Sunteți pe pagina 1din 2

Christos: mijlocul și scopul

14 Februarie

Am fost răstignit împreună cu Christos și trăiesc…, dar nu mai


trăiesc eu, ci Christos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc
acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a
iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. – Galateni 2:20

De ce a creat Dumnezeu universul? De ce guvernează El totul? Cu


ce-L ajută pe Dumnezeu? Este Isus Christos mijlocul prin care
acest lucru se întâmplă sau este El scopul pentru care aceste
lucruri se întâmplă?

Isus Christos este revelația supremă a lui Dumnezeu. El este


Dumnezeul Om. Ca atare, El este un scop, nu un mijloc.

Manifestarea slavei lui Dumnezeu este sensul universului. Aceasta


este ceea ce Dumnezeu realizează prin aceea că lasă lumea în
existență. Cerurile și istoria spun slava lui Dumnezeu.

Totuși, Isus Christos a fost trimis să facă ceea ce avea de făcut. A


venit să vindece lumea de cădere. El a venit să-i salveze pe
păcătoși de la distrugerea inevitabilă care venea odată cu păcatul
lor. Cei mântuiți de El vor vedea, vor savura și vor gusta din slava
lui Dumnezeu cu bucurie veșnică.

Alții vor continua să își facă starea mai disprețuită înaintea lui
Dumnezeu. Astfel, Isus Christos este mijlocul pentru ceea ce
Dumnezeu a vrut să realizeze în manifestarea gloriei Sale, și
anume, bucuria poporului Său. Nimeni nu ar putea să vadă, să
guste sau să se bucure de Dumnezeu dacă Christos nu ar fi
săvârșit acea lucrare mântuitoare. Scopul universului ar înceta. În
acest sens Christos este și mijloc.

În lucrarea Lui de pe cruce, atunci când a murit pentru cei păcătoși,


Christos a descoperit tuturora iubirea și neprihănirea Tatălui. Acesta
a fost punctul culminant al descoperirii slavei lui Dumnezeu – slava
harului Său.

Prin urmare, chiar în momentul actului Său perfect, ca mijloc al lui


Dumnezeu, Isus a devenit și scop al acestui act. El a devenit, prin
moartea Lui în locul păcătoșilor și prin învierea Sa pentru viața alor,
revelația centrală și supremă a slavei lui Dumnezeu.

Christos Cel răstignit este atât mijlocul cât și scopul lui Dumnezeu
în univers.

Fără lucrarea Lui, acel scop (de a revela plinătatea slavei lui
Dumnezeu pentru ca poporul lui să aibă bucurie) nu ar fi fost
niciodată dus la îndeplinire.

Și chiar în acea lucrare în care El era mijloc, El a devenit și scop –


El este Cel care va fi pentru totdeauna centrul închinării noastre, pe
măsură ce ne vom petrece veșnicia văzând și gustând din ce în ce
mai mult din ceea ce a revelat El atunci când a devenit păcat pentru
noi.

Isus este scopul pentru care a fost făcut universul și mijlocul care
face posibil ca păcătoșii să se bucure și fie socotiți neprihăniți.

S-ar putea să vă placă și