Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NOTE DE CURS
ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL
(Ciclul I)
AUTOR:
Sergiu Bivol
mg. în drept, lector. univ.
CHIŞINĂU – 2013
I. PRELIMINARII
Arbitrajul Comercial Internaţional este principala modalitate de soluţionare a litigiilor din sfera
relaţiilor economice internaţionale. Acest fapt a fost confirmat şi în decembrie 1976 de Adunarea
Generală a ONU. Astfel, prin rezoluţia sa unanim acceptată a fost consemnată importanţa arbitrajului
ca metodă de soluţionare a litigiilor apărute din relaţii comerciale internaţionale.
De obicei părţile după tratative reuşite privind încheierea unui contract comercial internaţional
nu doresc să admită apariţia pe viitor a unor litigii. Totuşi neînţelegeri din contracte comerciale
internaţionale au fost şi vor exista. Deşi părţile îşi execută cu bună credinţă obligaţiile contractuale,
careva factori externi pot sta la originea unor neînţelegeri care, ulterior, vor duce la confruntări între
părţi. De aceea majoritatea contractelor comerciale internaţionale includ dispoziţii referitoare la
soluţionarea eventualelor litigii dintre părţi anume prin intermediul arbitrajului comercial
internaţional.
2
II. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR
Nr. Ore
d/o Unităţi de conţinut Lucrul
Curs Seminar
individual
zi f/r* zi f/r* zi f/r*
1 Definiţia, izvoarele şi caracterul comercial şi 4 4 3 2 12 18
internaţional al Arbitrajului Comercial
Internaţional
2 Soluţionarea alternativă a litigiilor 4 2 4 1 12 16
3 Convenţia de arbitraj 4 2 4 1 12 16
4 Constituirea tribunalului arbitral 3 2 3 1 12 16
5 Controlul competenţei arbitrale privind 4 2 4 1 10 16
examinarea cauzei
6 Procedura arbitrală 4 4 4 2 12 16
7 Sentinţa arbitrală 4 2 4 1 10 16
8 Recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale 3 2 4 1 10 16
Total 30 20 30 8 120 130
III. COMPETENŢE
Competente generice:
1. analiză şi sinteză a abordărilor teoretice din domeniul arbitrajului comercial international;
2. exprimare scrisă şi orală, într-un limbaj juridic corect, folosind termeni şi noţiuni din
arbitrajul comercial international;
3. interpretare a normelor din arbitrajul comercial international;
4. aplicare a cunoştinţelor teoretice în practică;
5. stabilire a obiectivelor de studiu independent;
6. demonstrare a gîndirii critice în activitatea profesională;
7. luarea de sine stătător a deciziilor;
8. generare de noi idei;
9. rezolvare a situaţiilor de problemă.
Competente specifice:
A. Cunoaştere şi înţelegere
1. cunoaşterea obiectului de studiu al disciplinei; definiţiei arbitrajului comercial
international;
2. distingerea izvoarelor arbitrajului comercial international;
3. formularea principalelor teorii şi concepte, principiilor generale;
4. determinarea elementului de extraneitate în raporturile arbitrajului comercial
international;
5. identificarea soluţiilor jurisprudenţiale date de jurisdicţiile internaţionale.
3
C. Aplicarea gîndirii critice şi ştiinţifice
1. interpretarea legislaţiei naţionale prin prisma compatibilităţii cu convenţiile
internaţionale.
2. exprimarea viziunii proprii asupra perspectivelor dezvoltării arbitrajului comercial
international de natură să răspundă noilor provocări din cadrul societăţii internaţionale;
3. aplicarea metodelor de cercetare ştiinţifică, în cadrul activităţii de cercetare.
4
Subiectul 4. Constituirea tribunalului arbitral
Obiective Unităţi de conţinut
Să determine modalitatea de constituire a Constituirea tribunalului arbitral
tribunalului arbitral Desemnarea arbitrilor
Să identifice modalitatea de desemnare a Cerinţele înaintate pentru a fi arbitru
arbitrilor Drepturile şi obligaţiile arbitrilor
Să identifice cerinţele înaintate pentru a fi Modalitatea de numire a arbitrilor
arbitru. Încetarea împuternicirilor arbitrilor
Să determine drepturile şi obligaţiile arbitrilor
Să descrie modalitatea de încetare a
împuternicirilor arbitrilor.
