ICS 91.010.

30

SR EN 1991-1-1
August 2004
STANDARD ROMÂN Indice de clasificare G 11

Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor

Partea 1-1: Acţiuni generale- Greutăţi specifice,
greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri
Eurocode 1: Actions on structures-Part 1-1: General
actions-Densities, self-weight, imposed loads for buildings
Eurocode 1: Actions sur les structures - Partie 1-1: Actions
générales -Poids volumiques, poids propres, charges
d'exploitation bâtiments

APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 3 mai 2004

Standardul european EN 1991-1-1:2002 are statutul unui
standard român
Înlocuieşte STAS 10101/1-78 şi STAS 10101/2-75

CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

EN 1991-1-1:2002

This standard is identical with the European Standard

EN 1991-1-1:2002

La présente norme est identique à la Norme européenne

EN 1991-1-1:2002

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Adresa Poştală: str. Mendeleev 21-25, 010362, Bucureşti
Direcţia Generală: Tel. +40 21 211 32 96, Fax +40 21 210 08 33
Direcţia Standardizare:Tel. +40 21 310 43 08, +40 21 310 43 09 sau+40 21 312 47 44,Fax +40 21 315 58 70
Direcţia Publicaţii - Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 212 77 25, +40 21 212 79 20,
+40 21 312 94 88, +40 21 312 94 89, Fax +40 21 210 25 14, +40 21 212 76 20

© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice
procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al
ASRO

Ref.: SR EN 1991-1-1:2004 Ediţia 1

Preambul naţional

Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză a standardului european
EN 1991-1-1:2002.

Standardul european EN 1991-1-1:2002 a fost adoptat iniţial la data 3 mai 2004 prin metoda anunţului
care este înlocuită de prezenta traducere.

Acest standard înlocuieşte începând din 30 ianuarie 2010 (aceasta corespunde cu data limită de la
CEN privind anularea tuturor standardelor naţionale în contradicţie a ţărilor membre CEN şi necesită
timp pentru elaborarea şi aprobarea anexelor naţionale) STAS 10101/1-78, Acţiuni în construcţii.
Greutăţi tehnice şi încărcări permanente, STAS 10101/2-75, Acţiuni în construcţii. Încărcări datorite
procesului de exploatare.

Corespondenţa dintre standardele europene la care se face referire şi standardul român este
următoarea:

EN 1990:2002 IDT SR EN 1990:2004

Eurocod: Bazele proiectării structurilor
EN 1991-1-7 - -
EN 1991-2 - -
EN 1991-3 - -
EN 1991-4 - -
EN 1991-1-3 - -
EN 1991-1-4 - -
EN 1991-1-6 - -

Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene la care se face referinţă
(respectiv standardele române identice cu acestea).

Simbolul gradului de echivalenţă (IDT – identic), conform SR 10000-8.

Standardele europene citate ca referinţă şi care nu au fost adoptate ca standarde române pot fi
consultate sau comandate la Asociaţia de Standardizare din România
STANDARD EUROPEAN EN 1991-1-1
EUROPEAN STANDARD
NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM Aprilie 2002

ICS 91.010.30 Înlocuieşte ENV 1991-2-1:1995

Versiunea română

Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor

Partea 1-1: Acţiuni generale-Greutăţi specifice,
greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri
Eurocode 1: Actions on Eurocode 1: Actions sur les Eurocode 1- Einwirkungen auf
structures-Part 1-1: General structures -Partie 1-1: Actions Tragwerke- Teil 1-1: Wichten,
actions- Densities,self- générales- Poids volumiques, poids Eigengewicht und Nutzlasten im
weight, imposed loads for propres, charges d'exploitation Hochbau
buildings bâtiments

Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 1991-1-1:2002.

Standardul a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu
permisiunea CEN.

Acest standard european a fost adoptat de CEN la 30 noiembrie 2001.

Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN / CENELEC care stipulează
condiţiile în care acestui standard european i se atribuie statutul de standard naţional, fără nici o
modificare .Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi
obţinute pe bază de cerere către Secretariatul Central sau orice membru CEN.

Acest standard european există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză, germană). O versiune în
oricare altă limbă, realizată prin traducerea sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa
naţională şi notificată Secretariatului Central, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.

Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din următoarele ţări: Austria, Belgia,
Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta,
Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia.

CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE
European Committee for Standardization
Comité Européen de Normalisation
Europäisches Komitee für Normung

Secretariat Central : str. Stassart 36, B-1050 Bruxelles

© 2002 CEN Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod
sunt rezervate în lumea întreagă membrilor CEN
Ref.: EN 1991-1-1: 2002 RO
 SR EN 1991-1-1:2004

Cuprins

Pagina
Preambul 4
Istoricul programului de eurocoduri 4
Domeniul de aplicare şi statutul eurocodurilor 5
Standarde naţionale care implementează eurocoduri 5
Legătura dintre eurocoduri şi specificaţiile tehnice armonizate (EN, ATE) 6
Informaţii adiţionale specifice EN 1991-1-1 6
Anexa naţională la EN 1991-1-1 6

Secţiunea 1 Generalităţi 7
1.1 Domeniu de aplicare 7
1.2 Referinţe normative 7
1.3 Distincţia dintre principii şi reguli de aplicare 8
1.4 Termeni şi definiţii 8
1.5 Simboluri 9

Secţiunea 2 Clasificare acţiuni 10

2.1 Greutate proprie 10
2.2 Încărcări utile 10

Secţiunea 3 Situaţii de proiectare 11

3.1 Generalităţi 11

3.2 Încărcări permanente 11

3.3 Încărcări utile 11

3.3.1 Generalităţi 11

3.3.2 Prevederi adiţionale pentru clădiri 11

Secţiunea 4 Greutăţi specifice ale materialelor de construcţie şi materialelor 12

depozitate
4.1 Generalităţi 12

Secţiunea 5 Greutatea proprie a lucrărilor de construcţie 13

5.1 Reprezentarea acţiunilor 13

5.2 Valori caracteristice ale greutăţii proprii 13

5.2.1 Generalităţi 13

5.2.2 Prevederi adiţionale pentru clădiri 13

2
 SR EN 1991-1-1:2004

Secţiunea 6 Încărcări utile pe clădiri 15

6.1 Reprezentarea acţiunilor 15

6.2. Distribuţia încărcărilor 15

6.2.1 Planşee, grinzi şi acoperişuri 15

6.2.2 Stâlpi şi pereţi 15

6.3 Valori caracteristice ale încărcărilor induse 15

6.3.1 Zone rezidenţiale, sociale, comerciale şi administrative 15

6.3.1.1 Categorii 15

6.3.1.2 Valori ale acţiunilor 16

6.3.2 Zone pentru depozitare şi activităţi industriale 18

6.3.2.1 Categorii 18

6.3.2.2 Valori ale acţiunilor 18

6.3.2.3 Acţiuni induse de utilaje de ridicat 19

6.3.2.4 Acţiuni induse de mişcarea vehiculelor 20

6.3.2.5 Acţiuni induse de utilaje speciale de întreţinere 20

6.3.3 Zone pentru garaje şi trafic de vehicule (fără poduri) 20

6.3.3.1 Categorii 20

6.3.3.2 Valori ale acţiunilor 21

6.3.4 Acoperişuri 22

6.3.4.1 Categorii 22

6.3.4.2 Valori ale acţiunilor 22

6.4 Încărcări orizontale pe parapete şi pereţi despărţitori care funcţionează ca bariere 23

Anexa A (informativa) Tabele pentru greutatea specifică nominală a materialelor de 24

construcţii, greutatea specifică nominală si unghiul de taluz natural pentru materiale
depozitate

Anexa B(informativă) Bariere de securitate pentru vehicule şi parapete pentru parcări 34

Bibliografie 35

3
 SR EN 1991-1-1:2004

Preambul

Acest document (EN 1991-1-1:2002) a fost elaborat de Comitetul Tehnic CEN/TC 250 „Eurocoduri
Structurale”, al cărui secretariat este deţinut de către BSI.

Acest standard european trebuie să primească statutul de standard naţional, fie prin publicarea unui
text identic, sau prin ratificare, până cel târziu în octombrie 2002, iar toate standardele naţionale în
contradicţie cu acesta trebuie anulate până cel târziu în martie 2010.

CEN/TC 250 este responsabil de toate eurocodurile structurale.

Acest document înlocuieşte ENV 1991-2-1:1995.

Anexele A şi B sunt informative.

Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC, institutele de standardizare naţionale din

următoarele ţări sunt obligate să aplice acest standard european: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie,
Olanda, Norvegia, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia.

Istoricul programului de eurocoduri

În 1975, Comisia Comunităţii Europene decide, în baza articolului 95 al Tratatului, un program de

acţiune în domeniul construcţiilor. Obiectivul programului este de a elimina obstacolele în calea
comerţului şi armonizarea specificaţiilor tehnice.

În cadrul acestui program de acţiune, comisia a luat iniţiativa de a stabili un ansamblu de reguli
tehnice armonizate pentru proiectarea lucrărilor de construcţii; aceste reguli, într-o primă etapă, sunt
utilizate ca o alternativă la reglementările naţionale în vigoare în diferite state membre şi înlocuirea
acestora

Timp de cincisprezece ani, comisia, cu ajutorul unui comitet director alcătuit din reprezentanţii statelor
membre, a condus la dezvoltarea programului eurocodurilor, care începe în cursul anilor 1980 cu
prima generaţie de coduri europene.

În 1989 comisia şi statele membre ale Uniunii Europene şi ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb
- AELS - au decis, pe baza unui acord 1) între comisie şi CEN, să transfere la CEN printr-o serie de
mandate, pregătirea şi publicarea eurocodurilor, cu scopul de a le da în viitor statutul de standard
european (EN). Acesta stabileşte de facto o legătură între eurocoduri şi toate directivele consiliului
şi/sau deciziile comisiei privind standarde europene (de exemplu Directiva Consiliului 89/106/CEE
privind produsele pentru construcţii – DPC – şi Directivele Consiliului 93/37/CEE, 92/50/CEE şi
89/440/CEE privind lucrări şi servicii publice, ca şi directivele echivalente ale AELS, destinate punerii
pe picioare a pieţei interne).

Programul eurocodurilor pentru structuri cuprinde următoarele standarde, în general fiecare este
constituit din mai multe părţi:

EN 1990, Eurocod: Bazele proiectării structurilor.

