Sunteți pe pagina 1din 11

Definirea corpului uman

Corpul uman are o dubla identitate, el este un dat biologic pe o


parte, si o creatie sociala de o mare complexitate, bogatie si putere,
pe cealalta. Datorita faptului ca este plasat in afara oricarei judecati
de valorizare, corpul uman are o valoare incomensurabila, iar
,,crearea” si ,,invatarea” lui, privita ca fenomen social, variaza de la
o cultura la alta.
De-a lungul timpului, corpul uman a fost definit in nenumarate
moduri. Pentru Platon, ,,corpul este mormantul sufletului”, pentru
Descartes el este asimilat cu o masina, iar pentru Sartre, corpul este
ego-ul, sinele. Prin urmare, corpul reiese prin intermediul valorii
morale ori intrinseci ale partilor sale componente.
Relatia corpului uman cu tehnologia in artele vizuale este redata
prin artele media: fotografia, filmul, arta video si arta digitala. Prin
mijloacele tehnice de reprezentare, artistii au redat corpul din
perspectiva sa fizica.

Reprezentarea corpului la inceput

Arta in permanenta, in ceea ce priveste sculptura si pictura a


utilizat imaginea corpului uman. Un loc special in decursul istoriei
l-a ocupat corpul feminin, care a fost considerat ca purtator a unor
profunde trairi expresive sau a unui erotism exacerbat. Prin urmare
corpul feminin, ramane un motiv omniprezent in toate formele de
exprimare vizuala.
Primele reprezentari ale corpului uman au aparut ca un simbol al
demnitatii umane la grecii antici. Aceste reprezentari erau destinate
corpului masculin, ce idealizau triumfurile atletilor in arena. Mai
tarziu, au patruns si nudurile feminine, precum statuia Afrodita din
Cnidos de Praxiteles sau Venus din Milo. Armonia corporala era
pentru vechii greci sinonima cu binele suprem.
In timpul Renasterii, artistii apelau la apropiati pentru a le servi
ca modele nud.

Prezenta corpului uman in actionism si body art

In arta contemporana, este folosit frecvent corpul feminin in noile


media, precum in performance art, in atelierele artistilor, sau in
universitatile de arta, revistele specializate, pe Internet sau in
reclamele publicitare. Intreaga istorie contemporana a
performantelor artistice atesta puterea exhibitiei. In acest caz,
numai este vorba de o reprezentare naturala ci de o monstruozitate
intelectualizata. Opera este obscena doar daca se sugereaza o
parodie prin gesturi, atitudine.
Experimentarea de noi materiale a generat noile realisme, pop-
art, land art, arta povera, minimalismul, in timp ce accentul pus pe
idee, a condus la arta conceptuala. In acest context, promitatoare

1
pentru relansarea artei pare sa fie experimentarea axata pe corpul
uman, nu numai ca suport, ci chiar ca mijloc de expresie.
Artistul care a schimbat fundamental ideile artistilor este Marcel
Duchamp (1887-1968), prin felul in care a extins definitia artei prin
explorarea diferitelor medii si forme din existenta cotidiana si prin
impunerea primatului ideii ,,obiect gasit’’.
In anii 1950, este prezent actionismul, ce defineste un tip de
manifestari in care ,,artistul devine actorul propriilor sale productii
si in care accentul se muta de pe obiect pe subiect’’. Actionismul
este o forma efemera a artei contemporane, aflata la confluenta
dintre teatru, artele vizuale, coregrafie si muzica. Corpul artistului
este adesea prezenta care catalizeaza intregul discurs.
Performance-ul a fost considerat ca un mijloc de a reduce
diferentele dintre arta si viata, de a pune in prim plan procesele de
productie artistica prin exaltarea mitologiilor personale. Artistii au
mizat de cele mai multe ori pe comunicarea profunda in timp real cu
publicul. ,,Artistul performer, prin atitudinile corpului sau, poate da o
dimensiune esoterica, provocativa, educativa ori distractiva actiunii
sale artistice’’1.
In anii 1960, unii artisti s-au folosit de actiuni pentru a face
cunoscute publicului mitologiile lor personale. Un exemplu ar fi
,,Yves Klein (1928-1962) care, in 1960, la Galeria internationala de
arta contemporana de la Paris, a realizat o interventie
antropometrica, utilizand persoane vii, dirijand dupa inspiratie cateva
femei goale unse cu vopsea, el a obtinut pe panza si carton structure
cromatice din amprente antropomorfice”2.

