunicări
(DEX).
Prezentarea orală (comunicarea ştiinţifică): implică susţinerea, în faţa unui
public avizat, a conţinutului unei lucrări ştiinţifice, pe un anumit subiect (Gavrilescu,
2009).
 expunerea rezultatelor cercetării - într-o perioadă limitată de timp (cca. 10
minute);
 ilustrarea conţinutului prezentării (de exemplu, utilizând un software de
prezentare - Microsoft Power Point).
Calitatea și eficiența comunicării publice orale a lucrărilor științifice sunt
determinate de capacitatea prezentatorului de a capta și a întreține atenția auditoriului
pe întreg parcursul expunerii. Deși o comunicare orală este dependentă de trăsăturile
de personalitate ale prezentatorului, câteva recomandări general valabile merită a fi
luate în considerare (Nichici, 2010, pp. 192-193):
• Conținutul comunicării trebuie foarte bine dozat în funcție de timpul alocat și
de disponibilitatea auditoriului; astfel, pentru o durată de expunere de 15
89
minute, se pot aloca maximum 3 minute pentru definirea problemei
investigate și 2 minute pentru modul de abordare a acesteia, apoi minimum 8
minute pentru rezultate și discuții și, în fine cca. 2 minute pentru concluzii; la
cercetătorii neexperimentați se insistă excesiv asupra introducerii și rămâne
prea puțin timp pentru rezultate și concluzii.
• Discursul prezentatorului trebuie să fie expus într-o succesiune logică, fără
digresiuni deranjante, calm, clar și la un volum adecvat zgomotului de fond
existent; este de dorit ca ritmul prezentării să fie invariabil, fără a deveni
monoton.
• În funcție de disponibilitățile personale și de auditoriul existent, prezentatorul
trebuie să apeleze la modalități și mijloace de comunicare de natură
comportamentală și senzorială adecvată, extrem de eficiente în cazul
comunicării orale; atenție însă, excesul de gestică și mișcări, îndeosebi
repetitive, ale prezentatorului poate distrage și chiar anula atenția și interesul
auditoriului.
• Prezentatorul trebuie să monitorizeze în permanență starea și reacțiile
auditoriului și să-și adapteze corespunzător conținutul și modalitățile
expunerii; prezentatorul se va adresa nu unui auditoriu anonim, ci, în mod
succesiv, unui număr de persoane din sală, cu care stabilește temporar un
contact visual și informational particular, direct, reciproc benefic.
• Prezentatorul trebuie să stăpânească la perfecție conținutul lucrării comunicate
și să fie pregătit psihologic pentru a răspunde întrebărilor care îi vor fi puse
după încheierea expunerii; este foarte importantă înțelegerea corectă a
fondului științific al întrebărilor și elaborarea unor răspunsuri
generale/detaliate la obiect; trebuie evitată, cu mult tact, angajarea
prezentatorului în discuții polemice cu participanții care au formulat critici sau
întrebări și sunt nemulțumiți de răspunsurile primite.
Articolul, ca parte a creaţiei ştiinţifice, este rezultatul unor eforturi individuale

sau de grup şi poate fi prezentat cu ocazia unor evenimente la care participă specialişti
din mediul academic sau practicieni de regulă din acelaşi domeniu de activitate.Înainte
de a indica unele recomandări utile în prezentarea articolului ştiinţific vom face
referiri pe scurt la clasificarea acestora.
Astfel, într-o descriere realizată de Marin Vlada de la Universitatea din
Bucureşti (2009) am reţinut următoarea tipologie:
• ,,ARTICOL ORIGINAL (publicat în revistă de specialitate sau în
Proceedings al uneiConferinţe);
• ARTICOL DIDACTIC (publicat în revistă de specialitate sau în
Proceedings al uneiConferinţe);
90
• STUDIU DE SPECIALITATE (publicat în revistă de specialitate sau în
Proceedings alunei Conferinţe);
• REVISTĂ DE SPECIALITATE (publicaţie de articole ştiinţifice de
specialitate saulucrări ale unei Conferinţe);
• REVISTA DE POPULARIZARE (publicaţie de articole de popularizare a
informaţiilor şicercetărilor ştiinţifice);
• PROCEEDINGS (publicaţie de articole ştiinţifice prezentate la o
Conferinţă”. http://209.85.129.132/ prezentare+ştiinţific;
Articolul ştiinţific, aşa cum este clasificat în descrierea de mai sus implică o
serie de dificultăţi în prezentarea acestuia, care vor fi descrise pe scurt în subcapitolul
următor.
1.6.1. Inventar al dificultăţilor ce pot interveni în prezentarea unui articol

ştiinţific
Autorii articolelor sunt de regulă profesionişti sau cercetători din mediul
academic care au experienţă în a-şi prezenta rezultatele muncii lor. Unii reuşesc chiar
să particularizeze aceste prezentări, dând dovadă de multă originalitate. Dar există şi
situaţii în care articole de valoare sunt puţin înţelese sau autorii acestora nu sunt
apreciaţi la adevărata lor valoare datorită felului în care s-a realizat prezentarea acestor
articole.
În continuare vom indica un inventar al dificultăţilor de prezentare a unui
articol ştiinţific (Goian, Tomiță, Pânzaru, Bîrneanu, 2010, pp.219-224):
- dificultăţi determinate de o structurare defectuoasă a prezentării articolului;
- dificultăţi datorate tehnologiei de prezentare;
- dificultăţi datorate de felul în care realizăm prezentarea (prezentare liberă sau
citită) ;
- dificultăţi determinate de utilizarea neadecvată a timpului alocat prezentării;
- dificultăţi datorate limbajului de specialitate încărcat de inconsecvenţe
semantice şi de ambiguitate;
- dificultăţi datorate tracului;
- dificultăţi ale limbii în care se realizează prezentarea la conferinţele
internaţionale.
Vom dezvolta în continuare pe scurt fiecare din aceste dificultăţi cu
precizarea că recomandările din capitolul 6 detaliază în această direcţie elemente care
pot fi utile cititorilor.
1.6.2. Dificultăţi determinate de o structurare defectuoasă a prezentării

articolului:
Cele mai importante recomandări din lucrările consultate fac referire la
concizie, claritate şi precizie în prezentarea articolului ştiinţific.
91
Elementele de noutate pentru comunitatea ştiinţifică din domeniu trebuie
evidenţiate în conţinutul prezentării.
Structura prezentării va fi organizată pe următoarele secvenţe:
- introducere;
- conţinut;
- concluzii.
Cele mai importante condiţii pe care trebuie să le îndeplinească textul unei
prezentări în cazul articolului sunt următoarele :
1. ,,concizia ” – o comunicare trebuie să fie scurtă din două motive: primul deoarece
programul sesiunilor şi conferinţelor este în general încărcat şi al doilea pentru că
auditoriul slăbeşte datorită oboselii. Limita impusă de organizatorii conferinţelor
variază de obicei între 15 şi 30 de minute. Viteza normală de expunere este de o
pagină de 2000 de caractere în circa trei minute, pentru fiecare figură trebuie
alocat un minut.
2. „jalonarea” – ea constă din inserarea pe parcursul comunicării a unor enunţări şi
rezumări repetate care fixează în memoria ascultătorilor planul lucrării. Astfel, la
începutul fiecărei diviziuni autorul comunică ce va urma, iar la sfârşitul ei repetă
punctele principale.
3. „sublinierea contribuţiei originale” – întreaga lucrare trebuie să graviteze în jurul
noului să fie organizată pentru a-l pune în valoare. Dacă la sfârşitul comunicării
autorul este întrebat "Care a fost contribuţia dumneavoastră originală la
rezolvarea problemei prezentate? Înseamnă fie că cel care a pus întrebarea nu a
fost atent, fie că prezentarea comunicării a fost ratată” (Panaitescu, Berceanu 1968,
pp. 217-218).
1.6.3. Dificultăţi determinate de utilizarea tehnologiei de prezentare

Prezentările într-un context ştiinţific implică opţional şi utilizarea diferitelor
mijloace audio-vizuale :
- copii multiplicate pe suport de hârtie a celor mai importante idei, grafice,
scheme din prezentare;
- flipchartul – unde trebuie să scriem lizibil pentru a fi văzuţi şi de cei din
spatele sălii;
- retroproiectorul;
- videoproiectorul;
- diaproiectorul;
- videorecorderul.
O prezentare fără a utiliza unul sau mai multe din aceste mijloace, poate să
producă o limitare a înţelegerii conţinutului articolului. Dacă autorul a optat pentru
92
utilizarea acestora, trebuie să cunoască funcţionarea acestora şi să se asigure că le va
putea manevra cu eficienţă.
În capitolul 6 am indicat situaţii în care pot să apară defecţiuni ale mijloacelor
audio-vizuale iar autorul este nevoit astfel să fie pregătit pentru o prezentare fără
ajutorul acestora.
De asemenea, autorul trebuie să nu încarce imaginile, să facă caracterele
lizibile prin mărimea acestora şi prin utilizarea unor culori închise pe un fond deschis
şi invers.
1.6.4. Dificultăţi datorate de felul în care realizăm prezentarea

