Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cursul 2
Cursul 2
Prof. Nursing
1
Nursingul, aşa cum este perceput astăzi, ca o disciplină de sine stătătoare,
capabilă să devină un catalizator al schimbării are o istorie a cărei evoluţie se cinfundă
uneori cu medicina clasică.
Medicina în Egipt
Începând cu mileniul al II-lea î.H., Egiptul Antic va da culturii universale cea mai
veche şi mai fascinantă civilizaţie umană; considerată de Herodot ca un dar al Nilului,
cultura egipteană a reuşit să se desăvârşească în urma uriaşelor eforturi spirituale şi
materiale ale populaţiei autohtone, căci Nilul influenţează Egiptul făcândul să renască în
fiecare an iar viaţa spirituală a egipteanului este influenţată de această renaştere.
2
Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt:
Papirusul Ebers – descoperit în 1873 în Teba
Papirusul Brugsch – descoperit în 1909 în Menphis
Studiul lor relevă baza empirică a procedeelor medicale ale vechilor egipteni la
care se adaugă magia şi practicile religioase.
Medicii egipteni se formau de regulă în jurul templelor şi erau consideraţi ca
reprezentanţi ai atotputernicului zeu Thoth, patronul ştiinţelor şi al bibliotecilor.
Din istoria lui Horus sunt legate foarte multe semnificaţii medicale astfel:
Hapi, zeul cu cap de om al Sudului, era paznicul ficatului.
Seth, zeul cu cap de câine al Nordului, era paznicul plănânilor.
Duamutef, zeul cu cap de şacal al Estului, era paznicul stomacului.
Qebehsenuef, zeul cu cap de şoim al Vestului, era paznicul
intestinelor.
Înainte de îmbălsămare, organele respective erau scoase din
corp, învelite în pânză şi depuse în recipiente denumite vase
canopice al caror capac avea forma capului zeului protector.
Tuberculoza pulmonară şi osteoarticulaza era o boală des întâlnită
la egipteni. Silicoza, o altă maladie pulmonară des întâlnită la
egipteni se datora inhalării cristalelor mici de siliciu în timpul
furtunilor din deşert.
Igiena era foarte dezvoltată la vechii egipteni. Ei erau foarte preocupaţi atât de
curăţenia corporală cât şi a veşmintelor care erau făcute întotdeauna din pânză. Lepra şi
ciuma aduse, se pare, de navigatorii fenicieni din sud-estul Asiei, au evoluat în teritoriile
Egiptului ca o infecţie acută gravă ce au determinat epidemii.
În 1650 î.H., în Egipt, începe să se formeze o medicină socială şi o medicină a
muncii; astfel soldatul egiptean primea îngrijiri medicale gratuite. Colectivul de oameni,
care participau la construirea piramidelor, erau supravegheaţi şi din punct de vedere
medical; astfel membrele fracturate erau imobilizate în artere. Plăgile sunt tratate cu un
amestec de smirnă şi ulei de eucalipt şi apoi sunt suturate. Trusele chirurgicale din silex
au fost înlocuite cu instrumente din bronz.
3
cunoştiinţele alături de un maestru. Odată dobândit dreptul de practică, medicul se obliga
să înlăture suferinţa şi să lupte pentru fericirea oamenilor.
Pe lângă bărbaţi, îngrijirile medicale erau acordate şi de către femei, majoritatea
erau specializate în probleme de nursing
Bolile erau diagnosticate prin observaţie şi examen clinic. Medicul lua în
observaţie 3 elemente principale:
Culoarea conjuctivitei
Aspectul limbii
Caracterele urinei(culoarea , consistenţa, gustul)
Practica Yoga
Este o practică mileniară datând din epoca preariană. În aspiraţia lor teologică
spre liniştea infinită, înţelepţii induşi au intuit că alternanţa dintre acţiune şi repaos,
încordare şi destindere pot constitui fenomene fundamentale ale vieţii.
Procedeul yoga sau relaxarea ezoterică este codificat de Potanjali, în sec. II î.H.,
ca un procedeu autohipnotic.
Îngrijiri în China
Atât civilizaţia antică chineză cât şi medicina pe care a dezvoltat-o stând de foarte
multă vreme izolate de inflexiunile exterioare va purta o amprentă cosmologică asupra
lumii. De aici ideea că microcosmosul corpului uman nu reprezintă altceva decât o
imagine miniaturizată a macrocosmosului cu care este de altfel într-o deplină comuniune.
Interzicerea practicării disecţiilor datorită respectului faţă de morţi a dus la
dezvoltarea unei anatomii sofiste în care se încerca un paralelism între alcătuirea corpului
omenesc şi astrologie dar soldat de cele mai multe ori cu deducţii aberante. Astfel vasele
de sânge, marvii şi tendoanele erau confundate între ele, iar diferitele organe interioare şi
funcţionarea acestora era făcută eronat.