EN 1991, Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor.
prEN 1992, Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
prEN 1993, Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel.
prEN 1994, Eurocod 4: Proiectarea structurilor compozite de oţel şi beton N1)
prEN 1995, Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn.
prEN 1996, Eurocod 6: Proiectarea structurilor de zidărie.
prEN 1997, Eurocod 7: Proiectarea geotehnică.
prEN 1998, Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa seismică.
prEN 1999, Eurocod 9: Proiectarea structurilor de aluminiu.

1) Acord între Comisia Comunităţii Europene şi Comitetul European de Standardizare (CEN) privind elaborarea
de eurocoduri pentru proiectarea lucrărilor de construcţii şi inginereşti (BC/CEN/03/89).
N1)
NOTĂ NAŢIONALĂ - A se citi beton armat cu armătură rigidă.

4
 SR EN 1991-1-1:2004
Standardele eurocod recunosc responsabilitatea autorităţilor de reglementare din fiecare stat membru
şi au păstrat dreptul acestora de a stabili la nivelul lor naţional valori din reglementări de securitate
care continuă să difere de la un stat la altul.

Domeniul de aplicare şi statutul eurocodurilor

Statele membre ale UE şi ale AELS recunosc eurocodurile servesc ca standarde de referinţă pentru
următoarele utilizări:

— ca mijloc de a proba conformitatea clădirilor şi a lucrărilor inginereşti cu cerinţele esenţiale din

Directiva Consiliului 89/106/CEE, în particular Cerinţa Esenţială nr.1 – Stabilitatea şi rezistenţa
mecanică şi Cerinţa Esenţială nr. 2 –Securitate în caz de incendiu;

— ca bază de specificaţii în contractele de lucrări de construcţii şi serviciile tehnice asociate;

— cadru de specificaţii tehnice armonizate la produsele pentru construcţii (EN şi ATE).

Eurocodurile, în măsura în care privesc lucrări de construcţii în sine, au o relaţie directă cu

documentele interpretative 2) cu referire la articolul 12 al DPC, chiar dacă sunt de natură diferită de
standardele de produse armonizate3). În consecinţă, aspectele tehnice care rezultă din lucrările de
elaborare a eurocodurilor trebuie să fie luate în considerare de manieră adecvată de către comitetele
tehnice CEN şi/sau de către grupurile de lucru ale EOTA care elaborează standarde de produs, în
vederea ajungerii la o completă compatibilitate a acestor specificaţii tehnice cu eurocodurile.

Standardele eurocoduri furnizează reguli comune de proiectare structurală pentru calculul întregii
structuri, şi produselor componente, de natură tradiţională sau inovatoare. Formele neobişnuite
constructive sau de concepţie, nu sunt acoperite în mod specific şi în asemenea cazuri proiectantul
apelează la experţi pentru consideraţii suplimentare.

Standarde naţionale care implementează eurocoduri

Standardele naţionale care implementează eurocodurile trebuie să cuprindă întregul text al

eurocodului (inclusiv toate anexele) aşa cum a fost publicat de CEN; acest text poate fi precedat de o
pagină naţională de titluri şi de un preambul naţional; poate fi urmat şi de o anexă naţională.

Anexa naţională poate să conţină doar informaţii privind parametrii lăsaţi liberi în eurocod la alegerea
naţională, menţionaţi ca parametri determinaţi la nivel naţional, care sunt utilizaţi pentru proiectarea
clădirilor şi lucrărilor de construcţii inginereşti din ţara respectivă; se referă la:

— valori şi/sau clase unde eurocodul prevede alternative;

— valori care se pot utiliza acolo unde eurocodul prezintă numai un simbol;
— date specifice ţarii respective (geografice, climatice etc.) de exemplu harta zonării zăpezii;
— procedura de utilizat atunci când eurocodul indică proceduri alternative.

Poate de asemenea să conţină:

— decizii de aplicare a anexelor informative şi
— referiri la informaţii complementare care să nu fie contradictorii, pentru a ajuta utilizatorul în
aplicarea eurocodului.
___________________________-
.2) Conform articolului 3.3 al DPC, cerinţele esenţiale (CE) trebuie să primească o formă concretă în documentele
interpretative (DI) pentru a asigura legătura necesară între cerinţele esenţiale şi mandatele pentru standarde
europene (EN) armonizate şi ghidurile pentru agremente tehnice europene (ATE), precum şi cu aceste
agremente.
3)
Conform articolului 12 al DPC (Directiva Consiliului 89/106/CEE) documentele interpretative trebuie:
a) să prezinte o formă concretă pentru cerinţele esenţiale armonizându-se terminologia şi bazele tehnice,,
indicându-se acolo unde este necesar, clasele sau nivelul pentru fiecare cerinţă;
b) să indice metodele de corelare a acestor clase sau niveluri ale cerinţelor cu specificaţiile tehnice, de exemplu
metode de calcul şi încercare, reguli tehnice pentru proiectare, etc.;
c)să servească drept referinţă pentru stabilirea standardelor armonizate şi ghidurilor pentru agremente tehnice
armonizate
Eurocodurile, de facto, joacă un rol similar pentru Cerinţa Esenţială CE 1 şi pentru o parte din CE 2.

5
 SR EN 1991-1-1:2004

Legătura dintre eurocoduri şi specificaţiile tehnice armonizate (EN şi ATE)

pentru produse
Este necesară o coerenţă între specificaţiile tehnice armonizate ale produselor pentru construcţii şi
regulile tehnice pentru lucrări de construcţii 4). Mai mult, orice informaţie care însoţeşte marcajul CE a
produselor pentru construcţii cu referire la eurocoduri trebuie să menţioneze clar care parametri
determinaţi la nivel naţional au fost luaţi în considerare.

Informaţii adiţionale specifice EN 1991-1-1

EN 1991-1-1 stabileşte acţiunile şi furnizează indicaţii pentru proiectarea structurală a clădirilor şi
lucrărilor de construcţii inginereşti şi în special următoarele aspecte:

- greutăţi specifice ale materialelor de construcţie şi ale materialelor depozitate;

- greutăţi proprii ale elementelor de construcţie,
- încărcări utile pentru clădiri.

EN 1991-1-1 se adresează clienţilor, proiectanţilor, antreprenorilor şi autorităţilor publice.

EN 1991-1-1 se utilizează împreună cu EN 1990, alte părţi ale EN 1991 şi de la EN 1992 până la
EN 1999 pentru proiectarea structurilor.

Anexa naţională la EN 1991-1-1

Acest standard stabileşte proceduri alternative, valori şi recomandă clase, cu note indicându-se unde
trebuie să se facă opţiunea naţională. De aceea standardul naţional care adoptă EN 1991-1-1 poate
avea o anexă naţională cu toţi parametri determinaţi la nivel naţional de utilizat la proiectarea clădirilor
şi lucrărilor de construcţii inginereşti care sunt construite în ţara respectivă.

Alegerea naţională este autorizată în EN 1991-1-1 de :

- 2.2(3);
- 5.2.3(1) până la 5.2.3(5);
- 6.3.1.1 (tabelul 6.1);
- 6.3.1.2(1)P (tabelul 6.2);
- 6.3.1.2(10) & (11);
- 6.3.2.2(1)P (tabelul 6.4);
- 6.3.2.2(3);
- 6.3.3.2(1) (tabelul 6.8);
- 6.3.4.2 (tabelul 6.10) ;
- 6.4(1)(P) (tabelul 6.12).

______________________________
4(
A se vedea articolul 3.3 şi articolul 12 al DPC, cât şi 4.2, 4.3.1, 4.3.2 şi 5.2 din ID 1.

6
 SR EN 1991-1-1:2004

Secţiunea 1 Generalităţi

1.1 Domeniu de aplicare

(1) EN 1991-1-1 defineşte acţiuni şi furnizează indicaţii pentru proiectarea clădirilor şi lucrărilor de
construcţii inginereşti, cât şi aspecte geotehnice pentru următoarele subiecte:
- greutăţi specifice ale materialelor de construcţie şi ale materialelor depozitate;
- greutăţi proprii ale lucrărilor de construcţie,
- încărcări utile pentru clădiri.

(2) Secţiunea 4 şi anexa A indică valori nominale pentru greutăţi specifice ale materialelor de
construcţii, materiale suplimentare pentru poduri şi materiale depozitate. În completare pentru
materialele specifice se indică şi unghiul de taluz natural.

(3) Secţiunea 5 prevede metode de evaluare a valorilor caracteristice a greutăţii proprii ale lucrărilor
de construcţii.

(4) Secţiunea 6 indică valori caracteristice a încărcărilor utile pentru planşee şi acoperişuri, aceste
valori sunt definite în funcţie de categoria de utilizare în domeniile din construcţii următoare:

- rezidenţiale, sociale, comerciale şi administrative;

- garaje şi spaţii destinate traficului de vehicule;

- depozite şi activităţi industriale;

- acoperişuri;

- suprafeţe pentru aterizarea elicopterelor.

(5) Încărcările din trafic indicate în secţiunea 6 se referă la vehicule cu greutatea brută de până la
160 kN. Proiectarea zonelor de trafic cu vehicule grele cu greutatea brută mai mare de 160 kN trebuie
să fie convenită cu autoritatea relevantă. Informaţii adiţionale se pot găsi EN 1991-2.

(6) Pentru construcţii sau pereţi de barare, forţele orizontale sunt indicate în secţiunea 6. Anexa B
prezintă indicaţii adiţionale pentru bariere de securitate în parcări.

NOTĂ - Forţele datorate impactului vehiculelor sunt specificate în EN 1991-1-7 şi EN 1991-2.

(7) Pentru situaţiile de proiectare care implică efectul acţiunilor în silozuri şi rezervoare, cauzate de
apă sau alte materiale, a se vedea EN 1991-3.

1.2 Referinţe normative

Acest standard european cuprinde prin referinţe datate sau nedatate, prevederi din alte publicaţii.
Aceste referinţe normative sunt citate la locurile corespunzătoare din text şi publicaţiile sunt enumerate
în continuare. Pentru referinţele datate, amendamentele sau revizuirile ulterioare a oricăreia din
aceste publicaţii nu se aplică acestui standard european decât dacă ele au fost încorporate în el prin
amendament sau revizuire. Pentru referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a publicaţiei la care se
face referire (inclusiv amendamentele

NOTA 1 - Eurocodurile au fost publicate până în prezent ca prestandarde europene. Standardele europene
enumerate în continuare sunt citate ca referinţe normative, fie că sunt publicate sau sunt in lucru:

EN 1990 Eurocode: Basis of structural design

EN 1991-1-7 Eurocod 1: Actions on structures: Part 1-7: Accidental actions from impact and
explosions
EN 1991-2 Eurocode 1: Actions on structures: Part 2: Traffic loads on bridges
EN 1991-3 Eurocode 1: Actions on structures: Part 3: Actions induced by cranes and
machinery
EN 1991-4 Eurocode 1: Actions on structures: Part 4: Actions in silos and tanks

7
 SR EN 1991-1-1:2004

NOTA 2 - Eurocodurile au fost publicate până în prezent ca prestandarde europene. Standardele europene
enumerate în continuare sunt citate ca referinţe normative, fie că sunt publicate sau sunt in lucru.

