Daniel – Generalitati

1. Autorul și data scrierii.

Profetul Ezechiel atestă credincioșia și înțelepciunea proverbială a marelui său

contemporan Daniel (Ez. 14:14; 28:3) scriind pe la anul 586 î.e.n. Iisus l-a recunoscut
pe Daniel ca profet (Matei 24:15) iar Iosif Flaviu știa că la data când Alexandru Macedon
a intrat în Ierusalim (333 î.e.n.), marele preot Iadua i-a arătat acestuia profeția lui
Daniel care prezicea isprăvile lui Alexandru și macedoneanul a fost foarte încântat
( Antichitati iudaide XI. 8,4-5). Acestea ne arată că sulul cărtii lui Daniel exista înainte de
Alexandru Macedon. Teoriile foarte sofisticate, adoptate și de unii teologi, care vor să
demonstreze ca Daniel a fost scrisă abia în sec.II î.e.n. de către un anonim (care s-ar fi
folosit de numele lui Daniel, așa cum este cazul cu unele apocrife apocaliptice) au fost
combătute cu succes de către teologi și savanții moderni.

Cartea lui Daniel a fost scrisă în două limbi (ebraică de la cap.1:1 până la 2:4 a +
capitolele 8-12; și aramaică de la 2:4 b până la 7:28) asemenea cărții lui Ezra și în ea se
folosește, în mod alternativ, persoana întâi și persoana a treia cu privire la autor, ( ca și
în alte cărți biblice sau diferite scrieri antice). Totuși cartea este o unitate, și aparține
unui singur autor. Daniel și-a scris cartea între anii 537-534 î.e.n. potrivit datelor ei
interne (Dan.1:21, 6:28, 10:1).

2.Structura și tema cărții

Cartea lui Daniel este formată dintr-o parte istorică ( primele 6 capitole) și o parte
profetică (ultimele 6 capitole). Atât evenimentele cât și profețiile sunt expuse în ordine
cronologică. Rolul capitolelor istorice este de a lumina capitolele profetice. Ele sunt
evenimente tipice și exemple bune pentru toate timpurile dar mai ales pentru ultimele
încercări ale poporului sfinților Celui Prea Înalt. Tema cărții este judecata divină, după
cum însuși numele profetului Daniel înseamnă Dumnezeu a judecat. În sens biblic,
judecata înseamnă intervenția divină care îndreptățește și onorează pe cei drepți și
pedepsește pe vrăjmașii lor. Versetul din capitolul 4:17 este textul cheie, cel mai clar
rezumat al tematicii cărții.

Figura principală a cărții este Domnul Christos ( Dumnezeul lui Israel) pe care-L întâlnim
ca fiind Piatra ( cap.2), Fiul omului (cap.7), Fiu de Dumnezeu (cap.3), Sfântul superior
lui Gabriel (cap.8), Messia Conducatorul (cap.9), Comandantul Michael – protectorul lui
Israel (cap.10 si 12).

3. Rolul profetic al capitolelor istorice

Capitolele istorice ale cărții lui Daniel nu sunt doar niște povești interesante și adevărate;
valoarea lor trece dincolo de învățătura istorică sau spirituală moralizantă. Ele sunt în
același timp adevărate ilustrații și explicații, tipuri și prefigurări ale celor prezise în
viziunile profetice din carte. Ele sunt judecăți particulare care vorbesc despre caracterul
judecăților istorice sau al judecății finale a lui Dumnezeu.

