Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea Europeana „Drăgan” Biriescu

Facultatea de drept Claudiu-Ciprian


Anul III

ART.314 COD PENAL


„DETINEREA DE INSTRUMENTE IN VEDEREA
FALSIFICARII DE VALORI”
-referat-
1. CONTINUTUL LEGAL

Art. 341: (1) Fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul
de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) și art. 312 se
pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software,
cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, se pedepsește cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
(3) Nu se pedepsește persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute în alin. (1) sau
alin. (2), înainte de descoperirea acestora și înainte de a se fi trecut la săvârșirea faptei de falsificare,
predă instrumentele sau materialele deținute autorităților judiciare ori încunoștințează aceste
autorități despre existenta lor.

2. CONSIDERATII GENERALE

Fapta de deținere de instrumente in vederea falsificării de valori nu este o infracțiune de


falsificare de monede, timbre sau alte valori așa cum se intitulează capitolul pe care îl cercetam si
totuși este cuprinsa in acest grup de infracțiuni, deoarece are o strânsă legătura cu infracțiunile pe
care le-am analizat, constituind o activitate de pregătire, fabricare, primire, deținere sau transmitere
de instrumente sau materiale pentru a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor arătate in art. 310-
312.
Se apreciază ca incriminarea acestei fapte se justifica pe motivul ca orice fapta care servește
ca mijloc pentru săvârșirea unei infracțiuni împrumută, in mod firesc, de la infracțiunea scop
caracterul de fapta social periculoasa împotriva căreia devin necesare sancțiunile dreptului penal.

3. OBIECT JURIDIC SI OBIECT MATERIAL

 Obiectul juridic special al infracțiunii de deținere de instrumente in vederea falsificării de


valori este similar cu al infracțiunilor prevăzute in art. 310, 311 alin. 1 si 312, fiind ocrotite
prin incriminarea acestei fapte aceleași relații sociale a căror normala formare, desfășurare si
dezvoltare nu ar fi posibila fără încrederea in valabilitatea monedelor cu valoare circulatorie,
titlurilor de credit, timbrelor sau efectelor poștale.

 Obiect material. In legătura cu obiectul material al infracțiunii cercetate apreciem ca


instrumentele sau materialele necesare falsificării de asemenea valori (cele prevăzute expres
in textul incriminator) constituie obiect material.

4. SUBIECTII INFRACTIUNII

 Subiect activ nemijlocit al infracțiunii de deținere de instrumente in vederea falsificării de


valori poate fi orice persoana fizica ce întrunește condițiile generale de responsabilitate
penala.
Participația penala este posibila sub orice forma (coautorat, instigare, complicitate).

 Subiect pasiv. Problema subiectului pasiv este controversata amintindu-se, pe de o parte,


opinia in care se arata ca aceasta calitate o are statul, admițându-se doar in subsidiar ca atunci
când instrumentele sau materialele au fost folosite la săvârșirea vreunei falsificări
infracțiunea de deținere va putea avea, eventual, ca subiect pasiv pe subiectul pasiv al
infracțiunii de falsificare de valori, titluri etc, la săvârșirea căreia au fost folosite respectivele
instrumente sau materiale, iar pe de alta pare, o a doua opinie care exclude statul, situând într-
o asemenea postura, exclusiv instituția îndreptățita, după ca, potrivit legii sa emită monedele,
titlurile, timbrele, marcate etc, prevăzute in art. 282-284 NCP si a căror falsificare este
urmărită prin fabricarea ori deținerea instrumentelor sau materialelor necesare falsificării.
Pentru existenta infracțiunii de deținere de instrumente in vederea falsificării de valori nu se
cere nici o condiție cu privire la locul si timpul săvârșirii fapte. Locul si timpul săvârșirii faptei vor fi
avute in vedere cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei, atunci când se evaluează in concret
gradul de pericol social al acesteia.

5. STRUCTURA SI CONTINUTUL JURIDIC

 Situația premisa. Săvârșirea infracțiunii de deținere de instrumente in vederea falsificării de


valori, presupune existenta unui mod de comitere a infracțiunilor prevăzute la art. 310-312,
mod la utilizarea căruia ar putea fi folosite sau ar mai putea servi, instrumentele, materialele,
echipamentele, inclusiv hardware sau software deținute; din moment ce nu ar exista nici un
mod de falsificare la care ar putea fi folosite sau la care ar mai putea servi, situația premisa nu
va fi îndeplinită, iar fapta nu va constitui infracțiune, ci o activitate inutile si irelevanta.