1
RoseLee Goldberg, ,,Performance Art’’, From Futurism to the present, Thames & Hudson, Londra,
2001, pag.8
2
Antinomicul in arta contemporana, Editura Dosoftei, Iasi, 1999

2
Fig. 1.1. Yves Klein - Performance nud

Pentru artistul german Joseph Beuys (1921-1985), scopul


principal al artei era acela de a transforma viata oamenilor. Beuys a
creat actiuni simbolice, al caror scop era acela de a produce o
schimbare, o transformare pozitiva a publicului participant, catre
constientizarea resurselor creative ce exista in fiecare om. Folosea
obiecte si materiale cu referinta precum, stofa, grasimea ce
reprezenta potentialitate, iepurele mort, potentialul interlocutor. Una
din actiunile lui cunoscute este ,,Coyote – I like America and
America like’s me”, de la Galeria Rene Block din New York din
1974. Aceasta lucrare reprezinta interactiunea timp de trei zile,
dintre un coiot si corpul sau, intr-o galerie, el fiind imbracat doar in
pasla. Acesta intamplare simboliza America salbatica, motiv pentru
care pe jos erau aduse zilnic ziare cu exemplare din Wall Street,
ziarul bursei.
Incepand cu 1960, odata cu experimentarea unor teritorii in
artele vizuale la interferenta cu dansul si teatrul, artistii si-au
expus, fotografiat, ori filmat corpurile in happening-uri, actiuni si
performance-uri. Unii au fost interesati in special de calitatile
formale ale corpului uman in spatiu si timp, iar altii au incercat sa
exploateze posibilitatile emotionale si expresioniste ale corpului
uman.

3
Fig. 1.2. Joseph Beuys, ,,Coyote – I like America and America like’s me”, 1974

Obiectul de arta a devenit neinteresant pentru artistii conceptuali


care puneau in prim plan ideea si procesul artistic. In acest context,
performance-ul, fiind o forma de arta temporala fara obiectivitate,
care traieste in viitor doar prin documentatia fotografica, filmica sau
sonora, a devenit extrem de populara printre artisti. Corpul uman a
devenit astfel cel mai direct mediu de expresie, in aceasi perioada
de la inceputul anilor 1970 definindu-se si termenul de ,,body-art”,
care a aparut ca reactie impotriva excesului de abstractionism.
Body-art-ul ajunge la reintegrarea obiectului in procesul artistic, de
data acesta cu o preocupare aparte pentru deseuri, la
experimentarea de noi materiale, intre care un loc important ocupa
corpul uman, si la teatralizarea artistului insusi.
Arta corporala dateaza din 1964, an in care vienezul Hermann
Nitsch initiaza seria de manifestari colective ale unui grup de
actionisti. Rudolf Schawarzkogler, evitand orice efecte de
teatralitate, a creat o serie de imagini cutremuratoare folosind
corpul unui model aparent maltratat. Artistii grupati in jurul lui
Hermann Nitsch au incercat sa dezmortesca pe amatorii de arta
vienezi de la mijlocul deceniului al saptelea, prin imagini
cutremuratoare, precum spre exemplu ,,mici spintecati intre
coapsele unor femei nude, artistul si partenerele sale scalzandu-se
in sange, exhibitii anale, urinare, defecale”3, etc. Dupa 1970, arta
corporala ia amploare mai ales in S.U.A., avand ca reprezentanti pe
Vito Acconci, Deniss Oppenheim, Larry Smith, Terry Fox, Lucas
Samaras, Bruce Nauman.
Spre deosebire de alte arte, arta corporala mizeaza doar pe
expresivitatea corpului uman. Corpul uman prin totalitatea actiunilor
ce le desfasoara este capabil sa se descatuseze de toate tabu-urile
3
Antinomicul in arta contemporana, Editura Dosoftei, Iasi, 2009