5
arbitrale la locul emiterii ei. asupra sentinţelor arbitrale la locul emiterii
sentinţei
Consecinţele anulării sentinţei arbitrale la
locul emiterii ei.
Soluţionarea litigiilor apărute între părţi, dacă acestea au convenit astfel, se realizează prin
intermediul arbitrajului. În situaţia în care părţile nu au ajuns la un acord în această privinţă,
litigiul nu poate fi soluţionat pe calea arbitrajului.
Astfel, procedura arbitrală este diferită de procedura judecătorească, având în vedere că
aceasta din urmă se desfăşoară la cererea reclamantului, fără a fi necesar acordul pârâtului.
În ceea ce priveşte arbitrajul, acesta este o cale de soluţionare a unor litigii în baza acordului
părţilor, excluzându-se competenţa instanţelor judecătoreşti. Aşadar, arbitrajul are caracter
convenţional, deaceea el nu este obligatoriu pentru părţile în litigiu (ca mod de soluţionare), ci
facultativ.
Arbitrajul reprezintă o modalitate de soluţionare a litigiului, de către o persoană sau de către
un organ stabilit prin acordul părţilor litigante sau prin acord internaţional, a cărui sentinţă este
obligatorie pentru acele părţi1.
Arbitrajul poate fi:
Arbitraj comercial internaţional, în cazul privind un raport litigios de dreptul comerţul ui
internaţional;
Arbitraj de drept internaţional privat, în cazul privind un raport de drept internaţional
privat2;
1
Ion P.Filipescu, Andrei I.Filipescu, op.cit., p.551.
2
Arbitrajul comercial internaţional şi arbitrajul de drept internaţional privat constituie un arbitraj
internaţional.
În acest context, menţionăm că dreptul internaţional public cunoaşte variate mijloace paşnice privind
soluţionarea diferendelor dintre state, printre care este şi arbitrajul internaţional, care nu trebuie
confundat cu arbitrajul din comerţul internaţional, având în vedere că în primul caz, părţi litigante sunt
statele, pe când în cel de-al doilea caz părţile litigante sunt subiecte de drept civil. Aceste două feluri de
arbitraj ridică probleme diferite, studiindu-se în discipline diferite. În calitate de subiect de drept civil, statul
poate face parte într-un raport juridic cu element de extraneitate, însă această poziţie a statului nu trebuie
6
Arbitraj dedrept intern, rezultând dintr-un raport juridic fără element de extraneitate.
Arbitrajul se prezintă în variate forme. Astfel, doctrina juridică, utilizând diverse criterii de
ordonare a acestor forme a făcut următoarele clasificări:
confundată cu aceea în care statul participă la un raport juridice de drept internaţional public. De
exemplu, unle ţări pot încheia, în nume propriu, ca subiecte de drept civil, dobândind calitatea de parte
contractantă, contracte de cooperare ecomomică şi tehnico-ştiinţifică cu firme din alte ţări. Astfel, prin
participarea directă a statului, având calitatea de subiect de drept civil, la raporturile de drept internaţional
privat, poate apărea problema, de exemplu, în ce măsură s-ar putea folosi calea arbitrajului comercial
internaţional pentru soluţionarea unor eventuale litigii, care se deosebeşte de oricare din mijloacele
paşnice de rezolvare a diferendelor apărute între state. Convenţia de arbitraj în raporturile dintre un stat
şi un subiect de drept civil produce efectul că statul este implicit de acord să nu se prevaleze de
imunitatea de jurisdicţie în litigiul respectiv, dacă nu s-a prevăzut altfel. În acest sens, Convenţia
europeană cu privire la imunitatea de jurisdicţie şi de executare a statului (Basel, 1972), prevede în art.12
că în arbitrajul dintre guverne şi subiecte de drept civil sau în cele privind materii comerciale, nu poate fi
invocată imunitatea referitoare la validitatea sau interpretarea convenţiei arbitrale, procedura arbitrală şi
respingerea hotărârii, afară numai dacă prin convenţia arbitrală nu s-a prevăzut altfel.