(prezentare liberă sau citită)
Este alegerea autorului să opteze pentru o prezentare liberă a articolului sau
să-l citească integral sau parţial. Prezentarea liberă permite un contact vizual cu
auditoriul chiar o antrenare a acestuia în conţinutul prezentării. Nu este recomandată
celor lipsiţi de experienţă, celor care nu au avut tipul necesar pregătirii prezentării,
celor care nu-şi pot controla tracul.
Auditoriul va aprecia autorul dacă o prezentare liberă răspunde şi exigenţelor
expuse la punctul. Cu siguranţă orice orator cu talent şi cu experienţă trebuie să nu se
bazeze pe memorarea precisă a cifrelor şi aici vor fi utile mijloacele ajutătoare oferite
de tehnologia de prezentare. Pe de altă parte, prezentarea citită crează dificultăţi atunci
când:
- nu se urmăreşte un contact vizual cu auditorul ci este concentrat în foile de pe
care citeşte;
- ritmul de citire este prea alert sau prea monoton;
- autorul nu foloseşte mijloace nonverbale sau paraverbale în expunerea sa;
- nu se foloseşte de mijloace audio-video în prezentare.
Este necesar, cum am precizat să nu fie fixat în hârtiile cu conţinutul articolului, să
nu fie rigid într-o poziţie fixă dar mai ales să se încadreze în timpul indicat în
programul respectivului eveniment.
1.6.5. Dificultăţi determinate de utilizarea neadecvată a timpului alocat

prezentării
Este deosebit de important să respectăm timpul alocat de către organizatorii
evenimentului.O prezentare foarte scurtă 3-5 minute poate să indice superficialitate,
iar una care depăşeşte 15-30 de minute să obosească auditoriul. Aşa cum am
menţionat sub o altă exprimare în paginile anterioare, articolul este colorat de autor cu
propria cerneală dar propunem orientativ următoarea organizare a timpului expunerii:
- 25 de procente alocate introducerii;
- 25 de procente alocate rezultatelor;
- 25 de procente alocate concluziilor;
93
- 25 de procente alocate întrebărilor dacă acestea nu sunt prevăzute la finalul
tuturor prezentărilor din respectiva secţiune.
1.6.6. Dificultăţi datorate limbajului de specialitate încărcat de
inconsecvenţe semantice şi de ambiguitate
Autorii care realizează prezentări ale articolelor utilizează un limbaj sectorial
care poate fi încărcat de ambiguitate deşi la acel eveniment participă specialişti din
acelaşi domeniu. Goian (2008), într-o cercetare realizată în perioada 2007-2008 a
arătat că în mediul academic şi în practica asistenţei sociale se face referire la aceaşi
realitate când se folosesc următoarele concepte: beneficiar, asistat, client, persoană în
situaţie, subiect (Goian, 2008, pp. 101-109; Tomiţă, Goian, 2009 pp. 100-102).Este
necesară o consecvenţă semantică şi trebuie utilizate conceptele care s-au impus în
dicţionarele, legislaţia sau literatura dintr-un domeniu.
1.6.7.Dificultăţi ale limbii în care se realizează prezentarea la conferinţele

internaţionale
Reţinem că la manifestările internaţionale, limba de prezentare este de regulă
alta decât româna şi de aceea pe lângă dificultăţile expuse în prima parte a capitolului
avem şi această posibilă barieră lingvistică. Se recomandă pentru terminologia de
specialitate consultarea dicţionarelor, iar dacă autorul articolului nu stăpâneşte bine
limba în care se face prezentarea şi are ocazia ca organizatorii să ofere o traducere
simultană, să utilizeze limba maternă. Dacă nu există traducere, va fi necesară alocarea
unui timp mai generos pregătirii cu consultarea unui specialist în limba de expunere.
Exerciţiul 3–
Identificați dificultățile legate de apariția tracului, precum și posibilele
modalități de a-l depăși.

Identificați un articol de specialitate din domeniul asistenței sociale și
structurați informația din articol într-o prezentare power-point.
1.9. Rezumat
Se definesc principiile, modalitățile și procedurile de realizare a proceselor de
comunicare publică a lucrărilor științifice. Se prezintă particularitățile, formele
reprezentative și factorii principali care condiționează calitatea și eficiența comunicării
orale. Se prezintă recomandările de editare a conținutului și a formei de prezentare
grafică a lucrării.
94
1.10. Bibliografie:
1) Beu, T.(2009). „Designul posterelor știinţifice”. În, Iovu, H. (2009).
Manual de autorat științific.Doctoratul în școli de excelență. Timișoara,
cursuri susținute în cadrul programului "Doctoratul în Școli de
Excelență". Beneficiar: Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012.
2) Block, S. (1996). The DO's and DONT's of Poster Presentation.
Biophysical Journal 71:3527-3529.
3) Day, R.A. (2006). How To Write and Publish a Scientific Paper, 6th ed.
Phoenix :Oryx Press. [Amazon].
4) Purrington, C.B. (2009). Advice on Designing Scientific Posters,
http://www.swarthmore.edu/NatSci/cpurrin1/posteradvice.htm
5) Goian, C., Tomiță, M., Pânzaru, C., Bîrneanu, A. (2010). „Prezentarea
articolului științific”. În Runcan, P.L., Buzărnescu, Ş., Alexiu, T.M.
(coord.), (2010). Lucrarea știinţifică de succes în domeniul socio-uman.
Timişoara: Editura Brumar.
6) Șerbănescu, A. (2000). Cum se scrie un text. Iași: Editura Polirom.
7) Toma, D. (2001). Tehnici de redactare a unui text. De la eseu la
lucrarea de absolvire. Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov.
8) Vasiliu, D. (2009). „Realizarea de prezentări orale”. În Dumitache, I.,
Iovu, H. (2009). Manual de autorat științific.Doctoratul în școli de
excelență. Timișoara, cursuri susținute în cadrul programului
"Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar: Universitatea de Vest
din Timişoara 2009-2012.
9) Vlada, M. (2009). „Metodologia conceperii, elaborării şi redactării
lucrărilor știinţifice”. Conferinţa naţională de învăţământ virtual, ediţia
a VII-a, 2009, disponibil online
https://www.academia.edu/718381/Metodologia_Conceperii_Elabor%C
4%83rii_%C5%9Fi_Redact%C4%83rii_Lucr%C4%83rilor_%C5%9Fti
in%C5%A3ifice.
95
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8. DEONTOLOGIA CERCETĂRII ȘI
PUBLICĂRII REZULTATELOR ȘTIINȚIFICE. LEGISLAȚIA
ROMÂNEASCĂ ȘI EUROPEANĂ RELEVANTĂ PENTRU AUTORATUL
ȘTIINȚIFIC
Cuprins:

1.2. Standarde etice în cercetarea sociologică 97
1.3. Ce este proprietatea intelectuală? 98
1.3.1. Colaborarea în cercetare: autorat, coautorat, principii etice 98
de utilizare în comun a resurselor individuale
1.3.2. Legislația relevantă pentru domeniul cercetării ştiinţifice 98
în general şi pentru domenii specializate de cercetare
1.4.Colaborarea în cercetare: autorat, coautorat, principii etice de 98
utilizare în comun a resurselor individuale
1.4.1 Ce este dreptul de autor? 99
1.4.2. Subiectul dreptului de autor 99
1.4.3.Obiectul dreptului de autor 99
1.4.4. Elemente ce nu pot face obiectul dreptului de autor 100
1.4.5. Conţinutul dreptului de autor 100
1.4.6. Principii majore ce trebuie respectate de autori şi coautori 101
1.5. Legislaţia relevantă pentru drepturile de proprietate intelectuală 103
şi industrială:
1.6. Drepturile morale şi patrimoniale ale autorilor 103
1.7. Durata protecţiei dreptului de autor și durata protecţiei 104
drepturile patrimoniale
1.7.1.Limitele exercitării dreptului de autor 105
1.7.2.Contractul de editare 106
1.9. Rezumat 107
1.10. Bibliografie. 107
1.1. Obiective
academice.
 Identificați standardele etice în cercetarea sociologică.
 Cunoașteți legislația pentru domeniul cercetării științifice.
96
1.2. Standarde etice în cercetarea sociologică
În activitatea dumneavoastră de cercetare, trebuie să vă ocupați și de aspectele

