În Ars poetică este examinat rolul poetului, a actului de a scrie și relația dintre poet și poezie.

În viziunea, unuia dintre cei mai marcanti poeti romani, Horațiu- ”Un poet ar trebui să conștientizeze
importanța tradiției literare și din aceasta să fie capabil să creeze opere noi” ce poate fi dedus din ”Așa cum
poetul se inspiră din natură, pentru acesta, alți poeți ar trebui să-i servească ca o sursă de inspirație.”
Nicolas Boileau abordează ideea că pentru a scrie o poezie, simpla imitație nu-i aduce grandoare,
fiind necesară o anumită originalitate, ce se regăsețte când este examinat interiorul propriei ființe, dar, este
esențial, și de păstrat acelorași valori larg apreciate ca fiind scînteia creatie. Acesta pune accentul pe
capacitatea poetului de a convinge şi educa cititorul în spiritul frumosului şi al raţiunii----citez
Aceeași profunzime ce permite dezvăluirea scopului existențial al cuvântului este evocată de Mihai
Eminescu în opera sa---citez
George Coșbuc descrie poezia ca fiind propriul sînge, pentru acesta ea este ființa poetică ce preia
trăirile și suferința poporului prefăcîndu-le în ale ei proprii și le conferă glas --- citez
Tudor Arghezi vede poezia ca o moștenire din generație în generație și sursa primordială de
iluminare a omului creator----citez
În opera ”Epigonii”, Mihai Eminescu compară trecutul cuprins de idealuri înalte cu prezentul
abundent în scepticism neînsuflețit. Ideea se regăsețte explicit în scrisoare ce insotea poezia la redactia
Convorbirilor literare- ” Daca in Epigonii veti vedea laude pentru poeti ca Bolliac, Mureșan, Eliade acelea
nu sunt pentru meritul intern al lucrarilor lor, ci numai pentru ca intr-adevar te misca acea naivitate sincera,
neconsciută cu care lucrau ei. Noi cești mai noi cunoaștem starea noastra, suntem trezi la suflarea secolului
si de aceea avem atata cauza de-a ne descuragia.”
Octavian Goga, la fel ca George Coșbuc și Tudor Arghezi, meditează asupra soarta poetului, poetul
transmite suferințele poporului, eul liric nefiind vocea unui singur individ, dar a întregului popor.
În concluzie pot spune că arta poetică este o iluminare cât pentru poet atât pentru cititor, destinele
acestora fuzionează pe drumul vieții.