Sunteți pe pagina 1din 5

Curs penal. 13.05.

2014
Infractiunile de fals. Titlul VI NCp, titlul VII VCp

Prin notiunea de fals, intr-un sens foarte larg, se intelege alterarea sau denaturarea
adevarului, insa nu orice fals are relevanta penala, ci doar acela prin care prin consecintele
juridice pe care le produce sau prin aptitudinile pe care care le are de a produce consecinte
jururidice produce un anumit grad de pericol.
Obiect juridic generic relatiile sociale cu privire la sigurarea autenticitatii anumitor
valori materiale intr-un sens foarte larg,
Obiect material: bunurile materiale, care reprezinta valori ocrotite de legea penala
impotriva falsificarii( timbre, titluri de credit, marci postale, instrumente de marcare sau de
sigilare, inscrisuri.) Acestea pot fi ob material cand avem de a face cu alterarea entitatii
falsificate. In cazul contrafacerii, entitatile falsificate reprezinta produs al infractiunii. Daca dau
unei bancnote o valoare mai mare, atunci am obiect material.
Subiectii
Subiectul activ e de regula necircumstantiat. Participatia e posibila sub toate formele.
Subiectul pasiv este statul, iar cel secundar este institutia eminenta a valorii falsificate.
Situatia premisa: preexistenta unei monede sau valori (art 282), preexistenta oficiala a
timbrelor, a marcilor (art.283), preexistenta unei stari de fapt sau de drept care sa justifice
intocmirea unui inscris, in cazul falsului in inscrisuri.
La infractiunile derivate cele de punere in circulatie sau de folosire a valorilor falsificate
situatia premisa consta tocmai in existenta unui fals anterior.
Latura obiectiva: elementul material: actiune de falsificare.
Exc art 289 (fals intelectual) fapta se realizeaza si din omisiune.
Actiune- 2 modalitati principale de falsificare:
1. Contrafacerea/plazmuirea = confectionarea in mod artificial, fraudulos a unui obiect,
piesa, instrument, inscris prin imitare dupa modelul original, autentic. In legatura cu ac
modalitate, retinem ca nu e necesar ca imitarea sa fie perfecta, ci e suficient sa existe un
oarecare grad de asemanare, care sa creeze aparenta originalului.
2. Alterarea/ modificarea unei piese autentice sau a unui inscris de asa maniera incat sa i se
confere aparenta unei alte valori, respectiv unui alt continut.
In cadrul infractiunilor derivate (punere in circulatie/folosire), elementul material este ceva
mai diversificat, respectiv poate sa fie reprezentat de punerea in ciculatie a valorilor falsificate
sau detinerea acestor valori in vederea punerii in circulatie, cum e la 282 sau elem material =
fabricarea sau detinerea de instrumente care vor servi la falsificare (art 285) sau folosirea
intrumentelor oficiale, false.
Urmarea imediata stare de pericol pentru autenticitatea, increderea publica in anumite valori
materiale.
Exc art 282 alin 3- infr de falsificare de monde sau alte valori in var agravata.
Urm imediata = paguba imp adusa sistemului financiar. (infr de rezultat)
Legatura de cauzalitate rezulta din comiterea faptei. Exc: la infractiunile de rezultat de mai sus.
Latura subiectiva. Pt toate infr din ac titlu, vinovatie e ccerutaq sub forma intentiei in ambele
modalitati. In unele cazuri, pt intregirea lat sub, exista o condititie, respectiv un scop special (art
285 detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori). Art 282, 284. Acest scop nu
califica intentia. Nu intentie directa.
Formele
Actele preparatorii nu sunt incriminate. Tentativa e incriminata doar la anumite infr. Consumarea
are loc in momentul realizarii elementului material, fiind infr de pericol.exc: infr de rezultat de
mai sus la care am facut referire., unde e nevoie de prodcerea rezultatului.
Sanctiuni: inchisoarea in limite variabile. Cateva infr la care amenda e alternativa. Pedepse
exagerate: 10-20 ani 282 .
FALSUL IN INSCRISURI
Falsul material in inscrisuri -Art 288 VCp
Art 320 NCp- la varianta agravata este functionarul public, nu functionarul ca in VCp.
Obiectul juridic relatii pivind increderea publica in inscrisurile oficiale.
Obiectul material inscrisul oficial insusi in cazul falsificarii prin alterare si poate fi suportul
care contine titlul oficial in cazul in care este contrafacut.
Inscris oficial art 178 NCp = acele inscrisuri care emana de la o autoritate publica, de la o
institutie publica sau e la o persoana juridica de interes public.
Art 288 alin 3- sunt asimilate cu inscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producatoare de consencinte juridice.
Subiectii:
Subiectul activ e necircumstantiat. In var agravata sub activ e numai functionarul.
Subiectul pasiv e autotitatea publica, institutia sau persoana de interes public de la care emana
sau ii apartine.
Situatia premisa- stare de fapt sau de drept care face necesara intocmirea unui inscris oficial.
Latura obiectiva elementul material = actiune care are cele 2 modalitati: contrafacere/ alterarea
unui inscris oficial, in continutul scrierii.
Inscrisul oficial falsificat sa fie susceptibil de a produce consecinte juridice.
Pt existenta infractiunii nu e necesar ca inscrisul sa fie folosit.
Daca inscrisul este folosit- uz de fals. (concurs)
Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol.
