EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Lucian Blaga, scriitor care aparține galeriei poeților moderniști, alături de Tudor Arghezi și Ion Barbu, a
excelat în scrierea unei opere ce acoperă domenii precum poezia, filosofia, dramaturgia și eseistica. Aşezată în
deschiderea volumului de debut „Poemele luminii”, publicat în 1919, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii”, se înscrie în universul tipic modernist prin intelectualizarea emoției, lirismul subiectiv, inovația
prozodică, prin recurența metaforei, dar și prin tehnica ingambamentului. Fiind atât de reprezentativă pentru
viziunea artistică blagiană, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” poate fi considerată o artă poetică
implicită; poetul nu-şi mărturiseşte „crezul artistic”, ci acesta transpare cu putere din datele textului.

Titlul face trimitere la trăsăturile modernismului, prezența lirismului subiectiv (eu, nu strivesc), prezența
metaforei revelatorii (corola de minuni) ce semnifica ideea cunoașterii luciferice, cât și prin forma atipică, titlul
reprezintă o propoziție. Totodată, titlul devine versul incipit al poeziei, iar sursele de inspirație sunt
reprezentate de propria filosofie, conform căreia există două modalități de a întelege lumea (adamică și
luciferică).

Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului conform căreia
cunoaşterea lumii este posibilă numai prin iubire, prin comunicare afectivă totală. Poezia este scrisă sub forma
unei confesiuni lirice, în care Lucian Blaga adoptă formula lirismului subiectiv. Totodată tema poeziei este
definirea rolului pe care îl are artistul și arta în această societate, și anume, din perspectiva blagiană, dorința de
a proteja misterele universului.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este alcătuită din trei secvențe. În incipitul poeziei, titlul
se reia arătând intenția eului liric de a proteja tainele lumii.

În prima secvență, poetul prezintă metaforic perfecțiunea universală văzută prin vederea luciferică,
„corola de minuni a lumii" în diferitele întrupări ale misterului: „florile" domeniul prospețimea și vegetalul,
„ochii" sunt porțile sufletului și cunoașterea, „buzele" sunt expresia afectivității și sensibilității, iar
„mormintele" sunt porți către lumea cealaltă. Atitudinea protectoare e redată cu ajutorul verbelor la forma
negativă „nu strivesc” și „nu ucid”.

Secvența a doua este mult mai amplă, construită pe baza unor opoziții: „eu versus alții" prin metafora
„lumina mea versus lumina altora“ prin care sugerează cunoașterea, pronumele personal „eu" și conjuncția
„dar" întăresc atitudinea poetului față de misterele lumii. Tot aici, poetul face o comparație între modul său de
cunoaștere și lumina misterioasă a lunii. Secvența e dominata de câmpul semantic al misterului ce cuprinde
elemente precum vrajă, mister, taină, noapte etc..

A treia secvență are rol concluziv prin folosirea raportul de cauzalitate „căci" exprimând atitudinea eului
liric față de misterele lumii prin cunoașterea luciferică, care se poate face doar prin iubire.

Poezia este alcătuita din 20 de versuri, alternând 6 versuri scurte si foarte scurte cu 14 versuri lungi si
foarte lungi. întregul discurs liric este construit pe opoziția termenilor principali, cunoașterea luciferică și
adamică.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ” de Lucian Blaga reprezintă o artă poetică modernă prin
intermediul căreia eul liric își asumă atitudinea de protector al misterului, iar interesul se concentrează pe
relația poet-lume și poet-creație. Sentimentul poetic este de contopire cu misterele universale, iar actul poetic
are rolul de a le accentua frumusețea.