Infractiuni de Fals

Capitolul VIII
Falsuri în înscrisuri
*
In cadrul acestui capitol vor fi analizate modalităţile de falsificare a
JS$ înscrisurilor oficiale sau a celor sub semnătură privată fie de către
particulari, fie de funcţionari publici aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Deopotrivă, vor fi studiate diferitele componente ale activităţii infracţionale
constând în utilizarea înscrisurilor falsificate ori în declaraţiile false efectuate
în faţa autorităţilor publice.
§1. Falsul material în înscrisuri oficiale ... î

1.1. Noţiune
- este infracţiunea ce constă în falsificarea unui înscris oficial (inclusiv a copiilor
legalizate ale acestuia), prin contrafacerea (imitarea) scrierii sau a subscrierii ori prin
alterare în orice mod (ştergeri, adăugiri etc.), dacă înscrisul oficial falsificat este de
natură să producă consecinţe juridice [art. 320 alin. (1) C.pen.];
- constituie varianta agravată a infracţiunii săvârşirea falsului de către un func
ţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
1.2. Obiectul infracţiunii
a) obiectul juridic: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se
bucură înscrisurile oficiale;
b) obiectul material: înscrisul preexistent alterării, în cazul în care falsul se reali
zează în această modalitate.
- în ipoteza falsificării unui înscris oficial prin contrafacere, înscrisul falsificat va
reprezenta produsul infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia1;
- prin înscris se înţelege actul unilateral sau convenţional care emană de la una sau
mai multe persoane fizice sau juridice de drept public sau de drept privat oii care
aparţine acestor persoane; înscrisul trebuie să aibă o formă materială (tipărit pe hârtie),
neavând relevanţă la această infracţiune forma electronică a înscrisului;
în acelaşi sens F. Streteanu, D. Nifu, op. cit., voi. I, p. 271 care mai arată că „infrac
ţiunile de fals, în modalitatea întocmirii sau contrafacerii unui înscris, sunt infracţiuni de
rezultat — căci ele determină o modificare în lumea exterioară, respectiv apariţia înscrisului
care anterior nu exista - dar nu au un obiect material, foaia de hârtie pe care s-a redactat. (...)
nu vedem cum o coală albă de hârtie (pe care se redactează înscrisul contrafăcut) ar fi „lezată’
prin redactarea pe ea a înscrisului contrafăcut”.
Falsuri în înscrisuri 839
- potrivit art. 178 alin. (2) C.pen., înscris oficial este orice înscris care emană de la o
persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 C.pen. [autorităţile publice,
instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează
bunurile proprietate publică ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) C.pen.
(persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de
autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire
la îndeplinirea respectivului serviciu public) sau care aparţine (înregistrat sau depus)
unor asemenea persoane (de pildă, diplomele de studii, certificatul de înmatriculare sau
cartea de identitate a uni vehicul, actele de stare civilă, hotărârile judecătoreşti, ordinele
emise de către un ministru, adeverinţele emise de primărie sau registrele agricole şi
evidenţele fiscale ale primăriei, certificatul de atestare fiscală)];
- înscrisul care emană de la o unitate dintre cele prevăzute de art. 176 C.pen. ori de
la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) C.pen. trebuie să respecte condiţiile ad
validitatem prevăzute de lege, să aibă valoare probatorie şi să fie apte de a da naştere,
modifica sau stinge raporturi juridice;
- copiile legalizate ale înscrisurilor oficiale au aceeaşi valoare ca şi originalul, chiar
şi în ipoteza în care nu mai există sau nu se mai găseşte în materialitatea sa originalul;
în schimb, copiile simple ale înscrisului oficial nu au aceeaşi valoare cu acesta şi nu pot
face obiectul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale; în această privinţă, în
jurisprudenţă s-a reţinut că falsificarea unei copii constituie infracţiune chiar dacă nu
există înscrisul original, din moment ce respectiva copie, dacă ar fi fost adevărată, ar
fi produs consecinţe juridice (în acest sens, fostul Trib. Suprem, decizia penală
nr. 411/1971), respectiv că există infracţiunea de fals când inculpatul a întocmit copii
după două acte şcolare - inexistente - certificând că sunt conforme cu originalul
(fostul Trib. Suprem, decizia penală nr. 1337 din 12 martie 1970)’,
- înscrisul formează obiectul material al infracţiunii, indiferent dacă a fost falsi
ficat total sau parţial, dacă falsul priveşte conţinutul înscrisului ori semnătura aces
tuia, sau modul de autentificare, de atestare ori de certificare a acestuia1;
- este necesar ca înscrisul oficial să nu fie lovit de o cauză de nulitate absolută,
care să fie evidentă (în absenţa evidenţei cauzei de nulitate absolută fapta va fi tipică)
sau să nu fie perimat; dacă acţiunea de falsificare priveşte un înscris care este lovit de
o cauză de nulitate relativă, fapta va fi tipică;
- în ipoteza în care înscrisul care se doreşte a fi falsificat este el însuşi rezultatul
unor acte de falsificare efectuate anterior fie de aceeaşi persoană, fie de un terţ, activi
tăţile ulterioare de contrafacere şi/sau de alterare a înscrisului deja falsificat nu vor
constitui o faptă tipică prevăzută de art. 320 C.pen.;
- sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice imprimate pro
ducătoare de consecinţe juridice care emană de la o unitate dintre cele prevăzute de
art. 176 C.pen. ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) C.pen.
V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal. Partea specială, voi. IV, op. cit.,
p. 376.
840 Sinteze de drept penal. Partea specială
O copie simplă a unui înscris oficial nu poate fi asimilată, conform

legii penale, cu un înscris oficial, motiv pentru care nu i se poate conferi
aptitudinea de a produce efectele juridice proprii înscrisului de pe care această
copie este efectuată. O astfel de semnificaţie o pot avea duplicatele, triplicatele,
copiile legalizate sau certificate ale unui înscris oficial, ceea ce nu este ipoteza
din prezenta cauză. Faptul că expertul evaluator a procedat la întocmirea rapor
tului de evaluare conferind unei copii simple a certificatului de urbanism aceeaşi
valoare ca şi a înscrisului original ori faptul că partea civilă a omis sau nu a
considerat necesar să verifice legalitatea actelor în baza cărora a fost întocmit
raportul de evaluare, nu sunt aspecte de natură să asimileze o copie simplă a
unui înscris oficial cu însuşi înscrisul oficial şi să-i confere aceeaşi valoare
probantă. Mai mult, în cauză, în baza aceloraşi înscrisuri, expertul evaluator a
întocmit două rapoarte de evaluare cu aceeaşi dată, dar pentru sume sensibil
diferite, cu pagini diferite, sub aspectul existenţei ştampilei/ştampilelor şi sem
năturii expertului evaluator şi a ştampilei persoanei vătămate de confirmare a
conformităţii cu originalul, precum şi a semnăturii numitului I.C. In acest
context, modalitatea în care expertul evaluator a înţeles să întocmească raportul
de evaluare, precum şi neglijenţa părţii civile în a verifica legalitatea actelor în
baza cărora a fost întocmit raportul şi acordat creditul, nu pot determina confe
rirea unei copii simple, necertificate de inculpat pentru conformitate cu
originalul, efectele juridice proprii înscrisului original de pe care această copie
este efectuată, nefiind întrunite astfel condiţiile legale pentru existenţa infrac
ţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, care presupune falsificarea unui
înscris oficial, de natură să producă consecinţe juridice (C.A. laşi, secţia penală,
decizia nr. 133/06.03.2018, www.sintact.ro).
1.3. Subiecţii infracţiunii

a) subiectul activ: autor poate fi orice persoană fizică sau juridică (necircumstan-
ţiat) cu capacitate penală;
- în ipoteza în care subiect activ nemijlocit este un funcţionar public care comite
falsul material în exercitarea atribuţiilor de serviciu se va reţine varianta agravată a
infracţiunii;
- participaţia penală este posibilă în toate formele: coautoratul, instigarea sau com
plicitatea.
b) subiectul pasiv: unitatea emitentă sau cea căreia îi aparţine înscrisul oficial;
- în doctrină1 s-a apreciat că înscrisul oficial poate fi producător de consecinţe
juridice contra unei persoane fizice sau juridice; această persoană este subiectul pasiv
eventual al infracţiunii care va deveni subiect pasiv efectiv atunci când înscrisul va fi
folosit împotriva sa; având în vedere că subiectul pasiv este titularul valorii sociale
care constituie obiectul juridic al infracţiunii şi ţinând seama de faptul că subiectul
pasiv al infracţiunii nu se confundă cu persoana prejudiciată, nu cred că se impune
reţinerea unei noi distincţii în categoria subiecţilor pasivi între cei eventuali şi cei
Idem, p. 377.
efectivi1, existenţa subiectului pasiv putând fi reţinută doar în ipoteza existenţei unei
vătămări a valorii sociale proteguite, iar nu în eventualitatea existenţei unei vătămări.
In plus, trebuie avut în vedere că nu în toate împrejurările în care se realizează o
acţiune de falsificare a înscrisului oficial se produce automat şi o consecinţă juridic
prejudiciabilă unei persoane fizice sau juridice.
1.4. Latura obiectivă

a) elementul material: falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori
a semnăturii sau prin alterare (infracţiune comisivă);
- prin activitate infracţională se acţionează asupra formei materiale a înscrisului
(instrwnentum);
- contrafacerea (plăsmuirea, ticluirea) este modalitatea de falsificare a unui înscris
oficial constând în acţiunea de reproducere, prin imitare, a obiectului falsificat;
contrafacerea poate privi scrierea (conţinutul înscrisului, cu respectarea cerinţelor de
formă pentru a da aparenţa unui înscris real) sau subscrierea (semnătura persoanei în
drept să semneze înscrisul oficial ori o altă semnătură);
- alterarea este modalitatea de falsificare a unui înscris oficial constând în acţiunea
de modificare în sens material a acestuia (de exemplu, prin efectuarea unor adăugiri,
ştersături, modificări în înscris, inclusiv modificarea punctuaţiei dacă prin acesta se
schimbă sensul celor consemnate în înscris);
- în literatura de specialitate2 s-a arătat în mod întemeiat că nu este tipică fapta de
a altera un înscris în scopul îndreptării unei erori materiale ori a unei lacune a
acestuia; tot astfel, în doctrină3 s-a apreciat că nu este tipică fapta unei persoane de a
semna un înscris oficial în numele altei persoane fie cu acordul acesteia, fie în con
diţiile în care aceasta se afla într-o imposibilitate temporară de a semna, „deoarece,
astfel, încrederea publică nu este atinsă; prin urmare, actul fals trebuie să producă alte
consecinţe juridice sau şi alte consecinţe juridice decât cele pe care le-ar fi produs
dacă nu era falsificat. Or, actul semnat pentru altă persoană nu generează alte conse
cinţe decât cele ce ar fi avut loc în cazul în care persoana respectivă ar fi semnat ea
însăşi actul”;
- cerinţa esenţială: este necesar ca înscrisul contrafăcut sau alterat să fie apt de a
produce consecinţejuridice;
- fapta va fi tipică şi în cazul în care este falsificată o copie legalizată a unui înscris
oficial; fapta nu va fi tipică dacă activitatea de alterare vizează un înscris falsificat
anterior;
1 Deopotrivă, cred că este eronată distincţia făcută în unele lucrări (a se vedea C. Rotaru,
în Curs tematic 2, p. 381) între subiect pasiv principal şi subiect pasiv eventual (acesta din
urmă fiind considerat persoana fizică sau juridică ale cărei interese au fost lezate de înscrisul
falsificat; se remarcă faptul că deşi este considerat subiect pasiv eventual, autoarea consideră
că lezarea este efectivă, nu eventuală).
2 S. Bogdan, op. cit., p. 540.
3 T. Vasiliu ş.a., Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială, voi. II, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 256.
840 Sinteze de drept penal Partea specială
O copie simplă a unui înscris oficial nu poate fi asimilată, conform

legii penale, cu un înscris oficial, motiv pentru care nu i se poate conferi
aptitudinea de a produce efectele juridice proprii înscrisului de pe care această
copie este efectuată. O astfel de semnificaţie o pot avea duplicatele, triplicatele,
copiile legalizate sau certificate ale unui înscris oficial, ceea ce nu este ipoteza
din prezenta cauză. Faptul că expertul evaluator a procedat la întocmirea rapor
tului de evaluare conferind unei copii simple a certificatului de urbanism aceeaşi
valoare ca şi a înscrisului original ori faptul că partea civilă a omis sau nu a
considerat necesar să verifice legalitatea actelor în baza cărora a fost întocmit
raportul de evaluare, nu sunt aspecte de natură să asimileze o copie simplă a
unui înscris oficial cu însuşi înscrisul oficial şi să-i confere aceeaşi valoare
probantă. Mai mult, în cauză, în baza aceloraşi înscrisuri, expertul evaluator a
întocmit două rapoarte de evaluare cu aceeaşi dată, dar pentru sume sensibil
diferite, cu pagini diferite, sub aspectul existenţei ştampilei/ştampilelor şi sem
năturii expertului evaluator şi a ştampilei persoanei vătămate de confirmare a
conformităţii cu originalul, precum şi a semnăturii numitului I.C. în acest
context, modalitatea în care expertul evaluator a înţeles să întocmească raportul
de evaluare, precum şi neglijenţa părţii civile în a verifica legalitatea actelor în
baza cărora a fost întocmit raportul şi acordat creditul, nu pot determina confe
rirea unei copii simple, necertificate de inculpat pentru conformitate cu
originalul, efectele juridice proprii înscrisului original de pe care această copie
este efectuată, nefiind întrunite astfel condiţiile legale pentru existenţa infrac
ţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, care presupune falsificarea unui
înscris oficial, de natură să producă consecinţe juridice (C.A. Iaşi, secţia penală,

ţiat) cu capacitate penală;
- în ipoteza în care subiect activ nemijlocit este un funcţionar public care comite
falsul material în exercitarea atribuţiilor de serviciu se va reţine varianta agravată a
infracţiunii;
plicitatea.
b) subiectul pasiv: unitatea emitentă sau cea căreia îi aparţine înscrisul oficial;
- în doctrină1 s-a apreciat că înscrisul oficial poate fi producător de consecinţe
juridice contra unei persoane fizice sau juridice; această persoană este subiectul pasiv
eventual al infracţiunii care va deveni subiect pasiv efectiv atunci când înscrisul va fi
folosit împotriva sa; având în vedere că subiectul pasiv este titularul valorii sociale
care constituie obiectul juridic al infracţiunii şi ţinând seama de faptul că subiectul
pasiv al infracţiunii nu se confundă cu persoana prejudiciată, nu cred că se impune
reţinerea unei noi distincţii în categoria subiecţilor pasivi între cei eventuali şi cei
Idem, p. 377.
efectivi1, existenţa subiectului pasiv putând fi reţinută doar în ipoteza existenţei unei
vătămări a valorii sociale proteguite, iar nu în eventualitatea existenţei unei vătămări.
In plus, trebuie avut în vedere că nu în toate împrejurările în care se realizează o
acţiune de falsificare a înscrisului oficial se produce automat şi o consecinţă juridic
prejudiciabilă unei persoane fizice sau juridice.

a) elementul material: falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori
a semnăturii sau prin alterare (infracţiune comisivă);
- prin activitate infracţională se acţionează asupra formei materiale a înscrisului
(instrumentum);
oficial constând în acţiunea de reproducere, prin imitare, a obiectului falsificat;
formă pentru a da aparenţa unui înscris real) sau subscrierea (semnătura persoanei în
drept să semneze înscrisul oficial ori o altă semnătură);
- alterarea este modalitatea de falsificare a unui înscris oficial constând în acţiunea
de modificare în sens material a acestuia (de exemplu, prin efectuarea unor adăugiri,
ştersături, modificări în înscris, inclusiv modificarea punctuaţiei dacă prin acesta se
schimbă sensul celor consemnate în înscris);
- în literatura de specialitate2 s-a arătat în mod întemeiat că nu este tipică fapta de
a altera un înscris în scopul îndreptării unei erori materiale ori a unei lacune a
acestuia; tot astfel, în doctrină3 s-a apreciat că nu este tipică fapta unei persoane de a
semna un înscris oficial în numele altei persoane fie cu acordul acesteia, fie în con
diţiile în care aceasta se afla într-o imposibilitate temporară de a semna, „deoarece,
astfel, încrederea publică nu este atinsă; prin urmare, actul fals trebuie să producă alte
consecinţe juridice sau şi alte consecinţe juridice decât cele pe care le-ar fi produs
dacă nu era falsificat. Or, actul semnat pentru altă persoană nu generează alte conse
cinţe decât cele ce ar fi avut loc în cazul în care persoana respectivă ar fi semnat ea
însăşi actul”;
- cerinţa esenţială: este necesar ca înscrisul contrafăcut sau alterat să fie apt de a
produce consecinţejuridice;
- fapta va fi tipică şi în cazul în care este falsificată o copie legalizată a unui înscris
oficial; fapta nu va fi tipică dacă activitatea de alterare vizează un înscris falsificat
anterior;
1 Deopotrivă, cred că este eronată distincţia făcută în unele lucrări (a se vedea C. Rotaru,
în Curs tematic 2, p. 381) între subiect pasiv principal şi subiect pasiv eventual (acesta din
urmă fiind considerat persoana fizică sau juridică ale cărei interese au fost lezate de înscrisul
falsificat; se remarcă faptul că deşi este considerat subiect pasiv eventual, autoarea consideră
că lezarea este efectivă, nu eventuală).
2 S. Bogdan, op. cit., p. 540.
3 T. Vasiliu ş.a., Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială, voi. II, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 256.
- în cazul în care falsificarea unui înscris oficial se realizează prin aplicarea unei
ştampile false, se va reţine în concurs falsul material în înscrisuri oficiale şi folosirea de
instrumente false (art. 318 C.pen.);
- nu este necesară pentru săvârşirea infracţiunii şi folosirea înscrisului oficial falsi
ficat; în ipoteza în care cel care a falsificat înscrisul oficial îl şi foloseşte ulterior, se va
reţine concursul real între infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi una sau
mai multe infracţiuni de uz de fals (în funcţie de numărul utilizărilor frauduloase); în
ipoteza în care se reţine aceeaşi rezoluţie infracţională va exista o unitate legală sub
forma infracţiunii continuate de uz de fals);
b) urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încre
derea publică de care se bucură înscrisurile oficiale; în cazul în care fapta se comite
prin contrafacere urmarea imediată trebuie să constea şi în apariţia înscrisului
contrafăcut care anterior nu exista;
c) legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei la modalitatea comiterii
faptei prin alterare (infracţiune de pericol abstract); în cazul în care fapta este comisă
prin contrafacere fiind o infracţiune de rezultat legătura de cauzalitate trebuie dovedită;
Ceea ce i se impută inculpatei este plăsmuirea copiei recipisei prin

