Relația- Povestea lui Harap Alb

Ion Creangă aparține galeriei Marilor Clasici alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, I.L.
Caragiale. Urmaș al stilului neculcian, datorită umorului și oralității stilului, Ion Creangă a
excelat în scrierea ,,Amintirilor din copilărie”, a basmelor culte, a poveștilor și a povestirilor.
Din punct de vedere structural și compozițional, ,,Povestea lui Harap-Alb”, apărută în 1877,
în revista „Convorbiri literare”, este un text narativ prin perspectiva narativă obiectivă, prin
naratorul omniscient, prin acțiune și prin personaje. La o lectură mai atentă, opera se
circumscrie basmului cult prin umanizarea fantasticului, prin umor, prin eroul care reprezintă
imaginea tânărului din popor, prin oralitatea stilului și stereotipia basmului.
Titlul basmului face referire la numele protagonistului, construit oximoronic. Substantivul
,,povestea” evidențiază drumul maturizării parcurs de erou pentru dobândirea unor valori
morale; ,,harap” implică ideea de slugă, iar ,,alb” sugerează starea de neinițiat a
protagonistului.
În Povestea lui Harap-Alb este respectată tema convențională a luptei dintre bine şi rău,
completată de cea a devenirii eroului, tânărul fiind văzut în procesul formării și al maturizării
sale; de aceea, basmul poate fi citit și ca un bildungsroman, relatând evoluția fiului de crai
de când pleacă de acasă și până când ajunge împărat.
Narațiunea la persoana a lll-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii și reflecții (Ce să vă spun mai mult?). El adoptă,
pe alocuri, o atitudine ludică: un păcat de povestariu fără bani în buzunariu. Schema epică
din Povestea lui Harap-Alb respectă tiparul narativ specific basmelor populare, cu observația
că, la Creangă, se complică și se prelungeşte acțiunea, ajungându-se la o formulă mult mai
elaborată.
Personajele basmului sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele (eroul, craiul) și
răul (Spânul, împăratul Roș), în diferitele lor ipostaze. Fiind un text cult, autorul
ambiguizează caracterul unor personaje, acestea transformându-se pe parcursul textului
sau dobândind alte valente. De exemplu, fata Împăratului Roș trece de partea binelui după
ce se îndrăgostește de Harap-Alb, iar Spânul, personaj negativ, are şi un rol pozitiv, în
măsura în care contribuie la evoluția interioară a protagonistului. În călătoria sa, eroul este
sprijinit de ajutoare şi donatori care îi oferă obiecte miraculoase (aripile crăieselor, apa vie,
apa moartă) și se confruntă cu personajul antagonist, Spânul.
Mijloacele de caracterizare utilizate în construcția personajelor sunt cele specifice
textelor epice: caracterizarea directă (realizată de narator sau de celelalte personaje) şi cea
indirectă (ce reiese din nume, gesturi, fapte, atitudini, relația cu celelalte personaje).
Protagonistul textului este Harap-Alb, un erou de basm atipic, deoarece nu are puteri
supranaturale și nici însuşiri exceptionale, dar dobândeşte, prin trecerea probelor, o serie de
calități (mila, generozitatea, prietenia). Conştiinţa de sine a eroului se cristalizează în probe
cu funcție inițiatică în planul omenescului: experiența practică - câştigarea hranei, experienţa
cognitivă-pielea cerbului, experiența afectivă - câştigarea prieteniei și a dragostei. Ion
Creangă construiește un personaj având atât calități, cât şi defecte. Din punct de vedere
psihologic, acesta trece prin stări conflictuale, dar alege calea cea mai bună pentru stadiul în
care se află (acceptă tovărăşia Spânului când se rătăceşte). Moral, este un reprezentant al
binelui, în ciuda defectelor sale (nu face distincția între aparență şi esenţă atunci când îşi
alege calul, respingându-l pe cel slab).
Nici antagonistul (Spanul) nu este unul tipic intrucat nici el nu este inzestrat cu atribute
miraculoase nefiind un zmeu sau un animal fabulos. In ceea ce privește statului social al
acestuia se poate remarca incă de la inceput prezenta unei persoane trecute prin viața
deoarece acesta stie cum sa il pacaleasca pe fiul de Crai prefacandu-se in sluga pentru a-i
fura identitatea. Asadar odata ajunsi la curtea imparatului Ros acesta pretinde ca el este
adevaratul fiu de Crai. Insa din nefericire pentru el isi pierde in cele din urma acest statut
fiiind dat de gol de fata impratului. Moral ca orice antagonist este inzestrat doar cu defecte
fiind caracterizat prin ipocrizie, lașitate, viclenie fiind considerat însa raul necesar, ghid
spiritual, inițiator pentru Harap Alb. Psihologic este inzestrat cu o personalitate puternica,
chiar daca este pusa in slujba Răului.