deontologice legate de studiul dumneavoastră. La toate studiile, în prim-plan se află
consimțământul deplin conștient, păstrarea secretului și gestionarea informațiilor.
Dreptul la consimțământul informat sau consimțământul deplin conștient se
referă la faptul că nu trebuie să includeți în studiul dumneavoastră nicio persoană fără
ca ea să fi fost de acord în mod explicit să participe, după ce i s-au dezvăluit integral
obiectivele urmărite, modul de utilizare a rezultatelor și lucrurile implicate de
participare. Este necesar un consimțământ suplimentar pentru difuzarea fotografiilor și
a benzilor audio/video.
Dreptul de a se retrage în orice moment. Toți participanții la o cercetare
sociologică au dreptul de a se retrage în orice moment, fără un motiv și au dreptul să ia
cu ei toate datele cu care au contribuit la investigație până în acel moment, dacă doresc
acest lucru. Ei trebuie să fie informați în mod explicit despre acest drept înainte de
începerea cercetării.
Raportul. Tuturor participanților trebuie să le fie oferită oportunitatea unei
raportări finale, după ce datele au fost colectate.
Confidențialiatea. Toate datele obținute pe parcursul unei cercetări trebuie să
fie considerate confidențiale și păstrate ca atare, de aceea nu trebuie să fie transmise
altor persoane sau publicate, cu excepția situației în care identitatea sursei a fost
protejată ascunsă. Aceasta înseamnă că, trebuie să fie utilizate numere și nu nume
pentru identificarea indivizilor în toate documentele de lucru.
Protecția împortiva vătămării. Cercetarea nu trebuie să se desfășoare dacă
există posibilitatea de a fi, în orice mod, amenințătoare pentru integritatea fizică,
psihologică sau pentru demnitatea umană a participanților.
Copiii. Cercetătorul are responsabilitatea de a obține consimțământul în scris
al părinților. Dacă cercetarea se desfășoară în școală, acordul directorului trebuie să fie
întotdeauna obținut.
Exerciţiul 1– Aduceți argumente pro și contra cu privire la respectarea

standardelor etice în cercetarea sociologică.
1.3. Ce este proprietatea intelectuală?
Proprietatea intelectuală se referă la creaţii ale minţii: invenţii, opere literare şi

artistice şi simboluri, nume şi imagini utilizate în comerţ. Proprietatea intelectuală se
97
împarte în două categorii:
• Proprietatea industrială care cuprinde invenţiile, mărcile şi indicaţiile
geografice, desenele şi modelele industriale.
• Dreptul de autor, care se referă la operele literare cum sunt: romanele,
poeziile şi piesele de teatru, filmele, lucrările muzicale, lucrările de artă: desene,
picturi, fotografii şi sculpturi şi lucrările arhitectonice. Drepturile conexe ale dreptului
de autor sunt drepturile artiştilor interpreţi asupra activităţii lor, ale producătorilor de
fonograme şi ale organismelor de radiodifuziune asupra programelor lor de radio şi
televiziune (Propietatea Intelectuală în România. Ghid de Bune Practici, 2010, p.33).
1.3.1.Colaborarea în cercetare: autorat, coautorat, principii etice de

- Dreptul de autor. Subiectul dreptului de autor (autor, autor principal, coautor)
- Obiectul dreptului de autor.
Elemente ce nu pot face obiectul dreptului de proprietate intelectuală.
- Principii majore ce trebuie respectate de autori şi coautori.
1.3.2. Legislația relevantă pentru domeniul cercetării ştiinţifice în general

şi pentrudomenii specializate de cercetare
- Legislaţia referitoare la drepturile de proprietate intelectuală şi industrială.
- Drepturile morale şi patrimoniale ale autorilor.
- Comunicarea publică a unei opere.
- Durata protecţiei dreptului de autor.
- Limitele exercitării dreptului de autor.
- Contractul de editare.
- Drepturile conexe dreptului de autor.
1.4. Colaborarea în cercetare: autorat, coautorat, principii etice de

În prezent, în domeniul dreptului de autor există mai multe directive ale

Comisiei Comunităţii Europene care au drept scop să apropie şi să armonizeze
legislaţiile ţărilor membre.
1.4.1 Ce este dreptul de autor?

Persoanele fizice pot avea calitatea de autor întrucât acestea sunt înzestrate cu
inteligenţă, inspiraţie, îndemânare, talent şi educaţie. Prin urmare, calitatea de autor dă
dreptul persoanei fizice (în calitate de autor/co-autor) care a creat opera de a fi titulara
dreptului de autor. Dreptul de autor cuprinde ansamblul normelor juridice care
reglementează relaţiile sociale ce decurg din crearea şi valorificarea operelor
98
ştiinţifice, literare şi artistice. Este legat de persoana autorului şi comportă atribute de
ordin moral şi patrimonial. Obiectul drepturilor de autor îl constituie operele de creaţie
intelectuală din domeniile ştiinţifice, literare şi artistice (Propietatea Intelectuală în
România. Ghid de Bune Practici, 2010).
• Dreptul de autor este legat de persoana autorului şi are atribute de ordin

moral şi patrimonial.
• Dreptul de autor este recunoscut şi garantat de Legea nr. 8/14 martie 1996
(cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea 285 din 2004 şi prin O.U.G. 123
din 1 sept. 2005.
• Opera de creaţie intelectuală (chiar în formă nefinalizată) este recunoscută şi
protejată, prin simplul fapt al realizării ei, independent de aducerea la cunoştinţa
publică (art. 1, alin. 2 din Legea nr. 8/1996).
1.4.2. Subiectul dreptului de autor

Autorul:
• Persoana fizică sau persoanele fizice care a/au creat opera de creaţie
intelectuală;
• Persoana sub numele căreia a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă
publică (până laproba contrară).
Coautorii
 Persoane ce realizează în colaborare o operă comună.
Autor principal
 Unul dintre coautorii unei opere comune
1.4.3. Obiectul dreptului de autor

Potrivit art. 7 din legea nr. 8 din 14 martie 1996 (*actualizată*)privind
dreptul de autor şi drepturile conexe (aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014*)
constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în
domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau
forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:
a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile,
prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile,
cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compozitiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu
analog fotografiei;
99
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei
şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor
destinate unei utilizări practice;
Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea,
obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau
mai multe opera preexistente, şi anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele
muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care
reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile
şi antologiile, colecțiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu,
inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie
creaţii intelectuale (art. 7 din legeanr. 8 din 14 martie 1996).
1.4.4. Elemente ce nu pot face obiectul dreptului de autor

a) Ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de
funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) Textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora;
c) Simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale
organizaţiilor, cum sunt: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna,
ecusonul şi medalia;
d) Mijloacele de plată;
e) Ştirile şi informaţiile de presă;
f) Simplele fapte şi date.
1.4.5. Conţinutul dreptului de autor

Autorul unei opere are următoarele drepturi morale (art. 7 din legeanr. 8 din
14 martie 1996):
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa
publică;
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei
modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau
reputaţia sa;
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare, prejudiciati prin exercitarea retractării.
100
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări. După
moartea autorului, exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) se transmite
prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există
moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care
a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr
de membri, din domeniul respectiv de creaţie.
Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce
mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către
alţii (art.11/12 legea 8/1996).
Utilizarea unei opere da naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive,
ale autorului de a autoriza sau de a interzice:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piaţa interna a copiilor realizate, cu
d) consimţământul autorului;
e) închirierea operei;
f) împrumutul operei;
g) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace,
inclusiv prinpunerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi
accesată în orice loc şi în oricemoment ales, în mod individual, de către
public;
h) radiodifuzarea operei;
i) retransmiterea prin cablu a operei;
j) realizarea de opere derivate.
1.4.6. Principii majore ce trebuie respectate de autori şi coautori