Cap.1. Deși pare că Babilonul a invins Ierusalimul (ceea ce este adevărat numai pe plan
politic), deși poporul lui Dumnezeu este prizonier în Babilon, din punct de vedere
spiritual, victoria este de partea Ierusalimului și a lui Israel. Cei câțiva tineri iudei
credincioși salvează onoarea Dumnezeului lui Israel. Dumnezeu a intervenit și a judecat,
a înălțat pe Daniel și pe colegii lui, din punct de vedere spiritual și intelectual, chiar și din
punctul de vedere al beneficiilor fizice ale religiei, deasupra celor mai mari autorități
intelectuale ale timpului. Aceste lucruri au fost intenționate de Dumnezeu ca model
pentru "poporul lui Daniel" care avea să apuce zilele sfârșitului (Dan.12:1).
Cap.2. Descoperirile lui Dumnezeu cu privire la viitorul omenirii nu pot fi cunoscute sau
explicate de viitorologii sau ocultiștii pe care se sprijinesc mărimile lumii. Nici de frica
morții ei n-ar putea recunoaște mai mult decât că aceste lucruri nu sunt în posesia
muritorilor. Prin visul lui Nebucadnețar Dumnezeu a judecat pe împăratul Babilonului și
pe ințelepții lui, înălțându-se pe Sine și pe slujitorii Lui. Tuturor ctitorilor de imperii zidite
pe sabie, Dumnezeu le prezice un viitor pe măsură. Sabie după sabie aduce imperiu
după imperiu și în cele din urmă, judecata divină instaurează împărăția universală a
dreptății, după ce mătură toate rămășițele Babilonului antic și modern.

Cap.3. Opunându-se planului lui Dumnezeu de a pune capăt Imperiului Babilonian,

consilierii "inspirați" ai împăratului concep un test idolatru al loialității civile prin care
simpla exercitare a dreptului fundamental al omului, libertatea manifestării religioase, să
fie interpretată și pedepsită ca rebeliune politică. Dar Dumnezeu intervine și judecă. Cei
trei care prefigurează pe cei trei "îngeri" din Apoc.14, sunt salvați și înălțați, în timp ce
executanții zeloși ai ordinului imperial se aleg cu arsuri grave iar marele împărat al
Babilonului este umilit în fața a trei prizonieri evrei. Aici este o prefigurare a testului din
Apoc. 13 cu "chipul fiarei".

Cap.4. Judecata lui Dumnezeu lovește acum, în mod direct, pe împăratul Babilonului.
Până acum el, principalul vinovat, fusese ocolit. Avusese multe ocazii să vadă adevărul, îl
recunoscuse de câteva ori, luase chiar hotărâri (care priveau numai pe alții !), acum îi
venea rândul să întoarcă obrazul. După repetate invazii în Palestina, între timp
distrusese și Ierusalimul, după tratamentele nemiloase aplicate altora, după exploatarea
celor sărmani, în primul rând al prizonierilor și a sclavilor, împăratul avea ocazia să
simptă pe pielea proprie judecata divină. Dar ca și celelalte judecăți, era amestecată cu
har, era disciplinară. Poate de multe ori o fi rîs de stilul de viață vegetarian al tinerilor
evrei, acum avea să mănânce iarba ca boii. De atâtea ori îi tratase pe semeni ca vite,
acum avea să-și ispășească pedeapsa petrecând ca vitele. Se mândrise cu inteligența lui
de strateg, arhitect și conducător, acum aveau să-i fie luate mințile. Privise la idolii lui
pentru salvare, acum avea să învețe să privească spre cer și numai atunci să-și recapete
sănătatea mintală. In acest capitol, Nebucadnețar este atât vrăjmașul lui Dumnezeu
judecat, cât și păcătosul iertat și înălțat prin har. Dacă în urma minunilor făcute cu alții
în fața lui, împăratul silea mulțimile să se închine adevăratului Dumnezeu, fără ca el
însuși să-L respecte, acum împăratul trimite o scrisoare tuturor supușilor prin care-și
povestește experiența lui umilitoare, mulțumindu-se să-i sfătuiască pe alții prin propria
experiență, fără să-i condamne pe cei care stăruie în idolatrie. Experiența aceasta este o
cheie a ințelegerii schimbării "inimii" leului babilonian din cap. 7 în contrast cu
comportarea feroce și fără pocăință a Antichristului, împăratul Babilonului apocaliptic,
care își urmează cu tenacitate drumul până la judecata de apoi…