4
care ii sunt atasate. In ceea ce priveste arta corporala, artistul nu
participa direct la actiunea prin care se implineste opera sa, treptat
el este centrul de interes. Desfasurarea este in timp real, se imbina
faptele rationale cu cele de hazard.
Jacinto Lageira considera ca este o forma de revolta impotriva
unei societati rigoriste, moraliste, arta corporala fiind o miscare
politica, avand predilectie pentru suferinta si durere.
Pana in anii 1980, arta corporala s-a manifestat in doua directii
precum : prima ce se refera la actiunea artistului ce are legatura cu
teatru, dans, pictura, sculptura, iar a doua este relationata de
experientele morbide.
Dupa 1980, in era multimedia, arta corporala ia o noua forma,
legata de posibilitatile tehnice oferite de Bill Viola si Tierry Kuntzel,
ce prezinta corpul in perceptie temporala. Bruce Nauman filmeaza
deplasarile propriului corp in spatiu sau sederea in fantana, Jurgen
Klauke porneste de la propria persoana, de la experientele
emotionale si afective ale corpului sau, pentru a interpreta
raporturile sociale si umane sub aspectul valorii lor existentiale.
Un exemplu de lucrare ar fi opera lui James Luna, ,,The Artefact
Piece”, consta in prezentarea artistului pe post de mumie.

Fig. 1.3. James Luna, ,,The Artefact Piece”, 1987

Un alt artist ce frapeaza este Sterbak, ce confectioneaza


adevarate ,,rochii de carne”, ceea ce sugereaza dependenta
oamenilor de celebritate si sex.
Potrivit aprecierilor lui Lageira, nu toate aceste tentative de arta
corporala au valente estetice. Operele ce au sanse sa dainuiasca
sunt cele care se bazeaza nu neaparat strict pe simplul soc
psihologic, ci si pe constructiile simbolice puternice si riguroase.

5
Corpul uman in fotografie

In primele trei decenii din secolul XX, noile libertati asumate in


lumea occidentala au emancipat conditia femeii de sub
constrangerile sexuale din secolul anterior. Corpurile feminine au
castigat o mai mare libertate de miscare si expunere, in special dupa
traumatizantii ani ai primului razboi mondial.
In fotografia de dupa 1910, curentul pictorialist si-a pierdut
influenta, fiind inlocuit cu conceptul de fotografie directa, ,,straight
photography’’, care nu se mai baza pe manipularea imaginii prin
tehnici importante din artele plastice, ci pe obiectivitate si prin
evidentierea realitatii. Fotografii modernisti au fotografiat indeosebi
corpul feminin din perspectiva heterosexuala.
Corpul uman in anii 1930-1940 a fost profund marcata de criza
economica. In acesta perioada, corpul a fost reprezentat in
fotografie in functie de clasa sociala, rasa si nationalitate, definirea
functiei de gen fiind prea putin relevanta. In anii depresiei
economice din Statele Unite, fotografia documentara s-a impus ca
stil dominant. Doua personalitati artistice au influentat acesta
perioada precum: Walker Evans si Dorothes Lange.
Corpurile ca un personaj colectiv au fost folosite cu scopuri de
dominatie politica atat de nazisti cat si de comunisti. Disparitia
individualitatii si reducerea corpului uman la un simplu element
guvernabil si controlabil in cadrul unei mase corporale inerte s-a
putut observa in fotografiile manifestarilor propagandistice realizate
in Uniunea Sovietica.
Arta fotografica, difera fata de experientele conceptuale din
fotografia anilor 1960-1970, cand acesta a jucat rolul de
documentare obiectiva, iar artistul nu era implicat direct in ceea ce
fotografia, in ultimele doua decenii situatia s-a schimbat
semnificativ. Energiile subiective, senzualitatea fizica, imaginatia
fara limite si reapropierea de pictura, desen si sculptura au definit
artistul postmodern al anilor 1980 ca un ,,creator de lucruri’’ mai
mult decat unul de idei si atitudini.
Artistii si-au adus in prim plan expresia personala si au gasit noi
sensuri si idei relatiei spatiu-timp. Timpul a devenit nu numai o
tema reculenta in lucrarile artistice, fie ele happening-uri,
performante, filme experimentale, dar si un parametru constitutiv al
naturii lor.
,,Jean-Francois Lyotard, unul dintre teoreticienii importanti ai
postmodernismului, afirma ca in societatile postindustriale
contemporane, legitimarea cunoasterii se pune sub avantul tehnicilor
de comunicare”4. Postmodernitatea gandeste raportul cu istoria,
care nu mai este privita ca o suma de deveniri in succesiune cauzala
si temporala, deconstruindu-se modele care tineau sa devina
realitate. Energiile subiective, senzualitatea fizica, imaginatia fara
limite si reapropierea de pictura, desen si sculptura au definit
artistul postmodern al anilor 1980 ca un creator de lucruri. Aceleasi
caracteristici pot fi regasite si in fotografie, in filmul video, unde
4
Jean-Francois Lyotard - ,,Conditia postmoderna”, Editura Idea, Cluj-Napoca. 2003, pag.33