Legatura de cauzalitate rezulta direct.
Latura subiectiva- intentie directa/ indirecta
Variante: var agravata caracterizata prin sub activ circumstantiat.
Formele: tentativa se pedepseste (alin 4), consumarea are loc in mom in care se incheie act de
falsificare.
In privinta sanctiunilor: inchisoarea in limite normale.
Art 289 Falsul intelectual = falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii
acestuia.
- Art 321 Ncp
Obiectul juridic= rel privind increderea publica in inscrisurile oficiale.
Obiectul material= inscrisul oficial
Subiect activ este circumstantiat in sensul ca nu poate fi sub activ decat functionarul competent
sa intocmeasca actul oficial, care este falsificat. Participatia se poate realiza in toate formele. Pt
exist coaut. Toti partip trb sa aiba nu numai calit de functionar, dar si comp ceruta pt intocmirea
actului respectiv.
Subiect pasiv- autoritatea de la care emana actul falsificat.
Situatie premisa acea realitate preexistenta in legatura cu care inscrisul oficial constata date sau
fapte care pot fi ulterior utilizate in valorificarea unor interese legitime.
Latura obiectiva
Elementul material actiune sau inactiune; consta intr-o actiune de atestare mincinoasa a unor
fapte sau necorespunatoare adevarului. Inactiune= omisiunea de a consemna, insera intr-un
inscris unele date sau imprej reale.
Exista 3 cerinte esentiale atasate lat ob:
1. Elem material trb sa se real cu prilejul intocmirii inscrisului de catre functionarul ce avea
aceasta atributie.
2. Faptele sau imprej necoresp adev sau datele omise trb sa se refere la acea sit de fapt pt a
carei constatare se intocmeste inscrisul. Trb sa aiba leg cu sit de fapt.
3. Atestarea mincinoasa ori omisiunea sa fie producatoare de consecinte juridice.
Urmarea imediata stare de pericol
Legatura de cauzalitate rezulta ex re.
Latura subiectiva: intetie directa/indirecta.
Formele: tentativa este posibila si incriminata. Consumarea: are loc in mom in care inscrisul al
carui continut a fost alterat este perfectat.
Falsul in inscrisuri sub semnatura privata art 290; Art 322 Ncp
Obiectul juridic relatiile privind increderea publica in inscrisuri. Ob jur special: rel privind
incredera si autenticiatea, sinceritatea inscrisurilor sub semnatura privata folosite.
Obiect material: inscrisuri sub semnatura privata
Subiectul activ nu e circumstantiat. Participatia penala e posibila sub toate formele.
Subiectul pasiv- statul. Subiectul pasiv adiacent: persoana impotriva careia e folosit inscrisul sub
semnatura privata.
Situatia premisa- stare de fapt sau de drept impotriva careia urmeaza sa fie folosit inscrisul.
Latura obiectiva
Elementul material - actiune = de falsificare a unui inscris sub semnatura privata prin
contrafacerea scrierii sau subscrierii ori prin altararea lui in orice mod, adica elem material de la
art 288, nu de la 289.
Conditie speciala: Inscrisul sa fie folosit de autorul falsului sau sa fie incredintat de acesta altei
persoane spre folosire.daca autorul foloseste el insusi actul falsificat avem de a face doar cu infr
prev de art 290. Nu avem un concurs cu uzul de fals.
Daca se incredinteaza inscrisul unei alte pers si il foloseste => uz de fals. Autorul de fals, doar
fals in inscrisuri.
Daca este autentificat el devine un inscris oficial si ca atare falsificarea lui dupa autentificare
reprez infr prev de art 288.
Formele
Tentativa este incriminata. Cand a inceput actiunea de incredintare unei alte perosnae, dar aceste
actiuni au fost intrerupte, din cauze straine de vointa faptuitorului.
Consumarea are loc in mom in care se creeaza starea de pericol, adica fie in mom folosirii sau
fie in mom incredintarii inscrisului spre folosire.
Sanctiunea: de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
In NCP falsul in inscrisuri sub semnatura privata face trimitere atat la falsul material, cat si la cel
intelectual.
Uzul de fals
Folosirea unui inscris oficial sau sub semnatura privata stiind ca este fals in vederea
consecintelor juridice.
Este o infractiune derivata. Obiectul juridic special difera dupa cum uzul priveste un inscris
oficial sau unul sub smenatura privata, fiind similar cu cel al infractiunii din care provine
inscrisul fals.
Ob material- inscrisul fals pe care il uzeqaza
Subiectul activ- orice persoana; daca e vorba de un inscris sub semnatura privata, autor al
infractiunii de uz de fals nu poate fi autorul falsului; daca e vb de un inscris oficial, pot avea
concurs.
Sub pasiv adiacent persoana impotriva careia se foloseste actul.
Situatia premisa: preexistenta unui inscris fals.
Latura obiectiva elementul material: actiunea de folosire a unui inscris fals.
Simpla folosire nu reprezinta infractiune. Existenta acestei infractiune este conditionata de
folosirea efectiva a inscrisului.
Inscrisul trebuie sa aiba aptitudinea de a produce consecinte juridice, dar nu e necesar ca aceasta
consecinta sa se si produca.
Urmarea imediata este o stare de pericol.
Legatura de cauzalitate rezulta in mod direct.
Vinovatia- sub forma intentiei.
Tentativa nu se pedepseste. Consumarea are loc in mom folosirii, independent daca s-au produs
sau nu consecinte juridice.

S-ar putea să vă placă și