7
şi cu caracter de continuitate ori de câte ori este sesizat (Curtea de Arbitraj Comercial
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a R.Moldova).
În funcţie de aderenţele (naţionale sau internaţionale) pe care le are obiectul litigiului
arbitraj naţional (intern), ce are ca obiect soluţionarea unui litigiu izvorât dintr-un contract
lipsit de aderenţe internaţionale, întrucât toate elementele susceptibile de a-i conferi asemenea
aderenţe (precum locul încheierii, cel al executării obligaţiilor asumate de părţi, domiciliul,
reşedinţa, cetăţenia persoanei fizice, sediul sau naţionalitatea persoanei juridice) se află într-un
singur stat.
arbitraj internaţional, având ca obiect litigii izvorâte din contracte cu aderenţe internaţionale,
adică legături cu cel puţin două state diferite.
3. CONVENŢIA DE ARBITRAJ
8
Completarea sa ulterioară trebuie făcută până la ivirea litigiului, deoarece după acest moment
orice clauză care ar interveni cu privire la acesta, ar constitui un compromis în măsura în care
întruneşte condiţiile compromisului. Tot astfel, părţile sunt libere să renunţe la clauza
compromisorie printr-o convenţie ulterioară intervenită între ele.
Fiind inclusă în contractul principal, clauza compromisorie, cel puţin din punct de vedere
formal, se înfăţişează ca o stipulaţie contractuală. În realitate ea este un veritabil contract
distinct, având un obiect specific şi o fizionomie proprie. Prin acest contract părţile îşi asumă
reciproc obligaţia ca în eventualitatea ivirii unui contencios între ele cu privire la contractul
principal să încheie un compromis cu privire la acel litigiu.
Legătura strânsă dintre contractul principal şi clauza compromisorie conferă acesteia din
urmă caracterul de convenţie accesorie faţă de acel contract. Totodată, într-o analiză mai atentă a
naturii caluzei compromisorii, permite concluzia că această clauză nu este totuşi un veritabil
contract accesoriu, având în vedere că ea păstrează o semnificativă autonomie faţă de contractul
principal.
Autonomia clauzei compromisorii se concretizează în următoarele aspecte:
- invaliditatea contractului principal nu antrenează invaliditatea clauzei compromisorii; chiar
în cazul în care contractul principal este lovit de nulitate, arbitrii sesizaţi îşi păstrează competenţa
de a statua şi înainte de toate de a se pronunţa asupra propriei lor competenţe;
- rezilierea contractului principal nu poate produce nici un impact asupra clauzei
compromisorii;
- legea aplicabilă convenţiei de arbitraj poate fi diferită de legea aplicabilă contractului
principal; legea contractului principal (lex contractus) guvernează şi fondul cauzei, deci
pretenţiile părţilor (lex causae), iar legea incidentă asupra convenţiei de arbitraj guvernează de
regulă numai procedura arbitrală.
3.2 Compromisul
Compromisul este o convenţie prin care părţile stabilesc ca litigiul apărut între ele să nu fie
supus jurisdicţiei ordinare, ci unui arbitraj, specificând şi condiţiile în care va statua arbitrajul
astfel desemnat.
Compromisul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să se refere la un litigiu existent, adică litigiul trebuie să fie actual, iar nu eventual şi să fie
menţionat ca atare în actul de compromis; în cazul în care părţile au în vedere un litigiu, care
încă nu s-a declanşat, acordul lor privind arbitrarea acelui litigiu nu este un compromis ci o
clauză compromisorie;
- să exprime voinţa părţilor ca litigiul respectiv să fie supus spre soluţionare arbitrajului; este
necesar ca acordul părţilor să fie exprimat cu suficientă claritate, încât să nu lase vre-o îndoială
asupra faptului că arbitrii sunt investiţi cu puterea de a judeca, precum şi pentru a exclude
posibilitatea oricărei interpretări, în sensul că acordul părţilor priveşte un alt contract;
- în cuprinsul compromisului părţile trebuie să desemneze arbitrul sau arbitrii care
urmează să statueze asupra litigiului lor, deoarece nedesemnarea arbitrilor prin actul de
compromis antrenează nulitatea actului respectiv; părţile au însă posibilitatea să înlăture acest
viciu şi să acopere nulitatea datorată lui, desemnând ulterior arbitrul sau arbitrii;
- actul de compromis trebuie să conţină precizările necesare cu privire la organizarea
arbitrajului asupra căruia părţile au convenit, precum şi procedura de soluţionare a litigiului3
3
Clauza compromisorie şi compromisul trebuie încheiate în formă scrisă. Această cerinţă trebuie
îndeplinită atât în cazul în care convenţia de arbitraj este constatată printr-un înscris unic, cât şi atunci
când ea se realizează printr-un schimb de scrisori, telegrame, telex, fax. De exemplu, această formă
scrisă este prevăzută în art.I din Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional (Geneva,1961).