EN 1991-1-3 Eurocode 1: Actions on structures: Part 1-3: Snow loads

EN 1991-1-4 Eurocode 1: Actions on structures: Part 1-4: Wind actions
EN 1991-1-6 Eurocode 1: Actions on structures: Part 1-6: Actions during execution

1.3 Distincţia dintre principii şi regulile de aplicare

(1) Această parte a eurocodului stabileşte, în funcţie de caracterul fiecărui articol, o distincţie dintre
principii şi regulile de aplicare.

(2) Principiile cuprind:

- afirmaţii de ordin general şi definiţii pentru care nu există alternative;

- cerinţe şi modele analitice pentru care nu este admisă o alternativă, decât în cazul în care aceasta
este indicată în mod explicit.

(3) Principiile sunt identificate prin numărul paragrafului, urmat de litera P .

(4) Regulile de aplicare sunt reguli recunoscute în general, care sunt conform principiilor şi satisfac
cerinţele acestora.

(5) Se admite utilizarea alternativă a regulilor de proiectare diferite de regulile de aplicare indicate în
EN 1991-1-1 pentru lucrări de construcţii, cu condiţia ca să se demonstreze conformitatea regulilor
alternative cu principiile relevante şi sunt cel puţin echivalente în ceea ce priveşte securitatea
structurală, aptitudinea deexploatare şi durabilitatea care se atinge când se utilizează eurocodurile.

NOTĂ - Dacă o regulă de aplicare este înlocuită de o regulă de proiectare alternativă, proiectarea rezultată nu
poate fi declarată a fi în deplină conformitate cu EN 1991-1-1 deşi proiectarea rămâne în acord cu principiile
EN 1991-1-1. În cazul utilizării EN 1991-1-1 pentru o caracteristică prezentată în anexa Z a unui standard de
produs sau a unui ghid pentru agrementele tehnice europene (ATE), utilizarea unei reguli de proiectare
alternative nu poate fi acceptată pentru marcajul CE.

(6) În această parte a standardului, regulile de aplicare sunt identificate printr-un număr amplasat între
paranteze, ca de exemplu acest paragraf.

1.4 Termeni şi definiţii

Pentru utilizarea acestui standard european se aplică termenii şi definiţiile indicaţi în ISO 2394,
ISO 3898, ISO 8930 şi cei/cele prezentate în continuare. În plus, pentru utilizarea acestui standard se
indică o listă de termeni şi sunt definiţii de bază în EN 1990, 1.5.

1.4.1 greutatea specifică

greutate a materialului pe unitatea de volum, pentru o distribuţie normală a microgolurilor, golurilor şi
porilor.

NOTĂ - În limbaj obişnuit acest termen este deseori abreviat ca „densitate” (care este strict masă pe unitatea de
volum).

1.4.2 unghiul taluzului natural

unghi pe care panta naturală a unei grămezi de material liber o face cu orizontala.

1.4.3 greutatea brută a vehiculului

greutatea brută a unui vehicul include greutatea proprie a acestuia împreună cu greutatea maximă a
bunurilor admise să le care

1.4.4 elemente structurale

elemente care cuprind structura principală şi structurile de suport. Pentru poduri, elementele
structurale cuprind grinzile, plăcile structurale şi elementele care asigură stabilitate ca şi cabluri de
suspendare.

8
 SR EN 1991-1-1:2004
1.4.5 elemente nestructurale
elemente care includ elementele de completare şi finisare legate de structură, inclusiv
îmbrăcămintea drumului şi parapeţii nestructurali. Includ de asemenea echipamente şi utilaje fixate
permanent de, sau în cadrul structurii.

1.4.6 pereţi despărţitori

pereţi neportanţi

1.4.7 pereţi despărţitori mobili

pereţi care pot să fie deplasaţi, respectiv adăugaţi, eliminaţi sau reconstruiţi în alt loc

1.5 Simboluri

(1) Pentru înţelegerea cestui standard european, se aplică următoarele simboluri:

NOTĂ - Notaţiile utilizate se bazează pe ISO 3898: 1997.

(2) O listă generală de simboluri este prevăzută în EN 1990 la 1.6 şi sunt prezentate în continuare
notaţiile specifice acestei părţi din EN 1991.

Litere latine majuscule

A suprafaţă încărcată
A0 suprafaţa iniţială
Qk valoare caracteristică a încărcării concentrate variabile

Litere latine mici

gk greutate pe unitatea de suprafaţă, sau greutate pe unitatea de lungime
n numărul de niveluri
qk valoare caracteristică a încărcării uniform distribuite, sau încărcării liniare

Litere greceşti mici

αA coeficient de reducere
αn coeficient de reducere
γ greutatea specifică
φ coeficient de amplificare dinamică
ψ0 coeficientul pentru valoarea de combinaţie a unei încărcări variabile, a se vedea tabelul A.1.1
din EN 1990
Φ unghiul taluzului natural (grade)

9
 SR EN 1991-1-1:2004

Secţiunea 2 Clasificare acţiuni

2.1 Greutate proprie

(1) Greutatea proprie a construcţiilor se consideră, ca acţiune permanentă fixă, a se vedea

EN 1990 1.5.3. şi 4.1.1,.

(2) În cazul în care greutatea proprie poate varia în timp, se iau în considerare valorile caracteristice
superioară şi inferioară (a se vedea EN 1990 4.1.2,). În cazurile în care elementul nu este fix (de
exemplu pereţii despărţitori mobili, a se vedea 6.3.1.2(8)), greutatea proprie se tratează ca o încărcare
utilă adiţională.

NOTĂ – Această regulă se aplică în cazurile particulare când acţiunile „permanente” pot fi favorabile.

(3)P Încărcările datorate umpluturilor trebuie considerate ca acţiuni permanente şi posibila redistribuire
a lor trebuie luată în considerare la proiectare, a se vedea 5.2.2 (1) şi (2).

(4)P Încărcările cu pământ pe acoperişuri şi terase trebuie considerate ca acţiuni permanente.

(5) Referitor la principiile2.1(3)P şi 2.1(4)P, proiectarea trebuie să ia în considerare variaţiile de

umiditate şi variaţiile de grosime, care pot fi cauzate de acumulări necontrolate în durata de viaţă
proiectată a structurii.

NOTA – Pentru informaţii detaliate asupra împingerii pământului a se vedea EN 1997.

2.2 Încărcări utile

(1)P Încărcările utile trebuie să fie considerate ca acţiuni variabile libere, dacă nu se specifică altceva
în acest standard, a se vedea EN 1990 1.5.3 şi 4.1.1.

NOTĂ – Pentru încărcări utile pe poduri a se vedea EN 1991-2.

(2) Atunci când se consideră o situaţie de proiectare accidentală, în care impactul vehiculelor sau
încărcări accidentale cauzate de echipamente pot fi relevante, aceste încărcări se iau din
EN 1997-1-7.

(3) Încărcările utile se iau în calcul ca acţiuni cvasistatice (a se vedea EN 1990 1.5.3.13). Modelele de
încărcare pot include efecte dinamice dacă nu există riscul apariţiei fenomenului de rezonanţă sau alt
răspuns dinamic semnificativ al structurii, a se vedea de la EN 1992 până la EN 1999. În cazul în care
se consideră că mişcarea ritmică sincronizată a oamenilor sau dansul sau săriturile pot conduce la
apariţia fenomenului de rezonanţă, modelul de încărcare se determină pentru o analiză dinamică
specială.

NOTĂ – Procedura utilizată poate fi prezentată într-o anexă naţională.

(4) În cazul în care se consideră încărcări din utilaje de ridicat şi elicoptere, se ia în considerare
încărcarea suplimentară datorată maselor şi forţelor de inerţie cauzate de efectele fluctuante ale
acestor încărcări. Aceste efecte sunt luate în calcul prin intermediul unui coeficient dinamic φ de
amplificare care se aplică valorii încărcării statice, cum se indică în expresia (6.3).

(5)P Acţiunile care produc acceleraţii semnificative structurii sau elementelor structurale trebuie
clasificate ca acţiuni dinamice şi trebuie considerate în analiza dinamică.

10
 SR EN 1991-1-1:2004

Secţiunea 3 Situaţii de proiectare

3.1 Generalităţi

(1)P Încărcările permanente şi utile relevante trebuie determinate pentru fiecare situaţie de proiectare
identificată conform EN 1990 3.2,.

3.2 Încărcări permanente

(1) Greutatea proprie totală a structurii şi a elementelor nestructurale se consideră în calcul, în

combinaţii de acţiuni ca o singură acţiune.

NOTĂ – A se vedea EN 1990 tabelul A1.2 (B) nota 3.

(2) Pentru zonele unde se preconizează limitarea sau adăugarea de elemente structurale sau
nestructurale, în proiectare se iau în considerare cazurile de încărcare critice.

(3) La proiectare, este luată în considerare greutatea proprie a noilor finisaje şi/sau a sistemelor de
distribuţie care se intenţionează să fie executate după terminarea structurii (a se vedea 5.2).

(4)P Nivelul apei trebuie luat în calcul pentru situaţii de proiectare relevante.

NOTĂ – A se vedea EN 1997.

(5) În cazul clădirilor utilizate pentru depozitare, sursa umidităţii şi umiditatea materialelor în vrac, se ia
în considerare la proiectare.

NOTĂ – Valorile greutăţilor specifice din anexa A sunt indicate pentru materialele în stare uscată.

3.3 Încărcări utile

3.3.1 Generalităţi

(1)P La proiectare, pentru zonele care se preconizează a fi supuse la diferite categorii de încărcări,
trebuie considerate cazurile de încărcare cele mai critice.

(2)P În situaţiile de proiectare unde încărcările utile acţionează simultan cu alte încărcări variabile (de
exemplu acţiuni datorate vântului, zăpezii, macaralelor sau utilajelor) trebuie considerată o singură
acţiune pentru totalul încărcărilor utile luate în considerare.

(3) Acolo unde variaţia repetată a încărcării sau efectele vibraţiilor pot cauza fenomenul de oboseală,
se stabileşte un model de încărcare pentru oboseală.

(4) Pentru structuri sensibile la vibraţii, modelele dinamice ale încărcărilor utile sunt luate în
considerare unde este relevant. Procedura de proiectare este indicată în EN 1990 la 5.1.3.

