www.ebacalaureat.

ro
VARIANTA 1
Subiectul I a, d, c, b;

Subiectul al II-lea

1. „Le-am prins toate carele şi corturile şi fel de fel de tunuri, de unelte şi de

puşti"; „Şi tot târgul Băii e ars."; 2. „...de unde plăteam bir turcilor". Textul face
aluzie la obligaţiile materiale ale Ţărilor Române. Acestea constau în mari cantităţi
de cereale, turme de oi, lemn, etc, ce se îndreptau spre Constantinopol; 3.1457; 4.
Procesul de formare a statului moldovean a avut mai multe etape.
Prima etapă s-a desfăşurat în condiţiile expediţiilor maghiare antitătăreşti
(1345-1354), când regele maghiar, Ludovic I a format o marcă de apărare în nord-vestul
Moldovei, marcă ce a fost condusă de Dragoş, un voievod maramureşan. Această
marcă de apărare se întindea între Câmpulung Moldovenesc şi Vrancea şi avea
reşedinţa la Baia.; 5. Vlad Ţepeş între 1461-1462, a întreprins o campanie împotriva
turcilor, de-a lungul Dunării, campanie în cadrul căreia este ocupată cetatea Giurgiu
şi atacate Dîrstor, Turtucaia şi Rusciuc.
Succesele lui Ţepeş au fost descrise în cronicile germane şi ale autorilor bizantini
ca provocând mânia sultanului şi hotărârea acestuia de a-1 alunga de la tron. în 1462,
Mahomed al II-lea a decis să invadeze Valahia, pentru a o transforma in paşalâc, cu
cea mai mare armată de la cucerirea Constantinopolului. în faţa primejdiei otomane,
Vlad încearcă să-i împiedice să treacă Dunărea şi nereuşind, s-a retras la Târgovişte,
a aplicat tactica pământului pârjolit si i-a hărţuit continuu provocându-le pagube
mari. In apropiere de Târgovişte, Vlad Tepes realizează vestitul „atac de noapte
asupra taberei sultanului, din 16/17 iunie, provocând panică în rândul otomanilor.