6
interesul pentru pictorialism, subiectivitate si plasticitatea imaginilor
electronice a inlocuit gandirea austera anterioara.

1. Construirea identitatilor postmoderne

,,Spre deosebire de societatile traditionale, unde identitatea


individului era fixa si stabila, in modernitate, ea devine mobila,
multipla, pasionala si supusa schimbarii si innoirii”5, fiind pusa in
legatura cu dezvoltarea unui sine individual si unic. ,,Odata cu
dezvoltarea societatii de consum din perioada postbelica, identitatea
moderna a fost pusa in legatura cu stilul, cu crearea unei imagini si
cu modul in care arata individul”6. Astfel fiecare putea sa isi
construiasca propria imagine, de multe ori influentata de societatea
de consum. Odata cu ritmul de schimbare tot mai accelerat din
societatile moderne, asistam la o diluare a identitatii care devine mai
fragila. Astfel, cultura media a devenit centrul privilegiat al imploziei
si fragmentarii individului.
Corpul reprezentat cu scopul de a reda identitatea sexuala,
rasiala ori sociala a fost in anii 1980 un motiv des folosit de artistii
media, care s-au indepartat de formalismul realist al imaginilor
moderniste.
Ron Athey este un artist fotograf, performer si theoretician.
Provenind dintr-o familie, ce apartinea Bisericii Penticostale,
artistul a fost educat intr-o tensiune religioasa fanatica, intretinuta
de profetii apocaliptice si ritualuri. Trecand apoi prin experienta
punk si prin diferite teatre, el si-a construit discursul avand ca
element central corpul sau, vazut ca obiect expropriat, torturat. In
performance-urile sale, artistul isi foloseste propriul corp, mutiland-
ul cu scopul regasirii unei identitati catre care artistul tinde.
Fotografiile lui Robert Mapplethorpe din anii 1980 pun in prim
plan corpul masculin, atribuindu-i o noua importanta culturala si
politica in timpul maladiei SIDA si a afirmarii minoritatilor sexuale. In
afara de dimensiunea lor erotica explicita, ce punea in discutie
modul de reprezentare a homosexualitatii masculine, imaginile lui
Mapplethorpe depasesc barierele rasiste si etnice. Decizia sa de a
potretiza nuduri de barbati homosexuali si de a arata orientarea lor
sexuala a fost una strict politica. In anii 1980, in Statele Unite si
Marea Britanie, existau campanii oficiale impotriva feministelor, a
homosexualilor si a lezbienelor, precum si a imaginilor ce
reprezentau sexualitatea. Acest fapt a influentat viziunea unor artisti
precum Mapplethorpe, Andres Serrano, care a legat sexualitatea
corpului de teme politice ori religioase.

