UNIVERSITATEA ”CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TG-JIU

FACULTAEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE

SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ, ANUL III, 531 C

Programe de exerciții corective pentru următoarele deficiențe: scolioză,

cifoscolioză, abdomen proeminent

Prof.coordonator: Student:
Asist.univ.drd. Popescu Andreea Gheorghiu Ionuț-Daniel

2021
Scolioza: cauze, simptome, tratament
Scolioza este o deviere a axului coloanei vertebrale în planurile frontal, sagital şi
orizontal. În general, apare la coloana toracică sau în partea de jos a spatelui (coloana lombară).
Este o afecţiune deosebit de gravă şi frecvent întâlnită la copii şi adolescenţi, cu repercusiuni
severe la vârsta maturităţii.
Este foarte importantă examinarea periodică a copiilor încă de la vârsta preşcolară. Cele
mai frecvente cazuri, 80%, sunt întâlnite la fete. Scolioza nu apare din cauza unei poziții
defectuoase, ci are o cauză genetică şi hormonală. De aceea este necesară depistarea precoce când
gradul de curbură a scoliozei este mic şi nu apar modificări semnificative ale coloanei vertebrale
şi ale cutiei toracice cu repercusiuni asupra funcțiilor cardio-respiratorii, precum şi a tulburărilor
de echilibru. În cele mai multe cazuri scolioza este depistată prea târziu, pacienţii prezentându-se
la un prim control medical după luni sau chiar după ani de evoluţie a scoliozei.
Scolioza are efecte asupra întregului organism, caracterizându-se printr-un complex de
modificări morfologice ale coloanei vertebrale, cutiei toracice şi organelor interne.
Scolioza are trei tipuri de tratament: kinetoterapia, corsetul (stopează temporar avansarea
scoliozei) și intervenția chirurgicală.

Tipuri
Scolioza congenitală - este prezentă încă de la naștere și este cauzată de o anomalie
osoasă
Scolioza neuromusculară - este un tip de scolioză cauzată de afecțiuni precum paralizia
cerebrală sau spina bifida
Scolioza idiopatică - este cel mai frecvent tip de scolioză, apare în perioada de creștere,
când coloana este încă în formare, dar se poate manifesta abia în perioada adultă, fără nicio cauza
aparentă.

Semne și simptome
Aceasta afecțiune este observat la copii începând cu vârsta de opt ani. Scolioza, cu cât apare
mai devreme, cu atât potențialul de agravare este mai mare. Deformarea coloanei vertebrale este
vizibilă clinic din stadii incipiente și medii, dar nu aspectul estetic este cel care impune instituirea
măsurilor de corectare, ci evoluţia deformării şi, mai ales, consecinţele acestor modificări de
statică vertebrală care în stadiile avansate se traduc prin:
  modificarea formei şi reducerea volumului cutiei toracice, cu instalarea sindromului de
insuficienţă toracică
 Schimbarea dispunerii şi raporturilor anatomice între organele interne toracice şi
abdominale
 Cele mai comune simptome pe care părinții le pot observa la copii sunt:
 curbura coloanei în plan lateral, având uneori o formă de S sau de C
 diferență sesizabilă între înălțimea umerilor, a omoplaților sau a șoldurilor
 vertebrele sunt mai proeminente pe o parte a corpului
 postura deficitară
 asimetria umerilor și a bazinului - unul dintre omoplați iese mai mult în evidență
 brațele au lungimi diferite în poziție dreaptă
 apariția problemelor de respirație
 dureri de spate
 slăbiciune musculară
 oboseală
 probleme cardiace

Factori și cauze
Statistic, scolioza predomină la adolescenţii de sex feminin (80%), iar formele severe apar
în proporţie de 10:1 tot la fete. Scoliozele se evidenţiază mai ales în perioada de creştere rapidă
din timpul pubertăţii, existând însă şi forme care apar mai devreme. În 90% dintre cazuri, cauzele
care determină apariția scoliozei nu sunt cunoscute exact - scolioza ideopatică, dar există posibili
factori care contribuie la instalarea bolii.