menţiunea „conform cu originalul” şi semnătura ei de pe xerocopia respectivei
recipise, iar A. nu neagă efectuarea menţiunii şi nu contestă semnătura sa de pe
acest document. Inculpata A., în calitate de avocat, nu putea certifica veridi
citatea unui înscris decât dacă i se prezenta originalul spre verificare. Inculpata
nu a putut face dovada existenţei originalului recipisei şi a precizat că a văzut
originalul la D., dar aceasta din urmă nu a confirmat acest aspect. Inexistenţa
originalului a cărei veridicitate a fost atestată reiese chiar din conţinutul
înscrisului falsificat, căci probele administrate dovedesc faptul că recipisa a fost
plăsmuită prin fotocopierea a două înscrisuri diferite, dintre care unul cu o
ştampilă cu data de 1 iunie 2010. Autorul acestui înscris falsificat este însăşi
inculpata, care a făcut menţiunea „conform cu originalul” şi a semnat, însu-
şindu-şi conţinutul actului, al cărui original nu a existat niciodată. Observând că
a depăşit termenul de 30 zile în care trebuiau depuse motivele acţiunii în
anulare, inculpata A. a falsificat copia recipisei poştale din 1 iunie 2010, pe care
a depus-o la dosarul cauzei pentru a dovedi că demersul judiciar a fost efectuat
în termenul legal. Falsul material în înscrisuri oficiale incriminat în dispoziţiile
art. 288 C.pen. constă în fapta persoanei care contraface, plăsmuieşte, în tot sau
în parte, ori alterează, modifică un astfel de înscris, pentru a obţine, prin aceasta,
o probă scrisă, neconformă cu realitatea. Falsificarea unui astfel de înscris
înseamnă alterarea adevărului, operată asupra unui lucru, asupra unei chestiuni,
care are legal însuşiri probatorii. Falsificarea unui înscris oficial nu este posibilă
fără preexistenţa unei stări de fapt sau de drept, stare în detrimentul căreia se
creează o probă falsă, prin plăsmuirea sau alterarea unui înscris sub semnătură
privată, căci, în caz contrar, un înscris fals, care nu are nicio întrebuinţare, care
nu corespunde niciunei cerinţe impuse de o stare de fapt, este un fals inutil şi
inofensiv, care nu cade sub incidenţa legii penale. în cazul alterării prin adău
gire, inserare, apare ca necesară o contrafacere a scrierii, fiind vorba despre
acelaşi scris, de mână sau dactilografiat, tehnoredactat, existând situaţii când,
pentru a nu deveni suspect, datorită unor ştersături, modificări, adăugiri, falsifi
catorul preferă să contrafacă înscrisul în întregime. Totodată, contrafacerea
scrierii înseamnă şi o imitare prin reproducerea conţinutului obişnuit al înscri
sului falsificat, fără o astfel de reproducere a conţinutului înscrisul fals neputând
avea aparenţa unui înscris adevărat. Aşadar, contrafacerea scrierii înseamnă şi
plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să
conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii este ca
înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul
când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat
are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin
folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă. Din punct de vedere al
laturii obiective a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, elementul
material constă în acţiunea inculpatei de a falsifica o copie a unei recipise, prin
plăsmuirea conţinutului, elementul material cerut de lege pentru această infrac
ţiune fiind urmat de comiterea unei alte fapte penale, prin acţiunea de folosire a
copiei falsificate, prin depunerea ca probă în faţa unei instanţe de judecată, în
cadrul procesului de la Curtea de Apel Galaţi. Conţinutul constitutiv al
infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale este întrunit şi sub aspectul laturii
subiective, fapta fiind săvârşită de inculpată cu intenţie directă, copia falsificată
a recipisei fiind depusă în vederea producerii unor consecinţe juridice, şi anume
de a dovedi, în faţa instanţei de judecată, respectiv Curtea de Apel Galaţi
învestită cu judecarea Dosarului nr. x/44/2011*, depunerea motivelor acţiunii în
anulare. Ca atare, fapta inculpatei de a falsifica copia recipisei din 1 iunie 2010 a
Oficiului Poştal nr. 6 Galaţi, pe care a folosit-o în faţa instanţei de judecată
pentru a face dovada că a formulat în termenul legal acţiunea în anulare a
hotărârii arbitrare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals
material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, instanţa de control judiciar urmând a
dispune condamnarea sa (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 24/26.01.2016,
wmv.scj.ro).
Persoana care plăsmuieşte, în întregime sau parţial, un înscris oficial

comite infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale fără a fi necesar ca, pentru
existenţa acestei infracţiuni, înscrisul să fie folosit (Trib. Suprem, secţia penală,
decizia de îndrumare nr. 1/1969, în R.R.D. nr. 5/1970, p. 116-118).
r\i
Prin falsificare nu trebuie să se înţeleagă numai denaturarea unui

înscris adevărat, ci şi plăsmuirea în întregime a unui înscris. întocmirea unei
copii a unui act inexistent constituie, de aceea, infracţiunea de fals material în
înscrisuri oficiale (Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 411/1971, în Reper
toriu 1969-1975, p. 168).
<*JI^ falsificarea filelor registrului de valori din cadrul biroului execu
torului judecătoresc, prin adăugarea unor menţiuni nereale după completarea
filelor, săvârşită de către executorul judecătoresc, în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, constituie infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută
în art. 320 alin. (1) şi (2) C.pen. Executorul judecătoresc are calitatea de func
ţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C.pen., iar registrele
întocmite în cadrul biroului executorului judecătoresc în aplicarea reglemen

tărilor legale constituie înscrisuri oficiale, în sensul dispoziţiilor art. 178 alin. (2)
C.pen., ca înscrisuri care emană de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2)
C.pen. sau care îi aparţin (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 133/A din
12 aprilie 2019, mvw.scj.ro).
A falsifica un înscris oficial prin contrafacerea scrierii înseamnă

reproducerea frauduloasă, plăsmuirea, ticluirea unui înscris, atribuindu-i
aparenţa unui înscris oficial autentic, adevărat. Pentru existenţa infracţiunii de
fals material în înscrisuri oficiale nu interesează dacă preexistă un înscris oficial
care să fie reprodus, cerinţa legii fiind îndeplinită şi atunci când un asemenea
înscris este produsul concepţiei autorului. In cauză s-a probat că înscrisurile
„Procesul-verbal de validare a concursului de granturi” şi „Sinteza rezultatului
concursului de granturi multianuale desfăşurat în perioada 1-30 aprilie 2007”,
înregistrate în evidenţele Universităţii de Vest „V.G.” Arad şi ale Facultăţii de
Ştiinţe Economice sunt falsificate, fiind redactate de inculpatul B.I. şi concepute
de acesta din urmă împreună cu inculpatul I.S., fiind ulterior depuse la dosarul
său pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea titlului universitar
de conferenţiar. (...) Concluzia care se desprinde este aceea că la data înscrierii
inculpatul I.S. nu îndeplinea criteriul 2 pentru acordarea titlului universitar de
conferenţiar, că înscrisurile de mai sus au fost întocmite cel puţin începând cu
data convorbirilor din 6 iulie 2007, au fost antedatate şi înregistrate la 3 mai
2007 şi 7 mai 2007 în Registrul de intrări-ieşiri al Universităţii de Vest „V.G”
pentru a crea aparenţa că cerinţele legale ar fi fost întrunite în persoana inculpa
tului arătat, fiind depuse la dosarul de candidat al sus-numitului inculpat în
scopul menţionat. Inculpaţii D.F., V.D. şi B.M. au acceptat să semneze aceste
înscrisuri, deşi ştiau că nu au fost desemnaţi în nicio comisie de selecţie, că nu
au văzut proiectele celorlalţi „participanţi” la competiţie şi nu au participat la
acordarea punctajelor, ultimii doi inculpaţi recunoscând că au acceptat să
semneze, deoarece inculpatul D.F. i-a informat că înscrisurile au fost întocmite
de inculpatul B.I., cadru universitar cu o notorietate şi reputaţie cunoscută, ştiind
că înscrisurile false pe care le-au semnat vor fi folosite de inculpatul I.S. pentru
a dovedi criteriul 2 - „activitatea de cercetare”, pe care acesta nu-1 îndeplinea la
momentul înscrierii la concurs. (...) Este irelevantă şi apărarea potrivit căreia
înscrisurile menţionate reprezentau „ciorne” şi nu erau în măsură să producă
consecinţe juridice, deoarece, pe de o parte, au fost înregistrate la universitate,
iar, pe de altă parte, inculpatul I.S. şi le-a însuşit în totalitate, fiind enumerate în
„Fişa candidatului” depusă la dosarul de conferenţiar. Totodată, evaluarea
cerinţelor a fost verificată şi prin prisma existenţei documentelor arătate, fiind
avute în vedere la acordarea gradului didactic, existenţa scopului urmărit prin
întocmirea şi folosirea înscrisurilor false rezultând fără dubiu (I.C.C.J., secţia
penală, decizia nr. 2066/18.06.2014, www.scj.ro).
1.5. Latura subiectivă

- intenţie directă sau indirectă;
- nu interesează sub aspectul existenţei infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost
săvârşită; acestea pot fi avute în vedere de instanţă la individualizarea pedepsei.
înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1)
C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită
de art. 288 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. şi a dispus
condamnarea inculpatului I.C.C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare. (...) Incul
patul I.C.C., în declaraţiile date a recunoscut că a întocmit în fals adeverinţe de
salariu pe care apoi le-a semnat şi a aplicat ştampila Poliţiei Valea lui Mihai,
după care le-a depus la Banca de Credit L., fiind efectuată şi o constatare
tehnico-ştiinţifică a scrisului, care atestă că scrisul de completare de pe înscri
surile false aparţine inculpatului I.C.C. în speţă, latura obiectivă a infracţiunii
prevăzută de art. 288 C.pen. s-a realizat prin faptul că înscrisurile oficiale
falsificate care cuprind atestări de natură să servească la justificarea unei cereri
de credit au produs consecinţe juridice, respectiv acelaşi efect ca şi un act
adevărat, neavând relevanţă împrejurarea că inculpatul I.C.C. şi-a achitat ulterior
obţinerii creditului, pe baza înscrisurilor falsificate, într-o anumită proporţie,
ratele stabilite de bancă. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul I.C.C. a
acţionat în deplină cunoştinţă de cauză asupra caracteristicilor obiectului
material al infracţiunii de fals, completând adeverinţele de salariu, inserând date
nereale cu privire la veniturile realizate, a dorit să comită infracţiunea de falsifi
care şi a realizat că săvârşind-o prin depunerea la bancă va produce consecinţe
juridice (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 343/28.10.2014, www.scj.ro).
1.6. Varianta agravată

- este mai gravă comiterea falsului material în înscrisuri oficiale de un funcţionar
public (art. 175 C.pen.) aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (indiferent dacă înscrisul
oficial a fost întocmit ab initio chiar de funcţionarul public ori de către alt funcţionar);
- falsificarea înscrisului oficial de funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor
de serviciu nu are loc la momentul întocmirii acestuia, ipoteză în care se impune reţi
nerea comiterii infracţiunii de fals intelectual, dacă funcţionarul public era competent
să întocmească înscrisul; în situaţia în care funcţionarul public nu avea competenţa de a
întocmi înscrisul oficial, chiar dacă falsul are loc la momentul întocmirii se va reţine
varianta agravată a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, deoarece activi
tatea sa reprezintă în realitate o contrafacere a înscrisului;
- se poate reţine coautoratul dacă infractorii au calitatea specială cerută de lege;
- se va reţine instigarea sau complicitatea la varianta agravată dacă participantul a
cunoscut sau a prevăzut calitatea specială a autorului.
1.7. Formele infracţiunii

- actele de pregătire sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
- tentativa este posibilă şi incriminată;
- infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică, chiar dacă
înscrisul falsificat nu a fost folosit;
- poate fi realizată în formă continuată, caz în care infracţiunea se epuizează la data

realizării ultimului act de executare.
1.8. Pedeapsa
- pentru forma de bază: închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (180-300
zile-amendă);
- pentru varianta agravată: închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
fggjMl intelectual
2.1. Noţiune
- este infracţiunea ce constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii
acestuia, de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin
atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea,
cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări (art. 321 C.pen.).

bucură înscrisurile oficiale;
b) obiectul material: înscrisul oficial falsificat emis de organul competent cu
respectarea condiţiilor ad validitatem.
înscrierea de date nereale în carnetul de muncă, de către un funcţionar

aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, constituie fals intelectual, acest act
având caracter de înscris oficial. Falsificarea unei adeverinţe eliberate de o
cooperativă meşteşugărească privind vechimea în muncă şi veniturile unor
cooperatori constituie fals în înscrisuri sub semnătură privată, acest act neavând
caracterul unui înscris oficial (C.S.J., secţia penală, decizia nr. 2822/2003,
www.legalis.ro).
- în vederea evitării dublei incriminări, prin LPANCP a fost abrogat art. 43 din
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, deoarece prevedea o incriminare specială
a falsului intelectual.

a) subiectul activ: autor este funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu care este competent să întocmească înscrisul oficial;
- potrivit art. 175 C.pen., funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana
care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
(i) exercită atribuţii şi responsabilităţii stabilite în temeiul legii, în scopul reali
zării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti (de pildă, deputaţii,
senatorii, Preşedintele României, membrii Guvernului, judecătorii şi procurorii,
membrii CSM etc.);
(ii) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură
(de exemplu: funcţionarii publici propriu-zişi sau cei cu statut special, funcţionarii
publici din cadrul administraţiei centrale sau locale, funcţionarii parlamentari, primarii,
preşedinţii de consilii locale sau judeţene, preşedintele Curţii de Conturi, poliţiştii,
medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public
de sănătate etc.);
(iii) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii auto
nome (de exemplu. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Regia Autonomă
„Monitorul Oficial”, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de
Stat), al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau
majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia (de
exemplu, directorul unei regii autonome, guvernatorul Băncii Naţionale a României,
persoanele încadrate în unităţi bancare cu capital integral sau majoritar de stat, nu şi
cele care îşi desfăşoară activitatea într-o bancă cu capital integral privat sau atât cu
capital privat, cât şi cu capital de stat dacă statul român este acţionar minoritar).
- persoana asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2) C.pen. [per
soana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de auto
rităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire
la îndeplinirea respectivului serviciu public (de pildă, notarii, executorii judecătoreşti,
experţii tehnici autorizaţi, interpreţii şi traducătorii autorizaţi, medicii, funcţionarii
bancari etc.) poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii];
r\\
Actul de vânzare-cumpărare întocmit şi autentificat de notarul public
constituie înscris oficial, iar notarul public are calitatea de funcţionar public. Ca
urmare, autentificarea de către notarul public a unui act de vânzare-cumpărare în
care semnăturile nu aparţin vânzătorilor constituie infracţiunea de fals intelec
tual (C.S.J., secţia penală, decizia nr. 3378/1998, uninv.legalis.ro).
- participaţia penală este posibilă în toate formele: coautoratul (dacă toţi subiecţii
activi au calitatea de funcţionar public şi se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu în
legătură cu emiterea actului); instigarea sau complicitatea nu este condiţionată de vreo
calitate a participantului;
- este posibilă participaţia improprie la fals intelectual atunci când autorul comite
fapta din culpă sau fără vinovăţie;
Fapta inculpatei M.A.V., care, la data de 21 mai 2009, l-a determinat

pe inculpatul R.P., judecător în cadrul Judecătoriei Năsăud, să procedeze la
redactarea unei încheieri în Dosarul penal nr. .../2008, aflat pe rolul Judecătoriei
Năsăud, în care să consemneze, în fals, participarea unui alt procuror de şedinţă,
urmărind ascunderea stării de incompatibilitate a inculpatei în cauza respectivă,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual.
Fapta inculpatului R.P. care, urmare a solicitării formulate de către inculpata
M.A.V., a dispus grefierului de şedinţă să consemneze, în fals, în încheierea de
şedinţă a cauzei penale nr. .../2008, participarea unui alt procuror de şedinţă,
urmărind ascunderea stării de incompatibilitate a inculpatei, încheiere pe care a
semnat-o şi a dispus ataşarea sa la dosarul cauzei, întruneşte elementele consti
tutive ale infracţiunii de fals intelectual (I.C.C.J., secţia penală, decizia
nr. 90/2015, www.scj.ro).
în ceea ce priveşte participaţia improprie la infracţiunea de fals

intelectual în forma continuată prevăzută de art. 31 alin. (2) C.pen. raportat la
art. 289 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., constând în aceea că
inculpata ar fi determinat pe judecătorii C.A.U., C.B. şi C.I.B. de la Judecătoria
Baia de Aramă să ateste fără vinovăţie în încheierile şi hotărârile judecătoreşti
pronunţate că a fost achitată taxa judiciară de timbru, instanţa de fond a apreciat
că aceasta nu se încadrează în tipicitatea normei de incriminare, cu menţionarea
următoarelor argumente: consemnarea făcută în practicaua încheierii sau
hotărârii judecătoreşti privind depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de
timbru sau menţionarea în partea descriptivă a hotărârii că acţiunea a fost legal
timbrată nu constituie o operaţiune de atestare a unor împrejurări necorespun
zătoare adevărului, pentru că judecătorul nu atestă nici faptul că partea a plătit
taxa de timbru, o asemenea operaţiune nefiind făcută în faţa sa, nici valabilitatea
chitanţei de achitare a taxei. Faptul plăţii este atestat de chitanţa de achitare a
taxei de timbru şi nu de hotărârea judecătorească, la fel cum actul juridic în
sensul de manifestare de voinţă ce naşte, modifică sau stinge un raport juridic -
în speţă, plata taxei de timbru, nu se confundă cu înscrisul constatator (în sensul
de instrumentum probationis) - chitanţa de plată (I.C.C.J., secţia penală, decizia
nr. 107/2015, www.scj.ro).
Fapta inculpatului de a-i propune unui poliţist să-i încheie pro-

cesul-verbal de constatare a producerii accidentului cu o dată ulterioară (pentru a
putea încheia asigurarea CASCO anterior accidentului în scopul obţinerii
despăgubirilor de la asigurător), propunere acceptată de către poliţist, constituie
instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, iar în cazul poliţistului, fals
intelectual (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5049 din 6 septembrie 2006, în
CP comentat, ed. a 2-a, p. 1078).
Fapta inculpatului de a determina, cu intenţie, pe o salariată subalternă

lui, care nu cunoştea realitatea, de a atesta, într-o chitanţă fiscală, date necores
punzătoare adevărului, cu scopul de a fi plătite taxe vamale mai reduse de către
persoana căreia i-a fost eliberată chitanţa, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de fals intelectual, săvârşită în condiţiile participaţiei improprii
(C.S.J., secţia penală, decizia nr. 153/1999, în R.D.P. nr. 1/2001, p. 140).
Fapta inculpatului care, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la

cererile din 20 iulie 2006 şi din 21 martie 2007 a anexat acte false prin care se
identifica amplasarea imobilului în teritoriu, ceea ce a avut drept consecinţă
emiterea certificatelor de urbanism din 31 iulie 2007 şi din 10 aprilie 2007,
conţinând menţiuni şi anexe cu date nereale, de către funcţionarii ce au acţionat
fără vinovăţie din cadrul Primăriei şi, respectiv, la solicitările adresate Oficiului
Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal, determinând efectuarea de men
ţiuni nereale în evidenţa Registrului Comerţului, în baza hotărârii judecătorului
delegat, conform încheierii nr. 2376 din 10 iunie 2008, fundamentată pe actele
false folosite de inculpat (cu privire la denumirea, sediul, structura organizatorică a
SC R.E.P. SRL C. devenită SC C.E.T.) întruneşte elementele constitutive ale parti-
cipaţiei improprii la fals intelectual în formă continuată (I.C.C.J., secţia penală,
decizia nr. 82 din 11 martie 2015, în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1080).
b) subiectul pasiv: autoritatea publică, instituţia publică sau altă persoană juridică
de drept public emitentă a înscrisului oficial.
Falsificarea unor înscrisuri aparţinând S.N.P. Petrom SA şi folosirea

lor nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, deoarece această
societate comercială nu este o persoană juridică de interes public, iar bunurile
acesteia, de asemenea, nu sunt de interes public; ca atare, faptele menţionate
constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (C.S.J., secţia
penală, decizia nr. 660/2002, www.legalis.ro).