3.3.2 Prevederi adiţionale pentru clădiri

(1) La acoperişuri, încărcările utile şi încărcările din zăpadă sau din vânt, nu se aplică simultan.

(2)P Atunci când încărcarea utilă este considerată ca acţiune care însoţeşte o altă acţiune, conform
EN 1990, doar unul din cei doi coeficienţi ψ (EN 1990, tabelul A1.1) şi αn (6.3.1.2(11)) trebuie aplicaţi.

(3) Pentru încărcări dinamice produse de utilaje a se vedea EN 1991-3.

(4) Încărcările utile considerate pentru verificările în starea limită de exploatare sunt specificate în
acord cu condiţiile de exploatare şi cerinţele privind performanţa structurii.

11
 SR EN 1991-1-1:2004

Secţiunea 4 Greutăţi specifice ale materialelor de construcţie şi materialelor

depozitate

4.1 Generalităţi

(1) Se stabileşte să fie indicate valorile caracteristice ale greutăţilor specifice ale materialelor de
construcţie şi materialelor depozitate. Valorile medii se utilizează ca valori caracteristice. A se vedea
4.1(2) şi 4.1(3).

NOTĂ – Anexa A indică valori ale greutăţilor specifice şi ale unghiurilor de taluz natural pentru materialele
depozitate. Când se indică un domeniu de valori se presupune că valoarea medie depinde de provenienţa
materialului şi poate să fie aleasă de la caz la caz.

(2) Pentru materiale (de exemplu materiale noi sau inovatoare) care nu sunt specificate în tabelul din
anexa A, valorile caracteristice ale greutăţii specifice sunt determinate conform cu EN 1990, 4.1.2 şi
stabilite pentru fiecare proiect în parte.

(3) Unde materialele sunt folosite cu o variaţie semnificativă a greutăţilor specifice de exemplu datorită
provenienţei lor, conţinutului de apă etc., valoarea caracteristică a acestor greutăţi specifice se obţine
conform EN 1990, 4.1.2.

(4) În cazul în care se realizează o evaluare directă a greutăţilor specifice atunci valorile determinate
astfel pot fi utilizate.

NOTĂ – Se poate utiliza anexa D din EN 1990.

12
 SR EN 1991-1-1:2004

Secţiunea 5 Greutatea proprie a lucrărilor de construcţie

5.1 Reprezentarea acţiunilor

(1) Greutatea proprie a lucrărilor de construcţii trebuie, în cele mai multe cazuri, să fie reprezentată de
o singură valoare caracteristică şi să fie calculată pe baza dimensiunilor nominale şi a valorilor
caracteristice ale greutăţilor specifice.

(2) Greutatea proprie a lucrărilor de construcţii include elementele structurale şi nestructurale care
cuprind inclusiv greutatea elementelor fixe din exploatare, cât şi greutatea pământului şi umpluturilor.

(3) Elementele nestructurale includ:

- învelitori ale acoperişului;

- îmbrăcăminte pentru pardoseli şi finisaje pereţi;
- compartimentări şi placări;
- mâini curente, bariere de securitate, parapete şi borduri;
- placări pe pereţi;
- plafoane suspendate;
- izolaţie termică;
- echipamente pentru poduri;
- echipamente fixe (a se vedea 5.1.(4)).

NOTĂ – Pentru informaţii despre utilajele fixe a se vedea EN 1991-3. Pentru alte echipamente industriale (de
exemplu case de bani) se consultă producătorul.

(4) Elementele fixe includ:

- echipamente pentru ascensoare şi scări rulante;

- echipamente pentru instalaţii de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat;
- echipamente electrice;
- conducte, fără conţinutul lor;
- reţele de cabluri telefonice şi tuburi de protecţie.

(5)P Încărcările datorate pereţilor despărţitori mobili trebuie tratate ca încărcări utile, a se vedea
5.2.2(2)P şi 6.3.1.2(8).

5.2 Valori caracteristice ale greutăţii proprii

5.2.1 Generalităţi

(1)P Determinarea valorilor caracteristice ale greutăţii proprii, dimensiunilor şi greutăţilor specifice
trebuie efectuată conform EN 1990, 4.1.2.

(2) Dimensiunile nominale sunt cele indicate pe planuri.

5.2.2 Prevederi adiţionale pentru clădiri

(1) Pentru elementele prelucrate, ca de exemplu sisteme de pardoseală, faţade şi plafoane,

ascensoare şi echipamente pentru clădiri, datele pot fi furnizate de către producător.

(2) Pentru determinarea efectului greutăţii proprii a pereţilor despărţitori mobili, trebuie să se utilizeze
o încărcare echivalentă uniform distribuită care se adăugă încărcării utile, a se vedea 6.3.1.2(8).

5.2.3 Prevederi adiţionale specifice pentru poduri

(1) Valorile caracteristice superioare şi inferioare pentru părţile nestructurale, ca umplutura pe podurile
de cale ferată, sau umplutura peste părţile îngropate sau canalele de scurgere, sunt luate în
considerare dacă materialul se consolidează, devine saturat sau îşi schimbă proprietăţile în timpul
exploatării.

NOTĂ – Valori corespunzătoare pot fi indicate în anexă naţională.

13
 SR EN 1991-1-1:2004
(2) Grosimea nominală a stratului de umplutură pe podurile de cale ferată se specifică. Pentru a
determina valorile caracteristice superioare şi inferioare a grosimii stratului de umplutură pe podurile
de cale ferată se ia în considerare o abatere a adâncimii nominale de ± 30%.

NOTĂ – O valoare corespunzătoare este indicată în anexa naţională.

(3) Pentru a determina valorile caracteristice superioare şi inferioare ale greutăţii proprii a
hidroizolaţilor, a egalizărilor şi a altor acoperiri pentru poduri, unde variaţia grosimii lor poate fi mare,
sunt luate în considerare abaterea grosimii totale faţă de cea nominală sau alte valori specificate.
Numai dacă nu este altfel specificat, această abatere este egală cu ± 20% dacă este prevăzută o
acoperire post execuţie în valoare nominală, şi + 40% şi - 20% dacă o asemenea acoperire nu este
inclusă.

NOTĂ – Specificaţii corespunzătoare sunt indicate în anexă naţională.

(4) Pentru greutatea proprie a cablurilor, conductelor şi ţevilor, sunt luate în considerare valoarea
caracteristică superioară şi inferioară. Dacă nu este altă specificaţie, se poate lua în considerare o
abatere de la valoarea medie a greutăţii proprii de ± 20%.

NOTĂ – Specificaţii corespunzătoare pot fi indicate în anexă naţională. A se vedea de asemenea EN 1990,
4.1.2(4).

(5) Pentru greutatea proprie a altor elemente nestructurale ca:

- mâini curente, bariere de securitate, parapete, borduri şi alte elemente auxiliare ale podurilor,
- îmbinări/dispozitive de fixare,
- elemente cu goluri,
valorile caracteristice se consideră egale cu valorile nominale numai dacă nu se specifică altceva.

NOTĂ – Specificaţii corespunzătoare pot fi indicate în anexă naţională. Se admite ca golurile să fie umplute cu
apă, funcţie de proiect.

14
 SR EN 1991-1-1:2004

Secţiunea 6 Încărcări utile pe clădiri

6.1 Reprezentarea acţiunilor

(1) Încărcările utile pe clădiri sunt cele care rezultă din exploatare. Valorile indicate în această
secţiune includ:
- utilizarea normală de către persoane;
- mobilier şi obiecte deplasabile (de exemplu pereţi despărţitori nepermanenţi, magazii,
conţinutul containerelor);
- vehicule;
- evenimente anticipate rare, ca şi, concentrările de persoane sau mobilier, sau mişcarea sau
stivuirea obiectelor care poate să apară în timpul reorganizării sau redecorării.

(2) Încărcările utile specificate în această parte sunt modelate prin încărcări uniform distribuite,
încărcări liniare sau concentrate sau grupări ale acestor încărcări.

(3) Pentru determinarea încărcărilor utile, planşeele şi acoperişurile sunt subdivizate în categorii după
utilizarea lor.

(4) Echipamentele grele (de exemplu în bucătării comune, săli pentru radiologie, săli pentru cazane
etc.) nu sunt incluse în încărcările indicate de această secţiune. Încărcările pentru echipamente grele
sunt agreate între client şi/sau autoritatea competentă.

6.2 Distribuţia încărcărilor

6.2.1 Planşee, grinzi şi acoperişuri

(1)P Pentru proiectarea planşeelor structurilor cu un etaj sau doar parter, încărcările utile trebuie să fie
luate în calcul ca acţiuni libere aplicate pe zone unde efectul este cel mai defavorabil.

(2) Unde încărcările pe alte etaje sunt relevante, se presupune că sunt uniform distribuite (acţiuni fixe).

(3)P Pentru a asigura rezistenţa locală minimă a planşeelor structurii, trebuie efectuată o verificare la
încărcări concentrate care, dacă nu se specifică altfel, nu este combinată cu încărcările uniform
distribuite sau alte acţiuni variabile.

(4) Încărcările utile dintr-o singură categorie pot fi reduse ţinându-se seama de suprafeţele preluate de
elementul cel mai apropiat, cu un coeficient de reducere αA conform 6.3.1.2(10).

6.2.2 Stâlpi şi pereţi

(1) Pentru proiectarea stâlpilor şi pereţilor supuşi acţiunii mai multor etaje, încărcările utile totale pe
planşeele fiecărui etaj sunt considerate uniform distribuite.

(2) Atunci când încărcările utile provin din mai multe etaje acţionează pe stâlpi sau pereţi, încărcarea
utilă totală poate fi redusă cu un coeficient αn din 6.3.1.2(11) şi 3.3.1(2)P.

6.3 Valori caracteristice ale încărcărilor utile

6.3.1 Zone rezidenţiale, sociale, comerciale şi administrative

6.3.1.1 Categorii

(1)P Suprafeţele din clădiri rezidenţiale, sociale, comerciale şi administrative trebuie împărţite în
categorii conform cu utilizarea specificată, prezentată în tabelul 6.1.

(2)P Independent de această clasificare a suprafeţelor, efectul dinamic trebuie luat în considerare
acolo unde se anticipează că utilizarea produce astfel de efecte (a se vedea 2.2(3) şi (5)P).