Factori de risc:

 factorii genetici şi de mediu

 factorii hormonali – hormonii de creştere
 melatonina – distrugerea sau ablaţia glandei pineale duce la apariţia scoliozei
 rahitismul poate fi o cauză a dereglărilor creşterii coloanei vertebrale
 factorii de echilibru şi neurologici

Diagnostic
 Pentru un tratament cât mai eficient şi o recuperare, sau cel puţin o stopare a progresiei
scoliozei, depistarea acesteia ar trebui să se realizeze cât mai precoce. Medicul şcolar este cel
care depistează cea mai mare parte a deviaţiilor coloanei vertebrale la copiii preşcolari, şi în
rândul elevilor.
Diagnosticul este în primul rând clinic, iar semnul de alertă este reprezentat de observarea
unei asimetrii de tip gibozitate atât în ortostatism, cât și în flexia anterioară a trunchiului.
Examenul radiografic confirmă diagnosticul. Explorările imagistice oferă şi posibilitatea
stadializării scoliozei, şi stabilirea prognosticului în vederea alegerii programului recuperator cel
mai potrivit.

Tratament
Asociația Mondială a Scoliozei afirmă că scoliozele cuprinse între 0-20 grade (unghiul
Cobb), trebuie supravegheate de medicul specialist și necesită kinetoterapie specifică; cele între
20 și 50 de grade indică asocierea kinetoterapiei cu corset Cheneau, iar cele peste 50 de grade
recomandă, obligatoriu, intervenția chirurgicală.
Kinetoterapia și terapia fizică
Kinetoterapia se adresează pacienţilor cu deviaţii ale coloanei vertebrale şi cuprinde:

 masaj şi întindere tegumentară astfel încât să se realizeze o „dezlipire” a diferitelor

planuri tisulare (masaj miofascial);
 educaţia posturii corecte;
 exerciţii dinamice cu scop de asuplizare articulară;
 exerciţii statice pentru creşterea tonusului muscular;
 exerciţii de respiraţie dirijată, în vederea schimbării schemei respiratorii greşite.
Metodele kinetice cele mai eficiente sunt:
  Exerciţii specifice terapiei Schroth;
 Exerciţii dinamice şi statice din metoda Klapp şi Niederhoeffer.
Kinetoterapia trebuie efectuată de specialişti, iar la copii cu scolioză având un unghi peste 25-
30 de grade folosită ca unică metodă de tratament nu dă rezultate. În aceste cazuri se asociază cu
purtarea corsetului. Kinetoterapia este folosită şi postoperator. Kinetoterapia nu are nici o
eficacitate în scoliozele evolutive când este utilizată ca unic tratament.
Tratamentul ortotic
Corsetul sau tratamentul ortotic este o modalitate eficientă prin care poate fi oprită
agravarea scoliozei.Rolul corsetului este de a stopa şi nu de a vindeca o scolioză. Corsetul este
inutil la o scolioză cu curburi sub 20-25 grade. Corsetul previne, dar nu corectează creşterea
curburii scoliotice. Corsetul trebuie purtat între 20-22 ore pe zi, alternând cu kinetoterapia.
Corsetul se poartă maximum 3 ani de la apariția menarhei la fete şi până la 17 ani la băieți. Dacă
scolioza este depistată tardiv sau este foarte evolutivă se decide intervenția chirurgicală chiar la o
vârstă mai mică.
Tratament chirurgical
Scopul intervenţiei chirurgicale este de a îndrepta şi sprijini coloana. Îndreptarea se
realizează prin fuzionarea câtorva vertebre ale coloanei şi sprijinirea acestora cu o instrumentaţie
metalică: tije, cârlige, racorduri. Intervenția chirurgicală nu limitează semnificativ mişcările
trunchiului, iar implantele rămân toată viața. Are rolul de a corecta complicaţiile, în special cele
cardio-respiratorii ale scoliozei şi de a ameliora calitatea vieţii pacienţilor
Tratamentul igieno-dietetic
Se recomandă pacienţilor cu scolioză o dietă adecvată astfel încât greutatea lor corporală
să fie optimă în raport cu înălţimea şi vârsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienţii
supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviaţiile coloanei vertebrale.

