Valorificarea Superioară a

Resurselor Forestiere Vegetale

Curs 8:
Produsele stupului
stupului.. II
 Mierea de salcâm
• Se recoltează în iunie, înflorirea producându-se din a doua
jumătate a lunii mai
• Puritate
Puritate:: mierea cea mai limpede
• Culoare
Culoare::
– Calitatea S: aproape incoloră, până la galben-deschis
– Calitatea I: galben-deschis…galben-aprins
– Calitatea II: culoarea este variabilă
• Gustul şi aroma: indiferent de calităţi: fineţe şi discreţie
– Poate fi întrebuinţată la îndulcirea alimentelor fără a le denatura gustul
• Umiditate: max. 20% (21% la clasa a II-a)
• Compoziţie chimică:
– Conţinut de substanţe minerale: max 0.5 %
– Viteză de cristalizare redusă (adeseori 0)
• Întrucât florile de salcâm sunt sărace în polen,
polen mierea conţine
mai puţine grăuncioare de polen decât celelalte sortimente de
miere
– La calitatea S nu sunt admise decât max 5% granule de polen de rapiţă
şi pomi fructiferi
Producţia de nectar şi miere la salcâm

• Producţia de nectar: 1…4 mg/floare

– Concentraţia zahărului: 40-70%
– Depinde de stadiul de înflorire a arborilor, expunerea
arborilor la lumina solară, vârsta arborilor, desimea
pădurii etc.
• O familie de albine recoltează la un cules
10…25 kg miere
• Cea mai mare producţie de miere o oferă arborii
răzleţi, iar cea mai mică plantaţiile tinere
 Teiul (Tilia
(Tilia sp.)
• A doua specie meliferă ca importanţă
– Producţia anuală de miere: 800 kg/ha
– Producţia de nectar: 0.2 mg/floare, cu concentraţia în
zaharuri de 48 %
• Cea mai mare producţie de nectar: teiul argintiu
• Înfloreşte la 15-20 zile după încheierea înfloririi
salcâmului
– Culesurile mai lungi
• Cele mai întinse păduri de tei:
– Tulcea, Călăraşi, Giurgiu, Iaşi
• O familie de albine produce, în anii favorabili, în
medie, 15-20 kg/an
• Un stup produce 2-6 kg miere la un cules
 Mierea de tei
• Culoarea:
• Calitatea I: galben-portocaliu…brun-închis
• Calitatea II: nu se normează
• Aroma este intensă şi aminteşte parfumul florilor
• Cristalizează rapid
• Conţine o proporţie importantă de mană
 Mierea de pădure
• Culoarea:
• Calitatea S: brun…negru cu reflexe verzui
• Calitatea I: brun, rubiniu
• Calitatea II: indiferent
– Variabilitate:
• Mierea de Pi: galben-brună
• Mierea de Mo, Fo tari: brun-roşcată cu reflexe albăstrui
– Mierea de Br, Pl, Sa: maronie-negricioasă cu reflexe verzui
– Mierea de La: galben-aurie
• Aroma: slabă, cu exc. sorturilor de la conifere
• Gustul: dulce cu nuanţe specifice amărui, astringente sau picante
• Consistenţa:
– Sorturi bogate în fructoză: cristalizează foarte greu: Mierea de Br, Sa
– Sorturi bogate în melezitoză – cristalizează foarte repede: Mierea de La
• MIEREA *BETON*
• Higroscopicitatea: mierea de pădure absoarbe mai greu apa decât
mierea florală
 Mierea de pădure
• Compoziţia chimică:
– Diferită de cea a mierii florale
• Dizaharide (zaharoza şi maltoza) şi trizaharide
(melezitoza) în proporţie mai mare
– Melezitoza – zahăr indigest:
» Consecinţă: ………..