Subiectul al II-lea

Secolul al XVIII-lea, se caracterizează prin schimbări intervenite în situaţia

internă a Ţărilor Române, în condiţiile în care Poarte impune regimul fanariot. în
ceea ce priveşte statutul internaţional al acestora nu s-a schimbat în bine, dimpotrivă,
dupa ce în epoca medievală domnii români au luptat pentru menţinerea independenţei
au măcar a autonomiei, acum au ajuns să fie considerate provincii ale Imperiului
Otoman iar Marile Puteri să ceară despăgubiri teritoriale pe seama lor.
La sfârsitul secolului al XVII-lea au avut loc evenimente care au modificat
substanţial raportul de forţe de pe continent. După cel de-al doilea asediu eşuat al
Vienei (1683) a avut loc retragerea succesivă a otomanilor de pe teritoriile ocupate în
secolul al XVI-lea. Ascensiunea politică şi militară a rivalilor lor - Austria si Rusia
a influentat in mod direct statutul politico-juridic al Tarilor Romane si a declansat
criza Imperiului otoman, criză manifestată printr-o lungă şi lentă decadenţă cunoscută
sub numele de „criza orientală". Ajutorul francez a împiedicat, la început pierderile
teritoriale ale Porţii, iar în 1739, Franţa proclamă menţinerea acesteia drept o necesitate
www.ebacalaureat.ro
europeană.
În acelaşi timp, Imperiul Ţarist a cucerit până la sfârşitul secolului al XVIII-lea,
teritorii importante între care: părţi din Finlanda, Polonia, Lituania, Imperiul Otoman,
în realizarea acestor extinderi teritoriale s-au remarcat în mod deosebit Petru cel
Mare (1682-1725) şi Ecaterina a Ii-a cea Mare (1762-1796), care încercau să profite
de criza orientală pentru a se extinde în S-E Europei, sub pretextul protejării creştinilor
din Balcani.
O altă mare putere a zonei, Imperiul Habsburgic îşi continua/?o/z7z'ca hegemonică.
Deşi controla cel mai întins teritoriu din Europa Centrală dorea să profite de problemele
orientale, pentru a ocupa noi teritorii în Balcani, motiv pentru care intră în conflict cu
Rusia.
în Ţara Românească şi Moldova şi-a început activitatea „Partida naţională"
formată în secolului al XVIII-lea din boierii pământeni nemulţumiţi de domniile
fanariote şi de cedările teritoriale. Aceştia au formulat principalele revendicări, adresate
Marilor Puteri, revendicări ce conţineau: respectarea drepturilor lor politice,
respectarea Capitulaţiilor, menţinerea autonomiei şi eventual obţinerea independenţei
şi protectoratul Marilor Puteri. Ele au fost adresate puternicelor state europene în
cursul războaielor ruso-austro-turce, când se încerca obţinerea pe cale diplomatică a
revenirii la vechiul statut.
în 1772, boierii şi clerul din Ţara Românească şi Moldova cu ocazia tratativelor
purtate la Focşani după unul din numeroasele războaie ruso-austro-turce desfăşurate
pe teritoriul Ţărilor Române, au cerut: domnii pământene, independenţă, unire sub
garanţia colectivă a Rusiei, Austriei şi Prusiei. în acelaşi an, turcofilul Ienăchiţă
Văcărescu a cerut marelui vizir respectarea vechilor tratate şi revenirea la domniile
pământene. Memorii au mai fost depuse şi în 1791, cu ocazia păcii de la Şiştov, 1802,
1807, 1810 etc, iar în 1807 i-a fost cerut ajutorul lui Napoleon.
în condiţiile în care revendicările nu au fost satisfăcute au crescut în intensitate
mişcările îndreptate atât împotriva boierimii greceşti cât şi împotriva domnilor
fanarioţilor. în acest context, printr-un memoriu din 1822, se cerea domnie şi oaste
pământeană precum şi atribuirea slujbelor numai boierilor pământeni iar într-un
document din 1829 se propunea unirea Principatelor şi răscumpărarea independenţei,
în acelaşi an la Adrianopol, s-a oficializat protectoratul rus asupra Ţărilor Române,
rămas în vigoare până în 1856, la Congresul de pace de la Paris când este înlocuit cu
garanţia colectivă a Marilor Puteri.
Dependenţa de Imperiul Otoman era incompatibilă cu europenizarea şi
formarea unui stat modern românesc.