Cifoscolioza reprezintă o dublă deviere a coloanei vertebrale marcată de o deviație

laterală (scolioza) și de o deviere cu convexiune posterioară (cifoza). Afecțiunea poate apărea la
orice vârstă inclusiv la naștere ar 80% dintre cazuri sunt idiopatice. Acest lucru înseamnă că nu
există o cauză clară.

Cauze ale cifoscoliozei

 Majoritatea cazurilor de cifoscolioză nu au o cauză cunoscută. În celelalte cazuri cifoscolioza
apare ca urmare a:

 Unei posturi incorecte – menținerea unei posturi incorecte pe o perioadă lungă de timp poate
cauza probleme ale coloanei
 Tuberculoza – această afecțiune poate slăbi măduva spinării
 Osteocondrodisplazia – reprezintă un grup de afecțiuni scheletice care duc la probleme de
creștere a oaselor, cartilajelor și țesutului conjunctiv
 Boli degenerative – în această categorie intră afecțiuni precum osteoporoza și osteoartrita 
 Fracturi 
 Defecte din naștere
 Boala Scheuermann
 Sindromul Ehlers-Danlos 
 Sindromul Marfan 
 Cancerul și tratamentul pentru cancer

Simptome ale cifoscoliozei

Principalul simptom al cifoscoliozei este deformarea coloanei vertebrale și spate cocoșat. Pe

lângă acestea, pot apărea și semne și simptome precum:

 Cocoașă
 Umeri inegali
 Unul dintre brațe mai lungi
 Probleme de imagine corporală care pot duce la izolare socială, depresie și anxietate
 Probleme de plămâni, nervi sau alte organe – în cazuri rare
 Durere de spate
 Dificultăți respiratorii
 Înțepeneală
 Slăbiciune fizică sau chiar paralizie temporară
 Oboseală
 Scăderea poftei de mâncare
 Probleme de concentrare
 Probleme digestive – cifoscolioza poate pune presiune asupra tractului digestive și astfel
crește riscul de dificultăți la înghițire și reflux gastric

Diagnostic

În general, diagnosticul este pus pe baza istoricului medical, a simptomelor și a examenului fizic.
Pacientul poate fi rugat să se aplece de la mijloc în jos pentru ca doctorul să poată observa
coloana din ambele părți. Se poate să fie nevoie și de examen neurologic sau de testarea
reflexelor și a puterii musculare. După evaluarea simptomelor doctorul poate recomanda:

 Teste cu raze X – pentru a determina gradul de curbare și pentru a detecta diformitățile

vertebrelor. Pentru mai multe detalii, poate fi nevoie de un test CT (computer tomograf)
 Test RMN – recomandat pentru a detecta infecțiile sau prezența unei tumori în măduva
spinării
 Testarea nervilor – este indicată doar dacă pacientul resimte amorțeală sau slăbiciune
musculară, iar doctorul va vedea în urma acestui test cât de bine și repede circulă impulsurile
nervoase de la măduva spinării la extremități
 Testarea densității osoase – o densitate redusă a oaselor poate înrăutăți cifoscolioza

De asemenea, uneori cifoscolioza reprezintă un criteriu în Sindromul Cifoscoliotic

Ehlers-Danlos. Acesta apare pe fondul unei mutații a genei PLOD1 sau FKBP14. În acest caz
diagnosticul este confirmat în urma testării moleculare.