Cap.5. (Arheologia modernă a descoperit autenticitatea istorică a acestui rege

babilonian: Bel-șar-utur fiul lui Nabonid, urmaș al lui Nebucadnețar și coregent, ultimul
rege babilonian). Ultima noapte a lui Belșațar este prefigurarea situației tragice în care
se va găsi ultima generație de oameni nepocăiți, surprinși de revenirea lui Christos și a
îngerilor Lui dinspre răsărit. Acești "împărați călări pe cai albi" (cf. Apoc.19: 11-16 și 16:
12.15) vor surprinde Babilonul modern care se simte în siguranță. Păcatul tânărului rege
Belșațar și al prietenilor lui ( lipsa de respect față de lucrurile sfinte și față de legile
sănătății, desfrâul și menținerea idolatriei în ciuda avertismentelor primite din experiența
generației anterioare) este și păcatul lumii moderne. Judecata venită asupra lui Belșațar
a însemnat, în același timp, victoria Dumnezeului lui Israel și a cuvântului profeției.

Cap.6. (Bătrânul Darius Medul din cartea lui Daniel, nu trebuie confundat cu Dariu
Histaspe sau cu alti regi omonimi. Nu este vorba de o confuzie. Iosif Flaviu spune că
acesta avea un alt nume printre greci, iar Xenofon sugerează că ar fi vorba despre
Cyaxares II, unchiul și socrul lui Cyrus, ultimul rege med).

O nouă provocare satanică, un nou test al loialității față de adevăratul Dumnezeu. Dacă
în cap.3 se cerea o închinare idolatră ocazională, fără a se interzice închinarea la un al
dumnezeu, aici se interzice inchinarea la oricare alt dumnezeu afară de împărat. Numai
pentru o lună de zile. Decretul imperial este conceput de colegii invidioși ai ministrului
evreu Daniel și este semnat de împărat fără să știe ce se urmărește. Acest decret se
vrea a fi în interesul public, al religiei și siguranței statului. În realitate este dat la
instigația unor politicieni "religioși" lipsiți de scrupule, antisemiți josnici care voiau să se
înfățișeze drept apărători ai coroanei. Tiparul acesta a fost urmat la literă de-a lungul
secolelor și așa s-au născut toate persecuțiile. Adesea autoritățile civile apreciază mai
corect pe credincioși, după valoarea lor morală, profesională, socială, decât autoritățile
religioase care, de-a lungul istoriei au fost factorul instigator al persecuțiilor. Dumnezeu
însă intervine și judecă. Daniel este salvat și onorat, numele lui Dumnezeu este înălțat,
împăratul este scos din capcana politica pusă de miniștri, în timp ce evlavioșii
nomenclaturiști, împreună cu familiile lor care se bucuraseră de condamnarea unui om
nevinovat, sunt aruncați în groapa pe care o săpaseră pentru Daniel. Ceea ce ne
amintește de un vers al lui Gheorghios Seferis: "Cu zgomot lupii se prăvălesc în Tartar".

Deși ar fi putut să se abțină de la rugăciunea publică timp de o lună, sau să inchidă

ferestrele, Daniel iși susține în mod deschis și consecvent principiul care este mai mult
decât un obicei: libertatea de închinare. Fereastra deschisă spre Ierusalim era un semn
că închinătorul este israelit. Sabatul este o ferestră deschisă spre Ierusalimul ceresc, un
mod de inchinare publică. Nu există motive de a-l ascunde sub obroc, el trebuie vestit de
pe acoperișul caselor, deoarece este semnul apartenenței la Christos Creatorul. Este un
semn al eliberării, deoarece prin aceasta mărturisim că suntem străini în țara exilului și
că adevărata noastră patrie este Cerul, casa Tatălui. "Voi cei din pământul depărtat,
gândiți-vă la Domnul și Ierusalimul să fie în inimile voastre…" (Ieremia 51:50 b)