• Să aplice legislaţia în vigoare privind protecţia drepturilor de proprietate
intelectuală, protecţia datelor personale şi alte reglementări în vigoare în România şi în
cadrul Uniunii Europene.
• Să manifeste integritate profesională şi să aplice valorile deontologice în
domeniul cercetării ştiinţifice.
• Să aplice standardele referitoare la managementul calităţii în domeniul
cercetării.
• Autorul şi coautorii au o responsabilitate comună în privinţa rezultatelor
cercetării.
• Coautorii au responsabilitatea de a citi integral manuscrisul înaintea
publicării.
• Calitatea de autor sau coautor revine numai persoanelor care au avut o
contribuţie substanţială la cercetare. Astfel, un autor sau coautor participă substanţial
la fiecare din următoarele activităţi:
101
a) proiectarea şi realizarea cercetării sau culegerea datelor ori analiza şi
interpretarea datelor;
b) redactarea articolului sau revizuirea lui critică din perspectiva conţinutului;
c) aprobarea versiunii finale a lucrării ştiinţifice care urmează să fie transmisă
spre publicare.
Persoanele care au avut contribuţii la realizarea lucrării ştiinţifice, dar nu au
îndeplinit cele trei condiţii (a, b şi c de la pct. anterior) nu vor fi menţionate ca autori,
ci numele lor vor fi incluse în secţiunea de „Mulţumiri” („Acknowledgements”).
Ordinea de menţionare a numelor co-autorilor trebuie să fie stabilită pe baza
deciziei comune discutate încă de la începutul procesului de cercetare, nu numai
înainte de transmiterea lucrării spre publicare.
• Autorii şi co-autorii trebuie să evite comportamentul ştiinţific
necorespunzător:
a) distorsionarea datelor, eliminarea rezultatelor nedorite etc ;
b) plagiatul, utilizarea sau diseminarea neautorizată a ideilor altor
persoane ;
c) acceptarea sau acordarea nejustificată a calităţii de co-autor;
d) publicarea dublă a unei lucrări ştiinţifice (cu acelaşi titlu sau cu un
titlu modificat, cu aceeaşi listă de autori sau cu o listă modificată);
e) excluderea din lista de co-autori a unei persoane sau mai multor
persoane care au avutcontribuţii majore.
Rezultatele cercetărilor şi abordările conceptuale prezentate de autor/co-
autori, în cadrul unui manuscris transmis spre publicare, trebuie să fie originale,
respectiv să fie comunicate pentruprima dată.
În principiu, o lucrare ştiinţifică va putea fi considerată în vederea publicării
numai dacă autorul/coautorii au confirmat în scris faptul că lucrarea respectivă nu a
fost transmisă unei altepublicaţii şi nu va fi transmisă altei publicaţii decât în cazul în
care publicaţia la care a fos ttransmisă lucrarea iniţial o va respinge, confirmând acest
fapt autorilor, în scris.
Referinţele bibliografice trebuie să fie citate în mod corect în manuscrisele
transmise sprepublicare în reviste ştiinţifice.
Exerciţiul 2– Gândiți-vă la 3 sancțiuni concrete care ar putea fi luate de

cadrele didactice atunci când întâlnesc cazuri de abateri științifice în
rândul studenților.
102
1.5. Legislaţia relevantă pentru drepturile de proprietate intelectuală şi
industrială:
Legea nr. 64/11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie, republicată în

“Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 752, 15 octombrie 2002.
Hotărârea Guvernului nr. 499/18 aprilie 2003 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii 64/1991 republicată, privind brevetele de invenţie,
publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 348, 22 mai 2003.
Legea 383/13 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
41/1998, privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de
utilizare a acestora, publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 471, 2 iulie 2002.
Legea nr. 93/13 mai 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor invenţie,
publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 186, 20 mai 1998.
Legea nr. 32/13 martie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
32/1996 pentruratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia
Europeana de Brevete privindcooperarea în domeniul brevetelor, semnat la Bucureşti
la 9 septembrie 1994, publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 43, 14 martie
1997.
Legea nr.611/ /13 noiembrie 2002 privind aderarea României la Convenţia
privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la München la 05 octombrie 1973,
precum şi la actul de revizuire a acesteia, adoptat la München la 29 noiembrie 2000,
publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 844, 22 noiembrie 2002.
Hotărârea Guvernului nr. 1585/2002 pentru aprobarea Normelor privind
determinarea cotei de profit sau a venitului obţinut de titularul unui brevet, prevăzute
la art. 73 din Legea nr. 64/1991.
1.6. Drepturile morale şi patrimoniale ale autorilor
A. Drepturile morale
• Autorul are următoarele drepturi morale:
a) Dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă
publică;
b) Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c) Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
d) Dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei
modificări precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau
reputaţia sa;
e) Dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare.
f) Drepturile morale nu pot face obiectul unei renunţări sau înstrăinări.
103
g) Exerciţiul drepturilor morale se transmite prin moştenire, după moartea
autorului, pe durată nelimitată.
B. Drepturile patrimoniale
• Autorul are următoarele drepturi patrimoniale:
a)Dreptul exclusiv de a decidedacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa,
inclusiv de aconsimţi la utilizarea operei de către alţii.
Drepturi distincte şi exclusive de a autoriza sau interzice:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate cu
consimţământul autorului, după operă;
d) închirierea operei;
e) împrumutul operei;
f) comunicarea publică, directă şi indirectă a operei;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.
1.7. Durata protecţiei dreptului de autor și durata protecţiei drepturile

patrimoniale
 dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice se naşte din
momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare.
Dacă opera este creată, într-o perioadă de timp, în părţi, serii, volume şi în
orice alte forme de dezvoltare creativă, termenul de protecţie va fi calculat,
potrivit alin. (1), pentru fiecare dintre aceste component (art.24,legea 8/1996;.
 drepturile patrimoniale durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea
acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de
70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în
mod legal. Dacă nu exista moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine
organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor
sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare
număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie;
 o perioadă de 25 de ani, în cazul persoanelor care, după încetarea protecţiei
dreptului deautor, aduc la cunoştinţa publică, în mod legal, pentru prima oară,
o operă nepublicată înainte (persoanele respective beneficiază de o protecţie
echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorilor, din momentul în
care au adus opera la cunoştinţa publică);
104
 o perioadă de 70 de ani, în cazul operelor aduse la cunoştinţă publică, în mod
legal, subpseudonim sau fără indicarea autorului (perioada începe de la data
aducerii la cunoştinţa publică)
 o perioadă de 70 de ani de la moartea ultimului coautor, în cazul operelor
realizate în colaborare;
 o perioadă de 70 de ani de la data aducerii la cunoştinţă publică a operelor
colective.
 termenele se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morţii
autorului sauaducerii operei la cunoştinţă publică.
1.7.1. Limitele exercitării dreptului de autor

Potrivit art. 25 din legea nr.8/2006, sunt permise fără consimţământul
autorului şi fără plata vreunei remuneraţii următoarele utilizări ale unei opere aduse
anterior la cunoştinţă publică;
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau
administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau
critică ori cu titlu de exemplificare;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în
emisiuni de radio şi televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate
exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul
instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte
extrase din opere;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în
cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice
culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ;
e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de
instituţiile deînvăţământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în
scopul obţinerii unui avantaj comercial sau economic reproducerea, cu excluderea
oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera,distribuirea sau comunicarea către
public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată,
amplasată permanent în locurile publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este
subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri saucomunicări şi dacă este
utilizată în scopuri comerciale;
g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de
învăţământ exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau
executarea, cât şiaccesul publicului să fie fără plată;
h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor
oficiale organizate de o autoritate publică;
105
i) utilizarea în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul
expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere
de artă, ca mijloc depromovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
De asemenea, nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei
legi, reproducerea unei opere fără consimţământul autorului, pentru uz personal sau
pentru cercul normal al unei familii, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior în
cunoştiinţa publică, iar reproducerea sa nu contravină utilizării normale a operei şi sa
nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare.
1.7.2. Contractul de editare

Prin contractul de editare, titularul dreptului de autor cedează editorului, în
schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera. Titularul
dreptului de autor poate ceda editorului şi dreptul de a autoriza traducerea şi adaptarea
operei.Nu constituie contract de editare convenţia prin care titularul dreptului de autor
îl împuterniceşte, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce sau eventual a
distribui opera.Clauzele unui contract de editare:
a) durata cesiunii;
b) natura exclusivă sau neexclusivă a cesiunii, întinderea teritorială a
cesiunii;
c) numărul maxim şi minim al exemplarelor;
d) remuneraţia autorului, stabilită în condiţiile prezentei legi;
e) numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;
f) termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii /
fiecărui tiraj;
g) termenul de predare a originalului de către autor;
h) procedura de control al numărului de exemplare produse de către
editor.
Absenţa oricăreia dintre clauzele prevăzute la lit. a), b) şi d) dă dreptul părţii
interesate să solicite anularea contractului.
Editorul poate ceda contractul de editare numai cu consimţământul
autorului.Dacă termenul prevăzut pentru publicarea operei nu este prevăzut în
contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data
acceptării acesteia.
Se consideră epuizate ediţia sau tirajul al căror număr de exemplare nevândute
este mai mic de 5% din numărul total de exemplare şi, în orice caz, dacă este mai mic
de 100 de exemplare. Dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul
poate solicita, potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru
neexecutare.
În acest caz, autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita
plata remuneraţiei integrale prevăzute în contract. Dacă termenul pentru publicarea
106
operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel
mult un an de la data acceptării acesteia.În cazul în care editorul intenţionează să
distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioadă de 2 ani de la data publicării, şi
dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi
autorului (art.56, legea8/1996).

