Comentariul literar al poeziei „Plumb” de Gerge Bacavia

Poezia „Plumb” este scrisă de George Bacovia, cel mai renumit poet simbolist român.
„Plumb” a fost publicată în anul 1916 în volumul bacovian cu același nume.
„Plumb” este o artă poetică deoarece autorul îşi exprimă în mod direct, prin mijloace
artistice, concepţia despre condiţia artistului în lume. Se abordeaza problematica poetului ce
trăiește într-o lume aparent vie, însă moartă pe dinăuntru (idee sugerată de imaginea cimitirului
de la începutul poeziei).
Textul se înscrie în curentul literar simbolism deoarece se folosesc elementele specifice
ale acestuia precum: simbolurile, tehnica repetițiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragică a
eului liric, corespondența între obiectul-simbol și starea de spirit a eului liric.
Titlul poeziei este format dintr-un singur cuvânt care coincide cu laitmotivul poeziei.
Acesta sugerează senzația de greutate sufletească asemenea plumbului și de sumbritate. Acest
metal rece, dur și gri-cenușiu devine un simbol al tristetii si disperarii.
Tema textului o constituie disperarea poetului într-o societate străină, incapabilă să
inteleagă și să aprecieze nivelul artei adevărate, iar de aici și a singurătății „Stam singur în
cavou”.
În poezie pot fi identificate mai multe motive literare, printre care: moartea, singurătatea,
depresia, apatia eului liric de tot ce-l înconjoară.
Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la bază
cuvîntul „plumb”, acesta folosindu-se de șapte ori în poezie.
Strofa întâi face aluzie la spațiul închis reprezentat de cavou, care simbolizează mediul
înconjurător apăsător. Elementele decorului funerar - sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de
plumb și coroane de plumb accentuează artificialitatea planului exterior. Se repetă structura „de
plumb” ce amplifică starea de sumbritate. Lumea este marcată de împietrire, vântul fiind singurul
element care sugerează mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de
plumb”.
În strofa a doua se descrie pierderea iubirii „Dormea întors amorul meu de plumb”. Eul
liric își privește sentimentele ca un spectator, iar încercarea eșuată de a-l salva sporește
disperarea: „și-am început să-l strig”.
Tabloul general al poeziei este trist și deznadujduitor, lipsit de careva speranțe și
vitalitate. La crearea acestuia contrinuie mai multe elemente, precum: cromatica ce este doar
sugerată, dar pe care o percem ca neagră - prin „funerar vestmânt”; muzicalitatea, care e realizată
prin repetarea simbolului „plumb”, sugerând mediul deprimant în care trăiește eul liric, precum
și figurile de stil, metaforele în cea mai mare parte: „sicriele de plumb”, „flori de plumb”,
coroanele de plumb”, etc.
În concluzie putem spune că poezia „Plumb” se înscrie în estetica simbolistă, așa precum
toate obiectele sunt marcate de împietrire, înstrăinare, izolare, singurătate. Aceasta are un ton
depresiv, care fără îndoială este transmis și cititorilor.