Rene Descartes este privit de multi oameni ca fiind parintele filozofiei moderne

datorita ideilor sale foarte diferite fata de curentul de la inceputul secolului al

17-lea,care era bazat mai mult pe simtiri.Insa ceea ce l-a facut pe acesta sa se
diferentieze de toti ceilalti nu a fost aducerea unor noi elementele filozofice, ci
abordarea diferita a celor deja existente.
Descartes credea în înlăturarea tuturor noțiunilor preconcepute și transmise din
generație în generație. Trebuia să o iei de la capăt, punând cap la cap lucrurile
certe, care pentru el începeau cu propoziția „Eu exist”. Așadar,asa a apărut
faimosul său citat:"Eu sunt,eu exist,acesta este sigur;dar cat timp? Atata timp cat
gandesc;caci poate s-ar putea intampla ca daca as inceta de a gandi,
sa incetez in acelasi timp de a fi".
Pentru mine acest citat deschide o poarta spre cea mai filozofica,simplista dar in
acelasi timp atat de complexa intrebare:Cine sunt eu defapt?

Facand o paralela, recent am vizionat un serial in care s-a propus ideea de

"Paradox a lui Theseus",in care pune fata in fata 2 parti a unui sintezoid, prima
fiind o "fantoma" compusa din memoriile lui,trairile,gandirea etc., iar cea de a
doua fiind corpul lui originar dar lipsit de baze de date ale trecutului,asemenea
unui "nou-nascut".Adevarata problema apare atunci cand cei doi isi pun la indoiala
propria existenta,astfel aparand o anomalie, care dintre ei este adevaratul
sintezoid?

Povestea autentica a Paradoxului lui Theseus este pe de alta parte mult mai
concreta si lasa mult mai usor loc de interpretari.
Se presupune ca Theseus a calatorit de-alungul vietii pe o corabie, a carei piese
s-au degradat cu timpul. De fiecare data cand o bucata din aceasta devenea
neutilizabila,era schimbata cu una noua.Acest fapt a fost repetat pana cand din
corabia actuala nu mai facea parte nici o piesa din cea initiala.Asadar s-au ivit
doua principale ipoteze:"Cum pot fi elementele unui lucru inlocuite in
totalitate,dar totusi sa ramana acelasi obiect?" si "Daca vechile piese ar fi fost
pastrate iar apoi cu ele s-ar fi construit din nou o corabie, atunci care dintre
cele doua s-ar defini ca adevarata corabie? Cea a caror piese au fost schimbate in
intregime sau cea reconstruita din vechile piese?

Legatura dintre citatul lui Descartes si Paradoxul lui Theseus este una foarte
logica. Daca inlocuim corabia cu orice alt obiect, sau fiinta, in cazul de fata noi
insine, putem observa ca efectul este acelasi deoarece timpul afecteaza tot ceea ce
este existent in masuri egale,dar cu siguranta perceptia in 99% din cazuri este
diferita.
Dezvoltand aceasta idee, ma refer in principal la evolutia noastra ca si oameni si
schimbarile prin care trecem chiar si de pe o zi pe alta, din punct de vedere
psihologic sau biologic.Chiar daca nu percepem diferentele de la un moment la
celelalt asta nu inseamna ca ele nu exista, asadar perceptia are un rol
semnificativ in creearea unei concluzii valide a acestui paradox, dar perceptiile
vor fi mereu distincte in cel putin un punct,caci nu pot exista doi indivizi care
au exact aceasi gandire,formarea gandirii fiind influentata de memorii adica
experienta de viata sau rationamentul,care la fel, nu pot fi identice pentru mai
multi oameni .

Rezumandu-ma la propria perceptie, consolidata de multitudinea de filme SF

vizionate, mereu cand a fost vorba de calatoria in timp, m-am intrebat ce s-ar
intampla daca actiunea s-ar desfasura in realitate? De exemplu o persoana moare in
prezent, metoda prin care acesta este readus la viata este intoarcerea in timp. Dar
daca individul este readus din trecut in prezent,este cu adevarat aceasi persoana?
De aici vine raspunsul meu la intrebarea "Cine sunt eu?" deci astfel si la
rationamentul din spatele citatului lui Descartes,care desigur este incert daca
facem referire la opinia lui despre "noi insine in timp" ,bazandu-se numai pe
evolutia existentei noastre in prezent.
Deci prin urmare, noi existam acum si doar acum,iar timpul nu se scurge, ci noi
trecem prin el,dar nu trecem fizic,ci exista ceva ce inca nu intelegem despre
componenta existentei noastre,ceva ce ne face unici si ne diferentiaza in insasi
spatiu si timp.Daca ne relatam la tot ceea ce stim din punct de vedere stiintific
despre viata dupa moarte nu am putea da un raspuns concret, in totalitate
valid.Asadar nu stiu daca atunci cand ne-am opri din a gandi ne-am opri defapt din
a exista,dar cu siguranta exista o mare probabilitate ca viata sa aiba defapt o
complexitate pe care inca nu am descoperit-o pentru ca nu am putea-o intelege si
ca existenta noastra nu se rezuma numai la gandire, ci este un ansamblu de insusiri
pe care daca le-am percepe si am invata sa le controlam am putea fi chiar creatorii
propriei noastre realitati vesnice.