Identificați legislația relevantă pentru domeniul socio-uman cu privire la
cercetarea științifică.
1.9. Rezumat
Acest capitol are ca obiective majore prezentarea unor aspecte semnificative,
de natură legislativă şi deontologică, cu impact asupra cercetării şi publicării
rezultatelor cercetării ştiinţifice în România. Se trec în revistă prevederile legii nr
8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Sunt prezentate aspect relevante
privind deontologia cercetării şi publicării ştiinţifice cu un accent deosebit pe noţiunile
de plagiat şi furt intelectual cât şi referitoare la legislaţia în vigoare. În continuare sunt
prezentate principalele prevederi ale legislaţiei drepturilor de autor.
1.10. Bibliografie:
1) Codul General de Etică în Cercetarea Ştiinţifică, Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului, Autoritatea Naţională pentru Cercetare
Ştiinţifică, Consiliul Național de Etică, 2007.
2) Codes of Conduct. Standards for Ethics in Research. European
Commission. Directorate-General for Research. Eur 21263. 2004.
3) Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare, Monitorul Oficial partea I nr.
505/04.06.2004, modificată şi completată prin Legea nr. 398/2006,
Monitorul Oficial partea I nr. 892/02.11.2006.
4) Legea nr. 611/13 noiembrie 2002 privind aderarea României la
Convenţia privind eliberareabrevetelor europene, adoptată la München
la 05 octombrie 1973, precum şi la actul de revizuire aacesteia,
adoptat la München la 29 noiembrie 2000, publicată în “Monitorul
Oficial”, Partea I, nr. 844, 22 noiembrie 2002.
5) Propietatea Intelectuală în România. Ghid de Bune Practici. (2010).
Material realizat în cadrul etapei a III-a a proiectului RECPIN „Reţea
Naţională de Educaţie, Stimulare şi Promovare a Creativităţii şi
107
Dreptului de Proprietate Intelectuală” Contract 192 CPII/9.09.2008,
disponibil online,
http://www2.unitbv.ro/LinkClick.aspx?fileticket=N3AdVaM8
CM%3D&tabid=2284http://www.legi-
internet.ro/completdrautor.html.
6) Hotărârea Guvernului nr. 499/18 aprilie 2003 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii 64/1991 republicată, privind
brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 348,
22 mai 2003.
7) Legea 383/13 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
41/1998, privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale
şi regimul de utilizare a acestora, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 471, 2 iulie 2002.
8) Legea nr. 93/13 mai 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor
invenţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 186, 20 mai
1998.
9) Legea nr. 32/13 martie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr. 32/1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi
Organizaţia Europeana de Brevete privind cooperarea în domeniul
brevetelor, semnat la Bucureşti la 9 septembrie 1994, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 43, 14 martie 1997.
10) Legea nr.611/ /13 noiembrie 2002 privind aderarea României la
Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la
München la 05 octombrie 1973, precum şi la actul de revizuire a
acesteia, adoptat la München la 29 noiembrie 2000, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 844, 22 noiembrie 2002.
11) Hotărârea Guvernului nr. 1585/2002 pentru aprobarea Normelor
privind determinarea cotei de profit sau a venitului obţinut de titularul
unui brevet, prevăzute la art. 73 din Legea nr. 64/1991
12) Legea nr. 64/11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie,
republicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 752, 15 octombrie
2002.
13) Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26
martie 1996.
108
Bibliografie generală:
Allport, G.W. (1981). Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti:EDP.