Tratament

Tratamentul pentru anomaliile coloanei depinde de gradul de curbură a coloanei, capacitatea

de a menține o postură corectă, vârsta pacientului, existența unor alte probleme de sănătate,
efectele tratamentului asupra activităților zilnice.
Prima modalitate de tratare a cifoscoliozei este terapia fizică. Se aplică mai ales atunci când
gradul de curbare al coloanei este redus și afectează postura. Principalul obiectiv este întărirea
țesuturilor din jurul coloanei, fie pentru a corecta deformarea coloanei, fie pentru a prevenire
progresul degradării.
Dacă cifoscolioza este detectată din timp, înainte de dezvoltarea completă a oaselor,
purtarea unei proteze pentru spate poate fi de folos. O astfel de proteză oferă susținere mușchilor
și oaselor și aplică o presiune corectivă pentru a reduce curbarea coloanei. Protezele pentru
cifoscolioză trebuie proiectate special pentru a fi eficiente atât pentru a corecta deformările
coloanei în planul coronal, cât și sagital. Potrivit studiilor, folosirea unei astfel de proteze are
succes în 72% dintre cazuri și depinde mult de numărul de ore în care este purtată. Pentru efecte
de durată, acestea trebuie purtate cel puțin 10 ore pe zi, iar acest lucru poate avea consecințe
psihologice, mai ales că studiile întreprinse sunt realizate pe adolescenți.
Dacă există deformări extinse, sau dacă cifoscolioza afectează respirația și împiedică
desfășurarea activităților zilnice, este posibil să fie nevoie de intervenții chirurgicale. Operația
pentru cifoscolioză este recomandată și în cazul persoanele aflate la vârsta la care protezele
pentru spate nu mai sunt eficiente. Cifoscolioza înseamnă că pacientul are ambele tipuri de
deformări, atât pe planul coronal cât și pe cel sagital. Decizia de a apela la o intervenție
chirurgicală depinde și de factori precum vârsta pacientului, cauza care a dus la deformarea
coloanei (o postură incorectă, genetica etc) precum și riscurile procedurii.
Un studiu interesant a analizat rezultatele operației în cazul a 49 pacienți cu scolioză și
cifoscolioză. Dintre aceștia 36 de pacienți au fost studiați pe o perioadă de opt ani. Dintre aceștia
s-au observat următoarele lucruri:

 23% au avut rezultate excelente – curbura a fost corectată, durerea a dispărut și nu a mai fost
nevoie de intervenții suplimentare
 29% au avut rezultate bune – durerea a fost diminuată dar nu a dispărut cu totul
 34% au avut rezultate satisfăcătoare – a fost nevoie de intervenții suplimentare
 14% au avut rezultate negative – curbura nu a fost corectată, durerea a persistat și a fost
nevoie de noi intervenții chirurgicale

Au apărut complicații în 5% dintre cazuri, însă se crede că declinul coloanei poate apărea la
câțiva ani de la intervenție.
Un alt studiu în care operația a corectat scolioza și cifoscolioza pe fond genetic a avut o rată
de succes de 91%, iar pacienții încă erau sănătoși după doi ani de la intervenție. În acest caz,
studiul s-a realizat pe 23 de pacienți, 17 bărbați și 6 femei cu vârsta cuprinsă între 13 și 61 ani.
În ceea ce privește studiile realizate pe vârstnici, merită menționat unul în care se vorbește
mai ales de complicații. Studiul a analizat 72 de cazuri în care vârsta medie era 60,7 ani, iar rata
 de complicații a fost de până la 22%. Cercetătorii implicați au concluzionat că o astfel de
intervenție este recomandată doar atunci când nu mai există alte opțiuni de tratament, atunci când
boala a progresat într-atât încât calitatea vieții este afectată mereu, iar tratamentele noninvazive nu
sunt eficiente în reducerea durerii.
Pentru a limita progresul bolii este important ca pacientul să se adreseze medicului la
primele simptome ale cifoscoliozei. Doar detectarea din timp și tratamentul adecvat sunt soluțiile
la îndemână pentru recuperare.
 Un abdomen proeminent este unul dintre primele semne că am început să ne îngrășăm. Un
kilogram în plus îngroașă talia cu 2-3 cm – deci, în afară de acul cântarului – este palpabil și la
betelia jeanșilor.