5
Douglas Keliner – Cultura media, Editura Institul European, Iasi, pag. 275
6
Ibidem, pag. 276

7
Fig. 1.4. Robert Mapplethorpe – Ajito, 1981

Expunerea corpului uman in prezent

Odata cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare care lucreaza in


retea, s-au dizolvat distantele, frontierele. Astazi, exista o
comunitate virtuala constituita din indivizi consumatori de
informatie: televizunea si internetul, radioul, presa scrisa, sistemele
audio de inregistrare, stocare si reproducere, publicitatea fiind
elementul de baza al culturii media.
In momentul de fata, majoritatea oamenilor nu sunt capabili sa-si
creeze o identitate proprie, fiind influentati de mesajele promovate
de cultura media. Astfel, oamenii devin ,,consumatorii’’ bunurilor si
serviciilor care li se ofera.
Teoreticianul francez Jean Baudrillard scria in ,,Simulations”, in
1983 ca universul postmodern este al hiperrealitatii deoarece
individul este constrans sa se integreze social, sa aiba un
comportament propriu. Inventia postmoderna in domeniul televiziunii
din ultimele doua decenii a fost video-clipul, o lume metaforica,
ireala, creata in cateva minute. Corpul uman este prezent in video-
clip, prin intermediul caruia este promovat sistematic la fel ca in
reclamele publicitare prin MTV, de exemplu care a adus o

8
popularitate la scara a starurilor. Exemple concludente ar fi cazul lui
Michael Jackson si Madonna.
..Madonna a ajuns sa fie cunoscuta deoarece a adoptat o atitudine
nonconformista de la inceputul carierei. Imaginea Madonnei sparge
orice bariera datorita prezentei dominante a sexului si modei prin
incurajarea experimentului, a schimbarii si a producerei identitatii”7.
Corpul ei a trecut de la genul senzual la cel zvelt si fascinant si apoi
la cel dur si musculos al masinii de sex, pentru ca in cele din urma
sa adopte stilul retro-romantic al anilor 1970.
Prin reducerea sa la statutul de obiect de consum, corpul devine
in primul rand un semnal sexual care atrage si seduce potentialul
privitor-consumator. Exista o relatie dintre imaginea corpului uman
si a obiectului cu care este in relatie. De exemplu relatia dintre
Coca-Cola si o fata frumoasa ce face reclama. In cazul acesta corpul
uman nu este persoana, ci doar un obiect frumoas, imbracat elegant
care atrage sexual atentia publicului masculin. In publicitate sunt
folosite si imagini explicite cu anumite parti ale corpului precum
buze, picioare, sani, care in viziunea teoreticianului Marshall
MsLuhan sunt ,,piese de schimb” pentru un corp imaginar in care
asistam la o stranie disociere a sexului nu numai de fiinta umana,
dar si de unitatea organismului”8.
Odata cu extinderea mass-mediei si a modei vestimentare,
fashion, a aparut posibilitatea gasirii unor identitati apartinand unor
diferite grupuri sociale.
Mass-media este factorul ce produce cel mai mare impact asupra
corpului uman feminin. Diferitele medii isi prezinta diferite versiuni
in ceea ce priveste perfectiunea femeii. Corpul femeii este folosit
pentru a vinde produse, de la masini la fast-food, precum si norme
si valori. Datorita acestei conjucturi-de a prezenta un produs in
prezenta unei frumuseti feminine, s-a constatat ca situatia
economica va creste. Astfel, datorita acestei situatii, corpul feminin
este privilegiat cu multa atentie, prin regimul de slabit, make-up si
chirurgie plastica.
In ziua de azi, inalta societate nu mai are puterea de a guverna
aspectul fiecaruia si tinuta asa cum au facut-o vreme indelungata.
Televizorul influenteaza negativ adolescentii in ceea ce priveste
frumusetea. Spun acesta, pentru ca sunt atrasi, in special fetele, de
fizicul modelelor. In acest domeniu, a slabi este o obligatie
riguroasa, realizata de catre femei prin variate metode, precum cu
diverse aparate de slabit sau apelarea la liposculptura. publicitate si
moda, corpul gol al femeii este lipsit de dorinta, corpul manechinelor
si frumusetea lor nu consta in expresie, silueta lor fiind mai degraba
o ,,absenta” a expresiei.