– Conţinutul de zaharoză < 10 %
» Altfel: suspiciuni de falsificare
– Conţinutul cel mai mare de substanţe
minerale dintre toate sorturile de miere de la
noi
 Falsificarea mierii de albine
• 1. falsificări indirecte:
– Hrănirea albinelor cu zahăr industrial peste
necesarul familiei pentru supravieţuire şi de
completare a rezervelor
• Falsificări directe:
– Pentru corectarea gustului:
• Edulcoranţi:
– Naturali: zahărul alimentar cristal, melasa, glucoza industrială
– Amestecuri dozate de edulcoranţi naturali: “mierea artificială”
– Edulcoranţi artificiali: dulcina, zaharina (E954)
• Pentru corectarea consistenţei:
– Agenţi de îngroşare, lianţi şi stabilizatori:
» Amidon, gelatină, clei, pectine, gume
• Pentru modificarea culorii:
– Coloranţi:
• Caramel (E150), derivaţi de anilină
• Pentru împiedicarea fermentării:
– Conservanţi:
• Acidul benzoic (E210), acidul salicilic
• Pentru reducerea acidităţii:
– Regulatori de aciditate:
• Bicarbonatul de sodiu, carbonatul de sodiu, hidroxidul de
sodiu
• Pentru corectarea sedimentului:
– Polenul florilor
• Pentru corectarea spectrului enzimatic:
– Culturi de drojdii
 Propolisul
• = produs primar al albinelor, care are la origine secreţiile unor plante
(pe care albinele le recoltează de pe muguri, scoarţă şi alte organe)
şi pe care albinele le amestecă cu secreţiile proprii
– Producătorii vegetali: Pl, Fa, Pi, Br, Pr, Sa, Ul, St, Ca.s, Fr, An
– Sursa cea mai importantă: RĂŞINA
• Roluri: etanşare şi igienizare
• Caracteristici fizice:
– Culoare: galben…brun-negricios, omogenă sau marmorată
– Miros: de răşină
– Gust: amărui şi iute
– Consistenţa: de la vâscoasă la casantă
• Frământat între degete lasă urme
– Se înmoaie la 30-37 0C
– Se topeşte la 70-78 0C
– Devine lichid la 100 0C
• Compoziţia chimică:
– 149 de substanţe complexe:
• Componenţii de bază:
– 55 % răşină; 30 % ceară; 15 % uleiuri volatile; 5 % polen
 Punerea în valoare a propolisului
• A. Recoltarea:
– = răzuirea cu dalta apicolă de pe rame şi pereţii
compartimentelor stupului ►
– sau montarea colectorului de propolis ►
• B. Condiţionarea
– Îndepărtarea impurităţilor
• Particule de lemn, resturi de albine
• C. Păstrare
– În spaţii cu T < 20 0C, în ambalaje opace cu închidere etanşă
– Aspectul produsului finit:
• Bulgări mici sau blocuri sferice (Φ 10-20 cm)
• NU SE RECOMANDĂ topirea propolisului (pentru comprimare în
forme diverse):
– De ce? Pierde proprietăţile biologice prin volatilizarea compuşilor
aromatici
• D. Utilizări ale
propolisului:
– Propolisul prezintă
remarcabile însuşiri
terapeutice:
– Proprietăţi antiseptice,
cicatrizante, anestezice şi
antitoxice
• Produse din propolis:
– Tinctură concentraţie 20%
sau 30%
– Unguent din propolis brut
sau tinctură de propolis
– Eter propolizat
– Emulsie de propolis
– Spray cu propolis
 Lăptişorul de matcă
• = produs de secreţie al albinelor lucrătoare din stup,
folosit pentru hrănirea larvelor şi a mătcii ►:
– în primele trei zile de la eclozare toate larvele sunt hrănite cu
lăptişor; ulterior doar larvele din care se vor dezvolta mătci şi
mătcile în perioada depunerii ouălor vor fi hrănite cu lăptişor
• Caracteristici fizice:
– Aspect: masă vâscoasă cu granulaţii fine de culoarea laptelui
– Se îngălbeneşte sub influenţa aerului şi a T
– Parţial solubil în apă, solubil în alcool
– Aciditatea este apropiată de a sucului celular
• Compoziţia chimică:
– Lăptişorul – produsul apicol cu cel mai mare conţinut de apă
– Substanţa uscată – bogată în protide (în special aminoacizi:
lăptişorul conţine aproape toţi aminoacizii necesari
organismului uman)
Punerea în valoare a lăptişorului
• A. Recoltarea
– Albinele sunt stimulate să producă cât mai mult
lăptişor:
• prin îndepărtarea mătcii, împreună cu fagurii care conţin
puiet sau prin izolarea mătcii
• Producţia anuală de lăptişor a unei familii: max 500 g
– Îndepărtarea larvelor din celulele cu lăptişor
– Aspirarea lăptişorului
• B. Condiţionarea
– Filtrarea lăptişorului brut
• C. Păstrarea
– În recipiente opace, sterile
• La T 0-4 0C
– Liofilizat
