Tezaurul de la Pietroasa 

este un tezaur arheologic format din mai multe obiecte din aur, descoperit în

anul 1837, în Postul Paștelui, pe Dealurile Istriței, după cum se arată în unele declarații ale celor care l-au
găsit, țăranii pietrari Ion Lemnaru și socrul său Stan Avram, în localitatea Pietroasele, Buzău, undeva pe
Valea Urgoaia, actuala Vale Pietroasele, sub platoul denumit pe atunci Via Ardelenilor, sub un piemont
de viță de vie, la circa un kilometru de situl castrului roman aflat în centrul satului Pietroasa. Din detaliile
pe care le-au dat găsitorii și cei care au fost implicați în ascunderea obiectelor, a reieșit că tezaurul a fost
compus din 16 până la 26 de piese, cel mai probabil 25. Autoritățile acelor timpuri au reușit să
recupereze 12 obiecte, cele care sunt și astăzi expuse la Muzeul Național de Istorie a României: colanul
elipsoidal, colanul cu inscripție runică, colanul simplu, patru fibule, patera cu figuri mitologice, două vase
poligonale, un vas oenochoe și un taler, în greutate totală de 18,7975 de kilograme de aur și
multe pietre prețioase ca granate, almandine, turmaline, smaralde, cristale de
stâncă, safire și sticlă colorată. Tezaurul a fost supus încă de la descoperire la ample acțiuni de
distrugere, mutilare și compactare a pieselor componente, multe fiind distruse și tăiate cu toporul de
către Anastase arnăutul, fapt care a dus la dislocarea pietrelor prețioase, foarte multe fiind astăzi
pierdute.

Atribuirea tezaurului și datarea lui s-a făcut prin analiza obiectelor componente, a detaliilor tehnice și
stilistice prezente în modul lor de confecționare, precum și din studierea unor izvoare documentare.
Punctul de plecare a fost colanul inscripționat cu caractere runice. Runele de pe colan au sugerat de la
început atribuirea comorii unui neam de sorginte germanică. Acest colan este cea mai însemnată piesă a
comorii, fiindcă este singura care are o inscripție. Din păcate, literele nu sunt evidente și nu se pot
descifra ușor. Profesorul german Rudolf Neumeister, a pus tezaurul în conexiune cu momentele
importante care s-au derulat în secolul al IV-lea în istoria universală. El a fost cel care a enunțat pentru
prima oară teza atribuirii comorii lui Athanaric, conducătorul vizigoților, care a trecut prin teritoriile care
compun astăzi România. Ipoteza a fost preluată de Alexandru Odobescu, cel care a făcut o pasiune din
cercetarea tezaurului, fapt pentru care a publicat monografia Le Trésor de Pétrossa apărută în perioada
1889 - 1900. O mulțime de cercetători și specialiști europeni au adus fel și fel de ipoteze privitoare la
originea comorii, la traducerea textului runic și la încadrarea stilistică a obiectelor componente. Dacă
raportarea la izvoarele documentare și la argumentele de ordin arheologic indică o datare în secolul al
IV-lea e.n., analiza stilistică a celor 12 piese care au ajuns în contemporaneitate, spune că stilurile
individuale de confecționare ale fiecărui obiect sunt dintre cele mai diverse. Astfel, cele trei colane au
analogii ale unor obiecte descoperite încă din epoca bronzului, patera își trage obârșia din caracterele
stilistice greco-romane, cele patru fibulele în secolul al IV-lea, talerul are motive specifice din epoca
bronzului și chiar din epoca neolitică, toartele late ale vaselor poligonale apărând în secolul I e.n. și
forma vasului oenochoe este cunoscută din toreutica romană. Caracterul stilistic care îndreptățește
atribuirea comorii popoarelor germanice este capul de pasăre al fibulelor, el este indiciul care ar susține
datarea fibulelor pentru secolul al IV-lea, precum și originea lor. Toate fibulele prezintă, pe lângă capul
de pasăre sub formă naturalistă, ca și decorul policrom, o fază intermediară dintre modelele scito-
sarmate și cele stilizate din ce în ce mai mult din secolul al V-lea și următoarele. Capul de pasăre este
considerat a fi un element caracteristic al popoarelor germanice, deoarece aceste triburi au adoptat cu
predilecție acest element de la motivele decorative zoomorfe central-asiatice și iraniene. Datarea cu un
an exact al confecționării fiecărui obiect nu este posibilă, cum nu este posibilă nici identificarea unor
ateliere de făurire a lor, considerându-se că arealul posibil ar fi cel dintre nordul Pontului Euxin și lumea
mediteraneană. Pentru a fixa totuși o dată, s-a datat tezaurul în anul 381 în care Athanaric a ajuns
la Constantinopol, de altfel, anul în care a și murit.