7
Douglas Keliner – Cultura media, Editura Institul European, Iasi, pag. 311
8
Marshall MsLuhan- Mass-media sau mediul invizibil, Editura Nemira, Bucuresti, 1997, pag.29

9
Fig. 1.5. Promovare imagine Coca Cola

Publicitatea se bazeaza de cele mai multe ori pe sexualitatea


femeii, pe exploatarea imaginii pe care acesta o contine.
,,Sexualitatea refulata, sublimata, a unei intregi civilizatii se
conjuga in mod obligatoriu cu categoria a carei refulare sociala, a
carei supunere constituie chiar baza acestei culturi. Asa cum femeia
si corpul au fost solidari in servitudine, emanciparea femeii si
copilului sunt inrudite logic si istoric”9.
,,Femeia se consuma prin eliberarea sexuala, eliberarea sexuala
se consuma prin femeie. Acesta nu este un joc de cuvinte. Unul
dintre mecanismele fundamentale ale consumismului este acesta
autonomizare formala a grupurilor, a claselor, a castelor (si a
individului) pornind de la autonomizarea formala a unor sisteme de
semeni si a unor roluri si datorita acestei autonomizari”10.
In concluzie situatia corpului uman a evoluat foarte mult fata de
situatia incipienta, cand era apreciat pentru formele lui si
expresivitate. In momentul actual, este folosit frecvent corpul
feminin in performance art, in revistele specializate, pe Internet sau
in reclamele publicitare. Corpul uman, cel feminin in special, este cel
mai intalnit pentru a face publicitate unui produs, deoarece are
impact mare asupra privirilor barbatilor si sporesc vanzarile.
Consider ca este necesar sa existe o relatia stransa intre
promovarea unui produs si corpul uman, deoarece produsul este un
obiect care ii este adresat omului si prin urmare corpul uman este
cel mai indicat sa il reprezinte.
In cazul unei reclame, este indicat sa-l promoveze un corp
frumos care sa se regasesca si sa transmita prin ce se diferentiaza
fata de celelalte produse.
Sunt constienta ca sexualitatea vinde tot, de la ziarele cu femei
partial dezgolite pe prima pagina si la sectiunea de meteo, la

9
Jean Baudrillard ,,Societatea de consum”, Editura Comunicare.ro, 2005
10
Ibidem

10
reclamele de mocheta, gresie si alte materiale de constructii, la
alimente, bauturi, tigari, cosmetice si haine.
Desi sunt constienta ca sexul vinde, nu sunt deaccord ca
publicitatea sa intreaca masura si sa apeleze la excesul de
sexualitate, (desi in ziua de azi deja masura este depasita), deoarece
in acest fel corpul uman este exploatat la fel ca si receptorii, ce
privesc publicitatea, fie ea vizuala sau auditiva.
Ca incheiere am apelat la un citat oferit de Jean Baudrillard, care
precizeaza ca ,,corpul este cel mai frumos si plin de conotatii
,,obiect” iar ,,redescoperirea lui in publicitate, in moda sau chiar in
cultura de masa (ce este caracterizata de o rutina mai mult sau mai
putin laborioasa precum igiena, dieta, obsesia tineretii, a elegantei,
feminitatii, regimurile) demonstreaza ca el a ajuns un obiect al
mantuirii11’’.

11
Jean Baudrillard ,,Societatea de consum”, Editura Comunicare.ro, 2005

11