Subiectul al IV-lea

Situatia Romaniei in prima jumatate a secolului XX

Evoluţia României din prima jumătate a secolului al XX-lea este caracterizată

de marile realizări datorate războaielor balcanice, realizării Marii Uniri, a iluziilor
www.ebacalaureat.ro
legate de alianţele interbelice, dar şi marilor deziluzii provocate de pierderile teritoriale
datorate creşterii politicii revizioniste la sfârşitul perioadei, în ajunul celui de-Al
Doilea Război Mondial.
În 1914a început Primul Război Mondial. Deşi făcea parte din Tripla
Alianţă, România s-a declarat neutră la începutul conflictului. Regele
Ferdinand împreună cu liderul liberal J.I.C.Brătianu au discutat cu
reprezentanţii Triplei înţelegeri, care insistau a România să intre în război de
partea acesteia. Intrarea în război însă era strâns legată de problema
întregirii naţionale. în august 1916, au fost perfectate înţelegerile cu Franţa,
Rusia şi Anglia, motiv pentru care România a intrat în conflict de partea
Antantei, în noaptea de 14/15 august armata română a trecând Carpaţi în
Transilvania. La sfârşitul războiului, în 1918, s-a format România Mare.
Desfaşurându-se în contextul afirmării pe plan internaţional a
principiului autodeterminării şi al celui al naţionalităţilor, unirea
Basarabiei, Bucovinei şi a Transilvaniei cu Regatul României s-a realizat în
mod diferit în etape trecând de la autonomie, la independenţă şi unire.
Primul teritoriu unit cu România a fost Basarabia. Aceasta a fost
ocupată de către Imperiul Ţarist în 1812 şi transformată în gubernie. în martie
1917 s-a format la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc, acesta a
organizat în octombrie „Congresul ostaşilor moldoveni" care a proclamat
autonomia Basarabiei şi a decis constituirea Sfatului Ţării în calitate de organ
reprezentativ, condus de Ion Inculeţ. Pe 2 decembrie
1917, a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească.
în contextul agitaţiilor bolşevice, la cerea Sfatului Ţării guvernului
român a trimis trupe pentru menţinerea ordinii, motiv pentru care Rusia a
rupt relaţiile diplomatice cu România. După ce pe 24 ianuarie 1918, a fost
proclamată independenţa, pe 27 martie 1918 tot printr-o decizie a Sfatului
Ţării, s-a hotărât unirea Basarabiei cu România. Decizia a fost sancţionată
de regele Ferdinand prin Decretul regal din 22 aprilie 1918.
Bucovina a fost ocupată de austrieci în 1775.La 14 octombrie 1918 a
fost convocată o adunare naţională la Cernăuţi. Proclamându-se Adunare
Constituantă ea a hotărât „unirea Bucovinei integrale" cu celelalte provincii
româneşti din Imperiul Austro-Ungar într-un stat naţional independent şi
formarea unui Consiliu Naţional şi a unui Birou Executiv condus de Iancu
Flondor.
în condiţiile în care Adunarea Ucrainiană acţiona pentru încorporarea
nordului Bucovinei, Consiliul Naţional a proclamat autonomia pe 12
noiembrie şi a intrat în tratative cu guvernul de la Iaşi. în urma tratativelor a
fost convocat, pentru 15 noiembrie
1918,Congresul General al Bucovinei care a votat în unanimitate unirea
necondiţionată
a Bucovinei cu România, unire consfiinţită de rege prin.Decretul-lege din 18
decembrie
www.ebacalaureat.ro
1918.
în Transilvania, la 24 septembrie 1918 s-a format la Paris Consiliul
Naţional pentru Unitatea Românilor. în vederea realizării unirii au colaborat
în Transilvania Partidul Naţional Român şi Partidul Social-Democrat, acestea
au formulat Declaraţia de la Oradea, din 29 septembrie 1918, adresată
Parlamentului Ungariei. Aceasta a căpătat valoarea unei declaraţii de
independenţă.
La 18 octombrie 1918 s-a format Consiliul Naţional Român Central, ca
organ Politic unic al românilor din Transilvania. Acesta a devenit centul de
coordonare al mişcării naţionale din Transilvania. Acesta la 9 noiembrie
adresează o notă ultimativă guvernului ungar cerând „întreaga putere de
guvernare", în acest context s-au desfăşurat la Arad, între 13-14 noiembrie,
tratativele româno-maghiare, tratative în cadrul cărora maghiarii au oferit
românilor doar autonomia Transilvaniei.
La 18 noiembrie /l decembrie 1918 a avut Adunarea Naţională de la Alba-
Iulia, la care au participat 1228 de delegaţi şi peste 100000 de oameni. Adunarea
deschisă de către Gheorghe Pop de Băseşti a adoptat decizia de unire a Transilvaniei
cu România, s-a format de asemenea Marele Sfat Naţional (rol de for legislativ), care
a desemnat ca organ executiv Consiliul Dirigent.
Prin Decretul nr.3631 din 11 decembrie 1918, regele Ferdinand ratifica unirea
Transilvaniei cu România, astfel se desăvârşea formarea României Mari.
După realizarea Marii Uniri era necesară o nouă lege fundamentală care să
consacre hotărârile luate de români în 1918, astfel a fost elaborată Constituţia din
1923. Se menţinea principiul separării puterilor în stat, puterea legislativă aparţinea