a) elementul material: falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii aces
tuia, y?e prin acţiunea de atestare a unei/unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului (infracţiune comisivă), fie prin omisiunea de a insera o/unele dată/date sau
împrejurări (infracţiune omisivăproprie);
- în mod întemeiat s-a reţinut în doctrină1 că este necesar ca atestarea mincinoasă
sau omisiunea neîngăduită să privească fapte sau împrejurări referitoare la starea de
fapt pentru a cărei constatare se întocmeşte înscrisul şi să fie producătoare de
consecinţe juridice;
- în ipoteza în care făptuitorul procedează la falsificarea unui înscris sub semnătură
privată cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unei/unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea de a insera o/unele dată/date sau
împrejurări, iar apoi acest înscris este depus la una dintre unităţile prevăzute de art. 176
C.pen., se va reţine săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar
nu cea de fals intelectual;
- prin activitatea infracţională se acţionează asupra conţinutului înscrisului oficial
0negotium), iar nu cu privire la materialitatea acestuia (instrumentum) ca în cazul
infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale2;
- se va reţine săvârşirea unei singure infracţiuni de fals intelectual, chiar dacă ates
tarea mincinoasă priveşte una sau mai multe fapte sau împrejurări, respectiv dacă
omisiunea inserării priveşte una sau mai multe date sau împrejurări;
- cerinţa esenţială: falsul trebuie realizat cu ocazia exerciţiului atribuţiilor de
serviciu alefăptuitorului şi săfie apt de a produce consecinţe juridice;
1 C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de Drept penal. Curs selectiv pentru examenul
de licenţă 2003-2004, Ed. Trei, Bucureşti, 2003, p. 513.
2 Idem, p. 289.
- în cazul în care falsul este realizat după întocmirea înscrisului sau în afara exerci
tării atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, se va reţine săvârşirea infracţiunii
de fals material în înscrisuri oficiale, iar nu aceea de fals intelectual;
- în situaţia în care funcţionarul public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
atestă cu prilejul întocmirii unui înscris oficial fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului, şi ulterior contraface semnătura persoanei care avea competenţa de a semna
actul, se va reţine săvârşirea în concurs real a infracţiunii de fals intelectual şi a celei de
fals material în înscrisuri oficiale;
- infracţiunea de fals intelectual poate fi reţinută în concurs real, nu ideal, cu
infracţiunea de uz de fals;
- infracţiunea de fals intelectual nu poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea
de abuz în serviciu, cu privire la aceeaşi acţiune sau inacţiune infracţională, urmând a
se constata comiterea numai a incriminării speciale a activităţii abuzive a funcţio
narului, respectiv falsul intelectual; nu este însă exclusă reţinerea infracţiunii de fals
intelectual în concurs real cu conexitate consecvenţională, de pildă, în cazul în care
după comiterea unei fapte abuzive prin care funcţionarul public, în exerciţiul atribu
ţiilor sale de serviciu, a cauzat vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane este săvârşit şi un fals intelectual în scopul ascunderii urmelor abuzului în
serviciu; deopotrivă, este posibilă reţinerea infracţiunii de fals intelectual în concurs
real cu conexitate etiologică cu infracţiunea de abuz în serviciu, de exemplu, în cazul
în care este comis mai întâi un fals intelectual pentru a facilita săvârşirea ulterioară a
abuzului în serviciu.
Dezincriminarea unei fapte şi abrogarea textului de incriminare sunt

chestiuni diferite, aşa încât abrogarea normei nu conduce, în mod automat, la
dezincriminarea faptei. Aşadar, nu există dezincriminare atunci când, deşi norma
de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei a
fost preluat de o altă normă din Codul penal sau din legislaţia specială ori este
acoperit de o incriminare generală existentă. Or, o analiză in abstracto conduce
la concluzia că, deşi dispoziţia din legea specială a fost abrogată, conţinutul ei
este acoperit, ca şi anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, de incrimi
narea generală, art. 321 C.pen. în final, se impune a fi efectuată o analiză in
concreto, respectiv trebuie verificată corespondenţa dintre fapta concretă, astfel
cum a fost descrisă în considerentele deciziei din apel şi modelul legal de incri
minare, şi anume cel prevăzut în art. 321 C.pen. Sub acest aspect se constată că,
prin decizia atacată, s-a reţinut, între altele, că recurenta inculpată A., în
perioada 1 ianuarie 2009-31 mai 2010, în calitate de casieră în cadrul Companiei
Naţionale Loteria Română S.A., în mod repetat, a efectuat înregistrări fictive sau
inexacte în documentele contabile. Totodată, s-a reţinut că inculpata, la
momentul comiterii faptelor, era funcţionar public, în condiţiile art. 175 alin. (1)
lit. c) C.pen., deoarece a exercitat atribuţii legate de realizarea obiectului de
activitate în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română S.A. Regimul său
juridic este acela al unei companii în care statul român prin Ministerul Finan
ţelor deţine 100% din acţiuni şi care organizează şi exploatează, în calitate de
unic organizator, pe întreg teritoriul ţării, jocuri loto şi pariuri mutuale. Aşadar,
instanţa de apel a constatat că prin abrogarea normei de incriminare din legea
specială, fapta inculpatei de a efectua înregistrări fictive sau inexacte în
documentele contabile nu a devenit licită, adică permisă de ordinea juridică, ci,
dimpotrivă, constituie infracţiunea de fals intelectual (I.C.C.J., secţia penală,
decizia nr. 53/RC din 10 februarie 2017, www.scj.ro).
Incriminând falsul intelectual, legiuitorul nu a prevăzut cerinţa ca

falsificarea înscrisului oficial să fie de natură a produce consecinţe juridice.
Includerea acestei cerinţe în conţinutul infracţiunii ar fi fost de prisos, din
moment ce înscrisul, din punctul de vedere al condiţiilor de formă şi al compe
tenţei celui care l-a emis este un înscris valabil, iar conţinutul său nu corespunde
realităţii (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 90/2015, mvw.scj.ro).
Fapta inculpatei D.E., care în calitatea sa de prim-procuror al Parche

tului de pe lângă Judecătoria Paşcani, pentru ascunderea modului defectuos în
care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, a falsificat formularele statistice,
rapoartele de bilanţ şi informările întocmite pe baza statisticii, precum şi rapoar
tele periodice pe care trebuia să le transmită parchetelor ierarhic superioare cu
privire la dosarele nesoluţionate aflate în evidenţa Parchetului de pe lângă
Judecătoria Paşcani, în sensul că a inclus între dosarele soluţionate şi pe cele
care s-au găsit în biroul său cu ocazia controlului efectuat la 10 iunie 2011, faptă
ce a avut ca rezultat denaturarea indicatorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria
Paşcani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în
formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. cu aplicarea art 41 alin. (2) C.pen.
- 55 acte materiale (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 200/03.06.2015,
mvw.scj.ro).
Fapta inculpatului F.G.C., care în calitate de ofiţer de poliţie judiciară

în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş - Serviciul de Investigarea
Fraudelor, cu gradul de comisar, Ia data de 17 decembrie 2010, după controlul
efectuat la agentul comercial C.S. în Piaţa C., cu ştiinţă, a omis inserarea în
procesul-verbal întocmit împreună cu C.R.I. a constatărilor de Ia faţa locului,
respectiv faptul că martora poseda la vânzare sortimente de came de vită fără
documente de provenienţă, fapta fiind săvârşită cu scopul de a ascunde comi
terea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, obţinând pentru
altul (C.I., C.S.) avantaje de natură patrimonială (prin plata datoriei respectiv
prin omisiunea plăţii amenzii şi omisiunea aplicării confiscării), întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual (I.C.C.J., secţia
penală, decizia nr. 676/2013, www.scj.ro).
Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comerciale private

prin modificări, ştersături şi adăugiri şi folosirea lor la întocmirea evidenţelor
contabile nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi de uz de fals, ci infrac
ţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată (C.S.J., secţia penală,
decizia nr. 4266/2000, www.legalis.ro).
i
Fapta angajatului unei societăţi comerciale private de a întocmi facturi

nereale de livrare a unor mărfuri şi de a le folosi în scopul justificării unor lip
suri în gestiune constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, iar nu infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, înscrisurile falsificate
şi folosite în vederea producerii unor consecinţe juridice neavând caracter oficial
(C.S.J., secţia penala, decizia nr. 5195/2001, www.legalis.ro).
Inculpata, în calitate de diriginte de oficiu poştal, nu a înmânat spre

executare factorului poştal un mandat poştal în valoare de 2,5 milioane lei. După
primirea mandatului, inculpata l-a reţinut, l-a completat cu numele destinatarei,
la rubrica seria şi numărul de buletin al destinatarei a trecut datele din buletinul
său de identitate şi a semnat pe destinatară, după care a aplicat ştampila oficiului
poştal. Fapta inculpatei care cu prilejul întocmirii înscrisului oficial a atestat
împrejurări necorespunzătoare adevărului, şi anume faptul că suma de bani a
fost înmânată destinatarei, a trecut datele din buletinul său de identitate ca fiind
cele ale destinatarei şi a semnat cu numele destinatarei, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, deoarece datele nereale au fost
inserate cu prilejul întocmirii înscrisului. Acţiunea de a semna în fals destinatara
nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri
oficiale, deoarece inculpata nu a contrafăcut semnătura destinatarei, ci a
semnat-o cu prilejul întocmirii înscrisului, atestând astfel că acea semnătură
aparţine destinatarei (C.A. Iaşi, secţia penală, decizia nr. 579/2003, în B.J.C.P.J.
2003, p. 288).
în sensul larg al noţiunii, prin „fals” se înţelege orice alterare a adevă

rului. Or, în prezenta cauză, în directă legătură cu obiectul dedus judecăţii, ceea
ce interesează este împrejurarea că încheierea de şedinţă - în care s-a consemnat
în mod nereal numele altui procuror decât cel care era prezent în mod efectiv în
sala de judecată, în scopul vădit de a ascunde o incompatibilitate, determinată de
relaţia de rudenie dintre avocatul cauzei şi procurorul prezent fizic în sala de
judecată - consemnează un fapt contrar realităţii. Orice încheiere de şedinţă are
menirea să facă dovada adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă în conţinutul
celor consemnate în cuprinsul ei. Prin urmare, ca şi în situaţia oricărui înscris al
cărui conţinut este alterat prin inserarea unor împrejurări nereale, contrare
realităţii, în cazul alterării unei hotărâri judecătoreşti - fie ea şi o încheiere de
şedinţă prin care s-a dispus amânarea judecării cauzei, dar şi prelungirea drep
tului de circulaţie al inculpatului - valoarea socială ocrotită este încrederea
publică în autenticitatea celor consemnate, adică adevărul pe care aceste hotărâri
au destinaţia legală de a-1 exprima sau de a-1 atesta. Fiind vorba despre falsifi
carea unui înscris oficial, o astfel de faptă aduce atingere relaţiilor sociale referi
toare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris. Din
această perspectivă, înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitu
tive ale infracţiunii de fals intelectual, atât timp cât în cuprinsul încheierii s-a
trecut, în mod nereal, la termenul de judecată din data de 22 mai 2009, parti
ciparea procurorului de şedinţă P.C. Or, această consemnare reţine o împrejurare
nereală despre care înscrisul este destinat să facă proba, prezentând-o astfel în
deplină concordanţă cu realitatea. Cele reţinute de către instanţa de fond referitor
la această activitate infracţională, care induce concluzia că prezenţa inculpatei Ia
şedinţa de judecată în discuţie ar fi lipsită de relevanţă juridică, deoarece cauza
se amâna oricum pentru lipsa raportului de expertiză, nu sunt întemeiate,
întrucât, în respectiva cauză, nu a fost vorba despre o amânare Iară discuţii, ci
instanţa s-a pronunţat în mod favorabil asupra prelungirii dreptului de circulaţie
al inculpatului, în condiţiile în care apărătorul acestuia era fiul inculpatei
M.A.V. De altfel, în analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de fals inte
lectual nu are nicio relevanţă juridică faptul că, la termenul de judecată
respectiv, cauza se amâna sau nu, fără discuţie, important fiind faptul că, în
încheierea de şedinţă - înscris oficial - s-a consemnat, în mod nereal, numele
altui procuror decât cel care era prezent, în mod efectiv, în sala de judecată. (...)
Incriminând falsul intelectual, legiuitorul nu a prevăzut cerinţa ca falsificarea
înscrisului oficial să fie de natură a produce consecinţe juridice. Includerea
acestei cerinţe în conţinutul infracţiunii ar fi fost de prisos, din moment ce
înscrisul, din punctul de vedere al condiţiilor de formă şi al competenţei celui
care l-a emis este un înscris valabil, iar conţinutul său nu corespunde realităţii
(I.C.C.J., sec(ia penala, decizia nr. 90/2015, wuw.scj.ro).
Fapta inculpatei M.A.V., care Ia data de 21 mai 2009 l-a determinat pe

inculpatul R.P., judecător în cadrul Judecătoriei Năsăud, să procedeze Ia
redactarea unei încheieri în Dosarul penal nr. .../2008, aflat pe rolul Judecătoriei
Năsăud, în care să consemneze, în fals, participarea unui alt procuror de şedinţă,
urmărind ascunderea stării de incompatibilitate a inculpatei în cauza respectivă,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual.
Fapta inculpatului R.P. care, urmare a solicitării formulate de către inculpata
M.A.V., a dispus grefierului de şedinţă să consemneze, în fals, în încheierea de
şedinţă a cauzei penale nr...72008, participarea unui alt procuror de şedinţă,
urmărind ascunderea stării de incompatibilitate a inculpatei, încheiere pe care a
semnat-o şi a dispus ataşarea sa la dosarul cauzei, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de fals intelectual (I.C.C.J.. secţia penală, decizia
nr. 90/2015, www.scj.ro).
derea publică de care se bucură înscrisurile oficiale;
c) legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

- intenţie directă sau indirectă;
- în cazul în care fapta este săvârşită din culpă, se va reţine participaţia improprie la
fals intelectual, pentru instigator sau complice;
Falsul intelectual este o infracţiune intenţionată şi nu interesează

scopul sau mobilul faptei. Cerinţa intenţiei este pe deplin îndeplinită în cauză,
având în vedere conţinutul discuţiei dintre inculpaţii M.A.V. şi R.P., din dala de
21 mai 2009, din biroul inculpatei M.A.V. de la Parchetul de pe lângă Judecă
toria Năsăud, din care rezultă, fără niciun dubiu, faptul că inculpata M.A.V. îi
solicită, în mod insistent, coinculpatului R.P., ca în cuprinsul acelei încheieri să
fie trecută procuror de şedinţă P.C., dată fiind starea sa de incompatibilitate, iar
acesta este de acord („bine, bine”), după ce se asigură, în prealabil, că procurorul
P.C. nu figurează în concediu în data de 22 mai 2009 (I.C.C.J., secţia penală,
decizia nr. 90/2015, wvw.scj.ro).
Contrar, însă, celor reţinute în privinţa laturii subiective de către

instanţa de fond, instanţa de apel nu identifică, în opinia majoritară, elemente
care să o conducă la concluzia că inculpata a acţionat cu intenţie directă în
comiterea infracţiunii continuate de fals intelectual. Prima instanţă a reţinut
comiterea infracţiunii de către inculpată cu intenţie directă, apreciind că aceasta
a acţionat prevăzând şi urmărind crearea stării de pericol pentru valoarea socială
ocrotită prin incriminarea acestei fapte, nefiind permis ca un funcţionar public să
menţioneze, cu bună ştiinţă, în cuprinsul unui înscris oficial, cu ocazia întocmirii
lui, date care nu sunt corespunzătoare realităţii. Nu sunt indicate în consideren
tele hotărârii elementele probatorii care au condus instanţa la această concluzie,
iar în opinia înaltei Curţi, faţă de probele existente la dosarul cauzei, aceasta este
eronată, inculpata săvârşind fapta din culpă, în modalitatea prevăzută de art. 16
alin. (3) lit. b) C.pen., culpa simplă, neglijenţa. Prima instanţă, analizând decla
raţiile inculpatei, a reţinut că, în accepţiunea acesteia, procedura de executare
silită se poate desfăşura după reguli aleatorii, cu ignorarea totală a normelor de
desfăşurare a procesului civil. Instanţa de apel consideră că această aserţiune
este una parţial corectă, însă nu o interpretează în sensul în care a făcut-o prima
instanţă, ci consideră că este dovada unor carenţe în pregătirea profesională a
inculpatei, dar acestea nu pot face obiectul analizei de către instanţa penală,
putând fi eventual verificată de către organele de control ale profesiei, ori să fie
cenzurate de către instanţa de judecată în cadrul procedurii contestaţiei la execu
tare. Aceste carenţe, pe care s-a grefat şi situaţia specială în care s-a aflat incul
pata în perioada în care au fost întocmite cele două înscrisuri, aflată fiind sub
imperiul suferinţei cauzate de pierderea umană suferită, decesul mamei, precum
şi probabil fiind presată de necesitatea rezolvării lucrărilor de serviciu restante,
în condiţiile în care aceasta a lipsit mai multe zile de la serviciu, au determinat
studierea superficială a înscrisurilor pe care angajatele biroului i le-au prezentat,
urmată de aprobarea acestora şi semnarea lor. în mod evident, în concepţia
inculpatei, data întocmirii înscrisurilor nu prezenta nicio relevanţă deosebită, în
condiţiile în care acestea se comunicau creditorului şi debitorului, iar de la
momentul comunicării curgea termenul de contestare, şi, ca atare nu a acordat
nicio atenţie acestui element. Aceasta cu atât mai mult cu cât menţionarea datei
la care a fost întocmit actul era inserată automat de programul informatic. Astfel,
aceasta a semnat procesele-verbale în forma pe care martorele M. şi L. i-au
prezentat-o, eventual acordând atenţie elementelor ce vizau sumele de bani ce
făceau obiectul distribuirii şi neacordând importanţă altor elemente care în
opinia sa nu erau esenţiale, cum sunt cea vizând data întocmirii, ori distincţia
dintre distribuire sume obţinute din executare şi eliberarea sumei rezultată din
executarea silită. Ca atare, instanţa de apel consideră că aspectele criticate de
către inculpată, vizând eronata reţinere a comiterii infracţiunii de fals intelectual
cu intenţie, sunt întemeiate, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind greşită din
acest punct de vedere. în esenţă, înalta Curte, în opinia majoritară, consideră că
inculpata nu a acţionat în comiterea faptelor ce fac obiectul prezentei cauze cu
vinovăţie în forma cerută de lege, respectiv aceasta a acţionat în acest mod din
neglijenţă, neprevăzând rezultatul faptelor sale, deşi trebuia şi putea să o facă. în
cazul infracţiunii de fals intelectual fapta poate fi comisă numai cu intenţie,
potrivit prevederilor art. 16 alin. (6) teza finală C.pen., legiuitorul neîncriminând
comiterea faptei din culpă (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 161/2018,
vrmv.scj.ro).