American Psychological Association (2001). Publication Manual of the American
Psychological Association.5th ed. Washington.
Ashby M. (2005) How to Write a Paper, 6th Edition, disponibil online,
http://wwwmech.eng.cam.ac.uk/mmd/ashbypaper- V6.pdf.
Atkinson, R. (2006). Povestea vieții. Iași: Editura Polirom.
Diaconu, C., Stan, R, Velter, V. (2009). „Conceperea și realizarea de texte
științifice/creativ-artistice”. În Ioan Dumitrache, Iovu Horia (2009). Manual de
formare. scrierea publicațiilor științifice. Timișoara, cursuri susținute în cadrul
programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar: Universitatea de Vest din
Timişoara 2009-2012", disponibil online
Babbie, E. (2013). The Practice of Social Research. Wadsworth: Cengage Learning.
Bala, C. (2009). Redactarea lucrărilor științifice. Timișoara. Cursuri susținute în
cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar: Universitatea de
Vest din Timişoara 2009-2012, prezentare disponibil online,
http://www.ecsuniv.ro/UserFiles/File/wp5/MODULUL%20%201_3_ALBA%20IULI
A_imprimare%202009.pdf., accesat pe 8. decembrie 2015
Berceanu, B., Panaitescu, I (1968). Prezentarea lucrărilor științifice. București:
Editura Științifică.
Berman, S.P., Shopland, S., (2005). Interviewing and Diagnostic Exercices for
Clinical and Counseling Skills Building, New Jersey, London: Lawrence Erlbaum
Associates, Inc.
Beu, T.(2009). „Designul posterelor știinţifice”. În, Ioan Dumitrache, Iovu Horia.
(2009).Manual de autorat științific. Doctoratul în școli de excelență. Timișoara,
cursuri susținute în cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar:
Beu, T. (2009). Design-ul posterelor științifice. Timișoara, cursuri susținute în cadrul
programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar: Universitatea de Vest din
Timişoara 2009-2012.
Block, S. (1996). The DO's and DONT's of Poster Presentation. Biophysical Journal
71:3527-3529.
Bocșan, C. (2000). Elaborarea și redactarea lucrărilor. București: Editura Lumina
Evangheliei.
Chelcea, S. (2007). Cum să Redactăm o Lucrare de Licență, o Teză de Doctorat, un
Articol Științific (ediția a IV-a), București: Comunicare.ro.
109
Codes of Conduct. Standards for Ethics in Research. European Commission.
Directorate-General for Research. Eur 21263. 2004, disponibil online
http://www.eurosfaire.prd.fr/7pc/doc/1173695946_ethics_codes_conduct_en.pdf.
Codes of Conduct. Standards for Ethics in Research. European Commission.
Directorate-General for Research. Eur 21263. 2004.
Codul General de Etică in Cercetarea Ştiinţifică, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Consiliul National de
Etică, 2007.
Colman, A.M. (2008). Psychological Dictionary. Oxford University Press.
Creswell, J. (1994). Research Design. Qualitative and Quantitative Approaches.
London: Sage.
Dafinoiu, I. (2002). Personalitatea. Metode Calitative de Abordare–Observaţia şi
Interviul. Iași: Polirom.
Davis, M. (2005). Scientific Papers and Presentations. New York: Revised ed.,
Academic Press.
Day, R.A. (2006). How To Write and Publish a Scientific Paper, 6th ed. Phoenix
:Oryx Press. [Amazon].
Denzin, N.K., Lincoln, Y.S. (2005). The Sage Handbook of Qualitative Research
(3rd.ed). Thousand Oaks, CA: Sage.
Diaconu, C. (2010). Frauda Științifică, Plagiatul și Duplicarea Publicării. Timișoara,
cursuri susținute în cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar:
Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012".
Diaconu, C., Stan, R, Velter, V. (2009). Conceperea și Realizarea de Texte
Științifice/Creativ-Artistice. Timișoara. Cursuri susținute în cadrul proiectului
european "Doctoratul în şcoli de excelenţă-evaluarea calităţii cercetării în universități
şi creşterea vizibilităţii prin publicare ştiinţifică", finanţat, din fonduri structurale, în
cadrul Programului Organizațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007 -
2013.
Eco, U. (2014). Cum se Face o Teză de Licență. Iași: Polirom.
Evaluarea şi clasificarea instituţiilor de cercetare - H.G. nr. 1062/2011.
Gavrilescu, M. (2009). Stategia Elaborării Lucrărilor Științifice Publicabile în Reviste
Științifice Internaționale (Incluse în Baze de Date și WEB of SCIENCE), disponibil
online,
http://ctmtc.utcluj.ro:8080/sites/fordoc/Documente%20proiect/2011/01%20Seminar%
20Iasi/04_Materiale%20seminar%20pregatire/01_Gavrilescu/01_Strategia_Elaborarii
_Lucrarilor_M_Gavrilescu_TUIASI.pdf.
Glesne, C., Peshkin. A. (1992). Becoming Qualitative Researcher: An Introduction.
White Plains, NY: Longman.
110
Goian, C., Tomiță, M., Pânzaru, C., Bîrneanu, A. (2010). Prezentarea Articolului
Științific În Runcan, P.L., Buzărnescu, Ş., Alexiu, T.M. (coord.), (2010). Lucrarea
Știinţifică de Succes în Domeniul Socio-Uman. Timişoara: Brumar.
Hinescu, M.E., Acalovschi, M. (2009). Coordonatele Majore ale Procedurii de Tip
„Peer Review” În Ioan Dumitrache, Iovu Horia (2009). Manual de Formare. Scrierea
Publicațiilor Științifice. Timișoara, cursuri susținute în cadrul programului "Doctoratul
în Școli de Excelență". Beneficiar: Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012",
disponibil online http://www.ubm.ro/sites/al/images/docs/ManualAutoriat.pdf.
Hotărârea Guvernului nr. 1585/2002 pentru aprobarea Normelor privind determinarea
cotei de profit sau a venitului obţinut de titularul unui brevet, prevăzute la art. 73 din
Legea nr. 64/1991.
Hotărârea Guvernului nr. 499/18 aprilie 2003 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii 64/1991 republicată, privind brevetele de invenţie, publicată în
“Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 348, 22 mai 2003.
http://www.apastyle.org/.
http://www.cncsis.ro.
http://www.legi-internet.ro/completdrautor.html.
http://www.upit.ro/uploads/mihaelasandu/Proceduri/Proceduri%2020122014/Procedur
a%20de%20stimulare%20a%20actitatii%20de%20cercetare%20din%20%20%20Univ
ersitatea%20din%20Pitesti.pdf.
https://dexonline.ro/definitie/articol, accesat pe 17 decembrie 2015.
https://dexonline.ro/definitie/autor, accesat pe 17 decembrie 2015.
https://dexonline.ro/definitie/citat.
https://dexonline.ro/definitie/eseu.
https://dexonline.ro/definitie/plagiat.
https://dexonline.ro/definitie/recenzie.
https://dexonline.ro/lexem/documenta/17489.
https://owl.english.purdue.edu/owl/resource/560/01/.
Ilie, R. (2008). Cum se Scrie un Text Științific. Disciplinele Umaniste Iași: Editura
Polirom.
Katz, M.J. (2009). From Research to Manuscript. A Guide to Scientific Writing.
Berlin: Springer-Verlag, disponibil online
http://elibrary.kiu.ac.ug:8080/jspui/bitstream/1/357/1/From%20Research%20to%20M
anuscript.pdf.
Legea 383/13 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1998, privind
taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora,
publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 471, 2 iulie 2002.
Legea Educaţiei Naționale nr. 1/ 2011-cu modificările și completările ulterioare.
Legea eticii în cercetare nr. 206/2004 - cu modificările și completările ulterioare.
111
Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea
tehnologică şi inovare, Monitorul Oficial partea I nr. 505/04.06.2004, modificată şi
completată prin Legea nr. 398/2006, Monitorul Oficial partea I nr. 892/02.11.2006.
Legea nr. 32/13 martie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/1996
pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Europeana de
Brevete privind cooperarea în domeniul brevetelor, semnat la Bucureşti la 9
septembrie 1994, publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 43, 14 martie 1997.
Legea nr. 611/13 noiembrie 2002 privind aderarea României la Convenţia privind
eliberareabrevetelor europene, adoptată la München la 05 octombrie 1973, precum şi
la actul de revizuire aacesteia, adoptat la München la 29 noiembrie 2000, publicată în
“Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 844, 22 noiembrie 2002.
Legea nr. 64/11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie, republicată în
“Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 752, 15 octombrie 2002.
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.
Legea nr. 93/13 mai 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor invenţie, publicată
în “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 186, 20 mai 1998.
Legea nr.611/ /13 noiembrie 2002 privind aderarea României la Convenţia privind
eliberarea brevetelor europene, adoptată la München la 05 octombrie 1973, precum şi
la actul de revizuire a acesteia, adoptat la München la 29 noiembrie 2000, publicată în
“Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 844, 22 noiembrie 2002.
Legislaţia referitoare la drepturile de proprietate intelectuală şi industrială:
Lincoln, Y.S.,Guba, E.G.(1985).Competing Paradigms in Qualitative Research. In
N.K .Denzin &Y.S. Lincoln (Eds.), Handbook of Qualitative Research (pp: 105-117).
Lynd, R.S., Lynd, H.M. (1929). Middletown. New York: Harcourt, Brace.
Marșavina, L., Bălan, C. Bala, C. (2009).„ Modul de Pregătire a unui manuscris
pentru publicare. Principalele etape ale elaborării unei lucrări de cercetare în vederea
publicării. În Dumitrache, I, Iovu, Horia. (2011). Manual de autorat științific, rezultat
al proiectului european "Doctoratul în şcoli de excelenţă - evaluarea calităţii cercetării
în universități şi creşterea vizibilităţii prin publicare ştiinţifică", finanţat, din fonduri
structurale, în cadrul Programului Organizațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane, 2007 – 2013. Timișoara, disponibil online,
http://www.ecsuniv.ro/UserFiles/File/Manual%20de%20autorat%20stiintific%2026.0
9.2011.pdf, accesat pe 8 decembrie 2015.
Merriam, S. (1998). Qualitaive Research and Case Study Application in Education.
San Francisco: Jossey-Bass.
Merriam-Vebsters Online Dictionary (2009). Case Study, disponibil online,
http://www.merriam-webster.com/dictionary/case%20study.
112
Nichici, A. (2008). Lucrări Științifice. Concepere, Redactare, Comunicare, Timișoara:
Politehnica.
Nichici, A. (2010). Lucrări științifice. Concepere, redactare, comunicare. Timișoara:
Politehnica.
Nichici, A. Comunicare ştiințifică și deontologie, 2008-2009, Timișoara, cursuri
susținute în cadrul programului "BURSE DOCTORALE: Racordarea programelor de
studii doctorale la studiile doctorale europene". Beneficiar: Universitatea "Politehnica"
din Timişoara 2008-2011, www.upt.ro/bursedoctorale.php.
O.G. 57/2002 - cu modificări și completări ulterioare, privind cercetarea științifică și
dezvoltarea tehnologică.
Ordonanţa de urgenţă nr. 123/1 septembrie 2005, privind modificarea şi completarea
Legii nr. 8/1996privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în “Monitorul
Oficial”, Partea I, nr. 843, 9septembrie 2005.
Ordonanţa de urgenţă nr 190/21 noiembrie 2005, pentru realizarea unor măsuri
necesare în procesulde integrare europeană, publicată în “Monitorul Oficial”, Partea I,
nr. 1179, 28 decembrie 2005.
Peat J. (2002). Scientific Writting. Easy When You Know. London: BMJ Books.
Propietatea intelectuală în România. Ghid de bune practici. (2010). Material realizat
în cadrul etapei a III-a a proiectului RECPIN „Reţea Naţională de educaţie, stimulare
şi promovare a creativităţii şi dreptului de proprietate intelectuală” Contract 192
CPII/9.09.2008, disponibil online,
http://www2.unitbv.ro/LinkClick.aspx?fileticket=N3AdVaM8CM%3D&tabid=2284ht
tp://www.legi-internet.ro/completdrautor.html.
Purrington, C.B. (2009). Advice on Designing Scientific Posters, disponibil online
http://www.swarthmore.edu/NatSci/cpurrin1/posteradvice.htm
Radu, I. (2008). Cum se scrie un text științific. Iași: Editura Polirom.
Ragin, C.C., Becker, H,S. (1992). What is a Case? Exploring the Foundations of
Social Inquiry. Cambridge, England: The Cambridge University Press.
Research EU – The Magazine of European Research Area, nr. 54, December, 2007.
Roach R. (1997). Who Should Be The Authors: Guidelines for Authorship of
Scientific Papers, Sportscience Resources,
http://www.sportsci.org/resource-/writing/author.html.
Rotariu, T., Iluţ, P. (2001). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie-Teorie şi
practică. Bucureşti: Polirom.
Rowntree, D. (1980).Învaţă cum să înveţi. Introducere programată în tehnica
studiului. București: Editura Didactică şi Pedagogică.
Runcan, P.L., Buzărnescu, Ş., Alexiu, T.M. (coord.), (2010). Lucrarea știinţifică de
succes în domeniul socio-uman. Timişoara: Editura Brumar.
Stake, R. (1995). The Art of Case Study Research. Thousand Oaks. CA: Sage.
113
Stake, R. (2005). Qualitative Cases Studies. In N.K. Denzin, Y.S.Lincoln (Eds.), The
Sage Handbook of Qualitative Research (3rd ed., pp.443-466). Thousand Oaks, CA:
Sage.
Stan, R., Diaconu, C., Velter, V. (2009). „Identificarea publicaţiilor de specialitate
adecvate şi relevante pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor realizate”. În I.
Dumitrache și I. Horia (2009). Manual de formare. Scrierea publicațiilor științifice.
Timișoara, cursuri susținute în cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență.
Beneficiar: Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012", disponibil online
Statutul cercetătorului -Legea nr. 319/2003 - cu modificările și completările ulterioare.
Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării-H.G. nr. 217/2007.
Style Guide for Authors, Academy of Management Journal, Vol. 51, No. 1, 2008, pp.
197-200, disponibil online la: http://journals.aomonline.org/amj/style_guide.html,
accesat pe 10 decembrie 2015.
Șerbănescu, A. (2000). Cum se scrie un text. Iași: Editura Polirom.
Todea, V.G. (2008). Îndreptar pentru laboratoare de psihodiagnostic. Timișoara:
Artpress.
Toma, D. (2001). Tehnici de redactare a unui text. De la eseu la lucrarea de
absolvire. Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov.
Vasiliu, D. (2009). „Realizarea de Prezentări Orale”, În Dumitache, I., Iovu, H. (2009).
Manual de autorat științific. Doctoratul în școli de excelență. Timișoara, cursuri
susținute în cadrul programului "Doctoratul în Școli de Excelență". Beneficiar:
Vasiliu, D. (2011). Realizarea de prezentări orale. Doctoratul în Școli de Excelență.
Timișoara, cursuri susținute în cadrul programului Doctoratul în Școli de Excelență.
Beneficiar: Universitatea de Vest din Timişoara 2009-2012.
Vlada, M. (2009). „Metodologia conceperii, elaborării şi redactării lucrărilor
știinţificeˮ. Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, ediţia a VII-a,
2009, disponibil online
https://www.academia.edu/718381/Metodologia_Conceperii_Elabor%C4%83rii_%C5
%9Fi_Redact%C4%83rii_Lucr%C4%83rilor_%C5%9Ftiin%C5%A3ifice.
Vulpe, M. (2002). Ghidul cercetătorului umanist. Introducere în cercetarea și
Werner, W.L. (1949). Democracy in Jonesville. New York: Harper.
Yin, (2009). Case Study Research. Design and Method (4rd ed.). Thousand Oaks, CA:
Sage.
Yin, R (2005). Studiul de caz: designul, analiza și colectarea datelor. Iași: Polirom.
Zoltan, B., Sulea, C. (coord, 2004). Manual de tehnici și abilități academice.
Timișoara: Universitatea de Vest.
114
Anexa1. Report of the reviewer
The structure of evaluation used here is set-up by the