Parlamentului, puterea executivă: regelui care o exercita prin intermediul guvernului,
iar cea judecătorească înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
în materie administrativă a fost dată la 14 iunie 1925 legea administrativă, care
avea la bază menţinerea caracterului naţional unitar al ţării şi aplicarea descentralizării
administrative.
în viaţa politică, problema principală a fost menţinerea şi consolidarea
democraţiei parlamentare. Adoptarea votului universal, în 1918, oferea, teoretic,
posibilitatea desfăşurării unei vieţi politice democratice bazate pe pluripartidism şi
viaţă parlamentară şi caracterizată prin: dispariţia partidelor conservatoare,
consolidarea poziţiilor Partidului Naţional Liberal, înfiinţarea de noi partide, integrarea
partidelor naţionale din provinciile unite cu România, fondarea Partidului Naţional
Ţărănesc- al doilea mare partid de guvernământ, apariţia şi afirmarea partidelor
minorităţilor naţionale, apariţia şi impunerea unor organizaţii extremiste, sciziuni şi
grupări disidente. în sensul pluripartidismului, partidele politice interbelice au ocupat
tot spectrul politic, dar dominante au fost P.N.L. şi P.N.Ţ..
Condus de aşa-numita oligarhie financiară, grupată în jurul marilor familii de
bancheri şi industriaşi în frunte cu familia Brătianu, Partidul Naţional Liberal şi
consolidat poziţiile, devenind cel mai puternic partid al perioadei interbelice.
Considerându-se „partidul naţiunii", liberalii considerau că partidele care reprezentau
www.ebacalaureat.ro
doar interesele unei clase (Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Social-Democrat)
erau străine de spiritul românesc şi ameninţau bazele statului naţional.
Perioada sa de apogeu a fost însă cea cuprinsă între 1922 şi 1926 când, aflat la
putere, partidul condus cu autoritate de Ion I.C. Brătianu a reuşit să rezolve probleme
dificile ale organizării noului stat întregit, ale unificării din punct de vedere
administrativ şi legislativ a celor patru regiuni. După 1930, deşi era încă partid de
guvernământ, rolul P.N.L. a scăzut treptat şi datorită faptului că vechii conducători
Ionel Brătianu, Vintilă Brătianu muriseră, iar Gheorghe Duca va fi asasinat în 1933,
în 1930 au părăsit partidul grupările conduse de Gheorghe Brătianu şi Constantin
Argetoianu, iar partidul nu a recunoscut restauraţia carlistă. La decăderea partidului
a contribuit în mod deliberat şi regele Carol al II-lea (1930-1940) care nu 1-a numit
prim-ministru pe preşedintele partidului, ci pe Gh. Tătărăscu.
Partidul Naţional Ţărănesc s-a format în 1926. îi avea în frunte pe Iuliu Maniu
şi Ion Mihalache. Nu au reuşit să se impună ca un autentic partid de guvernare. Au
condus 1928-1931 şi 1932-1933.
Problemele deosebite în perioada interbelică au fost generate de către fiul regelui
Ferdinand, prinţul moştenitor Carol. Acesta a renunţat în 1925 la calitatea de
moştenitor a1 tronului pentru ca în 1930 să revină în România pentru a fi încoronat
care rege, dată devenit rege a dorit instaurarea monarhiei autoritare astfel încât
între 1930 şi 1938 a încercat prin toate mijloacele să compromită partidele politice,
a iniţiat o campanie de presă împotriva sistemului pluripartit şi a încurajat disidenţii şi
sciziunile. Toate măsurile luate de Carol al II-lea, măsuri vizând sistemul partidelor
politice au culminat cu dizolvarea partidelor politice (30 martie 1938) şi
constituirea ca partid unic a Frontului Renaşterii Naţionale (decembrie 1938), după
ce în februarie 1938 regele impusese o Constituţie potrivit căreia atribuţiile regelui
sporeau foarte mult. Carol a reuşit în felul acesta să instaureze un regim monarhic
autoritar.
România a trebuit să-şi modifice şi politica externă după ce, la 23 august 1939
se semnase pactul sovieto-german pe baza căruia Uniunea Sovietică a cerut României
cedarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei (26 iunie 1940). încercarea guvernului
român de a negocia a eşuat, deoarece U.R.S.S. a dat un nou ultimatum în noaptea de
27/28 iunie 1940.
Ca urmare a cedării Basarabiei, România a renunţat pe 1 iulie la garanţiile
anglo-franceze şi a început tratativele pentru o alianţă cu Germania. Hitler însă a
cerut mai întâi rezolvarea problemelor cu Bulgaria şi Ungaria, rezolvare care însă a
presupus noi cedări teritoriale. Astfel în urma Dictatului de la Viena, în noaptea de
29/30 august România a fost nevoită să cedeze Nord-vestul Transilvaniei, Ungariei
iar în septembrie 1940 a cedat sudul Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei. In total,
România a pierdut în vara anului 1940 aproximativ 100 000 de km, dar
abandonarea . lui fără luptă a fost considerată de către clasa politică o soluţie total
dezonorantă şi a dus la abdicarea regelui (6 septembrie 1940).