 Conținutul constitutiv.

- Latura obiectiva. Elementul material. După cum se poate observa din dispoziția art. 314,
elementul material al infracțiunii in varianta tip, se poate realiza prin patru acțiuni comisive
prevăzute in mod alternativ constând in fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea de
instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea uneia sau unora dintre valorile
prevăzute in textele de lege indicate in norma de incriminare.
Potrivit literaturii de specialitate, „fabricarea de instrumente sau materiale” consta in
confecționarea sau adaptarea instrumentelor ori in prepararea sau prelucrarea materialelor, iar
prin „deținerea de instrumente” se înțelege luarea in primire si păstrarea lor, cu orice titlu.
Prin „primirea” instrumentelor sau materialelor se înțelege dobândirea sau obținerea
acesta de la o alta persoana, iar „transmiterea” instrumentelor sau mijloacelor are înțelesul de
înmânarea, predarea ori transferarea acestora unei alte persoane.
Pentru existenta elementului material este suficienta efectuarea oricărei dintre aceste
acțiuni.

- Cerința esențială. Pentru realizarea elementului material al infracțiunii de deținere de


instrumente in vederea falsificării de valori trebuie sa fie îndeplinită cerința esențială ca
„instrumentele sau materialele, precum si echipamentele fabricate, primite, deținute sau
transmise sa fie de natura a putea fi folosite la falsificarea uneia dintre valorile prevăzute in
art. 310, 311 alin. 1 si 312 NCP, sau la falsificarea instrumentelor de plata electronica”.

- Urmarea imediata. Săvârșirea acțiunii de fabricare, primire, deținere sau transmitere de


instrumente sau materiale care constituie elementul material al infracțiunii are ca urmare
imediata, crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, respectiv încrederea
publica in valorile protejate prin conținutul normei de incriminare.
- Legătura de cauzalitate. Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii examinate, este
suficient sa se constate ca s-a săvârșit una din acțiunile descrise in norma de incriminare.

 Latura subiectiva

Infracțiunea se comite cu intenție directa, întrucât vizează un scop special si anume, acela ca
instrumentele sau materialele deținute sa fie destinate unor operațiuni de falsificare; s-a mai susținut
si faptul ca este posibil a fi săvârșită si cu intenție indirecta in cazul in care instrumentele sau
materialele au fost fabricate ori deținute pentru uzul altor persoane si ca intr-un asemenea caz
cuvântul „scop” capătă sensul „destinație”, interpretare ce pare a fi greu de admis din moment ce
legiuitorul nu face nici o distincție; de altfel, după cum s-a arătat in doctrina, infracțiunile la care este
evidențiat un scop special nu pot fi săvârșite decât cu intenție directa.
Atât in varianta tip cat si in varianta agravata forma de vinovăție este intenția calificata, legea
condiționând existenta infracțiunii de un anumit scop si ca atare, pentru realizarea laturii subiective
intenția indirecta nu este eficienta fiind necesara o intenție calificata.

6. FORME, MODALITATI, REGIM SANCTIONATOR SI ASPECTE PROCESUALE

Actele preparatorii deși sunt posibile, legea nu le incriminează.


Tentativa nu se pedepsește.
Infracțiunea se consuma in momentul realizării acțiunii de fabricare, primire, deținere sau
transmitere a instrumentelor sau materialelor cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor
arătate in art. 310, 311 alin. 1 si 312 NCP.
In ipoteza realizării infracțiunii in modalitatea fabricării, primirii sau transmiterii infracțiunea
poate fi simpla sau continuata pe când in varianta „deținerii” este întotdeauna continua.
Modalitățile normative ale infracțiunii corespund celor pentru modalități prin care se
realizează elementul material.

Cauza de nepedepsire. Potrivit alin. 3 nu se pedepsește persoana care, după comiterea


vreuneia dintre faptele prevăzute in alin. 1 sau 2 înainte de descoperirea acestora si înainte de a se fi
trecut a săvârșirea faptei de falsificare, preda instrumentele sau materialele deținute autorităților
judiciare, ori încunoștințează aceste autorități despre existenta lor.
Regimul sancționator la varianta tip consta in pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani Air in
varianta agravata pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Acțiunea penala se pune in mișcare din oficiu.

S-ar putea să vă placă și