REVUE QUÉBÉCOISE DE PSYCHOLOGIE, edited by Prof. Colette –Jourdan
Ionescu, , Quebec, Canada
Today’s children are tomorrow’s parents

THE REPORT OF THE REVIEWER
NAME OF THE REVIEWER:
THE TITLE OF THE ARTICLE:
Day when the article was received:
Deadline of the review:
Suggestions
The attitude of the reviewer should encourage the authors to do their best in
presenting the papers. For that reason the reviewer is asked to emphasize not
only the deficiency of the articles but also to provide suggestions for the
improvement of the article to the author.
The reviewer will evaluate the papers taking in consideration the reader’s
interest. The overspecialized article as well as popularization will be rejected.
The evaluation should take in consideration the professionals interested in the
Journal Today’s children are tomorrow’s parents. These are: psychologists,
social workers, counselors,pediatricians, educators..
Each article will be reviewed by 2 independent reviewers. Every reviewer is

asked to do the evaluation and to return the remarks, in due time, by e-mail
to:anamuntean527@gmail.com or fax: 0256/592957.
115
REMARKS ON THE PAPERS
a) T he article can be publish as it is
b) The article can be publish with slight adjustments which will be done by the
secretariat of the Journal:
(Small ortography errors )
c) The article can be publish with slight corrections done by the authors
(For instance if the errors type b are multiple or the paragraphs or phrases need to be
revised or clarified)
d) The article will be sent back to the author for important modifications
(The authors is asked for important modifications in the structure of the article)
e) The article will be sent back to the author for important modifications with the
request : “ please return the modified papers before publication”
f) The article can not be included in the Journal
g. The article is not rising enough the interest of the Journal’s readers
Data
Signature
N.B. Please, return the article together with the comments and remarks..
Please type the remarks even you are going to send it by fax. We advise you to use the
electronic communication with the secretariat of the Journal as well as with the author
if necessary.
116
Global comment
A) The quality of the papers:
Content:
Aspects of presentation:
B) The interest of article:
117
Anexa 2. Copyright and declaration on copyrights of the author
MANUSCRIPT NUMBER: TCTP-year - no
AGREEMENT FOR THE TRANSFER OF COPYRIGHT
IN RELATION TO THE CONTRIBUTION OF YOUR ARTICLE (‘THE

ARTICLE’) ENTITLED:
BY:
WHICH WILL BE PUBLISHED IN THE JOURNAL Today’s children are

tomorrow’s parents
In order to ensure both the widest dissemination and protection of material published
in our TCTP Journal , we ask authors to assign to TCTP the rights of copyright in the
articles they contribute. This enables us to ensure protection against infringement. In
consideration of the publication of your Article, you agree to the following:
1) You assign to us with full title guarantee all rights of copyright and related
rights in your Article. So that there is no doubt, this assignment includes the
assignment of the rights (i) to publish, reproduce, distribute, display and store
the Article worldwide in all forms, formats and media now known or as
developed in the future, including print, electronic and digital forms, (ii) to
translate the Article into other languages, create adaptations, summaries or
extracts of the Article or other derivative works based on the Article and all
provisions elaborated in 1(i) above shall apply in these respects, and (iii) to
sub-license all such rights to others. For the avoidance of doubt electronic and
digital forms shall include, but not be limited to databases, CD-ROM and in
forms accessible via electronic and digital networks and wireless transmission
and communication systems.
2) We shall prepare and publish your Article in the TCTP. We reserve the right
to make such editorial changes as may be necessary to make the Article
suitable for publication or as we reasonably consider necessary to avoid
infringing third party rights or law; and we reserve the right not to proceed
with publication for whatever reason.
3) You hereby assert your moral rights to be identified as the author of the
Article according to the Romanian Copyright Act .
4) You warrant that you have secured the necessary written permission from the
appropriate copyright owner or authorities for TCTP ARTICLE the
reproduction in the Article and in the Journal of any text, illustration, or other
material. You warrant that, apart from any such third party copyright material
included in the Article, the Article is your original work, and does not infringe
the intellectual property rights of any other person or entity and cannot be
construed as plagiarizing any other published work. You further warrant that
the Article has not been previously assigned or licensed by you to any third
118
party and without prejudice to the provisions of Clause 3 above you undertake
that the fully reference linked version of scholarly record will not be published
elsewhere without our prior written consent.
5) In addition you warrant that the Article contains no statement that is abusive,
defamatory, libellous, obscene, fraudulent, nor in any way infringes the rights
of others, nor is in any other way unlawful or in violation of applicable laws.
6) You warrant that wherever possible and appropriate, any patient, client or
participant in any research or clinical experiment or study who is mentioned in
the Article has given consent to the inclusion of material pertaining to them,
and that they acknowledge that they cannot be identified via the Article and
that you will not identify them in any way.
7) You undertake that you will include in the text of the Article an appropriate
statement should you have a financial interest or benefit arising from the
direct applications of your research.
If the Article was prepared jointly with other authors, you warrant that you have been
authorized by all co-authors to sign this Agreement on their behalf, and to agree on
their behalf the order of names in the publication of the Article. You shall notify us in
writing of the names of any such co-owners.
This agreement (and any dispute, proceeding, claim or controversy in relation to it) is
subject to Romanian law.
119
CUPRINS
5
Unitatea de învăţare 1. Folosirea bibliotecii și a internetului în
conceperea, realizarea și redactarea unui material academic
1.2. Tipuri de texte științifice și publicații 6
1.2.1. Cercetare şi documentare online. Baze de date 7
1.2.3. Folosirea bibliotecii 10
1.2.4. Bibliografia 11
1.2.5. Personalul bibliotecii 11
1.2.6. Raftul liber 11
1.2.7. Cataloagele de bibliotecă 12
1.2.8. Baza de date computerizată 13
1.3.Criterii de selectare a publicaţiilor de specialitate adecvate şi relevante 13
pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor realizate
1.3.1. Clasificarea revistelor științifice 14
1.3.3. ,,ISI" Institutul pentru Informații Științifice 16
1.4. Procedura „peer review” 17
1.6. Rezumat 17
Unitatea de învăţare 2. Frauda științifică, plagiatul și duplicarea

publicării 19
1.2. Buna conduită în cercetare-dezvoltare 19
1.2.1. Abateri de la buna conduită în cercetare-dezvoltare 21
1.3. Definiții 22
1.4. Abateri și sancțiuni - prevenirea cazurilor de conduită științifică 24
necorespunzătoare
1.6. Rezumat 25
Unitatea de învăţare 3. Redactarea articolelor științifice 27