15
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul 6.1 – Categorii de utilizare

Categoria Utilizare specifică Exemplu

Camere în clădiri rezidenţiale sau locuinţe;
Zone pentru activităţi
A Dormitoare şi pavilioane din spitale;
domestice şi rezidenţiale
Dormitoare în hoteluri, bucătării de pensiuni şi toalete.
B Zone pentru birouri
C1: Zone cu mese, etc.
de exemplu: zone din şcoli, cafenele, restaurante,
sufragerii, săli de lectură, recepţii.

C2: zone cu locuri fixe:

de exemplu:. zone din biserici, teatre sau cinematografe,
săli de conferinţe, aule, săli de şedinţe, camere de
aşteptare, săli de aşteptare pentru gări.

Zone unde apar aglomerări C3: Zone fără obstacole pentru oameni în mişcare,
C umane (cu excepţia zonelor de exemplu zone din muzee, săli de expoziţie, etc. şi zone
definite în categoriile A, B, D1)) de acces al oamenilor în clădiri publice şi administrative,
hoteluri, spitale, gări.

C4: Zone pentru desfăşurarea activităţilor fizice,

de exemplu: săli de dans, săli de gimnastică, scene.

C5: Zone prevăzute pentru mulţimi:

de exemplu: în clădiri pentru evenimente publice ca săli
de concerte, săli de sport inclusiv tribunele, terase şi zone
de acces, platforme de cale ferată.
D1: Zone pentru vânzări cu amănuntul
D Zone comerciale
D2: Zone din magazine universale
1) Atenţie se consultă 6.3.1.1(2), în special la C4 şi C5. A se vedea EN 1990 când efectele dinamice sunt
luate în calcul. Pentru categoria E, a se vedea tabelul 6.3.
NOTA 1 – După utilizarea prevăzută, zonele trebuie clasificate de la C2, C3, C4 pot să fie clasificate C5 prin
decizia clientului şi/sau a anexei naţionale.

NOTA 2 – Anexa naţională poate defini subcategorii la A, B, C1 până la C5, D1 şi D2.

NOTA 3 – A se vedea 6.3.2 pentru depozite şi activităţi industriale.

6.3.1.2 Valori ale acţiunilor

(1)P Categoriile zonelor de încărcare, stabilite în tabelul 6.1, trebuie proiectate utilizându-se valorile
caracteristice qk (încărcări uniform distribuite) şi Qk (încărcări concentrate).

NOTĂ – Valorile qk şi Qk sunt indicate în continuare în tabelul 6.2. Când se specifică un domeniu de valori,
valoarea poate fi stabilită în anexa naţională. Valorile subliniate sunt valori recomandate pentru fiecare aplicaţie în
parte. Pentru determinarea efectelor generale se utilizează qk şi pentru determinarea efectelor locale se utilizează
Qk.. Anexa naţională poate defini condiţii diferite pentru utilizarea acestui tabel.

(2) Atunci când este necesar, la proiectare qk şi Qk se majorează (de exemplu pentru scări şi balcoane
în funcţie de gradul de ocupare şi de dimensiuni).

(3) Pentru verificări locale, se ia în calcul o singură forţă concentrată Qk.

(4) Pentru forţe concentrate datorate rafturilor de depozitare sau echipamentelor de ridicare, se
determină pentru fiecare caz individual Qk, a se vedea 6.3.2.

16
 SR EN 1991-1-1:2004

Tabelul 6.2 – Încărcări utile pe planşee, balcoane şi scări din clădiri

qk Qk
Categoria zonei de încărcare 2
[kN/m ] [kN]
Categoria A
- Planşee 1,5 până la 2,0 2,0 până la 3,0
- Scări 2,0 până la 4,0 2,0 până la 4,0
- Balcoane 2,5 până la 4,0 2,0 până la 3,0

Categoria B 2,0 până la 3,0 1,5 până la 4,5

Categoria C
- C1 2,0 până la 3,0 3,0 până la 4,0
- C2 3,0 până la 4,0 2,5 până la 7,0 (4,0)
- C3 3,0 până la 5,0 4,0 până la 7,0
- C4 4,5 până la 5,0 3,5 până la 7,0
5,0 până la 7,5 3,5 până la 4,5
Categoria D
- D1 4,0 până la 5,0 3,5 până la 7,0 (4,0)
- D2 4,0 până la 5,0 3,5 până la 7,0

(5)P Încărcările concentrate trebuie considerate ca acţionând în orice punct al planşeului, balconului
sau scărilor, pe o zonă ilustrativă pentru utilizarea şi forma planşeului.

NOTĂ – În mod normal, forma poate fi considerată un pătrat cu latura de 50 mm. A se vedea 6.3.4.2(4).

(6)P Încărcările verticale pe planşee datorate traficului sau utilajelor de ridicare trebuie luate în calcul
conform 6.3.2.3.

(7)P Atunci când planşeele sunt supuse utilizărilor multiple, trebuie proiectate pentru cea mai
defavorabilă categorie de încărcări care produce cel mai mare efect al acţiunilor ( de exemplu forţe
sau săgeţi) în elementul considerat.

(8) În cazul în care planşeele permit o distribuire laterală a încărcărilor , greutatea proprie a pereţilor
despărţitori mobili poate fi luată în considerare ca o încărcare uniform distribuită qk, care se adăugă
încărcărilor utile obţinute din tabelul 6.2. Această încărcare uniform distribuită depinde de greutatea
proprie a peretelui despărţitor după cum urmează:

- pentru pereţi despărţitori mobili cu greutatea proprie ≤ 1,0 kN/m din lungimea peretelui:qk=0,5 kN/m2;
- pentru pereţi despărţitori mobili cu greutatea proprie ≤ 2,0 kN/m din lungimea peretelui:qk=0,8 kN/m2;
- pentru pereţi despărţitori mobili cu greutatea proprie ≤ 3,0 kN/m din lungimea peretelui:qk=1,2 kN/m2.

(9) Pereţii despărţitori mai grei se iau în considerare în proiectare ţinându-se seama de:
- amplasament şi direcţia distribuţiei;
- forma structurală a pereţilor.

(10) Conform 6.2.1(4) coeficientul de reducere αA poate fi aplicat valorilor qk pentru încărcările utile din
tabelul 6.2, şi 6.10 pentru planşee, terase circulabile pentru acoperişuri, categoria I (a se vedea tabelul
6.9).

NOTA 1 – Valoarea recomandată pentru coeficientul de reducere αA pentru categoriile de la A până la E se

determină după cum urmează:
5 A0
αA = ψ0 + ≤ 1,0 (6.1)
7 A
cu restricţia pentru categoriile C şi D: α A ≥ 0,6
unde:
ψ0 coeficient conform EN 1990 anexa A1 tabelul A1.1

A0 = 10,0 m2
A suprafaţa încărcată
NOTA 2 – Anexa naţională poate indica o metodă alternativă.

17
 SR EN 1991-1-1:2004
(11) Conform 6.2.2(2) şi cu condiţia ca zona să fie clasificată după tabelul 6.1 în categoriile de la A
până la D, pentru stâlpi şi pereţi încărcarea utilă totală din mai multe etaje poate fi înmulţită cu un
coeficient de reducere αn.

NOTA 1 - Valorile recomandate pentru αn sunt indicate în continuare.

2 + (n − 2 )ψ 0
αn = (6.2)
n
unde:
n numărul de etaje (>2) deasupra elementului structural încărcat din aceeaşi categorie.
ω0 conform EN 1990, anexa A1, tabelul A1.1.

NOTA 2 – Anexa naţională poate prezenta metode alternative.

6.3.2 Zone pentru depozitare şi activităţi industriale

6.3.2.1 Categorii

(1)P Zonele pentru depozitare şi activităţi industriale trebuie împărţite în două categorii conform
tabelului 6.3.

Tabelul 6.3 - Categorii pentru depozitare şi utilizări industriale

Categoria Utilizări specifice Exemple

E1 Zone susceptibile acumulărilor de bunuri, Zone pentru depozitare inclusiv
inclusiv zonele de acces depozitele de cărţi si alte documente
E2 Utilizări industriale

6.3.2.2 Valori ale acţiunilor

(1)P Suprafeţele încărcate, clasificate conform tabelului 6.3, trebuie proiectate folosind valorile
caracteristice qk (încărcare uniform distribuită) şi Qk (încărcare concentrată).

NOTĂ – Valorile recomandate pentru qk şi Qk sunt indicate în tabelul 6.4. Valorile pot fi schimbate dacă este
necesar conform cu utilizarea (a se vedea tabelul 6.3 şi anexa A) pentru proiecte specifice sau prin anexa
naţională. qk este folosit pentru determinarea efectelor generale şi Qk pentru efecte locale. Anexa naţională poate
defini condiţii diferite de utilizare a tabelului 6.4.

Tabelul 6.4 – Încărcări utile pe planşee datorate depozitării

qk Qk
Categoria zonei de încărcare 2
[kN/m ] [kN]
Categoria E1 7,5 7,0

(2)P Valorile caracteristice ale încărcărilor utile trebuie să fie valorile maxime luate ţinându-se seama
de efectul dinamic, dacă există. Distribuirea încărcărilor trebuie definită astfel încât să producă cele
mai defavorabile condiţii admise în exploatare.

NOTĂ – Pentru situaţii de proiectare trecătoare datorate instalării şi reinstalării maşinilor, unităţilor de producţie
etc. Indicaţii sunt stabilite în EN 1991-1-6.

(3) Valorile caracteristice ale încărcărilor verticale din zonele de depozitare sunt obţinute ţinându-se
seama de greutatea specifică şi valoarea superioară de proiectare pentru înălţimea de depozitare.
Când materialele depozitate exercită forţe orizontale pe pereţi etc., forţa orizontală se determină
conform EN 1991-4.

NOTĂ – A se vedea anexa A pentru greutăţi specifice.

(4) Orice efect de umplere şi golire se ia în considerare.

(5) Încărcările din zonele de depozitare pentru cărţi şi alte documente se determină din suprafaţa de
încărcare, înălţimea dulapului de cărţi şi greutatea specifică.

18
 SR EN 1991-1-1:2004
(6) Încărcările pentru zone cu utilizare industrială sunt obţinute ţinându-se seama de destinaţie şi
echipamentele care sunt instalate. Acolo unde echipamente ca macarale, utilaje deplasabile etc.,
trebuie instalate, efectul pe structură se determină conform EN 1991-3.

(7) Acţiunile datorate utilajelor de ridicat şi vehiculelor de transport se consideră ca încărcări

concentrate care acţionează împreună cu încărcarea utilă distribuită indicată în tabelele 6.2, 6.4 şi 6.8.

6.3.2.3 Acţiuni induse de utilaje de ridicat

(1) Utilajele de ridicat sunt clasificate în 6 clase de la FL 1 până la FL 6, în funcţie de greutatea netă,
dimensiuni şi încărcarea ridicată, a se vedea tabelul 6.5.