9
3.3. Legea aplicabilă convenţiei de arbitraj
4
Ratificată de R.Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XIV din 10.07.1998.
5
Ratificată de R.Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1331-XIII din 26.09.1997.
10
4. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE SENTINŢEI ARBITRALE
Sentinţa arbitrală reprezintă hotărârea prin care organul arbitral se pronunţă asupra litigiului
cu a cărui soluţionare a fost investit6.
Sentinţa arbitrală constituie o sinteză a întregii activităţi desfăşurate de completul de arbitri
(sau, după caz, de arbitrul unic) şi de părţi din momentul perfectării convenţiei de arbitraj
(primul act săvârşit în această direcţie) şi până la îndeplinirea ultimului act de procedură (care
este însăşi sentinţa dată de arbitri), reflectând rezultatul procedurii arbitrale în toată
complexitatea sa.
6
Convenţia de la New York, la care R.Moldova este parte foloseşte, după cum se observă chiar din
denumire, termenul de sentinţă arbitrală. Astfel, în contunuare vom utiliza termenul de sentinţă arbitrală
străină, cu toate că legiuitorul în cuprinsul art.475-476 din Codul de procedură civilă, foloseşte termenul
de hotărâre arbitrală.
7
Ion P.Filipescu, Adrei I.Filipescu, op.cit., p.557-558.
11
5. CARACTERUL DE EXTRANEITATE AL SENTINŢEI ARBITRALE
12
îndeplinire a hotărârii date de arbitri, chiar şi în străinătate. În acest sens sunt concludente
prevederile art.468 din Codul de procedură civilă.
Dar, executarea unei sentinţe arbitrale comportă cu necesitate prealabila ei recunoaştere în
ţara unde urmează a fi executată. În doctrină s-a arătat că prin executarea unei sentinţe străine se
înţelege realizarea drepturilor obţinute prin acea sentinţă într-o altă ţară decât ţara în care aceasta
a fost pronunţată8.
Executarea propriu-zisă constituie o simplă operaţie reglementată de normele dreptului
naţional din ţara unde ea se înfăptuieşte. Sub acest aspect, această chestiune nu ridică probleme
juridice deosebite. Mecanismul juridic al recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale străine
prin intermediul unei jurisdicţii statale este subordonat unei condiţii necesare a cărei îndeplinire
constituie dominanta întregii proceduri pe care o implică acest mecanism.
Această condiţie necesară este obţinerea exequatur-ului, care presupune unele proceduri
speciale de verificare a îndeplinirii condiţiilor de regularitate a sentinţei arbitrale străine spre a se
încuviinţa executarea silită a acesteia în R.Moldova. Astfel, investirea cu formulă executorie a
sentinţei arbitrale străine este cheia de boltă a întregului ansamblui de probleme juridice pe care
le ridică recunoaşterea şi executarea acelei sentinţe.
În R.Moldova procedura încuviinţării executării silite a sentinţelor arbitrale străine se
efectuează în aceleaşi condiţii ca şi în cazul hotărârilor judecătoreşti străine, aşa cum prevede
art.475 din Codul de procedură civilă.
Procedura de executare silită este supusă, potrivit art.III al Convenţiei de la New York,
legislaţiei statului unde are loc urmărirea silită, cu precizarea că vor fi excluse procedurile de
executare mai complicate şi cheltuielile mai mari decât cele aplicate sentinţelor arbitrale interne.