Ex: inima omului avea 7 orificii în concordanţă cu numărul aştrilor din constelaţia Carul
Mare.
În sec. XIII – III î.H. încep să apară deosebiri între lecuitorul laic şi vrăjitor. În
sec.V î.H. meşteşugul vindecării începe să se desfiinţeze în ranguri:
Medici de boli – internişti
Medici de tumori – chirurgi
Medici de hrană – dieteticieni
Medici de animale – vererinari
Prima lucrare medicală chineză cunoscută este atribuită împaratului Fu-Shi, 2850
î.H. şi este intitulată cartea schimbărilor.
4
Doctrina echilibrului principiilor opuse Yin-Yang constituie un alt element
fundamental al medicinei chineze:
Yin, reprezintă principiul negativ, asimilat cu întunericul, răceala,
moartea, boala, dar şi cu femeia.
Yang, principuil pozitiv, reprezintă forţa luminoasă, activă, caldă şi
este considerată protectoarea vieţii şi a sănătăţii.
Tehnicile Tai-Xi sau respiraţia embrională care constă în reducerea apneei din ce
în ce mai prelungite şi Yang-Zhong-Shu care reprezintă arta dormitului, au scop final
atingerea nemuririi.
Tehnica Yang-Zhong-Shu este practicată de chinezi din cauza căsătoriilor
poligomice care impun bărbatului un randament sexual superior capacităţilor sale
obişnuite.
Alchimie Daoistă chineză avea drept scop prepararea elixirului nemuririi. În
tehnicile exoterice, elixirul, este considerat o substanţă patabilă, care în urma operaţiei, o
tehnica specială Neidar, urcă la creier şi de aici pătrunde în gură.
În paralel cu medicina cosmologică chineză se dezvoltă şi medicina empiric
pragmatică. Şcolile tradiţionale chineze au început să apară în perioada 800-1000 d.H.
Aici medicii erau învăţaţi să consulte bolnavii cu multă atenţie. Elementul fundamental al
diagnosticului era pulsul, medicii chinezi considerând că fiecare boală are pulsul ei
particular. Au fost clasificate 200 astfel de pulsuri dintre care 26 indicau un prognostic
mortal.
Terapia prin acupunctură, cea mai celebră tehnică terapeutică a reuşit să reziste
timpului peste 1200 ani. Ea se bazează pe redobândirea echilibrelor diferitelor organe lae
corpului prin înţeparea sau masarea punctelor de reprezentare pe piele a organelor
interne.
În China Antică meseria de vindecător se transmitea de obicei din tată în fiu,
existând astfel generaţii întregi de medici.
Civilizaţia greco-romană
Şi la greci preoţii au fost primii medici iar templele primele lăcaşuri pentru
bolnavi. Mai târziu aceştia îşi pun în valoare practicile de vindecători, acceptând tutela
unor zeităţi: Apolo, Chigeea, Panacea erau zeii vindecători cărora li se aduceau jertfe în
sanctuare.
Medicina laică se afirmă prin scolile din Rodos, Cos, Cnidos. În cetăţile antice
apar terapeuţii, discipoli al lui Asclepios. Totodată i-au naştere şcolile medicalelaice
cunoscute prin îndrumători ca Tales, Pitagora, Heraclit.
Cea mai creatoare gândire din Antichitate a reprezentat-o Hipocrate, considerat
părintele medicinei greceşti în sec. V – VI î.H. Acesta fundamentează prin serviciile sale
5
concepţii etice ale profesiunii medicale. Se apreciază că din acele timpuri exista la greci
şi un început de spitale denumite Asclepios iar unii medici erau plătiţi de stat.
Îngrijirea bolnavilor ear făcută în bune condiţii iar de această activitate se ocupau
femeile.
Prin sec. al II-lea î.H., romanii introduc ştiinţa vindecării prin înfiinţarea unor
lăcaşuri numite Iatereon ce capătă denumirea de medicină.
Până atunci patricienii se foloseau de sclavii pricepuţi în
vindecarea anumitor boli. Din această perioadă îi întâlnim la romani
pe Vulnerari, adică chirurgii acre lucrau într-un fel de spitate pentru
sclavi numite Valetudinarii. Cu timpul, în acele spitate, se internează
şi cei bogaţi, adică potricienii. La început acestea erau nişte instituţii
particulare, apoi se extind şi sunt subvenţionate de comune.
6
şi mângâierea lor. Există prea puţine documente care să ne permită o bună cunoaştere a
activităţii de îngrijire a bolnavilor.
7
Spitalul. Cadru de referinţă pentru activitatea cadrelor medicale
de la bolniţă la spitalul modern