Tabelul 6.5 – Dimensiuni ale utilaje de ridicat conform claselor FL

Clasa Încărcarea Lăţimea Lungimea

Greutatea netă Lăţimea la osie
utilajului de ridicată totală totală
[kN] a [m]
ridicat [kN] b [m] l [m]
FL 1 21 10 0,85 1,00 2,60
FL 2 31 15 0,95 1,10 3,00
FL 3 44 25 1,00 1,20 3,30
FL 4 60 40 1,20 1,40 4,00
FL 5 90 60 1,50 1,90 4,60
FL 6 110 80 1,80 2,30 5,10

(2) Încărcarea verticală statică pe osie Qk depinde de clasa utilajului de ridicat de la FL 1 până la FL 6
şi se stabileşte în tabelul 6.6.

Tabelul 6.6 – Încărcările pe osie ale utilajelor de ridicat

Încărcarea pe osie Qk
Clasa utilajului de ridicat
[kN]
FL 1 26
FL 2 40
FL 3 63
FL 4 90
FL 5 140
FL 6 170

(3) Încărcarea statică verticală pe osie Qk se măreşte cu un coeficient de amplificare dinamică φ

folosind expresia (6.3):

Qk , din = ϕ Qk (6.3)

unde:
Qk , din valoarea caracteristică dinamică a acţiunii;
ϕ coeficientul de amplificare dinamică;
Qk valoarea statică caracteristică a acţiunii.

(4) Coeficientul dinamic φ pentru utilajele de ridicat ia în considerare efectele inerţiale cauzate de
acceleraţia şi frânarea ridicării încărcării şi se recomandă să se ia:

φ=1,40 pentru roţi pneumatice,

φ=1,40 pentru roţi solide.

(5) Pentru utilajele de ridicat care au o greutate mai mare de 110 kN încărcările se definesc printr-o
analiză mai exactă.

(6) Încărcările verticale pe osie Qk şi Qk , din sunt dispuse conform figurii 6.1.

19
 SR EN 1991-1-1:2004

Figura 6.1 – Dimensiuni ale utilajelor de ridicat

(7) Încărcările orizontale datorate accelerării sau frânării utilajului de ridicat pot fi luate ca fiind egale
cu 30% din încărcarea verticală pe osie Qk.

NOTĂ- Nu este necesar să se aplice un coeficient dinamic

6.3.2.4 Acţiuni induse de mişcarea vehiculelor

(1) Acţiunile induse de vehiculele de transport care se mişcă liber pe planşee sau sunt ghidate pe şine
sunt determinate pe baza unui model de încărcări pe roată.

(2) Valorile statice ale încărcării verticale pe roată se indică în termeni de încărcări permanente şi
încărcări utile. Dispunerea lor se utilizează pentru a defini coeficienţii de grupare şi încărcările la
oboseală.

(3) Încărcările pe roţile orizontale şi verticale sunt determinate pentru fiecare caz.

(4) Se determină dispunerea încărcărilor, ţinându-se seama de dimensiunile relevante pentru

proiectare fiecare caz în parte.

NOTĂ – Modelele adecvate pentru încărcări din EN 1991-2 pot să fie utilizate unde este relevant.

6.3.2.5 Acţiuni induse de utilaje speciale de întreţinere

(1) Încărcările induse de utilajele speciale de întreţinere sunt modelate ca încărcări exercitate de
vehiculele de transport, a se vedea 6.3.2.4.

(2) Se determină distribuirea încărcărilor ţinându-se seama de dimensiunile semnificative pentru

proiectare pentru fiecare caz în parte.

6.3.3 Zone pentru garaje şi trafic de vehicule (fără poduri)

6.3.3.1 Categorii

(1)P Zonele de trafic şi parcări în clădiri trebuie împărţite în două categorii funcţie de accesibilitatea
vehiculelor după cum se indică în tabelul 6.7.

20
 SR EN 1991-1-1:2004

Tabelul 6.7 – Zone de trafic şi parcare în clădiri

Categoria zonelor de trafic Utilizări specifice Exemple

Zone cu parcări şi de trafic pentru garaje;
vehicule uşoare (cu greutatea brută parcări, holuri pentru parcări
F
≤ 30 kN şi cu ≤ 8 locuri, fără locul
şoferului)
Zone cu parcări şi de trafic pentru căi de acces; zone pentru livrări,
vehicule medii (cu greutatea brută zone accesibile maşinilor de
G
> 30 kN şi ≤ 160 kN şi cu 2 osii) pompieri (cu greutatea brută
≤ 160 kN)
NOTA 1 – Zonele de acces proiectate pentru categoria F sunt limitate de dimensiunile fizice ale structurii.

NOTA 2 – Suprafeţele proiectate pentru categoria F şi G sunt prevăzute cu semnale de atenţionare

corespunzătoare.

6.3.3.2 Valori ale acţiunilor

(1) Modelul de încărcare care se utilizează este un ax simplu cu o încărcare Qk, cu dimensiunile din
figura 6.2 şi o încărcare uniform distribuită qk. Valorile caracteristice pentru qk şi Qk sunt indicate în
tabelul 6.8.

NOTĂ – qk este utilizat pentru determinarea efectelor generale şi Qk pentru efecte locale. Anexa naţională poate
defini condiţii diferite de utilizare a acestui tabel.

NOTĂ - Pentru categoria F (a se vedea tabelul 6.8) lăţimea suprafeţei pătrate este 100 mm şi pentru categoria G
(a se vedea tabelul 6.8) lăţimea suprafeţei pătrate este 200 mm.

Figura 6.2 – Dimensiuni ale încărcării pe osie

Tabelul 6.8 – Încărcări utile pe zone pentru garaje şi trafic de vehicule

qk Qk
Categoria zonelor de trafic
[kN/m2] [kN]
Categoria F
greutatea brută a vehiculului ≤ 30 kN qk Qk

Categoria G
cu greutatea brută > 30 kN şi ≤ 160 kN 5,0 Qk
NOTA 1 – Pentru categoria F, qk poate fi selectat din domeniul de la 1,5 până la 2,5 kN/m2 şi Qk poate fi selectat
din domeniul de la 10 până la 20 kN.

NOTA 2 – Pentru categoria G, Qk poate fi selectat din domeniul de la 40 până la 90 kN.

NOTA 3 – Unde este indicat un domeniu de valori în notele 1 şi 2, valoarea poate fi stabilită în anexa naţională.
Valorile recomandate sunt subliniate.

(2) Încărcarea pe osie se aplică pe două suprafeţe pătrate cu latura de 100 mm pentru cele din
categoria F şi 200 mm pentru cele din categoria G, în poziţiile posibile cu efectele cele mai
defavorabile asupra structurii.

21
 SR EN 1991-1-1:2004
6.3.4 Acoperişuri

6.3.4.1 Categorii

(1)P Acoperişurile sunt clasificate în trei categorii, după accesibilitatea lor cum se indică în tabelul 6.9.

Tabelul 6.9 – Categorii de acoperişuri

Categoria zonei de
Utilizări specifice
încărcare
H Acoperişuri inaccesibile, exceptând întreţinerea şi reparaţiile normale
I Acoperişuri accesibile cu ocuparea după categoriile de la A până la D
K Acoperişuri accesibile pentru servicii speciale, cum ar fi heliporturile.

(2) Încărcările utile pentru acoperişurile din categoria H sunt cele indicate de exemplu în tabelul 6.10.
Încărcările utile pentru acoperişurile din categoria I sunt indicate în tabelele 6.2, 6.4 şi 6.8 după
utilizarea specifică.

(3) Pentru încărcările pe acoperişurile din categoria K (heliporturile) sunt pentru elicoptere tip HC, a se
vedea tabelul 6.11.

6.3.4.2 Valori ale acţiunilor

(1) Pentru acoperişurile din categoria H se recomandă să fie utilizate valorile caracteristice minime Qk
şi qk sunt indicate în tabelul 6.10. Depind de aria proiectată pe acoperişul care urmează a fi executat.

Tabelul 6.10 – Încărcări utile pe acoperişurile din categoria H

qk Qk
Acoperiş 2
[kN/m ] [kN]
Categoria H qk Qk

NOTA 1 – Pentru categoria H qk poate fi selectat din domeniul de la 0,00 kN/m2 până la 1,00 kN/m2 şi Qk poate fi
selectat din domeniul de la 0,9 kN până la 1,5 kN.

Atunci când tabelul indică un domeniu de valori, valoarea poate să fie indicată în anexa naţională. Valorile
recomandate sunt:
2
qk=0,4 kN/m , Qk=1,0 kN

NOTA 2 – qk poate varia în anexa naţională funcţie de panta acoperişului.

NOTA 3 – qk se presupune că acţionează pe o suprafaţă A care este indicată de anexa naţională. Valoarea
recomandată pentru A este de 10 m2, cu domeniul de la zero până la toată suprafaţa acoperişului.

NOTA 4 – A se vedea de asemenea 3.3.2 (1)

(2) Valoarea minimă indicată în tabelul 6.10 nu ia în considerare acumulările necontrolate de materiale
de construcţie care pot apare în timpul întreţinerii.

NOTĂ – A se vedea de asemenea EN 1991-1-6: Acţiuni pe durata executării.

(3)P Pentru acoperişuri, trebuie efectuate verificări separate pentru încărcarea concentrată Qk şi
încărcarea uniform distribuită qk, acţionând independent.

(4) Acoperişurile, altele decât cele tip învelitoare, sunt proiectate să reziste la1,5 kN pe o suprafaţă
pătrată cu latura de 50 mm. Elementele acoperişului cu suprafaţă profilată sunt proiectate astfel încât
încărcarea concentrată Qk să acţioneze pe suprafaţa efectivă rezultată din modul de distribuire a
încărcărilor.

(5) Pentru acoperişurile din categoria K acţiunile induse de elicoptere pe suprafaţa de aterizare sunt
determinate conform tabelului 6.11, şi folosind coeficienţii dinamici indicaţi în 6.3.4.2(6) şi
expresia 6.3.

22
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul 6.11 – Încărcări utile pe acoperişuri de categoria K pentru elicoptere

Dimensiunile zonei de
Clasa Încărcarea Q la decolarea Încărcarea Qk la
încărcare
elicopterului elicopterului decolare
(m x m)
HC1 Q ≤ 20 kN Qk = 20 kN 0,2 x 0,2
HC2 20 kN < Q ≤ 60 kN Qk = 60 kN 0,3 x 0,3

(6) Coeficient ul dinamic φ care se aplică încărcării Qk la decolare pentru a ţine seama de efectul de
impact, poate fi luat ca φ = 1,40.

