BALTAGUL RELATIA INTRE PERSONAJE

Opera Baltagul, publicată în anul 1930, este un roman realist și simbolic, încadrându-
se într-un tip aparte de realism, și anume realismul mitic. Apartenența romanului la realism
se susține prin perspectiva narativă omniscientă tendința de obiectivare a perspectivei
narative, impersonalitatea naratorului, atitudinea detașată în descriere și prin relatarea
verosimilă a evenimentelor. Mihail Sadoveanu este un scriitor al perioadei interbelice ce se
înscrie în galeria scriitorilor realiști alături de Liviu Rebreanu, Marin Preda și G. Călinescu.
Prezintă trăsăturile unei opere realiste și tradiționale, având un discurs epic linear axat pe
tema călătoriei explorative, care are drept scop căutarea, cunoașterea, inițierea și actul
justițiar.
Tema textului o constituie călătoria pentru descoperirea adevărului, călătorie ce se va
transforma într-un veritabil drum inițiatic. Aceasta se armonizează și cu alte teme specifice
lumii sadoveniene, viața pastorală, comuniunea omului cu natura, mitul, iubirea, familia,
moartea.
Titlul este unul simbolic, pentru că baltagul are o dublă semnificație: este atât unealta
cu care Nechifor Lipan este omorât, cât și instrumentul cu care se înfăptuiește actul justițiar.
Baltagul este un topor cu două tăișuri, iar ambivalența sa reprezintă o delicată sugestie a
vieții și a morții.
Un cuplu de personaje important din opera este reprezentat de Vitoria Lipan și de
Gheorghiță, fiul acesteia.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie voluntara, in relație cu lumea
arhaica, dar si o individualitate, prin însușirile sale. Munteanca din Măgura Tarcăului este o
femeie puternica, hotărâtă, curajoasa. Inteligenta nativa si stăpânirea de sine sunt
evidențiate pe drum, dar mai ales la parastas, când îi demasca pe ucigași. Aparținând lumii
arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor si este refractara la
noutățile civilizației. Ca mama, ii interzice Minodorei sa se îndepărteze de tradiție si
contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiță. Personaj complex, este realizat prin
tehnica basoreliefului si individualizat prin caracterizare directa si indirecta – fapte, vorbe,
atitudini, gesturi, relații cu alte personaje.
Portretul fizic releva frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: “Nu
mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuita in privire”; ”ochii ei căprii în care se
răsfrângea lumina castanie a părului.” Portretul fizic al lui Gheorghiță oglindește
caracteristicile vârstei-“începea să-i înfiereze mustăcioara”, dar și trăsături care îl
individualizează. Flăcăul este “mândru și voinic” ,după cum remarcă Vitoria, are ochii căprui
și frumoși ai mamei sale, era sprâncenat. Descrierea vestimentației și notarea gestului
semnificativ întregesc portretul exterior al băiatului, fudul, cu bundița lui înflorită, cu
chimirul nou în care își cufunda palmele ca tatăl său pe care îl considera un model pentru
meseria sa și pentru viața. Portretul lui Gheorghiță este realizat, în mod direct, de către
autor, la fel ca și al Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: Gheorghiță
era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar
la aspectul fizic. Gheorghiță își dă seama de starea interioară a mamei sale și observă
schimbarea ei.
Relația dintre cei doi este pusa in evidenta imediat după ce Gheorghiță revine acasă, la
cererea mamei sale. Traseul parcurs de cei doi poate fi asimilat cu cel al parcurgerii unui
labirint geografic si spiritual. Respectând datinile si tradițiile populare si religioase, Vitoria
pornește la drum cu hotărârea de a dezlega misterul morții soțului ei, trupul acestuia fiind
găsit într-o râpa. Scena este dramatica, însă Vitoria nu-si pierde cumpătul si încearcă sa
îndeplinească datinile religioase, aceasta fiind prima obligație fata de sufletul celui mort.
Rămas in prăpastie sa păzească trupul cat timp Vitoria chema ajutoare, Gheorghița face
pasul cel mai important, si anume pasul maturizării. Așadar, Gheorghiță va fi cel care va
prelua rolul tatălui sau in gospodărie. O alta scena plina de semnificații este cea a
parastasului, scena in care Vitoria ii demasca pe criminalii soțului ei, Calistrat Bogza si Ilie
Cuțui. Scena este demna unui proces de tribunal: Vitoria se transforma pe rând in martor,
acuzator si judecător si ii demasca pe cei doi ucigași fără nicio teama, dovedindu-se un fin
psiholog si o femeie apriga: “Gheorghiță, mi se pare ca pe baltag e scris sânge si acesta-i
omul care l-a lovit pe tatăl tău.” Vitoria da dovada ca este un adevărat spirit de detectiv,
reușind o reconstituire exacta a scenei crimei si cântărindu-si foarte bine argumentele
folosite in fata “auditoriului” aflat la praznic, in vreme ce Gheorghiță face pasul definitiv in
ceea ce privește procesul sau de maturizare, fiind de acum înainte, alături de mama sa,
stâlpul gospodăriei Lipan.
In final, cele două personaje apar împreună, mamă și fiu, el preluând rolul tatălui
său, ea adaptându-se la noua situație a familiei. El înțelege că, deși mama i-a fixat noul loc,
mai are multe de învățat, că trebuie să își asume responsabilități, să își plătească datoriile, să
respecte cu sfințenie datinile, să fie gospodar, cinstit, respectuos. Astfel Gheorghiță a
parcurs treptele inițierii, de la copilăria ocrotită de familie, la deprinderea meșteșugului sub
îndrumarea tatălui, la drumul sub îndrumarea mamei. Băiatul a preluat de la mama puterea
de a înfrunta greutățile, forța de a continua viața cu respectul familiei, al credinței, al
tradițiilor. Numele celor două personaje îşi asociază semnificaţiile şi susţin valoarea etică a
acţiunilor celor doi,sugerând victoria adevărului, triumful simbolic al binelui asupra răutăţii
şi a fărădelegii, consfinţind astfel statutul de capodoperă al romanului.
Fiind personaje cărora autorul le surprinde cu mare precizie destinul, Vitoria
Lipan si Gheorghița vor fi personaje ale căror caracteristici pot fi observate atât prin
intermediul caracterizării directe (realizata de autor sau de alte personaje), cat si prin
caracterizarea indirecta (rezultata din fapte, atitudini, gânduri). Relația dintre Vitoria Lipan si
Gheorghiță este semnificativă pentru relația mamă-fiu, dar și pentru procesul de maturizare
al băiatului. Ajuns în situația de a-și asuma rolul tatălui și de a prelua responsabilitatea
familiei, Gheorghiță este inițiat in tainele existenței de către mamă, singura capabilă, prin
dragoste, dăruire și înțelepciune, să-l transforme într-un matur demn.