Sunteți pe pagina 1din 2

Fiecare pas pe drumul calvarului a fost

din iubire
15 Februarie

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața


pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați. – 1 Ioan
3:16

Dragostea pe care a arătat-o Christos în moartea Lui, pentru noi, a


fost la fel de conștientă pe cât a fost suferința Lui intenționată tot
pentru noi. El și-a dat viața intenționat, pentru noi. Din iubire.

Înainte de Praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit


ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai
Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. – Ioan 13:1

Fiecare pas pe care L-a făcut Isus pe drumul Calvarului însemna:


Te iubesc.

A înțelege iubirea lui Christos prin aceea că și-a dat Propria viață,
ajută să înțelegem cât de intenționată și ce jertfire imensă a fost
această lucrare.

Uită-te la ce a spus Isus imediat după acel moment violent când


Petru a încercat să-i taie capul unui slujitor, reușind numai să-i taie
urechea.

Atunci Isus i-a zis: “Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot
sabia de sabie vor pieri. Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu,
care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece
legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa
trebuie să se întâmple?” (Matei 26:52-54).

Una este să spunem că detaliile morții lui Isus au fost prorocite în


Vechiul Testament, dar cu mult mai mult este să spunem că Isus
însuși a făcut alegerile Sale pentru a avea grijă ca Scripturile să se
împlinească.

Aceasta este ceea ce Isus a spus că făcea în Matei 26:54: Aș putea


să scap de această mizerie, dar altfel cum s-ar mai împlini
Scripturile care trebuie să se împlinească?

Cu alte cuvinte, nu aleg să iau calea spre ieșire, pe care aș putea


să o iau, pentru că Eu cunosc Scripturile. Știu ce trebuie să aibă loc
pentru ca poporul Meu să fie mântuit. Este alegerea Mea să
împlinesc tot ceea ce a fost prorocit despre Mine în Cuvântul lui
Dumnezeu. Este alegerea Mea – la fiecare pas – să-Mi iubesc
poporul. Și vreau ca el să simtă asta, pentru ca să fie în siguranță,
liber, și diferit în totalitate de această lume.

S-ar putea să vă placă și