- tentativa este posibilă şi incriminată;
- infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică, chiar dacă
înscrisul falsificat nu a fost folosit;
2.7. Pedeapsa
- închisoarea de la 1 la 5 ani.
§3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
3.1. Noţiune
- este infracţiunea ce constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, respectiv prin
atestarea la momentul întocmirii înscrisului a unorfapte sau împrejurări necorespun
zătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări,
dacă făptuitorul foloseşte el însuşi înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane
spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice (art. 322 C.pen.).

bucură înscrisurile sub semnătură privată;
b) obiectul material: înscrisul preexistent alterării, în cazul în care falsul se reali
zează în această modalitate; în ipoteza falsificării unui înscris sub semnătură privată
prin contrafacere, înscrisul falsificat va reprezenta produsul infracţiunii, iar nu obiectul
material al acesteia (acesta constituind un exemplu de infracţiune de rezultat fără obiect
material).
856 Sinteze de drept penal. Partea speciala
- deopotrivă, va constitui obiect material al infracţiunii şi înscrisul falsificat prin

atestarea la momentul întocmirii a unei/unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului, fie prin omisiunea de a insera o/unele dată/date sau împrejurări;
- prin înscris se înţelege actul unilateral sau convenţional care emană de la una sau
mai multe persoane fizice sau juridice de drept public sau privat ori care aparţine
acestor persoane; înscrisul trebuie să aibă o formă materială (tipărit pe hârtie), neavând
relevanţă cu privire la această infracţiune, forma electronică a înscrisului;
- înscrisul sub semnătură privată este acel înscris semnat ce este apt să producă
consecinţe juridice în mediul privat (între particulari), altul decât cel prevăzut de
art. 178 alin. (2) C.pen.;
- în cazul în care înscrisul sub semnătură privată este autentificat de notar, acesta
devine înscris oficial;
- înscrisul trebuie să aibă valoare probatorie şi să fie apt de a da naştere, modifica
sau stinge raporturi juridice;
- înscrisurile emise de o unitate bancară sunt înscrisuri sub semnătură privată, fiind
emise de o societate comercială ce activează în mediu privat; în schimb, înscrisurile
emise de Banca Naţională a României sunt înscrisuri oficiale.
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată trebuie să se realizeze

în unul dintre modurile arătate de lege şi să fie folosit în vederea producerii unei
consecinţe juridice. Nesemnarea unei petiţii adresate unei instituţii de stat, prin
care se aduceau la cunoştinţă date nereale despre o suprafaţă de teren pentru care
trebuia emis titlu de proprietate, nu putea produce consecinţe juridice, o astfel de
petiţie trebuind clasată (C.A. Suceava, secţia penală, decizia nr. 549/2007,
www.legalis.ro).
Nu este săvârşită infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată dacă înscrisul nu are aparenţa unui înscris adevărat şi orice persoană
poate realiza că nu este apt să producă consecinţe juridice, în acest caz nefiind
îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii (C.A. Braşov, secţia penală, decizia
nr. 349/2002, în B.J. 2002, p. 118).
Ordinul de plată nu constituie titlu pentru efectuarea plăţilor, deoarece

potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României, pentru a face plăţi pe baza
acestui ordin, fără putere circulatorie în sine, societatea bancară este obligată să
îndeplinească anumite operaţiuni fără de care transferul sumei de bani nu se
poate realiza. în atare situaţie, fapta de falsificare şi folosire a unui ordin de plată
constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (C.S.J., secţia
Contractul de asistenţă juridică, împuternicirea avocaţială sunt înscri

suri sub semnătură privată; înscrierea de date nereale în aceste înscrisuri, de
către avocat, după încheierea lor, constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub
semnătură privată (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 24 din 26 ianuarie 2016,
în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1084).
ţiat) care are capacitate penală;
- participaţia penală este posibilă în toate formele: coautoratul, instigarea sau com-
plicitatea.
- în cazul în care persoanele care conlucrează realizează acte de executare nemij
locită a acţiunilor prevăzute de art. 322 C.pen. se va reţine existenţa coautoratului; prin
urmare, dacă o persoană falsifică actul fiind determinată sau ajutată de o altă persoană
(instigator/complice), aceasta din urmă fiind şi cea care foloseşte actul falsificat se
reţine în sarcina ambelor persoane existenţa unor acte nemijlocite de executare a
infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi constatându-se existenţa
legăturii subiective anterioare sau concomitente, apreciez că sunt întrunite cerinţele
coautoratului1.
1 în acelaşi sens F. Streteanu, D. /V/p/, op. cit., voi. II, p. 206, care precizează că „se reţine
un coautorat la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C.pen.) dacă X
îl determină sau îl ajută pe Y să falsifice prin contrafacere sau alterare documentul, iar apoi X
foloseşte respectivul înscris în vederea producerii de consecinţe juridice. (...) în condiţiile în
care persoana în cauză are acte de executare Ia una dintre acţiunile din structura infracţiunii
respective (în speţă la folosirea înscrisului) credem că ea trebuie să fie calificată drept
coautor”. în sensul că se impune reţinerea complicităţii la infracţiunea de fals a celui care
ajută la contrafacere a se vedea C. Rotaru, în Curs tematic 2, p. 377. în acord cu această din
urmă opinie [care nu ţine seama de faptul că nu se poate reţine numai participaţia penală la o
infracţiune dacă făptuitorul realizează, înainte de consumarea infracţiunii, şi acte de executare
nemijlocită] se remarcă şi o soluţie a instanţei supreme în care s-a reţinut că: 1. Participaţia
penală la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322
C.pen., care priveşte un unic înscris sub semnătură privată la falsificarea căruia coautorii şi-au
adus contribuţia, în aceeaşi împrejurare, prin acte distincte şi conjugate, nu afectează unitatea
infracţiunii şi nu determină reţinerea fomiei continuate a infracţiunii de fals în înscrisuri sub
semnătură privată nici în sarcina coautorilor şi nici în sarcina instigatorului, care a săvârşit actele
de instigare, în aceeaşi împrejurare, în raport cu toţi coautorii. 2. Folosirea unui înscris sub
semnătură privată falsificat, în vederea producerii unei consecinţe juridice, de către instigator, nu
determină reţinerea în sarcina acestuia şi a infracţiunii de uz de fals, întrucât noţiunea de
„făptuitor” utilizată în cuprinsul dispoziţiilor art. 322 C.pen. referitoare la falsul în înscrisuri sub
semnătură privată priveşte orice participant, inclusiv instigatorul. 3. Folosirea unui înscris sub
semnătură privată falsificat în faţa unei instanţe de judecată, în cadrul unui litigiu civil privind un
drept patrimonial, realizează numai condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub
semnătură privată prevăzută în art. 322 C.pen., nu şi condiţiile de tipicitate ale tentativei la
infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 32 raportat în art. 244 alin. (1) şi (2) C.pen., întrucât
infracţiunea de înşelăciune presupune existenţa unor raporturi patrimoniale între autorul faptei şi
victima inducerii în eroare, iar raporturile între părţi şi instanţele de judecată constituie raporturi
de autoritate, a căror natură nu se modifică în funcţie de tipul litigiului (I.C.C.J., secţia penală,
decizia nr. 245/A din 30 iunie 2017, www.scj.ro). într-o altă speţă s-a reţinut că „fapta incul
patului D., de a semna în calitate de martor contractul de împrumut falsificat, pretins încheiat
între C. şi B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals în înscri
suri sub semnătură privată. Se impune reţinerea complicităţii şi nu a coautoratului, având în
vedere că semnătura în calitate de martor a fost menită doar la crearea unui surplus de auten
ticitate şi o întărire a situaţiei juridice constatate, a conţinutului şi prezenţei persoanelor
b) subiectul pasiv: persoana fizică sau juridică vătămată material sau moral prin
folosirea înscrisului falsificat, având în vedere că pentru consumarea infracţiunii este
necesară şi folosirea înscrisului, nu doar falsificarea acestuia.
Cu privire la complicitatea la infracţiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, Tribunalul reţine că inculpata nu a făcut altceva decât să
depună o cerere pentru obţinerea unui cârd bancar, cerere în care a menţionat în
mod mincinos că este angajată la o anumită societate. în opinia instanţei, o astfel
de faptă nu este prevăzută de legea penală. De altfel, complicitatea, potrivit
art. 48 C.pen. presupune înlesnirea sau ajutarea unei persoane care comite fapta
în mod nemijlocit. în prezenta cauză, însă, inculpata este cea care a formulat
cererea respectivă, neputând fi vorba de înlesnirea sau ajutarea unei alte
persoane să falsifice un înscris. De altfel, în condiţiile în care potrivit deciziei nr
18/HP/2017, funcţionarul bancar este funcţionar public, formularea unei astfel
de cereri în faţă funcţionarului bancar ar întruni elementele constitutive ale
infracţiunii de fals în declaraţii. Cu toate acestea, Tribunalul reţine că în sarcina
inculpatei nu ar putea fi reţinută o astfel de infracţiune, jurisprudenţa fiind
unanimă în sensul inexistenţei acestei infracţiuni dacă a fost formulată o simplă
cerere a cărei aprobare este supusă unei verificări, chiar dacă cererea conţine
menţiuni necorespunzătoare adevărului (Trib. Bucureşti, secţia penală, sentinţa
nr. 221/13.02.2019, în A. Iugan, C.pen. adnotat).
Prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului A. de a completa pe

înscrisul sub semnătură privată „Declaraţie” rubrici referitoare la persoana
vătămată B. şi de a aplica, în fals, semnătura acesteia la rubrica „semnătura
asiguratului”, înscris folosit în angajarea fictivă a persoanei vătămate în cadrul
Biroului parlamentar al inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322
alin. (1) C.pen., iar fapta aceluiaşi inculpat de a o determina, cu intenţie, pe
martora C. să completeze înscrisul sub semnătură privată „Declaraţie” cu date
aparţinând numitei B., fără să aibă cunoştinţă despre faptul că aceasta nu-şi
exprimase acordul în acest sens, înscris folosit de inculpatul A. la angajarea
fictivă a numitei B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în
înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 52 alin. (3) C.pen. raportat la
art. 322 alin. (1) C.pen. Ambele fapte reţinute în sarcina inculpatului vizează falsi
ficarea aceluiaşi înscris sub semnătură privată, intitulat „Declaraţie”. Inculpatul a
participat la falsificarea acestui înscris atât în calitate de autor, prin imitarea
semnăturii numitei B., cât şi în calitate de instigator, sub forma participaţiei impro
prii, determinând-o pe martora C. să completeze celelalte rubrici ale înscrisului.
Cum acţiunea de falsificare priveşte acelaşi înscris şi a fost realizată în aceeaşi
împrejurare, autoratul absoarbe instigarea, ca atare, a reţinut în sarcina incul
patului o unică infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată (I.C.C.J.,
Completul de 5judecători, decizia penală nr. 69/10.04.2017, www.scj.ro).
implicate în actul bilateral, nu un act nemijlocit cu referire la obiectul principal al contractului,

în condiţiile în care inculpatul a susţinut (susţinere ce nu a putut fi contrazisă prin vreun
mijloc de probă) că la momentul la care el a semnat actul acesta era deja semnat la ambele
rubrici de presupusele părţi (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 96/16.03.2016, www.scj.ro).
a) elementul material: falsificarea înscrisului sub semnătură privată prin contra
facerea scrierii sau subscrierii sau alterare, ori prin atestarea la momentul întocmirii a
unei/unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv prin omisiunea
de a insera o/unele dată/date sau împrejurări, urmată de folosirea înscrisului fals sau
încredinţarea lui spre folosire;
Codul penal a prevăzut ca denumire marginală a infracţiunii falsul în înscrisuri sub
semnătură privată, deoarece stipulează în conţinutul art. 322 C.pen.:
(i) falsul „ material” în înscrisuri sub semnătură privată comis prin contrafacere
sau alterare;
sub semnătură privată constând în reproducerea, prin imitare, a obiectului falsificat;
formă) sau subscrierea (semnătura);
- alterarea este modalitatea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată prin
modificarea în sens material a acestuia (de exemplu, prin efectuarea unor adăugiri,
ştersături, modificări în înscris).
(ii) falsul „intelectual” în înscrisuri sub semnătură privată comis prin atestarea
la momentul întocmirii a unei/unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevă
rului sau prin omisiunea de a insera o/unele dată/date sau împrejurări.
- înscrisul falsificat trebuie să fie apt să producă consecinţe juridice;
- este necesară nu doar falsificarea înscrisului sub semnătură privată, ci şi folosirea
acestuia de către făptuitor sau încredinţarea acestuia altei persoane spre a-1 folosi, în
scopul producerii de consecinţe juridice (nu este necesar ca aceste consecinţe să se fi
produs efectiv). Prin urmare, folosirea înscrisului falsificat de făptuitor nu va constitui
şi infracţiunea de uz de fals, care va fi absorbit legal în falsul în înscrisuri sub semnă
tură privată;
- simpla deţinere a unui înscris sub semnătură privată falsificat nu constituie
infracţiune.
1 în literatura de specialitate (/. Nedelcu, în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1081) s-a susţinut
posibilitatea reţinerii comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi în
ipoteza simulaţiei. Astfel, s-a arătat că „falsul este realizabil şi prin simulaţie, care poate privi
oricare dintre elementele actului - obiect, conţinut, părţi (de pildă, o vânzare este prezentată
drept o donaţie; o sumă de bani primită drept mită este prezentată ca obiect al unui contract de
împrumut etc.). Noua opţiune legislativă va crea dificultăţi, având în vedere că, potrivit
dreptului civil, simulaţia este permisă (art. 1289-1294 C.civ.). Astfel, părţile au dreptul de a
crea printr-un înscris o aparenţă falsă, chiar dacă aceasta prejudiciază terţii- Va trebui distins
între simulaţiile care rămân în sfera dreptului civil şi acelea care intră în ilicitul penal. De
pildă, stări de fapt care, potrivit reglementării anterioare, erau încadrate juridic drept infrac
ţiuni de înşelăciune (întocmirea şi folosirea înscrisului/actului aparent pentru inducerea în
eroare a unei persoane căreia i s-a cauzat o pagubă, totodată autorul faptei obţinând un folos
material injust) vor impune şi reţinerea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată
alături de cea de înşelăciune”.
Fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a

cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni
fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustra
gerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune
fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru preve
nirea şi combaterea evaziunii fiscale” (I.C.C.J., decizia nr. 21/RIL/2017,
www.scj.ro).
Pentru dovedirea acuzaţiei de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

situaţia de fapt trebuie să conducă la stabilirea următoarelor elemente: a) exis
tenţa unui înscris sub semnătură privată; b) folosirea înscrisului de către
persoana acuzată ori de către o altă persoană; c) scopul producerii de consecinţe
juridice; d) alterarea înscrisului (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3113/2014,
mvw.scj.ro).
Latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată cuprinde două acţiuni, una de falsificare şi alta de folosire a înscrisului
sub semnătură privată. Cele două acţiuni cumulate constituie unitatea clemen
tului obiectiv al infracţiunii şi exclude concursul dintre infracţiunile de fals în
înscrisuri sub semnătură privată şi uzul de fals (C.A. Iaşi, secţia penală, decizia
nr. 189/2005, în B.J. 2005, p. 97).
Fapta inculpatului de a fi întocmit, pentru o altă persoană, o cerere de

eliberare a unui certificat de urbanism şi de a fi semnat cererea respectivă cu
numele acelei persoane nu constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnă
tură privată, atâta vreme cât inculpatul a scris şi a semnat actul cu acordul auto
rului aparent al scrierii, iar conţinutul înscrisului reprezintă voinţa acestuia (C.A.
Bucureşti, secţia a Il-apenală, decizia nr. 21/1996, în R.D.P. nr. 3/1996, p. 123).
Fapta de a întocmi file cec, semnate sub o identitate falsă, şi de a le

folosi pentru ridicarea unor mărfuri de la societăţi comerciale întruneşte elemen
tele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată
(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4012/2009, în B.J. 2009, p. 731).
Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comerciale private

prin modificări, ştersături şi adăugiri şi folosirea lor la întocmirea evidenţelor
contabile nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi de uz de fals, ci
infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată (C.S.J., secţia
Constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a
subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul
falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii
unei consecinţe juridice. Prin urmare, pentru ca falsificarea unui înscris sub
semnătură privată, urmată de folosirea acestuia, să atragă incidenţa infracţiunii
este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecinţe juridice. Prin urmare,
depunerea, în copie xerox, a unui înscris sub semnătură privată falsificat, într-o
acţiune civilă în care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, întrucât persoana
care a depus înscrisul a renunţat la judecată, nu întruneşte elementele consti
tutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură înscrisul neavând putere
probatorie în procesul civil şi nefiind apt a produce consecinţe juridice (I.C.C.J.,
secţia penala, decizia nr. 1142/2011, www.scj.ro).
Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată

prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod,
dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane
spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Contrafacerea
scrierii include şi confecţionarea unui înscris sub semnătură privată, care conţine
menţiuni necorespunzătoare adevărului. In consecinţă, fapta de a întocmi actul
constitutiv şi statutul unei fundaţii - înscrisuri sub semnătură privată - în
cuprinsul cărora făptuitorul a inclus menţiunea necorespunzătoare adevărului că
activul patrimonial al fundaţiei se compune dinlr-un imobil, deşi coproprietarul
imobilului nu şi-a dat acordul pentru intrarea acestuia în activul patrimonial al
fundaţiei, acte pe care făptuitorul le-a autentificat şi Ie-a folosit în faţa autori
tăţilor publice, în vederea producerii de consecinţe juridice, constând în dobân
direa personalităţii juridice a fundaţiei, înregistrarea fiscală a acesteia şi intabu-
larea dreptului de proprietate asupra imobilului, întruneşte elementele constitu
tive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (I.C.C.J., secţia
penala, decizia nr. 2696/2011, wmv.scj.ro).
Faptele inculpatului V.M.C. care, în perioada martie-decembrie 2004,