Referitor la condiţiile ce urmează a fi îndeplinite pentru recunoaşterea şi executarea sentinţei
arbitrale străine, Convenţia de la New York stabileşte prezumţia regularităţii sentinţei arbitrale
străine, în temeiul căreia sentinţa arbitrală străină prin ea însuşi reprezintă un titlu căruia i se
datorează deplină încredere. Partea litigantă care invocă sentinţa nu are de făcut dovada că sunt
îndeplinite condiţiile de regularitate cerute de Convenţia de la New York. Ea trebuie să prezinte
numai originalul sentinţei arbitrale şi al convenţiei de arbitraj pe care se întemeiază. Partea
adversă are obligaţia de a dovedi că există motive care să justifice refuzul recunoaşterii şi
executării sentinţei arbitrale străine.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale
străine rezultă implicit din prevederile art.V al Convenţiei de la New York, precum şi din cele
ale art.476 alin.(1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că recunoaşterea şi executarea
sentinţei arbitrale străine poate fi respinsă, la solicitarea părţii împotriva căreia s-a emis, dacă
aceasta va prezenta instanţei competente, căreia i se cere recunoaşterea sau executarea ei, probe
doveditoare că:
a) una din părţile convenţiei de arbitraj era lovită de incapacitate sau că această convenţie nu
este valabilă în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o, ori, în lipsa unor indicaţii în acest
sens, în virtutea legii ţării în care a fost pronunţată sentinţa;
b) partea împotriva căreia se invocă sentinţa nu a fost informată în mod cuvenit despre
desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, ori că i-a fost imposibil, pentru un alt
motiv, să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare;
c) sentinţa arbitrală a fost pronunţată asupra unui litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală sau
nu se încadrează în condiţiile convenţiei;
d) sentinţa conţine dispoziţii în probleme neprevăzute de convenţia arbitrală; totuşi, dacă
dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de cele care nu se înscriu
în ea, partea sentinţei care conţine dispoziţii referitoare la problemele ce decurg din convenţia
arbitrală poate fi recunoscută şi pusă în executare;
e) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterii arbitrale nu corespunde convenţiei
părţilor ori, în lipsa acestora, nu se conformează legii din ţara în care a avut loc arbitrajul;
8
T.Popescu, C.Bârsan, Dreptul comerţului internaţional, vol.IV, Universitatea Bucureşti, 1983, p.190.
13
f) sentinţa nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori executarea ei a fost
suspendată de instanţa judecătorească a ţării în care a fost pronunţată sentinţa sau în conformitate
cu legea ţării căreia a fost dată sentinţa.
Totodată, potrivit art.476 alin.(2) din Codul de procedură civilă, recunoaşterea şi executarea
unei sentinţe arbitrale străine va putea fi refuzată dacă se va stabili că obiectul litigiului nu poate
fi dat în dezbatere arbitrală conform legii R.Moldova sau că recunoaşterea şi încuviinţarea
executării sentinţei arbitrale străine ar fi contrară ordinii publice.
Dacă în judecată s-a depus o cerere privind desfiinţarea sau suspendarea executării sentinţei
arbitrale străine, instanţa căreia i se solicită recunoaşterea şi executarea sentinţei poate amâna
emiterea unei decizii asupra cererii dacă va considera că amânarea este raţională, aşa cum
prevede art.476 alin.(3).
Având în vedere reglementările cuprinse în art.V din Convenţia de la New York şi cele
prevăzute în art.476 din Codul de procedură civilă, putem constata că pentru recunoaştere şi
excutarea sentinţei arbitrale străine în R.Moldova sunt necesare a fi îndeplinite următoarele
condiţii :
14
b) Privitor la cel de-al doilea aspect al corelaţiei dintre convenţia de arbitraj şi competenţa
arbitrală – limitele acestei invstiri, instanţa de arbitraj nu-şi poate depăşi competenţa pe care
părţile au convenit să i-o acorde.
Sentinţa de arbitraj excede limitele competenţei stabilite prin convenţia de arbitraj, dacă:
- se referă la un diferend menţionat în compromis sau care nu intră în prevederile clauzei
compromisorii;
- cuprinde soluţii care depăşesc prevederile compromisului sau ale clauzei compromisorii.