Pentru pericolul pe care-l reprezintă pentru sănătate (trecând peste aspectul inestetic)
procesul de îngrășare trebuie stopat încă de la primul semn sau de când a început să devină
incomod. Lupta cu kilogramele în plus este bine să înceapă cu primele 2 kilograme neavenite.
Lăsând ca această acumulare de grăsime să crească nu facem decât să îngreunăm și mai mult
revenirea la greutatea normală. Dacă 2 kg în plus sunt greu de dat jos ce putem spune cand avem
de dat jos 5-10-20 kg. Indiferent în ce stadiu de îngrășare suntem – dacă nu avem ambiția,
priceperea, putința de a pierde câteva kg, oare de ce am ‘insista’ cu atâta obstinație să le înmulțim
și mai mult fără să luăm măsuri. Pentru îngrășare există, desigur și niște motive medicale – dar,
preponderente sunt proastele obiceiuri culinare și lipsa mișcării.

Un abdomen plat, musculos, bine tonifiat, oferă o serie de beneficii fiziologice despre care
am mai discutat dar este bine să ni le reamintim:
 menţinerea corectă a posturii corporale. Muşchii abdominali împreună cu musculatura spatelui şi
a zonei lombare formează o centură abdominală de rezistenţă care menţine coloana vertebrală
dreaptă împiedicând crearea de lordoze (postură foarte accentuată în cazul persoanelor obeze);
 menține presiunea abdominala asigurând protecţia şi susţinera organelor abdominale interne şi a
intestinelor, au rol în evitarea herniilor;
 rol în contractilitate și activitatea motorie;
 susținător, la necesitate, al funcției respiratorii și al actelor fiziologice(defecație, micțiune);
 menține zona abdominală plată – şi, desigur, mai comodă și (nu în ultimul rând!) mai frumoasă.
Pentru obținerea unui abdomen plat este necesar să urmăm acești pași clari
 vizita la medic pentru a înlătura suspiciunea că o anumită boală este responsabilă de îngrășare
(peste acest pas se poate sări atunci cand, după câteva zile de la reechilibrarea nutriției și/sau
intensificarea arderilor prin mișcare – începem să scădem în greutate și în centimetri la talie);
 adoptarea unor principii de alimentație sănătoase și a unei diete echilibrate;
 practicarea regulată a exercițiilor fizice.
Lupta din sala de sport în obținerea unui abdomen tonifiat și fără depuneri de grăsime pe
centura abdominală presupune:
 antrenamente cardio, mai exact alergări pe bandă sau alergări în aer liber tip jogging, pedalat pe
diverse tipuri de biciclete în sala de fitness sau în aer liber, diverse exerciții fizice etc;
 antrenamente pentru tonifierea musculaturii abdominale cu ajutorul exercițiilor specifice;
Mușchii abdominali sunt:
 drepții abdominali (aceștia sunt întretăiați de trei intersecții tendinoase. Cei doi drepți abdominali
sunt separați unul de celălalt pe linia mediană, prin linia albă. Linia albă împreună cu intersecțiile
tendinoase formează un puternic schelet fibros împărțit în 6 pachete – renumitul sixpacks).
Drepții abdominali sunt mușchi flexori ai toracelui pe bazin și susține funcția expiratorie.
 oblicii externi (prin contracție unilaterală înclină trunchiul în lateral și îl rotește în partea opusă
iar prin contracție bilaterală ajută drepții abdominali la flexia trunchiului);
 oblicii interni (ajută la menținerea presiunii intraabdominale);
 piramidal (prin contracție unilaterală înclină trunchiul lateral și bilaterală participă la flexia
trunchiului);
 transvers (crește presiunea intraabdominală);
 pătratul lombelor (prin contracția bilaterală face extensia trunchiului iar contracția unilaterală
înclină lateral trunchiul).
Când vine vorba de antrenamentele de tonifiere a mușchilor abdominali vom vorbi,
generic, doar de drepții abdominali, oblicii abdominali și abdominalii inferiori, exercițiile fiind
destinate și structurate pe aceste trei categorii.

Este recomandată o frecvență de 3-4 antrenamente pe săptămână pentru musculatura

abdominală. Fiecare exercițiu propus se execută în serii de câte 10-12 repetări. Un număr de 4
serii se consideră suficient pentru fiecare exercițiu. Deci, executăm câte 4 serii x 10/12 repetări în
cadrul unui antrenament.