în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus şi a întocmit în fals mai multe
înscrisuri (contracte, facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, procese-verbale de
predare primire şi o decizie), folosite pentru a disimula finanţarea ilegală a
campaniei electorale a inculpatului N.A. şi procurarea de materiale de propa
gandă electorală pentru acesta, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii
de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (I.C.C.J.,
completul de 5 judecători, decizia nr. 160/2012, nepublicată).
Nu se va reţine comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnă

tură privată la întocmirea unei cereri în numele altei persoane, inclusiv semnarea
în locul acesteia, căreia i-a fost încredinţată cererea spre folosire, dacă fapta s-a
comis cu consimţământul titularului. în cauză, inculpatul s-a comportat ca un
mandatar care săvârşeşte o acţiune în numele şi pe contul mandantului, scriind
integral cererea, pe care a şi semnat-o spre a scuti pe mandant să facă aceste
operaţii, ceea ce face să lipsească urmarea imediată, starea de pericol, deoarece
încredinţarea spre folosire s-a făcut chiar persoanei a cărei semnătură a fost contra
făcută şi în vederea producerii de consecinţe juridice în folosul acesteia, iar nu al
falsificatorului. De asemenea, lipseşte intenţia care implică urmărirea realizării de
consecinţe juridice în folosul falsificatorului, consecinţe evident altele decât cele
în care ar fi interesată persoana a cărei semnătură a fost contrafăcută (Trib.
Suprem, secţia penală, decizia nr. 11/1989, în CP comentat, p. 706).
Nu poate fi reţinută infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată în formă continuată şi că fapta inculpatei nu este prevăzută de legea
penală. Astfel, pe de o parte, conţinutul unei cereri adresate unui organ
administrativ ori jurisdicţional nu poate fi considerat niciodată ca fiind „fals”,
chiar dacă cele solicitate nu sunt întemeiate. O cerere este doar o cerere. Ea nu
atestă şi nici nu confirmă aspecte de fapt ori de drept, ci doar face trimitere la
ele, fiind sarcina organului respectiv (administrativ ori jurisdicţional) să verifice
temeinicia sau nu a celor solicitate. O cerere poate dobândi caracter fictiv numai
dacă este plăsmuită în numele altei persoane ori dacă este antedatată. Ori, în
speţă, s-a constatat că toate acele cereri ce apar cu impresiunea societăţii de
avocaţi SCA, O., la care s-a făcut referire mai sus, nu au fost datate de inculpata
E. Acele cereri au dobândit caracter fictiv nu prin existenţa lor materială, ci prin
antedatarea lor ca urmare a menţionării unui număr de înregistrare, operaţiune
făcută de alte persoane şi nu de inculpata E. (I.C.C.J., secţia penală, decizia
nr. 407/2017, yvww.scj.ro).

- intenţia directă1;
Latura subiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei directe, deoarece,
prin săvârşirea faptei, acesta urmăreşte producerea unei consecinţe juridice.
Intenţia priveşte atât acţiunea de falsificare, cât şi acţiunea de folosire sau de
încredinţare a înscrisului falsificat altei persoane spre folosire în vederea produ
cerii unor consecinţe juridice. Latura subiectivă a infracţiunii este realizată şi
atunci când înscrisul falsificat a fost folosit pentru dovedirea unui fapt adevărat,
deoarece un înscris falsificat creează întotdeauna o stare de pericol pentru
încrederea publică pe care legiuitorul a urmărit să o apere prin incriminarea
falsului în înscrisuri (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3999 din 10 noiembrie
2010, yvww.scj.ro).

- tentativa este posibilă (fiind necesară începerea acţiunii subsecvente de folosire
sau încredinţare în vederea folosirii) şi incriminată; în doctrină2 s-a reţinut că tentativa
există atunci când a început executarea acţiunii de folosire a înscrisului fals de către
autor, sau de încredinţare a acestuia unei alte persoane, dar a fost întreruptă ori a
| rămas fără rezultat din cauze străine de voinţa făptuitorului;
1 în acelaşi sens I. Nedelcu, în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1082; în sensul că infracţiunea se

poate comite şi cu intenţie indirectă, C. Rotaru, în Curs tematic 2, p. 375.
2 V. Dongoroz ş.a.t Explicaţii teoretice ale Codului penal. Partea specială, voi. IV, op. cit.,
p. 395.
- simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu constituie tentativă la
infracţiune;
- nu constituie o faptă tipică încercarea nereuşită de falsificare a unui înscris sub
semnătură privată, care nu a fost urmată de o încercare de folosire a înscrisului rezultat
din tentativa de falsificare;
- infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică (folosirea
înscrisului falsificat de către autor sau încredinţarea de către autor a înscrisului
falsificat unei alte persoane pentru a fi folosit);
Fapta de a întocmi, semna şi promova în numele unei alte persoane o

cerere de chemare în judecată în faţa instanţei civile, fără mandat, de a depune la
dosarul civil, la date diferite, mai multe cereri întocmite şi semnate în numele
aceleiaşi persoane, fără mandat, precum şi de a completa cu date nereale şi de a
depune la dosar o împuternicire avocaţială semnată în alb de un avocat, întru
neşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură
privată în forma continuată. într-un astfel de caz, instanţa dispune, prin hotărârea
de condamnare, anularea tuturor înscrisurilor falsificate (I.C.C.J., secţia penală,
decizia nr. 3999/2010, www.legalis.ro).
3.7. Pedeapsa
- închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (180-300 zile-amendă).
§4. Uzul de fals
4.1. Noţiune
- este infracţiunea ce constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură pri
vată falsificat, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice
(art. 323 C.pen.).

bucură înscrisurile oficiale ori cele sub semnătură privată;
b) obiectul material: înscrisul oficial sau cel sub semnătură privată fals, folosit de
făptuitor.

- în cazul înscrisului sub semnătură privată falsificat, uzul de fals poate fi săvârşit
numai de o altă persoană decât participanţii la falsificarea înscrisului;
- persoana care falsifică un înscris oficial şi apoi îl foloseşte în vederea producerii

de consecinţe juridice săvârşeşte un concurs real de infracţiuni reţinându-se fals
material în înscrisuri oficiale şi uz de fals;
plicitatea.
folosirea înscrisului falsificat.

a) elementul material: folosirea efectivă (prezentare, invocare, depunere) a unui
înscris oficial ori sub semnătură privată falsificat în prealabil;
- este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că înscrisul este fals (chiar dacă nu
este produsul sau obiectul material al uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 320
C.pen. - art. 322 C.pen.) şi să urmărească producerea unei consecinţejuridice’,
- înscrisul folosit trebuie să fie apt să producă consecinţe juridice;
- în cazul în care o persoană săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii, iar apoi
foloseşte înscrisul care cuprinde declaraţia falsă, nu se va reţine uzul de fals, fapta
nefiind tipică, ci numai infracţiunea de fals în declaraţii;
- infracţiunea de fals în declaraţii săvârşită prin prezentarea unui înscris fals
absoarbe uzul de fals.
derea publică de care se bucură înscrisurile oficiale sau cele sub semnătură privată;
Folosirea este acea acţiune prin care este întrebuinţat, utilizat, pre
zentat un înscris falsificat. Folosirea înscrisului fals trebuie să fie efectivă şi să
privească un înscris neveridic, fals. Acţiunea de folosire a înscrisului oficial sau
sub semnătură privată falsificat realizează elementul material al laturii obiective
a infracţiunii, doar în măsura în care există situaţia premisă a preexistenţei unui
înscris falsificat. înscrisul fals folosit trebuie să aibă aptitudinea de a produce
consecinţe juridice, adică a servi ca dovadă (probă) a conţinutului său aparent.
(...) folosirea unor astfel de înscrisuri constituie înşelăciune atunci când a
surprins buna credinţă a victimelor. Pentru ca acţiunea de folosire a înscrisului
fals să realizeze latura obiectivă a infracţiunii de uz de fals, urmarea imediată
trebuie să constea în crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă
înscrisurilor oficiale sau sub semnătură privată şi pentru aflarea adevărului şi,
deci, pentru justa soluţionare a acţiunii sau cererii în susţinerea sau combaterea
căreia se invocă înscrisul fals. Această urmare este implicită acţiunii incriminate
şi se produce în momentul în care inculpatul pretinde ca acţiunea sau cererea să
fie soluţionată în sensul înscrisului de care se foloseşte. Deci, folosirea materială
trebuie să fie efectivă, adică să îi urmeze prevalarea juridică de înscrisul folosit.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe, fiindcă acela care a folosit înscrisul fals
şi s-a prevalat de el, a realizat în mod evident urmarea imediată (C.A. Cluj,
secţia penală, decizia nr. 981/12.08.2015, www.sintact.ro).
Fapta executorului judecătoresc de a depune la organele fiscale copii

certificate ale filelor registrului de valori din cadrul biroului executorului jude
cătoresc pe care le-a falsificat, în scopul de a justifica faptul că anumite sume de
bani nu reprezintă venituri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
uz de fals prevăzută în art. 323 teza I C.pen., referitoare la folosirea unui înscris
oficial, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice,
împrejurarea că inculpatul ar fi prezentat documentele falsificate la solicitarea
organelor de control nu are vreo relevanţă asupra întrunirii tuturor elementelor
de conţinut constitutiv ale uzului de fals, de vreme ce simpla folosire a unui
înscris falsificat în vederea probării unei situaţii juridice, chiar în contextul
factual invocat de apelant, realizează toate cerinţele infracţiunii analizate
(I.C.C.J., sec(ia penală, decizia nr. 133/A din 12 aprilie 2019, yvww.scj.ro).
Fapta de folosire, cu vinovăţie, de acte vamale false la Registrul Auto

Român, în vederea verificării unui autoturism adus din străinătate în scopul
înmatriculării acestuia, constituie infracţiunea de uz de fals (I.C.C.J., Secţiile
Unite, Decizia nr. 19/2006, www.legalis.ro).
Fapta notarului public de a prezenta organelor de urmărire penală o

declaraţie autentificată falsă, prin care se atestă în mod nereal că persoanele
vătămate şi-au exprimat acordul ca fiica lor minoră să iasă din ţară neînsoţită, cu
o dată ulterioară ieşirii minorei din ţară - declaraţie care a înlocuit o altă
declaraţie autentificată falsă având acelaşi conţinut, dar o dată anterioară ieşirii
minorei din ţară - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals
(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 681 din 22 februarie 2011, www.scj.ro).
Fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a

autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe
nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate
de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 18l alin. (1) din
Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea
nouă (I.C.C.J., completul competent săjudece recursul în interesul legii, Decizia
nr. 4 din 4 aprilie 2016, www.scj.ro).
Pentru a constitui obiectul material al uzului de fals al falsului, un

înscris trebuie să îndeplinească cerinţe esenţiale: să fie producător de consecinţe
juridice, adică să poată servi ca dovadă a conţinutului său, chiar dacă nu a fost
întocmit în acest scop, să aibă putere probatorie, adică să fie susceptibil de a
proba faptul în dovedirea căruia este invocat, să aibă semnificaţie juridică.
Eficienţa juridică a falsului trebuie examinată în raport cu destinaţia actului. Este
necesar ca înscrisul falsificat să aibă semnificaţie juridică, sau, cu alte cuvinte,
în raport cu conţinutul său, să poată genera consecinţe juridice. Au semnificaţie
juridică numai acele înscrisuri - instrumente - care au fost întocmite pentru a
crea, modifica sau a stinge un drept sau un raport juridic. Or, în speţă, ordonanţa
de efectuare în continuare a urmăririi penale şi citaţia au fost falsificate şi

folosite nu pentru a produce consecinţele fireşti ale acestor acte procedurale, ci
ca mijloace frauduloase în săvârşirea infracţiunii de şantaj1. Mai mult, cele două
acte nu puteau, în lipsa unui dosar penal, să producă consecinţe juridice, să
nască, să stingă un raport juridic. Folosirea lor ca mijloc de săvârşire a infrac
ţiunii de şantaj nu este subordonată scopului de a produce consecinţe juridice, ci
scopului de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, aspect ce nu poate fi
asimilat unor consecinţe juridice. în concluzie, dat fiind scopul în care au fost
folosite cele două acte falsificate, acela de a obţine în mod injust o sumă de bani
şi nu în scopul de a produce consecinţe juridice, nu sunt îndeplinite condiţiile de
tipicitate ale infracţiunii de uz de fals (C.A. Bucureşti, secţia a ll-a penală,

Este necesar să fie îndeplinită şi cerinţa esenţială ca folosirea să fie

executată în vederea producerii unei consecinţe juridice. Această cerinţă dă
intenţiei caracterul de intenţie calificată şi marchează persistenţa acesteia în
sensul că se manifestă atât în folosirea materială a înscrisului, cât şi la produ
cerea urmării imediate ce decurge din atitudinea inculpatului care pretinde să fie
luat în considerare înscrisul fals în rezolvarea unui caz concret. (...) Forma de
vinovăţie în cazul uzului de fals este intenţia directă. Inculpatul, cunoscând că
înscrisul este fals, îl foloseşte în vederea producerii de consecinţe juridice. în
toate cazurile, inculpatul trebuie să cunoască împrejurarea că înscrisul folosit
este falsificat. Latura subiectivă include şi scopul folosirii înscrisului fals în
vederea producerii unei consecinţe juridice. Este vorba, aşadar, de o intenţie
1 în acuzare se reţinuse că inculpatul, agent şef adjunct de poliţie, din cadrul P.O. Chitila -
Formaţiunea de Investigaţii Criminale, care în perioada 27.04 - 5.05.2015 l-a constrâns psihic
pe numitul B.O.A. să dea suma de 2.000 de euro, la data de 5.05.2015, spunându-i în mod
mincinos că este cercetat într-un dosar penal de furt şi evaziune fiscală, ce se află în instru
mentarea sa, având un prejudiciu de 15.000 de euro, că are calitatea de suspect, în scopul de a
dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine, falsificând prin plăsmuire două
înscrisuri oficiale, o citaţie (la data de 27.04.2015) şi o ordonanţă de efectuare în continuare a
urmăririi penale (la data de 4.05.2015), înscrisuri pe care le-a folosit ulterior în vederea
producerii unor consecinţe juridice.
2 în acelaşi sens, /. Nedelcu, în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1086, precum şi Trib. Suprem,
secţia penală, decizia nr. 4174/1973, în Repertoriu... 1969-1975, p. 434 („în cazul uzului de
fals, pentru existenţa vinovăţiei — intenţie calificată — se cere, pe de o parte, ca făptuitorul să
voiască a se folosi de înscrisul falsificat, ştiind că este fals, iar pe de altă parte, prin comiterea
faptei să urmărească producerea unei consecinţe juridice; în afara acestui scop - care este un
scop imediat, îndreptat către producerea unei urmări de drept, pentru existenţa infracţiunii nu
interesează nici mobilul ce stă la baza activităţii infracţionale, nici scopul privind producerea
unei urmări de fapt”); în sensul că infracţiunea se poate comite şi cu intenţie indirectă,
C. Rotaru, în Curs tematic 2, p. 380.
calificată prin scop - înşelarea unităţii bancare - în speţa de faţă. Infracţiunea se
consumă atunci când executarea acţiunii de folosire, prezentare, depunere sau
invocare a înscrisului falsificat a fost dusă până la capăt şi s-a produs urmarea
imediată, constând în crearea stării de pericol inerente acţiunii. (...) pentru
existenţa vinovăţiei - intenţie calificată - se cere, pe de o parte, ca inculpatul să
dorească a se folosi de înscrisul falsificat, ştiind că este fals, iar, pe de altă parte,
prin săvârşirea faptei să urmărească producerea unei consecinţe juridice. în afara
acestui scop, care este unul imediat, îndreptat către producerea unei urmări de
drept, pentru existenţa infracţiunii nu interesează nici mobilul ce stă la baza
activităţii infracţionale, nici scopul privind producerea unei urmări de fapt. Ca
atare, infracţiunea de uz de fals există atunci când folosirea actelor falsificate s-a
făcut pentru a produce consecinţe juridice” (C.A. Cluj, secţia penală, decizia
nr. 981/12.08.2015, mvw.sinlact.ro).
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, totodată, că inculpatul A. a

susţinut, în declaraţiile de inculpat date pe parcursul procesului - dar nevalorifi
cate ca motiv de apel, că modificările aduse celor 11 file ale registrului de valori
ar fi fost rezultatul activităţii de corectare a unor erori. Or, o atare poziţie
procesuală aduce în discuţie, în mod implicit, aspectul subiectiv al infracţiunii de
fals material în înscrisuri oficiale, a cărei latură subiectivă se caracterizează
întotdeauna prin intenţie. în speţă, numărul modificărilor aduse registrului de
valori, elementul comun ce caracterizează majoritatea menţiunilor false (opt din
cele unsprezece modificări vizând sume pretins remise unor persoane care aveau
calitatea de debitori, iar nu de titulari ai creanţelor), precum şi contextul în care
s-a realizat activitatea de falsificare (respectiv, pe fondul unei inspecţii fiscale
efectuate la biroul executorului judecătoresc, menită a clarifica, printre altele,
modul de cheltuire a sumelor retrase în numerar din contul de consemnare)
reprezintă împrejurări factuale din a căror coroborare rezultă, în mod neîn
doielnic, că apelantul inculpat a prevăzut şi urmărit starea de pericol creată prin
fapta de fals, atitudinea sa psihică fiind specifică intenţiei directe (I.C.C.J.,
secţia penală, decizia nr. 133/A din 12 aprilie 2019, mvw.scj.ro).

- actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
- infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică - folosirea
(infracţiune instantanee, iar nu continuă);
. Infracţiunea de uz de fals prevăzută în art. 291 C.pen. este o infracţiune

instantanee, care se consumă în momentul când înscrisul falsificat este folosit,
prelungirea în timp a efectelor înscrisului folosit neatribuind infracţiunii de uz de
fals caracterul de infracţiune continuă. Prin urmare, termenul de prescripţie a răs
punderii penale în cazul infracţiunii de uz de fals curge, conform art. 122 alin. (2)
C.pen., de la data săvârşirii infracţiunii, reprezentată de data folosirii înscrisului
(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1139 din 24 martie 2010, mvw.scj.ro).
4.7. Pedeapsa
- închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amenda, când înscrisul folosit este oficial
(180-300 zile-amendă);
- închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă (120-240 zile-amendă), când înscrisul
folosit este sub semnătură privată.
§5. Falsificarea unei înregistrări tehnice
5.1. Noţiune
- este infracţiunea ce constă în falsificarea unei înregistrări tehnice prin contra
facere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare
adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de
folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane
spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice [art. 324 alin. (1) C.pen.];
- constituie formă asimilată a infracţiunii folosirea unei înregistrări tehnice falsifi
cate în vederea producerii unei consecinţe juridice [art. 324 alin. (2) C.pen.].

bucură înregistrările tehnice;
b) obiectul material: suportul pe care se află înregistrarea tehnică preexistent
alterării, în cazul în care falsul se realizează în această modalitate; în ipoteza falsificării
unei înregistrări tehnice prin contrafacere, înregistrarea falsificată va reprezenta pro
dusul infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia.
- deopotrivă, va constitui obiect material al infracţiunii şi înregistrarea falsificată
prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiu
nea înregistrării unor date sau împrejurări;
- potrivit art. 324 alin. (3) C.pen., prin înregistrare tehnică se înţelege atestarea unei
valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în
mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a
proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice (de pildă, aparatele
de măsură sau înregistrare care prin folosirea frauduloasă pot genera înscrisuri sau
atestări neconforme cu realitatea privind viteza cu care circulă un vehicul, concen
traţia de alcool în aerul expirat, concentraţia diferitelor componente în gazele de
eşapament, greutatea unui bagaj înregistrat automat într-un aeroport etc.)\
- înregistrarea tehnică trebuie să aibă valoare probatorie şi să fie aptă de a produce
consecinţe juridice.

- în cazul formei asimilate subiect activ poate fi doar o altă persoană (necircumstan-
ţiată) decât cea care a falsificat înregistrarea tehnică;
plicitatea.
folosirea înregistrării tehnice falsificate.

a) elementul material: falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere,
alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului
sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea
de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre
folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice;
Codul penal stipulează în conţinutul art. 324:
(i) falsul „material” al înregistrării tehnice comis prin contrafacere sau alterare;
- contrafacerea (plăsmuirea, ticluirea) este modalitatea de falsificare constând în
reproducerea, prin imitare, a obiectului falsificat (spre exemplu, realizarea unei înregis
trări audio fictive prin care este probată promisiunea remiterii unei sume de bani în
vederea efectuării unui act);
- alterarea este modalitatea de falsificare prin modificarea în sens material a
înregistrării tehnice (modificarea unei înregistrări video obţinută de pe aparatul radar în
sensul indicării unei viteze superioare de deplasare a autovehiculului).
(ii) falsul „intelectual” al înregistrării tehnice prin determinarea atestării unor
împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date
sau împrejurări.
- înregistrarea falsificată trebuie să fie aptă să producă consecinţe juridice;
- este necesară nu doar falsificarea înregistrării tehnice, ci şi folosirea acesteia de
către făptuitor sau încredinţarea acesteia altei persoane spre a o folosi, în scopul
producerii de consecinţe juridice (nu este necesar ca aceste consecinţe să se fi produs
efectiv). Prin urmare, în ipoteza folosirii înregistrării tehnice de către făptuitor nu se va
reţine comiterea şi a formei asimilate a infracţiunii;
- simpla deţinere a unei înregistrări tehnice falsificate nu constituie infracţiune.
derea publică de care se bucură înregistrările tehnice autentice;

1 în acelaşi sens, /. Nedelcu, în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1089 [„Autorul, realizând atât
falsificarea, cât şi folosirea înregistrării (ori încredinţarea acesteia spre folosire altei persoane),
are reprezentarea că acţiunile sale conjugate (de falsificare şi folosire ori de falsificare şi
870 Sinteze de drept penai Partea specială
5.6. Forma asimilată

- constituie formă asimilată a infracţiunii: folosirea efectivă (prezentare, invocare,
depunere) a unei înregistrări tehnice falsificate în prealabil în vederea producerii unei
- subiectul pasiv al formei asimilate este persoana fizică sau juridică vătămată mate
rial sau moral prin folosirea înregistrării falsificate;
- este necesar ca făptuitorul să cunoască că înregistrarea tehnică este falsă şi să
urmărească producerea unei consecinţe juridice;
- înregistrarea tehnică falsă trebuie să fie aptă să producă consecinţe juridice;
- forma asimilată se comite cu intenţie directă; nu interesează sub aspectul existenţei
infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită; acestea pot fi avute în vedere de
instanţă la individualizarea pedepsei.

- infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică;
5.8. Pedeapsa
- forma de bază şi forma asimilată: închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda
(180-300 zile-amendă).
[ §6. Falsul în declaraţii
6.1. Noţiune
- este infracţiunea ce constă în fapta unei persoane de a face, în faţa unui funcţionar
public sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, o declaraţie necores
punzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau
pentru altul dacă, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru
producerea acelei consecinţe (art. 326 C.pen.).
încredinţare altei persoane spre folosire, ambele în scopul producerii unei consecinţe juridice)
vor conduce inevitabil la periclitarea valorii sociale ocrotite; de aceea, săvârşind fapta, practic,
urmăreşte producerea acestei urmări, cu atât mai mult cu cât autorul acţionează în vederea
producerii unei consecinţe juridice ca scop imediat prevăzut de lege (scopul concret urmărit
nu este relevant)”]; în sensul că infracţiunea se poate comite şi cu intenţie indirectă, C. Rotam,
în Curs tematic 2, p. 384.
a) obiectul juridic: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în declaraţiile
date în faţa unui funcţionar public sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea;
b) obiectul material: înscrisul în care este consemnată declaraţia falsă.
- nu este posibil coautoratul faţă de natura juridică de infracţiune cu autor unic a
falsului în declaraţii; dacă mai multe persoane comit în baza unei înţelegeri anterioare
sau concomitente, în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite acte prin care fac
declaraţii false, fiecare va avea calitatea de autor al infracţiunii, iar nu de coautor;
- participaţia penală este posibilă în forma instigării sau a complicităţii;
- funcţionam! public în faţa căruia se face declaraţia şi care nu cunoaşte caracterul
fals al acesteia nu este participant la săvârşirea infracţiunii; în cazul în care acesta
cunoaşte caracterul mincinos al declaraţiei datorită unei înţelegeri anterioare cu autorul,
va răspunde pentru complicitate la fals în declaraţii1; în cazul în care funcţionarul
public află despre caracterul fals al declaraţii care a fost dată în faţa sa, neavând nicio
înţelegere prealabilă cu făptuitorul, şi nu sesizează de îndată organele judiciare, se va
reţine infracţiunea de omisiune a sesizării prevăzută de art. 267 C.pen.
declaraţia falsă.

a) elementul material: fapta unei persoane de a face, în faţa unui funcţionar public
sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, o declaraţie orală (consemnată
într-un înscris) sau scrisă necorespunzătoare adevărului [de pildă, declaraţia falsă dată
de şoferul unui autovehicul avariat în faţa organelor de poliţie în vederea obţinerii
autorizaţiei de reparaţii, sau consemnarea unor împrejurări necorespunzătoare adevă
rului în declaraţia de avere a unui funcţionar public, ori declaraţia scrisă mincinoasă
dată în faţa Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a
Vehiculelor prin care se arată că a fost pierdut permisul de conducere în scopul
obţinerii unuia nou (în special pentru ipotezele în care permisul fusese reţinut în
străinătate pentru comiterea unei contravenţii/infracţiuni rutiere)];
- în doctrină2 s-a apreciat că legea prevede două cerinţe esenţiale: 1. declaraţia
trebuie să fie una din acelea care, potrivit legii ori împrejurărilor, să servească la pro
ducerea de consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul; nu este necesară produ-
1 în acelaşi sens, a se vedea T. Vasiliu şi colab.y Codul penal comentat şi adnotat. Partea
specială, voi. II, op. cit., p. 296.
2 în acelaşi sens a se vedea V Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal. Partea
specială, voi. IV, op. cit., p. 395.
cerea efectivă a consecinţei juridice; 2. declaraţia să nu fie supusă unei reglementări

penale speciale cu privire la veridicitatea ei; dacă declaraţia falsă are o incriminare
specială se va reţine numai această normă specială [de pildă, inducerea în eroare a
organelor judiciare (art. 268 C.pen.) sau în mărturia mincinoasă (art. 273 C.pen.];
Faptele inculpatului de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind

o altă persoană - proprietar al terenurilor înscrise într-un certificat de moştenitor
- şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este
singurul moştenitor şi proprietar al terenurilor pe care le înstrăinează, determi
nând prin acţiunile sale notarul public să întocmească un înscris oficial (actul
notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului - constând
în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al terenurilor - întrunesc elemen
tele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea, ale infracţiunii de fals
în declaraţii şi ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual
(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 541/2009, www.legalis.ro).
în calitate de consilier municipal, în baza aceleiaşi rezoluţii infrac

ţionale, inculpatul A. a completat în fals declaraţiile de avere aferente anilor
2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 şi 2016, menţionând în mod nereal,
în declaraţiile din 2009 şi 2010, la rubrica „datorii”, că ar fi contractat în anul
2008 un împrumut de la tatăl său, B., în valoare de 250.000 de euro, scadent în
2010, aceeaşi sumă fiind trecută de inculpai în declaraţiile din anii 2011-2016 la
rubrica „venituri din alte surse”, ca fiind moştenită de la tatăl său. înscrierea, cu
intenţie, a unor menţiuni false în declaraţia de avere constituie infracţiunea de fals
în declaraţii. în cazul în care dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea
infracţiunii de fals în declaraţii, constând în înscrierea unor menţiuni false în decla
raţiile de avere, instanţa desfiinţează parţial, conform art. 25 alin. (3) C.proc.pen.,
declaraţiile de avere, sub aspectul menţiunilor false din cuprinsul acestora
(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 381/A din 6 noiembrie 2017, www.scj.ro).
La data de 24.06.2015 inculpatul s-a prezentat la poliţie, în urma

solicitării acestor organe care, făcând verificări ca urmare a depistării în trafic a
inculpatului la data de 14.06.2016, au constatat că acesta nu posedă permis de
conducere, ocazie cu care, în procesul-verbal încheiat la 24.06.2015, s-a
consemnat declaraţia inculpatului conform căreia ar poseda permis de conducere
emis de 1PJ C. în speţă, inculpatul a dat o declaraţie cuprinsă într-un proces
verbal care, în urma cercetării judecătoreşti şi a analizei coroborate a probelor
s-a dovedit că nu corespunde adevărului, dar ceea ce a urmărit inculpatul este a
ascunde că a săvârşit o infracţiune, respectiv că a condus pe drumurile publice
fără a poseda permis de conducere. Nu se poate considera că sintagma „în
vederea producerii de consecinţe juridice” din conţinutul constitutiv al infrac
ţiunii de fals în declaraţii se referă şi la acele acţiuni ale inculpatului întreprinse
în vederea neatragerii răspunderii sale penale pentru alte fapte, căci acestea din
urmă intră în sfera dreptului inculpatului la apărare. Este adevărat că ulterior,
când J.I. a dobândit calitatea de suspect şi cea de inculpat, acesta a revenit
asupra acestei declaraţii, recunoscând că permisul de conducere prezentat este
fals, dar nu se poate susţine că numai suspectul şi inculpatul au dreptul la
apărare, iar nu şi făptuitorul, întrucât s-ar goli de conţinut acest drept, care este
garantat prin faptul că probele se administrează numai în timpul procesului
penal, iar suspectului trebuie să i se aducă la cunoştinţă învinuirea şi dreptul său
de a fi asistat de un avocat. (...) Astfel, cu toate că poliţia avea indicii încă din
data de 18.06.2015 că inculpatul nu posedă permis de conducere, totuşi la data
de 24.06.2015, în loc ca, în cadrul unui proces penal, să-i aducă la cunoştinţă
acuzaţia, dreptul său de a fi asistat de un avocat şi dreptul de a nu se acuza,
totuşi aceştia i-au luat o declaraţie, utilizând-o ulterior ca o probă împotriva sa în
cadrul unei noi acuzaţii, cea de fals în declaraţii. Pentru aceste considerente,
instanţa, constatând că fapta nu este prevăzută de legea penală, în sensul că
declaraţia inculpatului din data de 24.06.2015 nu a fost făcută de inculpat în
scopul producerii de consecinţe juridice, ci în scopul de a nu se autoincrimina
pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a
poseda permis de conducere (C.A. Bucureşti, secţia I penală, decizia
nr. 254/21.02.2017, mwv.sintact.ro).
- declaraţia persoanei vătămate care, cu prilejul constituirii ca parte civilă într-un
proces penal, indică o sumă mai mare decât valoarea reală a prejudiciului nu întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii;
- formularea unei cereri de chemare în judecată nu poate constitui o modalitate de
săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, indiferent de obiectul pretenţiei şi de temei
nicia cererii; deopotrivă nu se poate comite falsul în declaraţii prin menţiunile
consemnate în întâmpinare, în cererea reconvenţională, în răspunsul la întâmpinare sau
în afirmaţiile făcute cu ocazia administrării interogatoriului şi care nu constituie
mărturisiri;
r\i
Aşa cum rezultă din textul de incriminare a infracţiunii de fals în

declaraţii de mai sus, nu prezintă relevanţă faptul dacă s-au produs în concret
consecinţe juridice ori nu, respectiv dacă interogatoriul a produs vreo consecinţă
juridică asupra soluţiilor adoptate de instanţele de judecată în materie civilă. In
acest sens, sintagma „în vederea producerii unei consecinţe juridice” din art. 326
C.pen. circumscrie scopul acţiunii de declarare necorespunzătoare a adevărului,
iar nu urmarea acestei acţiuni, sub rezerva ca declaraţia respectivă să fie aptă să
producă acea consecinţă juridică în scopul căreia a fost dată. In conformitate cu
art. 348 alin. (1) C.proc.civ., constituie mărturisire recunoaşterea de către una
dintre părţi, din proprie iniţiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui
fapt pe care partea adversă îşi întemeiază pretenţia sau, după caz, apărarea. Sub
acest aspect, mărturisirea reprezintă mijlocul de probă administrat în cauză, în
timp ce interogatoriul, nefiind un mijloc de probă, ci un procedeu probatoriu, aşa
cum a reţinut procurorul, reprezintă modalitatea prin care petenta a încercat
obţinerea în partea intimatei a unei mărturisiri provocate, acesta fiind şi scopul
interogatoriului. în consecinţă, orice alte afirmaţii făcute de către partea intero
gată în procesul civil, cu ocazia luării interogatoriului, altele decât cele prin care
recunoaşte, în totul sau în parte, pretenţiile formulate de partea adversă (mărturi
sirile), nu reprezintă mijloace de probă în sensul art. 250 C.proc.civ., reprezen
tând simple afirmaţii care trebuie dovedite, având aceeaşi „valoare probaţorie”
ca susţinerile părţilor făcute prin cererea de chemare în judecată, întâmpinare,
răspuns la întâmpinare, note scrise etc. Or, potrivit art. 326 C.pen., pentru întru
nirea elementelor constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii este necesar ca
declaraţia făcută să servească, potrivit legii ori împrejurărilor, „la producerea
acelei consecinţe juridice”, iar nu a unei consecinţe juridice, aşa cum s-a
susţinut, diferenţa terminologică aleasă de legiuitor relevând că declaraţia făcută
să poată fi folosită la producerea consecinţelor juridice pe care ea le determină
potrivit legii ori împrejurărilor, iar nu a oricăror asemenea consecinţe. In acest
sens, afirmaţiile persoanei interogate, altele decât mărturisirile, deşi făcute în
vederea producerii consecinţei juridice constând în reţinerea acestora de către
instanţele de judecată şi respingerea acţiunii reclamantei, nu sunt apte să
servească, prin însuşi faptul că au fost făcute, la producerea acelor consecinţe
juridice, neavând eficienţă probatorie suficientă, având în vedere că asemenea
afirmaţii trebuie dovedite prin mijloacele de probă administrate legal în cauză.
Prin urmare, nu se poate susţine ca fiind îndeplinite elementele constitutive ale
infracţiunii de fals în declaraţii, cât timp instanţa de judecată nu se poate baza,
potrivit legii ori împrejurărilor, pe simplele afirmaţii făcute cu ocazia interoga
toriului şi în lipsa altor mijloace de probă administrate în cauză, afirmaţiile fiind
necesar a fi dovedite în urma coroborării întregului material probatoriu admi
nistrat. De altfel, chiar dacă instanţa de judecată se întemeiază în mod exclusiv
pe asemenea afirmaţii, singurul remediu constă în exercitarea căilor de atac. Or,
în prezenta speţă, afirmaţia intimatei date cu ocazia administrării interogatoriului
nu serveşte, ut singuli, potrivit legii ori împrejurărilor, la producerea acelei
consecinţe juridice constând în reţinerea ei în situaţia de fapt, fiind necesar a fi
dovedită prin administrarea unor mijloace legale de probă. (...) După cum
afirmaţiile făcute de părţi prin cererile de chemare în judecată, întâmpinare ori
răspuns la întâmpinare urmează a fi dovedite prin mijloacele de probă admi
nistrate în cauză, fără a se putea reţine infracţiunea de fals în declaraţii atunci
când au fost susţinute oral în faţa instanţei, dovedindu-se neîntemeiate, nici
afirmaţiile făcute cu ocazia administrării interogatoriului şi care nu constituie
mărturisiri nu pot să conducă la întrunirea elementelor constitutive ale infrac
ţiunii de fals în declaraţii, pentru aceleaşi considerente, respectiv că evaluarea
temeiniciei acestora urmează a avea loc prin prisma mijloacelor de probă admi
nistrate în cauză (Jud. Cluj-Napoca, secţia penală, încheierea nr. 1268/2017,
www.sintact.ro).
Nu pot duce la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii susţinerile