• D. Utilizări ale lăptişorului:
– Arie foarte largă de întrebuinţări
fitoterapeutice:
• Oboseală, surmenaj, astenie, anxietate,
convalescenţă
• Atenţie: NU se administrează în boli infecţioase
acute şi nici seara (produce insomnie)
– Preparate cosmetice:
• Creme de faţă, loţiuni nutritive, emulsii pentru
tenurile ridate
 Polenul
• = produsul constituit din
grăuncioarele
microscopice de polen,
recoltat de albine din
anterele plantelor
melifere şi transportat la
stup sub formă de
ghemotoace
Punerea în valoare a polenului produs de albine
• A. Recoltarea:
– Cu colectorul de polen, montat la urdiniş ►
• B. Condiţionarea:
– B1: uscarea:
• Naturală
– în încăperi încălzite
– Stivuirea polenului în strat subţire (max 1 cm)
• Artificială
– Uscătoare cu curent de aer cald
– Uscătoare cu infraroşii
– B2: cernerea
• Pentru reţinerea impurităţilor
• C. Ambalarea şi depozitarea
– T = 0-4 0C
• D. Utilizări ale polenului:
– Polenul este în principal un aliment – energetic şi dietetic
– În al doilea rând este şi medicament:
• Ameliorarea funcţionării ficatului, dezintoxicarea organismului
 Ceara
• = produsul rezultat prin solidificarea secreţiilor glandelor cerifere ale
albinelor lucrătoare ►
– Roluri:
• Clădirea fagurilor
• Căpăcirea celulelor cu miere şi puiet
• Caracteristici fizice
– Masă solidă, ρ = 0.930-0.964 g/cm3
• La > 35 0C devine plastică
• La 65 0C se topeşte
• La 85 0C fierbe
• La 300 0C arde, cu degajare mare de căldură (produsele de ardere: apa şi
CO2)
• Insolubilă în apă, greu solubilă în alcool etilic, solubilă în eter etilic,
cloroform şi benzen
• Compoziţia chimică:
– Compoziţia elementară: C, H, O
– = amestec natural de esteri ai unor acizi graşi superiori cu alcooli
superiori monovalenţi
Punerea în valoare a cerii de albine
• A. Extracţie:
– Materii prime ale stupului cu conţinut de ceară:
• 1. Fagurii reformaţi
– Fagurii cu defecte (datorate manipulării cu prilejul recoltării mierii)
– Faguri înnegriţi, vechi de 3-4 ani
– Fagurele nou al unei rame = 140 g ceară
» 50 % masa fagurelui artificial
– Fagurele vechi conţine, alături de ceară, numeroase impurităţi neceroase
• 2. Căpăcelele de la extracţia mierii
– Randamentul extracţiei cerii: 1 kg ceară rezultă din descăpăcirea a 100 kg miere
• 3. Resturile de ceară (depuneri pe pereţii stupului, suprafaţa ramelor şi resturi ale
căpăcelelor celulelor din care albinele au consumat mierea) colectate cu prilejul
curăţirii stupului
– Extracţia se desfăşoară în topitorul solar ►sau topitorul cu abur
• B. Condiţionarea:
– = îndepărtarea impurităţilor
• Fierberea în apă dedurizată a cerii
• Turnarea în forme
• Răzuirea impurităţilor de la suprafaţa calupurilor solidificate
• C. Sortarea calitativă:
– Ceara de albine se clasifică în 4 clase de calitate, după criterii organoleptice:
• Calitatea superioară, I, II şi III
• Puritatea cerii de albine se recunoaşte şi
după bruma albicioasă (“floarea de
ceară”) de la suprafaţa calupurilor, care
reapare chiar dacă este ştearsă
 Falsificarea cerii de albine
• 1. cu parafină:
– Depistare organoleptică:
• Frământată între degete devine moale (ceara de
albine – plastică)
– Ceara falsificată cu parafină este mai moale decât ceara
naturală de albine
• Frământată între degete dă senzaţia de grăsime
• Prin zgâriere cu unghia se desprind aşchii mărunte
• Miros: de petrol
• 2. cu sterină:
– Depistare:
• Ceara falsificată capătă miros rânced
• Prin frământare între degete devine albicioasă
• Metoda de laborator:
– Dizolvarea în cloroform a unei probe de ceară şi urmărirea precipitatului
• 3. cu colofoniu
– Depistare:
• Ceara devine casantă, sticloasă
• Se lipeşte de dinţi
• Miros de răşină care se accentuează la cald
• În laborator se măsoară densitatea, punctul de topire, indicele de
aciditate şi de saponificare – care înregistrează valori mai mari decât
la ceara pură
• 4. cu seu:
– Depistare:
• Ceara falsificată capătă gust aspru şi miros rânced
• Se lipeşte de dinţi
• Prin frământare devine albicioasă
• Prin ardere degajă un miros iritant, înţepător (CEARA
CEARA PURĂ NU
FUMEGĂ)
FUMEGĂ