(7) Pentru scări de acces şi pasarele, se consideră încărcările din tabelul 6.10, pentru o pantă a
acoperişului < 20°. Pentru pasarelele care fac parte din calea de evacuare, qk se ia conform tabelului
6.2. Pentru pasarele de serviciu valoarea minimă caracteristică Qk se ia 1,5 kN.

(8) Următoarele încărcări sunt utilizate pentru proiectarea cadrelor şi acoperişurilor pentru trape (altele
decât cu ferestre) suporturile de plafoane şi alte structuri similare:

a) fără acces: fără încărcări utile;

b) cu acces: 0,25 kN/m2 distribuiţi pe întreaga suprafaţă sau pe întreaga suprafaţă de suport, şi o
încărcare de 0,9 kN astfel amplasată încât să producă tensiunile maxime în elementul respectiv.

6.4 Încărcări orizontale pe parapete şi pereţi despărţitori care funcţionează ca bariere.

(1) Valorile caracteristice ale încărcării liniare qk acţionând la înălţimea unui perete despărţitor sau pe
parapete dar nu mai înalţi de 1,20 m sunt valori indicate conform tabelului 6.12.

Tabelul 6.12 – Încărcările orizontale pe pereţi despărţitori şi parapete

qk
Zona încărcată
[kN/m2]
Categoria A qk

Categoria B şi C1 qk

Categoria C2 până la C4 şi D qk

Categoria C5 qk

Categoria E qk

Categoria F A se vedea Anexa B

Categoria G A se vedea Anexa B
NOTA 1 – Pentru categoriile A, B şi C1, qk poate fi selectat din domeniul de la 0,2 până la 1,0 (0,5).
NOTA 2 – Pentru categoriile C2 până la C4 şi D, qk poate fi selectat din domeniul de la 0,8 kN/m până la
1,0 kN/m.
NOTA 3 – Pentru categoria C5 qk poate fi selectat din domeniul de la 3,0 kN/m până la 5,0 kN/m.
NOTA 4 – Pentru categoria E qk poate fi selectat din domeniul de la 0,8 kN/m până la 2,0 kN/m. Pentru zonele
din categoria E încărcările orizontale depind de ocupare. Deci valoarea lui qk se defineşte ca o valoare minimă şi
se verifică pentru un nivel de ocupare specific.
NOTA 5 – Acolo unde este indicat un domeniu de valori în notele 1, 2, 3 şi 4 valoarea poate fi stabilită în anexa
naţională. Valoarea recomandată este subliniată.
NOTA 6 – Anexele naţionale pot prescrie încărcări punctuale suplimentare Qk şi/sau specificaţii pentru ciocniri cu
corpuri tari sau moi pentru verificări analitice sau experimentale.

(2) Pentru zonele supuse probabil aglomerărilor asociate cu evenimente publice de exemplu pentru
stadioane, standuri, scene, săli de şedinţe sau camere de conferinţe, încărcarea liniară este luată
conform categoriei C5.

23
 SR EN 1991-1-1:2004

Anexa A
(informativă)

Tabele pentru greutatea specifică nominală a materialelor de construcţie,

greutatea specifică nominală şi unghiul de taluz natural
pentru materiale depozitate

Tabelul A.1 – Materiale de construcţie – beton şi mortar

Greutate specifică
Materiale γ
[kN/m3]
beton (a se vedea EN 206)
uşor
1)2)
clasa de densitate LC 1,0 9,0 până la 10,0
1)2)
clasa de densitate LC 1,2 10,0 până la 12,0
clasa de densitate LC 1,4 12,0 până la 14,01)2)
1)2)
clasa de densitate LC 1,6 14,0 până la 16,0
clasa de densitate LC 1,8 16,0 până la 18,01)2)
1)2)
clasa de densitate LC 2,0 18,0 până la 20,0
greutate normală 24,01)2)
1)2)
greutate mare >

mortar
mortar de ciment 19,0 până la 23,0
mortar de ipsos 12,0 până la 18,0
mortar var-ciment 18,0 până la 20,0
mortar de var 12,0 până la 18,0
1)
Se măreşte cu 1 kN/m3 pentru procente uzuale de armare pentru armătură obişnuită şi pretensionată.
2)
Se măreşte cu 1 kN/m3 pentru beton proaspăt
NOTĂ – A se vedea secţiunea 4

Tabelul A.2 – Materiale de construcţie – zidărie

Greutate specifică
Materiale γ
[kN/m3]
elemente pentru zidărie
elemente pentru zidărie de argilă arsă a se vedea EN 771-1
elemente pentru zidărie de silico-calcar a se vedea EN 771-2
elemente pentru zidărie de beton cu agregate a se vedea EN 771-3
elemente pentru zidărie de beton celular autoclavizat a se vedea EN 771-4
elemente pentru zidărie de piatră artificială
a se vedea EN 771-5
cărămizi de sticlă, cu goluri
a se vedea EN 1051
teracotă
21,0
piatră naturală – a se vedea EN 771 - 6
granit, sienit, porfir
bazalt, diorit, gabbro 27,0 până la 30,0
tachilite 27,0 până la 31,0
lavă bazaltică 26,0
grauwacke, gresie 24,0
calcar dens 21,0 până la 27,0
alt calcar 20,0 până la 29,0
tuf vulcanic 20,0
gnais 20,0
ardezie 30,0
28,0
NOTA – A se vedea secţiunea 4.

24
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.3 – Materiale de construcţie – lemn

Greutate specifică
Materiale γ
[kN/m3]
lemn (a se vedea EN 338 pentru clase de rezistenţă pentru
lemn) 3,5
lemn clasa de rezistenţă C14 3,7
lemn clasa de rezistenţă C16 3,8
lemn clasa de rezistenţă C18 4,1
lemn clasa de rezistenţă C22 4,2
lemn clasa de rezistenţă C24 4,5
lemn clasa de rezistenţă C27 4,6
lemn clasa de rezistenţă C30 4,8
lemn clasa de rezistenţă C35 5,0
lemn clasa de rezistenţă C40 6,4
lemn clasa de rezistenţă D30 6,7
lemn clasa de rezistenţă D35 7,0
lemn clasa de rezistenţă D40 7,8
lemn clasa de rezistenţă D50 8,4
lemn clasa de rezistenţă D60 10,8
lemn clasa de rezistenţă D70

lemn laminat încleiat (a se vedea EN 1194 pentru clase de

rezistenţă pentru lemn) 3,7
lemn laminat încleiat omogen GL24h 4,0
lemn laminat încleiat omogen GL28h 4,2
lemn laminat încleiat omogen GL32h 4,4
lemn laminat încleiat omogen GL36h 3,5
lemn laminat încleiat combinat GL24c 3,7
lemn laminat încleiat combinat GL28c 4,0
lemn laminat încleiat combinat GL32c 4,2
lemn laminat încleiat combinat GL36c

placaj 5,0
placaj de răşinoase 7,0
placaj de mesteacăn 4,5
panel de lemn şi lemn masiv

plăci de lemn aglomerat 7,0 până la 8,0

plăci de aşchii de lemn 12,0
plăci de aşchii de lemn liate cu ciment 7,0
plăci de aşchii subţiri, lungi şi orientate (OSB)

cherestea 10,0
plăci de fibre de lemn 8,0
plăci de fibre cu densitate medie 4,0
plăci moi
NOTĂ – A se vedea secţiunea 4.

25
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.4 – Materiale de construcţie – metale

Greutate specifică
Materiale γ
[kN/m3]
metale
aluminiu 27,0
alamă 83,0 până la 85,0
bronz 83,0 până la 85,0
cupru 87,0 până la 89,0
fontă 71,0 până la 72,5
fier forjat 76,0
plumb 112,0 până la 114,0
oţel 77,0 până la 78,5
zinc 71,0 până la 72,0

Tabelul A.5 – Materiale de construcţie – alte materiale

Greutate specifică
Materiale γ
[kN/m3]
alte materiale

sticlă zdrobită 22,0

sticlă stratificată 25,0

materiale plastice 12,0

foi acrilice 0,3
granule de polistiren expandat, 1,4
sticlă spongioasă 28,0
rocă şistoasă (ardezie)

26
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.6 – Materiale pentru poduri

Greutatea specifică
Materiale γ
[kN/m3]
îmbrăcăminte pentru poduri de şosele
asfalt turnat şi beton asfaltic 24,0 până la 25,0
mastic asfalt 18,0 până la 22,0
asfalt fierbinte cilindrat 23,0
1)
umpluturi pentru poduri 15,0 până la 16,0
nisip (uscat) 15,0 până la 16,01)
balast, pietriş(în stare liberă) 18,5 până la 19,5
1)
îmbrăcăminte de piatră 13,5 până la 14,5
zgură concasată 20,5 până la 21,5
umplutură de piatră spartă 18,5 până la 19,5
argilă plastică

îmbrăcăminte pentru poduri de cale ferată 25,0

strat protector de beton 20,0
balast normal (de exemplu granit, gnais, etc.) 26
balast bazaltic
Greutatea pe unitatea de lungime a
2)3)
patului
gk
[kN/m]
structuri cu pat de balast
2 şine UIC 60 1,2
traverse de cale ferată pretensionate de beton inclusiv 4,8
materialele mărunte de cale
traverse de beton cu ancore de metal -
traverse de lemn inclusiv materialele mărunte de cale 1,9
structuri fără pat de balast
2 şine UIC 60 inclusiv materialele mărunte de cale 1,7
2 şine UIC 60 inclusiv materialele mărunte de cale, grinda 4,9
podului şi contraşine
1) indicate în alte tabele ca materiale depozitate
2) fără excluderea pentru balast
3) presupune o distanţă de 600 mm
NOTA 1 – Valorile pentru şine sunt de asemenea aplicabile şi în
afara podurilor de cale ferată
NOTA 2 – A se vedea secţiunea 4.