neadevărate ale reclamantului dintr-o acţiune civilă, deoarece ele sunt supuse
unei verificări ulterioare obligatorii a conţinutului lor, de către instanţă, iar
părţile în proces au dreptul de a contesta cele susţinute de reclamant şi de a face
proba contrară (C.A. Bucureşti, secţia a Il-a penală, decizia nr. 415/1996, în
R.D.P. nr. 2/1997).
- falsul în declaraţii se va reţine în concurs cu infracţiunea de bigamie, nefiind
absorbit de aceasta;
- declaraţia neadevărată a suspectului sau inculpatului nu constituie fals în declaraţii,
ci expresia unei modalităţi de exercitare a dreptului la apărare al acuzatului în cursul
procesului penal;
- fapta unui participant în cadrul procesului penal (care nu are calitatea de martor,
expert sau interpret) de a da declaraţii necorespunzătoare în faţa organului judiciar,
pentru a zădărnici tragerea la răspundere penală a unui făptuitor, constituie infracţi
unea de favorizare a făptuitorului, nu cea de fals în declaraţii;
Fapta persoanei arestate în altă cauză, de a declara fals că a participat

la comiterea unei infracţiuni de furt în calitate de complice, când în realitate nu
participase la aceasta şi, astfel, a determinat netrimiterea în judecată a adevăra
tului complice - a cărui identitate o cunoştea, săvârşeşte infracţiunea de favori
zare a infractorului (Trib. Bucureşti, secţia a Il-a penală, decizia nr. 2259/1993,
nepublicată).
Fapta persoanei condamnate, aflate în executarea unei pedepse priva

tive de libertate, care sesizează organele de urmărire penală afirmând că este
autoarea unei anume infracţiuni, pe care nu o comisese, pentru a zădărnici urmă
rirea penală împotriva adevăraţilor vinovaţi, pe care îi cunoştea, constituie
infracţiunea de favorizare a infractorului (C.A. Bucureşti, secţia a Il-a penală,
decizia nr. 216/1996, nepublicată).
- în cazul în care o persoană săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii, iar apoi
foloseşte înscrisul care cuprinde declaraţia falsă, nu se va reţine uzul de fals, fapta
nefiind tipică, ci numai infracţiunea de fals în declaraţii;
- infracţiunea de fals în declaraţii săvârşită prin prezentarea unui înscris fals
constituie o incriminare specială a uzului de fals, care se va reţine în aplicarea
principiului specialia generalibus derogant\
Reţinerea unei singure infracţiuni, respectiv aceea de fals în declaraţii,

prevăzută de art. 326 C.pen., este justificată, însă nu pe considerentul reţinut de
procuror, în sensul că ar opera absorbţia infracţiunii de uz de fals, prevăzută de
art. 323 teza a Il-a C.pen. în infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de
art. 326 C.pen., ci pe considerentul că declaraţia mincinoasă făcută în modali
tatea prevăzută de art. 326 C.pen. şi folosirea ei pentru producerea consecinţelor
pe care ea le determină potrivit legii sau împrejurărilor atrage reţinerea doar a
infracţiunii de fals în declaraţii, având un caracter special. Aşa cum s-a reţinut în
practica judiciară apărută sub imperiul Codului penal anterior (elementele
constitutive ale celor două infracţiuni fiind aceleaşi şi în prezent), infracţiunea
de fals în declaraţii exclude, prin însuşi conţinutul său normativ, existenţa - în
concurs - a infracţiunii de uz de fals. Ca atare, fapta unei persoane de a
autentifica la notariatul de stat o declaraţie în care afirmă împrejurări nereale şi
de a prezenta apoi acea declaraţie unei autorităţi constituie numai infracţiunea de
fals în declaraţii, nu şi aceea de uz de fals. Or, absorbţia naturală operează numai
atunci când, teoretic, ar putea fi reţinute ambele infracţiuni, atât cea absorbantă,
cât şi cea absorbită, criteriul esenţial fiind ca infracţiunea absorbantă să nu se
poată consuma fără săvârşirea infracţiunii absorbite (Jud. Cluj-Napoca, secţia
penală, încheierea nr. 1268/2017, www.sintact.ro).
876 Sinteze de drept penal. Partea speciala
- declararea falsă a identităţii implică reţinerea numai a infracţiunii de fals privind

identitatea dacă sunt întrunite cerinţele art. 327 C.pen., nu a unui concurs de infracţiuni
cu falsul în declaraţii; dacă pe lângă declaraţia falsă cu privire la identitatea făptuitorul
mai face, cu aceeaşi ocazie, şi alte declaraţii false (de pildă, îşi arogă calitatea de
proprietar al unui teren în faţa unui notar public) în scopul producerii de consecinţe
juridice, falsul privind identitatea va putea fi reţinut în concurs cu falsul în declaraţii.
Aspectul asupra căruia inculpata F.E. a dat declaraţii neconforme cu

realitatea vizează exclusiv propria sa identitate. Or, prezentarea sub identitatea
altei persoane constituie element material al infracţiunii prevăzute de art. 327
alin. (2) C.pen., iar nu infracţiunea de fals în declaraţii, urmând a se dispune
schimbarea încadrării juridice în acest sens. De asemenea, constatând că incul
pata şi-a atribuit o identitate aparţinând altei persoane, declarând oral că se
numeşte R.E.F., fără ca această declaraţie să fie însoţită de folosirea frauduloasă
a unui act ce serveşte la identificare, Curtea constată că faptei îi lipseşte un
element constitutiv pentru a se încadra în tipicitatea infracţiunii, respectiv cerinţa
esenţială a elementului material. (...) De altfel, unicul element prin care
legiuitorul justifică reglementarea variantei agravate a infracţiunii de fals privind
identitatea îl constituie diferenţa de gravitate dintre utilizarea unei identităţi
fictive şi utilizarea frauduloasă a identităţii reale a unei persoane, determinată de
riscul producerii unor consecinţe juridice pentru persoana a cărei identitate este
utilizată fraudulos. (...) S-a apreciat că argumentul invocat în expunerea de
motive a noului Cod penal referitor la necesitatea utilizării unor documente de
identitate, potrivit căruia funcţionarul public nu trebuie să dea crezare simplelor
afirmaţii ale autorului, subzistă atât în cazul utilizării unei identităţi false
(fictive), cât şi în cazul utilizării frauduloase a identităţii reale a unei persoane.
In condiţiile arătate, săvârşirea faptei prin „folosirea frauduloasă a unui act ce
serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile", la care se referă
dispoziţiile art. 327 alin. (1) nu poate avea loc decât în ipoteza întrebuinţării
identităţii reale a unei persoane şi atrage incidenţa dispoziţiilor art. 327 alin. (2)
C.pen, iar nu şi în ipoteza întrebuinţării unei identităţi false (identitate fictivă),
întrucât, în acest din urmă caz, actul ce serveşte la identificare, legitimare ori la
dovedirea stării civile este întotdeauna falsificat. S-a menţionat că chiar dacă
preluarea în varianta agravată a modalităţii normative din forma-tip nu s-a
realizat ad litteram, nu există niciun argument juridic care să susţină concluzia
că acestei modalităţi normative nu îi mai este asociată şi cerinţa esenţială de a se
fi realizat prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare etc. sau
a unui astfel de act falsificat. Dacă tipicitatea infracţiunii prevăzute de
art. 327 alin. (2) C.pen. se realizează doar în ipoteza „folosirii frauduloase a unui
act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui
astfel de act falsificat”, se ajunge la situaţia ca, deşi intenţia legiuitorului a fost
atragerea unei răspunderi penale agravate în situaţia folosirii identităţii reale a
unei persoane, în concret, protejarea persoanei şi a atributelor sale să fie impo
sibil de realizat în multiple situaţii întâlnite în realitate, cum este situaţia prezen
tării fără un act sau prin folosirea copiilor actelor prevăzute de art. 327 alin. (1)
C.pen. sub identitatea altei persoane în faţa unui funcţionar public cum este
acesta definit la art. 175 C.pen. (C.A. Bucureşti, secţia a Il-a penală, decizia
nr. 580/12.04.2017, www.sintact.ro).
Analizând cele două norme incriminatoare (art. 326 şi art. 327 C.pen.),
instanţa constată că legiuitorul a înţeles să creeze o diferenţă între situaţia în care
subiectul activ formulează o declaraţie falsă cu privire la o împrejurare sau
calitate şi situaţia în care subiectul activ formulează o declaraţie falsă cu privire
la identitatea sa. Instanţa apreciază că legiuitorul a înţeles să sancţioneze penal
declararea falsă a identităţii doar în cazul în care subiectul activ se foloseşte în
mod fraudulos de un act autentic sau falsificat ce serveşte la identificare, legiti
mare ori la dovedirea stării civile. Astfel, în cazul în care subiectul activ se
rezumă la a comunica, verbal sau în scris, o identitate falsă, însă nu prezintă şi
un act în susţinerea declaraţiei, nu sunt întrunite condiţiile elementului material
al infracţiunii de fals privind identitatea. în acelaşi sens, contrar viziunii
Ministerului Public, instanţa arată că într-o asemenea situaţie nu se poate
recurge la reţinerea incriminării generale privind falsul în declaraţii, intenţia
evidentă a legiuitorului penal fiind de a sancţiona declararea falsă a identităţii în
condiţii cu mult mai restrictive decât în cazul oricărei alte declaraţii false. De
altfel, instanţa reţine că raţiunea acestei politici penale rezultă cu evidenţă,
funcţionarii în faţa cărora subiectul activ se prevalează de o identitate falsă
având obligaţia de a nu se încrede în totalitate în simple afirmaţii ale acestuia, ci
de a recurge la mijloacele legale pe care Ie au Ia dispoziţie pentru a verifica
acurateţea informaţiilor declarate. Simplul fapt că organele de cercetare penală
din prezenta cauză nu şi-au executat propriile obligaţii şi s-au încrezut complet
în declaraţiile inculpatului, Iară minime verificări, ajungând chiar să dispună
efectuarea în continuare împotriva persoanei de ale cărei date s-a folosit
inculpatului, nu trebuie să agraveze situaţia inculpatului în sensul reţinerii
săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii. Pentru a ajunge la această concluzie,
instanţa subliniază că organele de cercetare penală au fost induse în eroare prin
propria neglijenţă, iar nu prin modul de operare al inculpatului. (...) Pentru toate
aceste motive, în temeiul art. 396 alin. (5) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. (1)
lit. b) teza I C.proc.pen., instanţa urmează a achita pe inculpatul M.G.M., trimis
în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de
art. 326 C.pen. (Jud. Sect. 1 Bucureşti, sentinţa penală nr. 50/02.02.2018, în
A. Iugan, C.pen. adnotat).
derea publică de care se bucură declaraţiile făcute în faţa unui funcţionar public sau
unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea;
Curtea opinează că fapta inculpatei T.A.G. de a da o declaraţie

necorespunzătoare adevărului despre împrejurările în care s-a produs eveni
mentul rutier în care, în noaptea de 14/15 ianuarie 2015 a fost avariat auto
turismul Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare BH-52 pe care a predat-o unui
poliţist al IPJ Bihor - Serviciul Rutier în vederea obţinerii autorizaţiei de repa
raţie şi a favorizării făptuitorului vizat de o potenţială anchetă penală este tipică,
întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale
infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 C.pen. Curtea consideră că
este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii constând în existenţa unei
r
împrejurări în care este necesară depunerea unei declaraţii în faţa unui funcţionar
public sau a unităţii în care acesta îşi desfăşoară activitatea în scopul producerii
de consecinţe juridice. Astfel, potrivit art. 80 din O.U.G. nr. 195/2002, în cazul
avarierii unui autovehicul în alte împrejurări decât într-un accident de circulaţie,
conducătorul auto este obligat să se prezinte în 24 de ore de la constatare la
unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs evenimentul, pentru întocmirea
documentelor de constatare, iar conform art. 80' din O.U.G. nr. 195/2002, repa
rarea vehiculului se face pe baza documentului de constatare eliberat de unitatea
de poliţie. Aşa cum rezultă din declaraţia dată de martorul T.S.I., poliţist în
cadrul IPJ Bihor - Serviciul Rutier, care a preluat declaraţia inculpatei, în cazul
declaraţiilor de tamponare fără victime, conducătorului auto implicat în accident
i se eliberează o autorizaţie de reparaţie, condiţii în care, în mod evident,
declaraţia făcută şi consemnată de inculpata T.A.G. în formularul tip „pentru
tamponare” este de natură să conducă la producerea consecinţelor juridice pe
care le-a urmărit. Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea incul
patei T.A.G. de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului în faţa unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 C.pen. (poliţistul din cadrul Poliţiei
municipiului Oradea - Serviciul Rutier). în cauză, sunt întrunite cerinţele
esenţiale ataşate elementului material: 1. Declaraţia inculpatei T.A.G. este una
dintre declaraţiile care, potrivit împrejurărilor cauzei, serveşte la producerea de
consecinţe juridice, în baza acesteia putând fi obţinute documentele necesare
reparării autoturismului avariat; 2. Declaraţia inculpatei T.A.G. a fost făcută în
vederea producerii unei consecinţe juridice, prin acesta urmărindu-se relatarea
unei situaţii de fapt necorespunzătoare adevărului în vederea obţinerii autori
zaţiei de reparare a autovehiculului avariat, cât şi a favorizării unui făptuitor
vizat de o potenţială anchetă penală. Contrar celor reţinute de instanţa de fond,
Curtea consideră că pentru constatarea întrunirii acestei cerinţe esenţiale nu este
necesar ca declaraţia falsă să fie urmată de întocmirea unui document oficial, în
speţă a autorizaţiei de reparaţii, fiind suficient că declaraţia falsă a fost făcută de
inculpată în vederea producerii unei consecinţe juridice (obţinerea autorizaţiei
de reparaţii) şi că ea putea să servească pentru producerea acelei consecinţe, în
cazul în care martorul T.S.I., poliţist în cadrul IPJ Bihor - Serviciul Rutier, care
a preluat declaraţia inculpatei, nu ar fl avut cunoştinţă despre evenimentul rutier
în care fusese într-adevăr implicat autoturismul marca Skoda Octavia şi cu
privire la care efectuase cercetări. Pe de altă parte, Curtea reţine că în cazul unor
tamponări (orice incident din trafic care produce avarierea a cel puţin unui
vehicul fără a produce vătămări ale integrităţii corporale a unei persoane)
singura obligaţie imperativă este cea a conducătorului autovehiculului de a se
prezenta în 24 de ore de la constatare la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a
produs evenimentul, pentru întocmirea documentelor de constatare, neexistând o
dispoziţie similară în sarcina lucrătorului de poliţie, în sensul că acesta ar fi
obligat să se deplaseze la faţa locului pentru a verifica realitatea celor declarate
pe propria răspundere de conducătorul autovehiculului; 3. Declaraţia inculpatei
T.A.G. nu este supusă unei reglementări penale speciale cu privire la veridi
citatea ei. Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru
încrederea publică în adevărul pe care trebuie să îl reprezinte o declaraţie făcută
unui funcţionar public sau unităţii în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în
vederea producerii de consecinţe juridice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura
de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea acţiunii
ce constituie elementul material prevăzut de norma de incriminare (ex re).
Curtea consideră că infracţiunea de fals în declaraţii s-a consumat în momentul
în care inculpata a prezentat declaraţia completă, cu conţinut nereal, poliţistului
din cadrul Poliţiei mun. Oradea - Serviciul Rutier întrucât, pe de o parte,
acţiunea de prezentare a declaraţiei, în scopul obţinerii autorizaţiei de reparaţii şi
al favorizării făptuitorului, realizează elementul material al infracţiunii prevăzute
de art. 326 C.pen., iar, pe de altă parte, declaraţia fiind înfăţişată organului în
drept să-i acorde eficienţă juridică serveşte, potrivit legii, prin simplul fapt că a
fost făcută, producerii consecinţelor juridice vizate de inculpată. Curtea subliniază
că producerea sau nu a consecinţelor juridice urmărite de inculpată nu prezintă
relevanţă pentru consumarea infracţiunii de fals în declaraţii (C.A. Oradea, secţia
penală, decizia nr. 211/2018, nepublicată).


- infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică şi s-a produs
urmarea imediată (regula: la momentul realizării declaraţiei necorespunzătoare a adevă
rului; excepţia: la un moment ulterior celui al declarării necorespunzătoare a adevărului -
momentul depunerii ulterioare a înscrisului ce consemnează declaraţia falsă);
6.7. Pedeapsa
- închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (120-240 zile-amendă).
§7. Falsul privind identitatea mamm

7.1. Noţiune
- este infracţiunea ce constă prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei
asemenea identităţi altei persoane, făcută unui funcţionar public sau transmisă unei
1 în acelaşi sens /. Nedelcu, în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1092 [„Făcând în mod voit o
declaraţie mincinoasă (din categoria celor care potrivit legii sau împrejurărilor este producă
toare de consecinţe juridice), urmărind tocmai producerea acestor consecinţe, autorul are
reprezentarea stării de pericol pentru valoarea socială ocrotită, astfel încât, săvârşind fapta,
urmăreşte producerea acestora”]; în sensul că infracţiunea se poate comite şi cu intenţie
indirectă, C. Rotam, în Curs tematic 2, p. 394.
880 Sinteze de drept penai Partea specială
unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce
serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act
falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea
producerii unei consecinţe juridice [art. 327 alin. (1) C.pen.];
- constituie variantă agravată a infracţiunii comiterea falsului privind identitatea
prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane [art. 327 alin. (2) C.pen.];
- constituie variantă atenuată a infracţiunii încredinţarea unui act ce serveşte la
identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept [art. 327
alin. (3) C.pen.];
- Codul penal a clarificat reglementarea în scopul evitării unor soluţii contradictorii
în doctrină şi în jurisprudenţă tranşând prin noul conţinut al infracţiunii disputa privind
necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracţiuni,
pornindu-se de la premisa că funcţionarul în fata căruia autorul se prevalează de o
identitatefalsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmaţii ale acestuia, el dispunând
de mijloacele necesare identificării persoanei;
- Codul penal a reglementat ca variantă agravata ipoteza utilizării frauduloase a
identităţii aparţinând altei persoane, deoarece în acest caz există riscul angajării unor
consecinţejuridice în sarcina persoanei respective.

a) obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care
societatea o are în constatările organelor competente cu privire la identitatea unei
persoane;
b) obiectul material: nu are.
- în cazul în care falsul privind identitatea se realizează prin prezentarea unui înscris
fals ori prin încredinţarea unui înscris pentru a fi folosit pe nedrept, obiectul material îl
constituie înscrisul respectiv.

a) subiectul activ: autor poate fi orice persoană fizică (necircumstanţiat) care are
capacitate penală;
- ca excepţie, coautoratul nu este posibil, în principiu; în cazul în care infracţiunea
este săvârşită prin atribuirea unei identităţi false unei persoane prezente în aceeaşi
împrejurare, care îşi însuşeşte identitatea falsă, aceasta din urmă are calitatea de coautor;
dacă persoana căreia i s-a atribuit identitatea falsă nu este prezentă la locul săvârşirii
faptei, însă în prealabil a fost de acord să fie prezentată sub o identitate falsă, va avea
calitatea de complice; deopotrivă, coautoratul este posibil şi când două persoane,
împreună şi în aceeaşi împrejurare, atribuie o identitate falsă uneia alte persoane;
- participaţia penală este posibilă în forma instigării sau a complicităţii;
- în situaţia în care infracţiunea este săvârşită prin încredinţarea unui înscris real
pentru a fi folosit pe nedrept, iar cel care l-a primit îl foloseşte atribuindu-şi o identitate
falsă, cel care încredinţează înscrisul are calitatea de autor al variantei atenuate, iar cel
care foloseşte înscrisul calitatea de autor al formei de bază.
b) subiectul pasiv: unitatea în cadrul căreia funcţionarul public îşi desfăşoară
activitatea.
Fapta cetăţeanului român, aflat în străinătate, de a se prezenta sub o

identitate falsă autorităţilor unui stat străin constituie infracţiunea de fals privind
identitatea (I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. 19/2007, www.legalis.ro).
Fapta inculpatului M.H.Y. constând în aceea că, în baza aceleiaşi

rezoluţii infracţionale, în perioada 18.11.2003. până în prezent s-a prezentat în
faţa mai multor autorităţi, bulgare, române sau siriene, sub identitate falsă,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea, în
formă continuată. Faptele inculpatei M.D.V. constând în aceea că prin partici
parea ca martor la încheierea unei noi căsătorii, sub identitatea de A.C.H.,
numita M.D.V. l-a ajutat moral pe inculpatul M.H.Y. să săvârşească infracţiunea
de fals privind identitatea în mod continuat întrunesc elementele constitutive ale
complicităţii la comiterea infracţiunii fals privind identitatea, în formă continuată
(C.A. Bucureşti, secţia Ipenală, decizia nr. 799/20.06.2014, wvw.sintact.ro).

a) elementul material:
(i) prezentarea sub o identitate falsă, orală sau prin folosirea unui înscris, în faţa
unui funcţionar public sau transmisă unei unităţi în care funcţionarul public îşi
desfăşoară activitatea;
- identitatea sub care se prezintă făptuitorul trebuie să fie fictivă (identitate falsă);
în ipoteza în care este întrebuinţată identitatea reală a unei alte persoane se va reţine
varianta agravată a infracţiunii;
- cerinţe esenţiale: 1. prezentarea sub o identitate falsă trebuie făcută prinfolosirea
frauduloasă a unui act falsificat care serveşte la identificare (cartea/buletinul de
identitate, paşaportul), legitimare (legitimaţia de serviciu, legitimaţia de student etc.),
ori la dovedirea stării civile (de exemplu, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie
etc.) sau a unui astfel de act falsificat; dacă făptuitorul nu a folosit fraudulos astfel de
acte falsificate, fapta nu este tipică; 2. prezentarea sub o identitate falsă trebuie realizată
pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii
unei consecinţejuridice;
- uzul de fals este absorbit de falsul privind identitatea.
(ii) atribuirea unei identităţi false unei alte persoane în faţa unui funcţionar
public sau transmisă unei unităţi în carefuncţionarul îşi desfăşoară activitatea.
- prin atribuire făptuitorul înfăţişează sub o identitate nereală o persoană care, din
orice motive, are o dificultate ori se află în imposibilitate de a-şi declina identitatea;
- cerinţe esenţiale: 1. atribuirea unei identităţi false trebuie făcută prin folosirea
frauduloasă a unui act falsificat care serveşte la identificare (cartea/buletinul de
identitate, paşaportul), legitimare (legitimaţia de serviciu, legitimaţia de student etc.),

ori la dovedirea stării civile (de exemplu, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie
etc.) sau a unui astfel de act falsificat; dacă făptuitorul nu a folosit fraudulos astfel de
acte falsificate, fapta nu este tipică; 2. atribuirea unei identităţi false trebuie realizată
pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei
- uzul de fals este absorbit de falsul privind identitatea.
- faţă de multiplele soluţii prin care instanţa supremă a apreciat că se poate reţine
calitatea de funcţionar public asimilat [art. 175 alin. (2) C.pen.], fapta va fi tipică dacă
prezentarea sub o identitate falsă are loc în faţă unui funcţionar bancar, angajat al unei
societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii
Naţionale a României (decizia 18/HP/2017), unui profesor din învăţământul preuni-
versitar de stat (decizia 8/HP/2017), unui medic angajat cu contract de muncă într-o
unitate spitalicească din sistemul public de sănătate (decizia 26/H P/2014), sau unui
expert tehnic judiciar (decizia 20/HP/2014).
b) urmarea imediată: starea de pericol pentru valorile juridice protejate;
Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor menţionate, Curtea

constată că fapta de fals privind identitatea, pentru care a fost condamnat
inculpatul, nu este prevăzută de legea penală. în speţă, inculpatul G. s-a
prezentat sub identităţi false, însă fapta nu a fost comisă în scopul inducerii sau
menţinerii în eroare a martorului I. (poliţist la acel moment), în condiţiile în care
acesta din urmă cunoştea identitatea reală a inculpatului, fiind, de altfel, parti
cipant la comiterea infracţiunilor deduse judecăţii. Totodată, infracţiunea de fals
privind identitatea nu ar putea fi reţinută nici în raport de asigurător, întrucât, pe
de o parte, asigurătorul nu este organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate
dintre cele la care se referă art. 175 C.pen., iar pe de altă parte, în speţă,
inculpatul şi-a folosit identitatea reală atunci când s-a adresat asigurătorului
(C.A. Bucureşti, secţia a lî-a penală, decizia nr. 235/17.02.2017, în A. lugan,
C.pen. adnotat).
Fapta inculpatului M. constând în aceea că şi-a declinat identitatea A,

solicitând la data de 25.11.2004 misiunii diplomatice a României la Bagdad, o
viză de intrare în România, de scurtă şedere, în scop de afaceri, cerere respinsă
la data de 13.12.2004, dar şi obţinând de la misiunea diplomatică a României la
Sofia viză de intrare în România (...), de scurtă şedere, valabilă 30 zile, în
perioada 20.04.2006 - 20.05.2006, şi, respectiv, la data de 9.01.2008 adeverinţa
pentru revenire în Rep. Bulgaria a unui străin nr. (...) emisă de Ambasada
Bucureşti, valabilă până la data 1.02.2008, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuată (Trib. Bucureşti,
secţia penală, sentinţa nr. 154/29.01.2015, în A. Iugan, C.pen. adnotat).
Inculpatul, sub identitate falsă, s-a oferit să strângă fonduri în vederea

construirii unei biserici. Rezultă, de asemenea, că numai datorită faptului că nu i
s-a permis să strângă direct aceste fonduri, ci prin depuneri la CEC sau Ia
Oficiul parohiei, urmările demersului făcut de inculpat nu s-au produs. Ca
urmare a condiţiei impuse de protopop privind modalitatea strângerii fondurilor,
inculpatul nici nu a mai întreprins vreo acţiune pentru obţinerea de ajutoare în
folosul bisericii. Prin urmare, scopul urmărit de inculpat prin falsificarea identi
tăţii a fost acela de a produce, pe această cale, consecinţe juridice, iar împre
jurarea că ele nu s-au produs este irelevantă în ceea ce priveşte existenţa
infracţiunii (C.S.J., secţia penală, decizia nr. 2847/1997, www.legalis.ro).
7.6. Varianta agravată

- constituie variantă agravată prezentarea sub o identitate falsă prin între
buinţarea identităţii reale a unei persoane, orală sau prin folosirea unui înscris, în faţa
unui funcţionar public sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea făcută prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare,
legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a
induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei conse
cinţe juridice;
- pericolul social sporit provine din faptul că utilizarea frauduloasă a identităţii
reale a unei persoane poate conduce la repercusiuni negative însemnate pentru
persoana a cărei identitate este utilizată fraudulos;
- elementul material al variantei agravate constă numai în prezentarea sub iden
titatea reală a unei persoane, căreia făptuitorul îi întrebuinţează identitatea, atât
prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dove
direa stării civile (act nefalsificat), cât şi prin folosirea unui act falsificat ce serveşte
la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile;
1 în acelaşi sens, /. Nedelcu, în CP comentat, ed. a 2-a, p. 1097 [„Săvârşind fapta în

condiţiile în care este conştient de neadevărul identităţii sub care se prezintă sau pe care o
atribuie altei persoane, autorul are reprezentarea (în mod obligatoriu, din materialitatea faptei
înseşi) stării de pericol pentru valoarea socială ocrotită. Acţionând în condiţiile precizate,
fapta astfel comisă conduce inevitabil la periclitarea valorii sociale, astfel încât, săvârşind
fapta, rezultatul acesteia este, practic, urmărit, cu atât mai mult cu cât autorul urmăreşte un
scop (inducerea sau menţinerea în eroare a funcţionarului public, persoanei asimilate acestuia
sau unităţii în care aceasta îşi desfăşoară activitatea cu privire la identitatea sa sau a altei
persoane, pentru a produce consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul)”.]; în sensul că
infracţiunea se poate comite şi cu intenţie indirectă, C. Rotam, în Curs tematic 2, p. 400.
t
- prin decizia nr. 20/HP/2015 instanţa supremă a apreciat cerinţa esenţială a ele
mentului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta-tip
[art. 327 alin. (1) C.pen.] vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la
identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat,
este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea
identităţii reale a unei persoane; în varianta prevăzută de art. 327 alin. (2) C.pen. se
încalcă nu doar relaţiile sociale privind încrederea publică în adevărul privind concor
danţa dintre identitatea sub care se prezintă o persoană în faţa unui funcţionar public şi
identitatea reală, ci şi cele privind atributele de identificare a persoanei, prevăzute de
dispoziţiile din Codul civil;
- în cazul în care în cadrul unei proceduri judiciare o persoană se prezintă pentru a
fi audiată în calitate de martor sub identitatea unei alte persoane, folosind actul de
identitate al acesteia (nefalsificat), se va reţine comiterea infracţiunii de fals privind
identitatea, nu şi a infracţiunii de mărturie mincinoasă sau de inducere în eroare a
organelor judiciare;
Faptele inculpatului, de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind

o altă persoană - proprietar al terenurilor înscrise într-un certificat de moştenitor
- şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este
singurul moştenitor şi proprietar al terenurilor pe care le înstrăinează, determi
nând prin acţiunile sale notarul public să întocmească un înscris oficial (actul
notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului - constând
în înscrierea inculpatului ca singur proprietar al terenurilor - întrunesc elemen
tele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea, ale infracţiunii de fals
în declaraţii şi ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual
(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 541/2009, în B.J. 2009, p. 767).
Fapta reţinută în sarcina inculpatului C.M.E. care, la data de 2.09.2016

a obţinut, pe raza Mun. Bucureşti, de la o persoană rămasă neidentificată, în
schimbul sumei de 300 euro, o carte de identitate contrafăcută (falsă total),
document în care era aplicată fotografia sa şi erau înscrise datele de identitate
aparţinând altei persoane - D.M., întruneşte obiectiv şi subiectiv elementele
constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului C.M.E., constând în aceea că la data de
5.09.2016 a încercat să treacă fraudulos frontiera de stat din România în
Ungaria, sub o altă identitate, folosindu-se în acest sens de o carte de identitate
falsificată, întruneşte obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiu
nilor de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. (1) şi (2) (folosind
identitatea reală a unei alte persoane) C.pen. şi de tentativă la trecerea fraudu
loasă a frontierei de stat (în scopul sustragerii de la urmărire penală) (C.A.
Bucureşti, secţia a Il-apenală, decizia nr. 456/23.03.2017, www.sintact.ro).
7.7. Varianta atenuată

- constituie variantă atenuată a infracţiunii încredinţarea unui act ce serveşte la
identificare (cartea/buletinul de identitate, paşaportul), legitimare (legitimaţia de ser-
1
Falsuri in înscrisuri 885

viciu, legitimaţia de student etc.), ori la dovedirea stării civile (de exemplu, certificatul
de naştere, certificatul de căsătorie etc.), care este real, spre a fi folosit fără drept;
- încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori Ia dovedirea stării
civile, care este falsificat, spre a fi folosit de cel căruia îi fusese procurat constituie un
act de complicitate anterioară la forma de bază a infracţiunii, iar nu autorat la varianta
atenuantă a infracţiunii.
Fapta inculpatului care în ziua de 17.09.2014 i-a încredinţat investiga

torului cu identitate reală M.G. un paşaport fals, pe numele M.M., în vederea
folosirii fără drept a respectivului document de călătorie, pentru legitimarea şi
identificarea investigatorului în punctele de frontieră întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327
alin. (3) C.pen. Fapta inculpatului constând în aceea că în perioada august -
septembrie 2014, prin intermediul inculpatei I.D. şi în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, în schimbul sumei de 21.000 euro (6 x 3.500 euro), din
care a primit 3.500 euro, a sprijinit activitatea infracţională de falsificare a
paşapoartelor, desfăşurată de către un autor rămas neidentificat. Ajutorul a
constat în racolarea, prin intermediul denunţătoarei C.A., a şase persoane intere
sate să obţină paşapoarte false, cu „preţul” de 3.500 euro/paşaport, precum şi în
furnizarea fotografiilor şi a informaţiilor (privind vârsta, înălţimea şi culoarea
ochilor), care urmau să fie inserate în documentele de călătorie. Actele materiale
privind paşaportul falsificat pe numele M.M. având aplicată fotografia investiga
torului cu identitate reală M.G., realizează forma consumată a complicităţii la
săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în care sunt absor
bite, actele materiale tentate, privind punerea în aplicare a rezoluţiei infracţio
nale de a ajuta la falsificarea a încă 5 paşapoarte întruneşte elementele constitu
tive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată
(C.A. Bucureşti, secţia a Il-apenală, decizia nr. 87/26.01.2016, nepublicată).

- infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat fapta tipică;
7.9. Pedeapsa
- pentru forma de bază: închisoarea de Ia 6 luni la 3 ani;
- pentru varianta atenuată: închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (120-240
zile-amendă);
- pentru varianta agravată: închisoarea de la 1 la 5 ani.
.
.
Vt\ m
u!%
Mihail Udroiu
Sinteze de drept penal

Partea specială
\
Editura C.H. Beck w
Bucureşti 2020 *037, ;H£i v
t»î . ?•
i i

Infractiuni de Fals

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infractiuni de Fals

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul VIII

§1. Falsul material în înscrisuri oficiale ... î

O copie simplă a unui înscris oficial nu poate fi asimilată, conform

1.3. Subiecţii infracţiunii

1.4. Latura obiectivă

O copie simplă a unui înscris oficial nu poate fi asimilată, conform

1.3. Subiecţii infracţiunii

1.4. Latura obiectivă

Ceea ce i se impută inculpatei este plăsmuirea copiei recipisei prin

Persoana care plăsmuieşte, în întregime sau parţial, un înscris oficial

Prin falsificare nu trebuie să se înţeleagă numai denaturarea unui

întocmite în cadrul biroului executorului judecătoresc în aplicarea reglemen­

A falsifica un înscris oficial prin contrafacerea scrierii înseamnă

1.5. Latura subiectivă

înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a dispus

1.6. Varianta agravată

1.7. Formele infracţiunii

- poate fi realizată în formă continuată, caz în care infracţiunea se epuizează la data

2.2. Obiectul infracţiunii

înscrierea de date nereale în carnetul de muncă, de către un funcţionar

2.3. Subiecţii infracţiunii

Fapta inculpatei M.A.V., care, la data de 21 mai 2009, l-a determinat

în ceea ce priveşte participaţia improprie la infracţiunea de fals

Fapta inculpatului de a-i propune unui poliţist să-i încheie pro-

Fapta inculpatului de a determina, cu intenţie, pe o salariată subalternă

Fapta inculpatului care, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la

Falsificarea unor înscrisuri aparţinând S.N.P. Petrom SA şi folosirea

2.4. Latura obiectivă

Dezincriminarea unei fapte şi abrogarea textului de incriminare sunt

Incriminând falsul intelectual, legiuitorul nu a prevăzut cerinţa ca

Fapta inculpatei D.E., care în calitatea sa de prim-procuror al Parche­

Fapta inculpatului F.G.C., care în calitate de ofiţer de poliţie judiciară

Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comerciale private

Fapta angajatului unei societăţi comerciale private de a întocmi facturi

Inculpata, în calitate de diriginte de oficiu poştal, nu a înmânat spre

în sensul larg al noţiunii, prin „fals” se înţelege orice alterare a adevă­

Fapta inculpatei M.A.V., care Ia data de 21 mai 2009 l-a determinat pe

2.5. Latura subiectivă

Falsul intelectual este o infracţiune intenţionată şi nu interesează

Contrar, însă, celor reţinute în privinţa laturii subiective de către

2.6. Formele infracţiunii

§3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

3.2. Obiectul infracţiunii

- deopotrivă, va constitui obiect material al infracţiunii şi înscrisul falsificat prin

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată trebuie să se realizeze

Nu este săvârşită infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

Ordinul de plată nu constituie titlu pentru efectuarea plăţilor, deoarece

Contractul de asistenţă juridică, împuternicirea avocaţială sunt înscri­

Cu privire la complicitatea la infracţiunea de fals în înscrisuri sub

Prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului A. de a completa pe

implicate în actul bilateral, nu un act nemijlocit cu referire la obiectul principal al contractului,

Fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a

Pentru dovedirea acuzaţiei de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

Latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

Fapta inculpatului de a fi întocmit, pentru o altă persoană, o cerere de

Fapta de a întocmi file cec, semnate sub o identitate falsă, şi de a le

Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comerciale private

Constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată

Faptele inculpatului V.M.C. care, în perioada martie-decembrie 2004,

Nu se va reţine comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnă­

Nu poate fi reţinută infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

3.5. Latura subiectivă

Latura subiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

întocmite în cadrul biroului executorului judecătoresc în aplicarea reglemen

Fapta inculpatei D.E., care în calitatea sa de prim-procuror al Parche

în sensul larg al noţiunii, prin „fals” se înţelege orice alterare a adevă

Contractul de asistenţă juridică, împuternicirea avocaţială sunt înscri

Nu se va reţine comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnă

în calitate de consilier municipal, în baza aceleiaşi rezoluţii infrac

Fapta persoanei condamnate, aflate în executarea unei pedepse priva

Fapta inculpatului care în ziua de 17.09.2014 i-a încredinţat investiga