Astfel, Convenţia de la Geneva prevede, în art.V, pct.3, că sub rezerva controlului judiciar
ulterior prevăzut prin legea forului, arbitrul a cărui competenţă este contestată nu trebuie să se
desesizeze de proces; el are dreptul de a hotărî asupra propriei sale competenţe şi asupra
existenţei sau valabilităţii convenţiei de arbitraj sau a contractului din care această convenţie face
parte.
15
Potrivit art.V, pct.1, lit.a), acestea trebuie să fie conforme cu convenţia părţilor sau, în lipsă
de convenţie, în virtutea legii ţării în care s-a pronunţat sentinţa arbitrală.
Ordinea publică
În conformitate cu art.V, pct.2, lit.b) din Convenţia de la New York, sentinţa arbitrală străină
nu este recunoscută şi executată dacă este contrară ordinii publice din statul în care aceasta este
invocată, în acelaşi sens fiind şi art.476 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
16
VII. SUBIECTE PENTRU EXAMEN
17
IX. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
18
29. Arnaldez (J-J.) :L'acte déterminant la mission de l'arbitre Mélanges -Etudes offertes à
Pierre BELLET -1991
30. Batiffol (H ) et Lagarde (P.) : Droit international privé. 6e édit., t.1, 1974; 5e édit., t.II,
1971.
31. Beguin (J) : La logique du régime des voies de recours en matière d'arbitrage commercial
international, Mélanges Houin, 1985 , p.241 .
32. Besson (S.) : Arbitrage international et mesures provisoires (Etude droit comparé ) ,
Etudes suisses de droit comparé ,Vol.105, Schultess éd.Zürich 1998 .
33. Bonafé-Schmitt (J-P): "La médiation: du droit imposé au droit négocié?"(collaboration)
in "Droit négocié, droit imposé?", Ost F., van de Kerchove M; (sous la direction),
Publication des Facultés Universitaires Saint Louis, Bruxelles, 1996.
34. Coippel-Cordonnier (N.) : Les conventions d'arbitrage de l'élection de for en, droit
international privé , LGDJ.1999 .
35. Cornu (G), Les modes alternatifs de règlement de conflits -Rencontres internationales de
Droit comparé - Damas - Rapport de synthèse -RIDC p.313 et s .
36. de Boissesson (M.) et de Juglart (M.) :Le droit français de l'arbitrage interne et
international,Paris,GLN Joly.2e ed.1990.
37. de Boissesson (M.) : Réflexions sur l'espace et le temps dans l'arbitrage international -
Mélanges, Etudes offertes à Pierre Bellet,1991
38. Fouchard (Ph.) ,Gaillard (E.) et Goldmann (B. ),Traité de l'arbitrage commercial
international, Litec, 1996
39. Goldman (B.) :V°Arbitrage en droit international privé ,Encyclopédie-Droit International
,Dalloz
40. Goldman(B.) : Instance judiciaire et instance arbitrale internationale, Mélanges -Etudes
offertes à Pierre Bellet, p219, 1991
41. Gouiffès (L.), Girard (P.), Taivalkovski (P.), Mecarelli (G) : Recherches sur l'arbitrage en
droit international et comparé - Préface Oppetit (B.), Gaudemet-Tallon (H.) et Fouchard
(Ph.) , Travaux et recherches , Université Panthéon-Assas , Paris II, LGDJ 1997
42. Lalive (P.) : Avantages et inconvénients de l'arbitrage " ad hoc " - Mélanges - Etudes
offertes à Pierre Bellet, Litec, p301, 1991
43. Matray (L.) : L'amiable composition en droit comparé ,Liber amicorum,Commission du
Droit et Vie des affaires ,Bruxelles, 1998.p.309.
44. Mayer (P.) : La règle morale dans l'arbitrage international - Mélanges -Etudes offertes à
Pierre Bellet, p379 , Litec, 1991
45. Moreau (B.) : Les effetts de la nullité de la sentence arbitrale - Mélanges - Etudes offertes
à Pierre Bellet , p 403, Litec, 1991
19