Harap Alb pare în mai multe ipostaze de-a lungul basmului. La început este neinițiat,
naiv şi nu știe să distingă aparenţa de esenţă. Se deosebeşte de frații săi prin generozitate,
calitate răsplătită de Sfânta Duminică. Deşi are calităţile unui lider, acestea nu sunt
evidenţiate de la început, ci şi le descoperă pe parcursul drumului, prin intermediul probelor
la care este supus.
Naratorul îl caracterizează în mod direct, evidențiind naivitatea sa prin formulări
precum boboc în felul său la trebi de aieste.
Onomastica este valoroasă pentru caracterizarea indirectă a eroului. Numele contine
un oximoron, Harap-Alb desemnand un sclav de origine nobila, dar si conditia de învățăcel
supus transformarii. Cele trei ipostaze ale sale corespund, din punct de vedere
compozițional, celor trei etape ale drumului inițiatic: la început - fiul craiului (mezinul naiv), pe
parcursul textului - Harap-Alb (învățăcelul), iar la final. - împăratul (inițiatul).
Probele la care este supus în curtea Împăratului Verde (aducerea sălăților din
Grădina Ursului, pielea acoperită cu nestemate a cerbului și fata Împăratului Roș pentru
căsătoria Spanului) relevă indirect trăsături precum: inteligență, stăpânirea de sine,
ascultarea și priceperea, dar mai ales bunătatea lui, fără de care nimeni nu l-ar ajuta, după
cum reiese din caracterizarea directă a Sfintei Duminici: nu eu, ci puterea milosteniei și
inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb.
Două episoade semnificative pentru construcția basmului sunt: supunerea prin vicleșug
și sfada din casa de aramă înroșită.
Viclean, Spânul îi întinde eroului o capcană, cerându-i să intre în fântână. Mezinul, cade
repede în capcană și se produce astfel un transfer de identitate: Spânul preia hainele şi
identitate fiului de crai, și invers. Este momentul în care fiul de crai este numit Harap-Alb, o
sintagmă oximoronică, pentru că termenul „harap“ se referă la o persoană cu pielea neagră.
Această substituție de identitate a fost interpretată fiind cheia de boltă a semnificației mitico-
alchimice a basmului. Harap-Alb este, pe tot parcursul basmului, supus unor probe de
inițiere şi de separare a albului negru, pentru a putea accede la un nivel spiritual superior.
O altă scenă reprezentativă pentru relația celor doi o constituie finalul. Aducerea fetei
de împărat la Spân este cea mai dificilă încercare, deoarece pe drum, el se îndrăgostește de
tânără, dar onest, își respectă jurământul făcut și nu-i mărturisește adevărata sa identitate.
Fata farmazoană îl demască pe Spân,care crede că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie
capul. De fapt, „ răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou de jurământ, semn că inițierea a luat
sfârșit, iar rolul „pedagogului rău’’ s-a încheiat. Spânul este omorât de cal, iar eroul este
înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice, el reintră în posesia paloșului și primește
răsplata: pe fata Împăratului Roș și împărăția.
Lumea fabuloasă a lui Creangă coboară, astfel, într-un plan existență care poate fi
determinat geografic şi istoric - este lumea satului moldovenesc din vremea autorului.
Rezultă, așadar, autohtonizarea şi tratarea realistă a fabulosului la Creangă. Secvența
demonstrează că se poate vorbi, la Creangă, de o perspectivă optimistă şi umoristică.
Autorul priveşte lumea cu jovialitate, manifestând înțelegere față de defectele umane.
 Finalul basmului constituie o altă secvență semnificativă în evoluţia eroului. Harap-Alb
primește recompensa: împărăția și pe fata Împăratului Roș de soție. Nunta şi schimbarea
statutului social confirmă maturizarea eroului. Deznodământul constă în restabilirea
echilibrului şi răsplatirea protagonistului.
În concluzie, trecerea personajului prin încercări dificile, dar și experiența condiției
umilitoare de sclav care ajunge în slujba unui stăpân sever conturează sensul educativ al
basmului. Scriitorul promovează, prin intermediul lui Harap-Alb, valori umane fundamentale,
precum bunătatea, inteligența, prietenia, altruismul.