27
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.7 – Materiale depozitate în clădiri şi construcţii

Greutate specifică Unghi de taluz

Materiale γ natural
[kN/m3] Φ [°]
agregate (a se vedea EN 206)
1)
uşoare 9,0 până la 20,0 30
normale 20,0 până la 30,0 30
grele >30,0 30
pietriş şi nisip, în vrac 15,0 până la 20,0 35
nisip 14,0 până la 19,0 30
zgură de furnal
bucăţi 17,0 40
granulată 12,0 30
concasată, măcinată 9,0 35
nisip de cărămizi, cărămizi zdrobite, cărămizi sparte 15,0 35
vermiculite
agregate pentru beton, în straturi 1,0 -
brute 6,0 până la 9,0 -
bentonită
în vrac 8,0 40
tasată 11,0 -
ciment
vrac 16,0 28
în saci 15,0 -
cenuşă 10,0 până la 14,0 25
sticlă stratificată 25,0 -
gips, măcinat 15,0 25
cenusă de lignit filtrată 15,0 20
var 13,0 25
calcar, praf 13,0 25 până la 27
magnezit, măcinat 12,0 -
materiale plastice,
polietilenă, polistiren granule 6,4 30
policlorură de vinil, pulbere 5,9 40
răşină de poliester 11,8 -
clei de răşini 13,0 -
apă, proaspătă 10,0

1) a se vedea tabelul A.1 pentru clase de greutăţi specifice ale betonului uşor
NOTĂ – A se vedea secţiunea 4.

28
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.8 –Produse depozitate –produse agricole

Greutate specifică Unghi de taluz

Produse γ natural
[kN/m3] Φ [°]
grajd
gunoi (minimum 60% solide) 7,8 -
gunoi (cu paie uscate) 9,3 45
gunoi uscat de găini 6,9 45
suspensii (maximum 20% substanţe solide) 10,8 -
îngrăşământ artificial
NPK , granule 8,0 până la 12,0 25
zgură primară, zdrobită 13,7 35
fosfaţi, granule 10,0 până la 16,0 30
sulfat de potasiu 12,0 până la 16,0 28
uree 7,0 până la 8,0 24
furaj, verde, în căpiţe desfăcute 3,5 până la 4,5 -
grâne - cereale
întregi (conţinutul de apă ≤ 14 %, fără altă indicaţie)
general
orz 7,8 30
orz umed 7,0 30
seminţe (umede) 8,8 -
porumb, vrac 3,4 30
porumb în saci 7,4 30
ovăz 5,0 -
ulei de rapiţă 5,0 30
secară 6,4 25
grâu, vrac 7,0 30
grâu în saci 7,8 30
baloturi iarbă 7,5 -
fân
(baloturi)
(baloturi rulate) 1,0 până la 3,0 -
blănuri şi piei 6,0 până la 7,0 -
hamei 8,0 până la 9,0 -
malţ 1,0 până la 2,0 25
făină 4,0 până la 6,0 20
măcinată
pachete 7,0 45
turbă 7,0 40
uscată, în vrac, tasată
uscată, presată în bile 1,0 35
umedă 5,0 -
furaj verde 9,5 -
paie 5,0 până la 10,0 -
vrac (uscate)
baloturi 0,7 -
tutun în baloturi 1,5 1,5
lână 3,5 până la 5,0 3,5 până la 5,0
vrac
baloturi 3,0 -
7,0 până la 13,0 -
NOTĂ – A se vedea secţiunea 4.

29
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.9 – Produse depozitate – produse alimentare

Greutate specifică Unghi de taluz

Produse γ natural
[kN/m3] Φ [°]
ouă, în cofraje 4,0 până la 5,0 -
făină
vărsată 6,0 25
ambalată 5,0 -
fructe
mere 8,3 30
- neambalate 6,5 -
- ambalate 7,8 -
cireşe 5,9 -
pere 2,0 -
zmeură, în tăvi 1,2 -
căpşuni, în tăvi 6,8 -
tomate
zahăr 7,5 până la 10,0 35
neambalat, stivuit 16,0
dens şi ambalat
zarzavat verde 4,0 -
varză 5,0 -
spanac
legume 8,1 35
fasole 7,4 30
- generală 7,8 -
- soia
mazăre
rădăcinoase
generale 8,8 -
sfeclă roşie 7,4 40
morcovi 7,8 35
ceapă 7 35
gulii 7 35
cartofi
vrac 7,6 35
în saci 4,4 -
sfeclă de zahăr
uscată şi tăiată 2,9 35
crudă 7,6 -
umedă, bucăţi 10,0 -
NOTĂ – A se vedea secţiunea 4.

30
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.10 – Produse depozitate – lichide

Greutatea specifică
Produse γ
[kN/m3]
băuturi
bere 10,0
lapte 10,0
apă proaspătă 10,0
vin 10,0

uleiuri naturale
ulei de ricin 9,3
glicerol (glicerină) 12,3
ulei de in 9,2
ulei de măsline 8,8

lichide organice şi acizi

alcool 7,8
eter 7,4
acid clorhidric (40% în masă) 11,8
alcool metilic 7,8
acid azotic (concentraţie 91%) 14,7
acid sulfuric (concentraţie 30%) 13,7
acid sulfuric (concentraţie 87%) 17,7
spirt alb, terebentină 8,3

hidrocarburi
anilină 9,8
benzen 8,8
smoală 10,8 până la 12,8
creolină 10,8
naftalină 7,8
parafină (kerosen) 8,3
benzină 6,9
ţiţei (petrol) 9,8 până la 12,8
motorină ( Diesel) 8,3
combustibil 7,8 până la 9,8
păcură 12,3
lubrifianţi 8,8
benzină 7,4
gaz lichefiat
butan 5,7
propan 5,0

alte lichide
mercur 133
vopsea de plumb roşie 59
alb de plumb, în ulei 38
noroi, cu apă peste 50% din volum 10,8
NOTĂ – A se vedea secţiunea 4.

31
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.11 – Produse depozitate – combustibili solizi

Greutatea specifică Unghi de taluz

Produse γ natural
[kN/m3] Φ [°]
mangal
cu aer 4 -
fără aer 15 -

cărbune
brichete prismatice de cărbune tipped 8 35
brichete prismatice de cărbune stivuite 13 -
brichete ou 8,3 30
cărbune brut din mină 10 35
cărbune în bazine se spălare 12 -
praf de cărbune 7 25
cocs 4,0 până la 6,5 35 până la 45
minereu mixt de carieră 12,3 35
deşeuri spălate răsturnate în mină de cărbuni 13,7 35
toate celelalte tipuri de cărbuni 8,3 30 până la 35

lemn de foc 5,4 45

lignit / cărbune maro

brichete 7,8 30
brichete stivuite 12,8 -
umede 9,8 30 până la 40
uscate 7,8 35
praf 4,9 25 până la 40
cocs pentru temperaturi joase 9,8 40

turbă
neagră, uscată, împachetată strâns 6 până la 9 -
neagră, uscată, looselz tipped 3 până la 6 45
NOTĂ – A se vedea secţiunea 4.

32
 SR EN 1991-1-1:2004
Tabelul A.12 – Produse depozitate – produse industriale şi generale

Greutatea specifică Unghi de taluz

Produse γ natural
[kN/m3] Φ [°]
cărţi şi documente
cărţi şi documente 6,0 -
depozitate compact 8,5 -

standuri şi dulapuri 6,0 -

îmbrăcăminte şi materiale, stivuite 11,0 -
gheaţă bucăţi 8,5 -
piele teanc 10,0 -
hârtie
în role 15,0 -
teanc 11,0 -

cauciuc 10,0 până la 17,0 -

sare rocă 22,0 45
sare 12,0 40
rumeguş
uscat, ambalat 3,0 -
uscat, neambalat 2,5 45
umed, în vrac 5,0 45
smoală, bitum 14,0 -

NOTĂ – A se vedea secţiunea 4.

33
 SR EN 1991-1-1:2004

Anexa B
(informativă)

Bariere de securitate pentru vehicule şi parapete pentru parcări

B(1) Barierele şi parapetele pentru parcări sunt proiectate să reziste încărcărilor orizontale indicate
în B(2).

B(2) Forţa orizontală caracteristică F în (kN), normală şi uniform distribuită pe orice lungime de
1,5 m a unei bariere pentru parcare, care trebuie să reziste impactului unui vehicul este calculată cu
relaţia:

F = 0.5mv 2 / (δ c + δ b )
Unde :
m masa brută a vehiculului în (kg)
v viteza vehiculului (în m/s) perpendiculară pe barieră
δc deformaţiile vehiculului (în mm)
δb deformaţiile barierei (în mm).

B(3) Acolo unde parcarea este proiectată pe baza ipotezei că masa brută a vehiculelor nu depăşeşte
2500 kg, următoarele valori sunt folosite pentru determinarea forţei F:

m = 1500 kg
v = 4,5 m / s
δ c = 100 mm doar dacă nu sunt disponibile alte date.

Pentru bariere rigide, pentru care δb poate fi luat zero, forţa caracteristică F corespunzătoare pentru
vehicule cu masa brută până în 2500 kg, este egală cu 150 kN.

B(4) Atunci când este proiectată pentru vehicule cu masa brută mai mare de 2500 kg valorile
următoare sunt utilizate pentru determinarea forţei F:

m = masa reală a vehiculelor pentru care este proiectată parcarea (în kg)
v = 4,5 m/s
δc = 100 mm doar dacă nu sunt disponibile alte date.

B(5) Forţa determinată ca în B (3) şi B (4) poate fi considerată că acţionează la înălţimea paraşocului.
Pentru parcările ce sunt folosite doar de vehicule cu masa brută sub 2500 kg, această înălţime este
luată 375 mm deasupra nivelului pardoselii.

B(6) Barierele pentru rampe de acces ale parcărilor sunt proiectate să reziste la jumătăţi din forţa
determinată în B (3) şi B (4) acţionând la o înălţime de 610 mm deasupra rampei.

B(7) La capetele rampelor pentru coborâre, care depăşesc 20 m în lungime, barierele trebuie să
suporte dublul forţei determinate conform B (3), acţionând la o înălţime de 610 mm deasupra rampei.

34
 SR EN 1991-1-1:2004

Bibliografie

ISO 2394 General principles on reliability for structures

ISO 3898 Basis of design of structures.Notations General symbols

ISO 8930 General principles on reliability for structures List equivalent terms

35
Standardul european EN 1991-1-1:2002 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic
CT 343- Bazele proiectării şi eurocoduri pentru structuri

Membrii comitetului de lectură (CDL) care au verificat versiunea română a standardului european
EN 1991-1-1:2002:

Dl. Augustin POPĂESCU Preşedinte al comitetului tehnic

CT 343 - Bazele proiectării şi
eurocoduri pentru structuri
Dna. Ana-Maria Schiau INCERC – Bucureşti Secretar al comitetului tehnic
CT 343 - Bazele proiectării şi
eurocoduri pentru structuri
Dna. Marilena CĂLIN - Expert ASRO

Versiunea română a prezentului standard a fost elaborată de către dl.prof.dr.ing.Virgil Breabăn

(Universitatea OVIDIUS-Constanţa ).

Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare.

Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.

Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a
tuturor modificărilor.

Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în

Buletinul Standardizării.