1.2. Clasificarea articolelor științifice 27
1.3. Structura unui articol științific. Norme și principii de redactare 29
1.4. Sfaturi utile în redactarea unui articol științific 36
1.5. Fișarea bibliografiei 37
1.6. Fazele redactării 37
1.7. Lucrarea de verificare 1 39
1.8. Rezumat 39
120
Unitatea de învăţare 4. Stilul de redactare şi citare APA
1.2. Stilul de redactare APA 41
1.3. Stilul de citare APA. Exemple de citare a bibliografiei după modelul 46
APA
1.4. Trimiterile bibliografice 48
1.4.1.Prescurtările utilizate 48
1.4.2. Trimiterile în text 50
1.4.3. Tehnica citatului în textul ştiinţific 50
1.5. Test de evaluare 52
1.6. Rezumat 52
Unitatea de învăţare 5. Pași în realizarea unui eseu, structura unui

studiu de caz și recenzia de carte 54
1.2. Ce este un eseu? 55
1.3. Pași în procesul scrierii unui eseu 55
2. Abilități necesare realizării unui studiu de caz în domeniul asistenței
sociale 59
2.1. Ce este un studiu de caz? 59
2.2. Caracteristici ale metodei studiului de caz 60
2.3. Tipuri de Studii de Caz 61
2.4. Proceduri pentru realizarea unui studiu de caz 61
2.5. Provocări 62
2.6. Structura globală a unui studiu de caz 63
2.7. Orientărigenerale în vederea pregătirii și realizării unui interviu 64
2.7.1.Aspect și purtare 65
2.7.2.Familiarizareacuîntrebările din ghidul de interviu 65
2.7.3. Stabilirea contactului și a climatului de încredere 66
2.7.4.Convorbirea, colectarea, structurarea și analiza informațiilor 66
2.8. Ghid orientativ 66
3. Recenzia de carte 68
3.1. Ce este recenzia de carte? 68
3.2. Structura unei recenzii de carte 69
4. Lucrarea 1 de verificare 70
5. Rezumat 71
6. Bibliografie 71
Unitatea de învăţare 6. Metoda biografică de tip povestea vieții 73

1.2. Ce sunt metodele biografice? 73
1.3. Ce este povestea vieții? 74
1.3.1. Povestea vieții în context științific 74
1.4. Întrebări posibile 74
1.6. Rezumat 80
121
Unitatea de învăţare 7. Comunicarea științifică 81

1.2. Comunicarea umană/comunicarea științifică? 82
1.3. Limbajul 83
1.3.1 Tipuri de limbaj de redactare 84
1.4. Etapele prezentării rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice 85
1.11. Comunicarea în cadrul sesiunilor ,,poster" 85
1.5.1. Design-ul posterelor ştiinţifice 86
1.10.2. Avantajele prezentării poster 86
1.10.3. Alegerea aplicaţiei grafice 87
1.10.4. Evitarea greşelilor uzuale 87
1.10.5. Prezentarea posterului 88
1.6. Prezentarea unui articol științific 89
1.6.1. Inventar al dificultăţilor ce pot interveni în prezentarea unui 91
articol ştiinţific
1.6.2. Dificultăţi determinate de o structurare defectuoasă a 91
prezentării articolului
1.6.3. Dificultăţi determinate de utilizarea tehnologiei de prezentare 92
1.6.4. Dificultăţi datorate de felul în care realizăm prezentarea 93
(prezentare liberă sau citită)
1.6.5. Dificultăţi determinate de utilizarea neadecvată a timpului 93
alocat prezentării
1.6.6. Dificultăţi datorate limbajului de specialitate încărcat de 94
inconsecvenţe semantice şi de ambiguitate.
1.6.7. Dificultăţi ale limbii în care se realizează prezentarea la 94
conferinţele internaţionale
1.8. Rezumat 94
Unitatea de învăţare 8. Deontologia cercetării și publicării rezultatelor

științifice. Legislația românească și europeană relevantă pentru
autoratul științific 96
1.2. Standarde etice în cercetarea sociologică 97
1.3. Ce este proprietatea intelectuală? 98
1.3.1. Colaborarea în cercetare: autorat, coautorat, principii etice de
utilizare în comun a resurselor individuale 98
1.3.2. Legislația relevantă pentru domeniul cercetării ştiinţifice în
general şi pentru domenii specializate de cercetare 98
1.4.Colaborarea în cercetare: autorat, coautorat, principii etice de utilizare
în comun a resurselor individuale 98
1.4.1 Ce este dreptul de autor? 99
1.4.2. Subiectul dreptului de autor 99
122
1.4.3.Obiectul dreptului de autor 99
1.4.4. Elemente ce nu pot face obiectul dreptului de autor 100
1.4.5. Conţinutul dreptului de autor 100
1.4.6. Principii majore ce trebuie respectate de autori şi coautori 101
1.5. Legislaţia relevantă pentru drepturile de proprietate intelectuală şi 103
industrială:
1.6. Drepturile morale şi patrimoniale ale autorilor 103
1.7. Durata protecţiei dreptului de autor și durata protecţiei drepturile 104
patrimoniale
1.7.1.Limitele exercitării dreptului de autor 105
1.7.2.Contractul de editare 106
1.9. Rezumat 107
1.10. Bibliografie. 107
Bibliografie generală 109
Anexe 115
123

Reformatat Manuscript Birneanu Tehnici Si Abilitati Academice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Reformatat Manuscript Birneanu Tehnici Si Abilitati Academice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE

Andreea-Georgiana Bîrneanu TEHNICI ȘI ABILITĂȚI ACADEMICE

Editat de: Universitatea de Vest din Timișoara ŞI

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod ACADEMICE

Prof. Univ. Dr. COSMIN GOIAN, Facultatea de Sociologie și Psihologie,

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© – 2015 – EDITURA DE VEST – TIMIŞOARA

Redactor: Ion Ilin

1.1. Obiectivele unităţii de învățare 1 5

1.2. Tipuri de texte ştiinţifice şi publicaţii

După conținut, articolele științifice de sinteză se pot clasifica(Castellanos

În particular, un articol științific (scientific paper) este o relatare scrisă,

Atenţie!! Valoarea unui articol publicat este dependentă de calitatea jurnalului.

1.2.1. Cercetare şi documentare online. Baze de date

!!!!! Există baze de date specifice diferitelor domenii.

Exerciţiul 1 –Realizați un top al celor mai importante baze de date

1.2.3. Folosirea bibliotecii

1.2.5. Personalul bibliotecii

1.2.6. Raftul liber

Rezultă că pentru o documentare asupra unei teme, în vederea întocmirii unei

1.2.7. Cataloagele de bibliotecă

Catalogul alfabetic de cărți conține fișele tuturor cărților aflate în bibliotecă

La catalogul alfabetic se apelează când se dorește să se împrumute o anume

1.2.8. Baza de date computerizată

Investigarea cataloagelor sistematice nu poate să însemne finalul cercetării

Surse de informare din afara bibliotecii

1.3. Criterii de selectare a publicaţiilor de specialitate adecvate şi

• public cititor-ţintă- informaţia ştiinţifică inclusă va fi diferită pentru un jurnal

1.3.1. Clasificarea revistelor ştiinţifice.

Exerciţiul 2 – Realizați o bază de date cu jurnalele din România care

În domeniul activităţii publicistice ştiințifice profesionale, termenul de peer-

1.5. Lucrarea 1 de verificare

1.1. Obiectivele unităţii de învățare 1 19

Funcționarea normală a echipelor, laboratoarelor și instituțiilor de cercetare, ca

1.2. Buna conduită în cercetare-dezvoltare se asigură în conformitate cu:

• reglementările internaţionale din domeniu;

Exerciţiul 1 – Enumeraţi 3 măsuri concrete care ar putea fi luate de

Termeni ca frauda în ştiinţă, confecţionare de date, falsificare, plagiat, conflict

Exerciţiul 2 – Utilizând ca exemplu definiţiile de mai sus, încercaţi să

Principalele sancţiuni sunt:

1.5. Lucrarea 1 de verificare

1) O.G. 57/2002 - cu modificări și completări ulterioare, privind

1.1. Obiectivele unităţii de învățare 3 27

1.2. Clasificarea articolelor științifice

Esența logică a oricărei lucrări științifice, care prezintă rezultatele obținute în

Un alt element important de diferențiere a conținutului articolelor științifice

Este o lucrare de dimensiuni mai mari, având un pronunţat caracter de

Pe de altă parte, studiul este foarte apropiat de articol, uneori confundându-se

1.3. Structura unui articol ştiinţific. Norme și principii de redactare

A redacta înseamnă a compune, a formula în scris, a scrie, a întocmi (un studiu

Cuvintele cheie (key words):

1. Explicați fiecare procedură.

1.4. Sfaturi utile în redactarea unui articol științific

Redactarea unei lucrări necesită o disciplină a individului, care să îl facă să

1. Fișele referințelor bibliografice aferente documentelor care vor constitui

1.5. Fișarea bibliografiei

Simpla citire a bibliografiei de specialitate este insuficientă în cazul une

1.6. Fazele redactării

Deși se cunosc, în mare,aspectele care trebuie prezentate în lucrare există o

Redactarea primei versiuni

Îmbunătățirea versiunii inițiale

1.7. Lucrarea de verificare

1) Bala, C. (2009). Redactarea lucrărilor științifice. Timișoara. Cursuri